PETRE TUTEA – icoana nobletii de a fi ortodox si roman (si VIDEO)
Petre Ţuţea a trecut la cele vesnice în ziua de 3 decembrie 1991
Chipul ravasit de durere al lui Petre Tutea, aflat pe patul de moarte, este una dintre cele mai adanci mustrari pe care o purtam noi, ca neam. Noi, poporul roman. Este durerea celui care vede dincolo de judecata istoriei, de dreptatea faptuita aici. Este durerea celui care vede, deja, Judecata cea de pe urma a neamurilor si dreptatea cea vesnica. Si, in aceasta Judecata de pe urma, vede ca stralucirea poporului sau, pentru care a suferit si este gata sa sufere din nou, pana la moarte, este patata cu “fapte de rusine”, “fapte inlauntrul poporului roman”... Pentru ca noi, ca neam, purtam povara schingiuirilor celor ce au fost zdrobiti in inchisori. Pentru ca noi, ca neam, purtam povara complicitatilor, tacerilor, lasitatilor faptelor de mare rusine ce s-au petrecut si se petrec intre noi.
Desigur, refuzul sau de a acuza personal aceste fapte rusinoase este dovada nobletii sale sufletesti. Pentru noi, cei care privim la batjocorirea acestor frati mai mici ai lui Hristos, singura optiune mantuitoare este compatimirea, ajutorarea si vadirea in duhul cel bun a nedreptatii, dusa pana la riscul impartasirii soartei osanditului pe nedrept.
Se pare ca avem, de la o vreme, ca popor, o inclinatie de a ne trada, a ne batjocori, a ne uri, a ne chinui unii pe altii, indeosebi pe cei mici si dispretuiti ai lumii. Efect al reeducarii pe care o retraim continuu, din reflex automat... Poate de aceea, ca ultim cuvant si sfat catre tineri, Petre Tutea lasa acest indemn: “Sa nu mai schingiuiasca semenii lor!”
“- Credeti ca acest adevar al inchisorilor trebuie scos la iveala?
– Nu doamna, nu, pentru cinstea poporului roman…“
– Dar credeti ca schingiuitorii reprezentau poporul roman?
– S-au petrecut fapte inlauntrul poporului roman si se reflecta si asupra stralucirii lui, dar nu vreau sa umilesc, jelindu-ma, poporul roman.
– Si totusi trebuie, domnule profesor, sa scriem o istorie a celor trei decenii, patru decenii.
– Asta sa se scrie abstract, nu particip la ea, din orgoliu national.
– Dar viata dvs. a fost acolo, in acesti ani, o parte din viata dvs. a fost acolo.
– Pai cum sa spun eu doamna, ca am fost palmuit? Se poate? Ma sinucid daca declar asta.
– Dle profesor, daca ati avea acum 18 ani, ce ati face daca ati avea 18 ani, cum v-ati construi viata, cum v-ati gandi viata?
– Asa cum a fost.
– Nu ati face niciun corectiv la ea?
– Nici.
– Avem atatia tineri, dupa revolutie, intr-o mare deruta. Ce i-ati sfatui pe cei tineri, dle profesor?
– Sa nu mai schingiuiasca semenii lor. E o rusine si o dezonoare.
– Credeti in viitorul acestei tari?
– Cred, pai de aia am si suferit. Pai acu daca ma scoateti si ma puneti la zid pentru poporul roman, strig: Excelsior!”
***
“Eu ma misc intre acest dialog al lui Moise si predica de pe munte. Se spune de obicei ca omul e un animal rational perfectibil. Pai Mantuitorul e mult mai generos. Zice: “Fiti, dar, voi desavarsiti, precum desavarsit e Tatal vostru cel din ceruri“. Nu exclude aspiratia la perfectiune, Mantuitorul, a credinciosului. Morala laica arata ca omul – orice dictionar filosofic sau etic, laic – ca omul se misca asimptotic la perfectiune pe care n-o poate atinge niciodata (…). Numai Dumnezeu e perfect. Dar, vezi, ca Mantuitorul generos: ne raporteaza la Stapan.
De altfel, ce sa spun, ca tot ce gandesc eu teologal nu e teologie propriu-zisa, ca nu vreau sa cad in eroarea unui mare ganditor politic spaniol – i-am uitat numele – care a fost lichidat intr-o polemica teologala cu un calugar. A avut scuze mai multe ala, teologice, decat el. Eu n-am pretentia ca sunt teolog, eu ma misc in masura in care pot, teologal, in care pot eu sa inteleg lumea dogmelor care e opusa lumii normelor.
Omul e guvernat pe pamant – ca vorbeati de morala publica – de doua morale: de morala dogmelor, care e crestina, eterna, adica absoluta si morala normelor care sunt construite pe putinatatea si imperfectiunea omului, de legiuitori. Ca nu poate avea autonomie [omul, fata de Dumnezeu – n.n.]. Daca adevarul nu e revelat, inteleptul e neputincios: el poate sa-l primeasca, nu poate sa-l caute si sa-l determine. Am avut eu o mare dificultate la acest mare mistic, ca recunoasteti si dumneavoastra ca daca nu e revelat, adevarul nu e! Nu exista adevar nerevelat.
(…)
– Precizia cuvantului duce si la niste relatii exacte intre oameni.
– Comode si utile. Omul autonom poate fi util cand exploreaza universul si viata, poate fi util, poate fi comod mintal si material. Este adevarat ca autonomia, din punctul meu de vedere, al adevarului unic, care e revelat – ca Dumnezeu trebuie sa Se arate, cum S-a aratat, nu? – din punctual meu de vedere, omul autonom, oricat ar explora el viata si universal, n-are acces la adevar fara revelatie, fiindca se impiedica de adevarul tuturor adevarurilor, adica de adevarul unic, principiul unic al tuturor lucrurilor, care e Dumnezeu. Credinta e incidenta divina care poate revela adevarul. Eu nu admit decat pistis, adica credinta, adevarul secundum fidem, dupa credinta, ca daca nu exista credinta si nu exista Dumnezeu, nu exista adevar.
Fara Dumnezeu, fara credinta, omul devine un animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri. Nici nu poate stabili cand a aparut. Dumneavoastra aveti informatii [despre] cum ati aparut in forma de homo sapiens, cum sunteti acum? Cand ati aparut asa?
– E o intrebare foarte grea…
– Evolutionistii indruga minciuni, nici nu merita sa-i consideri, sunt ridicoli.
– A fost un exercitiu intelectual, am putea spune, si de fictiune.
– Nu, domnule, evolutia e o ipoteza de travaliu, o ipoteza de lucru, atat”.
***
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Tot pe 3 decembrie a plecat la Domnul si Cuviosul Gheoghe de la Cernica:
http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-gheorghe-la-cernica/viata-sfantului-cuvios-gheorghe-la-cernica-72978.html
http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-cuvios-gheorghe-la-cernica-73065.html
http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-cuvios-gheorghe-la-cernica-sfantul-proroc-sofonie-sfantul-mucucenic-teodor-arhiepiscopul-alexandriei-98093.html
Fara Dumnezeu, fara credinta, omul devine un animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri
Eh asta e replica care m-a intors pe mine la Dumnezeu
In ianuarie 89 ,de Boboteza, am visat Cimitirul eroilor exact asa cum este
acum. Se facea ca merg cu un maxi-taxi spre facultate pe langa un cimitir
nou ,care nu era cimitirul Belu dar ateu fiind n-am dat importanta,
Apoi a venit revolutia .
Dupa, am fost martor la multe evenimente: mitinguri, demonstratii,
Piata Universitatii, 13-15 iunie greve studentesti
Dar la sfarsitul anului 1990 am recunoscut mergand cu maxi-taxi spre facultate exact aceasi imagine din vis
Locuiam foarte aproape si vedeam zilnic cimitirul,dar numai dupa ce au terminat de ridicat crucile de mamora alba cimitirul arata exact ca in vis
A fost ca un fir de praf care gripeza un fin mecanism
“Ceasul” s-a oprit in loc. inima sta sa-mi plesneasca
La repetitii,nu mi-a iesit nimic,
Doamna Olga Tudorache se intreba ce este cu mine
Mintea mea era conectata la imaginile din vis si nu ma puteam concentra deloc “Colac peste pupza”, in acesi seara pun mana pe o casata video cu un interviu luat de niste colegi de la regie-film lui Petre Tutea
Eh si in acest interviu Petre Tutea spune exact aceasta replica.
Fara Dumnezeu, fara credinta, omul devine un animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri
A fost exact ca o palma peste ochi, ca o strafulgerare ca o ciuperca atomica, ca o …..
Nu am cuvite cum sa descriu avalansa de ganduri care veneau sa se recompuna
in mintea mea din aceasta noua perspectiva
Si de atunci, 20 de ani ,exact ca un copil care abia venit pe lume ,si care trebuie sa invetete sa mearga, sa vorbesca sa creasca, sunt si eu de-a busilea si ganguresc pe drumul mantuirii
@ Antuza:
.. si:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/slujbe/2010/12/02/slujba-sfantului-cuvios-gheorghe-de-la-cernica/
http://www.razbointrucuvant.net/slujba-sf-cuv-gheorghe-de-la-cernica/ (audio)
@ DanZ:
Formidabila marturie! Va multumim!
“- Credeti ca acest adevar al inchisorilor trebuie scos la iveala?
– Nu doamna, nu, pentru cinstea poporului roman…“
Sigur, nu trebuie să căutăm răzbunare dar adevărul închisorilor trebuie scos la iveală, fără să-i judecăm pe cei care au căzut în ispite mai mari sau mai mici.
Adevărul despre închisorile comuniste trebuie scos la iveală, ca mărturie pentru miile de mucenici care au preferat să moară decât să se lepede de Hristos.
Fără acest adevăr scos la iveală, reeducarea zilnică, „Piteștiul după Pitești”, spălarea creierului, vor fi în continuare posibile.
Dacă nu am știut să luăm aminte la revoluția franceză (și la primul caz de reeducare – cel al lui Louis-Charles de France – Louis XVII), la unele din „reformele” lui Cuza, atunci poate lecția comunismului ne va fi de folos pentru a înțelege sensul apocaliptic al istoriei.
Asa a lucrat Dumnezeu. Prin cuvintele lui Tutea s-a intors un om. Si numai pentru asta, Tutea se afla acum la sanul lui Avraam. Doamne ajuta!
@ Ion de la Chiuiesti:
Si daca ar fi numai pentru asta… cred ca ai fi vrut sa spui. Dar sigur nu e numai asta!
@ Bogdan:
Da, asa e, dar trebuie inteleasa si asumata si perspectiva lui Tutea si sa ne cutremuram in fata nobletei lui ceresti, cu care acoperea ticalosia vrajmasilor si tortionarilor sai….
@Danz,
minunat.
Si eu am fost preincalzit de Petre Tutea in perioada postrevolutionara prin interviurile televizate, pentru convertirea de la ateu la crestin in urma vizionarii Andrei Rublijov de Tarkovski si a atingerii Domnului cu cuvintele gandului “o sa fie greu”…ceea ce abia acum incep sa inteleg…lupta impotriva patimilor…si e greu.
reportaj cutremurator ce scoate sufletul din nesimtire ”Manastirea Banceni”
http://dl.transfer.ro/Manastirea_Banceni-transfer_RO-04dec-8ac620.mkv
… din cugetarile lui Petre Tutea
http://www.sfaturiortodoxe.ro/petretutea.htm
http://www.research.rutgers.edu/~dnicules/romania/cugetari_memorabile.htm
„Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.” Aceasta este chemarea sfinţilor proroci şi a sfinţilor apostoli. Aceasta este chemarea Bisericii. Şi toţi cei ce au răspuns nu s’au ruşinat.
„Veniţi să ne închinăm culturii, împărăteasa şi zeiţa noastră.” Aceasta este chemarea ateilor moderni. Aceasta este chemarea noilor închinători la idoli. Şi toţi cei ce au răspuns acestei chemări au murit ruşinaţi şi dezamăgiţi.
„Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.” Aşa le-au strigat mucenicii închinătorilor la idoli care îi chinuiau pe Creştini. Iar chinuitorii le spuneau ameninţător: „Dacă nu vă veţi închina chipului Cezarului, atunci sânteţi trădători, mari trădători. Căci Cezarul este Dumnezeu pe pământ, lui i se cuvine a ne închina.” La acestea, mucenicii, însângeraţi şi răniţi, răspundeau până la ultima suflare: „Un singur om în lume a fost Dumnezeu drept, veşnic şi fără de moarte, şi acela a fost Domnul nostru Iisus Hristos, Cel născut din Fecioară, Care a murit pentru noi şi pentru Care noi, iată, ne dăm viaţa. A murit şi a înviat, iar acum nu este mort, ci viu. Veniţi, dar, sărmani închinători la idoli, să ne închinăm cu toţii la Hristos cel fără de moarte, Împăratul nostru Dumnezeu.” Tot cel ce a ascultat această chemare a vitejilor sfinţi ai lui Hristos nicicând nu s’a ruşinat, nici nu s’a temut de moarte, ci s’a bucurat de moarte.
„Veniţi să ne închinăm mai-marilor noştri, în Pantheonul nostru naţional.” Aşa strigă şovinii, din păcate şi Creştini, ai tuturor popoarelor. „Mai-marii noştri, marile noastre căpetenii, oamenii de ştiinţă, doctorii, scriitorii, sculptorii, pictorii, cântăreţii şi politicienii, actorii şi sportivii – ei sânt idolii noştri; în alţi dumnezei noi nu credem.” Dar, să zicem, o mamă vine cu fiul ei care a înnebunit şi spune: „Aud că în Pantheonul vostru sânt mulţi zei, şi l-am adus pe fiul meu bolnav cu mintea ca zeii voştri să se milostivească şi să-i redea sănătatea. Aşa m’au sfătuit şi doctorii ce s’au trudit mult, dar în zadar, ca să-l vindece. La sfârşit mi-au spus: Noi nu îl putem aju-ta. Numai Dumnezeu poate. Şi fiindcă am auzit că în Pantheonul vostru sânt mulţi zei care-l pot vindeca, vă voi dărui cât voi putea. Sânt, e adevărat, şi biserici unde se vorbeşte despre un singur Dumnezeu, dar eu, o femeie simplă, socotesc că cu cât sânt mai mulţi, cu atât este ajutorul mai sigur.” „Du-te de aici, femeie!” răspund mânioşi şovinii, „dumnezeieştile noastre mărimi trăiesc numai în amintirea noastră, iar în Pantheon se păstrează doar osemintele lor.” La care femeia le răspunde: „Iertaţi-mă, domniile voastre, am fost amăgită. Nimeni nu mi-a spus că Pantheonul vostru este doar o colecţie de oase, un osuar al morţilor, ci dimpotrivă, dimpotrivă…”
„Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru.” Aşa trâmbiţează sfinţii în întregul Cosmos, de două mii de ani. Nu este împărat afară de Hristos. Nu este Dumnezeu afară de Hristos. Nu este mântuitor afară de Hristos. Nu este tămăduitor, nici învietor afară de Hristos. Haideţi, copii ai lui Dumnezeu, veniţi să ne închinăm şi să cădem plângând după ajutor la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru. Oricine a ascultat acest glas de trâmbiţă a călătorit cu bine în viaţă, s’a luptat vitejeşte în necazuri, s’a bucurat de moarte, iar pe cealaltă lume a împărăţit cu Hristos – şi încă mai împărăţeşte. Cu adevărat, nimeni nu a fost
ruşinat.
„Veniţi să ne închinăm aurului. Cu aurul se pot cumpăra toate. Aurul este singura noastră zeitate atotputernică.” Aşa strigă mamoniştii, urmaşii străvechilor închinători la diavolul Mamona.
Alţii strigă: „Veniţi să ne închinăm oţelului. Oţelul le poate supune pe toate. Aceasta este zeitatea timpului modern.”
Dar toţi cei ce s’au închinat aurului au murit de foame, şi cei ce s’au închinat oţelului au pierit de oţel.
Întotdeauna începutul a dat dreptate satanei, dar sfârşitul a dat în-totdeauna dreptate lui Hristos.
De aceea, voi toţi care aţi privit în urmă, nu mai priviţi în urmă. Şi cei ce aţi şovăit, nu mai şovăiţi. Şi cei care v’aţi îndoit, nu vă mai îndoiţi. Oare nu aţi învăţat nimic din sângeroasa încercare? Tot ce este în afara lui Hristos este amăgire şi înşelare. De aceea, veniţi şi vă închinaţi la Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru. Amin.
Sfântul Nicolae Velimirovici – Prin fereastra temniţei
@danz
Extraordinar, intr-adevar!
Cutremuratore aceste ultime cuvinte, ce nu pot veni decat dintr-un duh de o autentica traire ortodoxa…acea noblete duhovniceasca (de care vorbeste si pr Paisie Aghioritul) si jerfa pt. semeni…piscuri la care numai putini pot ajunge.
Domnul sa il odihneasca cu dreptii!
Intotdeauna m-am intrebat care e diferentierea intre latura rationala si cea sufleteasca, hotarul unde omul inceteaza a fi doar un creier si devine o persoana.
Singurul sentiment care il transforma pe om din animal rational in fiu al lui Dumnezeu este iubirea. Daca orice alt sentiment cum ar fi ura, nadejdea, disperarea, curajul, frica, pofta, infranarea, etc. il poate aduce omul la suprafata prin vointa ratiunii, nu poate obliga inima sa iubeasca. Poate cel mult sa isi creeze placere, simpatie, admiratie. Iubirea e irationala si tine de planul sufletesc si de atingerea nevazuta a inimii de catre ingeri.
Eu nu stiu sa iubesc. Am simtit odata iubirea ca o pregustare-uite, asta este, lupta sa o dobandesti. Atunci mi-am dat seama ca nu am iubit niciodata, doar m-am amagit. Nu mi-am iubit parintii, nu mi-am iubit tara, nu mi-am iubit prietenii, vrajmasii, nici sotia sau copilul. Am auzit ca asa trebuie si am crezut ca asa si este, dar nu era nici pe departe iubire in inima mea. Era doar vointa rationala care ma indemna sa continui sa o caut. Si cand ea mi-a fost dezvaluita pentru o clipa, am inteles ca a iubi inseamna a deveni tu una cu cel pe care il iubesti. Si mai cred ca nu poti primi iubirea fara sa fi curatit de patimi, ca altfel ele ar arde instantaneu, si tu odata cu ele. Cand vom scapa de patimi si vom iubi, atunci lumina va tasni din noi pana la Dumnezeu, caci de la El vine si la El se si intoarce.
Iertati-ma, s-au strecurat in transcrierea celui de-al doilea interviu, cateva greseli care schimba oarecum sensul celor spuse de Petre Tutea, de aceea intervin…
“De altfel, ce sa spun, ca tot ce gandesc eu teologal nu e teologie propriu-zisa” – de fapt zice : “tin sa spun” -subliniaza, ca nu e la o asemenea masura …
“care a fost lichidat intr-o polemica teologala cu un calugar. A avut scuze mai multe ala, teologice, decat el.” – “a avut scule mai multe” – probabil se referea la cunostintele teologice ale calugarului mult mai aprofundate decat ale ganditorului politic.
“Daca adevarul nu e revelat, inteleptul e neputincios: el poate sa-l primeasca, nu poate sa-l caute si sa-l determine.” – aici zice “intelectul” nu inteleptul, cred ca inteleptului i s-a revelat deja Adevarul, ca astfel a ajuns intelept .
Inca o data ma iertati, dar sunt multe persoane care doar citesc, nu mai urmaresc si filmul.
@ Mihaela Pop.:
Iertati-ne pe noi, va rugam, pentru erorile de perceptie auditiva si de transcriere. Rectificam indata ce gasim un ragaz. Va multumim!
“Atunci mi-am dat seama ca nu am iubit niciodata, doar m-am amagit.” (Vlad)
…Si eu am vrut, poate copilaresc, cu un entuziasm poate… nepotrivit, dar sincer, sa vad ca toate icoanele incep sa se transforme si sa surada…!
Si poate ca totusi o iubire neamagitoare, o traire personala, un curaj, o putere, care sa te cuprinda si sa te smulga din cele de pana mai ieri… ar putea face (si) asta! Dar numai “sub incidenta divina” si numai atunci!…
Biserica cu hramul Sfintei Varvara de la salina de la Targu Ocna:
http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-sfanta-varvara-biserica-mina-68044.html
(Vlad) Subscriu la tot ce ai scris. In randurile tale m-am regasit pe mine insami in asa masura incat mi se par a fi propriile mele ganduri pe care nu am indraznit niciodata sa le marturisesc (nici macar la spovedanie).. Iti multumesc ca le-ai facut publice, ca ai avut curajul si sinceritatea care mie mi-au lipsit.
Daca ceva inalta pe om si il innobileaza cu darul generozitatii, a iertarii si a jetfei este iubirea. Si Petre Tutea nu numai ca a spus-o dar a trait-o.