MĂRTURIA BISERICII ORTODOXE despre SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE. Răspunsul Mitropolitului Ierotheos Vlachos dat controverselor teologice, “părerilor necuvioase” și BLASFEMIILOR lansate în spațiul eclezial în legătură cu TAINA SFINTEI LITURGHII și MODUL DE PRIMIRE A EUHARISTIEI

“Un creștin nu se poate comporta ca un nevrotic sever și ca un compulsiv, cu obsesii cu privire la microbi în fața celui mai mare miracol al creației, în fața întrupării înseși a Cuvântului lui Dumnezeu, care restaurează universul și îl face pe om de același trup și același sânge cu Domnul nostru Iisus Hristos”

Doxologia:

Teologia Bisericii despre Sfânta Împărtășanie

Dumnezeu-Omul, Sfânta Liturghie, Biserica

Sfântul Iustin cel Nou de la Celie, urmând întreaga mărturie a Bisericii, vorbește despre legătura indelebilă dintre Dumnezeu-Omul Hristos, Sfânta Liturghie și Biserică. Biserica este Trupul lui Hristos, astfel că, acolo unde lipsește Dumnezeu-Omul Hristos, nu există Biserică. Hristos se dă pe Sine lumii prin taina Sfintei Liturghii, taină care rezumă toate tainele Noului Testament, toate tainele Bisericii lui Hristos.

Mărturia Sfântului Iustin cel Nou despre identificarea Bisericii Ortodoxe cu Sfânta Liturghie, ca Euharistie și Împărtășire cu Trupul și Sângele Cuvântului întrupat al lui Dumnezeu, arată că Biserica nu poate opri Sfânta Liturghie, adică împărtășirea credincioșilor cu Trupul și Sângele lui Hristos, deoarece acest lucru înseamnă să se nege pe sine, ca Trup real al lui Iisus Hristos.

Partea I – Poziționare teologică față de obiecții teologice actuale

1. Încetarea Sfintei Liturghii ca act suprem de iubire al Bisericii, prin deșertare de sine

Deja înainte de închiderea bisericilor de către Stat, s-a propus de către teologi oprirea săvârșirii Sfintei Liturghii și au existat chiar cazuri de biserici care s-au închis chiar înainte ca Sfântul Sinod să fi luat vreo decizie. Motivul teologic al încetării săvârșirii Sfintei Liturghii de către parohiile bisericilor a fost iubirea creștină ca deșertare a Bisericii de sine însăși, prin lipsirea de Sfânta Liturghie, pentru ca societatea să fie păzită, din iubire, de orice contaminare.

În credința și teologia ortodoxă despre taina Sfintei Euharistii o astfel de concepție nu poate fi susținută. Este cu totul de înțeles în contextul credinței protestante, potrivit căreia Sfintele Daruri nu sunt Hristos Însuși, ci simboluri create, care au menirea de a activa amintirea de lucrarea mântuitoare a lui Hristos. Pentru creștinii protestanți, mântuirea omului nu depinde de participarea sa tainică la cult din simplul motiv că toate sunt create. Tocmai acesta este motivul pentru care în protestantism este același lucru dacă cineva se află acasă sau în sala în care se dă citire cuvântului lui Dumnezeu. Iar în vremuri de epidemie este evident că între cultul individual și cel public balanța înclină în favoarea celui dintâi, atâta vreme cât acest lucru este definit drept iubire creștină în scopul prevenirii transmiterii de boli.

Îndemnul făcut în spațiul ortodox de a se înceta săvârșirea Sfintei Liturghii, ca iubire jertfelnică față de oameni, provine și din convingerea că prin Sfânta Împărtășanie se pot transmite stricăciunea și contaminarea. Premisele aparent teologice ale acestei convingeri se bazează pe considerarea firii, fie create, fie necreate, drept un lucru care este stăpânit de necesitate și care este orientat în chip necesar spre supraviețuirea sa individuală, iar persoana este liberă de necesități. Comuniunea persoanelor este prezentată ca fiind opusă supraviețuirii individualiste a firilor și Sfânta Împărtășanie este privită ca relație de comuniune a persoanelor, a credincioșilor cu Hristos, care se opune supraviețuirii firii. Tocmai această subapreciere a firii, chiar și a firii dumnezeiești, lasă loc perceperii Sfintelor Daruri ca receptoare și purtătoare de influențe infecțioase, generatoare de stricăciune și viruși.

Această concepție despre Sfânta Împărtășanie cuprinde însă ideea blasfemiatoare că din Pâinea și Vinul care s-au făcut Trupul și Sângele lui Hristos în timpul tainei Sfintei Liturghii nu izvorăște har sfințitor. Aici se poate vedea identificarea deplină cu protestantismul. La fel ca la protestanți, nu este acceptată nici o prezență fizică a lui Dumnezeu în Sfintele Daruri. Acestea sunt considerate doar semne sau simboluri ale comuniunii dintre persoane. Firile lui Hristos sunt date cu totul la o parte, fiind exclusă astfel lucrarea îndumnezeitoare a Pâinii și a Vinului, care s-au prefăcut în Trupul și Sângele lui Hristos. În acest mod se acceptă foarte firesc concepția potrivit căreia prin Dumnezeiasca Împărtășanie se transmit viruși și stricăciune.

Prin astfel de concepții, care devalorizează firea, fie creată, fie necreată și nu lasă loc lucrării îndumnezeitoare a Pâinii și a Vinului care în timpul Sfintei Liturghii s-au prefăcut în Trupul și Sângele lui Hristos, este firească echivalarea între „mă rog acasă” și „iau parte la slujbă în biserică”. Pentru  exponenții unor astfel de opinii ceea ce se pierde este „relația interpersonală” cu ceilalți oameni, privarea impusă de măsurile Statului. Orice altceva, în opinia lor, poate fi înlocuit, întrucât de la Pâinea și de la Vinul care se sfințesc în timpul Sfintei Liturghii care se săvârșește în sfânta biserică, ei nu așteaptă lucrarea curățitoare, iluminatoare și îndumnezeitoare a lui Dumnezeu. Toate acestea le așteaptă de la „comuniunea persoanelor”, așa cum o înțeleg aceștia.

Pentru creștinul ortodox rugăciunea făcută acasă nu are însă aceeași valoare cu slujba care se săvârșește în biserică, și nici comuniunea credincioșilor cu Hristos nu are loc în afara părtășiei la lucrările necreate primite prin Trupul îndumnezeit al Cuvântului, și nici Trupul și Sângele lui Hristos nu pot constitui factor de contaminare și moarte, fiindcă Domnul Vieții nu transmite stricăciune și moarte. Așa cum firea umană a lui Hristos, supusă de bunăvoie pătimirii și morții, revela lucrarea dumnezeiască dătătoare de viață prin facerea de minuni, la fel Pâinea și Vinul sfințite la Dumnezeiasca Liturghie lucrează sfințirea oamenilor.

Credința Bisericii în Sfintele Daruri vede comunicarea însușirilor firilor în persoana Cuvântului întrupat așa cum o teologhisesc Sfinții Părinți. Chiar dacă înainte de Înviere era muritor, Trupul lui Iisus Hristos, – lepădând caracterul stricăcios și muritor prin Înviere – este dătător de viață și lucrează toate cele ale dumnezeirii nu prin sine, ci din pricina unirii cu firea dumnezeiască. La fel, lucrarea dumnezeirii purcede din Pâinea Sfintei Liturghii ca din trupul real al lui Hristos. În acest fel, Pâinea Sfintei Liturghii este dătătoare de viață, sfințitoare și îndumnezeitoare.

În Sfintele Evanghelii, Iisus Hristos tămăduiește bolnavii prin atingere, prin care lucrarea necreată a dumnezeirii se descoperă și săvârșește minuni prin trupul Său. În Evanghelia după Marcu citim: „Şi un lepros a venit la El, rugându-L şi îngenunchind şi zicând: De voieşti, poţi să mă curăţeşti. Şi făcându-I-se milă, a întins mâna şi S-a atins de el şi i-a zis: Voiesc, curăţeşte-te” (Marcu 1, 40-41).

Dumnezeu-Omul Hristos îl tămăduiește pe lepros prin atingere și prin lucrarea Sa dumnezeiască, făcătoare de minuni. Ca ipostas compus unitar, Cuvântul Tatălui, Dumnezeu-Omul Hristos, lucrează și cu lucrarea firii sale umane, și cu cea a firii sale dumnezeiești. După Sfântul Maxim Mărturisitorul, Hristos a luat trupul Său ca împreună lucrător în tămăduiri și în învierile morților, pentru a arăta că și acesta poate să dea viață prin lucrarea Sa dumnezeiască.

În calitatea Sa de Cuvânt întrupat, Hristos lucrează cele omenești dumnezeiește și pe cele dumnezeiești omenește. Trupul Cuvântului întrupat nu se desparte niciodată de lucrarea dumnezeiască fiindcă este trupul lui Dumnezeu Cuvântul Însuși, Care se oferă credincioșilor spre hrană și băutură. Este evident că Pâinea euharistică, ca Trup al lui Hristos, ca trupul lui Dumnezeu Cuvântul Însuși, nu este niciodată despărțită de lucrarea dumnezeiască. Prin urmare este cu neputință ca trupul Cuvântului Însuși să constituie factor de stricăciune.

În concluzie, ascultarea pe care Biserica o face față de Hristos nu poate transmite viruși și boli. Fiindcă, săvârșind Sfânta Liturghie, Biserica ascultă de Hristos, Care, „luând pâinea”, a zis ucenicilor Săi: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu” (Matei 26, 26-28), iar în Evanghelia după Luca spune: „aceasta să o faceţi spre pomenirea Mea” (Luca 22, 19).

În mod evident este o blasfemie să admitem că Hristos le-a spus ucenicilor Săi „să faceți aceasta”, expunându-i bolilor și morții, El, Care este Biruitorul morții.

2. Cererea de oprire a săvârșirii Sfintei Liturghii ca reformă și modernizare după modelul celorlalte confesiuni creștine

Unii autori de articole, care nu au legătură cu Biserica și ignoră teologia ei, se întreabă de ce Biserica Ortodoxă nu se reformează odată, de ce nu imită Vaticanul și confesiunile protestante, oprind în perioada pandemiei săvârșirea Sfintei Liturghii, ci rămâne închistată în propria sa tradiție. Răspunsul este aproape evident. Nici Vaticanul, nici confesiunile protestante nu consideră că Biserica este totodată necreată și creată, așa cum este Hristos, Cuvântul întrupat, Om creat și Dumnezeu desăvârșit, necreat.

Pentru Romano-Catolici, harul dumnezeiesc este creat, este creatură, făptură, nu este lucrare ființială a lui Dumnezeu. Pentru ei, Dumnezeu nu dă lumii nimic din Sine. Comunică prin intermediul făpturilor.

Protestanții nu acceptă prezența adevărată a lui Hristos în Sfintele Daruri. Pentru confesiunile la care există și în măsura în care există, Sfintele Daruri reprezintă doar creaturi, care au menirea să îi ajute pe credincioși să își amintească de Hristos. Nu sunt izvoare ale harului necreat al lui Dumnezeu, nici nu îi unesc pe credincioși cu Trupul și cu Sângele lui Hristos, adică cu Trupul Său real, care este Biserica, experiență pe care Sfântul Apostol Pavel o exprimă foarte grăitor atunci când le scrie Efesenilor: „Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui din carnea Lui și din oasele Lui” (5, 30).

Așadar, Sfânta Liturghie este identitatea existențială a ortodocșilor. Viața creștinului ortodox este viață în Biserică și prin Biserică. Este viață a cărei putere este cea a Trupului lui Hristos și Trupul lui Hristos se descoperă și se oferă în Sfânta Liturghie.

Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Greciei și a altor Biserici de a nu opri săvârșirea Sfintei Liturghii nu a avut scopul de a menține un anumit ritual. A fost o mărturisire de credință în Persoana lui Hristos. A fost mărturisirea că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu celui viu. Încetarea Sfintei Liturghii înseamnă încetarea credinței că Iisus Hristos este Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu. Cu această credință, în Biserica Ortodoxă Sfânta Liturghie nu poate înceta. Sfânta Liturghie reprezintă credința creștinilor ortodocși că Iisus Hristos este Domnul întregii creații. S-a dovedit însă că Statul are alt mod de înțelegere a lucrurilor.

Comunicatul Sinodului Permanent al Bisericii Greciei (16.03.2020) pentru menținerea săvârșirii Sfintei Liturghii în zilele de duminică la orele 7-8, cu îndemnul ca la slujbe să nu participe grupele sensibile de credincioși și cei bolnavi, a arătat cu claritate că biserica Greciei a luat în considerare foarte serios datele științifice privitoare la pandemie, dar nu a desconsiderat nici teologia Βisericii, în care încetarea Sfintei Liturghii nu poate fi concepută.

În definitiv, faptul că Sinodul Permanent a acceptat dispoziția ca Sfânta Liturghie să fie săvârșită doar cu prezența slujitorilor în sfintele lăcașuri dă mărturie în primul rând de atitudinea serioasă pe care o are Biserica față de datele științifice care impun evitarea aglomerării oamenilor și în al doilea rând grija Bisericii ca numele lui Iisus Hristos și al creștinilor să nu fie hulite ca purtătoare ale morții în societatea civilă din pricina aglomerării. Și, în al treilea rând dă mărturie despre iubirea Bisericii față de întregul popor – alcătuit din creștini și necreștini – și dovedește refuzul Bisericii de a funcționa ca o unitate de partid, provocând tensiuni civile în cadrul aceluiași neam elen. Ne confruntăm cu „războiul nevăzut al virusului”, și nu era în interesul poporului să se declanșeze și un război civil văzut.

În alte vremuri, desigur, întrucât societatea ca întreg credea în Iisus Hristos, ideea încetării săvârșirii sfintelor slujbe în perioadele de molimă sau limitarea acestora doar la participarea slujitorilor era de neconceput. Și aceasta, în ciuda faptului că oamenii erau pe deplin conștienți de transmisibilitatea bolii infecțioase. Există numeroase exemple istorice în acest sens, începând cu primele veacuri și până în zilele noastre.

În concluzie, o reformă a Bisericii prin încetarea săvârșirii Sfintei Liturghii reprezintă cădere din dreapta credință în Dumnezeu-Omul Hristos, Care, îndeosebi prin Sfânta Liturghie, este Viața lumii.

3. Criticarea punctului de vedere al Sinodului și a mărturiei episcopilor și clericilor că Sfânta Împărtășanie nu transmite boli molipsitoare

A avut și are încă loc o bogată discuție despre transmisibilitatea bolilor molipsitoare plecând de la folosirea linguriței, a procovățului și a sfintelor vase. Ba chiar, plecându-se de la ideea că Sfintele Daruri reprezintă materiale ale firii stricăcioase de după cădere, s-a vorbit de monofiziți și monofizism cu referire la Sfânta Împărtășanie.

Astfel, unii au susținut că a spune că Dumnezeiasca Împărtășanie cu Trupul și Sângele lui Hristos nu transmite boli infecțioase este monofizism, fiindcă în acest fel se ignoră firea stricăcioasă a Pâinii Euharistice. Potrivit acelorași critici ai Sfântului Sinod, pâine perisabilă înseamnă transmitere de boli infecțioase. Prin urmare, pentru acești critici a spune că Pâinea Euharistică nu transmite boli infecțioase echivalează cu considerarea Pâinii sfințite ca fire exclusiv dumnezeiască, de unde, după părerea lor, s-ar justifica și referirea la monofizism.

Este adevărat că mulți slujitori au fost martori ai schimbărilor exterioare suferite de Pâinea Euharistică, așa cum este de exemplu schimbarea Pâinii pentru Liturghia Darurilor mai înainte sfințite sau a Pâinii din Joia Mare, care se păstrează în artoforiul de pe Sfânta Masă din orice sfântă biserică, pentru împărtășirea celor care trebuie să se împărtășească în momente în care nu se săvârșește Sfânta Liturghie.

Eventuala alterare a Pâinii Euharistice dă mărturie, în chip evident, de firea materială a acesteia. Însă fiindcă Pâinea Euharistică și Vinul Euharistic sunt cu adevărat Trupul și Sângele lui Hristos, ele nu pot fi purtătoare de boli infecțioase. Pâinea Vieții nu poate fi mijloc de transmitere a morții și a stricăciunii.

Comunicarea însușirilor celor două firi în Persoana Cuvântului întrupat ne ajută să înțelegem mai bine acest lucru. În același fel în care înainte de Înviere trupul pătimitor al Domnului era dătător de viață, la fel, Pâinea Euharistică perisabilă, ca Trup al lui Hristos, este creată și plină de lucrările necreate ale dumnezeirii lui Iisus Hristos.

Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu și-a asumat de bunăvoie caracterul pătimitor și muritor al firii noastre pentru a ne dărui biruință împotriva morții. De bunăvoie și pâinea, care are fire supusă stricăciunii, asumă o prefacere în chip tainic în Trup al Său, pentru a ne transmite Viața Sa, asupra căreia „moartea nu mai are stăpânire”.

Dincolo de asta, există zeci de mărturii ale slujitorilor lui Dumnezeu, în viață sau adormiți, care au consumat Sfânta Împărtășanie, fie după ce anterior s-au împărtășit credincioși care aveau boli extrem de contagioase, fie în situații în care în Sfânta Împărtășanie se aflau tot felul de organisme vii (insecte ș.a.), care din întâmplare s-au adunat în Sfântul Potir. Toate aceste mărturii adeveresc faptul că harul dumnezeiesc lucrează asupra Pâinii Euharistice cu puterea de a alunga întru totul orice perisabilitate.

În orice caz, acceptarea de către unii a transmiterii de boli prin Pâinea Euharistică este consecința faptului că o consideră pe aceasta în mod exclusiv creată și chiar perisabilă. Desconsideră cu desăvârșire taina prefacerii Darurilor în Trupul și Sângele lui Hristos.

O asemenea concepție anulează însă lucrarea necreată care izvorăște din Trupul Cuvântului întrupat și pe cel care crede că prin Trupul înviat al Domnului se transmite perisabilitate îl face închinător al făpturilor și al stricăciunii. Prin urmare monofiziți nu sunt cei care cred în absența transmiterii de boli prin Pâinea Euharistică, ci, din nefericire, monofiziți și închinători ai stricăciunii sunt cei care cred că Pâinea Vieții poate să fie și pricinuitoare a stricăciunii.

Alte aspecte care au făcut obiectul multor discuții sunt modalitatea de administrare a Sfintei Împărtășanii prin linguriță, eventuala transmitere a contaminării prin procovăț, modalități alternative de administrare a Sfintei Împărtășanii ș.a. Toată această discuție despre ce se ia și ce nu se ia legat de modul în care se realizează Împărtășirea este o scrupulozitate scolastică absolut fără ieșire.

Omul vine să se împărtășească cu Pâinea Vieții, care este Trupul și Sângele lui Hristos. Domnul vieții rânduiește pentru fiecare dintre noi ce se va întâmpla și ce nu se va întâmpla. Un creștin nu se poate comporta ca un nevrotic sever și ca un compulsiv, cu obsesii cu privire la microbi în fața celui mai mare miracol al creației, în fața întrupării înseși a Cuvântului lui Dumnezeu, care restaurează universul și îl face pe om de același trup și același sânge cu Domnul nostru Iisus Hristos.

Dincolo de asta, modul de administrare a Sfintei Împărtășanii este stabilit de Biserică de multe secole și nici o schimbare nu poate fi făcută de o singură Biserică Autocefală sau doar de o Patriarhie, sau cu atât mai puțin de către un preot sau de un episcop, ci de întreaga Biserică, pe criterii teologice și într-o manieră teologică.

Partea a II-a – tradiția Bisericii Ortodoxe referitoare la Sfânta Împărtășanie

Tradiția Sfinților Părinți, de la Părinții Apostolici până la Sfinții contemporani ai Bisericii noastre, mărturisește că Pâinea și Vinul Sfintei Euharistii sunt Trupul și Sângele lui Hristos, sunt „leacul nemuririi, doctorie pentru a nu muri, ci pentru a trăi veşnic în Iisus Hristos” (Sfântul Ignatie Teoforul). Nu transmite stricăciune, boli și moarte, ci viață, nu numai pentru suflet, ci și pentru trup. Găsim această învățătură la Sfântul Iustin Martirul și Filosoful și la Sfântul Irineu, Episcopul Lyonului. Pentru ca taina să devină lucrătoare în viața sufletului și a trupului există anumite condiții. Este cu neputință ca Pâinea Euharistică să fie transmițătoare a stricăciunii pentru că este Pâinea Vieții. Viața nu transmite moarte. Potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, osânda pe care omul o atrage asupra lui însuși atunci când se apropie de Sfintele Taine cu nevrednicie constă tocmai în absența conștiinței că se împărtășește cu Pâinea Vieții, cu Trupul și cu Sângele lui Hristos.

Sfântul Chiril al Alexandriei arată cu claritate în ce fel pâinea vieții este dătătoare de viață, atât la nivelul sufletului, cât și al trupului. Vorbind despre minunea învierii tânărului din Nain și a fiicei lui Iair, el spune că Mântuitorul a făcut toate „prin porunca Sa, dar şi prin atingerea de sfântul Său Trup”, arătând astfel o „unică şi înrudită lucrare prin amândouă”. Hristos a ținut-o de mână pe fiica lui Iair și i-a dat viață prin porunca Sa dumnezeiască. El a lucrat prin atingerea de trupul Său și prin porunca Sa dumnezeiască. A arătat o lucrare „unică şi înrudită” prin ambele Sale firi. La fel a făcut și la învierea tânărului din Nain. „S-a atins de sicriu” și a poruncit: „Tinere, ţie îţi zic, scoală-te!”.

Sfântul Chiril tâlcuiește comunicarea însușirilor firilor în Persoana Cuvântului întrupat drept comunicare a însușirilor între trupurile umane și Trupul și Sângele lui Hristos. Dacă prin atingerea „sfântului Său Trup” cei morți revin la viață, cum nu vom dobândi o mai bogată „binecuvântare de viaţă făcătoare, când îl şi mâncăm?” Ne va preface și ne va da propriul său bine, adică nemurirea. Stricăcioși prin fire fiind, prin amestecarea cu viața cea adevărată, ne „prefacem” și suntem chemați la „nemurire”.

Îndumnezeirea omului privește omul întreg, și trupul, și sufletul său. După  Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfintele Daruri, ca Trup și Sânge al lui Hristos, lucrează îndumnezeirea omului, atât în ​​sufletul acestuia, cât și în trupul lui.

Sfântul Ioan Damaschinul explică folosirea pâinii și a vinului pentru prefacerea în Trupul și Sângele lui Hristos ca pogorământ al lui Dumnezeu pentru obiceiul omenesc de a mânca pâine și de a bea vin.

Sfântul Simeon Noul Teolog subliniază faptul că, la cei vrednici, lucrarea îndumnezeirii care se lucrează prin Sfânta Împărtășanie se simte și cu trupul, și duhovnicește. Chiar îi mustră pe cei care consideră că comuniunea cu Dumnezeu se face „fără înțelegere și fără simțire”.

Potrivit Sfântului Grigorie Palama, Hristos ne dă iertarea păcatelor „prin Sfântul Botez, prin păzirea poruncilor Sale, prin pocăința pe care a dăruit-o celor care greșesc și prin împărtășirea cu propriul Lui Trup și Sânge”. Prin Sfântul Botez, Hristos devine Părinte al oamenilor, iar prin Sfânta Împărtășanie, devine Maica lor. „Ne hrănește la sânii Săi precum o mamă plină de iubire pe nou-născuții săi”. Cei doi sâni sunt Sfântul Botez și Sfânta Împărtășanie. De aceste două taine depinde mântuirea noastră.

Un material bogat despre taina Sfintei Euharistii există în cartea „Despre deasa împărtășire cu Preacuratele Taine ale lui Hristos”, editată de Sfântul Nicodim Aghioritul. Este importantă următoarea concluzie a Sfântului Nicodim:

„Deci fraților, de vreme ce împărtăşirea deasă este necesară creștinilor care nu au vreun impediment să se împărtășească, precum am dovedit cu mărturiile pe care le-am adus până acum, este de mare nevoie ca și noi să ne împărtășim des, ca să avem în noi Viața, care este Iisus Hristos, ca să nu suferim moarte sufletească. Cei care nu se hrănesc adesea cu această hrană duhovnicească, cu adevărat mor. Chiar dacă par a trăi trupește, sufletește însă sunt morți, pentru că s-au îndepărtat de viața cea duhovnicească și adevărată, pe care o dă Sfânta Împărtășanie”.

Sfântul nostru contemporan Porfirie, exprimând experiența Bisericii, spunea: „Să trăim Tainele, în special Taina Sfintei Împărtășanii. În acestea se află Ortodoxia. Hristos se oferă Bisericii prin Taine și mai ales prin Sfânta Împărtășanie”.

Ortodoxia, așa cum este ea exprimată în textele liturgice, dar și în cele dogmatice ale Bisericii, oferă lumii Viața lui Hristos, în principal prin intermediul tainei Sfintei Liturghii, în care sunt date spre mâncare și băutură Trupul real al lui Hristos și Sângele Său real, și nu simbolurile acestora.

În Sinodiconul Ortodoxiei sunt anatematizați cei care spun că Sfânta Liturghie pe care o săvârșim acum este alta decât cea săvârșită de Hristos, când le-a predat Apostolilor Taina și că cele care se săvârșesc acum au doar o relație „imaginativă şi iconică” cu aceea. Credința Bisericii, transmisă prin Apostoli și prin Sfinții Părinți, ne învață că Jertfa săvârșită astăzi și mereu, este neschimbată, una și aceeași cu cea săvârșită de Hristos și apoi de Apostoli.

În loc de concluzie

Sfânta Liturghie este identitatea Bisericii, deoarece Biserica este Trupul Dumnezeu-Omului Iisus Hristos, iar membrii ei sunt cei care se împărtășesc cu Pâinea Vieții, adică cu Trupul și cu Sângele lui Hristos. Împărtășirea cu Pâinea Vieții este unire (pentru cei pregătiți în mod corespunzător) cu Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Este abolirea morții și ținta finală a omului. Este nimicitoarea stricăciunii. Nu transmite boli. Transmite sănătate și viață celor care disting în pâinea și în vinul Euharistiei Trupul și Sângele lui Hristos.

Sfânta Liturghie nu poate înceta să existe, pentru că Dumnezeu-Omul Hristos nu încetează să existe. Sfânta Liturghie este singura mântuire a omului, deoarece este Însuși Iisus Hristos, Care lucrează reînnoirea lumii.

(Traducere din neo-greacă de Emanuel Dumitru)

Legaturi: