Predicile PS IGNATIE al Hușilor la POGORÂREA DUHULUI SFÂNT: “BISERICA este poporul lui Dumnezeu adunat în rugăciune, ca să se împărtăşească şi să trăiască credinţa. FIDELITATEA FAȚĂ DE TRADIȚIE, DE RĂDĂCINI şi obârşie este cea mai boicotată şi dinamitată în lumea de astăzi”

Biserica este adunarea poporului lui Dumnezeu. Noi suntem Biserica. (…) În limba greacă, pentru cuvântul «Biserică», avem un substantiv extrem de sugestiv: «ecclesia». Înseamnă «adunare a celor chemaţi cu un anume scop». Noi suntem Biserica celor care am fost chemaţi de Dumnezeu cu un anume scop. Scopul este să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Sfânta Împărtăşanie întreţine Biserica şi îi dă viaţă. Venim la biserică să luăm parte la «ospăţul credinţei»,după cum îl numeşte Sfântul Ioan Gură de Aur.

„POGORÂREA DUHULUI SFÂNT – CONSTITUIREA BISERICII CA EVENIMENT ȘI COMUNITATEA RUGĂTOARE A POPORULUI LUI DUMNEZEU” –

Predica Părintelui Episcop IGNATIE al Hușilor la Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt. 7 iunie 2020 – Schitul Drăgești:

 „Sărbătoarea Cincizecimii marchează momentul văzut de constituire a Bisericii lui Hristos. Este ziua în care Hristos a coborât în inimile oamenilor şi, în felul acesta, ei au devenit Biserica Lui, Trupul Lui tainic.

Biserica a fost întemeiată prin cele patru acte ale mântuirii neamului omenesc: prin Întrupare, prin Răstignire, prin Înviere şi prin Înălţare. Sunt evenimentele care întemeiază Biserica lui Hristos.

Biserica, ca Trup tainic al lui Hristos, înmugureşte, este întemeiată în mod nevăzut odată cu Întruparea Sa, odată cu luarea trupului Său, curat, neprihănit din Fecioara Maria.

Sărbătoarea Cincizecimii, a momentului în care Duhul Sfânt S-a pogorât asupra Sfinţilor Apostoli, care erau adunaţi pe una din colinele din Ierusalim, marchează constituirea Bisericii.

Biserica a fost instituită, întemeiată prin cele patru acte ale mântuirii neamului omenesc şi constituită în ziua Cincizecimii.

Vorbim despre Biserică, dar nu ştim ce este Biserica.

În ultima vreme, Biserica a fost în centrul multor discuţii pe plan mediatic.

Cei mai mulţi, inclusiv dintre cei care fac parte din Biserică, nu înţeleg ce înseamnă şi ce este ea.

Unii cred că Biserica înseamnă ziduri sau o instituţie care presupune o anumită birocraţie, ca orice altă instituţie din lumea aceasta. De aceea avem această modalitate lumească de raportare la Biserică, pentru că este percepută ca o instituţie printre multe alte instituţii.

Biserica este ceva mai mult decât atât. Sărbătoarea de astăzi ne învaţă ce este Biserica.

Biserica este poporul lui Dumnezeu adunat în rugăciune, ca să se împărtăşească, să preaslăvească numele Său şi să trăiască credinţa.

Noi toţi suntem Biserica, nu numai episcopii şi preoţii.

Se poate observa că orice discurs despre Biserică, fie că este pozitiv, fie că este negativ, face referire doar la episcopi şi la preoţi, de parcă credincioşii sau chiar cel care vorbeşte nu ar face parte din ea. Din nefericire, este o înţelegere eronată.

Biserica este un Eveniment. Ea a fost constituită în urma evenimentului Pogorârii Duhului Sfânt, în chip de limbi de foc, asupra Apostolilor, care erau adunaţi pe colina Sionului din Ierusalim, în foişorul cel de sus. Biserica este constituită prin putere de sus.

În urma acestui eveniment, Apostolii, din oameni simpli, fricoşi, neînţelepţi şi neînvăţaţi, au devenit, prin puterea Duhului Sfânt, oameni curajoşi, înţelepţi, care au cucerit lumea întreagă, propovăduindu-L pe Hristos Cel răstignit şi înviat.

Focul Duhului Sfânt s-a pogorât din cer şi i-a schimbat. Este focul schimbării.

Sfântul Diadoh al Foticeii spune că Duhul Sfânt se coboară în chip de limbi de foc tocmai pentru a înţelege că are loc o schimbare.

Se schimbă ceva în sufletele Apostolilor, şi ei devin martorii şi mărturisitorii neînfricaţi ai lui Hristos, până la marginile lumii.

icoana de Ioan Popa

În urma acestei schimbări, a focului care le-a cuprins întreaga fiinţă, Sfântul Apostol Petru – cel căruia îi era teamă, mai înainte, de o biată slujnică, în casa arhiereului Caiafa, când s-a lepădat de Hristos –  se ridică şi le vorbeşte celor care erau adunaţi la sărbătoarea Cincizecimii iudaice.

Pogorârea Duhului Sfânt coincide cu una dintre sărbătorile evreilor, sărbătoarea Şavuot. Evreii, la cincizeci de zile după sărbătoarea Paştilor – care le aducea aminte de izbăvirea lor din robia egipteană şi de mâncarea mielului – sărbătoreau momentul primirii Tablelor Legii de la Dumnezeu, în mâinile lui Moise.

În limba ebraică, «şavuot» înseamnă legământ, reînnoirea legământului. Atunci se adunau evreii din lumea întreagă, mai cu seamă cei din diaspora ebraică. Aveau datoria morală de a veni la Ierusalim.

În această zi a venit Duhul Sfânt, ca în felul acesta să ni se spună că legământul nostru, al fiecăruia, este venirea Duhului Sfânt în viaţa noastră.

În urma cuvântării rostite de Sfântul Apostol Petru, s-au convertit la un alt mod de existenţă, în Hristos, ca la trei mii de suflete. În felul acesta s-a format Biserica lui Hristos.

Biserica este adunarea poporului lui Dumnezeu. Noi suntem Biserica.

Părintele Dumitru Stăniloae spunea, foarte frumos, că «Biserica este comunitatea rugătoare a celor care ştiu că, prin rugăciune, primesc puterea şi harul lui Dumnezeu».

Biserica este comunitatea celor care se roagă. Apostolii, în Ierusalim, erau în stare de rugăciune. Duhul Sfânt vine în viaţa noastră când suntem în stare de rugăciune.

În limba greacă, pentru cuvântul «Biserică», avem un substantiv extrem de sugestiv: «ecclesia». Înseamnă «adunare a celor chemaţi cu un anume scop».

Noi suntem Biserica celor care am fost chemaţi de Dumnezeu cu un anume scop. Scopul este să ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos.

Sfânta Împărtăşanie întreţine Biserica şi îi dă viaţă. Venim la biserică să luăm parte la «ospăţul credinţei»,după cum îl numeşte Sfântul Ioan Gură de Aur.

Este ceea ce au făcut primii creştini, care s-au convertit în urma cuvântării Sfântului Apostol Petru.

În Faptele Apostolilor ni se spune că această mulţime de oameni, trei mii de suflete, stăruiau în învăţătura Apostolilor, în împărtăşire – se referă la comuniune, din grecescul «kinonia», care înseamnă unitate; şi în frângerea pâinii – în Sfânta Împărtăşanie”.

„Duhul Sfânt este duhul fidelităţii. Primii creştini erau fideli faţă de învăţătura Apostolilor, faţă de Tradiţie, faţă de rădăcini.

Din păcate, fidelitatea faţă de Tradiţie, de rădăcini şi obârşie este cea mai boicotată şi dinamitată în lumea de astăzi. Vânturile ideologice vor să ne smulgă din rădăcini, să ne amputeze din legătura intimă cu obârşiile noastre.

Duhul Sfânt este şi un duh al noutăţii, în deplină fidelitate faţă de Tradiţie.

Astfel trebuie să înţelegem Biserica – adunarea poporului lui Dumnezeu. Trebuie şi să împlinim scopul acestei adunări, anume împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos”.

„Lumea nu înţelege ce înseamnă Biserica, pentru că noi nu le-am spus-o. Mulţi cred că a veni la biserică înseamnă să faci o rugăciune personală, individuală şi atât. Din păcate, Biserica nu mai este percepută ca o comunitate, ci ca un loc în care fiecare îşi rezolvă, individual, problemele spirituale. De aceea sunt atâţia care renunţă la Biserică, pentru că ei nu înţeleg ce înseamnă ea.

A veni la biserică înseamnă să îţi asumi focul schimbării, să îţi asumi un alt mod de existenţă, un alt stil de viaţă decât al  lumii de astăzi.

Acest stil de viaţă este să stărui în învăţătura evanghelică, să lupţi pentru unitate şi să tânjeşti să te împărtăşeşti cu Domnul.

Aşa cum Duhul Sfânt i-a schimbat pe Apostoli şi i-a convertit să ajungă oameni plini de curaj, la fel ne schimbă şi pe noi, ori de câte ori venim la Liturghie. Aici nu facem altceva decât să perpetuăm, să actualizăm evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt din ziua Cincizecimii.

Sfântul Serafim de Sarov ne spune că Duhul Sfânt este foc care ne schimbă şi ne transmite un alt mod de existenţă, pe care îl găsim numai în Biserică: «când Duhul lui Dumnezeu se coboară asupra omului şi îl copleşeşte cu preaplinul luminii Sale, atunci sufletul omenesc freamătă de bucurie nespusă, pentru că Duhul lui Dumnezeu transformă în bucurie tot ceea ce atinge».

Acest lucru s-a întâmplat în ziua de Cincizecime. A atins sufletele Apostolilor şi pe ale celor peste trei mii de oameni adunaţi în Ierusalim. Venirea Duhului Sfânt a schimbat sufletele în bucurie”.

***

PS Ignatie: „Dacă nu este în noi Duhul Sfânt, nu putem să ne înţelegem nici în casă, nici în familie, nici la locul de muncă, pentru că ne domină un alt duh, duhul babiloniei”

[…]

„Am intrat, din punct de vedere liturgic, în ceea ce, în popor, se numeşte Duminica Mare, Duminica Pogorârii Duhului Sfânt în chip de limbi de foc, asupra Sfinţilor Apostoli care erau adunaţi în Ierusalim.

Din păcate, nu reuşim să înţelegem, la modul cât se poate de profund, semnificaţia şi lucrarea Duhului Sfânt în viaţa noastră.

Chiar dacă ne însemnăm în numele Sfintei Treimi şi pomenim pe Cea de-a treia Persoană, pe Duhul Sfânt, chiar dacă ne începem rugăciunile de dimineaţă cu imnul «Împărate Ceresc, Mângâietorule», nu ştim ce înseamnă Duhul Sfânt.

Nu ştim ce înseamnă Duhul Sfânt pentru că noi suntem plini de alte duhuri, decât de Duhul lui Dumnezeu.

Duhul lui Dumnezeu este, prin excelenţă, un duh al înţelegerii faţă de noi înşine şi faţă de cei din jurul nostru.

Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt este un eveniment care restaurează duhovniceşte un alt episod din zorii umanităţii.

Este vorba de episodul cunoscut sub numele de «Turnul Babel». Cei care locuiau în ţinutul Senaarului s-au înţeles între ei să ridice un turn în formă de trepte, un zigurat, al cărui vârf să atingă cerul. Această învoială era rodul mândriei, al semeţiei şi al cutezanţei.

Dumnezeu, când S-a pogorât în acel ţinut şi i-a văzut pe cei care şi-au propus să ridice turnul care să străpungă cerul, a zis, în sfatul Preasfintei Treimi: «să ne pogorâm şi să le amestecăm limbile» – vorbeau o singură limbă – ca să nu se mai poată înţelege şi să ridice acel turn al aroganţei omului, care crede că poate să Îl înfrunte pe Dumnezeu. Această amestecare a limbilor a numit-o «Babel».

Noi, în vorbirea curentă, când nu reuşim să ne înţelegem şi să găsim un fir comun al comunicării dintre noi, spunem, ca o formă de saturaţie, că este «o babilonie».

Nu ne auzim unii pe ceilalţi, nu reuşim să captăm înţelesul adânc a ceea ce ni se transmite.

Pogorârea Duhului Sfânt repară, restaurează babilonia din Senaar.

Dumnezeu a dat darul vorbirii în limbi Apostolilor, şi toţi cei care erau adunaţi la Sărbătoarea Cincizecimii înţelegeau, fiecare în limba lui, mesajul propovăduirii credinţei în Hristos Cel înviat. Se minunau şi se întrebau cum de pot să înţeleagă cele ce se vorbesc, fiecare în limbile lor”.

[…]

„Duhul Sfânt este darul înţelegerii. Dacă nu este în noi Duhul Sfânt, nu putem să ne înţelegem nici în casă, nici în familie, nici într-o obşte călugărească, nici la locul de muncă, pentru că ne domină un alt duh, duhul babiloniei. În spatele acestuia stă diavolul. El ne face să ne împiedicăm unul de celălalt, nereuşind să găsim acel cuvânt care porneşte din Duhul Sfânt.

Dumnezeu-Omul L-a trimis pe Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, în lume, ca prin prezenţa Lui să simţim prezenţa lui Hristos în sufletele noastre. Odată cu venirea Duhului Sfânt, Hristos devine prezent în viaţa noastră.

Domnul Hristos, ca Cel ce este Dumnezeu-Om, Domnul păcii şi al înţelegerii, le-a vorbit foarte limpede cărturarilor şi fariseilor, dar ei nu L-au înţeles.

Hristos este adevărul, pacea şi înţelegerea. Fariseii şi cărturarii nu erau în stare să primească duhul păcii şi al înţelegerii. Răstălmăceau orice le spunea Hristos. Înţelegeau pe dos.

În spatele acelei înţelegeri strâmbe stătea alt duh, cel care le amestecă pe toate, oricât de limpede am vorbi.

Părinţii Bisericii noastre au fost purtători de Duh. Mulţi nu au priceput nimic sau au răstălmăcit ceea ce ne-au lăsat ei moştenire, pentru că nu era Duhul Sfânt în ei. Poate, din păcate, nu este nici în noi. Dacă ar fi, am simţi efectele prezenţei Lui în noi. Am avea darul înţelegerii.

Când cineva ţi se opune permanent, este clar că nu este în el Duhul lui Dumnezeu”.

[…]

„Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt ar trebui să ne invite să reflectăm mai profund cât din lucrarea Duhului este în noi, cât avem duhul înţelegerii faţă de noi înşine şi faţă de cei din jur.

Trăim într-o eră a comunicării, ne folosim de mediile digitale, distanţele nu mai constituie o problemă. Cu toate acestea, cu cât dispunem de toate aceste mijloace, comunicarea dintre noi sărăceşte, este palidă şi nu mai are aceeaşi profunzime.

Nu sunt de vină mijloacele de comunicare, pentru că ele sunt un dar al lui Dumnezeu. Noi suntem de vină, pentru că le folosim inadecvat.

Când ar trebui să sporească duhul comunicării şi al înţelegerii dintre noi, alegem să ne comportăm ca şi cum nu înţelegem nimic din ceea ce ni se spune. Suntem opaci şi la minte şi la inimă, încât nu poate răzbate nimic. Opacitatea şi încuierea minţii şi a inimii sunt semnele vădite ale unui alt duh.

Să ne învrednicească Domnul de darul Duhului înţelegerii şi al adevărului”!

Legaturi: