PARINTELE DIMITRIE GAGASTATHIS – OMUL LUI DUMNEZEU. Sfanta intelepciune a simplitatii inimii

4-02-2016 Sublinieri

Papa Dimitri Gagastathis

Cititi si:

***

 

Papa-Dimitri-the-man-of-god-orthodox-witness-org

“FAMILIA ORTODOXA”, nr. 1/2016:

Părintele Dimitrie Gagastathis – omul lui Dumnezeu

29 ianuarie 1975

Lumea în care trăim cultivă sofisticarea şi complicatul, şi dispreţuieşte firescul şi simplitatea. Mulţi se simt stânjeniţi sau chiar insultaţi dacă li se spune că sunt„oameni simpli”. Chiar şi cei credincioşi, deşi se încântă auzind de nevoinţele întru simplitate ale vreunui Sfânt, prea adesea uită să lucreze în ei înşişi această adevărată virtute, despre care un cuvios contemporan nouă, Părintele Serafim Rose, spunea că este singurul lucru ce ne poate izbăvi de mintea rece, „intelectuală”, capricioasă şi mândră a modernităţii. Iar cel ce va dobândi această simplitate se va fi făcut ascultător cuvântului lui Hristos:

De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia Cerurilor” Matei 18:3.


Blessed Papa-Dimitri GagastathisPoate cel mai bine, în zilele noastre, a rodit această virtute trecută cu vederea în viaţa unui preot de ţară din Grecia, un om al firescului, în care nu se găseau lucruri prefăcute, comportamentisme şi manierisme – fericitul Părinte Dimitrie Gagastathis.

Papa-Dimitri, cum îi ziceau oamenii, nu s-a sfinţit în însingurarea unei chilii, ci a trăit îngereşte în toiul grijilor şi problemelor vieţii de zi cu zi a unui preot căsătorit, şi încă cu nouă fiice. Deşi avusese parte de puţină şcoală, era un înţelept al Duhului; plin de smerenie, spunea că nu-i în stare nici să ţină cum trebuie o predică, dar era plin de harul pe care-l aduce în inima omului curăţia, blândeţea şi dragostea de Dumnezeu, aşa că întreaga viaţă i s-a făcut predică vie. Pe acest om, care dădea mărturie cu cuvântul şi cu fapta că „vie este credinţa noastră”, vi-l vom înfăţişa în cele ce urmează.

Părintele Dimitrie s-a născut in satul Platanos din Trikala in ajunul Postului Adormirii din 1902, într-o familie credincioasă, dar săracă. Cu mari greutăţi a făcut şcoala primară, apoi s-a îndeletnicit cu păzirea oilor, ca simplu cioban. Din copilărie a fost însă binecuvântat de Dumnezeu şi „vas ales” al Lui. Pentru curăţia vieţuirii sale, a primit neîncetata pomenire a lui Dumnezeu. Când pleca cu oile, trecea întotdeauna mai întâi pe la biserica din sat, cu hramul Sfinţilor Arhangheli, ca să capete binecuvântare. Căpătase încă de pe atunci conştiinţă euharistică, căci se ruga astfel: – Sfinţilor, ocrotiţi-mă şi mă păziţi, ca să ma intorc în casa voastră şi să vă mulţumesc”. Ajuns in munţi, nu pierdea niciodată dorul după casa Domnului şi cugetul la cele dumnezeieşti. Acolo cânta tropare şi condace şi se ruga cu lacrimi şi cu conştiinţa vie că toti Sfinţii, ale căror vieţi le citea cu multă dragoste îi sunt alături, ca binefăcători şi ocrotitori. La intoarcere, trecea iarasi pe la biserica pentru a-i multumi Domnului.

Zic Sfinţii Părinţi: De vor pieri ispitele, nimeni nu se va mântui – Dumnezeu le îngăduie pentru a încerca credinţa robilor Săi şi a-i spori în experienţa duhovnicească. Aşa se face că într-o noapte, pe când era cu oile, spune Părintele Dimitrie, „au venit dracii la coliba unde mă adăposteam în chipul unui vânt turbat, care, urlând cumplit, încerca să mă măture cu totul, să mă nimicească. Altădată, după ce închisese oile în staul şi se îndrepta spre biserică, mi s-a arătat diavolul sub înfăţişarea unui câine uriaş, încercând să mă muşte”.

La 19 ani, în 1921, a fost încorporat în armata greacă şi trimis în războiul din Asia Mică şi provincia Macedonia, unde a servit vreme de trei ani. Inainte să plece la oaste, s-a dus, precum obişnuia, la biserică şi s-a rugat Sfinţilor Arhangheli cu sfântă îndrăzneală: „Vă cer o favoare. Eu de mic vă ajut. Vă curăţ candelele, fac ce pot. Vreau să mă aduceţi înapoi acasă fără să mă atingă nici un rău. Sunteţi îndatoraţi faţă de mine. Va cer şi eu acum să mă ajutaţi”. Iar Arhanghelii şi-au cinstit datoria duhovnicească, precum povestea Părintele:

„În Smirna turcii înjunghiau, făceau prăpăd – dar vin la mine, îmi dau un cal şi îmi spun: «Fugi în Tzesme». M-au găsit în cutare loc, de unde scapă doi din o sută cincizeci de călăreţi. Mie îmi spun: «Nu te teme, suntem de partea ta. La nouă fără un sfert să mergi în cutare loc, ca să prinzi ultimul vas, să mergi în Hios». Şi, după cum au făgăduit Sfinţii, nu am primit nici măcar o palmă de la nimeni”.

După întoarcerea de pe front, îşi completează studiile, pregătindu-se, la îndemnul episcopului locului, Policarp, de preoţie – către care avea aplecare încă din copilărie, jucându-se cu construirea de „bisericuţe” şi imitând ce vedea în sfântul altar. La 26 de ani se căsătoreşte cu o fată din sat, iar la 29 de ani, în 1931, este hirotonit preot pe seama bisericii Sfinţilor Arhangheli – căreia îi slujea, cu grija şi rugăciunile sale, încă de pe când era mirean. De atunci începe un nou răstimp în viaţa sa, răstimp de şi mai mari binecuvântări, dar si de mai mari încercări.

„Voi muri şi eu împreună cu el!”

Slujirea preoţească a Părintelui Dimitrie s-a săvârşit într-o perioadă grea pentru Biserică. După sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi al ocupaţiei germane, Grecia a fost cuprinsă de un război civil, declanşat de răzvrătiţii comunişti. Nici Platanosul n-a scăpat, şi nici evlaviosul său preot, care, înţelegând prin descoperire dumnezeiască că „comuniştii sunt vrăjmaşii Bisericii, ai ţării şi ai familiei”, vorbea cu curaj împotriva lor. Pentru aceasta şi-a atras ura comuniştilor, care îl voiau mort din pricina autorităţii pe care o avea asupra oamenilor – şi, prin minune, a scăpat de mai multe ori de la moarte.

Văzând că nu izbutesc să-l suprime, comuniştii au încercat să-l atragă de partea lor oferindu-i o funcţie: urma să primească un cal şi patru ajutoare, dacă accepta să propovăduiască comunismul în ţinut. Auzind propunerea, Părintele a refuzat-o făţiş:

Nu pot să fac aşa ceva. Pentru funcţia asta e nevoie de un om învăţat şi cu experienţă. Şi, oricum, am spus-o în faţa tuturor că vreau să mor preot, nu măscărici. Nu primesc funcţia. Şi, oricând veţi vrea, sunt gata să mor pentru Hristos!”.

In sat era şi un învăţător care simpatiza cu comuniştii şi care uneltise la eliminarea Părintelui. După înfrângerea răzvrătiţilor, a fost arestat de armată şi urma să fie executat. Pe când era dus de soldaţi, acesta l-a văzut pe Papa-Dimitri şi i-a strigat: „Părinte, ajută-mă, scapă-mă!”.

“Atunci”, spune Părintele,mi-am dat seama că Dumnezeu m-a pus faţă în faţă cu vrăjmaşul meu ca să-mi încerce dragostea”.

A luat-o la fugă după soldaţi, încercând să-i convingă să nu-l pedepsească pe învăţător, dar aceştia erau de neclintit. In cele din urmă, Părintele le-a zis:

Atunci voi muri şi eu împreună cu el! Trebuie să fac aşa, căci Domnul însuşi a spus: «Eu îmi dau viaţa pentru oile mele».

Văzând hotărârea preotului, soldaţii l-au eliberat pe învăţător, iar Papa-Dimitri i-a spus doar atât:

„De acum fii un bun creştin. Nu mie să-mi mulţumeşti; dă mulţumită lui Dumnezeu, şi slăveşte-L!”.

Pe lângă răzvrătiţii comunişti, care atacau din afară cu armele necredinţei, Biserica lui Hristos era tulburată şi de dezbinarea dinăuntru, pricinuită de schimbarea calendarului. Unora ca aceştia, Papa-Dimitri le zicea: „Când nu este dragoste şi ascultare de episcopul locului, totul se năruie, căci primise încredinţare de sus despre harul rămas nedepărtat de Biserica „oficială”:

„Cum pot să zică vechii-calendarişti că Tainele noastre sunt nelucrătoare? In 1947, când făceam slujba sfinţirii celei mari a apei şi cântam «Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile tale», fum a ieşit din cristelniţă şi apa s-a încălzit. Asta arată că dreapta credinţă, dragostea şi păzirea poruncilor sunt cele importante pentru sfinţirea omului… I-am întrebat şi pe Arhangheli, şi ei mi-au răspuns: «Rămâi acolo unde eşti””.

„Inimile noastre trebuie să fie simple”

Părintele Dimitrie era evlavios, smerit, milostiv, tare în credinţă şi cu multa dragoste de Dumnezeu şi de aproapele si se ruga neincetat pentru toată lumea. Ca preot, îi plăcea să slujească mai cu seamă noaptea, căci, după cum spunea, „noaptea şi pe stomacul gol te poţi ruga mai bine”. Rânduiala sa de rugăciune a stârnit ura diavolului, care încerca în tot felul să zădărnicească această sfântă lucrare, după cum mărturisea Papa-Dimitri:

„Într-o noapte, pe când slujeam ca de obicei, la ceva vreme după miezul nopţii, am auzit strigăte, cântece, dans şi muzică. Tare ciudat – mai ales că afară ningea şi era tare frig. Am ieşit afară, şi ce să vezi: dracii măscăreau o nuntă! Am făcut către ei semnul crucii şi am zis: «Să se zdrobească sub semnul chipului Crucii Tale toate puterile cele potrivnice» – şi au pierit toţi, pe dată!”

Altădată, pe când slujea Liturghia,

„dracii au intrat în biserică şi răsturnau strănile. Mai-marele lor a intrat în altar, a închis fereastra şi m-a luat de gât, gata să mă sugrume. Am strigat la Arhangheli după ajutor, şi toţi, de îndată, s-au risipit”.

Despre aceste lupte date de diavol, Părintele Dimitrie spunea:

„Satana se luptă cu orice creştin care se nevoieşte cu adevărat. Dar nu vă temeţi de draci! Sunt doar fum, pulbere şi duhoare. N-au nici o putere peste oameni. Dumnezeu îngăduie ispitele ca să ne încerce credinţa. Satana nu trebuie să găsească oameni laşi, fiindcă atunci face ce vrea cu ei. El se teme de spovedania curată şi sinceră, de smerenie şi de dragoste. Unde sunt acestea, nu poate face nimic“.

Propovăduirea Părintelui nu era doar liturgică, ci se îngrijea cu râvnă de oile cele cuvântătoare ale Bisericii şi cu cuvântul sau în scris, învăţându-le cele ale vieţii în Hristos.

Rugăciunea e un telefon, o cale nevăzută prin are comunicăm nemijlocit cu Dumnezeu. Formează «numărul» la telefonul rugăciunii si vorbeşte cu Dumnezeu, iar El va răspunde. Il auzi limpede, îl simţi aproape,

zicea el.

„Rugăciunea vine mai întâi în gâtlej, apoi urcă la creier şi apoi coboară în inimă. Şi ci ochii încep să vadă. Mai departe nu mai sunt cuvinte. E adevărat că la început o să-ţi fie greu. O să-ncerci să te rogi şi uneori n-o să poţi, alteori vei avea gânduri şi ispite, şi alteori n-o să te poţi trezi pentru rugăciune. Dar trebuie să stăruieşti. Domnul, văzându-ţi dorinţa, te va întări şi te va izbăvi de toate ispitele”.

Tot el mărturisea despre roadele acestei stăruinţe:

„Am văzut cum rugăciunile, mijlocirile şi Dumnezeiasca Liturghie i-au întors pe mulţi în sânul Bisericii”.

Căci, adăuga el,

„rostul oricărei rugăciuni sau slujbe este să ne apropie de Dumnezeu şi să ne facă să-L iubim mai mult”.

Părintele, deşi mirean, s-a dovedit un mare nevoitor. Lucrarea sa de căpătai era nevoinţa dragostei, care se arăta atât în cele din afară – avea întotdeauna pregătiţi bani pentru cei nevoiaşi şi dulciuri pentru copii, şi organiza pelerinaje cu tinerii —, cât mai cu seamă în cele din lăuntru, ale inimii sale rugătoare:

Nu mă pot odihni. Vreau să-i ajut pe toţi care-mi cer ajutorul, pe toată lumea. Când iubeşti pe Dumnezeu şi pe toţi oamenii din inimă, atunci eşti în legea lui Dumnezeu. Vom fi judecaţi pentru că nu am avut dragoste”.

Iubea postul, despre care zicea:

„Ce mare lucru e să posteşti! Adam a fost izgonit din rai pentru că n-a postit. Prin post scăpăm de patimi, ne curăţim inima şi trupul — şi, odată sloboziţi, ne putem ruga mai bine”.

Iubea în aceeaşi măsură şi ascultarea şi smerita cugetare:

„Nu putem avea îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu dacă nu suntem ascultători şi smeriţi, căci, zice Domnul, «spre cine voi căuta, fără numai spre cel smerit şi blând, şi care tremură de cuvintele Mele?»Isaia 66, 2.

Preţuia foarte mult simplitatea duhovnicească, adevărata „sărăcie cu duhul”, spunând:

„Inimile noastre trebuie să fie simple, pentru a putea primi cuvântul lui Dumnezeu – fără egoism sau răceală. Simplitatea inimii ne face asemenea cu Dumnezeu şi cu Sfinţii. Omul cel simplu nu are nici răutate, nici cuget viclean. E ca un prunc, iar rugăciunea lui e grabnic ascultată”.

„Iată, până astăzi Biserica izvorăşte minuni!”

Părintele Dimitrie s-a învrednicit a primi de la Dumnezeu şi darul izgonirii diavolilor care îi chinuiau pe oameni. Iată, potrivit însemnărilor sale, o astfel de întâmplare minunată şi înfricoşătoare:

„Pe 28 decembrie 1969 am mers la Meteore. Seara am făcut împreună o rugăciune pentru un îndrăcit. M-am trezit la 1 dimineaţa ca să mă pregătesc pentru Liturghia de la ora 3, în paraclisului Sfântului Constantin. De îndată ce am rostit «Binecuvântat este Dumnezeul nostru…», din sfânta masă a început să se răspândească o mireasmă puternică şi foarte frumos mirositoare. Tot paraclisul se umpluse de acea mireasmă. Ce bucurie, ce binecuvântare – un preoţaş păcătos şi neînvăţat ca mine să vadă aşa lucruri mărite! Liturghia mi-a adus multă zdrobire de inimă, cu neputinţă de pus în cuvinte.

Am sfârşit la 6 dimineaţa. Eu am rămas cu cel posedat, împreună cu Stareţul, ca să mă ajute în caz de nevoie. Când am început să citesc Evanghelia din cea de-a patra Duminică a postului, dracii au început să urle cumplit. M-am apucat să citesc molitfele Marelui Vasilie şi ale Sfântului Ioan Gură-de-Aur. Când mă opream eu, se opreau şi diavolii. Stareţul zise: «S-a vindecat!». «Nu», i-am spus, «ne amăgesc. Când îi batem, urlă. Când încetăm, încetează şi ei». După nenumărate încercări, l-am chemat pe Arhanghelul Mihail să vină şi să-l tămăduiască pe îndrăcit, de vreme ce nimeni altul nu putuse. Şi după multe stăruinţe – o, minune! — Arhanghelul s-a pogorât cu sabia sa de foc, şi a lucrat tămăduirea. Iată, până astăzi Biserica izvorăşte minuni!

Noaptea următoare, diavolul, plin de ciudă că fusese izgonit, a venit în odaia unde dormeam ca să mă înghită. S-a arătat prima oară la ora 11, în chipul unui stol de corbi, ca să mă înspăimânte. M-am sculat şi m-am rugat, şi au pierit. M-am întors la somn, dar a venit a doua oară în chipul unei turme de porci, căutând să mă înghită. De-ndată ce au pătruns în odaie şi le-am auzit urletele sălbatice, am strigat: «Arhanghele Mihail, mântuieşte-mă!». Şi, minune!, un tânăr s-a ivit şi a ucis porcul cel mai mare cu sabia sa, apoi mi-a zis: «Nu te teme, sunt cu tine!». Şi a rămas de pază la uşă, cu sabia.

Iar acum, la fiecare Liturghie, din sfânta masă din biserica Arhanghelilor se revarsă mireasmă după fiecare Vohod Mare, când pun pe ea Preacuratele Daruri”.

„Dumnezeu ne-a scăpat de comunism, dar diavolul ne-a adus materialismul”

Mulţi aflaseră despre preotul cel simplu şi purtător-de-Dumnezeu din Platanos, şi Papa-Dimitri era cercetat şi i se cerea cuvânt de povăţuire, deşi el se prihănea şi se smerea de fiecare dată, zicând că e neînvăţat şi nepriceput. Odată, la stăruinţele unui scriitor din Thessalonic, deşi s-a tot împotrivit să vorbească, prihănindu-se pe sine, şi-a deschis în cele din urmă gura şi le-a rostit celor de faţă, ceasuri la rând, astfel de cuvinte:

„Credinţa noastră este vie, fiii mei. Vedeţi această sfântă masă? Când liturghisesc, se umple de bună-mireasmă. L-am adus aici pe Părintele Filothei, l-am adus şi pe cutare, şi mi-au spus: «Aceasta este un dar aparte, pentru prigoanele prin care ai trecut în numele lui Hristos, ca să te mângâie». Şi vin aici şi mă îmbăt, fiii mei. Nu ştiu ce se petrece. Nici nu ştiu dacă am făcut Liturghia. Pentru aceasta, mă iertaţi. E de negrăit. Orice obiect pun pe sfânta masă, nu în altă parte, se umple de mireasmă. Ştiţi, fiii mei, o simt la «Ale Tale dintru ale Tale» sau la Axion. Atunci se pogoară harul. Toată lumea de v-ar da-o, voi să o socotiţi ca nimic”.

In ultimii ani de viaţă, pe măsură ce ispitele modernităţii cuprindeau lumea, zicea:

“E cu neputinţă să ducem o viaţă după voia lui Dumnezeu, în ziua şi veacul de acum, dacă ne lipsesc cele două aripi: dragostea şi smerenia. Dumnezeu ne-a scăpat de comunism, dar diavolul ne-a adus în loc materialismul. Acum e vremea plângerii şi a rugăciunii pentru starea de astăzi a lumii. Să ne rugăm ca Dumnezeu sâ-i lumineze pe oameni să vadă calea Sa, calea adevărului şi-a dreptăţii”.

Văzând secularizarea tot mai mare a societăţii şi vrăjmăşia tot mai făţişă împotriva lui Hristos, Părintele îi îmbărbăta pe cei care veneau la el, invăţându-i:

„Deşi francmasoneria ne-a înconjurat şi sunt mulţi cei care luptă Biserica noastră, eu cred că lupta lor e zadarnică, pentru că însuşi Hristos este capul Bisericii, şi ea nu va pieri în veci. Trebuie să ne rugăm cu toţii, tineri şi bătrâni, ca să-i lumineze Dumnezeu şi Preasfânta Maică pe mai-marii Bisericii să se iubească unii pe alţii şi sa lucreze pentru Biserica atacată de erezii”.

Patriarhul Iustinian al României, venit şi el cu prilejul aniversării a 1000 de ani de viaţă monahală athonită:

„La sfârşitul Dumnezeieştii Liturghii din biserica Sfântului Dimitrie, pe când dădea să plece, m-am plecat înaintea Patriarhului. M-a sărutat, mi-a dat mâna şi mi-a zis: «Rugăciune, Părinte! Rugăciune fierbinte, că pierim!»”…

In 1966, Părintele Dimitrie a fost diagnosticat cu cancer, boală cu care s-a luptat până la sfârşitul vieţii. Unul din doctorii care l-a îngrijit spunea:

„Oricât de obosit ar fi fost, nu refuza niciodată pe nimeni din cei care veneau la el. Avea întotdeauna un cuvânt bun, o povaţă pentru toţi, sau istorisea o minune din viaţa sa, dând slavă lui Dumnezeu, cu lacrimi în ochi şi repetând mereu: «Credinţa noastră e vie, copilaşii mei, e vie!»”.

Trecut prin mai multe operaţii şi tratamente, Părintele Dimitrie le zicea oamenilor:

Ne tot cârpim trupul, dar cel mai important lucru este sufletul, pe care trebuie să-l păzim mereu sănătos. Aşa cum dăm fuga la doctori şi la spitale şi cheltuim o groază de bani pentru trup, aşa să mergem şi la Părintele duhovnicesc să ne tratăm sufletul — mai ales că asta nu ne costă nimic… Să fim bucuroşi în încercări şi să avem grijă să nu cârtim în ultima clipă, ca să pierdem plata şi să ajungem în iad. Viaţa noastră e ca o masă. Dacă masa e preparată bine sau nu, de noi ţine! Şi chiar dacă masa e preparată bine, s-ar putea să nu ne bucurăm de ea, dacă dăm cu piciorul şi răsturnăm masa în ultima clipă. «Gustaţi şi vedeţi»Psalm 33,8 că Hristos este Domnul vieţii veşnice”.

„Papa-Dimitri a ajuns sfânt, fiu al lui Dumnezeu şi dumnezeu după har”

Pe 29 ianuarie 1975, după o îndelungată suferinţă răbdată cu pace până întru sfârşit, Părintele Dimitrie s-a mutat întru bucuria Domnului său. Chezăşie a sfinţeniei sale ne-au rămas mărturiile împreună-nevoitorilor care l-au cunoscut.

Astfel, Stareţul Amfilohie (Makris), unul din marii duhovnici ai Greciei din secolul trecut, om cu viaţă sfântă, zicea:

„Dau slavă lui Dumnezeu că l-a învrednicit pe Papa-Dimitri să lucreze în chip bineplăcut Lui în aceste vremuri grele, de cuget lumesc şi nepăsare în soborul creştinilor”.

gagastathis2Fericitul Arhimandrit Filothei (Zervakos), fiu duhovnicesc al Sfântului Nectarie din Eghina, la care Părintele Dimitrie se spovedea şi căuta sfătuire, mărturisea:

Pururea-pomenitul Papa-Dimitri Gagastathatis a ajuns sfânt, fiu al lui Dumnezeu şi dumnezeu după har pentru că a păzit cu amănunţime — de la început până la sfârşit, la moarte — mărturisirea de credinţă şi făgăduinţele pe care le-a făcut la sfântul botez”.

La fel de puternice sunt cuvintele Arhimandritului Emilian Simonopetritul, care spunea:

Papa-Dimitri este un sfânt. Când mi-au scris despre adormirea lui întru Domnul, am început să mă rog şi să postesc şi să cer de la Dumnezeu să mă înştiinţeze în ce stare se află. Şi după câteva zile mi-a arătat slava în care se află. Este sfânt!”.

Dar poate cea mai importantă mărturie ne-o dă un alt sfânt al lui Hristos, Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul, care îi îndemna pe cei ce îl cercetau:

Părintele Dimitrie este un om sfânt. Nu contează că nu au trecut mulţi ani de la moartea lui. Asta nu are legătură cu sfinţenia. Omul nu se sfinţeşte după ani mulţi de la moarte. Pentru noi, nevolnicii, întârzie Biserica să îi canonizeze pe sfinţi. Să vă îngrijiţi să se facă oficial recunoaşterea lui ca sfânt, pentru toată Ortodoxia!”.

Să avem parte de rugăciunile sale! Amin.

Radu Hagiu

PAPADHMHTRHS GAGASTATHIS*

Rugăciunea de fiecare zi a Părintelui Dimitrie

„Dumnezeule, Mântuitorul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor ce sunt pe mare departe, Păstorule bun, Cel ce ţi-a dat sufletul răscumpărare pentru oile Tale cele cuvântătoare, Cel ce nu voieşti moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să vieze, îndelung-răbdătorule, Mult-milostive, Mult-îndurate, Cel ce ai dat nouă pocăinţă spre lăsarea păcatelor, Cel ce eşti noian de milă şi dragoste pentru oameni, iartă nouă toate păcatele pe care le-am făcut din pruncie, cu cuvântul, din neştiinţă, cu gândul, cu voie şi fără de voie; iartă încă şi pe toţi păcătoşii şi hulitorii, şi ne dă nouă, şi acelora, şi tuturor oamenilor, adevărată pocăinţă, curată şi nefăţarnică, spre a fi luminaţi, îndreptaţi, povăţuiţi, păziţi, împuterniciţi şi întăriţi pe piatra cea neclintită a credinţei, piatra dumnezeieştilor Tale porunci, ca lepădând omul cel vechi al păcatului şi îmbrăcând omul cel nou întru Hristos, să vieţuim cealaltă vreme a vieţii noastre în curăţie, sfinţenie, dreptate, bună-cucernicie şi bineplăcut Ţie, şi să ne învrednicim de cereasca Ta împărăţie; fie ca toţi să dobândim aceasta, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor Tăi. Amin”.


Categorii

Fericitul Parinte Dimitrie Gagastathis, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate