Pr. Al. Schmemann despre Liturghia Darurilor mai inainte sfintite (I)

19-03-2008 Sublinieri

karanlik-14.jpg

1. Cele doua sensuri ale Sfintei Impartasanii

“Dintre toate randuielile liturgice apartinand Postului, una este de o importanta cruciala pentru intelegerea acestuia, iar aceasta, fiind specifica Ortodoxiei, este in mai multe feluri o cale spre intelegerea traditiei sale liturgice. Aceasta randuiala este aceea care interzice oficierea Sfintei Liturghii in zilele de rand. Indicatiile sunt clare: nu se savarseste nicidecum Sfanta Liturghie in zilele de Luni pana Vineri din timpul Postului, cu o singura exceptie – la sarbatoarea Bunei Vestiri, daca aceasta cade intr-una din aceste zile. Miercurea si Vinerea este totusi randuita o slujba de seara speciala a Sfintei Euharistii; aceasta se numeste Liturghia Darurilor mai inainte sfintite.

Atat de mult s-a uitat sensul acestei randuieli, incat in multe parohii, in special in acelea care au fost expuse pentru o perioada indelungata influentelor apusene si latine, aceasta pur si simplu nu s-a respectat, iar practica specific latina a liturghiilor zilnice – “particulare” sau “de pomenire” – se continua de-a lungul intregului Post. Dar chiar si acolo unde aceasta randuiala se respecta, nu se face nici un efort pentru a patrunde dincolo de o ascultare formala si de a intelege semnificatia ei duhovniceasca, “logica” profunda a Postului. Prin urmare, este important sa explicam aici amanuntit semnificatia acestei randuieli care transcende cadrul Postului si pune in lumina intreaga traditie liturgica a Ortodoxiei.

In termeni generali vorbind, avem aici expresia si aplicarea unui principiu liturgic fundamental: incompatibilitatea Sfintei Euharistii cu postirea. Dar, totusi, pentru a intelege semnificatia acestui principiu, trebuie sa incepem nu cu postirea ci cu Sfanta Euharistie. In traditia ortodoxa, care este profund diferita in aceasta privinta de teologia si practica euharistica a catolicismului apusean, Sfanta Euharistie si-a pastrat intotdeauna caracterul sau sarbatoresc si luminos. Ea este, intai de toate, taina venirii si prezentei lui Hristos printre apostolii Sai si, prin urmare, ea este – intr-un sens foarte real – sarbatoarea Invierii Sale. Cu adevarat venirea si prezenta lui Hristos in Sfanta Euharistie constituie pentru Biserica dovada Invierii Sale. Bucuria si “arderea” inimilor traita de apostoli cand, in drum spre Emaus, Hristos Insusi li S-a descoperit la “frangerea painii (Luca XXIV, 13-35) constituie pentru Biserica izvorul vesnic al cunoasterii sale “experimentale” si “existentiale” a Invierii. Nimeni nu a vazut cu adevarat Invierea lui Hristos, totusi apostolii au crezut in ea, nu pentru ca cineva ii invatase asa, ci pentru ca ei au vazut pe Domnul Cel Inviat cand “usile fiind incuiate” El a aparut printre ei si a luat parte la masa lor.

Totusi, Sfanta Euharistie este aceeasi venire si prezenta, aceeasi bucurie si ardere a inimii, aceeasi cunoastere supranaturala si, in plus, absoluta a faptului ca Domnul Cel Inviat S-a facut cunoscut pe Sine la “frangerea painii“. Si atat de mare este aceasta bucurie incat Biserica primara considera ziua Sfintei Euharistii nu ca pe o zi obisnuita ci ca Ziua Domnului – o zi plasata dincolo de timp pentru ca in Sfanta Euharistie “s-a aratat” Imparatia lui Dumnezeu. La Cina cea de Taina, Hristos Insusi a marturisit apostolilor ca le-a daruit Imparatia lui Dumnezeu, incat ei sa poata “manca si bea la masa Lui in Imparatia Lui“. Prin prezenta lui Hristos cel Inviat, care S-a inaltat la ceruri si sta de-a dreapta Tatalui, Sfanta Euharistie este, deci, participarea la Imparatia lui Dumnezeu, care este “bucurie si pace in Duhul Sfant“. Sfanta Impartasanie este “hrana nemuririi“, “painea cereasca“, iar apropiind-o de Sfanta Masa ea se inalta cu adevarat la cer. Sfanta Euharistie este astfel sarbatoarea Bisericii, sau mai bine spus este Biserica insasi ca sarbatoare, ca impartasire din prezenta lui Hristos, ca anticipare a bucuriei vesnice a Imparatiei lui Dumnezeu. De fiecare data cand Biserica savarseste Sfanta Euharistie ea este “acasa” – in cer; ea se inalta acolo unde Hristos S-a inaltat pentru ca noi sa putem “manca si bea la masa Lui in Imparatia Cerurilor…“. Intelegem apoi de ce Sfanta Euharistie este incompatibila cu postirea , pentru ca postirea (dupa cum vom vedea) constituie expresia fundamentala a Bisericii ca fiind intr-o stare de pelerinaj, ca fiind in drumul sau catre Imparatia cereasca. Iar “fiii Imparatiei“, a spus Hristos, “nu pot posti atata timp cat Mirele este cu ei” (Matei IX, 15).

Dar ne putem pune intrebarea atunci de ce se administreaza Sfanta Impartasanie in zilele de post la Liturghia Darurilor mai inainte sfintite. Nu contrazice oare aceasta principiul enuntat mai devreme? Pentru a dezlega aceasta intrebare, trebuie sa luam in considerare acum al doilea aspect al intelegerii ortodoxe asupra Sfintei Impartasanii, semnificatia sa ca izvor si putere de sprijin in ostenelile noastre duhovnicesti. Daca, asa cum tocmai am vazut, Sfanta Impartasanie este plinirea tuturor ostenelilor noastre, tinta spre care nazuim, bucuria fundamentala a vietii noastre crestine, ea este de asemenea si in mod necesar izvorul si inceputul ostenelilor noastre duhovnicesti, darul divin care ne ajuta sa cunoastem, sa dorim si sa aspiram catre o comuniune desavarsita in ziua cea neinserata a Imparatiei lui Dumnezeu. Pentru ca Imparatia lui Dumnezeu desi a venit, desi vine in Biserica, se va plini la sfarsitul veacurilor, cand Dumnezeu va umple Creatia cu Duhul Sau. Cunoastem aceasta si devenim partasi la ea, pregustand-o; suntem partasi acum la Imparatia lui Dumnezeu care va sa vina. Vedem si pregustam slava si binecuvantarea ei, dar suntem inca pe pamant si intreaga noastra existenta pamanteasca este astfel o lunga si adesea dureroasa calatorie catre Ziua Domnului.

In aceasta calatorie avem nevoie de ajutor si sprijin, putere si mangaiere, pentru ca “Stapanitorul acestei lumi” inca nu a renuntat la lupta; dimpotriva, stiind ca a fost biruit de Hristos pune la cale o ultima si inversunata lupta impotriva lui Dumnezeu pentru a indeparta de la El pe cat mai multi posibil. Atat de dificila este aceasta lupta, atat de puternice sunt “portile iadului“, incat Hristos Insusi ne vorbeste despre “calea cea stramta” si despre faptul ca putini sunt aceia care sunt capabili sa o urmeze. Iar in aceasta lupta principalul nostru ajutor este tocmai Trupul si Sangele lui Hristos, acea “hrana esentiala” care ne tine vii, duhovniceste vorbind, si care, in ciuda ispitelor si a primejdiilor, ne face urmatori ai lui Hristos. Astfel, impartasindu-ne, ne rugam:

“Si sa-mi fie mie Sfintele Tale Taine spre tamaduire si curatie, spre luminare si paza, spre mantuirea si sfintirea sufletului si a trupului; spre izgonirea a toata nalucirea, a faptei cele rele si a lucrarii diavolesti, care se lucreaza cu gandul in madularele mele; spre inzdravenirea si dragostea cea catre Tine, spre indreptarea si intarirea vietii, spre inmultirea faptei celei bune si a desavarsirii, spre plinirea poruncilor si spre impartasirea cu Sfantul Duh, ca merinde pentru viata de veci…

…sa nu ma arzi pe mine, Facatorul meu, ci mai vartos intra in alcatuirea madularelor mele. Si in toate incheieturile, in rarunchi si in inima… arata-ma locas numai al Duhului Tau si sa nu mai fiu salas pacatului, ci tie casa, prin primirea impartasaniei. Ca de foc sa fuga de mine, tot lucrul rau, toata patima…”

Si daca Postul si postirea constituie intensificarea acestei lupte, aceasta se intampla deoarece – conform Sfintei Scripturi – ne aflam atunci fata in fata cu raul si intreaga sa putere. Atunci avem nevoie in mod deosebit de ajutorul si de puterea acelui Foc dumnezeiesc; de Impartasania cu darurile mai inainte sfintite specifice Postului Mare, adica Darurile sfintite la Euharistia din Duminica trecuta si pastrate pe masa altarului pentru administrarea in serile de Miercuri si Vineri.

Sfanta Euharistie nu se savarseste in zilele de post deoarece aceasta este o miscare continua de bucurie; iar in Biserica avem prezenta neincetata a roadelor Sfintei Euharistii. Intocmai cum Hristos “Cel vazut” S-a inaltat la cer, tot asa El este prezent in mod nevazut in lume; intocmai cum Pastele este praznuit o data pe an tot asa lumina sa se revarsa peste intreaga viata a Bisericii; intocmai cum Imparatia lui Dumnezeu va sa vina si totusi se afla deja in mijlocul nostru, asa se intampla si cu Sfanta Euharistie. Ca taina si sarbatoare a Imparatiei, ca praznic al Bisericii, Sfanta Euharistie este incompatibila cu postirea si nu se savarseste in timpul Postului; ca har si putere a Impartasaniei care este lucratoare in lume, ca izvor al “hranei esentiale” si arma a luptei noastre duhovnicesti, Sfanta Euharistie se gaseste chiar in centrul postirii; ea este cu adevarat mana cereasca ce ne tine vii in calatoria noastra prin desertul Postului.

christ_comm_cup_kiev2.jpg

2. Cele doua sensuri ale postirii

Abordand aceasta problema, se ridica urmatoarea intrebare: daca Sfanta Euharistie este incompatibila cu postirea, de ce atunci se randuieste savarsirea ei in Sambetele si Duminicile din timpul Postului Mare si aceasta fara a se “intrerupe” postul? Canoanele Bisericii referitoare la aceasta problema par a se contrazice aici unele cu altele. In timp ce unele canoane opresc postirea in zilele de Duminica, altele interzic intreruperea postului in oricare din cele patruzeci de zile. Totusi, aceasta contradictie este numai aparenta, pentru ca cele doua randuieli, ce par a se exclude reciproc, se refera de fapt la doua sensuri diferite ale cuvantului postire. Este important sa se inteleaga aceasta, pentru ca astfel descoperim “filosofia ortodoxa asupra postirii“; ori aceasta este esentiala pentru intreaga noastra viata duhovniceasca.

Exista, intr-adevar, doua cai sau feluri de postire, inradacinate deopotriva in Sfanta Scriptura si in Sfanta Traditie, si care corespund cu doua nevoi sau stari distinctive ale omului. Prima modalitate poate fi aceea a unui post deplin, pentru ca acesta consta intr-o abtinere totala de la mancare si bautura. Cea de-a doua modalitate poate fi definita ca un post de asceza, pentru ca rezida in principal in abtinerea de la anumite mancaruri si in reducerea substantiala a regimului alimentar.

Postul deplin, prin insasi structura sa, este de scurta durata si este de obicei limitat la o zi sau chiar la o anumita parte a zilei. De la inceputurile crestinismului, acest post deplin a fost inteles ca o stare de pregatire si asteptare – starea de meditatie duhovniceasca asupra a ceea ce va sa vina. Foamea fizica corespunde aici asteptarii duhovnicesti a plinirii, “deschiderea” intregii fiinte umane catre bucuria ce va sa vina. Astfel, in traditia liturgica a Bisericii, gasim acest post deplin ca ultima si cea mai de seama pregatire pentru un mare praznic, pentru un eveniment duhovnicesc major. De exemplu, il descoperim in ajunul Craciunului si Bobotezei, dar mai presus de orice, el este Postul Euharistic, modul esential al pregatirii noastre pentru ospatul mesianic la masa lui Hristos, in Imparatia Sa. Sfanta Euharistie este precedata intotdeauna de acest post deplin, care poate varia ca durata, dar care, in Biserica, constituie o conditie necesara pentru Sfanta Impartasanie. Multi inteleg gresit aceasta randuiala, nevazand altceva decat o randuiala arhaica, si se intreaba cum un stomac gol ar putea constitui o conditie obligatorie pentru primirea Tainei. Redusa rudimentar la o asemenea intelegere fizica si “fiziologica”, vazuta ca simpla disciplina, aceasta randuiala isi pierde desigur semnificatia. Atunci nu ne mai miram de ce Romano-Catolicismul, care cu mult timp in urma a inlocuit intelegerea duhovnicesca a postirii cu una juridica si disciplinara (de exemplu, puterea de “a da dispensa” pentru post ca si cum Dumnezeu si nu omul ar avea nevoie de postire!), astazi, practic, a abolit postul “euharistic“. Totusi, in adevaratul sau sens, postul deplin este principala expresie a acelui ritm de pregatire si plinire prin care Biserica traieste, pentru ca el reprezinta deopotriva asteptarea lui Dumnezeu in “aceasta lume” si venirea acestei lumi in “lumea ce va sa vina“. Putem adauga aici ca in Biserica primara acest post deplin avea un nume dat din vocabularul militar: se numea statio, ceea ce inseamna o garnizoana in starea de alarma si mobilizare. Biserica este treaza – ea astepta Mirele, iar pe Acesta Il asteapta intru bucurie si lumina. Astfel, postul deplin nu este numai un post al membrilor Bisericii; el este Biserica insasi ca stare de postire, ca asteptare a lui Hristos, care se apropie de ea in Sfanta Euharistie, Care va veni cu slava la sfarsitul veacurilor.

Foarte diferite sunt, insa, conotatiile duhovnicesti ale celui de-al doilea mod de postire, pe care l-am definit ca ascetic. Aici, scopul postirii este acela de a elibera omul de sub stapanirea nefireasca a carnii, de aceasta supunere a duhului de catre trup si poftele sale, ceea ce reprezinta rezultatul tragic al pacatului si caderii primordiale a omului. Numai printr-un efort indelung si staruitor, omul descopera ca “nu se hraneste numai cu paine” – ca poate reface intaietatea duhului. Aceasta intaietate presupune prin structura sa intima un lung si sustinut efort. Timpul este esential intrucat este nevoie de acesta pentru a dezradacina si vindeca boala generalizata pe care oamenii au ajuns sa o considere ca pe o stare a lor “normala“. Iscusinta postirii ascetice a fost cultivata si desavarsita in traditia monastica, fiind apoi acceptata de intreaga Biserica. Este experimentarea de catre om a cuvintelor lui Hristos care spun ca puterile diavolesti care au inrobit omul nu pot fi biruite decat prin “post si rugaciune“. Ea isi are originea in exemplul lui Hristos Insusi care a postit patruzeci de zile, apoi l-a intalnit pe Satana fata catre fata si aceasta ciocnire a schimbat inclinatia omului “nu numai catre paine“, inaugurand astfel eliberarea acestuia. Biserica a stabilit patru perioade pentru acest post ascetic: perioadele dinainte de Paste si Craciun, sarbatoarea Sfintilor Petru si Pavel si Adormirea Maicii Domnului. De patru ori pe an ea ne invita sa ne curatim si sa ne eliberam de sub stapanirea carnii prin terapia sfanta a postirii si, de fiecare data, succesul terapiei depinde, cu siguranta, de aplicarea anumitor regui de baza, dintre care “neintreruperea” postirii, continuitatea acesteia in timp, este una dintre cele mai importante.

Aceasta diferenta intre cele doua moduri de postire ne ajuta sa intelegem aparenta contradictie dintre canoanele care reglementeaza postul. Canonul care interzice postirea in zi de Duminica inseamna din punct de vedere literal ca in acea zi postirea este “intrerupta” in primul rand de Sfanta Euharistie insasi, care plineste asteptarea, nadejdea si care, fiind scopul intregii postiri, este de asemenea si sfarsitul ei. Cu alte cuvinte aceasta inseamna ca Duminica, Ziua Imparatiei, nu apartine acelui timp a carui semnificatie ca pelerinaj sau calatorie este exprimata specific in Postul Mare. Duminica ramane astfel nu ziua postirii, ci ziua bucuriei duhovnicesti.

Dar in timp ce intrerupe postul deplin, Sfanta Euharistie nu intrerupe postul “ascetic” care, asa cum am explicat, are nevoie de o continuitate a efortului duhovnicesc, prin insasi natura sa. Aceasta inseamna ca randuielile alimentare care guverneaza postirea ascetica raman valabile in Duminicile Postului. Mai concret, carnurile si grasimile sunt interzise, dar numai din cauza caracterului “psiho-somatic” al postirii ascetice, pentru ca Biserica stie ca trupul, pentru a fi “supus”, trebuie sa suporte o disciplina indelungata si staruitoare a abstinentei. De exemplu, in Rusia, calugarii nu au mancat niciodata carne, dar asta nu inseamna ca ei au postit de Paste sau cu ocazia altei mari sarbatori. Se poate spune ca o oarecare masura a postirii ascetice apartine vietii crestine ca atare si ca ar trebui tinuta de catre crestini.

Dar semnificatia Pastelui, atat de comuna din pacate, ca o obligatie de a manca si a bea peste masura este o trista si urata caricatura a adevaratului duh al Pastelui! Este intr-adevar tragic ca in unele biserici oamenii sunt descurajati de la impartasirea cu Sfanta Euharistie de Paste, iar frumoasele cuvinte ale Predicii de Paste a Sfantului Ioan Hrisostom – “Masa este plina, ospatati-va toti. Vitelul este din belsug, nimeni sa nu iasa flamand” – sunt probabil intelese ca referindu-se exclusiv la continutul bogat al cosurilor cu prinoasele de Paste. Praznicul este o realitate duhovniceasca, iar pentru a fi pastrat asa cum se cuvine are nevoie de tot atat de multa sobrietate si meditatie duhovniceasca ca si postul.

Deci, trebuie sa se inteleaga clar ca nu exista contradictie intre insistenta Bisericii ca sa mentinem abstinenta de la anumite mancaruri in timpul Duminicilor din Post si interzicerea postirii in ziua Sfintei Euharistii. De asemenea, este limpede ca numai urmand cele doua randuieli ale Bisericii, pastrand simultan ritmul euharistic al nevointei si desavarsirii si ostenelile neincetate ale celor “patruzeci de zile spre mantuirea sufletului” putem sa implinim cu adevarat scopurile duhovnicesti ale Postului Mare. Toate acestea ne conduc acum catre locul deosebit pe care il ocupa in randul slujbelor Postului Liturghia Darurilor mai inainte sfintite”.

(va continua)

(in: pr. Alexander Schmemann, “Postul cel Mare“, Editura Doris, Bucuresti, 1998).

postul-cel-mare.jpg


Categorii

Impartasania, Liturghia Darurilor Mai Inainte Sfintite, Parintele Alexander Schmemann, Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

16 Commentarii la “Pr. Al. Schmemann despre Liturghia Darurilor mai inainte sfintite (I)

  1. Pt.admin.:
    V-ati tinut de cuvant! Multumesc inca o data.

  2. Va pun si eu la inima cateva ganduri:
    Primul al vrednicului de pomenire parinte Miron Mihailescu: Postul- sa nu doresti alceva decat pe Hristos ca hrana.
    Si o durere a fericitului Sofronie Saharov: “Crestinii astazi au transformat Liturghia in Obednita- o slujba cu citiri si rugaciuni dar fara Impartasanie”
    Nu mai ascultam glasul Bisericii care la fiecare Liturghie ne cheama: Cu frica lui Dumnezeu cu Credinta si cu Dragoste, apropiati-va. Biserica ofera prin Liturghia Darurilor, Trupul lui Hristos, si in timpul saptamanii, nu doar Sambata si Duminica.
    Si noi?

  3. “Crestinii astazi au transformat Liturghia in Obednita- o slujba cu citiri si rugaciuni dar fara Impartasanie”- cam asa e! de ‘vina’ sunt si vremurile astea pacatoase: nu stiu daca voi sesizati sau nu, dar de la an la an – in Romania – parca s-a luat pacea de pe pamant; nimeni nu mai are rabadare cu nimeni, nici chiar cu el insusi, cerul deasupra Romaniei este numa’in tonuri de gri, oamenii au infatisare de oameni dar comportament de fiare salbatice, simti ca totul (sau aproape) este ‘pe dos’; mai aveti nevointa si usurinta in cele duhovnicesti pe care o aveati cu ceva timp in urma? (ma ref.la cativa ani)? Eu – una – sesizez ca e din ce in ce mai greu, parca nu-ti mai ajunge timpul, exista o presiune, o senzatie puternica ca s-a atins un pct., o culme, o ‘buba’ ce da se se sparga…

    N-ar trebui sa mire nici pe fericitul Sofronie Saharov, nici pe tine, CAline! Duhovnicul hotaraste cat de des ‘trebuie’, meriti sa te impartasesti; multi dintre ei spun ca este suficient in cele 4 posturi si cu asta basta! Este privit – cel putin ciudat – ‘hatarul’ de a te impartasi mai des. Ar trebui incurajata impartasirea mai deasa, poate ne-am innomeni astfel nelasand fiara din noi sa scoata capul prea des.

  4. “Valoarea Sfintei Impartasanii nu depinde de cat de des sau rar se primeste, ci de evlavia pe care o avem fata de ea si de constientizarea propriei nevrednicii. Cei ce plecau in pustie, nu vedeau fata omeneasca si se impartaseau rar, dar ei – carora nu era lumea vrednica (Ev.11.38), erau mai mari in ochii lui Dumnezeu, si nu cei ce se impartaseau des. Nu te asemana cu Iuda, vanzatorul, in care impreuna cu Sf.Impartasanie a intrat si Satana, iar el s-a impartasit spre pierzarea de veci. Nu te sfatuiesc sa te impartasesti foarte des, deoarece in asemenea cazuri omul pierde starea de evlavie fata de Sfantul Trup si Sange a lui Hristos.” (Vladica Antonie Marturisitorul). – alta parere, mi se pare cea mai buna – insa! – ‘cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste…’ altfel…NU!

  5. Magda: Hristos nu se da pe merite, El se ofera: Gustati si vedeti ca BUN este Domnul. Trebuie sa faca si omul ce tine de el pentru a se apropia cat mai curat de Potir dar Hristos tot se ofera, tot El te invredniceste.
    Iti citez din memorie, din Sfantul Ioan de Krostandt- Toate stihiile se ridica asupra omului si pentru ca sta departe de Sfantul Potir.
    Cele bune!

  6. Nu, nu se da pe merite, dar nu se da nici pe nepasare. Si trebuie sa fim si realisti. Sa ne dorim sa ne impartasim mai des, da, dar sa si traim asa cum traieste un crestin unit cu Hristos… Or, aici problemele sunt mari de tot, mai ales in lume. O sa abordam si noi subiectul acesta, aparte, dar cred ca dupa Post.

  7. Referitor la…scaderea “PACII” duhovnicesti de care amintea surioara MAGDA, cinva spunea ca “cu instaurarea noului regim de dupa revolutie, S-A DAT O LIBERTATE, DAR …S-A LUAT O PUTERE”, duhovniceasca acelor romani credinciosi si care isi vedeau si pe timpul comunismului, cu frica si cu cutremur de…lucrarea mantuirii lor.

    Nu numai ca scade pacea si linistea duhovniceasca, dar SE POLUEAZA cu “vaporii” si “gazele” duhului apostaziei, venit din Occident, toata viata de obste a crestinilor mireni.

    Adevaratele parohii cu obstii crestine ortodoxe, care sa aiba unire si fratietate intre membrii lor si dragoste frateasca nefatarnica si intrajutorare crestina, sunt tot mai rare, sunt ADEVARATE INSULE in marele occean al lumii secularizate si tot mai descrestinate, si adevarate OAZE DUHOVNICESTI, in marele DESERT SPIRITUAL care cuprinde si pustieste si ucide buna cuviinta si viata (nu numai duhovniceasca, ci si cea A MORALITATII si MORAVURILOR PUBLICE)!

    Sa facem macar din SITEURI ca acesta – RAZBOI INTRU CUVANT – adevarate “insulite” si “oaze” duhovnicesti si “fratesti” si “ale aflarii si cunoasterii ADEVRAULUI – PERSOANA” care ii elibereeaza pe oameni din robia patimilor si neputintelor, atunci, cand EL ii miluieste sa-L CUNOASCA…!

    DOAMNE AJUTA!

  8. Asa este frate Vela! Exact asa cum spui! Nu mai stiu care dintre parinti spunea (cred ca Pr.Arsenie Boca) ca ‘dupa ’90 s-au stins luminile’ (credintei) si ca, ‘atunci cand vor cere si vor spune: pace, pace…si se vor desfiinta granitele de vor umbla nestingheriti’ pacea se va lua de la ei.

  9. “Asa este frate Vela! Exact asa cum spui! Nu mai stiu care dintre parinti spunea (cred ca Pr.Arsenie Boca) ca ‘dupa ‘90 s-au stins luminile’ (credintei) si ca, ‘atunci cand vor cere si vor spune: pace, pace…si se vor desfiinta granitele de vor umbla nestingheriti’ pacea se va lua de la ei.”

    Parintele Arsenie Boca S-a mutat la Domnul in anul 1989…

  10. Pingback: Război întru Cuvânt » MILUIESTE-MA, DUMNEZEULE, MILUIESTE-MA … Omilii ale Sf. Teofan Zavoratul in Miercurea Curata despre ce inseamna sa facem pocainta si cum sa ne pregatim cum se cuvine pentru Sfanta Impartasanie?
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » Pr. Al. Schmemann despre Liturghia Darurilor mai inainte sfintite (II)
  12. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE MELCHISEDEC, STARETUL MAN. PUTNA: “Avem nevoie de multa rugaciune si priveghere! Neamul si omenirea intreaga gem, dorind rugaciunea!”
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » “Sambata lui Toader” (a Sfantului Mucenic Teodor Tiron) – minunea colivelor si pomenirea mortilor. SI DESPRE ADUCEREA AMINTE DE MOARTE
  14. Pingback: Război întru Cuvânt » Cuvant al Sfantului Luca al Crimeei despre pacatele grairii in desert si clevetirii, la DUMINICA SFANTULUI IOAN SCARARUL: “Din cuvintele tale te vei osandi”
  15. Pingback: POSTUL CEL MARE – nou inceput pe calea razboiului duhovnicesc prin SMERENIE, RUGACIUNE si NEVOINTE sporite -
  16. Pingback: DE CE ICOANA NU E IDOL SI DE CE NE INCHINAM LA ICOANE?/ Sensul duhovnicesc al Duminicii Ortodoxiei: “Frumosul liturgic in absenţa rigorii dogmatice esueaza in sentimentalism siropos”/ INTERVIU CU IPS IUSTINIAN despre POST (video) | Cuvântul
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate