Parintele Efrem Filotheitul povestind despre STARETUL IOSIF ISIHASTUL. “Ai vazut om inselat? Din pricina gandurilor nemarturisite a patimit aceasta”

16-08-2011 Sublinieri

hesychast

Despre mărturisire

Stareţul ne sfătuia să fim sinceri faţă de Dumnezeu şi faţă de el, înţelegând prin aceasta mărturisirea curată. Astfel a trecut viaţa noastră lângă el. Mă străduiam să fiu foarte curat în ochii lui şi să nu-i ascund nici cel mai mic gând. Simţeam ca pe o curvie duhovnicească faptul de a ţine ceva ascuns înlăuntrul meu.

Gândurile trebuie să fie cu desăvârşire curate. Felul cum merg la priveghere, la mărturisirea gândurilor, la întâlnirea cu părinţii, la ascultare, toate trebuie să fie cunoscute Stareţului.

„Dacă acum, din prima zi a supunerii mele, îmi spuneam în sine, nu pun început bun, aşa cum mă sfătuieşte Stareţul, nu voi avea nici sfârşit bun”.

Aceasta, cu rugăciunile Stareţului, am păzit-o şi din acest motiv simţeam multă bucurie, multă odihnă sufletească, iar cu ochii cei trupeşti vedeam atât de curat, încât nu puteam să-mi dau seama ce se întâmplă, căci nu aveam experienţă.

– Gheronda, văd atât de limpede… Ce este aceasta?

– Aceasta este o parte din roadă ascultării şi a mărturisirii curate a gândurilor.

Nu mă preocupa deloc nici chiar mântuirea mea, fiindcă simţeam atât de multă odihnă, încât îmi spuneam:

„Chiar şi acum de voi pleca la Dumnezeu, ce voi spune? Păcatele mele le-am mărturisit. Sufletul meu se află dezgolit înaintea Stareţului. Iar tot ce am făcut, am făcut de ascultare”.

Când mergeam să mă culc, simţeam atât de multă pace sufletească, încât îmi spuneam: „Ce mi se întâmplă?” Pentru toate acestea însă nu aveam nici un gând de slavă deşartă, pentru că ştiam şi credeam cu tărie că totul se datora rugăciunilor Stareţului meu.

Însă atunci când ucenicul nu este sincer şi nu îşi dezvăluie sufletul înaintea Stareţului prin mărturisirea curată a gândurilor, nu poate să pună niciodată început bun. De aceea nici nu poate nădăjdui într-un sfârşit bun.

Atunci când un creştin nu cercetează toate gândurile pe care i le seamănă diavolul, în sufletul său se nasc patimile, pe care, dacă nu le curăţeşte prin Mărturisire şi pocăinţă, nu va putea să-şi afle niciodată sănătatea şi mântuirea sufletului său. Atunci când omul mărturiseşte toate cu smerenie, este ca şi cum ar scoate tot ce este bolnav înlăuntrul său. Iar apoi, odată cu lacrimile de pocăinţă, vine luminarea şi Harul lui Dumnezeu; gândurile i se luminează şi în felul acesta dobândeşte sănătatea sufletească.

Sfinţitul nostru Stareţ ne spunea:

Ai văzut vreun monah care să cadă sau să dezerteze? Din nemărturisirea gândurilor i-a venit lui aceasta. Nu şi-a mărturisit gândurile şi atunci acestea l-au mâncat, precum şerpii. Mic este şarpele, dar dacă nu-l alungi, el creşte, dobândeşte otravă şi te muşcă o dată, iar tu mori. Ai văzut om înşelat? Din pricina gândurilor a pătimit aceasta“.

Ne povestea Stareţul că unii s-au înşelat atât de mult, încât au primit demoni în loc de îngeri şi, urmând sfătuirile nevăzuţilor ucigaşi de oameni, s-au sinucis. Şi care a fost rădăcina înşelării? „Să nu spui nimic stareţului”, adică să nu te mărturiseşti, să nu te smereşti şi să nu-ţi descoperi gândurile, fiindcă descoperi cursele demonilor. Am văzut aceasta şi în cazul părintelui Ioan, primul ucenic al Stareţului.

Îmi aduc aminte de o întâmplare caracteristică.

Într-o zi, de praznicul Sfinţilor Apostoli, a venit părintele Efrem de la Katunakia ca să liturghisească. Atunci Stareţul mi-a poruncit să-i gătesc o mâncare bună, fiindcă părintele Efrem era foarte bolnăvicios şi se afla în pragul tuberculozei.

Am alergat ca să împlinesc ascultarea, iar Stareţul stătea pe capul meu acolo unde găteam şi îmi spunea:

– Nu ştii să găteşti. Vai de capul tău! Aşa se găteşte în lume, iar tu vrei ca asta să o mănânce şi preotul?

De îndată ce am terminat, Stareţul a venit în cerdacul pe care îl foloseam în loc de bucătărie şi mi-a spus:

–  Hai, neghiobule, adu-o repede!

Am luat mâncarea şi am dat-o preotului.

– Pleacă dinaintea mea!, mi-a strigat Stareţul. Să pieri, să nu te văd înaintea ochilor! Şterge-o repede la chilia ta!

– Să fie binecuvântat!, am spus.

Am luat binecuvântare de la Stareţ şi m-am dus la chilia mea ce se afla alături. Ei, de îndată ce am păşit în chilie, datorită rugăciunilor Stareţului a venit şi binecuvântarea lui Dumnezeu.

Harul lui Dumnezeu m-a cercetat în aşa fel, încât mai că nu-i vedeam cu ochii cei trupeşti pe Sfinţii Apostoli. Atât de mult Har! Atâta binecuvântare! Inima îmi devenise un adevărat Rai. Lacrimile îmi curgeau şiroaie, însă nu pentru că mă ocărâse Stareţul, ci fiindcă nu puteam să-mi stăpânesc bucuria şi veselia dumnezeiască pe care o simţeam datorită prezenţei Sfinţilor Apostoli.

Era praznicul lor şi fiindcă Sfinţii Apostoli fuseseră ocărâţi pentru Hristos, defăimaţi şi biciuiţi de către cărturari şi farisei, văzând Hristos şi mica mea nevoinţă, a trimis binecuvântarea Sa. Nu ştiam unde mă aflu. Am căzut la pământ şi am început să plâng. Atât de multă fericire simţeam! „Cât de mult bine mi-a făcut Stareţul!”.

(…)

Puţini asceţi din secolul al XX-lea, care au petrecut în Sfântul Munte, au făcut o nevoinţă atât de aspră şi au ajuns la contemplarea lui Dumnezeu. Stareţul Iosif era aspru, dar şi viteaz. Neînduplecat în ce priveşte ascultarea, dar şi plin de dragoste. Avea desăvârşită credinţă în Dumnezeu şi mult discernământ.

ingerul impartasind pe Cuv. Iosif

Discernământul

La Sfânta Ana Mică trăiam ca în viaţa de obşte şi mâncam împreună. Masa noastră era făcută din două scânduri şi un carton deasupra. Şi fiindcă nu-l spălam niciodată, ci numai îl ştergeam de farâmituri, era plin de muşte. Niciodată Stareţul nu ne îngăduia să-l spălăm. „Nu, să nu-l atingeţi deloc!“, spunea el.

Mâncam de două ori pe zi, în afară de luni, miercuri şi vineri. Dar ostenelile erau atât de mari, încât nu se prindea nimic de noi. Atât de mare era osteneala din timpul zilei şi al nopţii – căratul greutăţilor, metaniile, privegherile -, încât, atunci când se lumina de ziuă aveam o foame…! Cu toate acestea dimineaţa mân­cam doar câteva măsline, usturoi şi puţin posmag. Doar după-amiază aveam masă obişnuită. Însă atunci când era Duminică sau vreo sărbătoare aveam de două ori masă. Stareţul împărţea mâncarea după nevoia fiecăruia. Cu adevărat, era o făclie de discernământ.

În general în viaţa sa ascetică era foarte aspru şi neînduplecat. A iubit cu tot sufletul său „postul, privegherea, rugăciunea…”. Pâinea şi mâncarea sa erau întotdeauna cântărite. Nu mânca niciodată mâncare proaspătă dacă ştia că mai erau rămăşiţe din zilele trecute. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte mâncarea, cu noi, tinerii, era mai îngăduitor. Ştia că postul nu este un scop în sine, ci un mijloc şi un ajutor în nevoinţele ascetice. Şi fiindcă programul nostru era atât de aspru şi vedea şi neputinţa noastră trupească, a socotit că trebuie să facă pogorământ cu noi.

Dar îngăduinţa lui părea că se termina odată cu acest pogorământ. În afară de această privinţă era foarte aspru. Nu că nu ar fi ştiut să ierte greşelile sau să rabde neputinţele, dar voia ca noi să „înrolăm” toate puterile sufleteşti şi trupeşti în lucrarea nevoinţei.

Stareţul ne spunea:

„Tot ceea ce nu dăm ca să folosească Dumnezeu, foloseşte vrăjmaşul. Pentru aceasta Domnul ne dă poruncă ca să-L iubim din tot sufletul şi din toată inima, ca să nu găsească loc cel viclean înlăuntrul nostru”.

De obicei nu aveam pâine proaspătă, ci doar câteva bucăţi de pâine veche. Dacă voiam să mâncăm pâine proaspătă, ce făcea Stareţul? Lua pâinea uscată, o punea în strecurătoare şi apoi o acoperea cu un prosop. După aceea fierbea apă sub strecurătoare şi aburul care trecea prin găuri înmuia pâinea, de parcă ar fi fost bumbac. Artă a artelor!

Din când în când Stareţul ne făcea şi „pâine”. Amesteca puţin terci, apoi îl întindea pe nişte bucăţi de tablă ruginită şi îl băga într-un cuptor mic. Dar această pâine din terci o vedeam o dată la doi ani.

Dar cât de frumos era atunci la acele colibe! Cu sânge şi sudoare au fost stropite, dar câtă odihnă şi Har ne aduceau!

Stareţul obişnuia să ne gătească, fiindcă era un bucătar foarte bun. În timp ce gătea, ochii lui vărsau neîncetat lacrimi. Unde s-o fi aflat mintea lui în acele clipe? Cu siguranţă că focul îi va fi amintit de focul iadului şi plângea la amintirea morţii. Şi fiindcă rostea neîncetat Rugăciunea cu gura, Harul lui Dumnezeu sfinţea şi mâncarea, pe care o făcea foarte gustoasă. Din această pricină de multe ori îl chemau la hramurile mănăstirilor ca să gătească. Desigur, de obicei nu mergea, dar uneori îl luau părinţii.

Uneori veneau străini şi le plăcea foarte mult mâncarea noastră. „Ce mâncare minunată este aceasta?”, întrebau uimiţi. Ce mâncare? Mâncare de post era, făcută uneori cu tahini? [pastă obţinută din seminţe de susan], alteori cu fasole. Dar atât de gustoase le făcea, încât nici măcar o mâncare de peşte nu i-ar fi încântat. Rugăciunea şi binecuvântarea Stareţului erau cele care făceau mâncarea gustoasă. Acolo unde există lucrarea lui Dumnezeu, acolo şi mâncarea este dulce ca mierea.

Odată l-am întrebat pe Stareţ:

– Ce este aceasta şi de ce se întâmplă?

– Este lucrarea lui Dumnezeu şi a rugăciunii. Dacă se face Rugăciune, se binecuvintează toate.

– Gheronda, în fiecare zi mâncăm de post. Şi peşte să mâncăm, are gust de miere. Şi pâine uscată să mănânc, are gust de miere. Fasole să mănânc, şi tot gust de miere are. Linte de mănânc, miere este.

– Aşa este. Pentru cel care are o stare duhovnicească bună, orice ar mânca, nu există mâncare mai bună. Din aceasta poate cineva să înţeleagă starea duhovnicească a unui călugăr. Precum spunea un oarecare Sfânt că la o masă unul mânca miere, altul necuraţii, altul spini, altul otravă, potrivit cu starea fiecăruia.

Stareţul făcea şi vin. Usca puţini struguri la soare, îi strivea cu mâinile şi făcea un vin foarte bun, de slujbă. Un pelerin din Paris şi-a amintit toată viaţa lui de acest vin.

Aveam şi o altă mâncare bună „de Duminică”: acolo, în pustie, nicăieri altundeva în Sfântul Munte, pe acele stânci abrupte creşteau nişte buruieni sălbatice. Locurile unde creşteau erau foarte primejdioase, dar eu, ca tânăr, mergeam şi le adunam. Stareţul mă aştepta cu o pungă mică. Tăiam doar frunzele deschise la culoare, nu şi pe cele închise, şi le lăsam tulpina ca să mai crească şi altele. Apoi le fierbeam, le puneam într-un lighean şi turnam peste ele untdelemn. Stareţul punea untdelemn din belşug, căci îi plăcea foarte mult. Zeama era foarte sănătoasă.

Rareori, dacă aveam, împreună cu aceste buruieni mâncam la masa de seară morun prăjit sau scrumbie prăjită sau crudă. Dacă era sărbătoare şi aveam două mese, mâncam această mâncare şi dimineaţă şi după-amiază. Stareţul se bucura de această salată şi de morunul prăjit, căci erau foarte gustoase. Cu acest mic pogorământ simţeam că eram cei mai bogaţi oameni din lume. Aceasta, desigur, era mâncarea de Duminică. Dar în celelalte zile…

Dacă simţea vreodată nevoia să mănânce peşte, de unde ar fi putut să-l ia? Că doar nu exista pe acolo, pe acele stânci, nici un magazin unde să se vândă peşte? Pentru aceasta Stareţul îmi spunea:

– Bobocule, ia-ţi armele şi coboară la mare ca să prinzi ceva! Căci nu avea o asprime lipsită de discernământ, ci ştia să facă şi pogorământ, aşa cum făceau marii asceţi.

Şi astfel, îmi luam undiţa şi în timp ce pescuiam mă gân­deam la bucuria pe care aveam să i-o fac Stareţului. De obicei, aduceam o jumătate de kilogram. Uneori, în afară de peştişori, prindeam şi câte o caracatiţă sau vreun calmar. Când mă întor­ceam, Stareţul îmi spunea bucuros:

– Micuţule, voi pune la fiert cartofi, orez, ceapă, ca să fac o supă şi să mâncăm toţi câţi suntem, şase-şapte persoane. Să ne saturăm cu toţii dintr-o mână de peştişori!

Jumătate de kilogram de peştişori pentru şase-şapte persoa­ne! Cu toate acestea acest pustnic de trei ori fericit se bucura.

Stareţului îi plăceau şi dulciurile. Dar unde să găsească aşa ceva pe acele stânci? Uneori, Duminica, îi spunea părintelui Arsenie:

– Hai, părinte Arsenie, fă o mângâiere, prăjeşte nişte turte cu zahăr, aşa cum fac cei din Pont.

– Să fie binecuvântat!

Şi astfel, părintele Arsenie lua făină, făcea aluat, îl punea în tigaie şi îl cocea. Apoi făcea în el o gaură şi punea în ea apă şi zahăr. Amesteca toată compoziţia şi îl cocea iarăşi. Apoi îl prăjea pe amândouă părţile şi punea nucă măcinată şi puţină scorţişoară. Apoi lua lingura, îl bătătorea şi îl făcea ca halvaua. Acestea erau prăjiturile noastre, turte cu zahăr. Il ajutam şi eu la prăjit.

Dar şi bătrânul Arsenie a moştenit mult din discernământul Stareţului Iosif. Vedea că eram mic şi că mi-e era foame. Se gândea: „Acesta este mic încă şi îi plac şi lui dulciurile. Dar ce să mănânce?” Mie, desigur, îmi plăceau de nevoie. După atâta osteneală la ascultare, la căratul lucrurilor, la privegheri, la metanii şi datorită aerului curat de munte, mi se deschidea pofta de mâncare şi mă chinuia o foame cumplită.

– Micuţule, acum, că nu ne vede Stareţul, mănâncă tu rămăşiţele!

– Bine, dar este binecuvântare de la Stareţ?

– Nu contează. Este puţintică voie proprie aici, dar o s-o aranjăm noi. Aşadar, mănâncă! Ascultare! Eu voi mijloci. Eu vorbesc din partea Stareţului, de aceea pot să-ţi fac un mic pogorământ. Eu sunt „locţiitor de stareţ”.

Acolo sus, pe stânci, nu aveam frigider, de aceea era firesc ca vara, când întreg locul acela fierbea de căldură, mâncărurile gătite să se strice repede. Tot ce era mucegăit sau stricat trebuia să mâncăm, ca să nu aruncăm. Stareţul era primul care dădea pildă mâncând ce era putred. Şi pentru ca să nu aruncăm nimic, punea pe deasupra în mâncare şi toate uleiurile ce fuseseră folosite la prăjit.

Dacă existau sardele puse la sare, le tăia bucăţi şi le punea la ardei umpluţi, aşa sărate cum erau. Însă eu, după ce mâncam puţin, vomitam.

Când Stareţul vedea asta, îmi spunea:

– Bine, nu o să mai pun.

Data următoare iarăşi vomitam.

– Am pus puţin, spunea Stareţul. Iarăşi te-a deranjat? Ei, atunci nu am să mai pun deloc.

Şi deşi aceasta era „tactica” Stareţului, niciodată nu ne-am intoxicat. Ne-a păzit Dumnezeu pentru rugăciunile lui. Altfel am fi murit demult.

Acolo sus aveam şi doi portocali mici; îi plantase Stareţul când au venit la Sfânta Ana Mică, în 1938. Aceştia erau toţi pomii noştri, care mai făceau şi ei din când în când câte o portocală. Stareţul, ca să nu aruncăm nimic, nu ne dădea binecuvântare ca să curăţăm portocalele de coajă, ci ne punea să le mâncăm cu totul. Ne spunea: „Nu trebuie să aruncăm nimic. Toate cele de aici sunt sfinţite de rugăciunile părinţilor”.

Dacă în Duminici Stareţul ne iconomisea, în celelalte zile, de luni până vineri, vieţuiam cu multă asprime. De obicei, se gătea un fel de mâncare pentru toată săptămâna, pe care o ţinea acoperită în beci, într-un vas de aluminiu. Fireşte că se acrea, dar Stareţul o mânca aşa. Avea o inimă mare şi depăşise limitele firescului.

În ceea ce priveşte curăţenia, aceasta lăsa de dorit. Cum trăiam! Stareţul nu se îngrijea deloc de sănătatea sa. Dacă s-ar fi îngrijit puţin, ar fi trăit mulţi ani, fiindcă avea un organism foarte rezistent. În toată viaţa mea nu am întâlnit un ascet de o asemenea măsură. Ce cugetare avea Stareţul! Ceea ce mâncam noi dădea şi vizitatorilor.

Odată a venit cineva din Paris ca să pustnicească împreună cu noi.

Ia şi mănâncă, i-a spus Stareţul, este mâncare proaspătă de trei zile. Ardei umpluţi cu sardele…

Iar acela a mâncat. Bine, noi eram învăţaţi, dar acela?

Stareţul împreună cu bătrânul Arsenie făceau sarmale în care puneau o compoziţie sărată şi mai puţin gustoasă. Mâncarea Stareţului nu o aruncam până când nu se mucegăia.

Uneori ne trimiteau pachete cu alimente în care se aflau şi ouă fierte, dar care se spărgeau în timpul transportării. Dar Stareţul, fără să se teamă de nimic, le curăţa şi le mânca.

– Atâta osteneală au făcut femeile ca să le fiarbă!

– De ce să le mâncăm, Gheronda? Ca să ne mănânce ele pe noi? [adică „să ne nenorocească ele pe noi?”, căci, fiind sparte, erau şi stricate].

–  Le vom mânca! Nu trebuie să aruncăm mâncarea. Este păcat.

Stareţului îi plăcea brânza, dar în acele condiţii aceasta făcea viermi. Însă el o curăţa liniştit şi ne-o dădea s-o mâncăm.

Trebuia neapărat ca să fie consumate mai întâi alimentele mai vechi. Astfel, mâncam şi paste făinoase cu viermi, dar şi fasole, năut, linte etc, care erau pline de viermi.

Însă eu, ca bucătar, cum puteam să le dau aşa mâncare părinţilor, care atât de mult se osteneau? Soluţia însă a găsit-o viteazul părinte Arsenie. Ca să nu-l mâhnească pe Stareţ, mânca el tot ce era stricat. Şi spunea:

–   Voi nu puteţi cu stomacele voastre. Eu însă le voi mânca.

Părintele Arsenie era cu totul altfel. Avea o constituţie puternică. Mânca toate cele stricate şi nu păţea nimic. Ce fel de om era! Dar şi ce nevoitor!

Odată aveam nişte mâncare de fasole, care se stricase, iar noi, cei tineri, nu puteam s-o mâncăm. Dar Stareţul se mâhnea să o aruncăm. Atunci s-a rugat cu lacrimi şi ne-a dat-o a doua zi. Şi o, preaslăvită minune! Fasolele înăcrite deveniseră atât de gustoase, încât păreau a fi o delicatesă.

Învăţătura Stareţului era aceasta: când cineva duce lipsă de ceva şi rabdă, atunci vine binecuvântarea lui Dumnezeu. Odată părintele Arsenie a îndrăznit să spună:

– Nu are nici un gust peştele.

– Tot ce ne-a dat Dumnezeu, i-a răspuns Stareţul, este bun. Vom plăti pentru cârtirea ta, părinte Arsenie.

Şi într-adevăr, mai apoi a venit foametea.

În fiecare primăvară îşi făceau apariţia cete întregi de omizi. Ah, cât mă scârbeam de ele! Distrugeau toate frunzele de la tufani*[tufan este un arbore înrudit cu stejarul, dar cu frunze mai lungi] în calea lor şi îi lăsau despuiaţi. Rămâneau crengile goale; îşi pierdeau toată frumuseţea. Iar eu ziceam în sinea mea: „Când vor ieşi frunzele, ca să se înverzească locul puţin?“. Nu aveam nimic altceva decât aceşti tufani.

Omizile se adunau lângă chilia mea şi lângă cea a Stareţului. Numai când le vedeam mi se întorcea stomacul pe dos şi-mi venea să vomit.

Când găteam, acestea umblau peste tot şi cădeau şi în mâncare. Pe atunci nu aveam bucătărie, ci găteam afară, pe stânci. Stareţul îmi spunea:

– Ei, sunt şi ele nişte fiinţe vii! Sunt rele? Dumnezeu le-a făcut şi pe ele. Ce contează? Vom mânca şi mâncare cu carne.
Gândeşte-te că ai făcut mâncare cu melci.

Însă eu ziceam în sinea mea: „Maica Domnului, iartă-mă! Dacă vom pleca de aici, vom pleca ca să scăpăm de omizi şi de vânt“. De acestea două se îngreuia sufletul meu. Era o situaţie grea; împărţeam mâncarea la părinţi şi omizile mişunau în ea.

Odată, pe când mâncam, un părinte îmi spune:

– Ia priveşte cum îşi mişcă ochişorii!

– De vreme ce le-a binecuvântat Stareţul, sunt bune şi omizile, i-am spus eu.

Stareţul, care era „ochi şi urechi”, i-a zis aceluia:

– Mănâncă şi nu mai vorbi! Mâncăm macaroane cu carne.

Acela însă a continuat:

– Efrem, ia uită-te la căpşorul lor!

– Părintele meu, i-a spus Stareţul tăios, dacă mai spui o singură dată, poţi să-ţi strângi lucrurile şi să pleci!

Acela a înlemnit. îndată şi-a schimbat dispoziţia şi mi-a spus:

–   Efrem, mănâncă, nu are nimic!

Cu puţin înainte de adormirea Stareţului m-am îmbolnăvit, dar fiindcă am făcut ascultare de Stareţ, nu am mers la medic. Însă atunci când l-am întrebat ce să fac după adormirea lui, el mi-a răspuns:

Tu eşti un copil bolnăvicios. Vei merge şi la medic. Nu ţine seama de ce am făcut eu şi părintele Arsenie. Tu eşti bolnăvicios. Dacă vei avea nevoie de medic şi de medicamente, să te foloseşti de ele. Această lecţie nu am reuşit s-o învăţ atâţia ani, ci abia acum, la bătrâneţe. Acum, când am ajuns la sfârşit, văd că trebuie să fiu mai îngăduitor în ceea ce priveşte medicii şi medicamentele.

Această ascultare pare a fi cam aspră, dar poartă în sine duhul mucenicesc al răbdării şi al lepădării de sine, desăvârşita încredere în Pronia lui Dumnezeu şi îndrăznirea Stareţului în rugăciune. Ştia Stareţul Iosif ce face, fiindcă avea înţelepciunea cea după Dumnezeu, căci în aceste osteneli, în nevoinţe ascetice aspre se afla ascunsă comoara Harului dumnezeiesc.

Trăirile sale muceniceşti pe care le-a avut în pustia Sfântului Vasilie, împreună cu nectarul Harului dumnezeiesc şi cu experienţele suişurilor dumnezeieşti, Sfântul Stareţ Iosif voia să le învistierească şi în inimile tinerilor săi ucenici. Căci era un testament ceresc ce trebuia să fie încredinţat şi generaţiilor viitoare; tradiţia palamită trebuia transmisă neschimbată.

În fiecare zi trebuia să cărăm ceva. Maşini nu existau, iar acolo unde locuiam, catârii nu puteau să urce. Nisip, lemne, pietre alimente, tot ce era nevoie trebuia să cărăm cu spatele.

Ostenelile şi greutăţile erau multe. De pildă, Stareţul ne trimitea ca să tăiem brazi pe Athon şi să-i aducem de la o distanţă de câteva ore depărtare. Urcam şi coboram văi şi tăiam fiecare câte doi copaci, după care îi căram trecând printre stânci primejdioase şi cărări neumblate şi îi aduceam la colibele noastre, ca să ne zidim chiliile. Ore întregi de mers pe jos; porneam dimineaţa şi ne întorceam la apusul soarelui.

Când urcam de la mare cu greutate în spate, sudoarea curgea şiroaie, fiindcă toate le căram în spate cu multă osteneală. Colibele noastre au fost zidite cu propriul nostru sânge. Ne puneam în minte toate gândurile cele bune şi astfel ne bucuram când ridicam greutăţi.Această osteneală şi sudoare este asemenea sângelui mucenicesc“, cugetam în sinea mea…”.

(Din: Arhim. Efrem Filotheitul, “Staretul meu Iosif Isihastul“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2010)

Obstea lui Gheron Iosif Isihastul (in centru) si cateva din cele mai bogate roade ale sale: Parintii Efrem Filotheitul, Iosif Vatopedinul (sus), Arsenie si Haralambie, cu obstile lor.

Legaturi:

***

***

“Dacă patimile orbesc sufletul, ne punem întrebarea: “Cum să luptăm împotriva lor?”  Sf. Ignatie Briancianinov spune că doar descoperindu-le, precum un inamic în război, noi le putem combate şi învinge. Descoperă la spovedanie îndeosebi gândurile care duc la dezvoltarea patimii. Nu te îndreptăţi niciodată, pentru că îndreptaţirea de sine face patima să crească. Patima se micşorează prin blândeţe”.


Categorii

1. SPECIAL, Calugaria / viata monahala, Egoismul, voia proprie, Gheron Iosif Isihastul, Parintele Efrem Filotheitul, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

21 Commentarii la “Parintele Efrem Filotheitul povestind despre STARETUL IOSIF ISIHASTUL. “Ai vazut om inselat? Din pricina gandurilor nemarturisite a patimit aceasta”

  1. foarte folositor
    Dumnezeu sa va binecuvinteze

  2. Ușor putem vorbi și… foarte bine
    (Și sincer) despre Dumnezeu
    Dar…,să și trăim cele spuse
    O știm cu toţii că e greu.

    Ușor vorbim (și foarte bine)
    Despre Adevăr, despre credinţă
    Despre dreptate și iubire,
    Despre monahi și nevoinţă…

    Despre valoarile înalte…,
    O, Doamne cât de multe’am spus,
    Dar cât din cele cunoscute,
    Ortodoxește le-am parcurs ?

    Admir și laud totdeauna
    Statornicia în răbdare
    Dar cât m’am încercat eu însumi
    (Ca să mi-o știu) sub ascultare ?

    Mi-am încercat poate voinţa
    Și limita de’a suporta
    Dar sub porunca ascultării
    Orgoliu meu cât va răbda ?

    Cât voi parcuge ce-n mod logic
    Pare absurd a fi parcurs,
    Ori fără rost, (azi), când pot crede
    Și fără’acestea în Iisus ?

    Cât pot s’ascult eu de duhovnic
    Și câte-i pot mărturisi
    (Din ce consider că-prea intim
    Și fără rost a le vădi ) ?

    Cât mă bazez pe mine însumi
    Pe instruire, pe știinţă
    Și până unde văd posibil
    Și iposibil în credinţă ?

    Mari întrebări ce nu-s prea puse
    Și…nici “purtate” în credinţă,
    Care din zi în zi devine
    Mai…artă parcă, mai… știinţă.

    Mari întrebări ce nu ne’ntreabă
    Cât ne cunoaștem, în Iisus,
    Fiindcă doar crucea nevoinţei
    Ne poate duce la răspuns.

    Dar iată totuși nevoinţă
    Și-n acest veac, (concret trăită)
    Și logica și firea însăși
    Ortodoxește biruită.

    Ea trece (prin credinţă) pragul
    Firescului prin nevoinţă
    Sub ascultarea de duhovnic
    Și’n Adevărul de credinţă.

    Dar…, astfel pe câţi mai atrage ?
    La câţi le pare nebunie ?
    (Nu doar în lumea “instruită”
    Ci’acasă…, în ortodoxie),

    Când ortodox nu prea înseamnă,
    Răbdare, cruce, nevoinţa,
    Ci umanismul nou…, morală…,
    Cu motivaţii în credinţă.

    Azi logica și’exteriorul
    Ne dovedesc credincioșia,
    C’asceza nu prea mai convinge
    Ci studiul și filozofia.

    Sfinţii de azi nu prea sunt vrednici
    Dacă nu sunt foarte scoliţi
    Și dacă merg (în mod habotnic)
    Pe calea sfinţilor părinţi.

    Nu se mai caută “pustia”,
    Adâncul tainic, isihia,
    De când ne modelează duhul,
    Mult mai concret academia.

    Cine s’avântă-n nevoinţe
    Fără duhovnic încercat,
    Fără smerita ascultare
    Este’n mod sigur înșelat.

    “Asceţii” fără de duhovnici
    Ori cu cei lesne iertători,
    Au rezultate “strălucite”
    Și…sunt cumpliţi judecători.

    Ferice însă celui care
    Are duhovnic încercat
    Care îi crește’n ascultare,
    Rabdarea cu’adevărat.

    Că sporul, pacea și iubirea
    Se dobândesc prin ascultare
    Și la sfârșit vom lua plată
    De la Iisus pentru răbdare.

  3. MIC INDRUMAR BIBLIC ORTODOX ( varianta revizuita 3)

    Doamne Iisuse, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul!

    Cuprins
    1. DESPRE SFANTA TREIME ( DUMNEZEU IN TREI PERSOANE)
    ( pentru Martorii lui Iehova)
    2. CINE ESTE IISUS
    3. DESPRE FAPTE BUNE ( pentru protestanti, care sustin ca mantuirea e numai prin credinta)
    4. DESPRE BOTEZUL COPIILOR
    5. SFANTA TRADITIE
    6. DESPRE IMAGINI IN BISERICA
    7. DESPRE INCHINAREA LA INGERI SI SFINTI
    8. IMPOTRIVA SUPREMATIEI PAPALE
    9. DESPRE GHICIT ( deschiderea Cartii)
    10. DESPRE POCAINTA
    11. DESPRE CONTINUITATEA BISERICII DE LA APOSTOLI PANA ASTAZI
    12. NU ORICINE POATE INTERPRETA SCRIPTURA
    13. DESPRE VESNICIA CHINURILOR IADULUI ( Impotriva Martorilor)
    14. SUNTEM MANTUITI PRIN HAR, CREDINTA, FAPTE BUNE
    15. IMPOTRIVA PREDESTINARII
    16. DESPRE VORBIREA IN LIMBI
    17. DESPRE TRUPUL SI SANGELE DOMNULUI ( cum ca nu sunt doar simboluri, cum spun protestantii)
    18. CINE SUNT PREOTII
    19. DE CE TINEM DUMINICA, NU SABATUL, CA ADVENTISTII
    20. DESPRE FECIOARA MARIA
    21. DESPRE POST ( necesitatea lui)
    22. DESPRE PURCEDEREA DUHULUI SFANT NUMAI DE LA TATAL ( nu si de la Fiul, cum zic catolicii)
    23. DESPRE CALUGARIE
    24. DESPRE MILOSTENIE

    1. DESPRE SFANTA TREIME ( DUMNEZEU IN TREI PERSOANE)

    ( pentru Martorii lui Iehova)
    ” Şi după ce s-a botezat tot poporul, botezându-Se şi Iisus şi rugându-Se, s-a deschis cerul, Şi S-a coborât Duhul Sfânt peste El, în chip trupesc, ca un porumbel, şi s-a făcut glas din cer: Tu eşti Fiul Meu cel iubit, întru Tine am binevoit.”
    ( Luca 3: 21- 22);
    Domnul Iisus a zis: ” Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem.” ( Ioan 10: 30);
    ” Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi Aceşti trei Una sunt.” ( I Ioan 5: 7);
    ” Căci căruia dintre îngeri i-a zis Dumnezeu vreodată: “Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut”; şi iarăşi: “Eu Îi voi fi Lui Tată şi El Îmi va fi Mie Fiu”? Şi iarăşi, când aduce în lume pe Cel întâi născut, El zice: “Şi să se închine Lui toţi îngerii lui Dumnezeu”. Şi de îngeri zice: “Cel ce face pe îngerii Săi duhuri şi pe slujitorii Săi pară de foc”; Iar către Fiul: “Tronul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului; şi toiagul dreptăţii este toiagul împărăţiei Tale.”( Evrei 1: 5- 8);
    ” Harul DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS şi dragostea lui DUMNEZEU şi împărtăşirea SFÂNTULUI DUH să fie cu voi cu toţi!” ( II Corinteni 13: 13);
    ” Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” ( Matei 28: 19).

    2. CINE ESTE IISUS

    ” Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui. ” ( Ioan 20: 31);
    ” Iisus este Domnul” ( Romani 10: 9);
    ” Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi” ( Romani 10: 9);
    ” Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu.” ( I Timotei 1: 15);
    ” mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul, Mântuitor al lumii.” ( I Ioan 4: 14);
    ” Iisus Hristos a venit în trup” ( I Ioan 4: 2);
    ” Hristos Iisus, Domnul meu” ( Filipeni 3: 8);
    ” Domnul meu şi Dumnezeul meu!” ( Ioan 20: 28);
    ” Dumnezeu, Mântuitorul meu” ( Luca 1: 47);
    ” Cred că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” ( Fapte 8: 37);
    ” Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor.” ( Apocalipsa 19: 16);
    ” am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi; Şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi; Şi că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece; În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit; După aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor” ( I Corinteni 15: 3- 7);
    ” 25. Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. 26. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta? 27. Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume.” ( Ioan 11: 25- 27);
    Iisus ne mantuieste: ” Crede în Domnul Iisus şi te vei mântui tu şi casa ta.” ( Faptele Apostolilor 16: 31);
    “El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru păcatele noastre, ci şi pentru ale lumii întregi.” ( I Ioan 2: 2);
    ” Întru El avem răscumpărarea prin sângele Lui şi iertarea păcatelor, după bogăţia harului Lui” ( Efeseni 1: 7).

    3. DESPRE FAPTE BUNE ( pentru protestanti, care sustin ca mantuirea e numai prin credinta)

    ” Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii săi; ŞI ATUNCI VA RĂSPLĂTI FIECĂRUIA DUPĂ FAPTELE SALE.” ( Matei 16: 27);
    ” Şi pentru ce Mă chemaţi: Doamne, Doamne, ŞI NU FACEŢI CE VĂ SPUN?” ( Luca 6: 46);
    ” Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt şi cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu ŞI-L PĂZESC.” ( Luca 11: 28).
    ” Nici o sluga nu poate sa slujeasca la doi stapani. Fiindca sau pe unul va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va tine si pe celalalt il va dispretui. NU PUTETI SA SLUJITI LUI DUMNEZEU SI LUI MAMONA.
    Toate acestea le auzeau si fariseii, care erau iubitori de argint,si-L luau in bataie de joc.
    Si El le-a zis: VOI SUNTETI CEI CE VA FACETI PE VOI DREPTI INAINTEA OAMENILOR, DAR DUMNEZEU CUNOASTE INIMILE VOASTRE; căci ceea ce la oameni este inalt, uraciune este inaintea lui Dumnezeu.” ( Luca 16: 13-15);
    ” DE MA IUBITI, PAZITI PORUNCILE MELE.” ( Ioan 14: 15);
    ” DACA PAZITI PORUNCILE MELE, VETI RAMANE INTRU IUBIREA MEA” ( Ioan 15: 10);
    ” Ci, in orice neam, cel ce se teme de El SI FACE DREPTATE este primit de El.” ( Fapte 10: 35).
    ” DUMNEZEU, CARE VA RASPLATI FIECARUIA DUPA FAPTELE LUI:
    Viata vesnica celor ce, PRIN STARUINTA IN FAPTA BUNA, cauta” ( Romani 2: 5-7);
    ” Si intru aceasta stim ca L-am cunoscut, DACA PAZIM PORUNCILE LUI.
    Cel ce zice: L-am cunoscut, dar poruncile lui nu le pazeste, mincinos este si intru el adevarul nu se afla.” ( I Ioan 2: 3-4);
    ” Prin aceasta cunoastem pe fiii lui Dumnezeu si pe fiii diavolului:ORICINE NU FACE dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce nu iubeste pe fratele său” ( I Ioan 3: 10);
    ” Căci dragostea de Dumnezeu aceasta este: SA PAZIM PORUNCILE LUI; si poruncile Lui nu sunt grele.” ( I Ioan 5: 3);
    ” nu urma raul, ci binele. CEL CE FACE BINE DIN DUMNEZEU ESTE; cel ce face rau n-a vazut pe Dumnezeu.” ( III Ioan 1: 11);
    ” Si marea a dat pe mortii cei din ea, si moartea si iadul au dat pe mortii lor, SI JUDECATI AU FOST, FIECARE DUPA FAPTELE SALE.” ( Apocalipsa 20: 13);
    ” 16. Şi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis: Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică? 17. Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile. 18. El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; 19. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” ( Matei 19: 16- 19).

    4. DESPRE BOTEZUL COPIILOR

    Noi, crestinii ortodocsi, botezam copii pentru ca:
    ” Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu.” ( Ioan 3: 3);
    ” Şi el, luându-i la sine, în acel ceas al nopţii, a spălat rănile lor şi s-a botezat el şi toţi ai lui îndată.” ( Fapte 16: 33);
    ” Am botezat şi casa lui Ştefana” ( I Corinteni 1: 16);
    ” Şi toţi, întru Moise, au fost botezaţi în nor şi în mare.” ( I Corinteni 10: 2).
    Dovada ca marturia nasilor la botez e valabila:
    ” Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!” ( Marcu 2: 5).
    Botezul inlocuie circumcizia ( care stim ca se facea la 8 zile de la nastere):
    ” Iată eu, Pavel, vă spun vouă: Că de vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic.” ( Galateni 5: 2).
    Persoanele adulte nebotezate ( cum sunt in India) trebuie catehizate inainte de botez.

    5. SFANTA TRADITIE

    1. De unde stia Pavel numele vrajitorilor lui faraon, care l-au infruntat pe Moise ( ma refer la Iannes si Iambres, din II Timotei 3: 8), ca in Vechiul Testament nu apare numele lor? Raspunsul: din Traditie.
    2. Dar apostolul Iuda de unde stia ce a spus patriarhul Enoh, ( vezi Iuda 1: 14), ca in VT nu apare nici un citat din Enoh? Raspunsul: din Traditie.
    3. De unde stia apostolul Iuda ce i-a spus arhanghelul Mihail Satanei atunci cand a murit Moise ( vezi Iuda 1: 9), ca in VT nu scrie? Raspunsul: din Traditie.
    4. De unde il citeaza Pavel pe Domnul Iisus ( vezi Fapte 20: 35), ca in Evanghelii nu apar aceste Cuvinte? Raspunsul: din Traditie.
    5. De unde avem termenul ” Sfânta Treime”, ca nu exista in Sfanta Scriptura?
    6. De ce crestinii se inchina duminica? Ca nu e o porunca expresa in Biblie, ci Traditia ne-o spune asta.
    7. De unde stim care e forma crucii pe care a fost rastignit Domnul Iisus (ca Martorii spun ca Hristos a fost rastignit pe un stalp si sunt si alte feluri de cruci, precum crucea Apostolului Andrei) ? Din Traditie.
    VT= Vechiul Testament.
    ” Now I praise you, brethren, that you remember me in all things and keep the TRADITIONS just as I delivered them to you.” ( I Corinthians 11: 2);
    ” Therefore, brethren, stand fast and hold the TRADITIONS which you were taught, whether by word or our epistle.” ( II Thesalonians 2: 15);
    ” But we command you, brethren, in the name of our Lord Jesus Christ, that you withdraw from every brother who walks disorderly and not according to the TRADITION which he received from us.” ( II Thesalonians 3: 6).
    NOTA. Am citat din New King James Version !

    6. DESPRE IMAGINI IN BISERICA

    – ” O, galateni fara de minte, cine v-a ademenit pe voi sa nu va incredeti adevarului, pe voi, IN OCHII CARORA A FOST ZUGRAVIT IISUS HRISTOS RASTIGNIT?” ( Galateni 3: 1).
    – ” Cortul insa sa-l faci din zece covoare de in rasucit si de matase violeta, stacojie si visinie; IN TESATURA LOR SA FACI CHIPURI DE HERUVIMI ALESE CU ISCUSINTA”
    ( Iesirea 26: 1);
    – ” Sa faci o perdea de in rasucit si de matase violeta, stacojie si visinie, rasucita, IAR IN TESATURA EI SA AIBA CHIPURI DE HERUVIMI ALESE CU ISCUSINTA” ( Iesirea 26: 31).
    – Fara a ne mai gandi la heruvimii de pe chivotul legii ( vezi Iesirea cap. 25: 18).
    – ” Si a facut in Sfanta Sfintelor doi heruvimi de lemn de maslin, inalti de zece coti.
    O aripa a heruvimului era de cinci coti si cealalta aripa a heruvimului era tot de cinci coti. Zece coti erau de la un varf al aripilor lui pana la varful celeilalte aripi.
    Tot de zece coti era si celalalt heruvim; amandoi heruvimii aveau aceeasi masura si aceeasi infatisare.
    Inaltimea unui heruvim era de zece coti; la fel si celalalt heruvim.
    Si a asezat el heruvimii la mijloc, in partea de la fund a templului. Aripile heruvimilor erau insa intinse; si atingea aripa unui perete, si aripa celuilalt heruvim atingea celalalt perete. Iar celelalte aripi ale lor se atingeau in mijlocul templului, aripa de aripa.
    Si a imbracat el heruvimii cu aur.
    PE TOTI PERETII TEMPLULUI DE JUR IMPREJUR, PE DINAUNTRU SI PE DINAFARA, A FACUT CHIPURI SAPATE DE HERUVIMI, DE COPACI, DE FINICI SI DE FLORI IMPODOBITE.”
    ( III Regi 6: 23-29, dar in Biblia Cornilescu I Imparati/ Regi 6: 23- 29).
    ” Apoi să faci doi heruvimi de aur; şi să-i faci ca dintr-o bucată, ca şi cum ar răsări din cele două capete ale capacului;
    Să pui un heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt al capacului.
    şi heruvimii să-i faci ca şi cum ar ieşi din capac. Heruvimii aceştia să fie cu aripile întinse pe deasupra capacului, acoperind cu aripile lor capacul, iar feţele să şi le aibă unul spre altul; spre capac să fie feţele heruvimilor.”
    ( Iesirea 25: 18- 20; despre capacul chivotului Legii).

    7. DESPRE INCHINAREA LA INGERI SI SFINTI

    ” Iar îngerului Bisericii din Filadelfia scrie-i: Acestea zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce are cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu va închide şi închide şi nimeni nu va deschide: 8. Ştiu faptele tale; iată, am lăsat înaintea ta o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate să o închidă, fiindcă, deşi ai putere mică, tu ai păzit cuvântul Meu şi nu ai tăgăduit numele Meu. 9. Iată, îţi dau din sinagoga satanei, dintre cei care se zic pe sine că sunt iudei şi nu sunt, ci mint; iată, îi voi face să vină şi să se închine înaintea picioarelor tale şi vor cunoaşte că te-am iubit.”
    ( Apocalipsa 3: 7- 9).
    Deci: ” iată, îi voi face să vină şi să se închine înaintea picioarelor tale şi vor cunoaşte că te-am iubit.” ( Apocalipsa 3: 9).
    ” 13. Aflându-se însă Iosua aproape de Ierihon, a căutat cu ochii săi şi iată stătea înaintea lui un om; acela avea în mână o sabie goală. Şi apropiindu-se Iosua de dânsul, i-a zis: “De-ai noştri eşti sau eşti dintre duşmanii noştri?” 14. Iar acela a răspuns: “Eu sunt căpetenia oştirii Domnului şi am venit acum!” Atunci Iosua a căzut cu fala la pământ, s-a închinat şi a zis către acela: “Stăpâne, ce porunceşti slugii tale?” 15. Zis-a către Iosua căpetenia oştirii Domnului: “Scoate-ţi încălţămintea din picioare, că locul pe care stai tu acum este sfânt!” Şi a făcut Iosua aşa.”
    ( Iosua 5: 13- 15);
    Apostolul Ioan s-a inchinat la ingeri: ” Şi eu, Ioan, sunt cel ce am văzut şi am auzit acestea, iar când am auzit şi am văzut, am căzut să mă închin înaintea picioarelor îngerului care mi-a arătat acestea.” ( Apocalipsa 22: 8), dar ingerul, ca sa dea o pilda de smerenie, l-a refuzat.

    8. IMPOTRIVA SUPREMATIEI PAPALE

    ” 8. Voi însă să nu vă numiţi rabi, că unul este Învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi. 9. Şi tată al vostru să nu numiţi pe pământ, că Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri.” ( Matei 23: 8- 9), papa= tata;
    “Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui Mântuitor şi este.”
    ( Efeseni 5: 23).

    9. DESPRE GHICIT ( deschiderea Cartii)

    ” Să nu mâncaţi cu sânge; să nu vrăjiţi, nici să ghiciţi.” ( Levitic 19: 26);
    ” Să nu se găsească la tine de aceia care trec pe fiul sau fiica lor prin foc, nici prezicător, sau ghicitor, sau vrăjitor, sau fermecător” ( Deuteronom 18, 10);
    ” Căci popoarele acestea, pe care le izgoneşti tu, ascultă de ghicitori şi de prevestitori, iar ţie nu-ţi îngăduie aceasta Domnul Dumnezeul tău.” ( Deuteronom 18, 14);
    ” Pentru că aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Să nu vă lăsaţi amăgiţi de proorocii voştri şi de ghicitorii voştri care sunt în mijlocul vostru, şi să nu ascultaţi visele voastre, pe care le veţi visa” ( Ieremia 29: 8);
    ” Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători de idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde, cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua.” ( Apocalipsa 21: 8);
    ” Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna!” ( Apocalipsa 22: 15).

    10. DESPRE POCAINTA

    1. Pocainta presupune rugaciune catre Dumnezeu ca sa ne ierte: ” Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului.” ( rugaciunea vamesului, din Luca 18: 13);
    2. Pocainta presupune parerea de rau pentru pacatele facute ( “faptele moarte” Evrei 6: 1)) si dorinta de schimbare: ” Si i-a zis fiul: Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau.” ( Luca 15: 21);
    3. Pocainta presupune si iertarea aproapelui: ” Tot asa si Tatal Meu cel ceresc va va face voua daca nu veti ierta- fiecare fratelui sau- din inimile voastre.” ( Pilda celui ce datora zece mii de talanti, din Matei 18: 35);
    4. Pocainta presupune marturisirea pacatelor: ” Marturisiti-va deci UNUL ALTUIA pacatele si va rugati UNUL PENTRU ALTUL” ( Iacov 5: 16), vezi si I Ioan 1: 9;
    Deoarece Domnul si Mantuitorul Iisus Hristos a zis apostolilor: ” Si zicand acestea a suflat asupra lor si le-a zis: LUATI DUH SFANT! CARORA VETI IERTA PACATELE LE VOR FI IERTATE; SI CARORA LE VETI TINE, VOR FI TINUTE.” ( Ioan 20: 22-23).
    5. Adevarata pocainta inseamna si facerea de fapte bune, nu doar sa nu faci cele rele: ” Faceti dar, roade vrednice de pocainta si nu incepeti a zice in voi insiva: Avem tata pe Avraam, caci va spun ca Dumnezeu poate si din pietrele acestea sa ridice fii lui Avraam. Acum securea sta la radacina pomilor, DECI ORICE POM CARE NU FACE ROADA BUNA SE TAIE SI SE ARUNCA IN FOC.” ( Luca 3: 9).

    11. DESPRE CONTINUITATEA BISERICII DE LA APOSTOLI PANA ASTAZI

    ” Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui.” ( Matei 16: 18);
    ” şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” ( Matei 28: 20).

    12. NU ORICINE POATE INTERPRETA SCRIPTURA

    – Ca Domnul Iisus a avertizat fariseii: ” Va rataciti nestiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” ( Matei 22: 29) vorbind despre inviere;
    – ” Si alergand, Filip l-a auzit citind pe proorocul Isaia si i-a zis: Intelegi, oare, ce citesti?
    Iar el a zis: CUM AS PUTEA SA INTELEG DACA NU MA VA CALAUZI CINEVA? Si a rugat pe Filip sa se urce si sa sada cu el.” ( Faptele Apostolilor 8: 30- 31);
    – ” Si indelunga- rabdare a Domnului nostru socotiti-o drept mantuire, precum v- a scris si iubitul nostru frate Pavel dupa intelepciunea data lui,
    Cum vorbeste despre acestea in toate epistolele sale, IN CARE SUNT LUCRURI CU ANEVOIE DE INTELES, PE CARE CEI NESTIUTORI SI NEINTARITI LE RASTALMACESC, CA SI PE CELELALTE SCRIPTURI , SPRE A LOR PIERZARE.” ( II Petru 3: 15- 16).
    – ” Aceasta stiind mai dinainte, CA NICI O PROOROCIE A SCRIPTURII NU SE TALCUIESTE DUPA SOCOTINTA FIECARUIA;
    Pentru ca niciodata proorocia nu s- a facut din voia omului, ci oamenii cei sfinti ai lui Dumnezeu au grait, purtati fiind de Duhul Sfant.” ( II Petru 1: 20- 21);
    – ” Oare toti sunt apostoli? Oare toti sunt prooroci? OARE TOTI SUNT INVATATORI? Oare toti au putere sa savarseasca minuni? ” ( I Corinteni 12: 29).

    13. DESPRE VESNICIA CHINURILOR IADULUI ( Impotriva Martorilor)

    ” 43. Şi de te sminteşte mâna ta, tai-o că mai bine îţi este să intri ciung în viaţă, decât, amândouă mâinile având, să te duci în gheena, în focul cel nestins. 44. Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. 45. Şi de te sminteşte piciorul tău, taie-l, că mai bine îţi este ţie să intri fără un picior în viaţă, decât având amândouă picioarele să fii azvârlit în gheena, în focul cel nestins, 46. Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. 47. Şi de te sminteşte ochiul tău, scoate-l, că mai bine îţi este ţie cu un singur ochi în împărăţia lui Dumnezeu, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena focului. 48. Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.” ( Marcu 9: 43- 48).

    14. SUNTEM MANTUITI PRIN HAR, CREDINTA, FAPTE BUNE

    ” 8. Căci în HAR sunteţi mântuiţi, prin CREDINŢĂ, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; 9. Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni. 10. Pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre FAPTE BUNE, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele.” ( Efeseni 2: 8- 10).

    15. IMPOTRIVA PREDESTINARII

    ” Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul şi pământul: viaţă şi moarte Zi-am pus eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. ALEGE viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi.” ( Deuteronom 30: 19);
    ” Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit.” ( Matei 23: 37).

    16. DESPRE VORBIREA IN LIMBI

    ” darul limbilor va înceta” ( I Corinteni 13: 8);
    ” Dar în Biserică vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pe alţii, decât zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină.” ( I Corinteni 14: 19);
    ” 1. Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. 2. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. 3. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. 4. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. 5. Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. 6. Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci FIECARE ÎI AUZEA PE EI VORBIND IN LIMBA SA. 7. Şi erau uimiţi toţi şi se minunau zicând: Iată, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileieni? 8. Şi cum auzim noi FIECARE LIMBA NOASTRĂ, în care ne-am născut? 9. Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, 10. În Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi, 11. Cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu!” ( Faptele Apostolilor 2: 1- 11).

    17. DESPRE TRUPUL SI SANGELE DOMNULUI ( cum ca nu sunt doar simboluri, cum spun protestantii)

    ” 53. Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. 54. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. 55. Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură. 56. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el.” ( Ioan 6: 53- 56);
    ” 17. Şi luând paharul, mulţumind, a zis: Luaţi acesta şi împărţiţi-l între voi; 18. Că zic vouă: Nu voi mai bea de acum din rodul viţei, până ce nu va veni împărăţia lui Dumnezeu. 19. Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. 20. Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.” ( Luca 22: 17- 20);
    ” 23. Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă: Că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine, 24. Şi, mulţumind, a frânt şi a zis: Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. 25. Asemenea şi paharul după Cină, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea, spre pomenirea Mea. 26. Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni. 27. Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului. 28. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. 29. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului.” ( I Corinteni 11: 23- 29).

    18. CINE SUNT PREOTII

    ” Aşa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitori ai lui Hristos şi ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu.” ( I Corinteni 4: 1), iconom= administrator;
    Domnul si Mantuitorul Iisus Hristos a zis apostolilor ( si preotilor sfintiti de apostoli): ” Si zicand acestea a suflat asupra lor si le-a zis: LUATI DUH SFANT! CARORA VETI IERTA PACATELE LE VOR FI IERTATE; SI CARORA LE VETI TINE, VOR FI TINUTE.” ( Ioan 20: 22-23);
    ” 27. Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte. 28. Şi pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor. 29. Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci? Oare toţi învăţători? Oare toţi au putere să săvârşească minuni?” ( I Corinteni 12: 27- 29);
    ” Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc şi să aşezi preoţi prin cetăţi, precum ţi-am rânduit” ( Tit 1: 5).

    CUM SA SE COMPORTE PREOTII

    ” 2. Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o, nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste; 3. Nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă turmei.” ( I Petru 5: 2- 3).

    19. DE CE TINEM DUMINICA, NU SABATUL, CA ADVENTISTII

    Duminica a inviat Domnul Iisus
    ” 1. Iar în prima zi după sâmbătă, foarte de dimineaţă, au venit ele la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră. 2. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt. 3. Şi intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus. 4. Şi fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbaţi au stat înaintea lor, în veşminte strălucitoare. 5. Şi, înfricoşându-se ele şi plecându-şi feţele la pământ, au zis aceia către ele: De ce căutaţi pe Cel viu între cei morţi? 6. Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea, 7. Zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, iar a treia zi să învieze. 8. Şi ele şi-au adus aminte de cuvântul Lui.” ( Luca 24: 1- 8);
    ” În ziua întâi a săptămânii (Duminică) adunându-ne noi să frângem pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească şi a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii.” (Faptele Apostolilor 20: 7).

    20. DESPRE FECIOARA MARIA
    PURUREA-FECIORIA MARIEI

    ” Apoi m-a dus bărbatul acela înapoi la poarta cea din afară a templului, spre răsărit, şi aceasta era închisă.
    Şi mi-a zis Domnul: “Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă. ”
    ( Ezechiel 44, 1- 2).
    ” Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, FECIOARA va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel.” ( Isaia 7: 14).
    TEXTE DIN SCRIPTURA CARE DOVEDESC CINSTEA CE O DATORAM FECIOAREI
    ” Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret,
    Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria.
    Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.”
    ( Luca 1, 26- 28);
    ” Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt,
    Şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău
    Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?
    Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu.
    Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul.
    Şi a zis Maria: Măreşte sufletul meu pe Domnul.
    Şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu,
    Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.
    Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui. ”
    ( Luca 1, 41- 49).
    ” Şi s-a arătat din cer un semn mare: o femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele.
    Şi era însărcinată şi striga, chinuindu-se şi muncindu-se ca să nască.
    Şi alt semn s-a arătat în cer: iată un balaur mare, roşu, având şapte capete şi zece coarne, şi pe capetele lui, şapte cununi împărăteşti.
    Iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ. Şi balaurul stătu înaintea femeii, care era să nască, pentru ca să înghită copilul, când se va naşte.
    Şi a născut un copil de parte bărbătească, care avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier. Şi copilul ei fu răpit la Dumnezeu şi la tronul Lui,
    Iar femeia a fugit în pustie, unde are loc gătit de Dumnezeu, ca să o hrănească pe ea, acolo, o mie două sute şi şaizeci de zile.
    Şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit război cu balaurul. Şi se războia şi balaurul şi îngerii lui.
    Şi n-a izbutit el, nici nu s-a mai găsit pentru ei loc în cer.
    Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el.
    Şi am auzit glas mare, în cer, zicând: Acum s-a făcut mântuirea şi puterea şi ărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Său, căci aruncat a fost pârâşul fraţilor noştri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua şi noaptea.
    Şi ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor şi nu şi-au iubit sufletul lor, până la moarte.
    Pentru aceasta, bucuraţi-vă ceruri şi cei ce locuiţi în ele. Vai vouă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt.
    Iar când a văzut balaurul că a fost aruncat pe pământ, a prigonit pe femeia care născuse pruncul.
    Şi femeii i s-au dat cele două aripi ale marelui vultur, ca să zboare în pustie, la locul ei, unde e hrănită acolo o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme, departe de faţa şarpelui.
    Şi şarpele a aruncat din gura lui, după femeie, apă ca un râu ca s-o ia apa.
    Şi pământul i-a venit femeii într-ajutor, căci pământul şi-a deschis gura sa şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul, din gură.
    Şi balaurul s-a aprins de mânie asupra femeii şi a pornit să facă război cu ceilalţi din seminţia ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Iisus.”
    ( Apocalipsa 12, 1- 17).
    A FOST PROFETITA IN PRIMA CARTE A BIBLIEI
    ” Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” ( Facerea 3: 15).

    21. DESPRE POST ( necesitatea lui)

    ” să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea” ( I Corinteni 7: 5);
    ” Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu POSTIRI, i-au încredinţat pe ei Domnului în Care crezuseră. ” ( Faptele Apostolilor 14: 23);
    ” 34. Iar Iisus a zis către ei: Puteţi, oare, să faceţi pe fiii nunţii să postească, cât timp Mirele este cu ei?
    35. Dar vor veni zile când Mirele se va lua de la ei; ATUNCI VOR POSTI în acele zile. ” ( Luca 5: 34- 35);
    ” El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post.” ( Marcu 9: 29);
    Insusi Domnul a postit: ” Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit.” ( Matei 4: 2);
    CUM POSTIM
    ” 16. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor.
    17. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală,
    18. Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” ( Matei 6: 16- 18);
    ” 6. Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. 7. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. 8. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. 9. Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire, 10. Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei.” ( Isaia 58: 6- 10).

    22. DESPRE PURCEDEREA DUHULUI SFANT NUMAI DE LA TATAL ( nu si de la Fiul, cum zic catolicii)

    ” Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.” ( Ioan 15- 26).

    23. DESPRE CALUGARIE

    ” Că sunt fameni care s-au născut aşa din pântecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni, şi sunt fameni care s-au făcut fameni pe ei înşişi, pentru împărăţia cerurilor. Cine poate înţelege să înţeleagă.” ( Matei 19: 12), famen in sens larg, fara familie;
    ” 28. Şi a început Petru a-I zice: Iată, noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat. 29. Iisus i-a răspuns: Adevărat grăiesc vouă: Nu este nimeni care şi-a lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ţarine pentru Mine şi pentru Evanghelie, 30. Şi să nu ia însutit – acum, în vremea aceasta, de prigoniri – case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ţarine, iar în veacul ce va să vină: viaţă veşnică.” ( Marcu 10: 28- 30);
    ” Dar cel ce stă neclintit în inima sa şi nu este silit, ci are stăpânire peste voinţa sa şi a hotărât aceasta în inima sa, ca să-şi ţină fecioara, bine va face.” ( I Corinteni 7: 37);
    ” 32. Dar eu vreau ca voi să fiţi fără de grijă. Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului. 33. Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii.” ( I Corinteni 7: 32- 33);
    ” Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru îţi mai lipseşte: Mergi, vinde tot ce ai, dă săracilor şi vei avea comoară în cer; şi apoi, luând crucea, vino şi urmează Mie.” ( Marcu 10: 21).

    24. DESPRE MILOSTENIE

    ” Iar facerea de bine şi întrajutorarea nu le daţi uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu.” ( Evrei 13: 16);
    ” Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua.” ( Faptele Apostolilor 20: 35);
    ” 33. Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară neîmpuţinată în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie nu o strică. 34. Căci unde este comoara voastră, acolo este inima voastră.” ( Luca 12: 33- 34).

  4. Pingback: GHERON IOSIF ISIHASTUL despre discernamant si stravedere: „Sare, fiilor, e trebuinta de sare!"
  5. @IoanC si @admin :plinatate si folos este cind dam intaietate Cuvintului !

    Harul Domnului peste noi toti sa fie si Dumnezeu sa aibe mila de noi !

  6. Am citit de curand cartea”Staretul meu Iosif Isihastul”,e obsolut minunata…

  7. Pingback: INTERVIU DE REFERINTA CU PARINTELE EFREM, STARETUL MANASTIRII VATOPED: “Nu e lucru usor sa fii ortodox in vremea de azi!”
  8. Pingback: PARINTELE EFREM FILOTEITUL, sfantul ucenic al lui Gheron Iosif Isihastul: “DACA IL OSANDIM PE FRATELE NOSTRU, NU NE ESTE DE FOLOS POSTUL!” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: Egumenul Efrem de la Vatopedi: MINUNILE MARILOR DUHOVNICI, SFINTI CONTEMPORANI (2002, Facultatea de Teologie + Biserica Rusa, Bucuresti – VIDEO) -
  10. Pingback: PARINTELE EFREM FILOTHEITUL (Arizona) despre razboiul duhovnicesc, nevazut: “Totul incepe cu gandurile”! (VIDEO SUBTITRAT) -
  11. Pingback: Sfaturi athonite de la PARINTELE EFREM FILOTHEITUL: “Ai reusit sa rusinezi diavolul, care mult se bucura cand cineva isi ascunde gandurile…” -
  12. Pingback: SFINTELE PASTI SI VINEREA MARE IN ARIZONA, la Manastirea Sf. Antonie cel Mare, cu Gheronda Efrem Filotheitul – (video, 2007) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: Ylenia, fiica disparuta a Rominei Power si a lui Al Bano, SORA SAU MAICA ORTODOXA LA O MANASTIRE DIN ARIZONA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: Parintele Efrem Filotheitul despre VIATA DUPA MOARTE si PREGATIREA PENTRU MOARTE: “Cat de mult isi bate joc de noi lumea! Precum o pisica, asa se joaca cu noi, ne batjocoreste si, in ceasul mortii, ne descopera adevarul” -
  15. Pingback: PARINTELE IOAN – un sfant rus inaintevazator ascuns sub mantia smereniei, evocat de fiul sau duhovnicesc, ARHIMANDRITUL TIHON, in “Nesfintii sfinti” (II) -
  16. Pingback: Libertatea de a intinde mana lui Dumnezeu. MARTURISIRILE SI SFATURILE VII PENTRU TINERI ALE UNEI ARTISTE ORTODOXE: sculptorul Silvia Radu -
  17. Pingback: FIUL RISIPITOR. IUBIREA LUI DUMNEZEU si TAINA POCAINTEI. Predici strapungatoare de inima si pline de putere ale Staretului Efrem Filotheitul -
  18. Pingback: La inceputul noului an bisericesc, CUVINTE VII SI TARI DE LA UN SFANT IN VIATA, PARINTELE EFREM DIN ARIZONA (mai 2014) : Cum sunt Raiul si Iadul? Ce sa facem ca sa ne mantuim astazi Despre SODOMIE si RAZBOIUL NUCLEAR: “Razboiul va incepe din cauza p
  19. Pingback: PARINTELE IACHINT AL PUTNEI – icoana blandetii, discretiei, intelepciunii, iubirii patimitoare si rabdarii NESFARSITE. Ultimele cuvinte: “PARINTE, RABDARE! Toata viata trebuie sa avem rabdare, daca vrem sa ne mantuim“. MARTURII calde de
  20. Pingback: STARETUL EFREM DIN ARIZONA – “APOSTOLUL AMERICII” si “MAGNETUL” HARULUI (reportaj subtitrat in limba română) | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: GHERON IOSIF ISIHASTUL, NEVOITORUL NEINTRECUT, STARETUL HARISMATIC SI INNOITORUL SFANTULUI MUNTE (†28 august 1959): “Vezi ca nimic nu s-a pierdut, ci pe toate le-a socotit Dumnezeu? Daca nu va osteniti, daca nu lucrati acum, la tinerete, nu veti a
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate