Darul inainte-vederii lui GHERON IOSIF (†15/28 august 1959), unul dintre ultimii mari sfinti athoniti: “Tot ce facea, facea cu instiintare de la Dumnezeu”

13-08-2011 Sublinieri

***

Harisma înainte-vederii şi a străvederii Stareţului

“Stareţul Iosif era foarte experimentat. Atunci când mergeam la el noaptea pentru mărturisirea gândurilor, de cele mai multe ori ne explica în amănunt problema noastră şi ne dădea şi rezolvarea ei mai înainte de a-i descrie noi ce anume ne preocupa. Adică cunoştea dinainte starea noastră lăuntrică şi ne explica cărui fapt se datorează şi cum trebuie înfruntată, fie că era vorba de gânduri, fie de patimi, fie de lucrări ale Harului.

Nu avea nevoie să întrebe ca să analizeze problema şi să răspundă. Cu o simplă privire ne citea gândurile. Şi aceasta, fiindcă pe de o parte avea o uriaşă experienţă ascetică, iar pe de altă parte avea Harul străvederii.

Ne minunam de faptul că atât de bine cunoştea lăuntrul nostru, pe care chiar şi nouă înşine de cele mai multe ori ne venea greu să-l descriem. Cu toate acestea însă nu ne arăta limpede că ne citea gândurile. Fireşte, noi nu-i ascundeam nimic, şi chiar dacă am fi voit să facem aceasta, nu puteam, pentru că ne spunea el.

Am fost martori la multe situaţii în care s-a descoperit harisma străvederii sale.

Odată, pe când Stareţul încă se afla la Schitul Sfântului Vasilie, a mers până sus la kiriako, la ieromonahul Gherasim. Acolo se afla un oarecare mirean. Stareţul s-a apropiat de el şi i-a spus:

Aveţi asupra dumneavoastră o oarecare greşeală, care însă este gravă.

– Ce greşeală am?, a întrebat mireanul.

– Nu cunosc, a răspuns Stareţul, dar totuşi aveţi o greşeală foarte gravă.

– Şi nu putem să o aflăm?

– Acum, ziua, nu o putem afla. Dacă vrei, vino la noapte jos, la coliba mea.

– Gheronda, voi veni după miezul nopţii.

Într-adevăr, la miezul nopţii mireanul a mers la coliba Stareţului şi au început să discute. Iar la sfârşit, ce s-a descoperit? Mireanul, deşi era absolvent al Facultăţii de Teologie, scrisese o carte în favoarea teoriei darwiniste, cea a evoluţiei speciilor!

– Bine, i-a spus Stareţul, dar atunci când expui o teorie, de ce nu-i citezi pe teologii ortodocşi, pe Sfinţii Părinţi, ci pe alţii, pe protestanţi, pe evrei, pe masoni… Aceştia nu sunt creştini! De ce nu-i citezi pe Sfinţii Părinţi? Aşa se argumentează o teorie, fie cu citate din Sfânta Scriptură, fie din purtătorii de Dumnezeu Părinţi.

Teologul a primit observaţia şi a înţeles că are o poziţie greşită faţă de această teorie. În cele din urmă i-a cerut Stareţului să-i spună cum de şi-a dat seama de aceasta.

– Ieri, i-a răspuns Stareţul, când m-am apropiat de tine, am simţit o duhoare venind dinspre tine şi atunci am înţeles că ai asupra ta o oarecare greşeală.

Ceva asemănător i s-a întâmplat părintelui Efrem Katunakiotul atunci când mergea în urma unui mirean. A simţit cum acesta răspândea o duhoare nespusă. Când i-a povestit Stareţului Iosif cele petrecute, acesta i-a răspuns:

– Aşa este, fiul meu. Mirenii sau monahii, după felul şi după gravitatea păcatului pe care îl fac, răspândesc o duhoare urâtă.

Altădată părintele Efrem Katunakiotul a primit o scrisoare de la o nepoată de-a sa, care îi cerea să se roage pentru ea. I-a dat-o Stareţului, dar de îndată ce acesta a luat-o în mână, a simţit o duhoare ieşind din scrisoare.

– Nepoata ta a făcut vreun păcat de desfrânare sau vreo vrăjitorie.

Atunci părintele Efrem i-a spus că este vorba de vrăjitorie.

Altădată Stareţul, când a văzut o oarecare persoană, a spus:

– Acesta nu este ortodox.

Şi într-adevăr, atunci când cineva din obştea noastră a intrat în vorbă cu această persoană, a descoperit că susţine nişte concepţii eretice, chiar fără să-şi dea seama.

De asemenea cunoştea căderile morale ale celorlalţi şi chiar dacă cineva a avut ispită în somn. Fiii săi duhovniceşti ne spuneau că de multe ori Stareţul le descoperea de mai înainte întâmplări care urmau să li se petreacă.

Odată a venit un preot ca să ne viziteze. A stat puţin cu Stareţul şi au discutat despre subiecte duhovniceşti. La un moment dat preotul îi spune:

– Nu pot să înţeleg Rugăciunea minţii. Să mă învăţaţi practic.

– Da, părintele meu, a răspuns Stareţul.

Şi a hotărât acel preot să rămână câteva zile cu noi. A doua zi preotul i-a spus Stareţului:

Părinte Iosif, de vreme ce voi rămâne o săptămână, pot să liturghisesc împreună cu preoţii tăi?

– Să te cercetez mai întâi, să văd dacă ai fost bun de preot, şi dacă te găsesc în regulă, îţi voi da binecuvântare să liturghiseşti împreună cu ei.

Când preotul a auzit acest cuvânt, a lăsat totul şi a plecat îndată din Sfântul Munte. Acel preot avea impedimente pentru preoţie.

Altădată a venit în vizită un diacon. Stareţul primise înştiinţare în rugăciune că acesta avea impedimente şi de aceea l-a sfătuit să nu primească preoţia. Dar diaconul, auzind aceasta, a schimbat îndată subiectul.

Văzându-i purtarea, Stareţul mi-a spus:

– Dă-i ceva să mănânce şi slobozeşte-l, căci nu primeşte cuvântul.

Stareţul acţiona întotdeauna numai după ce primea înştiin­ţare în rugăciune; nu făcea nimic fără ca mai întâi să se fi rugat. De aceea şi spunea: „Eu tot ce fac, întru cunoştinţă şi cu frica lui Dumnezeu săvârşesc”.

Uneori îl întrebam despre un anumit lucru pe care intenţionam să-l facem în viitor, iar el răspundea că ne va spune a doua zi, pentru a se putea ruga mai întâi.

Odată, într-o seară, ne-a spus:

– Fiilor, să vă pregătiţi, căci dimineaţă în zori o să vă luaţi traistele să mergeţi în cutare loc ca să aduceţi lemne.

Dimineaţă, deşi ne pregătisem, ne-a spus:

– Nu mai mergeţi!

– Gheronda, dar ne-aţi spus că vom merge.

– Nu am primit înştiinţare.

Căci în acea seară făcuse rugăciune ca să ştie dacă trebuie să mergem sau nu.

Tot ce făcea, făcea cu înştiinţare de la Dumnezeu şi de aceea Stareţul nu făcea ceva, iar apoi să se căiască. Pentru noi era „pidalion”. Ne spunea că

atunci când cineva vrea să afle care este voia lui Dumnezeu (în cazul când nu poate comunica cu duhovnicul său), să-şi părăsească cu desăvârşire gândurile sale şi să se roage de trei ori. Şi acel lucru, spre care înclină inima sa, să-l facă şi va fi după voia lui Dumnezeu. Dar cei care sunt mai sporiţi şi au îndrăzneală în rugăciunea lor, aud limpede înştiinţarea, iar alteori aceasta vine sub chipul unei voci sau al unei vedenii”.

De obicei Stareţul primea înştiinţare în acest fel.

Deşi stătea în chilia sa, cunoştea ce se întâmplă în afara ei, cum şi încotro ne „mişcăm”.

Odată, pe când se afla închis în chilia sa şi se ruga, cineva a bătut în poartă (venise părintele Atanasie, dar Stareţul nu ştia că trebuia să vină).

– Părinte Atanasie, deschide!

– Cum ai ştiut, Gheronda, că urma să vin?

– Păi, nu ai venit pe acel drum, a răspuns Stareţul, şi ai trecut pe lângă peştera în care se află icoana Maicii Domnului, ai aprins candela, te-ai odihnit puţin, iar de acolo ai venit aici?

– Da, aşa este.

– Te-am urmărit pe drum.

Atunci părintele Iosif cel tânăr s-a apropiat de Stareţ şi l-a rugat să-i descrie chipul în care a primit această înştiinţare.

– Este mai bine, a spus Stareţul, să-ţi doresc să simţi cum se petrece aceasta decât să afli cum, dobândind astfel doar o cunoştinţă seacă. Dar de vreme ce insişti, ascultă:

Stăteam aici, lângă fereastra mea, în genunchi, pe preş, şi rosteam Rugăciunea. Deodată, aşa cum ţineam mintea în lucrarea rugăciunii, în care Harul dumnezeiesc lucrează cu dumnezeiasca sa luminare, Lumina s-a răspândit pretutindeni, iar mintea mea a început să se lărgească şi să se mărească atât de mult, încât toate au devenit luminoase şi vedeam toată întinderea acestui loc, de la Katunakia până la mănăstiri, jos, şi chiar până la Dafni. Vedeam şi în spatele meu; nimic nu îmi era ascuns sau necunoscut. Lumina aceea nu era precum cea a soarelui sau asemeni celei artificiale, care este făcută de oameni, ci era o Lumină albă, nematerialnică, care nu era doar exterioară precum cea naturală, ce îngăduie să fie văzută de ochii trupeşti. Lumina aceea se află şi în om şi o simte ca pe propria sa răsuflare. Aceasta îi devine hrană şi respiraţie, eliberându-l de greutatea sa firească şi transformându-l atât de mult, încât nu ştie de are trup şi greutate sau vreo îngrădire oarecare.

Atunci l-am văzut pe părintele Atanasie venind către noi de la Mănăstirea Sfântului Pavel, încărcat cu traista lui cea mare şi am rămas ca să-l urmăresc până când a venit aici. Îi vedeam toate mişcările: când se aşeza ca să se odihnească sau ca să-şi aşeze mai bine greutatea în spate, la izvorul Sfintei Ana, la moară, apoi când a băut apă şi până când a ajuns la poarta noastră, a luat cheia, a in­trat înăuntru şi mi-a pus metanie. Dar de ce aţi rămas atât de uimiţi?

Când mintea omului se curăţeşte şi se luminează, pe lângă faptul că are lumina ei proprie, vede, fără adaosul de Har, aşa cum spun Părinţii. Atunci primeşte şi luminarea Harului dumnezeiesc, astfel încât aceasta să poată rămâne pentru totdeauna întru el. Atunci Harul răpeşte mintea în contemplaţii şi vedenii, aşa cum doar el cunoaşte.

Se poate însă ca însuşi omul, atunci când vrea să vadă sau să afle ceva care îl interesează, să ceară în rugăciunea sa, iar Harul să-i împlinească cererea. Cred însă că cei evlavioşi evită să ceară aceasta, în afară de mare nevoie. Dar Domnul „voia celor ce se tem de El o va face şi rugăciunea lor o va auzi”. (Psalmul 144,19.)

Părintele Iosif cel tânăr a scris şi el o altă întâmplare minunată:

Parintele Iosif cel tanar in tinerete

„Locul unde era coliba noastră era depărtat şi liniştit, însă foarte expus vânturilor. Frigul era aspru, aşa că l-am silit pe Stareţ să primească să-i băgăm în chilie o sobă ca să aibă puţină căldură. Eu însumi am luat măsură şi am pregătit materialele. Voiam s-o fac din tablă, tencuită cu lut pe dinafară şi pe dinăuntru. M-am pregătit pentru ziua următoare, aşa cum ne sfătuisem de cu seară. Dimineaţă am adunat sculele şi materialele şi am mers undeva în apropiere ca s-o fac, după care s-o aşez. Am pus metanie Stareţului, ca întotdeauna, şi am început lucrul. Afară timpul era frumos. Abia am apucat să măsor şi să tai bucăţile necesare, că deodată vremea s-a schimbat. Pe deasupra, mai simţeam şi o greutate ciudată în orice voiam să fac. Sufla un vânt neobişnuit, care nu se îndrepta spre nici o direcţie, ci numai ridica toate peste mine şi-mi aducea în faţă orice găsea în acel loc, scânduri, table, hârtii şi nisip. Într-un chip ciudat mi-au dispărut şi sculele, rostogolindu-se mai departe de mine, deşi locul nu era aşa de înclinat. Cuiele se îndoiau fără să înţeleg de ce, numai la o uşoară lovitură, burghiele se rupeau, bucăţile pe care le făcusem, măsurându-le şi tăindu-le cu exactitate, nu se mai potriveau. La început n-am dat importanţă şi mă grăbeam să readuc lucrurile la locul lor şi să continui. Peste puţin timp însă a devenit foarte clar că ceva se întâmpla. M-am oprit, pentru că eram epuizat, degetele îmi erau zdrobite, iar înlăuntrul meu o tulburare ciudată îmi pricinuia mânie, zăpăceală şi nerăbdare. «Curios lucru!, îmi spun. Ceva se întâmplă…». Între timp şi vremea s-a stricat, fapt care m-a silit să întrerup lucrul. Lucrarea aceasta cerea două sau cel mult trei ore de lucru. Chinuindu-mă acolo, au trecut mai mult de şase ore. Am lăsat totul şi am mers la Stareţ. Atunci mi-am adus aminte că în dimineaţa aceea Stareţul îmi spusese nişte cuvinte pe care eu nu le luasem în seamă. «Haide să vedem! – mi-a spus. Vei face ceva azi?». N-am dat importanţă la sensul acestor cuvinte, ci numai m-am gândit că le-a spus pentru ca să mă smerească, căci eram priceput în meseria asta. Cred că m-am mândrit nădăjduind că voi termina mai repede şi mai bine de cum credea Stareţul. Şi era şi faptul că mă bucuram că pot să-l odihnesc îngăduindu-mi să-i pun căldură, şi asta numai mie.

Am mers, aşadar, la Stareţ, am bătut la uşă, iar el mi-a deschis. Văzându-mă tulburat, a început să zâmbească.

– Gheronda, îi spun, ce se întâmplă? De ce mi-aţi spus de dimineaţă cuvintele acelea? Doar ştiţi că pentru mine asta era o jucărie.

– Dar tu ce spui că a fost?, m-a întrebat el.

– Ispită, i-am răspuns, lucrare satanică.

– Aşa a fost, mi-a zis iarăşi Stareţul. Şi ascultă ca să afli ceea ce ţie ţi se pare o taină. Astă-noapte, pe când mă linişteam şi mă rugam, l-am văzut pe satana că mă ameninţa, spunându-mi că mă va împiedica şi-mi va aduce ispită în hotărârea pe care am luat-o. Atunci I-am spus Domnului: «Doamne al meu, nu-l împiedica [pe diavol, n.n.], ca să-i arăt cât Te iubesc, suferind frigul cât vei voi Tu». Acesta a fost pricina, fiule, pentru care s-au făcut toate acestea, ca să nu am căldură curând, precum doreaţi voi să-mi pregătiţi”.

Odată Stareţul a trimis o epistolă fostului său ucenic, ieromonahul Efrem, cel care plecase în Voios. După puţin timp s-a petrecut în sufletul Stareţului o schimbare lăuntrică faţă de el. Îl săruta în duh şi se minuna: „Ce să însemne, oare, aceasta? Marea grijă pe care o are bunul meu fiu pentru noi ca să ne odihnească sau i s-a întâmplat altceva”.

Şi într-adevăr, nu a trecut mult timp şi a primit un pachet de la el împreună cu o scrisoare. Atunci Stareţul şi-a dat seama că aceasta fusese. Şi i-a scris:

„Mă minunez de mângâierile duhovniceşti şi de lucrările prin care Preaînţeleptul Dumnezeu trimite vestire (în rugăciune, n.tr.), cât de repede înştiinţează atunci când celălalt se schimbă! Legătură duhovnicească, comunicare nevăzută, dragoste reciprocă, vestire a lui Dumnezeu. Nimic nu este mai dulce sau mai desfă­tător decât a cunoaşte lucrările dumnezeieşti”.

Pe lângă multele ocări pe care le auzeam mereu de la Stareţ, de multe ori m-a numit spontan: „Preacuvioase Părinte egumen“. Fireşte, eu nu dădeam importanţă la aceasta şi am uitat, de vreme ce mi se părea că mă ironiza.

Dar ceilalţi au băgat de seamă cum îmi spune, fiindcă nu a mai numit pe nimeni astfel. De aceea se minunau şi se întrebau între ei: „Ianakis va deveni egumen?”. Şi după ce Stareţul a spus-o de mai multe ori, se gândeau: „Cu siguranţă că va deveni“. Mai târziu, când am devenit egumen, mi-au amintit aceasta fraţii mei duhovniceşti. Erau încredinţaţi că Stareţul văzuse aceasta de mai înainte“.

(Din: Arhim. Efrem Filotheitul, “Staretul meu Iosif Isihastul“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2010)

Cititi si:


Categorii

1. SPECIAL, Ce este pacatul?, Gheron Iosif Isihastul, Gheronda Iosif Vatopedinul, Minuni si convertiri, Parintele Efrem Filotheitul, Parintele Efrem Katunakiotul, Razboiul nevazut, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “Darul inainte-vederii lui GHERON IOSIF (†15/28 august 1959), unul dintre ultimii mari sfinti athoniti: “Tot ce facea, facea cu instiintare de la Dumnezeu”

  1. Apropos de ‘mirosul’ sufletelor atat in viata…inca! cat si dupa moarte!
    Citeam mai demult:
    1. o istorioara (adevarata!) referitor la un amarat care s-a intors din morti, din locuinta mortilor (iad) si, spunea cum a vazut acolo si din rudele, mosii, stramosii lui care il rugau….daca au ‘trecere’ inaintea lui Dumnezeu prin faptele sale sa mijloceasca cumva inaintea Lui pentru ei; ce m-a impresionat in povestire: unii se apucau cu deznadejde de sufletul lui, altii isi largeau narile cu nesat sa-i surprinda/simta mireasma sufletului spunzandu-i ca fac lucrul asta pentru ca, orice om care vine in locuinta mortilor – imediat dupa momentul mortii – (a)duce cu sine o mireasma de prospetime care este imbatatoare pentru cei care ‘odihnesc’ in duhoarea de-acolo!

    2. un parinte vazator cu duhul a intrebat ingerul pazitor (pe care il vedea si-l recunostea ca FRATE intru mantuire) cum se face ca ingerul nu se scarbeste de mirosurile lumesti care fac pe oricine sa i se faca rau; i s-a raspuns ca nu are aceasta ‘facultate’ de a mirosi precum oamenii DAR… mandria, desfranarea si in general cele 7 pacate de moarte MIROS urat si-l fac pe bietul inger sa intoarca scarbit nasul!

    Iata alta DIMENSIUNE pentru lumea duhurilor de sub cer: atat diavolii cat si ingerii cei buni SIMT intr-un fel anume sufletul oamenilor!

    Ucenicul Pr.Cleopa spunea ca, oamenilor care se balacesc in betie si mai ales desfranare, diavolii se alipesc de ei – si, oarecum prin ‘asemanare(a)’ cu ei se hranesc cu placerea simtita datorita implinirii pacatului;

    – in fata unor singure pacate (cele asemanatoare facute in Sodoma si Gomora) ei – diavolii – stau in preajma omului pana cand acesta, hotarat se-apuca sa implineasca ceea ce-a hotarat mai dinainte prin minte; atunci ei dispar fiindca sunt infricosati si nu vor sa fie trasi la raspundere alaturi de cei care infaptuiesc asemenea pacate. Ce infricosator! Chiar ‘diavolii se tem si se cutremura’ cum se spune, numai ‘omul’…NU!

  2. Deci, celor imbunatatiti, induhovniciti, indumnezeiti…darul inainte-vederii asta inseamna: “iar mintea mea a început să se lărgească şi să se mărească atât de mult, încât toate au devenit luminoase şi vedeam toată întinderea acestui loc, de la Katunakia până la mănăstiri, jos, şi chiar până la Dafni. Vedeam şi în spatele meu; nimic nu îmi era ascuns sau necunoscut.” 🙂 E prima oara cand…in sfarsit! primesc explicatia asta!

    In privinta lui “Dar Domnul „voia celor ce se tem de El o va face şi rugăciunea lor o va auzi”. (Psalmul 144,19.)” va mai marturisesc ceva, intamplat de curand:

    Era intr-o sambata – ca asta – frumos! De pe la ora 15.30 vecinii de vis-a-vis s-au pus pe gratare, muzica TAAARE, jucat in mijlocul strazii; mie, nelipsindu-mi curajul (uneori nebunesc) dupa cateva ore bune (pe la 19.30) ma cobor si ma protapesc in fata lor (ei, fiind deja beti si cu capsa pusa) ma interpeleaza:
    – Ce vrei de la noi, ba asta…
    – Vreau sa dati muzica putin mai incet, ascultand ca pentru voi, intre voi sa va mai si intelegeti ceea ce spuneti, nu sa urlati ca fiarele din padure!
    – Asculta (…) – imi zic ei (vreo sapte insi) folosind cuvinte ce-ar sparge hartia de rusine…tu! Care ne cunosti de atata timp (in virtutea faptului ca am crescut toti in acelasi cartier si ne cunoastem din vedere) faci scandal?! Vezi ca te legam si TE FACEM pe tine de n-o sa te recunoasca mama ta – zice unul dintre ei! De fata cu Politia bag cutitul in tine!
    – Da cin’te crezi tu mai, asta?!
    – Eu sunt cine sunt, nu stiai?! Sunt seful cartierului – daca n-ai stiut! Si iar ca ‘ma face’, drege…
    Chestia este ca, au avut atat tupeu ca, la un moment dat se intreceau care pe care sa-mi intinda telefonul mobil sa sun la ‘112’ si sa-mi demonstreze mie – care sunt singura care fac scandal si nu-i las in pace – ca, de fata cu Politia ma aranjeaza si ca, nu li se intampla absolut NIMIC! Faza e ca, au dreptate: circa de politie de care apartin este cu ei – ii mituieste bine de ani de zile!

    Buuun! Credeti ca, vecinii de pe banca blocului meu sau de la ferestre care i-a auzit cum faceau…au sarit ‘cu gura’ macar in apararea mea?! NU!

    Stiti cat a tinut circul? Pana la 23.45…mi-a spus mama! Eu am luat pastile ca sa dorm si antifoane; DAR! Inainte de a ma baga in pat, in fata icoanelor cu sufletul catranit nevoie mare, m-am plans lui Dumnezeu cu obida, frustrata fiind de nu se poate povestii: ‘Doamne! Tu nu-i vezi?! Prea si-au luat-o in cap! Sa stii ca sunt foarte suparata! Imi vine sa-mi iau lumea in cap cu astia de 20 ani! FA CEVA!!!”

    Ce-a urmat a doua zi?! In timp ce eram la baie sa ma dusuiesc pentru a ma duce la Biserica…am auzit tipete, urlete, masini multe, roti scrasnind, aproape muscand din asfalt, forfota mare…ce mai! Vine mama de la piata si ma intreaba la scurt timp: ‘n-ai vazut ce-a fost afara? Zic: nu! Eram in baie! pfuuuu…sa-i fi vazut p-aia de vis-a-vis si pe toti cum li s-a confiscat marfa, cum au fost amendati, cum au sarit tiganii cu gura, cum injurau cu poalele in cap…’

    Se pare ca a anuntat cineva – totusi – politia comunitara – ca, ailalta e impotriva noastra si cu totul cu ei – si le-a confiscat toata marfa spre ciuda si dusmania si mai mare impotriva mea! A ingaduit Dumnezeu sa fie ‘loviti’ EXACT in ce-i doare mai tare: BANI! Ma injura, vorbesc spurcat cand trec pe langa ei, dar NU-MI PASA!

    Dumnezeu mi-a facut dreptate! Dar…n-a ingaduit sa ma bucur vazandu-i cum ii triaza ‘potera’ 🙂

  3. Pingback: MERSUL PE APA IN MIJLOCUL FURTUNILOR VIETII: "Trebuie sa stim sa cerem ajutor. Sa intindem mana, asa cum a facut-o Petru, sa ne incredintam Domnului"
  4. Ce supriza, acest articol cu Parintele Iosif… Un mare pustnic, un mare traitor in Hristos, luptator al credintei in prima linie, cum e scris si in viata Sfantului…

    Multumim.

  5. Datori suntem Preasfântă Maică,
    Să îţi aducem preţuire,
    Iubire şi recunoştinţă
    Şi laudă de preamărire.

    Că Tu eşti mult mai fericită
    Decât puterile’ngereşti
    Şi’ntreci în slavă hruvimii,
    Şi serafimii prin ce ești.

    Că prin minune negrăită
    Din trupul tău neîntinat,
    Ai născut lumii pe Cuvântul
    Lui Dumnezeu, fără bărbat.

    Că Tu odor al omenirii
    Prin tot ce-i mai frumos și sfânt,
    Ne reprezinţi în cerul slavei
    Pe noi cei slabi, de pe pământ.

    Prin tot ce Ţi-a dat Ţie Tatăl,
    Prin Fiul ce l’ai alăptat,
    Prin Duhul Sfânt, ce te umbrește,
    La Dumnezeu ne’ai înălţat.

    Prin sfânta, prin nevinovata
    Și mult smerita-ţi ascultare
    Ai slujit Domnului și lumii,
    Prin taina cea mantuitoare.

    La pieptul tău fără prihană
    Ţii ceru’ntreg, căci Dumnezeu
    Te-a facut Maica omenirii,
    Și Maică pentru Fiul său.

    Uimiţi și’nfricoșaţi de taină
    Te lăudăm și Te cinstim
    Că ești și om și Maica Celui
    Prin care toţi ne mântuim.

    Că ești și Maică și Fecioară
    Neispitită de bărbat,
    Cinstea și slava omenirii
    Din lumea plină de păcat,

    Faptura cea mai ne’ntinată
    Și opera Lui Dumnezeu
    Ca om, ca roabă și ca Mamă,
    Ce s’a supus Fiului său.

    Pre Tine cea nevinovată,
    Ce-n naşterea Ta, – o, minune –
    Ne-ai născut nouă pe Cuvântul,
    Fără să suferi stricăciune,

    Te laudăm și î-ţi aducem
    Înaltă cinste și’nchinare,
    Ca Mamei fără prihană
    Și Maicii pururea Fecioare,

    Și ne’nchinam și î-ţi aducem
    Din suflete recunoştinţă,
    Adâncă, sinceră și vie
    Cu dragoste și cu credinţă.

  6. Mă bucur tare mult să recitesc aceste pagini! Cred că unul dintre ucenicii părintelui Iosif, Efrem, ”Bobocul”:) e în Arizona, la Măn.„St.Antoine”.
    http://www.stanthonysmonastery.org/

  7. @ ada:

    Da, e vorba de Cuviosul Efrem Filotheitul, insusi autorul acestei carti si acestor relatari si cel care a primit, ca un fel de “ucenic (cel mai) iubit”, dupa adormirea Staretului sau, cel mai de pret dar al moastelor sale, capul sau, care acum salasluieste in Arizona, in paraclisul Sf. Pantelimon, de unde binecuvinteaza si ocroteste manastirile americane intemeiate de acest sfant in viata:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/08/16/aratarile-minunate-ale-cuviosului-iosif-isihastul-dupa-adormirea-sa-si-invatamintele-pentru-noi/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2009/03/31/parintele-efrem-filotheitul-arizona-pecetea-va-fi-impusa-dupa-cel-de-al-treilea-razboi-mondial/

  8. @ admin:
    Vă mulțumesc!

    @ Magda:
    Și eu sunt într-o relație de mare tandrețe cu ”antifoanele” mele. Le recomnd călduros pe stradă, în mijloace de transport în comun, etc. Totuși, tot călătorind, nu pot spune cu inima pe mână 🙂 că nu-s cam la curent cu ultima manea sau ultimul hit(șlagăr:D) zdrăngănitor. Eu nu pricep cum pun oamenii de bună voie așa ceva în mașină…

  9. Dacă aţi trăit o minune mijlocită de Sfinţii:

    Maica Domnului

    Parascheva de la Iasi

    Gheorghe purtatorul de biruinta

    Dimitrie izvoratorul de mir

    Filofteia de la Curtea de Arges

    Teodora de la Sihla

    Sau daca ati trait alte minunii la Icoanele Facatoare de Minuni
    vă rog să mă contactaţi la adresa:

    botosaneanulortodox@yahoo.com sau la Y.M.botosaneanulortodox

    p.s va rog frumos sa-mi publicati si mie acest articol pentru a putea strange marturii pentru editarea carti “MINUNII ALE SFINTILOR IN ROMANIA’

  10. Pingback: Parintele Efrem Filotheitul povestind despre STARETUL IOSIF ISIHASTUL. "Ai vazut om inselat? Din pricina gandurilor nemarturisite a patimit aceasta"
  11. Pingback: GHERON IOSIF ISIHASTUL despre discernamant si stravedere: „Sare, fiilor, e trebuinta de sare!"
  12. Pingback: INTERVIU DE REFERINTA CU PARINTELE EFREM, STARETUL MANASTIRII VATOPED: "Nu e lucru usor sa fii ortodox in vremea de azi!"
  13. Pingback: CU CE A DERANJAT STARETUL EFREM PE STAPANII LUMII? (II) “Eu sunt impotriva Europei! Ma rog din tot sufletul sa nu intrati niciodata in UE!” (VIDEO)
  14. Pingback: PAROHIA "SF.PROOROC ILIE TESVITEANUL ŞI SF. IERARH GRIGORIE PALAMA"-GIRONA » Blog Archive » “Eu dorm și inima mea priveghează”
  15. Pingback: PARINTII MANASTIRII VATOPED – Cantare inchinata parintelui Iosif Vatopedinul, ucenicul lui Gheron Iosif Isihastul (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  16. Pingback: “MANA LA ADANC!” Predici audio la PESCUIREA MINUNATA (Mitropolitul Teofan al Moldovei, Pr. Coman, Ierom. Dosoftei, Arhim. Damaschin) -
  17. Pingback: HARISMELE CUVIOSULUI PORFIRIE -
  18. Pingback: DUMINICA MIRONOSITELOR. “Urmati-va calea, fara sa priviti inapoi sau in jurul vostru. Nu luati seama la cele ce va inconjoara; nu ascultati vorbe goale!” -
  19. Pingback: CUVIOSUL SILUAN ATHONITUL ne arata, prin pilde vii, METODELE DUHOVNICESTI DE A REZISTA TURBATELOR ATACURI DEMONICE, care sunt roadele amare sau tragice ale INCAPATANARII NEASCULTATOARE si pana unde poate merge IUBIREA DE APROAPE si RUGACIUNEA PENTRU CEI M
  20. Pingback: PARINTELE IOAN KRESTIANKIN – UN STARET ADEVARAT (I). Pretul (ne)ascultarii de voia lui Dumnezeu -
  21. Pingback: SFANTUL SPIRIDON AL TRIMIDUNDEI sau lectia SIMPLITATII care vadeste si biruieste MINCIUNA VICLEANA si “INTELEPCIUNEA” HULITOARE A LUMII. Predici audio ale Pr. Ciprian Negreanu si Arhim. Nichifor: NEW AGE – NOUL ARIANISM -
  22. Pingback: GHERON IOSIF: “Nu pot sa va descriu cat de mult ii plac Sfintei Fecioare CUMPATAREA SI CURATENIA” | Cuvântul Ortodox

Comentariile sunt inchise.

Formular comentarii

Articole Recomandate

Carti recomandate