PARINTELE IOAN – un sfant rus inaintevazator ascuns sub mantia smereniei, evocat de fiul sau duhovnicesc, ARHIMANDRITUL TIHON, in “Nesfintii sfinti” (II)

4-09-2013 Sublinieri

2CQZPfFn2m0

“Avea constiinta profunda ca Adevarul se afla numai in Biserica. Parintele nu suferea nici rascolul, nici razvratirile si intotdeauna iesea fara frica la lupta impotriva lor, desi stia destul de bine cate cleveteli, iar uneori si cata ura ii era dat sa indure. Era cu adevarat un om al Bisericii!”

***

“As dori indeosebi sa imi aduc aminte cum se transformau, cum inviau sufletele oamenilor datorita legaturii cu parintele Ioan, dar este greu sa relatez tot ceea ce s-a intamplat in toti cei douazeci si cinci de ani, in care l-am cunoscut pe parintele. Poate ca este prea mult sa afirm dintr-o data ca l-am cunoscut. Parintele Ioan a fost in intregime o taina minunata, vrednica de uimire.

Uneori se descoperea inaintea noastra, aratandu-ne o latura atat de neasteptata, incat nu faceam decat sa ne minunam. Odata, de exemplu, am ramas uimit auzind de la el o zicala potrivita pentru inchisoarea „Zeka” si inca rostita de parintele atat de simplu, obisnuit, asa ca printre altele, incat nu imi credeam urechilor!

Odata, intr-o parohie uitata de tara, la-o suta de kilometri de Pskov, la prietenul meu, ieromonahul Rafail, a venit nepotulqtZwRmxXBhE lui, Valeriu. La prima vedere parea ca flacaul nu se distingea printr-o viata bisericeasca deosebita si nu venise in vizita la unchiul sau, preotul, pentru posturi si rugaciuni. Si asa s-a si dovedit. Valeriu se ascundea, pur si simplu, de militie. Nu a tinut mult timp secretul si chiar in prima seara ne-a povestit totul. In orasul natal fusese invinuit de o crima foarte grava pe care Valeriu, dupa cum el insusi a marturisit, nu o savarsise. Si, desi se vedea ca oaspetele era un tanar rautacios, noi l-am crezut. In cele din urma, dreptatea lui s-a adeverit; in crima aceea de care fusese invinuit Valeriu nu era amestecat.

Noi l-am dus la manastire la parintele Ioan, vrand sa cerem binecuvantare si sa intrebam ce sa facem cu el mai departe. Parintele l-a primit calduros, apoi a spus:

– Tot va trebui, Valeriu, sa suferi.

– Pentru ce?! s-a tulburat Valeriu.

Parintele Ioan i-a facut semn cu degetul sa se apropie si i-a soptit ceva la ureche. Valeriu s-a dat brusc in laturi si privea tinta, uluit, la parintele. Iar parintele ne-a rugat pe mine si pe parintele Rafail sa iesim din chilie si au ramas numai ei doi.

Cand dupa o jumatate de ceas parintele Ioan ne-a chemat iarasi, Valeriu sedea pe divan, plans tot, dar pentru prima oara in toate zilele acelea, de cand ne cunoscuseram, era impacat si fericit chiar. Iar parintele, sfarsind spovedania, si-a scos epitrahilul si manecutele. Parintele Ioan ne-a rugat sa-l ajutam pe Valeriu sa posteasca trei zile in manastire, sa ia parte la Maslu si sa se impartaseasca. Dupa aceea parintele i-a dat blagoslovenie sa se intoarca in Cistopol. „De ce?” l-am intrebat nedumeriti, dar lui Valeriu parintele Ioan ii explicase, dupa cat se parea, totul.

Cand s-a despartit de parintele, Valeriu l-a intrebat:

– Si cum sa ma port in inchisoare?

Atunci parintele Ioan a spus destul de aspru:

– Totul e simplu: fara incredere, fara frica, fara rugaminti.

Apoi a adaugat, insa cu totul altfel decat de obicei, zicand:

– Roaga-te, e cel mai important. Acolo Dumnezeu este aproape. Vei vedea!

Stia parintele Ioan ceea ce spunea.

In anul 1950, trei oameni au scris un denunt impotriva preotului Ioan Krestiankin: parohul bisericii din Moscova, unde slujea parintele Ioan, dirijorul corului aceleiasi biserici si protodiaconul. Ei l-au invinuit pe parintele Ioan de faptul ca strangea in jurul lui tinerii, nu le dadea blagoslovenie sa intre in comsomol[1] si facea propaganda antisovietica.

krestyankin02Si astfel parintele Ioan a fost arestat. In inchisoarea de pe strada Lubianka a petrecut in detentie preventiva aproape un an intr-o celula. In timpul interogatoriilor l-au torturat cumplit.

In perioada efectuarii anchetei, parintele Ioan Krestiankin, aflat sub urmarire penala, a recunoscut ca in jurul lui se strangeau, intr-adevar, multi tineri. Dar ca pastor al Bisericii nu ii putea alunga, nici nu putea sa nu le dea atentia cuvenita. La intrebarea despre comsomol, Krestiankin a recunoscut, de asemenea, ca nu dadea blagoslovenie pentru intrarea in randul acestei organizatii, intrucat era ateista si crestinul nu se putea forma in asemenea comunitati. Iar cu privire la propaganda antisovietica, detinutul si-a negat vina, zicand ca el, ca preot, nu era interesat de activitati de acest gen. Timp de un an, parintele Krestiankin nu a dat niciun nume la interogatorii, afara de cele pomenite de anchetatorul sau. Stia ca fiecare om numit de el va fi arestat.

Odata, parintele ne-a povestit ca el si anchetatorul sau erau de aceeasi varsta; in anul 1950 amandoi implinisera patruzeci de ani. Si anchetatorul se numea la fel ca parintele, Ivan (numele sau de mirean); chiar si numele lor patronimic[2] era acelasi -Mihailovici. Parintele Ioan a spus ca in fiecare zi il pomenea in rugaciunile sale. Si nici nu-l putea uita.

— Mi-a frant toate degetele! a spus parintele cu o oarecare nedumerire, uitandu-se cu ochii sai miopi la mainile sale schilodite.

„Da – am gandit noi atunci – rugaciunea parintelui Ioan nu este o gluma! Ar fi interesant sa aflam soarta acestui anchetator, Ivan Mihailovici, pentru care se roaga atat de mult cel pe care l-a anchetat, Ivan Mihailovici Krestiankin”.

In scopul demascarii definitive a inculpatului, anchetatorul l-a pus pe parintele Ioan fata in fata chiar cu parohul bisericii. Parintele Ioan stia deja ca acel om fusese pricina arestului si a torturii lui. Dar cand parohul a intrat in cabinet, parintele Ioan s-a bucurat atat de mult vazandu-l pe confratele sau, impreuna cu care savarsise de atatea ori Dumnezeiasca Liturghie, incat s-a napustit asupra lui sa-l imbratiseze! Parohul s-a prabusit in bratele parintelui Ioan, a lesinat, iar confruntarea nu a mai avut loc. Insa parintele Ioan si fara aceasta confruntare a fost condamnat la opt ani de lagar.

blogentry-429-0-73174200-1339883622_thumbS-a scris despre unul dintre sfintii parinti de demult ca era plin de atata dragoste, incat uitase ce este raul. In acei ani, noi, fratii incepatori, cugetam si ne intrebam deseori: De ce, pentru care nevointe, pentru ce calitati ale sufletului, Domnul le da nevoitorilor darul inainte-vederii, al facerii de minuni si ii face sfetnicii Lui de taina? Caci este infricosator si a ne inchipui ca acela inaintea caruia se descopera cele mai ascunse ganduri si fapte ale oamenilor poate fi altfel decat nesfarsit de milostiv fata de fiecare om, ca inima lui este plina de acea dragoste puternica, tainica si atotiertatoare, pe care a adus-o in lume Fiul lui Dumnezeu, Care S-a rastignit pentru noi.

In ceea ce priveste perioada de detentie, intotdeauna ma uimea cum vorbea parintele Ioan despre anii petrecuti in lagar. Spunea ca au fost cei mai fericiti ani din viata lui.

— Pentru ca Dumnezeu mi-a fost alaturi! explica cu incantare parintele desi, fara indoiala, isi dadea seama ca noi nu il puteam intelege intru totul.

— De aceea nu imi aduc aminte nimic rau, spunea el despre lagar. Imi amintesc numai ca cerul imi era deschis si auzeam ingerii cantand! Acum acea rugaciune nu o mai am...

***

In chilia, in care ii primea pe numerosii sai vizitatori, parintele aparea  intotdeauna facand multa galagie. Parintele Ioan zbura – da, chiar zbura – si la saptezeci de ani, si la optzeci de ani, si chiar la nouazeci de ani.

16191.pLeganandu-se putin din pricina batranetii, alerga la icoana si intr-o clipa, fara a da atentie cuiva, inlemnea in fata ei, adancindu-se de tot in rugaciunea facuta pentru oamenii care venisera la el.

Sfarsind acest lucru, se intorcea cu fata catre oaspeti si ii cuprindea pe toti cu o privire plina de bucurie. Si indata se zorea sa-i binecuvanteze pe fiecare. Soptea ceva cuiva, se agita, dadea explicatii, mangaia, se tanguia, ofta si se jelea, plesnea din maini si, in general, in clipele acelea semana mai mult decat oricine cu o closca, care se agita deasupra puilor in cuib. Si numai dupa ce savarsea toate acestea, se aseza pe divanul lui cel vechi si il invita pe primul vizitator sa ia loc langa el. Fiecare avea problemele lui. Nu stiu ce sa zic despre altii, dar eu imi aduc aminte foarte bine cu ce probleme veneam eu insumi la parintele.

Timp de noua ani parintele Ioan nu mi-a dat binecuvantare pentru tunderea in monahism. M-a tinut ca frate, punandu-mi o conditie: sa astept binecuvantarea mamei. Insa mama, Dumnezeu s-o ierte, desi mi-a dat binecuvantare sa slujesc Bisericii ca preot, nu voia totusi sa pornesc pe calea monahala. Parintele staruia ferm asupra conditiei, care imi cerea sa astept acordul mamei. Mi-a spus:

„De voiesti cu adevarat sa fii monah, cere-I aceasta lui Dumnezeu si El va orandui totul la vremea cuvenita”.

Atunci l-am crezut cu adevarat. Si am asteptat linistit, facand mai intai ascultare in Manastirea Pecerska din Pskov, iar apoi la departamentul editorial al Mitropolitului Pitirim. Si iata ca odata, venind la parintele la Peciora, i-am spus printre altele ca in curand se va deschide Manastirea Donsk, pe care moscovitii o iubeau atat de mult. Atunci parintele Ioan mi-a spus:

— Iata, ti-a venit vremea. Mergi si cere-i mamei tale binecuvantare. Cred ca acum nu te va refuza. Si pentru faptul ca noua ani ai rabdat si nu ai facut voia ta, vei vedea cum te va milui Domnul. Vei primi un dar.

Apoi parintele a inceput sa povesteasca cum era Manastirea Donsk in vremea tineretii sale, cum a trait sfantul-tihon-patriarhul-moscovei-2acolo in arest Sfantul Patriarh Tihon, pe care parintele il iubea si il cinstea la nesfarsit. Mi-a povestit si cum in anul 1990 i s-a aratat Sfantul Patriarh Tihon tocmai lui, parintelui Ioan, chiar in acea chilie in care discutam atunci cu el, si l-a prevenit asupra dezbinarii care avea sa se produca in Biserica Rusa. (Si asa s-a intamplat mai tarziu in Ucraina).

La sfarsit, parintele Ioan s-a rugat in fata icoanei sale din chilie, a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu “Aflarea celor pierduti” si mi-a poruncit sa merg degraba acasa. Iar dupa ce primeam binecuvantarea mamei, sa merg sa-i cer tunderea in monahism Preafericitului Patriarh.

Pentru  rugaciunile parintelui Ioan, atunci mama a fost imediat de acord cu dorinta mea si m-a binecuvantat cu icoana Maicii Domnului. Iar Preafericitul Patriarh Alexei  al II-lea a hotarat sa intru in obstea Manastirii Donsk din Moscova, care nu era prea numeroasa pe atunci.

Si s-a implinit si ceea ce a spus parintele Ioan despre „dar”. S-a intamplat in asa fel incat egumenul Manastirii Donsk, arhimandritul Agatodor, a amanat de doua ori tunderea mea in monahism, din pricina plecarilor urgente, legate de treburile manastirii. In cele din urma, m-a tuns in monahism in ziua mea de nastere, cand am implinit treizeci si trei de ani, si inca cu numele Tihon, in cinstea sfantului meu iubit si a ocrotitorului Manastirii Donsk.

Multe as mai avea de povestit… La scurt timp dupa moartea Valentinei Pavlovna Konovalova am ajuns la spital. Boala era grava, iar parintele Ioan, intr-o scrisoare trimisa printr-o fiica duhovniceasca a lui, Nastia Goriunova, mi-a dat dezlegare sa mananc si peste, si lactate, chiar daca eram in Postului Craciunului. Prietenii m-au internat atunci intr-o clinica buna, aveam in salon chiar si televizor. Venindu-mi putin in fire, am hotarat sa urmaresc stirile la televizor, deoarece de cativa ani nu mai stiam ce se intampla in lume. Apoi a inceput un film interesant…

Chiar in ziua aceea, spre seara, a venit de la Peciora Nastia Goriunova si mi-a inmanat printr-o asistenta o noua scrisoare de la parintele Ioan. Mi-aduc aminte cum, stand in pat, urmaream acel film si citeam scrisoarea de la parintele. La sfarsitul scrisorii era o nota:

„Parinte Tihon, ti-am dat blagoslovenie sa dezlegi postul, dar sa te uiti la televizor nu ti-am dat blagoslovenie”.

Ca un titirez m-am rostogolit din pat si am scos cablul televizorului din priza. Stiam destul de bine ce insemna sa nu asculti de parintele Ioan.

bqqjJfWKjpAParintele Ioan avea parte si de oameni rauvoitori. Unii, din anumite motive, doar de ei stiute, pur si simplu nu-i recunosteau intelepciunea de staret. Erau chiar si din aceia care se maniau pe el si-l dusmaneau. Parintele Ioan rabda ura si invinuirea nedreapta cu durere in inima, iar uneori si perfidia lor, dar niciodata nu isi pierdea acea iubire crestina sincera fata de ei. Pentru toata viata mi-au ramas in minte cuvintele predicii lui, rostite in Catedrala Sfantului Arhanghel Mihail a Manastirii Pecerska din Pskov, in anul 1987:

„Domnul ne-a dat porunca de a iubi oameni, de a-l iubi pe aproapele nostru. Fie ca oamenii ne iubesc sau nu, nu trebuie sa ne nelinistim! Trebuie doar sa avem grija sa ii iubim noi pe ei!”.

Un preot din Moscova, fost fiu duhovnicesc al parintelui Ioan, a venit odata la mine cu o rugaminte infricosatoare: sa-i inapoiez parintelui Ioan epitrahilul, simbolul slujirii preotesti, pe care parintele i-l inmanase cu blagoslovenie si urari de bine inaintea hirotoniei. Dupa cum a marturisit, preotul acela fusese dezamagit de parintele Ioan, intrucat nu-i sustinuse convingerile, care erau diferite de opinia Bisericii. Cate vorbe amare, jignitoare, nu a spus parintele acela! De nimic nu tinea cont: nici de faptul ca parintele Ioan petrecuse multi ani in lagare, nici ca fusese chinuit si nu fusese biruit si, in plus, pe oricine puteai banui de conformism, insa nu si pe parintele Ioan.

Cu inima grea i-am dat epitrahilul parintelui Ioan, iar reactia lui m-a uimit. S-a inchinat, a luat sfantul vesmant, l-a sarutat cu evlavie si a grait:

„Cu dragoste l-am dat, cu dragoste il primesc”.

Mai tarziu, preotul acela s-a transferat in alta jurisdictie si nici acolo nu i-a placut si s-a transferat in alta…

Iata o alta marturie – amintirea unui batran din Moscova, Adrian Alexandrovici Egorov, care ne-a scris:

„Cea mai mare parte a drumului am parcurs-o impreuna cu raposatul Patriarh Pimen. Odata, i-am pus o intrebare cu privire la duhovnic. Iar el mi-a spus ca in toata Rusia avem un singur duhovnic: parintele Ioan”.

1Patriarch-Pimen

Patriarhul Pimen, in rarele vizite ale parintelui Ioan la Moscova, il invita intotdeauna pe acesta la el, la Peredelkino, si stateau de vorba indelung.

Parintele Ioan se purta cu mare evlavie, iubire si ascultare fata de conducatorul Sfintei Biserici. Avea constiinta profunda ca Adevarul se afla numai in Biserica. Parintele nu suferea nici rascolul[3] nici razvratirile si intotdeauna iesea fara frica la lupta impotriva lor, desi stia destul de bine cate cleveteli, iar uneori si cata ura ii era dat sa indure. Era cu adevarat un om al Bisericii! De multe ori ne invata sa lucram intocmai precum hotaraste Preafericitul Patriarh, precum binecuvanteaza episcopul sau egumenul manastirii.

Dar toate acestea nu insemnau nici pe departe supunere mecanica, inconstienta. A fost un caz cand unul dintre egumenii manastirii si arhiereul locului au incercat sa il convinga pe parintele sa dea blagoslovenie pentru o hotarare, pe care ei o luasera deja, insa cu care parintele Ioan nu era in principiu de acord. Ierarhii aveau nevoie ca hotararea lor sa aiba autoritatea staretului. Dar experienta uriasa, de aproape o suta de ani de viata bisericeasca (Vania Krestiankin de la patru ani incepuse a sluji ca baiat de altar in biserica) i-a soptit parintelui Ioan ca acele metode de conducere nu vor duce la nimic bun. Si l-au asaltat pe parintele la modul cel mai agresiv, dupa cum se spune, cu cutitul la gat. Preotii si monahii ii aratau ce insemna sa stai impotriva presiunii arhiereului locului si a egumenului manastirii. Insa parintele Ioan a rezistat in fata asaltului tot timpul, cu rabdare. El le-a explicat respectuos ca nu putea spune „blagoslovesc” pentru ceea ce sufletul sau nu putea incredinta. Dar, daca intaistatatorii socoteau ca era necesar sa procedeze cum isi doreau, urma sa se supuna fara cartire hotararii lor, dar ei urmau sa raspunda in fata lui Dumnezeu si pentru el si pentru frati. Dar el presupunea ca in cazul acela hotararea era dictata de patima. Iar a da binecuvantare, adica a-si da „cuvantul” sau „bun” pentru patima, nu putea.

De obicei, toti cei ce si-l amintesc pe parintele Ioan, scriu cat de binevoitor, bland, bun si iubitor era el. Da, nu am nicio indoiala, in toata viata mea nu am mai intalnit un asemenea om, care sa stie mai bine cum sa daruiasca parinteste iubirea crestina. Dar nu se poate sa nu spun si ca parintele Ioan, cand trebuia, era atat de aspru si stia sa gaseasca asemenea vorbe de mustrare incat, omeneste vorbind, nu il puteai invidia pe cel caruia i se adresa. Ţin minte, cand eram inca frate in ascultare la Peciora, am auzit cum parintele Ioan le-a spus la doi ieromonahi tineri:

„Ce fel de monahi sunteti voi? Nu sunteti decat niste copii buni!”

Parintele Ioan niciodata nu se temea sa spuna adevarul, indiferent de persoana si facea aceasta in primul rand spre folosul celui cu care vorbea, fie ca era arhiereu, mirean sau simplu incepator. Aceasta tarie si acest principiu duhovnicesc s-au inradacinat in sufletul parintelui Ioan inca din copilarie, cand a intrat in legatura cu mari nevoitori si viitori noi-mucenici.

Iata raspunsul lui la una dintre intrebarile mele, intr-o scrisoare din anul 1997:

oep-39a„Va dau inca un exemplu de o situatie asemanatoare, din pusculita memoriei mele. Aveam pe atunci doisprezece ani, insa impresia a fost atat de puternica, zguduitoare, ca si in ziua de azi vad tot ceea ce s-a petrecut atunci si imi aduc aminte numele tuturor persoanelor implicate.

La noi in Orel slujea un arhiepiscop minunat, pe nume Serafim (Ostroumov). El era atat de intelept, atat de bun, atat de iubitor, incat nu pot enumera cuvintele de lauda care i se cuvin. Prin viata pe care o traia se pregatea parca sa ia cununa de mucenic, ceea ce in realitate s-a si intamplat. In Duminica iertarii[4], acel sfintit slujitor al lui Dumnezeu a izgonit din manastire doi vietuitori, pe egumenul Calist si pe ierodiaconul Tihon, pentru o oarecare greseala. I-a izgonit cu asprime in prezenta credinciosilor, fara a-i sminti totusi pe cei doi si imediat a rostit predica pentru Duminica iertarii si a cerut iertare tuturor.

Constiinta mea de copil a fost pur si simplu zguduita de ceea ce s-a intamplat, pentru ca totul s-a intamplat foarte repede: si izgonirea, adica lipsa iertarii, si cererea smerita de a fi iertat si iertarea data tuturor. Am inteles atunci un singur lucru: ca pedepsirea poate fi un inceput pentru iertare si ca fara ea iertarea nu poate exista.

Acum ma plec in fata indraznelii si a intelepciunii acelui episcop, pentru ca lectia data de el a ramas un exemplu viu pentru toti cei care au fost prezenti atunci, precum vedeti, pentru toata viata” .

Parintele Ioan marturisea intotdeauna bucuros si fara sovaire adevarul cel pretios si limpede pentru el: 14325viata crestinului pe pamant si viata Bisericii triumfatoare sunt legate cu lanturi duhovnicesti, cu neputinta de dezlegat. Aceasta credinta a lui s-a adeverit in chip minunat si in marele ceas al mortii sale.

Parintele a plecat la Domnul in al nouazeci si saselea an al vietii. S-a intamplat intr-o zi de sarbatoare, deosebit de insemnata pentru parintele Ioan, in ziua pomenirii noilor mucenici si marturisitori ai Rusiei. Multi dintre acesti sfinti, care si-au dat viata pentru Hristos in anii cumplitelor prigoane din secolul XX, au fost indrumatorii si prietenii lui apropiati. Si el insusi a fost unul dintre ei. In ziua praznuirii noilor mucenici, in dimineata zilei de 5 februarie 2006, dupa ce parintele Ioan s-a impartasit cu Sfintele lui Hristos Taine, Domnul l-a chemat la El.

* * *

Insa chiar si dupa adormirea parintelui Ioan, cei ce au avut fericirea de a vorbi cu el simt dragostea, sprijinul, rugaciunile si grija lui, care nu ne parasesc nici acum, cand parintele Ioan este in lumea cealalta.

In anul 2007, ziua onomastica a Preafericitului, Patriarh Alexei al II-lea a cazut in prima duminica a Postului Mare, a Ortodoxiei. Toata saptamana pana atunci am petrecut-o cu obstea Manastirii Intampinarii, participand la dumnezeiestile slujbe din prima saptamana a postului. Sambata, dupa Sfanta Liturghie, au inceput sa vina oaspeti la onomastica Patriarhului. Tot timpul de dinainte si de dupa priveghere, pana la miezul noptii, l-am petrecut ingrijindu-ma de primirea si cazarea preotilor si arhiereilor care, de obicei, se opreau la noi, la Manastirea Intampinarii. Cand insa am simtit ca nu ma mai tineau puterile si imi doream atat de mult sa dorm, am hotarat sa ma culc si sa citesc canoanele si randuiala Sfintei Impartasanii dimineata. Dar, spre rusinea mea, nu m-am trezit foarte devreme si am ajuns la Biserica Hristos Mantuitorul la Sfanta Liturghie, fara sa mai fi citit pravila de rugaciune.

De doua sau de trei ori in cei douazeci de ani ai vietii mele de preot mi s-a intamplat sa slujesc fara sa ma fi pregatit inainte. Si niciodata nicio indreptatire sau invocarea imprejurarilor, si cu atat mai putin a oboselii, nu au putut inabusi mustrarile cumplite ale constiintei mele. Insa atunci incercam totusi sa ma conving ca, la urma urmelor, chiar daca nu citisem pravila de rugaciune necesara, toata saptamana, si dimineata si seara, petrecusem destul de multe ceasuri la biserica. Iar miercuri, vineri si sambata, adica ultima data chiar cu o zi inainte, ma impartasisem, implinisem toate randuielile si citisem toate rugaciunile.

varnavaDupa ce am imbracat vesmintele si am intrat in altarul plin de slujitori ai Bisericii Mantuitorului Hristos, mi-am adus aminte ca, in general, in zilele noastre, unii teologi de seama afirma ca rugaciunile pentru impartasanie nu sunt chiar necesare… Mai pe scurt, se pare ca aproape izbutisem sa ma impac cu glasul launtric care ma mustra cand, deodata, s-a apropiat de mine Mitropolitul Republicii Ciuvase, Varnava. De multe ori il vazusem la slujbele la care lua parte Patriarhul pe acel arhiereu in varsta, cinstit de toti, dar niciodata nu vorbisem cu el. Atunci Mitropolitul s-a apropiat de mine si m-a binecuvantat. Apoi a spus:

– Sa te mantuiasca Domnul, parinte Tihon, pentru filmul legat de Manastirea Pecerska. Foarte mult mi-a placut. Il stiam pe parintele Ioan de cincizeci de ani si veneam la el la Peciora.

Preasfintitul se referea la filmul documentar realizat de mine despre Manastirea Pecerska din Pskov, in care existau multe imagini recente cu parintele Ioan.

– Stii ce imi aduc acum aminte? a continuat Preasfintitul. Ai auzit, probabil, ca in anii ’50, cand parintele Ioan slujea intr-o parohie la tara, intr-o seara, dupa priveghere, talharii au dat buzna in casa lui, l-au legat si l-au snopit in bataie. Si asa, legat, l-au lasat aproape mort. Stiai asta?

– Da, Stapane, stiu intamplarea aceasta. Dimineata, inaintea Sfintei Liturghii, enoriasii l-au gasit pe parintele Ioan si l-au eliberat.

– Da, da, asa a fost! Parintele Ioan si-a venit in fire, I-a multumit lui Dumnezeu pentru incercare si pentru ca fusese salvat si a mers sa savarseasca Sfanta Liturghie. Dar stii ce mi-a spus el dupa aceea? Ca aceea a fost singura data in toata viata lui cand a slujit Liturghia fara pregatire, fara randuielile si rugaciunile cuvenite. Uite-asa… Domnul fie cu tine!

Alaturi statea arhimandritul Dionisie (Sisighin). M-am apropiat de el si i-am povestit totul: si despre nepasarea mea, si despre discutia cu Preasfintitul Varnava. M-am spovedit parintelui Dionisie si impreuna cu el, asteptand inceputulo_ioann_o_tihon slujbei, am discutat despre cat de mare este mila Domnului fata de noi si cat de nepatrunsa este Pronia Lui.

Cine stie la ce am fost martor arunci? Ori la faptul ca parintele Ioan, din lumea cealalta, l-a mustrat prin mitropolit pe „unul dintre fiii sai nesabuiti”, asa cum m-a numit odata intr-una dintre scrisori, ori poate ca am intalnit in acea clipa inca un tainic nevoitor si rob al lui Dumnezeu dintre aceia pe care Biserica Dreptmaritoare a lui Hristos ii va avea pana la sfarsitul veacului.


[1] Comsomol – Uniunea Tineretului Comunist.

[2] Nume patronimic – numele dat membrilor unei familii şi format de la numele tatălui, caracteristic modului de formare a numelor ruseşti.

[3] Rascol – mişcare religioasă din Rusia, care s-a separat de Biserica Ortodoxă oficială la mijlocul secolului al XVII-lea.

[4] Duminica de dinainte de începutul Postului Mare, care se mai numeşte şi Duminica Izgonirii lui Adam din Rai.

(din: Arhimandritul Tihon, Nesfintii Sfinti Si Alte Povestiri, Editura Egumenita, 2013)

ioann (1)

Legaturi:


Categorii

Arhimandritul Tihon Șevkunov, Biserica rastignita, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Minuni si convertiri, Parintele Ioan Krestiankin, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “PARINTELE IOAN – un sfant rus inaintevazator ascuns sub mantia smereniei, evocat de fiul sau duhovnicesc, ARHIMANDRITUL TIHON, in “Nesfintii sfinti” (II)

  1. Din ce-am mai citit si eu prin carti,am aflat ca trei harisme ii disting pe unii dintre calauzitorii duhovnicesti.Prima este stravederea si discernamantul,adica putinta de a patrunde si de a presimti tainele inimii omului,de a intelege adancurile ascunse ,despre care omul nu le cunoaste.Nu este vreun fel de perceptie sau ghicire,ci este RODUL HARULUI,care presupune rugaciune cu mintea nerisipita si nevointe neincetate.Iar daca intrebarile pe care le punem unui asemenea duhovnic se fac din curiozitate,ne vom folosi foarte putin,iar daca ne apropiem de el cu credinta si sete duhovniceasca ,cuvantul lui poate schimba intreaga viata.
    A doua harisma a parintelui duhovnicesc este capacitatea de a-i iubi pe ceilalti si de a le lua poverile pe umerii lui.
    Si cea de-a treia este harisma vindecarii sufletesti si trupesti.Toate aceste insusire le vad prin lumina taborica.
    Imi amintesc acum din scrierile Cuv.Paisie cum un tanar venise la dansul cu gandul de a se face calugar dar fuma atunci cate doua pachete pe zi.Se straduia saracul,le rupea,le arunca,iar a doua zi le cauta,le gasea si le fuma.Desi ii era rusine,a mers si i-a spus Parintelui.Cuviosul l-a batut pe umar si i-a spus:nu-ti fie teama,te vei ridica(cam asa).Cu rugaciunile lui,de atunci s-a lasat de fumat si adevenit monah.
    La Parintele Porfirie veneau tineri cu toate pacatele trupesti,dar el ii iubea pe toti ca pe niste suflete pretioase pentru care a murit Hristos.Prin iubirea lui ii atragea ca un magnet si ii vindeca treptat.Aceasta atitudine a fost rastalmacita de unii ,spunand ca Parintele “ingaduie”.Nu intelegeu ca pacatul nu se razboieste prin osandirea pacatosului,ci prin razboirea patimei.De multe ori Parintele ii lua de mana,asa ca pe cei de clasa intai,ii innasteau si ii cresteau(duhovniceste).Si cati asemenea Parinti harismatici ne-a inzestrat Bunul Dumnezeu!
    Am adunat o parte din insusirile/virtutile duhovnicului bun:
    Pacea si bucuria se revarsa din el.
    Este luminos,smerit si bland.
    Nu te cearta,nu-ti taie aripile,iti vede partile bune si te incurajeaza.
    Te mangaie cu blandete,ca Hristos.
    Nu vede in tine complexe de superioritate sau inferioritate.
    Nu te constrange.
    Nu intervine in viata ta personala.
    Nu are ideea bolnavicioasa c-ar fi fara greseala si isi marturiseste si el o parte din pacate(pe care le considera,ca exemplu de indreptare).
    Te lasa liber si iti da lecurile/medicamentele duhov.care ti se potrivesc.
    Aceste insusiri le vad si la duhovnicul meu pe care nu-l merit.
    Slava Lui Dumnezeu pentru aceste daruri mari!

  2. Din scrisorile Parintelui Ioan:
    “Duhovnicul”
    Draga R.,
    Binecuvantarea Lui Dumnezeu ti-a randuit ca parinte duhovnicesc pe Z.,asa ca nu cauta de capul tau alti povatuitori.pentru inceput vor fi ispite si te vei imparti in doua .Scopul e unul,iar caile sunt multe.Toate cele necesare pentru trebuintele sufletului ti le va da parintele tau duhovnicesc
    Dumnezeu sa te intelepteasca!

  3. Draga mea in Domnul T.,
    Nu trebuie sa ceri sfat si binecuvantare de la toti duhovnicii la rand.Iata,prima binecuvantare pe care ai hotarat sa o indeplinesti a fost de la parintele K.Acum mergi din nou la el,spune-i ce-ai reusit si cere-i ajutorul.
    Domnezeu sa te intelepteasca!

  4. Draga mea in Domnul I.,
    Fiti marinimoasa si iertati-ma,dar niciodata n-am fost judecatorul nimanui si nu voi fi nici al dumneavoastra.Faptul ca azi nu se poate trai fara a-ti folosi darul ratiunii il repet apasat aproape la fiecare predica.Dar nu pot fi de acord nici cu o asemenea atitudine categorica :toate sunt sau albe,sau negre.Doar zilnic se schimba,si nu o singura data,felul fiecaruia de a percepe si evalua viata,iar vrajmasul e in preajma si razboiul ramane razboi pentru toti.
    Schimbarea duhovnicilor nu este recomandata de Sfintii Parintei;iar dvs.v-ati nascut duhovniceste prin straduintele parintelui dumneavoastra.
    Apreciati si alegeti.

  5. Nu încetez să mă minunez de această destăinuire făcută de toţi mărturisitorii care au trecut prin prigoane şi prin temniţele comuniste, anume:

    “In ceea ce priveste perioada de detentie, intotdeauna ma uimea cum vorbea parintele Ioan despre anii petrecuti in lagar. Spunea ca au fost cei mai fericiti ani din viata lui.
    — Pentru ca Dumnezeu mi-a fost alaturi! explica cu incantare parintele desi, fara indoiala, isi dadea seama ca noi nu il puteam intelege intru totul.
    — De aceea nu imi aduc aminte nimic rau, spunea el despre lagar. Imi amintesc numai ca cerul imi era deschis si auzeam ingerii cantand! Acum acea rugaciune nu o mai am…”

    Practic, este un fir roşu care leagă între ele toate episoadele de mărturisire ale secolului trecut. Citeşti astfel de fragmente şi pur şi simplu ţi se pare că părintele Gheorghe Calciu, cu părintele Dimitrie Bejan, cu părintele Arsenie Papacioc, cu părintele Iustin şi cu părintele Ioan Krestiankin au fost colegi de celulă pe toată durata detenţiei. Este uimitor cât de unitară este mărturisirea lor; parcă sunt extrase din aceeaşi carte, scrisă de acelaşi autor..
    Iertaţi! Doamne, ajută!

  6. @utzu:

    Da, este o observatie care frapeaza si, cred, una dintre cele mai instructive pilde de viata! Si in “Jurnalul fericirii” Steinhardt vine cu acelasi tip de relatare. Tin minte un episod din “Jurnal”, aproape “amuzant”: aflat deja in libertate (dupa decretul lui Ceausescu de eliberare a detinutilor politici), Steinhardt primeste vestea ca un fost coleg de detentie (un cardinal catolic, mi se pare) este pe patul de moarte, si se hotarasete sa il viziteze in aceste ultime clipe. Are loc o intrevedere in care cei doi evoca experienta inchisorii. Steinhardt ii destainuie ca se simte intrigat fata de nostalgia ciudata pe care i-o trezesc acele momente. Muribundul – lucid, senin si perfect impacat cu sfarsitul – nu se mira. Este firesc, ii explica el lui Steinhardt, acolo Harul era cu ei. AICI este cu adevarat greu!

    Dar asa ca Parintele Ioan, sa nu-si mai aminteasca de nimic rau, totusi n-am mai intalnit parca nicaieri!

  7. Pingback: DIN SCRISORILE PARINTELUI IOAN KRESTIANKIN – “Povatuiri pe drumul crucii” vietii in lume, in familie: “Fara Dumnezeu nu este si nu poate fi pace in inima” -
  8. Pingback: “Nesfintii sfinti”: Schiegumenul Melchisedec, calugarul-tamplar inviat din morti. TOTUL SE REZOLVA NUMAI PRIN SMERENIE! -
  9. Pingback: “Am trait ca niste porci, dar…” -
  10. Pingback: “Nesfintii sfinti”: PREGUSTAREA SI INTREZARIREA LUMII DUHOVNICESTI. Valoarea si puterea rugaciunii si nevointei adevarate -
  11. Pingback: “Nesfintii sfinti”: O cateheza vie despre INGERUL PAZITOR -
  12. Pingback: Cum a trecut Maica Eufrosina de la Diveevo prin iadul bolsevic: “TOATE ACESTEA SUNT PEDEAPSA LUI DUMNEZEU. DOMNUL A INGADUIT ACEASTA STAPANIRE” -
  13. Pingback: SCHIMONAHIA MARGARETA (Maica Eufrosina) – ultima supravietuitoare a vechiului DIVEEVO, prin care s-a implinit o proorocie a SFANTULUI SERAFIM DE SAROV, dupa mai bine de 150 de ani (si VIDEO) -
  14. Pingback: “Nesfintii sfinti”: Predica Parintelui Tihon despre MINUNEA CARE SE LUCREAZA PRIN INDRAZNEALA CREDINTEI. De la femeia bolnava de scurgerea de sange din Evanghelie la generalul rus de militie al zilelor noastre | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: “Vai vouă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt”. DE CE A INTRAT OMENIREA IN IURESUL UNUI RITM DE VIATA DEMONIC SI IN GOANA AMETITOARE? Care trebuie sa fie graba cres
  16. Pingback: Arhim. Ioan Krestiankin despre VREMURILE NOASTRE si MANTUIREA PRIN NECAZURI: “Ne aşteaptă vremuri mult mai dificile. Nu se poate să trăim acum fără discernământ”. CUM PUTEM REZISTA GROZAVIILOR VIITOARE SI DUHULUI APOSTAZIEI? “Mul
  17. Pingback: SFANTUL GAVRIIL IVIREANUL cel nebun pentru Hristos (1929-1995) – IUBIREA SA PENTRU CEI UMILI si HARISMELE MINUNATE puse in slujba mantuirii fratilor: “M-am rugat mult pentru voi, ca să vă scap de moarte!” | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: SFANTUL GHEORGHE CEL NOU (Karslidis) din Dràma, NEVOITORUL INAINTE-VAZATOR, MULT-PATIMITOR si MULT-MILOSTIV (†4 noiembrie 1959): “Trăiţi mereu modest şi smerit. Petreceţi timp alături de cei săraci şi de cei pe care alţii îi umilesc. DRA
  19. Pingback: SFÂNTUL GHEORGHE KARSLIDIS, Păstorul harismatic care “citea în suflete ca într-o carte deschisă” (II): “Dumnezeul meu, ce fel de om este, de ştie toate tainele lumii?”. SINGURĂTATEA ȘI MÂHNIRILE UNUI STAREȚ ÎNAINTEVĂZĂ
  20. Pingback: “Azi găseşti la tot pasul «deştepţi» şi cinici, dar smeriţi şi simpli au rămas foarte puţini…” | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: CRUCEA VIEȚII. Cuviosul Ioan Krestiankin: “Creştinismul este PURTAREA CRUCII, este osteneală. Iar creştinismul de azi este pentru mulţi NUMAI PE VÂRFUL LIMBII şi durează cât timp deasupra capului este cer senin”; “Trebuie să po
  22. Pingback: “Azi găseşti la tot pasul «deştepţi» şi cinici, dar smeriţi şi simpli au rămas foarte puţini…” “ÎNTOTDEAUNA SĂ ȚII MINTE PRIMELE ZILE CÂND AI MERS LA BISERICĂ! ÎȚI AMINTEȘTI CUM ARDEA INIMA ÎN TINE?” | Cuv
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate