PĂRINTELE AMFILOHIE la Târgu Ocna: “NU CUMVA SĂ NE MAI PRINDĂ PAȘTILE CU BISERICILE GOALE! Valuri – valuri să veniți! Nu există să ne mai fure Paștile! Se vrea mult mai mult decât o Nouă Ordine Mondială: SĂ SE UMBLE ÎN OM!” video, text)

Predica părintelui Amfilohie Brânză la parastasul martirului Valeriu Gafencu, Târgu Ocna, 18 februarie 2021:

„Eu nădăjduiesc să prindem şi ziua în care va fi canonizat Valeriu Gafencu cu cei împreună cu dânşii. Nu-i o nădejde deşartă! Lucrurile acestea le cunosc şi mai-marii noştri. Ei vor fi din ce în ce mai prezenţi în sufletele celor care-i caută şi-i cinstesc şi Dumnezeu va arăta că, fără sprijinul lor, n-o să avem putere să răzbim în vremurile de astăzi. A amintit părintele vicar despre sfinţenie astăzi. E mare lucru să cunoşti un sfânt în viaţă! Să simţi pacea lui, să simţi sfinţenia lui, să înţelegi mesajul lui. Sunt lucruri diferite, e mare lucru! El, Valeriu, ca şi toţi ceilalţi, a pătimit pentru credinţă dreaptă în Dumnezeu şi pentru dragostea de neam. Ei, dar mulţi şi-au iubit neamul. Da! Dar el a făcut-o într-o lumină evanghelică, ei au promovat românismul după o poziţie creştin-ortodoxă, având un fundament filocalic, cum ne-a cerut Domnul. Câţi nu cred in Hristos? Dar câţi nu cinstesc crucea, nu o cinstesc pe Maica Domnului… Ce a spus Simion Mehedinţi: Atât preţuieşte un popor cât a înţeles din Evanghelie. De-asta noi îi cinstim. Sfinţenia este criteriul Ortodoxiei. Că nu dau alţii sfinţi, de-aia-i neagă. Şi la sfinţenie se ajunge urmând căile Domnului şi poruncile Lui. E foarte important lucrul acesta. E mare lucru să vezi un stareţ sfânt, un arhiereu sfânt, să vezi cum înrâureşte în jurul lui şi Harul lucrează.

Noi avem această bucurie şi avem astfel de oameni, e o binecuvântare pentru noi, cea mai mare binecuvântare că Dumnezeu ne-a dat pe Fiul Său faţă către faţă, pe Iisus Hristos. Evanghelia, Biserica, Răscumpărarea, nădejdea, mântuirea, toate sunt prin El, prin Fiul. Noi avem toată bucuria în Iisus Hristos, în Jertfa Lui ne mântuim noi, în El nădăjduim, în mila Lui, în iertarea Lui! Este biruitor în veci! Să nu uităm o clipă că Iisus Hristos a biruit diavolul şi moartea şi iadul şi păcatul în veci! Spunea Iustin Popovici: Nu există păcat, chiar şi la nivel de gând, să nu fie în legătură cu diavolul. Nu disociem! Orice păcat, că e mic, că am greşit… nu! Păcatul e păcat, greşeala e greşeală. Orice păcat e legat de cel rău. Şi la nivel de gând. Şi tot ce e legat de cel rău e legat şi de iad. N-ai cum altfel. Diavolul acolo vrea să ne tragă. Orice gând bun şi faptă bună şi orice bine e legat de Dumnezeu. El este izvorul a toată bunătatea şi a tot binele. Nu putem disocia! Niciodată nu facem vreun bine din iniţiativă proprie! Impulsul spre bine, spre faptă bună, de la Dumnezeu vine, că aşa e alcătuit omul. Şi tot ce e legat de Dumnezeu e legat şi de biruinţa Lui. Să nu uităm asta, ce este esenţial. La biruinţa Lui privim! Acolo au nădăjduit şi ei şi nu au fost amăgiţi. Numai că [Hristos-] Dumnezeu, Care nu este un mare comandant, un mare director, un mare filosof, ci este Fiul Celui Preaînalt! Calea aceasta este cea care duce unde trebuie. Cine a înţeles răstignirea din iubire, din ascultare faţă de Tatăl şi din iubire faţă de noi, faţă de întregul neam omenesc, care este măreţia Jertfei Sale şi care este taina Crucii şi care este substanţa iubirii Sale şi a crezului… Că şi apostolii erau înfricoşaţi şi încuiaţi, la un moment dat, de frica iudeilor. Şi când L-au văzut înviat şi după ce le-a deschis mintea să priceapă Scripturile… – că nu putem un cuvânt din Scriptură să pricepem de nu ne va lumina Dumnezeu! – de aceea este mare lucru să vedem oameni sfinţi, luminaţi de Dumnezeu. Pacea lor, bunătatea lor, înţelepciunea lor din care se hrăneau toţi. În sfințenia vieţii lor nădăjduim, dată lor de Dumnezeu. Dumnezeu prezent fiind într-înşii. Exact cum simţim noi acum răcoare, aşa simţeau ei pe Dumnezeu, că Dumnezeu Se face sfinţit prin sfinţii Săi celorlalţi.

Apostolilor le-a dat, printre altele, misiunea de a propovădui Evanghelia la toate neamurile, nu dând cu gura aşa, ci să-l facă pe El simţit, prezent în mijlocul oamenilor. Îţi dai seama ce viaţă să ai?! Ei erau lăcaşuri ale Dumnezeirii. Şi asta ne bucură şi pe noi şi nădejdea asta; pătimirea, suferinţele lor n-au fost fără rezultat. Că toţi putem să facem gerul aici: unul cârâie, unul mârâie, unul se uită la ceas… Dar e cu totul altceva să ştii să suporţi senin pentru Dumnezeu acestea toate. Ei au iubit Ţara şi pe Dumnezeu cu iubirea bineplăcută lui Dumnezeu. Si de aceea a binevoit într-înşii. De ce spun acestea? Ei au pătimit pentru credinţa lor, dar ce chinuri, ce moarte! Puşcăriile le-au înfundat.

Şi astăzi se repetă acelaşi lucru! Concepţia creştină ortodoxă despre viaţă este atacată! Despre familie, despre mamă, despre tată, despre Ţară… Nu vedeţi că acum se dau legi, trăim vremuri când la scară planetară se înăbuşă concepţia creştină despre viaţă, să nu mai zici mamă şi tată, educaţia aceea pe care nu putem s-o numim pentru copilaşi şi toate pe care le-au strâmbat şi vin acum să decreteze… La ora actuală, l-aţi văzut pe noul preşedinte al Americii, face liste cu toţi liderii religioşi din toată lumea care nu sunt de acord cu promovarea LGBT-ului şi a tuturor celorlalte mizerii. Deci sunt deja vânaţi oficial. [N.n.: A se vedea articolul: COALIȚIA PENTRU FAMILIE reclamă: Biden finanțează programe ce ar putea permite BLOCAREA LIDERILOR RELIGIOȘI CARE SE OPUN IDEOLOGIEI LGBT (ActiveNews)] Cum şi la noi or să fie cei despre care o să se zică că vorbesc împotriva lor. Cine dictează astea?

De aceea, noi rămânem statornici adevărului, curajului. Lor le-a venit din iubirea de Dumnezeu. L-au iubit pe Hristos. Când Îl iubeşti pe Dumnezeu, Dumnezeu te poartă pe cărările mântuirii. Semnul că eşti pe cărarea mântuirii este că îţi doreşti să pătimeşti pentru El, să te faci tuturor toate, renunţi la tine, ai înţeles mesajul Crucii, Dumnezeu te trage pe cărarea Lui, El nu te mână pe alte cărări. Nu putem să intervenim noi cu acea pictură, cu acel discurs, cu altă Evanghelie… Nu merge cu imaginaţia omului! De-asta toţi Apostolii erau într-un cuget şi într-un Duh, erau luminaţi de Singurul Dumnezeu! Aşa a venit Ortodoxia până astăzi. Acelaşi Duh, iată, de veacuri a lucrat prin oameni, bătrâni, intelectuali, diferite vârste, diferite condiţii sociale, acelaşi Duh. De-asta avem numitorul ăsta comun. Nu-i o simplă credinţă teoretică în Sfânta Treime, ci este o putere lucrătoare a Sfintei Treimi prin cei care se silesc, se cresc şi merg pe cărările acestea.

Şi foarte important e că în lucrarea Lui este puterea noastră. Am spus lucrurile acestea pentru că la ora actuală din nou trăim, şi noi – şi ei ştiau lucrurile acestea, aţi văzut ce vizionari au fost, ce de mesaje ne-au spus, ce viaţă frumoasă au dus – dar trebuie să le ducem şi duhul mai departe. Neînfricarea lor a venit din această iubire de Dumnezeu în Care au crezut şi pe Care L-au cunoscut. L-au iubit. Iubirea aceasta se deosebeşte de iubirea cu care ne iubim noi. Era atât de puternică încât i-a transfigurat, i-a luminat, au devenit izvoare ei, precum Valeriu, pentru ceilalţi, oameni fiind. Şi în condiţiile acelea oamenii primeau putere de la el, primeau lumină de la el, şi întemniţaţii şi alţii, iar ăsta este Darul Duhului Sfânt. Vedeţi, pe Sfântul Siluan Athonitul, când l-au citit şi sectarii n-au mai comentat, că e duhul acela al păcii atât de lipsit nouă astăzi şi atât de dorit. Ăsta e semnul Harului Duhului Sfânt, căci Duhul Sfânt e criteriul Ortodoxiei. Că mulţi se pretind creştini, dar Darul Duhului Sfânt înseamnă şi Crucea, şi Taina, şi Biserica, şi Sfintele Taine şi toate câte sunt.

Asta am vrut să vă spun: iubirea lor le-a dat nefrica! O mamă îşi iubeşte copilul, e foc pentru el! Moare ea şi nu precupeţeşte nimic pentru a-şi salva copilaşul. Cine şi-a iubit Ţara s-a jertfit pentru ea. Semnul că-ţi iubeşti Ţara sau pe aproapele este că jertfeşti pentru el fără să-ţi ceară cineva sau să-ţi impună. Ei au iradiat o astfel de iubire. Dar pentru că Dumnezeu în Care s-au încrezut este Adevărul Însuşi – că iubirea e legată de adevăr, nefrica de iubire – nu s-au îndoit de Hristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu, şi, crezând, viaţă să avem şi noi. Asta e mântuirea: să credem că Iisus Hristos este Viaţa cea veşnică, să crezi că Iisus Hristos este Fiul Dumnezeului Celui Viu, nu omul născut din Maria sau, cum spun alţii, un geniu, un om nu-ştiu-cum… Nu. El este Iisus Hristos Domnul şi Mântuitorul nostru. Şi, crezând, viaţă să avem.

Şi El ne invită pe aceleaşi cărări să ne descopere în noi taina păcii şi taina libertaţii, taina vieţii veşnice. El mergea, le zicea: <Eu ma duc la El!> S-a vestit, era bucuros că pleacă. <Voi să-L lăudaţi, să-I urmaţi şi să-I slujiţi!>. Duceţi duhul mai departe! Aici a lucrat Dumnezeu. Sunt cuvinte foarte mari, ei nu s-au îndoit, ce putere le-a dat, ce har! Ce oameni, frumoşi, înzestraţi şi cu frumuseţe nativă, dar frumuseţea lor vine din această transfigurare în Dumnezeu. Ne bucurăm că avem astfel de oameni, e o binecuvântare pentru Ţară, ei şi mulţi alţii, ce roadă au dat şi mă bucur. În duhul ăsta să ne creştem copiii.

Repet: la ora actuală este aceeaşi luptă pentru credinţă şi neam. Pentru că, vedeţi, vor să desfiinteze toate religiile, la ora actuală este o luptă clară pe aceste valori. Numai iubirea reală te face să nu-ţi părăseşti datoria faţă de familie, de Ţară, de neam, de strămoşi. Şi nu ai cum, nu poţi să-i ceri cuiva să se lepede de astea şi asta va fi proba fiecăruia: credinţa este măsurată prin această iubire reală, care trebuie cultivată. Să ne adunăm, să ne unim, să ne silim, să ne rugăm, să simţim iubirea unuia către celălalt! E uşor, aşa, deşi e greu să ţii un discurs, dar e uşor să spui numai din buze să ieşim pe terenul de luptă. Sunt oameni frumoşi, iubitori, se roagă, se trezesc noaptea, alţii vin aici, alţii au făcut troiţa aceasta. Şi vedeţi, totuşi, ei intră lent în sufletul nostru şi în viaţă, cu pace şi cu bună încredintare, ne sprijină şi sunt în spatele nostru şi în inimile noastre vor să intre ca să înţelegem că ei ard de nerăbdare să găsească stegari şi oameni prin care şi astăzi să ducă lumina şi biruinţa mai departe, că ei ne vor alături de ei. Nu aşa, fată de măritat, vacă de fătat, rată de achitat, examen de luat…, să nu cădem în latura aceasta.

Aşadar, bucuria aceasta a slujirii de astăzi, unde s-au adunat atâţia, e mare lucru, dar să nu rămânem numai la atât! Dimpotrivă, să mergem cu nădejde mai departe. E foarte important lucrul acesta. Ce să zic: Nu cumva să ne mai prindă Paştile cu bisericile goale! Valuri – valuri să veniți! Nu există să ne mai fure Paștile! Denii fără popor, Prohod fără popor, Înviere fără popor și preot, și fără împărtășanie, să nu mai existe! Mai bine morți, decât să trăim în compromis; mai bine mort cu Hristos și este mare lucru! Așa ceva nu există! Și avem nevoie de dumneavoastră și invers… Nu trebuie să semnăm, nu trebuie nimic, fiecare să vină din conștiință, în genunchi. Nu se poate să oprească așa ceva! Şi vedeţi: nu mai e mulţimea aia de jandarmi, mulţimea aia de poliţişti – parcă ce făceau?! Şi nu-s fraţii noştri? N-avem aceeaşi Ţară, acelaşi crez? Nu e atacată si familia lor, şi valorilor lor creştine? Nu-i atacată unitatea noastră de neam?

Medicule! Tu ce jurământ faci? Tu, militarule, cărui frate și camarad, și cărui Părinte slujești? Tu, preotule, de ce nu-ți faci misiunea? Dacă am fi noi serioși și în datoria noastră, nu ne-am mai motiva cu una și cu alta ca să ne justifice lașitatea, frica și toate care sunt. Lucizi, atenți… Că vedem că nu medicii își spun cuvântul astăzi, ci politicul. Nu armata își spune astăzi cuvântul, ci politicul. Nu Biserica își spune cuvântul, ci politicul, acolo unde nu are autoritate. Că s-au băgat în Altar, s-au băgat în cancelarie, s-au băgat în dormitor, s-au băgat în cabinetul medical, s-au băgat peste tot. Să vină, dar să vină cum se cuvine într-un cabinet medical, și să asculte ce spune doctorul; să vină în Altar, dar să asculte ce spune preotul. Eu, când spun că: A Ta este Împărăția și Puterea și Slava… cum pot să o fac decât ca înaintea Lui Dumnezeu?

Ferească Dumnezeu să fie numai gura de noi! Pomeniți-ne și pe noi, războiul este foarte mare, mai ales pe cler, pe preoți. Aşa cum sunt vlădicii noştri, au responsabilitate extraordinară! S-au semnat lucruri la Davos, s-au semnat lucruri în alte părţi… Vedeţi, orientarea lumii să nu fie într-o zonă de putere, să fie în alta, corporaţii şi-au dat mâna pentru o resetare a lumii. Nici măcar nu mai vorbim de acea Nouă Ordine Mondială, se vrea mult mai mult: să se umble în om!

Ne apărăm doar cu Harul şi cu rugăciunea care sunt, într-adevăr, arme în vecii vecilor pentru noi. Să ne rugăm pentru mai-marii noştri, că au mare responsabilitate, ca, luminaţi de Dumnezeu, să rămână statornici în cele pe care Biserica şi neamul le cer. Cu toţii suntem responsabili! Stăm prea mult la informaţii şi iar informaţii. Să stă mai mult la Revelaţie, că ăștia vor să înlocuiască Revelația, cuvântul Lui Dumnezeu, cu informația.

Şi sunt mulţi alţii, am văzut părinţi pe aici care au pătimit, încă nu-s canonizaţi şi sunt neştiuţi, părinţi şi sfinţi. Să nu-i uităm! Sunt o ceată cerească de al căror sprijin şi lucrare să nu ne îndoim nicio clipă!

Când, cu ani în urmă, mergeam prin Athos şi erau, atunci mai mult ca astăzi, o serie de stareţi mai curajoşi, acum nu mai au un cuvânt de spus ca altădată, s-au înmuiat; faţă de problemele actuale ar trebui să fie mult mai mult. [Dar ei] s-au închis, au stat, şi acolo îţi pune în frunte [termometrul], şi acolo cu masca… Credința e în popor și în oricine care înțelege că Hristos ne cheamă cu o singură cale către El: ușa strâmtă și îngustă care duce unde trebuie. Şi mergeam atunci în Athos şi vorbeam atunci de masonerie, şi acum vedeţi că e o problemă care ţipă şi de pe ecrane, de peste tot, nu mai sunt poveşti; sunt un grup de oameni care vorbesc că ne-am înmulţit, că trebuie să fim împuţinaţi, că vor să impună un vaccin la scară planetară, deci sunt lucruri care se petrec sub ochii noştri, nu că e ideea lui cutare sau cutare, ci realităţi cu care se confruntă omenirea. Şi atunci întrebam, cu 10-15 ani în urmă, ce şanse mai sunt. Şi au zis: <Neomartirii! Noi, grecii, avem, dar voi, românii, aveţi cu mult mai mulţi! Ei vor fi şansa şi pentru călugări, şi pentru voi!>. Şi mi-au spus-o şi nişte vlădici, şi nişte stareţi renumiţi. Păi să ne-o spună străinii?! Noi ştim prea bine. Întoarcerea la strămoşi, întoarcerea la credinţă. Fiecare îşi dă măsura credinţei acolo unde se află: Sinai, Ierusalim, Athos, România… Şi să nu uităm că noi suntem crescuţi de străbunii noştri cu acele lacrimi, cu acea suferinţă, cu acea răbdare.

Şi eu îmi necăjeam duhovnicul [Părintele Iustin Pârvu – n.n.] şi el a făcut ani grei de temniţă şi s-a silit să facă un singur gând, să ne cinstim martirii aceştia, să adune tinerii, să nu ne uităm istoria. Şi noi cinstim pe toţi, dar e cazul să ne întoarcem la mormintele alor noşţri, la Carpaţii aceştia; noi am avut un fel de a plânge, de a ne ruga, de a răbda, de a suferi. Să nu căutăm să imităm străinii! Să-i cinstim, dar să nu-i imităm. Să rămânem în focul, în slujbele și în rugăciunile noastre. Avem nevoile noastre, avem un tip de rugăciune, de icoană, de cântare. Nu-i imităm în toate pe toţi. Avem specificul nostru; şi sfinţii noştri nu se bucură?

Şi suntem dezbinaţi la ora actuală, Bisericile Ortodoxe sunt un pic cam dezbinate, ştiţi foarte bine asta şi se vede, au reuşit cu lucrul ăsta să ne izoleze şi mai mult.

Rugăciunea noastră să fie sinceră, din suflet, cum s-au rugat şi ei. Să învăţăm, să ne creștem copiii, să ducem mai departe, să le vorbim despre strămoșii noștri, de sfinții noștri… Să nu lăsăm mormintele duhovnicilor părăsite şi noi să alergăm cine-ştie-unde. Dumnezeu ne zice: <Opriţi-vă! Aveţi atâtea comori, valori, atâta tezaur, atâtia jertfitori, atâţia oameni…>, troiţe şi toţi munţii ar trebui să aibă troiţe, toată casa să fie un altar, tot omul să devină o inimă rugătoare!

Aşadar, fiecare în dreptul nostru și unul cu altul, de la om la om, să încercăm (fie că-i medic, că-i profesor, că-i călugăr) să ne dăm mână cu mână, rugăciune cu rugăciune, ca să fim mai uniți, ca nu cumva să ne mai prindă un Paște fără popor, fără Sfinte Taine, fără Dumnezeu. Amin!”.

Legaturi: