PARINTELE DANIIL DE LA RARAU – SANDU TUDOR. Pomenirea unui sfant al inchisorilor, staret isihast, carturar si imnograf neintrecut (17 noiembrie): “Omul zilelor noastre e un mare bolnav. Boala omului este in minte”

17-11-2011 Sublinieri

IMNUL ACATIST AL RUGULUI APRINS

[Invatatura] si activitatea duhovniceasca a parintelui Daniil (Sandu Tudor)

Parintele Daniil Tudor spunea:

“Dumnezeu este o nebunie aprinsa. Dumnezeu este o slabiciune, cea mai mare slabiciune. Noroade întregi sunt mânate sa sa nelegiuiasca, aproape deplin ateizate si socotesc Numele Lui o minciuna, un blestem, o înselare, prin care multimile au fost robite si saracite de domnii pamântului. (…)  Pavel din Tars, în scrisoarea lui cea dintâi pe care a trimis-o Bisericii din Corint,  spune:

Iudeii minune cer, elinii cauta întelepciune, noi însa propovaduim pe Hristosul cel rastignit. Scandal pentru iudei, nebunie pentru pagâni, dar pentru cei alesi, fie ca sunt iudei sau  elini, El, Hristos este, adica puterea lui Dumnezeu si întelepciunea lui Dumnezeu fiindca mai înteleapta decât oamenii este nebunia lui Dumnezeu, iar slabiciunea lui Dumnezeu mai puternica decât oamenii” (1 Cor. 22-23).

Neabatutul Apostol al neamurilor cunoaste si marturiseste un scandal, o nebunie, o slabiciune a Sfintei Taine în aceasta lume, care si astazi e ascutita si vie. Aceasta slabiciune a lui Dumnezeu e reala. Si asa si este. Cuvântul de propovaduire a lui Dumnezeu trebuie crezut, si nu ca un joc de întelesuri, ci de-a dreptul, asa cum este spus. Si nici nu poate fi într-altfel. Pentru ca, judecând limpede dupa judecata noastra, omeneasca, daca numele Lui este, într-adevar, cum spune Sfânta Carte, “Eu sunt cel ce sunt”, daca, fara umbra, Dumnezeu e unicul izvor si trainicie a vietii, daca, cu alte cuvinte, Domnul Dumnezeu cel viu exista, atunci El este o grozava taina a slabiciunilor, o slabiciune a tuturor slabiciunilor.

Niciodata ca în vremurile noastre, slabiciunea lui Dumnezeu nu a parut mai mare, mai deznadujduitoare, mai vadita, poate e tot asa cum a fost si în ziua de pomina a rastignirii Lui.

Judecata asta s-ar putea sa fie, însa, un adevar al tuturor vremurilor. Vor repeta oamenii pâna la sfârsitul veacurilor blestemul de pe Golgota? Ceea ce pare, însa, cu totul nou pentru cei de azi e ca si ei vorbesc mai raspicat ca oricând despre aceasta neputinta totala a lui Dumnezeu. Mai mult. Ei stiu c-au ucis pe Dumnezeu.

Multimea oamenilor, popoare întregi sunt învatate a striga din toate baierile: Dumnezeu e mort. Dumnezeu nu mai e. Dumnezeu a fost un neadevar al copilariei noastre, s-a dus de nu se mai vede, s-a risipit ca umbra norilor care trec peste câmpie.

În toata larma sfruntata a tagaduitorilor din toate timpurile si de acum este un înteles care se darâma în el însusi ca o orbire. Dar pe lânga acestea, în cuvântul lor e si un adevar, fioros adevar…trebuie sa-i credem.

Exista si o cinste a tagaduitorilor, cum spunea nu stiu cine. O “sfintenie laica” a lor. Marturia lor este destainuirea unei fioroase trairi. Ei au constiinta clara ca au ucis un Dumnezeu. E faptul marturiei lor. Si nu se poate sa nu-i credem.

Si daca, în adevar, au ucis, si acela nu poate fi Dumnezeu, cine este acela?

Adevarul cel adevarat din acest tipat lugubru nu poate fi decât unul: Oamenii au ucis pe dumnezeul care era în ei. Ei si-au tâlharit propriul lor suflet”.

Viata noastra duhovniceasca ni se descopera la început cu groaza, pe marginea prapastiei, a caderii, a mortii. La început, când ne întoarcem (la Dumnezeu, n. Ed.), avem senzatia ca intram în noapte.

Rugaciunea cea dintâi este trezirea în miezul noptii.

Rugaciunea cea dintâi e o desteptare din somnul de moarte, o desteptare în mormânt.

Este rugaciunea tâlharului celui de-a dreapta, care s-a trezit în mormânt a treia zi, a Învierii. A deschis ochii si s-a trezit, în întunericul rece al mormântului, cu fluierele picioarelor sfarmate si fara îndoiala a tipat, aducându-si aminte de îndata, în fulgerul unui gând, marea fagaduinta: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine tâlharul, ucigasul, pacatosul!”

Si în neputinta, durerea si pocainta lui, a plâns cu lacrimile pocaintei desavârsite, biruite deplin si pline de nadejde, pline de îngrozirea unei bucurii covârsitoare, sfinte, fiindca el era, totusi, înviat. Minunea fagaduintei Domnului se împlinea în sine si el, tâlharul, striga plin de spaima pocaintei: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!”.

“Rugaciunea nu e o repetare stearpa de formule, ci e întrebuintarea efortului de concentrare în ruga, însotit de o vie cugetare; asa ajungem la vindecarea si mântuirea omului.

Rugaciunea pastrata vie are o putere regulatoare, care sa întoarca la sanatate sufleteasca si trupeasca pe om”.

Orice dezordine morala se transmite si asupra fizicului. Se poate studia astazi cu claritate aceasta înraurire a miscarilor si pornirilor sufletesti asupra trupului, asupra organizarii si functionarii lui. Rugaciunea robind ordinea spirituala integreaza în ea si trupul”.

“Crucea este unicul panaceu adevarat, adica tamada universala si dezlegare de chei si enigme”.

“Crucea — puterea vindecatoare. (…) Pe Cruce Dumnezeu a biruit moartea si a închis ranile, si dintru adormire a înviat.”

“De fapt, omul zilelor noastre e un mare bolnav”; “totul este urmarea unei ideologii, sau, mai bine zis, a ideologiilor, a molimii si gravelor lor simptome, care programeaza optimismul, standardizeaza fotogenic bucuria si bunastarea sufleteasca, morala si sociala. De fapt, omul zilelor noastre este chinuit, framântat, bântuit de uri si patimi acoperite, de spaima, de obsesii, de pofte si, mai ales, otravit, intoxicat pâna la nebunie, de idei si teorii.”

“Neurastenia e forma de pacat a veacului nostru, care nu e un pacat nici împotriva aproapelui, (…), nici împotriva lui Dumnezeu, (…), ci unul si mai grozav, pacat contra ta însuti. Pacatele împotriva aproapelui si a lui Dumnezeu, oricât de grele si de grozave, se vor ierta. Pacatul împotriva ta însuti e pacatul sinuciderii, care este pacat de moarte.

Omenirea e în pragul unei autonimiciri, în pragul unei naruiri totale, de proportii cosmice si metafizice, de sinucidere.

Mare pacat este sa fii neurastenic. Neurastenia e o boala psihica. Pleaca de la o criza sufleteasca si ajunge la leziuni fizice, la dezagregare mintala, trupeasca”.

“Boala omului este în minte. De acolo pornesc toate bolile sufletului si ale trupului! Vino la Schitul Rarau si ai sa fii viu cu sufletul si cu trupul!”

— îsi aminteste arhitectul George Vasâi cuvintele Parintelui Daniil: “Eram student la Arhitectura si mi-aduc foarte bine aminte ziua în care m-am întâlnit cu Parintele Daniil pe un bulevard din Bucuresti.

— Ce mai faci, Georgica? De ce esti asa palid la fata?

— Sunt bolnav, Parinte staret, sufar de o pericardita, i-am raspuns.

— Boala omului este în cap…”, mi-a raspuns Parintele.

Vindecarea este înnoirea, curatirea de patimi. Sa te nasti din nou.

“Curatia întreaga, neprihanirea sfânta cere curatia  intentiilor si mijloacelor în orice lucru, si în bucurii, în întrebuintarea darurilor si averii pe care o ai, în raporturile cu altul, fie fata de familie, prieteni sau oricare om cunoscut, si în toate amanuntele vietii tale. (…) Numai pilda lui Hristos, viata Lui ne salveaza. El singur a stiut sa traiasca si prin El, când Duhul Sfânt intra în viata noastra, o transforma în întregime.

Rugaciunea inimii e cea care ne da curatia”.

Duhovnic daruit, Parintele era un mare medic de suflete:

“Duhovnicia e o Sfânta Taina ca rod al Duhului Sfânt, spunea însusi Parintele. E aproape o cruzime, în aparenta, fiindca subiectul scapa oricarei prize directe si nu poate fi spus. Duhovnicul nu spune, nu te învata în felul obisnuit, ci e o minunare launtrica, el te îndeamna la o învrednicire, în Duh, si cauta sa trezeasca în tine viata de minune”.

[…]

Hristos este mântuirea pacatosilor”, spune Epistola catre Efeseni a Sfântului Apostol Pavel. Avându-L pe Hristos în inima sa, Parintele Daniil avea darul credintei lucratoare pentru mântuirea aproapelui, întru dragostea lui Hristos. Spunea Parintele:

“Puterea preschimbatoare a Duhului Sfânt trebuie sa o afli în propriul suflet ca sa o marturisesti si sa o faci lucratoare si în alte suflete.

Oriunde si oricând vom afla astfel de marturisitori ai lui Hristos, gata sa ajute orice fiinta doborâta de pacat. Urmarea Maicii Domnului: sa-l însotesti pe fratele tau, luptând alaturi de el pâna ce va fi eliberat de greutatea sa si pâna a ajuns la o dreapta întelegere a lui Hristos si a vietii. Nici o fiinta nu a cazut prea jos ca sa nu o iei în seama, nici unul din cazurile de vindecare duhovniceasca nu e un caz dincolo de nadejde, deznadajduit. E de ajuns ca acesti trezitori ai sufletelor sa stie ca un om e în deznadejde, în suferinta si are nevoie de o transformare launtrica, ca sa se puna la dispozitia lui. Vremea minunilor lui Hristos nu a trecut. Ei se daruiesc lui Dumnezeu pentru ca aceste minuni sa se împlineasca, se dau Lui ca niste drepte si smerite unelte.

Totul numai trezind si facând sa se descopere Dragostea lui Dumnezeu în noi”.

Parintele Daniil scria aceste cuvinte într-o sinceritate totala a inimii, fara sa-si închipuie ca vorbeste, astfel, despre sine însusi ca fiind un astfel de trezitor al sufletelor.

“Golul acel de mare pret, prins în fericitul metal, acel giuvaer sfânt, cinstitul Pocal pascal al casei din Arimateea I L-au pus la cina Iisus Domnul în el, cu un cuvânt de lumina, a preschimbat vinul în Sfânt Sângele Sau de taina, chiar viata lui Dumnezeu, sub a vinului haina. Sfinte Ioane, sfânt ceasul acela învesnicit, când obrazul pe inima Domnului ti-ai odihnit, adevereaza minunea cum ultimul vin baut e întâiul sânge ce singur jertfa si L-a facut.

Si întelegând întâietatea liturgicei trairi, ne-nspaimântam de frumusetea misticei daruiri. Primeste-ne, dar, cereste, iar a ne alatura lânga tine, Sfânt Ioane, cu acel: Aliluia!”. [din acatistul Sfantului Ioan Bogoslovul alcatuit de Parintele Daniil]

Din Acatistele Parintelui Daniil si din celelalte scrieri întelegem ca adevarata viata este viata liturgica, traita în rugaciune, spovedanie si Împartasirea cu Sfintele si de Viata Facatoarele lui Hristos Taine. Sanatatea este curatia, sfintirea sufletul si a trupului, în Hristos, Domnul si în Sfânta Biserica Sa.

“Fericiti cei flamânzi si însetosati de sfintenie, ca ei se vor satura.

A avea foame si sete de Dumnezeu, de Împartasire, de marturisire, de iertare. Sa fim dara, ca si Parintele Daniil Tudor, oameni de dorinta si sa suspinam dupa izvoarele vietii, dupa pâinea vietii care sunt Sfintele Taine”.

Impunator ca fizic, cu prestanta de intelectual, cu ochii patrunzatori si arzatori, în care simteai focul launtric al rugaciunii inimii, cu barba alba, lunga si îngrijita, parintele Daniil era preotul duhovnic care se impunea de la prima vedere prin înfatisarea sa si prin darul lui Dumnezeu.

Parintele Daniil era un duhovnic plin de Duhul Sfânt care a convertit pe multi oameni la credinta, pe cei pacatosi îi izbavea de robia pacatelor, iar pe cei bolnavi îi vindeca.

Dupa ce savârsea Sfânta Liturghie, se dezbraca de vesminte, le punea peste credinciosi si le citea rugaciuni, în fata Icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului. Dumnezeu, prin Maica Domnului si prin Icoana facatoare de minuni, le împlinea cererile cele mântuitoare si îi vindeca.

Parintele Daniil si-a dobândit blândetea si pacea duhovniceasca prin nevointele sihastresti, prin post si rugaciune si facând priveghere de toata noaptea.

Oamenii duhovnicesti care l-au cunoscut spuneau ca Parintele Daniil ajunsese la rugaciunea înainte-vazatoare. Stia dinainte cine va veni la el si ce dorea sa-i spuna. El a proorocit ca “societatea comunista va avea o viata scurta, dupa care Biserica Rusa va deveni din nou puternica”.

Rugaciunea, spunea Parintele Daniil, citându-i pe Sfintii Parinti, are sapte trepte:

1. Rugaciunea orala (a gurii);

2. Rugaciunea lucratoare a mintii;

3. Rugaciunea mintii lucratoare din inima;

4. Rugaciunea mintii din inima de sine miscatoare;

5. Rugaciunea mintii din inima curata;

6. Rugaciunea vazatoare;

7. Rugaciunea duhovniceasca sau în extaz.

Parintele Daniil era slujitorul unui altar vazut, într-o Biserica vazuta, dar predica intrarea crestinului si slujirea în altarul inimii. Mintea crestinului este preot care trebuie sa aduca lui Dumnezeu jertfa pe altarul inimii sale, rugaciunea curata.

“Sunteti temple vii ale Duhului Sfânt. Biserica din afara este menita sa slujeasca Biserica vie. Trebuie sa te închini cu mâna, cu cuvântul, dar si cu gândul. Aprindeti lumânari de ceara, dar aprindeti si inima voastra ca sa arda în focul Duhului Sfânt”.

Chiar daca numai unii oameni sunt alesi de Dumnezeu ca sa slujeasca la Sfintele Altare din biserici, preotia spirituala este data tuturor crestinilor. Trebuie sa avem candelele inimilor noastre arzând, asemenea celor cinci fecioare întelepte din Sfânta Evanghelie. Altfel, vom fi azvârliti în întunericul cel mai din afara al iadului. Fiecare suflet crestin este chemat la nunta cea de taina, unde se va întâlni cu Mirele Ceresc, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Intrati în camara cea mai din launtru a inimii voastre si acolo veti descoperi pe Mântuitorul Iisus Hristos, Lumina lumii, dupa cum ne-a spus: “Caci, iata, împaratia lui Dumnezeu este înlauntrul vostru (Luca, 17, 21) si: “Foc am venit sa arunc pe pamânt si cât as vrea sa fie acum aprins! (Luca 12, 49).

Mântuirea noastra înseamna sfintirea si îndumnezeirea noastra, sa ajungem candele arzatoare vii, care sa arda în harul dragostei dumnezeiesti. Prima porunca ne spune: “Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau, iar pe aproapele tau ca pe tine însuti“. Iata ce vrea Dumnezeu: dragostea. El vrea sa fim nu caldicei, ci fierbinti. La rugaciunea inimii trebuie sa ajungem ca sa fim oameni duhovnicesti. Puterea rugaciunii consta în calitate, si nu în cantitate. Nu cei care rostesc multe cuvinte primesc Lumina lui Hristos, ci aceia care ard în rugaciune ajung sa primeasca pecetea lui Hristos — pecetea focului ceresc.

Staretul Daniil era împotriva rugaciunii de forma. Rugaciunea nu trebuie sa se transforme într-un obicei. Rugaciunea trebuie sa fie un eveniment, pentru ca prin rugaciune ne întâlnim cu Dumnezeu. Omul trebuie sa arda în rugaciune. Rugaciunea trebuie sa fie pretioasa, caci Lui Dumnezeu trebuie sa-I dam ceea ce avem mai de pret: mintea unita cu inima prin rugaciune, în Duhul Sfânt.

Parintele Daniil predica adevarata închinare: în duh si în adevar, în rugaciunea facuta cu mintea în inima. Prea Cuviosia Sa nu încarca pe ucenici cu canoane grele, ci cu unul singur: Rugaciunea lui Iisus. Dar ca sa ajungi sa te rogi, sa iubesti pe Dumnezeu si pe aproapele, cu dragoste sfânta crestina, trebuie sa cunosti ca iubirea de Dumnezeu este pe masura cunoasterii Lui, dupa cum ne învata Sfântul Teodor al Ierusalimului. Deci, ca sa ajungem sa-L iubim pe Dumnezeu, trebuie mai întâi sa-L cunoastem. […]

Sfântul Serafim din Sarov spune ca untdelemnul din candelele fecioarelor este Însusi Duhul Sfânt, pe care, daca nu ne-am straduit sa-L agonisim în aceasta viata, nu vom fi primiti în camara de nunta a Mirelui Ceresc.

Sunt crestini care fac sute de metanii, aprind zeci de lumânari, citesc zeci de acatiste, zeci de catisme din Psaltire, dar cu mândrie. Însa Dumnezeu vrea schimbarea mintii noastre, dintr-o minte mândra si întunecata de pacate, într-o minte smerita si luminata de darul Duhului Sfânt.

În vara anului 1999 a venit la Manastirea Rarau o calugarita care l-a cunoscut pe Parintele Daniil Tudor la Manastirea Sihastria Neamt. Maica spunea ca Parintele Daniil tinea predici, împreuna cu Parintele Cleopa Ilie si cu Parintele Paisie Olaru, credinciosilor care veneau la Manastire. Parintele Daniil, fiind vazator cu duhul, le spunea oamenilor direct: – Dumneata sa nu mai fumezi! Tu sa nu mai bei! Altuia îi spunea sa nu mai desfrâneze. Iar unor femei le spunea sa nu mai faca avorturi si sa se spovedeasca de pacatele facute. Datorita predicilor Parintelui Daniil, ale Parintelui Cleopa si ale Parintelui Paisie, multi tineri paraseau lumea cea desarta si veneau la manastire.

În anul 1955 a fost adusa la Schitul Rarau o femeie demonizata. Avea parul ravasit, fata desfigurata, ochii înrositi, iar diavolul o facea sa urle ca lupii, sa necheze si sa oracaie. Diavolul nu o lasa sa se însemneze cu Sfânta Cruce. Parintele Staret, Ieroschimonahul Daniil Tudor, i-a facut Sfântul Maslu si apoi i-a citit Moliftele Sfântului Vasile cel Mare lânga Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Când a fost blestemat diavolul, ca sa iasa din femeie, parintii au vazut o lumina dumnezeiasca iesind din Sfânta Icoana, iar femeia a deschis gura si s-a auzit un racnet diavolesc. Femeia a fost aruncata la un metru în sus de la podeaua bisericii, apoi si-a pierdut cunostinta. Dupa câteva minute si-a revenit si a vorbit pentru prima oara în viata: Mama, mama! M-a vindecat Maica Domnului! S-a atins cu mâna de mine si a alungat pe diavolul care se afla în sufletul meu!”

La hramul Schitului Rarau, Adormirea Maicii Domnului, veneau pe jos de la Manastirea Slatina, Falticeni, Parintele Arhimandrit Cleopa Ilie si Parintele Protosinghel Petroniu Tanase, care slujeau Sfânta Liturghie împreuna cu Parintele Daniil. Parintele Daniil avea, cu darul lui Dumnezeu, o credinta vie, lucratoare. Pentru sfintia sa, totul în viata duhovniceasca este rugaciune, cuminecare — împartasire cu Dumnezeu prin Sfintele Taine, dar si prin Cuvântul lui Dumnezeu si prin sfintele icoane”.

(din: Rugul Aprins, Staretul Daniil de la Rarau, Editura Panaghia)

Pentru mai buna cunoastere a celui care a fost unul dintre martirii inchisorilor comuniste, a unuia dintre cei mai sporiti calugari si stareti isihasti (fondator al Miscarii duhovnicesti “Rugul aprins” de la Manastirea Antim, apoi duhovnic si staret la Schitul Rarau) si a unuia dintre marii carturari interbelici ai neamului nostru, va invitam sa cititi:

*

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

Marian Moise – Acatistul Rugul Aprins


Categorii

Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Parintele Daniil Teodorescu (Sandu Tudor), Razboiul nevazut

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “PARINTELE DANIIL DE LA RARAU – SANDU TUDOR. Pomenirea unui sfant al inchisorilor, staret isihast, carturar si imnograf neintrecut (17 noiembrie): “Omul zilelor noastre e un mare bolnav. Boala omului este in minte”

  1. Atat as putea sa spun, nu citesc des Acatistul Rugului Aprins, dar cand il citesc lacrimile imi siroiesc… de atata frumusete, atata dragoste…

  2. Odele lui Solonom, Rugăciuni creștine din secolele I-II, Oda a V-a

    1. Pe Tine Te laud, Doamne, căci Te iubesc.
    2. O, Prea Înalte, nu mă uita, căci Tu ești nădejdea mea.
    3. De bunăvoie am primit harul Tău ca să viez prin el.
    4. Veni-vor cei ce mă prigonesc, dar nu mă vor vedea.
    5. Fă să cadă asupra lor un nor de întuneric
    și o ceață de adâncă întunecime să-i învăluie.
    6. Și lasă-i fără lumina de-a vedea, ca să nu mă prindă.
    7. Îngreunează planurile lor, așa încât cele ce au uneltit să se întoarcă
    împotriva capetelor lor.
    8. Căci au uneltit un plan, dar n-a fost să fie.
    9. Cu ură s-au pregătit și s-au găsit a fi neputincioși.
    10. Și pentru că în Domnul mi-am pus nădejdea, nu mă voi teme.
    11. Și pentru că Domnul este mântuirea mea, nu mă voi înfricoșa.
    12. Și El este o cunună împletita pe capul meu și nu mă voi tulbura.
    13. Chiar dacă totul se va cutremura, eu voi sta drept.
    14. Și chiar dacă toate cele văzute vor pieri, eu nu voi muri.
    15. Căci Domnul este cu mine și eu cu El.
    Aliluia.

    http://www.doxologia.ro/rugaciune/odele-lui-solonom-rugaciuni-crestine-din-secolele-i-ii-oda-v

  3. Odele lui Solomon – rugăciuni creștine din secolele I-II, Oda a III-a

    Oda a treia

    1. M-am imbracat cu iubirea Domnului.
    2. Si mădularele Lui sunt cu mine si eu depind de ele; si El ma iubeste.
    3. Caci n-as fi stiut cum sa-L iubesc pe Domnul,
    daca El nu m-ar fi iubit mereu.
    4. Cine poate discerne iubirea afara doar de cel iubit?
    5. Il iubesc pe Cel iubit, si sufletul meu Il iubeste,
    si oriunde este odihna Lui, acolo sunt si eu.
    6. Si nu voi mai fi strain
    caci nu este invidie la Domnul Cel prea-inalt si indurator.
    7. Unitu-m-am cu El, caci iubitorul a gasit pe Cel iubit;
    iubit-am pe Cel Ce e Fiul, si eu voi deveni fiu.
    8. Intr-adevar, oricine e unit cu Cel nemuritor,
    cu adevarat va fi nemuritor
    9. Si cel ce se bucura in Cel Ce e Viata, va deveni viata.
    10. Acesta este Duhul Domnului care nu e mincinos,
    Cel ce invata pe fiii oamenilor sa cunoasca Caile Lui.
    11. Fii intelept si intelegator si veghetor.
    Aliluia.

    http://www.doxologia.ro/rugaciune/odele-lui-solomon-rugaciuni-crestine-din-secolele-i-ii-oda-iii

  4. Pericopa evanghelica: Luca 11, 23- 26

    23.Cel ce nu este cu Mine este împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine risipeşte.
    24.Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieşit.
    25.Şi, venind, o află măturată şi împodobită.
    26.Atunci merge şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, locuieşte acolo; şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi.

    Pericopa apostolica: I Tesaloniceni 2, 14- 20

    14.Căci voi, fraţilor, v-aţi făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus, pentru că aţi suferit şi voi aceleaşi de la cei de un neam cu voi, după cum şi ele de la iudei,
    15.Care şi pe Domnul Iisus L-au omorât ca şi pe proorocii lor; şi pe noi ne-au prigonit şi sunt neplăcuţi lui Dumnezeu şi tuturor oamenilor sunt potrivnici,
    16.Fiindcă ne opresc să vorbim neamurilor, ca să se mântuiască, spre a se împlini pururea măsura păcatelor lor. Dar la urmă, i-a ajuns mânia lui Dumnezeu.
    17.Iar noi, fraţilor, fiind despărţiţi de voi, o bucată de vreme, cu ochii nu cu inima, ne-am sârguit cu atât mai mult, cu mare dor, să vedem faţa voastră.
    18.Pentru aceea, am voit să venim la voi, îndeosebi eu Pavel – o dată şi încă altă dată, – dar ne-a împiedicat satana.
    19.Căci care este nădejdea noastră, sau bucuria, sau cununa laudei noastre, dacă nu chiar voi, înaintea Domnului nostru Iisus, întru a Lui venire?
    20.Căci voi sunteţi slava şi bucuria noastră.

  5. NOU ACATIST AL PREACUVIOSULUI PĂRINTE DANIIL (SANDU TUDOR) ( 17 NOIEMBRIE)

    http://poeziicrestin-ortodoxe.blogspot.com/2012/01/nou-acatist-al-preacuviosului-parinte.html

  6. Pingback: “RUGUL APRINS” – Documentar TVR (video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: PARINTELE DANIIL (SANDU TUDOR), MUCENICUL RUGULUI APRINS – 50 de ani de la plecarea muceniceasca la ceruri -
  8. Pingback: SCRISORILE PARINTELUI CLEOPA CATRE PARINTELE ARSENIE BOCA: “Sunteti un izvor curat din care se adapa oile lui Hristos”. Marturia IPS Antonie Plamadeala despre AJUTORUL DAT DE PARINTELE ARSENIE PARTIZANILOR FAGARASENI -
  9. Pingback: 17 noiembrie – Pomenirea Parintelui Daniil (Sandu Tudor), sufletul MISCARII “RUGUL APRINS” DE LA MANASTIREA ANTIM. Reportaj “Memorialul durerii” (VIDEO) - Recomandari
  10. Pingback: Arhim. Mihail Stanciu despre SANDU TUDOR (CUVIOSUL DANIIL DE LA RARAU) – intelectualul isihast si nou mucenic al inchisorilor comuniste (†17 nov. 1962) -
  11. Pingback: SANDU TUDOR (Parintele Daniil de la Rarau): ”NU NE TREBUIE NICIO REFORMA. ORTODOXIA NU SE POATE SCHIMBA!”. Plus: Precizari si rectificari biografice -
  12. Pingback: PARINTELE CONSTANTIN VOICESCU – 15 ani de la mutarea la Domnul a unui PREOT AL CURAJULUI, JERTFEI SI SLUJIRII IN CETATE (8 septembrie). Viata de sfintenie si minuni in inchisorile de la Targu Ocna si Aiud -
  13. Pingback: FERICITUL PARINTE DANIIL DE LA RARAU, lumanare aprinsa in sfesnic, ce a luminat pana departe: “Trebuie sa te biruiesti necontenit, sa te cresti duhovniceste cum creste un copil mic”. MARTURIA PARINTELUI PETRONIU | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: FERICITUL PARINTE SOFIAN, “batranul frumos” ca o icoana, “CHIPUL DULCETII SI DELICATETII”, isihastul cu inima plina de mila Duhului si MARELE DUHOVNIC ASCUNS SUB MANTIA TACERII: “La Antim lumea călca în vârful degetelor, a
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate