NE MAI AUDE DUMNEZEU DACA AM PACATUIT?

24-02-2008 Sublinieri

“[Stim]…. ca Dumnezeu este atotputernic si poate sa faca absolut tot, tot ce nu poti gandi… si mai mult [decat atat]. Dar nu-i destul. O va face? Daca-I manios pe mine pentru ca am pacatuit, ca am facut si asta si aia – si ma simt cu musca pe caciula? Dumnezeu nu e manios. Dumnezeu un singur lucru vrea: sa ne deschidem inima.

Stie ca suntem pacatosi. Stie ca nu putem sa nu pacatuim, ca nu stim, ca nu avem viziunea, ca n-avem puterea – daca avem si viziunea incotro sa mergem. El este cel care ne curata de pacatele noatre. El este cel care, daca gaseste deschidere in noi, Isi pune acolo bunatatea Lui. Dragostea lui Dumnezeu, dragoste atotputernica, in sensul ca de nimic biruita. (…)

“Zice la Cina cea de Taina: Luati, mancati, acesta este Trupul Meu, care pentru voi se frange, spre iertarea pacatelor. Beti dintru acesta toti, acesta este sangele Meu, care pentru voi se varsa, spre iertarea pacatelor“. Cum s-a frant Trupul ala? Cum s-a varsat Sangele ala? Mainile noastre ucigase l-au varsat. De ce zic: <<mainile noastre?>>. Noi nici nu eram pe lume pe vremea aia… Hm. Suntem partasi prin pacat ai acelei energii de Dumnezeu-ucigase. Si atunci suntem identic cu acei vinovati de a-L fi omorat pe Fiul lui Dumnezeu cu mainile lor. Deci acelasi pacat il purtam si noi.

Deci, cum se frange Trupul asta? De mainile noastre se frange! Si Hristos profita ca Trupul frant sa ni-l dea noua sub forma de paine (ca stie ca nu suntem canibali sa mancam carne vie), dar este real Trupul Lui si ni se da noua spre iertarea pacatelor noastre. Care pacate? De a frange Trupul lui Hristos, de exemplu!

Sangele Lui cine L-a varsat? Mainele astea ucigase L-au varsat. Si El “profita” de pacatul meu si Isi varsa de buna voie Sangele si mi-L da sub forma de vin – trupeste vin, dar real Sangele Lui – spre iertarea pacatelor mele. Care pacate? Ucigasia asta: de Dumnezeu-ucigasa si de aproapele, de fratele meu. Se poate dragoste mai mult decat asta? Va mai inchipuiti un Dumnezeu manios? De cate ori am trait si eu asta si o aud de la atatia si prin scrisori si in conversatii: poate ca am pacatuit si s-a maniat Dumnezeu si nu mai vrea sa ma auda. Erezie!

Incepusem prin a spune ca e important sa tinem minte lucrul asta: in momentele grele cand, tinandu-ne mintea in iad – nu ca Siluan – nu cunoastem, nu avem experienta aia deplina – dar cand ma simt cu musca pe caciula, cand imi simt pacatul meu cat de putin […] nu e cazul sa ma ascund indaratul unei inchipuiri de-ale mele sau sa fug dupa tufisuri ca Adam sau asa ceva. E vorba sa asum ceea ce sunt, oricat de urat, oricat de rau. Pentru ca din ceea ce sunt real, pacatosul ala, pacatosenia aia, din aia ma scoate Dumnezeu. Si incercam sa zic, pe de o parte e atotputernic si poate sa ma scoata de orisiunde, nu exista nici o limita puterii lui Dumnezeu, pe de alta parte dragostea Lui este nebiruita de oricata pacatosenie. Ba, paradoxal, cu cat sunt mai pacatos cu atat mai stralucit se arata dragostea atotputerii lui Dumnezeu sau atotputerea dragostei lui Dumnezeu, ca tocmai prin aia ma scoate, prin mijloacele pe care pacatosenia mea le ofera, ca sa zicem asa, lui Dumnezeu. (….)

Cand vorbesc de Dragoste, vorbesc de Dumnezeu. Dragostea Lui Dumnezeu este atotputernica. Insa nimic nu este, paradoxal, mai vulnerabil decat dragostea. Daca Dumnezeu n-ar iubi, Dragostea n-ar putea fi ranita si Dumnezeu n-ar putea fi ranit. Paradoxal, dragostea adevarata, dumnezeiasca este asa de intensa, “foc mistuitor” ii zice, care mistuieste nemistuit. De ce nemistuit? Pentru ca Dumnezeu este nemuritor. Si totusi, in acelasi timp e, ceea ce numim noi cu limbajul psihologiei, vulnerabila. In ce sens vulnerabila: subtire. Dumnezeu se mahneste! Si in ce fel se mahneste? Nu se ofenseaza. Asta-i erezie. Dumnezeu nu cunoaste manie, ofensa. Nu-l poti ofensa pe Dumnezeu. Noi, prostii, ne ofensam ca cineva mi-a zis ca sunt un porc si ma ofensez si ma supar pe el. Dar uita-te in oglinda, poate nu e prea flatant ce vezi acolo, dar porc nu-i. Asa ca ce avem de ne ofensam? Avem slabiciune, avem moarte. Dumnezeu nu are nici slabiciune, nici moarte. Si nu se supara. Dar se mahneste pentru mine caci, pacatuind, eu ma lipsesc de dragostea Lui si de tot ce vrea sa reverse in mine. Ce vrea sa reverse in mine? Exact inversul a ce spunea sarpele: “ca Dumnezeu stie ca vom deveni ca Dumnezeu“. Asta este tocmai ce vrea Dumnezeu! Sa devin ca Dumnezeu, sa devin un dumnezeu! (…)”.

(fragmente din conferinta: “Din ce moarte ne-a izbavit Hristos“, Alba-Iulia, decembrie 2005 – pe care o puteti salva integral in versiunea audioprima parte de aici si a doua parte de aici).

impartasire.JPG


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, 1. Slider, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Joia Mare, Parintele Rafail Noica, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

108 Commentarii la “NE MAI AUDE DUMNEZEU DACA AM PACATUIT?

<< Pagina 1 / 4 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » Tatal alearga in calea noastra
  2. http://www.hotnews.ro/stiri-esential-2494574-invata-copiii-din-manualele-religie-pedeapsa-divina-calca-masina.htm
    Dumnezeu nu e manios, zice parintele Noica. Si musai asa este, ca cine l-a cunoscut pe Dumnezeu tot asa a zis, ca nu e manios, ca e bun, iubitor, isi da sufletul din el de iubire!
    Cine nu il cunoaste, insa, nu poate pricepe multe.
    Bunaoara, omul care are de toate si nu e stramtorat din nicio parte, intelege ca Dumnezeu il are la cinste.
    Daca citeste pe undeva ca Dumnezeu il are mai la cinste pe ala oropsit si amarat, i se rastoarna imaginea si nu va primi un Dumnezeu “rasturnat”. Lui ii place dumnezeul lui si acest dumnezeu este cel adevarat. Restul, nu se incadreaza nici in mentalitatile moderne de respectare a drepturilor omului, nici in viziunea de azi asupra binelui. Si, deci, nu incape in mintea si inima omului.

  3. Articolul de mai sus este plin de rea-credinta si de fanatism ingust. E, de fapt, un atac la baioneta impotriva ortodoxiei, in primul rand. Nu cred ca este doar o problema legata de “dumnezeul” pe care si l-au facut, e vorba de o ura ascunsa care trebuie sa isi gaseasca dusmanii vazuti si sa ii urmareasca pana la distrugere.

  4. Da. Eu nu ma refeream la cei care au facut studiul. Intentia lor este atat de violenta, incat e greu sa o “ratezi”.
    Ma refeream la cei care se lasa educati de un astfel de studiu tocmai pt. ca este pe gustul lor si pe dimensiunea dumnezeului pe care si l-au fabricat.
    Si adultii sunt cei care se lasa educati, din comoditate, indolenta, suficienta.
    Dumnezeul parintilor va fi si dumnezeul copiilor.

  5. Pingback: Război întru Cuvânt » Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!
  6. Pingback: Razboi intru Cuvant » A sosit ceasul!
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » DUMINICA FIULUI RISIPITOR - DE LA RAUL BABILONULUI IN BRATELE PARINTESTI
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » DIN CE MOARTE NE-A IZBAVIT HRISTOS PRIN MOARTEA SI INVIEREA SA?
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Rafail Noica: “MOARTEA NU EXISTA!”
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Rafail Noica despre purtarea nevointei duhovnicesti in vremea noastra
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » Cuvant al Parintelui Ioan Buliga la Duminica Fiului Risipitor: “DE CE OAMENII UCID DRAGOSTEA?”
  12. Dumnezeu nu este manios ca dac-ar fi ne-ar sterge de pe fata pamantului .Pana la urma Dumnezeu nu ne-a dat poruncile pt a avea motiv sa ne pedepseasca, pana la urma orice incalcare a poruncilor Lui daca analizam cu atentie efectele ,observam ca ne aduce suferinta ,si de fapt acea stare de dezechilibru pe care de multe ori o numim pedeapsa Lui Dumnezeu nu-i altceva decat efectele incalcarii poruncilor Lui.Doamne ajuta!

  13. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTA SI MAREA JOI: “La spalarea Cinei…”
  14. Pingback: Război întru Cuvânt » Ce sa facem atunci cand ne simtim incercati la maximum?
  15. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Ioan Carpatiul – cuvinte de intarire in lupta nevazuta (3): “DUMNEZEU NU DEZNADAJDUIESTE DE MANTUIREA NOASTRA”
  16. Pingback: Război întru Cuvânt » Maica Siluana Vlad: LA CAPATUL DURERII E DUMNEZEU
  17. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfintii Isaac si Efrem Sirul (28 ianuarie): ESTE NADEJDE: HRISTOS!
  18. Pingback: Război întru Cuvânt » Nu poate sa fie adevar fara dragoste si nu poate sa fie dragoste fara adevar! Poate sa nu te copleseasca dragostea lui Hristos? – CUVANT AL PR. MIHAI ALDEA
  19. Pingback: Război întru Cuvânt » DUMINICA FIULUI RISIPITOR – DE LA RAUL BABILONULUI IN BRATELE PARINTESTI
  20. Pingback: Război întru Cuvânt » JOIA CEA MARE A CINEI DE TAINA. Cand Dumnezeu sta ingenuncheat in fata mea… Pr. Constantin Sarbu: Intelesuri vii ale TAINEI SPALARII PICIOARELOR
  21. Pingback: Război întru Cuvânt » Arhimandritul Sofronie despre “SCANDALUL” UMILINTEI LUI HRISTOS, arma biruintei vesnice
  22. Pingback: Război întru Cuvânt » ASTAZI HRISTOS-DUMNEZEU PENTRU NOI PATIMESTE SI SE RASTIGNESTE…
  23. Pingback: Război întru Cuvânt » ASTEPTAND INVIEREA, SA LUAM AMINTE: “Eu stiu cum crestinii care acum plang patimile, asteapta sa invieze Cel Rastignit, ca sa-L puna iarasi pe Cruce…”
  24. Pingback: Război întru Cuvânt » DOMNUL MEU SI DUMNEZEUL MEU! Cugetare duhovniceasca la ranile lui Hristos si la nevoia fiintiala de un Mantuitor. Dar cat de vie mai este credinta noastra?
  25. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Sofronie Saharov: RUGACIUNEA DIN GHETSIMANI. Ce importanta capitala si nestiuta are si ce legatura este cu mine si viata mea duhovniceasca?
  26. pentru admin
    port in mine o mare neintelegere si indoiala si poate ca daca as mai putea merge sa intreb un preot as face acest lucru ………….
    ma intreb si intreb de ce se intampla atate lucruri ingrozitoare in jurul nostru , de ce daca acum traim bucuria de a se face Sfanta Liturghie zilnic in multe biserici daca acolo in toata slujba se inalta rugaciuni la Dumnezeu pentru apararea ,ocrotirea,izbavirea de toata nevoia si necazul , de ce se intampla atatea necazuti indiferent daca sunt oameni care merg la biserica, copii, preoti , oameni botezati, oameni…
    de ce se intampla atatea accidente, lucruri ingrozitoare ,chiar in localitati unde se afla manastiri, biserici,…
    eu am trait si alte vremuri, de ce atunci eram mai ocrotiti de Dumnezeu, de ce atunci oamnenii care aveau credinta si mergeau duminica la biserica erau feriti de astfel de necazuri,de ce atunci nu existau atatea boli, atatia copii bolnavi, atatea lucruri ingrozitoare care se intampla in zile de sarbatoar de praznice imparatesti, in locuri in care ar trebui sa fie binecuvantate de Dumnezeu
    ne a parasit Dumnezeu, ne uraste ?!

  27. @l:

    “Revelaţia ne spune: „Dumnezeu este Iubire“, „Dumnezeu este Lumină, şi nu este întuneric întru El” (I In 4, 8; 1, 5).

    Cât de greu ne este, nouă, oamenilor, să primim aceste cu­vinte! Ne este greu fiindcă propria noastră viaţă şi viaţa lumii întregii din jurul nostru mărturisesc mai degrabă contrariul.

    Într-adevăr, unde este acea lumină a iubirii Tatălui, dacă, ajunşi în amurgul zilelor noastre, trebuie să recunoaştem toţi împreună cu Iov amărăciunea inimii:

    „Zilele mele s-au scurs, socotinţele mele s-au sfărâmat, la fel şi dorinţele inimii mele… Mai pot să nădăjduiesc? Împărăţia morţii este casa mea, cul­cuşul meu l-am întins în inima întunericului. Am zis mormân­tului: tu eşti tatăl meu; am zis viermilor: voi sunteţi mama şi surorile mele! Atunci unde mai este nădejdea mea şi cine a mai văzut norocul meu? El s-a rostogolit până în fundul iadului şi împreună cu mine se va cufunda în ţărână” (Iov 17,11-16).

    Hristos însuşi mărturiseşte că în Pronia sau purtarea Sa de grijă Dumnezeu veghează cu luare-aminte asupra întregii Sale făpturi: îşi aduce aminte de cea mai mică pasăre, se îngrijeşte până şi de podoaba ierbii câmpului. Iar pentru oameni purtarea Sa de grijă este atât de mare, încât până şi „perii capului nostru sunt cu toţii număraţi” (Mt 10,30).

    Dar unde este această purtare de grijă ce veghează chiar şi asupra lucrurilor celor mai neînsemnate? Cu toţii suntem abătuţi de priveliştea dezlănţuirii nedomolite a răului în lume. Mi­lioane de vieţi, adeseori de-abia înfiripate, şi înainte încă de a dobândi conştiinţă de sine, sunt smulse cu o incredibilă cruzime.

    Atunci de ce ne e dată această viaţă absurdă?

    Şi iată că sufletul caută cu nesaţ să întâlnească pe Dumnezeu ca să-I zică:

    „De ce mi-ai dat viaţă?… Sunt beat de suferinţe, întunericul mă înconjură; de ce Te ascunzi de mine?… Ştiu că eşti bun, dar de ce eşti de nepăsător la durerea mea? De ce eşti atât de crud şi de nemilos faţă de mine? Nu pot să Te înţeleg”.

    Fost-a un om pe pământ mistuit de dorinţa lui Dumnezeu. Numele său era Semion. El s-a rugat îndelung, vărsând lacrimi nestăvilite şi zicând: „Miluieşte-mă!” Dar strigătul său se pier­dea în tăcerea lui Dumnezeu. Luni şi luni de zile a rămas în această rugăciune şi puterile sufletului său s-au istovit. Atunci a căzut în deznădejde şi a strigat: „Eşti neînduplecat!”

    Şi când, o dată cu aceste cuvinte, încă un lucru s-a rupt în sufletul său stri­vit de deznădejde, dintr-o dată în scânteierea unei clipe îl vede pe Hristos viu. Inima şi trupul său au fost năpădite cu totul de un foc atât de năprasnic încât, dacă vederea ar fi durat doar o clipă mai mult, n-ar mai fi putut să-i supravieţuiască. Şi de atunci n-a mai putut uita privirea lui Hristos, o privire de o negrăită blândeţe, nesfârşit iubitoare, plină de pace şi bucurie. Şi în toţi anii îndelungatei sale vieţi ce se vor scurge mai apoi, el a dat neobosit mărturie că Dumnezeu este Iubire, Iubire nesfâr­şită, nepătrunsă.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/09/25/sfantul-siluan-la-muntele-athos-iubirea-rastignita/

  28. @ I

    Oare cati oameni nu si-au pus aceasta intrebare ca si tine, sub o forma sau alta, dar care se rezuma astfel: “De ce ingaduie Dumnezeu atata suferinta in lume?”…

    Suferinta insa, a patruns in lume odata cu pacatul, si este pretul pe care il avem de platit pentru el. Si Dumnezeu ingaduie ca pacatele sa le poata plati si urmasii pana la al treilea si al patrulea neam. Tot astfel, prin sangele mucenicilor varsat in temnitele comuniste, multe pacate ale neamului sunt rascumparate.

    Diavolul urmareste distrugerea omului, insa Dumnezeu nu ingaduie sa se faca aceasta. Dar ce face El? Ingaduie diavolului sa faca rau pana la un punct, dar numai atunci cand din acest rau va iesi un bine“(Cuv. Paisie Aghioritul, Marturii ale inchinatorilor)

    Hristos prin moartea Sa pe Cruce a transfigurat suferinta, si ne-a deschis calea ca prin ea, si cu El, sa ajungem la “asemanarea” cu Dumnezeu, ca suferinta, pe care oricum o aveam de platit, sa fie datatoare de viata. “Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand, si celor din morminte viata daruindu-le”.

  29. Pingback: Război întru Cuvânt » Invierea sufletului prin cuvant si duhul mortal al minciunii
  30. Pingback: Război întru Cuvânt » “Ca un pelican, impungandu-Te acum, Cuvinte…” DE UNDE IZVORASTE VIATA NOASTRA?
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate