PARINTELE SERAFIM ROSE SI CONDITIILE RAPORTARII ORTODOXE LA SFINTII PARINTI: Fara durerea inimii, nu poti fi decat un smochin neroditor, un plictisitor ‘stie-tot’ care este totdeauna ‘corect’…”

7-06-2011 Sublinieri

Sa recitim impreuna despre… CUGETUL PARINTILOR, CUGETUL SI DUHUL BISERICII

” (…) Fiind un fiu devotat al Parintilor din vremurile mai recente (Ignatie Briancianinov, Teofan Zavoratul, Paisie Velicikovski etc.) si din vremea sa (incepand cu Arhiepiscopul Ioan), Pr. Serafim a devenit un adevarat fiu al celor din vechime. Fiind o veriga a predaniei, s-a facut el insusi un transmitator al vechii intelepciuni patristice in zilele noastre. Si, iarasi, nu fiindca stia ce a spus cutare sau cutare Sfant Parinte despre una sau alta, ci fiindca s-a facut cu adevarat de un cuget si un suflet cu ei.

Din cele aratate pana acum, putem intelege cateva dintre calitatile care l-au facut sa reuseasca acolo unde altii nu au putut:

1. Moartea fata de lume. Acest element, legat de noblete si suferinta, s-a dezvoltat la Pr. Serafim din adolescenta pana la viata din pustie, cand a inceput sa traiasca cu adevarat precum Sfintii Parinti. In anii de dinaintea convertirii simtise cat de goala este aceasta lume si stia ca toate sunt desertaciune (Ecl. 1, 2). De aceea nu s-a ingrijit sa tina pasul cu modele intelectuale ca sa fie auzit si respectat de catre lume. Cand dadu peste o invatatura patristica ce era in mod clar in raspar cu spiritul vremii, cu predilectiile, filozofiile sau modelele teoretice ale stiintei contemporane, nu se temea sa o infatiseze in toata puritatea ei. Straduindu-se sa faca invatatura accesibila oamenilor din zilele sale, nu incerca totusi niciodata sa o dilueze, sa o atenueze sau s-o prezinte intr-un mod vag, spre a o face pe gustul oamenilor. El scria ca trebuie sa traim dupa acea invatatura “chiar daca stim ca facand astfel vom pierde bunavointa lumii acesteia si vom fi exclusi din ea“.

2. Discernerea vremurilor. Pr. Serafim a patruns filozofia nihilista a acestor vremuri, i-a inteles radacina si esenta. Stia ca toti sunt afectati de ea, inclusiv el insusi, si numai astfel a reusit sa o depaseasca. Alti purtatori de cuvant ai ortodoxiei au ramas victimele acestei subtile conditionari mentale a modernitatii, tocmai fiindca nu au reusit sa o recunoasca in ei insisi.

3.Smerenia.

“Trebuie sa mergem catre Sfintii Parinti, scria Pr. Serafim, ca sa ne facem ucenicii lor, ca sa primim invatatura acestei vieti, mantuirea sufletului… Vom afla adevarata calauzire de la Parinti invatand smerenia si neincrederea in desarta si lumeasca noastra intelepciune, pe care am supt-o o data cu aerul acestor vremuri cumplite, si increzandu-ne in cei ce au placut lui Dumnezeu si nu lumii. Vom afla in ei adevarati parinti, atat de trebuinciosi in zilele noastre cand dragostea multora s-a racit (Mt. 24, 12) – parinti al caror singur tel este acela de a ne duce pe noi, copiii lor, la Dumnezeu si la Imparatia Sa cea cereasca, unde ne vom preumbla si vom sta de vorba purura cu acesti ingeresti, intru negraita bucurie”.

4. Dragostea. Un fiu iubitor si devotat nu va avea niciodata atitudinea unuia care “stie mai bine” decat cei ce l-au nascut. Dupa cum si-a dat seama Pr. Serafim, aceasta atitudine de “a sti mai bine” este principala piatra de poticnire ce ii impiedica pe oameni sa patrunda cu totul in duhul Parintilor, in duhul Ortodoxiei. Este o capcana creata de cugetul rationalist apusean care trebuie sa calculeze cat este de credibil un lucru inainte de a-l putea accepta. Respingand acest demers intelectual rece, Pr. Serafim a cautat sa creada in ortodoxia Parintilor asemeni unui copil, cu nevinovatie si sinceritate. Avea o evlavie de copil, pe care si-a dobandit-o cu dinadinsul, fiindca voia ceva autentic. Stia ca simplitatea inimii este starea fireasca a crestinilor, a celor mai profunzi si iscusiti Sfinti Parinti. Cu timpul a ajuns sa-si dea seama ca singura nadejde pentru crestinii ortodocsi de azi (si mai ales a convertitilor) era aceea de a-si darui inima, de a veni la credinta cu o astfel de dragoste incat sa nu respinga ceva din Ortodoxie numai fiindca mintea – plina de prejudecatile modernitatii – nu poate sa accepte imediat.

Poate exista un intreg domeniu care sa ne starneasca confuzie la Sfintii Parinti”, spunea el, “de aceea, trebuie sa-i abordam nu cu obisnuita minte rationalista, ci sa incercam sa ne ridicam mintea la un nivel mai inalt; iar calea catre aceasta este prin inmuierea inimii, facand-o mai flexibila“.

5. Realismul. Pr. Serafim a inteles foarte bine nevoia unei aplicari corecte a scrierilor Sfintilor Parinti la conditiile de viata ale fiecaruia. Intr-o serie de articole despre felul cum trebuie si cum nu trebuie cititi Parintii el vorbea despre invatatii rationalisti si convertitii fara experienta care

“nu se folosesc duhovniceste de Parinti, ci doar isi sporesc mandria de <<a sti mai bine>> despre ei decat oricine altcineva sau, si mai rau, incep sa urmeze povetele duhovnicesti din scrierile lor fara o suficienta pregatire si fara o indrumare duhovniceasca“.

Folosindu-se de o multime de citate patristice, Pr. Serafim explica cat de usor pot cadea oamenii in inselare, socotindu-se vrednici de descoperiri, vedenii si asa mai departe.

“Trebuie sa mergem catre Sfintii Parinti”, scria el, “cu smerita intentie de a incepe viata duhovniceasca cu cel dintai pas si nici macar sa nu visam a atinge acele inalte stari duhovnicesti aflate cu totul mai presus de noi... Trebuie sa tinem minte ca scopul citirii Sfintilor Parinti nu este acela de a ne da vreo <<desfatare duhovniceasca>> sau de a ne intari in propria dreptate, cunoastere superioara sau <<contemplativa>>, ci doar de a ne ajuta pe calea lucrarii virtutii... Va trebui sa ajungem la aceasta lectura in mod practic, ca sa ne folosim cat mai mult de ea”.

6. Durerea inimii. In aceasta se afla ultima si cea mai insemnata cheie cu care Pr. Serafim a intrat in cugetul Parintilor. In scrierile patristice , durerea inimii” se refera, in general, la o elementara suferinta launtrica, la purtarea unei cruci launtrice pe calea urmarii lui Iisus Hristos, ca si la duhul zdrobit cu strapungere de inima.

Suferinta“, afirma Pr. Serafim, este realitatea conditiei umane si inceputul adevaratei vieti duhovnicesti“.

De la Arhiepiscopul Ioan, cel ce cu adevarat s-a rastignit pe sine in aceasta viata, Pr. Serafim a invatat si care sunt roadele ei. Folosita cum se cuvine, suferinta poate curati inima, iar cei curati cu inima… vor vedea pe Dumnezeu (Mt. 5, 8).

Abordarea corecta, scria Pr. Serafim, “se afla in inima care incearca sa se smereasca pe sine, si care pur si simplu stie ca sufera si ca exista un adevar mai inalt ce poate nu doar sa ajute aceasta suferinta, ci o poate trece si intr-o dimensiune cu totul diferita“.

Dupa Marcu Pustnicul (sec. al V-lea),

Pomenirea lui Dumnezeu este durerea inimii, rabdata pentru buna-cinstire. Iar tot cel ce uita pe Dumnezeu cauta placerea si nesimtitor se face”.

Iar dupa cuvintele Sfantului Varsanufie cel Mare din Egipt, ale carui sfaturi au fost traduse in engleza de Pr. Serafim, “orice dar se primeste prin durerea inimii“.

Pe langa sensul general, “durerea inimii” are si un sens literal in scrierile Parintilor, caci atunci cand inima este concentrata in rugaciunea fierbinte catre Hristos ea poate intr-adevar sa doara. Asa cum nota Pr. Serafim, in terminologia patristica “inima” nu inseamna doar “simtamant”, ci “un lucru mult mai adanc – organul care cunoaste pe Dumnezeu“. Inima este atat duhovniceasca cat si trupeasca: duhovniceste, ea este centrul fiintei umane, identificandu-se cu nous-ul (mintea); iar trupeste este organul unde nous-ul isi afla tainicul loc de salasluire. Concentrandu-se in inima trupeasca, nous-ul striga catre Mantuitorul, si acest strigat din inima, nascut din durere si deznadejde, dar cu nadejde in Dumnezeu, face sa se pogoare harul dumnezeiesc. Acest lucru se vede in special in practica ortodoxa a Rugaciunii lui Iisus. Cand ne vom apropia de Rugaciunea lui Iisus cu simplitate, spune Staretul Paisie Aghioritul (1994),

“vom fi in stare sa o repetam de multe ori, iar inima va simti o dulce durere si Hristos Insusi va revarsa dulcea Sa mangaiere inlauntrul inimii noastre”.

“Invatatura patristica despre durerea inimii”, scria Pr. Serafim, “este una dintre cele mai importante invataturi pentru zilele noastre, cand se pune accent in mod excesiv pe cunoasterea mentala, in detrimentul unei dezvoltari corecte a vietii emotionale si duhovnicesti…

Lipsa acestor experiente esentiale este raspunzatoare in primul rand pentru diletantismul, trivialitatea si lipsa de seriozitate in studierea curenta a Sfintilor Parinti in ziua de azi; fara ea, nu poti aplica invataturile Sfintilor Parinti la propria viata.

Poti ajunge la cel mai inalt nivel de intelegere mentala a invataturii Sfintilor Parinti, poti avea la degetul mic citate din Sfintii Parinti despre orice subiect cu putinta, poti avea <<experiente spirituale>> ce par a fi chiar cele descrise in cartile patristice, poti chiar sa cunosti perfect toate capcanele in care se poate cadea in viata duhovniceasca, si totusi, fara durerea inimii, nu poti fi decat un smochin neroditor, un plictisitor <<stie-tot>> care este totdeauna <<corect>>, sau un adept al tuturor experientelor <<harismatice>> din ziua de azi care nu cunoaste si nu poate transmite adevaratul duh al Sfintilor Parinti”.

  • Cititi integral la:

PARINTELE SERAPHIM ROSE NE ARATA DE CE ESTE NECESAR SI CUM PUTEM SA DOBANDIM “CUGETUL PARINTILOR”

Legaturi:


Categorii

Din "Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose", Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul Intai Ecumenic (Niceea), Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Serafim Rose, Razboiul nevazut, Sfinti Parinti, Sfinti Parinti recenti

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “PARINTELE SERAFIM ROSE SI CONDITIILE RAPORTARII ORTODOXE LA SFINTII PARINTI: Fara durerea inimii, nu poti fi decat un smochin neroditor, un plictisitor ‘stie-tot’ care este totdeauna ‘corect’…”

  1. Ati citat si repet si eu cu umilinta spusele Parintelui Serafim :“Nu este nici o problema a vremii noastre atat de confuze care sa nu-si afle solutia printr-o lectura atenta si cinstitoare a Sfintilor Parinti(…)In toate aceste probleme singura calauza sigura sunt Sfintii Parinti si Parintii nostri vii care urmeaza lor“.
    …daruire, cu statornicie,in duh neschimbator,cu staruinta…

  2. Pingback: Cum sa parcurgem cu vrednicie SAPTAMANA LUMINATA? Cum sa ne IMPARTASIM si cum sa evitam INSELAREA LA RUGACIUNE? Sa cautam sau nu starile de BUCURIE? -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate