IN MIJLOCUL DURERII. ”Traise cu gandul de a se jertfi”. EVOCARI INEDITE DESPRE FERICITUL MARTIR MIRCEA VULCANESCU († 28 octombrie 1952)

28-10-2014 Sublinieri

scan0008

Luni, 15 decembrie 1947

Aud mereu vorbele astea in sala (de judecata): cum a slabit Vulcanescu!, vino sa vezi pe Mircea; dar a intinerit; da, ce bine-i sade, ce frumos s-a facut Mircea.

Intr-adevar, e si frumos, si tanar, si trist. Si-mi aduce aminte de un Mircea de demult, din vremea ASCR-ului, dar mai trist si mai slab. 

Vineri, 19 decembrie 1947

Mircea ma cheama langa el. La un moment dat imi spune despre fetite: ”Sa nu se mai gandeasca la mine, sa-si inchipuie ca am murit”. 

Ii spun atunci ca eu cred ca el traieste mult mai mai intens si mai adevarat decat multi din cei ce nu sunt inchisi. ”Asa este”, imi raspunde Mircea. Si gaseste astfel prilejul sa spuna mai multe lucruri din viata de la Aiud – dar pe fuga. Imi spune cat de dragut si bun a fost domnul Tomaicu pentru el. Dar si el si-a dat injectiile, medicamentele si alimentele unor oameni de acolo ca sa le scape viata. Se aud pasi. Paznicii ne roaga sa ne departam, caci se tem de o inspectie. Au venit sa-i ia. 

Joi, 15 ianuarie 1948

Sosesc devreme si dau lui Mircea mancarea. Vine randul ”ultimului cuvant” al fiecarui invinuit in parte. (…) In sfarsit, incepe Mircea. Are multe de vorbit si de la inceput vorbeste repede. E deodata altul. Parca s-a regasit. Vigoarea, glasul, sunt cele de demult. Face gesturi cam multe, uneori, cam repezi, ca sa spuna si mai mult, si mai bine, ca vorbele sa se intipareasca mai bine in mintea celor ce asculta, sa patrunda in intelegerea lor. E in elementul lui, ca pestele in apa. Bine ca poate sa dea drumul puhoiului de ganduri ce navalesc din mintea lui, bucuroase ca ies in sfarsit din inchisoare la lumina zilei. Sunt multe, multe, multe, si parca alearga si danseaza, dar cu cata randuiala! (…) Desigur, Mircea le-a mai spus pana acum tovarasilor sai de suferinta; mi le-a citit si mie, deunazi. Dar si noi, si tovarasii lui de suferinta suntem de partea lui, suntem tot el si pentru noi gandurile astea rasuna ca un glas al nostru, ca o exprimare a ceea ce era demult in adancul nostru; acum le spune celorlalti, celor din tabara potrivnica, celor care ne fac sa suferim, celor care ne judeca.

Mircea e acum stapan, nu mai stie de nimeni: explica, spune, face gesturi, precizeaza, adanceste, convinge. Nu se imbata, totusi, de vorbe. Tot ce spune e adevarat, adanc cercetat, cantarit, intemeiat. Nu e pledoarie avocateasca, cu urcari si coborari de glas, cu efecte cautate, cu goluri sub emfaza cuvintelor, ci e gand curat si adevarat. De ce este aici? De ce este judecat, pedepsit? Cand si de ce a intrat in guvern? Cum a fost acel guvern, relatiile cu Antonescu, modul de lucru – analizeaza si descrie totul. Arata ca nici ambitia, nici politica nu l-au facut sa primeasca postul de subsecretar de stat pe care l-a refuzat de trei ori. Spune ca a fost intotdeauna nationalist, nu national-socialist, caci de acestia l-a indepartat metoda lor, intrebuintarea violentei (omorul). Aminteste, ca si data trecuta, ce se intampla in tara cand s-a format guvernul din care a facut parte. A lucrat cu toata destoinicia de care era in stare, pentru a-si sluji neamul, si a lucrat bine. Spune multe, si spune frumos. Eu redau pe ici, pe colo, in graba. Spune si lucruri nostime din cand in cand, citeaza din Rabelais. Vorbeste asa de frumos, ca toata lumea e vrajita. Nu arunca vina pe nimeni, nu pune pe Maresal intr-o lumina rea. (…) Povesteste toate acestea pentru ca asa au fost, nu insa pentru a se spala pe maini, pentru ca recunoaste ca a lucrat din rasputeri si bine nu pentru nemti, ci fiindca in acea imprejurare in care au fost siliti sa fie alaturi de ei, sa salveze totusi ce se mai putea salva din tara noastra, pentru tara noastra, pentru neamul nostru. 

Se intrerupe sedinta la 12:30. Toata lumea e emotionata si fericita de felul cum a vorbit. Sunt imbratisata, mi se strange mana, mi se fac urari – pentru el. (…) La 16:10 presedintele (Curtii) spune lui Mircea ca nu-i mai da decat o ora sa vorbeasca. Mircea raspunde ca are de expus activitatea financiara si economica. Presedintele acorda un ceas si un sfert maximum. Mircea se avanta, din ce in ce mai frumos, mai adanc. Frumoasa lamurire a ideii de hotararea pune hotar – cercetata adanc. Expunerea activitatii lui si a celor care au lucrat ca el. Cercetare si adancire a invinuirilor ce i s-au adus. Pledeaza cauza tuturor, odata cu a lui. Timpul trece si el vorbeste, cam repede, sa castige timp si sa spuna tot. A lasat la o parte toate pildele ce-si luase din Evanghelie. De doua sau trei ori, Mircea spune cuvintele ”nenorocitul an 44”. Intr-adevar, asa a fost, dar astea sunt consideratiile noastre, caci si fetitele le fac. In sfarsit, a vorbit trei ceasuri si nimeni nu l-a mai intrerupt. Mareata cuvantare, in care si extraordinarele facultati ale mintii lui si caracterul lui se arata in toata plinatatea lor.

Vineri, 16 ianuarie 1948

Ultima sedinta. (…) Sosesc in sala cu cateva clipe inaintea lor. Mircea e vesel si-mi spune ca e prima noapte in care a dormit bine. Cred si eu: a spus tot ce avea pe suflet si s-a linistit. (…) Si gata, s-a incheiat. Il mai vedem pe Mircea iesind, intrand… Ne spune sa avem curaj. (…) Sunt trista si deprimata. Toate zilele astea l-am vazut pe Mircea, am trait cu gandul la el, cu grija lui, ducandu-i de mancare, facand ceva pentru el.  A fost, in tot intunericul in care suntem, o minune

***

Duminica, 17 iulie 1957

Am intalnit ieri pe Ghiolu* cu nevasta lui. In primele timpuri fusese impreuna cu Mircea care-l iubea mult. Apoi, Ghiolu fusese mutat, caci lucra si conducea lucrarile, el fiind inginer. Il mai vazuse doar in treacat, intamplator, dupa ce Mircea fusese la Jilava unde se imbolnavise. Era slab si subtire imbracat cu o ”flenderița” pe el: captuseala unui vechi impermeabil.

Inainte de a fi inchis, amaraciunea lui Mircea de a nu se fi putut jertfi pentru tara la fel ca cei din generatia lui, de a fi fost crutat ca ministru, fara voia lui, il facea sa spuna mereu: “Eu am murit. Nu mai sunt eu. E altul”. 

Traise cu gandul de a se jertfi, nu la inchisoare, asa cum s-a intamplat, ci vitejeste, punandu-si in lucrare inteligenta, trupul tanar si puternic, inima buna si generoasa, toata fiinta lui minunata si rara.

In 1916 era mic, avea 12 ani. Fusese cercetas si lucrase la Spitalul Brancovenesc mutat la Iasi. Il cunoscuse acolo si sora mea Alexandra si Marchiza de Bellay care-i povestea lucruri frumoase, caci cine se apropia de el il iubea indata. Lucrase cu un zel si cu o pricepere care de atunci atragea atentia tuturor.

vulcanescu-frontalIn 1941 este silit sa primeasca subsecretariatul de stat. Refuza de trei ori, ii scrie lui Ica [Mihai Antonescu] sa-l lase la Datoria Publica, acolo unde stie bine ca are sa fie de folos tarii lui, pentru ca de atata vreme implinise slujba asta si-i cunoaste toate cotiturile. “Sa consideri ca ti se ordona ca unui soldat primirea functiei de subsecretar de stat”. 

E a doua zi dupa rebeliunea legionara. A fost ca un vis rau. Romanii omorandu-se intre ei. I se spune ca e nevoie de el sa slujeasca asa cum i se porunceste. Se supune si primeste.

Cand incepe razboiul, sufera ca trebuie sa stea la Minister. Atatia din generatia lui au murit. Atatia mor. “Viata mea trebuie sa fie sfarsita, spunea el iarasi, fiecare zi pe care o traiesc este pe deasupra, un dar de la Dumnezeu”. 

Dupa prigoana legionarilor, cutremurul, dupa cutremur, rebeliunea, dupa rebeliune, razboiul, bombardamentele, mortii de pe front si din spatele frontului. Cu ce drept sa traiesc, cand atatia se duc? Tot mai multi dintre ai nostri sunt dincolo decat aici”.

De trei ori cere sa fie trimis pe front. Tremur in mine insami. Nu il indemn, nu il opresc, simt ca n-am dreptul. Dar Dumnezeu imi stie gandul: n-as vrea sa se duca… Si totusi, ce frumos ar fi! Nu-i asta linia lui? Nu asa l-am vazut? Nu, oare, asa l-am iubit? Ca un cavaler din vremurile de altadata: credincios, nobil, curat, viteaz. Un sfant luptand pentru bine. Sfantul Gheorghe, Sfantul Dumitru… Ce bine le sade! Mircea este dintre ei.

Dar cererea nu i se ia in seama. E nevoie de el la Finante si ramane la minister, subsecretar de stat, in timpul a trei ministri: generalul Stoenescu, Andy Neagu, Gheron Netta care, fie ca se pricep, fie ca nu, recurg toti la inteligenta clarvazatoare si cinstita si la extraordinara putere de munca a lui Mircea.

Se expune la bomdardamente. Trimite pe functionarii sai in refugiu in satele din jurul Bucurestiului. Pe cei ramasi ii sileste sa fuga la adaposturi, iar el ramane in turnul Ministerului de Finante, infruntand pericolul. Am auzit ca mai ramaneau cu el cate unul sau cate doi din functionari.

Tot asa, in acelasi timp, in cladirea inalta a Telefoanelor, ramane Directorul general, Neculai Miclescu, om de saptezeci de ani, pui de roman viteaz si cutezator, care, in 1917 a pornit sarja de la Robanesti in fruntea Vanatorilor lui de munte si care, in 1942, a cerut sa mearga din nou pe front. Lui si sotiei lui, Suzana Miclescu, le-am cerut sa ne cunune cand ne-am casatorit la Biserica Kretzulescu din Calea Victoriei. Am ales Biserica Kretzulescu pentru ca este a familiei noastre, fiind zidita de o strabunica a mamei mele, Safta, fiica lui Brancoveanu.

Dar m-am indepartat mult de ceea ce incepusem sa spun. Asadar, eram de vorba cu Ghiolu si cu Maria:

“Un suflet de copil, zice Ghiolu, naiv in bunatatea lui”. 

Si in increderea desavarsita ce avea in oameni. Nu vedea raul din ei, am spus eu.

Da, si nu voia sa-l vada. Nu era naivitate, era ceva voit la el. Caci era prea destept sa nu vada, sa nu-si dea seama de firea oamenilor. Uneori ne certam cu el ca sa-l convingem ca nu era cum sustinea el, iar el, cu incapatanare, ramanea tot asa de bun si de increzator.

“Asa a fost intotdeauna, a interpretat in bine chiar si cusururile. A daruit chiar celor mai rai bunatatea lui”. 

Apoi vorbim despre felul cum s-a imbolnavit. Dupa cum am aflat si eu, a fost dus la Jilava, a fost bagat in camera neagra, gol, iar acolo turnau apa pe jos ca sa nu se poata sta.

Le-am spus cum, cand ne-am hotarat sa ne luam, Mircea mi-a dat un mic Nou Testament legat in piele neagra pe care-l purta totdeauna la el. Aveam si eu unul la fel, toti aseceristii aveam. Inauntru, copiata de mana lui Mircea, era poezia lui Charles Peguy catre Maica Domnului in care este versul: “Din setea de a ne pune la mijloc, la durere”. Era vulcanescu-biserica-41crezul lui. Mi-a marturisit ca si el cautase sa se aseze in mijlocul durerii.

Si iata ca el a fost asezat de mana lui Dumnezeu in mijlocul durerii.

As vrea sa pot scrie, sa spun despre el atatea, sa arat cum a fost. Sa-l cunoasca si altii, sa fie viu in fata lor, sa traiasca! De ce nu sunt poet sa-l cant? Cine are sa-l scape de uitare? Cine are sa-l evoce?

Il iubeste, oare, cineva, asa cum a iubit el? Il cunoaste, oare, cineva ca sa poata vorbi de el asa cum trebuie?

Ajungem la coltul bulevardului: lume, automobile, tramvaie, autobuze, treceau incoace si incolo. Zgomot asurzitor. Animatie, veselie chiar.

“Uite, viata continua, parca nici n-ar fi atatia de-ai nostri inchisi. Sunt doua lumi, cei de acolo, despartiti de noi de un zid de netrecut.”

“Asta era una din cele mai mari suferinte pentru noi, spune Ghiolu, cand ne gandeam ca eram uitati.”

Asa o fi fost si pentru Mircea? S-o fi crezut uitat! Ma intreb si nu cred, dar nu stiu nimic.

Nu sunt doar doua lumi, sunt mai multe: e lumea de aci, dindaratul cortinei de fier, impartita in doua: cei inchisi, cei de afara (inchisi afara), si e lumea de dincolo de cortina, care habar n-are de cea de aici. Si e lumea de dincolo, cea vesnica, spre care mergem si unde, poate, o sa ne regasim toti.

Nota:

*Stavri Ghiolu: subsecretar de stat in Ministerul Economiei (1942-1944), a fost condamnat, la randul sau, in acelasi lot cu Mircea Vulcanescu.

detinutMV

Coperta jurnalului Margaritei Ioana Vulcanescu pe anul 1948. Sus se distinge semnatura lui Mircea Vulcanescu alaturi de ”identitatea” sa de detinut – K 489.

 Din jurnalul si insemnarile Margaritei Ioana Vulcanescu

Texte inedite care nu pot fi preluate decat prin acordul nostru explicit. 

Vedeti si:

 

*

***


Categorii

Biserica rastignita, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Mircea Vulcanescu

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “IN MIJLOCUL DURERII. ”Traise cu gandul de a se jertfi”. EVOCARI INEDITE DESPRE FERICITUL MARTIR MIRCEA VULCANESCU († 28 octombrie 1952)

  1. Pingback: MIRCEA VULCANESCU despre ROSTURILE ADANCI ALE EDUCATIEI versus ROBOTIZAREA OMULUI: “Fericirea o fagaduiau Principatelor Române strainii, CAND VOIAU SA LE OCUPE”. “Femeia sa nu-si piarda FEMINITATEA” - Recomandari
  2. Pingback: TATAL MEU, MIRCEA VULCANESCU. Amintirile si confesiunile Doamnei MARIUCA VULCANESCU pentru “Familia ortodoxa”: “Pentru mine, temnita a fost un fel de cinste. Intotdeauna, in orice situatie am fost, am incercat sa vad partea luminoasa a l
  3. Pingback: MIRCEA VULCANESCU – PATIMIRI DIN INCHISOARE din marturii mai putin cunoscute - Recomandari
  4. MIRCEA VULCĂNESCU ÎN POEZIE – de Ștefan J. Fay – partea I

    Se vor scrie multe pagini despre gândirea filozofică, teologică, economică a lui Mircea Vulcănescu, despre activitatea lui de profesor și conferențiar sau despre rolul său în apărarea economiei românești în timpul ultimului război, despre procesul și moartea sa în închisoare.

    Mai puțin se va scrie despre virtuozitatea lui de pianist sau aplecarea ce o avea pentru poezie – grădini nu secrete, dar intime, de refugiu și regăsire de sine față cu răspunderile ce stăteau pe umerii lui, ca funcționar superior de Stat.

    Traducerile sale din Villon, Rilke, Peguy pot fi oricând tipărite, îmbrăcate fiind într-un veșmânt de limbă românească fără cusur.

    Poezia originală cu excepțiile de mare perfecțiune, care sunt ”TREI”, ”ALEAN”, ”ATOT”, ”ASEMĂNARE” etc. – au rămas în ciorne, cu variante, ștersături și adăugiri mereu îmbogățitoare, un joc predilect al spiritului care nu-și află bucuria decât înlăturând pas cu pas pietrele de poticnire din cale.

    Și totuși, chiar în aceste nedesăvârșite așezări, ba poate cu atât mai mult, putem descoperi o caracteristică a firii lui Mircea Vulcănescu, care ne dă un admirabil model de asumare a regulei jocului perfect pentru autocuprinderea și epuizarea ideii abordate.

    Redăm din aceste poezii regăsite: LITANII PENTRU TREI STĂRI.

    După cum se va vedea, avem dinaintea ochilor tumultul gândurilor care îl asaltau pe autor, așternute rapid pe hârtie pentru a prinde laolaltă o consistență unitară, într-un continuu pariu fervent la fiecare cotitură de gând.

    Litaniile se construiesc într-un triptic monumental, ca un retablu din Evul Mediu.

    Procesul de pătrundere în materia concretă – apă, ghiață, abur – se produce printr-o sumă impresionantă de metafore și asocieri ce curg și decurg asemenea unei incantații fără început și fără sfârșit, dezvăluindu-ne viziunea pe orizontală și pe verticală, cum ar spune Noica – pe care omul, român mai mult ca altul – îl are despre virtuțiile materiei, de la înțelesurile ei banale până la cele telurice și vrăjitorești în jos, pentru a urca transcedental, spre mit.

    Textul se redă așa cum a rămas la sertar – de fapt, într-o servietă salvată miraculos de la confiscările Securității – păstrându-se toate stanțele care nu au fost șterse din manuscris de către autor. Să trecem peste faptul că nu are forma definitivă pe care autorul i l-ar fi dat, desigur, până la urmă, spre a ne bucura de fascinanta rezonanță în spirit pe care LITANIILE ni le transmit.

    LITANIE s. f. 1. Rugăciune lungă și repetată, în care se imploră ajutorul lui Dumnezeu în diferite împrejurări. 2. Procesiune religioasă ocazională, ca, de exemplu, la sfeștaniile pentru ploaie, la vreme de secetă sau la alte calamități. 3. Fig. Expunere lungă și monotonă. Din sl. litanija.

    STAREA I

    LITANII PENTRU APĂ

    de Mircea Vulcanescu

    Apă care curgi la rădăcina vinului
    Apă de folos la btezul creștinului
    Apă fără de care n-ar fi pâine
    Apă care adapi gură de om și de câine
    Apă care iei forma vasului în care stai
    Apă pe care cu nimic nu poți s-o tai
    Apă care te împarți sub ce-i mai greu
    Și fereci peste el, lacătele lui Dumnezeu
    Apă care porți ce-i mai ușor decât tine
    Apă care desfaci ce-i la fel cu tine
    Apă adâncă, plină de comori
    Pe care dacă le găsești, mori
    Apă limpede în care se vede cerul
    Apă care nu poți păstra misterul
    Apă pe care se rătăcește năierul
    Apă prin care străbate lumina
    Apă peste care zboară regina Wilhelmina
    Apă care sari peste stânci, zglobie
    Apă care șerpuiești cu melancolie
    Apă care te târăști prin locuri jase
    Apă care te dai și-n zadar și cu foloase
    Apă care arde vatra
    Apă care macină piatra
    Apă care netezești unghiurile toate
    Apă care netezești unghiurile
    Apă din care încep junghiurile
    Apă care speli sufletele de păcate
    Apă în care se oglindește fața
    Apă care nu spală roșeața
    Apă în care te îmbraci ca-ntr-o haină
    Apă care nu poți păstra nici o taină
    Apă care îngreuiezi hainele
    Apă care nu păstrezi tainele
    Apă stăpână pururea furată
    Apă care nu te pleci niciodată
    Apă în care strălucește curcubeul
    Apă care seamănă cu cerul
    Apă de care moare zmeul
    Apă lângă care cântă tilinci
    Apă pe care o treci în opinci
    Apă pe care omul nu poate să se ție
    Decât înot ori cu multă fantezie
    Apă limpede de dimineață
    Apă care te deșiri ca o ață
    Apă care te întinzi ca un drum
    Apă din care dimineața iese un fum
    Apă care alergi ca o mânză
    Apă care sari ca o mânză
    Apă care te întinzi ca o pânză
    Apă care te așterni ca o masă
    Apă dulce care saturi o casă
    Apă sărată împrejmuită de pământ
    Apă sărată împrejmuită de cuvânt
    Apă care te purtăm în noi
    Apă în care se preface sângele din noi
    Apă care prefaci pământul în noroi
    Apă care cureți totul
    Apă deasurpa căreia te ține numai înotul
    Apă din aer și apă de pe și din pământ
    Apă fără de care n-ar fi cuvânt
    Apă peste care plutește Duhul Sfânt
    Apă pe care tot în jos te trage ața
    Apă din care te beau norii din mare dimineața
    Apă care mereu te târăști
    Apă care nu știi să urăști
    Apă dulce de la București
    Apă ca o fâlfâire de aripi
    Apă în care dacă te scufunzi, țipi
    Apă înșelătoare de sub plaur
    Apă ca un steag dacic, cu balaur
    Apă care porți în tine aur
    Apă care semeni cu argintul
    Cu beteala și mărgărintul
    Unde ți-e beteala și mărgărintul ?
    Apă viață plină de primejdii
    Apă în care trăiesc semnele nădejdii
    Apă peste care s-a odihnit Domnul
    Apă care semeni cu somul
    Apă limpede din picuri de rouă
    Apă tulbure din orice fântână nouă
    Apă grea în care nimic nu poate să nu moară
    Apă ușoară ca un cântec de vioară
    Apă pe care aleargă corabia visului
    Apă spânzurată deasupra abisului
    Apă care este văzduhului iscoadă
    Apă, șarpe care se mușcă de coadă
    Apă spre care aleargă toți cu bucurie
    Apă care vii peste toate cu urgie
    Apă care prefaci în grădină pustiul
    Apă după care aleargă tot viul
    Apă albă din norii de vată
    Pe care se tem năierii aerului
    s-o străbată
    Apă încrețită în zăpadă
    Apă pe care nimeni nu poate să te vadă
    Apă pe care Domnul te-a prefăcut în vin
    Apă care stropești florile de crin
    Apă care faci să crească grâul
    Apă care ești creșterii frâul
    Apă care umpli și marea și pârâul
    Apă din care se încep toate
    Apă în care crezi că totul se poate
    Apă din care începe viața
    Apă care semeni cu dimineața
    Apă în care te vezi ca-n oglindă
    Apă prin care treci ca prin tindă
    Apă întinsă ca o maramă
    Apă care ești tuturora mamă
    Apă prin care toți trec ca prin vamă
    Apă care te dai fără plată
    Apă pe care te dau sufletele ca răsplată
    Apă care te înalți în tuburi prin case
    Apă care luneci cu fâșii de mătase
    Apă pe care nu țin pecețile
    Apă în care nu stau înfipte săgețile
    Apă de care se frâng săgețile
    Apă în care și raza / lumina/ se frânge
    Apă din lacrima celui ce plânge
    Apă lină, apă caldă, apă bună
    Apă în care se scaldă raza ta, lună,
    Apă de izvor care cântă
    Apă de robinet care cuvântă
    Apă care țâșnește ca o frânghie
    Apă care picuri în farfurie
    Apă care vorbește în pahar
    Apă cu care închini în zadar
    Apă, tu cea plină de har
    Apă care curgin din năstrapă
    Apă care porți Sâmbetele cui vrei
    Apă care binele ce ți-l arunc nu-l iei
    Apă cuțit pentru tăiat stâncă
    Apă, prăpastia cea mai adâncă
    Apă, musafir totdeauna bine primit
    Apă, lucru totdeauna neisprăvit…

  5. Multumesc celor de la “Cuvantul Ortodox” pentru ajutorul dat mie pentru a-l cunoaste pe marturisitorul martir Mircea Vulcanescu.
    Amin.

  6. Pingback: Crezul lui Mircea Vulcanescu: “NU SUNT FANATIC, NICI EXCLUSIVIST, si pozitia mea crestineasca m-a facut sa consider politica drept o activitate de mana a doua”. IDEALISMUL si JUSTITIARISMUL – “patronii tuturor ipocriziilor” -
  7. Pingback: UPDATE VIDEO – “Solutia noastra este PARINTELE GHEORGHE CALCIU”. In urma filmului documentar “7 CUVINTE. Povestea unui biruitor” | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: NOI MARTURII INEDITE DESPRE MIRCEA VULCANESCU. Martirul care “contemplase durerea lumii” si care ii apara “pe cei mai mici, oropsiti, huliti”. “Faptele lui vorbeau pentru el. Dar n-au fost cercetate. Trebuia sa fie inchis si
  9. Doamne, ajuta!

    Va rog sa-mi spuneti din ce carte este extras textul de mai sus. Se mai gaseste de cumparat?

    Va multumesc frumos!

  10. @Marius:

    E specificat la finalul textelor sursa lor: file din jurnalul inca nepublicat al Margaritei Ioana Vulcanescu. In librarii se gaseste doar prima parte a Jurnalului, scos de Editura Vitruviu.

  11. Pingback: PAGINI INEDITE DESPRE MIRCEA VULCANESCU DIN JURNALUL SOTIEI SALE, MARGARITA. Martirul care “contemplase durerea lumii” si care ii apara “pe cei mai mici, oropsiti, huliti” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate