CULTUL FRICII SI AL MORTII duce la RENUNTAREA LA LIBERTATE si la LEPADAREA DE HRISTOS. Semnul “botnitei” vs. semnul crestinilor – SFANTA LITURGHIE SI IMPARTASIREA. Parintele Cezar Axinte si profesorul Mihail Chircor despre “BATALIA CU POTIRUL”. PANDEMIA ca “exercitiu” al razboiului Satanei cu Hristos (VIDEO, AUDIO, TEXT)

13-06-2020 Sublinieri

Emisiunea “Vestea cea bună” – Despre frică – 19 mai 2020

Realizatori: Pr. Cezar Axinte şi Prof. Mihail Chircor:

Mihail Chircor:

“Aceasta pandemie declarata de OMS este o piatra de hotar, un moment de rascruce in istoria omenirii; lucrurile nu vor mai fi niciodata cum au fost. (…) Lucrurile se cern si credem ca este nevoie de o discutie serioasa privind impactul acestor evenimente asupra sufletului crestinului. (…) Nu am vazut nicaieri pana acum o dezbatere privind aspectele duhovnicesti ale pandemiei, fiindca are o componenta mediatica extraordinara. Ziceam inainte parintelui ca eu as da nota zece minus acestui scenariu foarte bine pus la punct – care a depasit toate asteptarile… Nu spun ca nu exista virusul, nici nu indemn la nesupunere civica. (…) Spun scenariu pentru ca eu, in 66 de ani de viata, nu am intalnit nicio perioada in care deschizi ziarul sau televizorul si nu gasesti nimic in afara de COVID. Bun, este, intr-adevar, o problema, este o amenintare, dar mai sunt si alte probleme, mai este si altceva in existenta noastra. Ceea ce a reusit sa produca aceasta pandemie este o frica teribila in randul populatiei, un numar foarte mare de oameni afectati de frica – frica de virus, frica de moarte. Si aceasta pandemie a fricii vrem sa o discutam cu parintele. Cum facem sa scapam de ea, fiindca altfel insasi frica asta de boala ne va imbolnavi” .

***

Român Ortodox în Franta:

Pr. Cezar Axinte și Prof. Mihail Chircor despre cultul fricii. “Ca sa nu cad in cultul fricii, eu nu mai pot vedea altfel moartea decat ca un Paste”

Câteva spicuiri din cuvânt:

Pr. Cezar Axinte:

– Frica devine un cult. Are toate componentele unui cult, ale unei religii. Daca putem intelege cuvantul [religie] care inseamna a te lega, „a te loga” – cum se obisnuieste acuma in limbajul acesta cibernetic –, a te re-lega cu toata fiinta ta, cu tot efortul tau de un lucru, fie el si ireal sau irational, este o religie.

Practic, vad ca acest cult al fricii nu face niciun fel de moft si primește pe oricine sa devina apostol, de la academicieni pana la preoti crestini, chiar si ortodocsi – nu cred ca ar face mofturi sa primeasca si un ierarh, sau mai multi ierarhi.

Se contureaza faptul ca, desi te numesti crestin ortodox, dar tu practici acest cult al fricii, mi-e teama ca trebuie sa spun ca, usor-usor, te dezlegi sau te lepezi de Hristos, de credinta ta si te loghezi, te re-loghezi – sa spunem asa – de un alt cult, cu apostolii lui, cu dumnezeul lui. Dumnezeul acestui cult este moartea, pentru ca este inteleasa ca singura realitate, ca ultima realitate, cu stapanire abosoluta.

Or, iata ca avem aici – sa ma ierte Dumnezeu daca gresesc, dar indraznesc sa creionez aceasta imagine – un cult generalizat sau o denominatie a unui cult generalizat, care este nihilismul sau cultul mortii.

Dumnezeu, la un moment dat, le spune fariseilor si carturarilor, cand acestia vor sa adune probatoriu pentru dosarul Lui de instanta, intrebandu-L ce va fi, ca: iata, la noi avem casatoria de levirat, au fost 7 frati, au murit, si la inviere a cui va fi femeia? Si atunci Mantuitorul le spune: Va rataciti necunoscand Scriptura si puterea lui Dumnezeu. Si le spune: Dumnezeu este Dumnezeul viilor si nu al mortilor. Cu alte cuvinte, cultul pe care il marturisim este al unui Dumnezeu Viu, al Celui Viu, al lui Hristos cel Inviat, care este si Dumnezeu. Or, din moment ce eu ma lepad, ma departez sau ma indoiesc, eu practic un alt cult, iar acesta este cultul fricii, care este o frica irationala. Pentru ca avem si o frica rationala, daca ii putem spune asa. Dupa cadere, omul are o frica pe care nu o avea inainte, fiindca era imbracat in lumina, si nu avea de ce sa-i fie frica. Desi Dumnezeu i-a pus pe Adam si pe Eva in gradina Edenului „ca sa o lucreze si sa o pazeasca. Era si acolo o paza, o atentionare. Nu era o frica, pentru ca moartea inca nu exista. De unde vine si aceasta practica in cultul nostru, in mistica rasariteana: paza mintii, smerita cugetare. (…) Deci, Dumnezeu l-a pus pe om sa pazeasca. De ce? Dumnezeu cunostea ca exista demon, stia ca [Lucifer] a cazut. I-a spus si de pom, dar omului nu-i era frica. Dovada ca s-a dus si a mancat, chiar daca Dumnezeu i-a spus: negreșit, cu moarte vei muri. De ce? Pentru ca omul nu cunostea frica de moarte. Dupa cadere omul s-a invatat cu frica de moarte. Nu credeam sa-nvat a muri vreodata... Eminescu, genial! Copilul nu stie ce e moartea. Noi invatam ce e moartea. O invatam de la mediul inconjurator, dar de la om cel mai mult. Acest cult al mortii, adica frica irationala, este in raspar cu frica rationala, adica cea cu care Dumnezeu l-a echipat pe om dupa cadere. Nu l-a lasat pe om asa, adica sa mearga pe varful unui munte sa nu inteleaga ca exista forta gravitationala, sa calce in gol. (…). Prin urmare, omul este echipat cu aceste mecanisme extraordinare, care il pun intr-o situatie de aparare sau de fuga, depinde de caz, cu ce stim: adrenalina, neurotransmitatori, cu creierul care da comenzi corpului ca sa se apere, sa se angajeze in lupta. Are pentru cateva secunde niste mecanisme care se dezvolta datorita fricii si il pun pe el la adapost; sau vorbim de instinctul de conservare, care functioneaza independent de ratiunea omului, deci niste echipamente pe care le-a lasat Dumnezeu.

Dar, dincolo de aceasta, orice frica nu este de la Dumnezeu ci este de la cel care are, sa spunem asa, „jucaria” cea mai interesanta. Jucaria care i-a fost luata. Diavolul a pierdut aceasta „jucarie” extraordinara cu care tinea lumea in teroare. Pana la intruparea lui Hristos, „jucaria” preferata a diavolului, si care era in mana lui, si dispunea absolut si discretionar de ea, era moartea. Ei, bine, i-a fost luata! Aceasta jucarie, acest instrument de tortura i-a fost luat diavolului. Prin urmare, din moment ce moartea a fost biruita, Hristos a biruit moartea în Sine, dar nu pentru Sine, ci pentru noi – deci n-a facut o demonstratie -, iata ca noi avem porunca sa nu ne fie frica, adica sa nu ne supunem acestui cult pentru care, in existenta noastra, ultimul cuvant il are moartea. Da, moartea este o realitate, dar nu e ultima realitate. Si atunci, noi, odata ce ne supunem acestui cult, devenim practicanti ai acestui cult. (…)

Din moment ce eu ma supun acestei frici, incat ma lepad – nu neaparat de Hristos, ci de cultul meu care spune: n-ai frica, stai tare, Hristos a inviat, turma mica nu te teme, si toate celelalte pe care le exersam de la Botez, sau poate chiar si de la nastere (…) Si atunci, bineinteles ca in momentul acesta se pune problema ca noi, ca crestini, si cu atat mai mult noi, ca preoti, sa dam un exemplu lumii. Adica ceea ce am predicat sa fie conform cu ceea ce traim, cu ceea ce faptuim. Sigur, nu putem fi la nivelul unui sfant care a facut o asceza exceptionala, dar, ca sa treci clasa minimal trebuie sa iei un cinci, deci minimal trebuie sa ne punem problema aceasta. Si una din problemele pe care trebuie sa ne-o punem este biruirea fricii. Pentru ca nu tu ai biruit. Zice: Indrazniti, Eu am biruit lumea. Adica: Eu am biruit-o, si tu esti cu Mine, ai partasie cu Mine. Deci [Hristos si biruinta Sa] devine parte din noi.

Am intrebat credinciosii intr-o zi: va rog sa-mi spuneti care este cel mai sfant obiect din biserica aceasta. (…) Si, dupa multe discutii, s-a ajuns la concluzia ca Sfantul Chivot de pe Sfanta Masa este obiectul cel mai sfant. Toate sunt sfinte, si lingurita si… De ce sunt sfinte? Pentru ca au atingere, partasie, au intrat in contact cu Hristos. Dar, atuncea, daca o tabla moarta o cinstim, Sfantul Chivot se cinsteste, cu atat mai mult tu, care te-ai impartasit. Tu nu esti Sfant Chivot? Tu nu esti mai mare decat Sfantul Chivot?

[…]

Numai asa poate fi tratata moartea in chip firesc, ca si cum ar fi Paste. Pastele meu pentru care ma pregatesc la fiecare Liturghie. Si, cand vine momentul, eu de fapt m-am antrenat toata viata pentru Pastele meu personal. Asta este de fapt Pastele: este trecerea de la moarte la viata. Si nici nu poti sa-ti mai inchipui altfel moartea. Ca sa nu cad in cultul fricii, eu nu mai pot vedea altfel moartea decat ca un Paste.

[…]

Uitați ce spune Sfântul Nicolae Velimirovici:

“Nimic din lume nu-l face pe om atat de josnic si atat de mic ca frica de moarte”.

Va dati seama? De ce? Pentru ca omul nici nu stie ca actioneaza conform fricii de moarte. Toate gesturile, toate gandurile, toate cele pe care le face sunt circumscrise fricii de moarte sau ne-fricii de moarte. Or, virusul fricii de moarte este intr-o stare latenta, insa cand este zgandarit mediatic, se produce contagiune si el incepe sa lucreze, omul devine mic si josnic – mai ales cand frica de moarte devine iminenta – virtual iminenta! (…)

Biserica are instrumentele ei ca sa-l vindece pe om de frica de moarte. Si nu numai ca-l vindeca de frica de moarte, il vindeca si de moarte. Or, aici intram in contradictie cu autoritatea. De ce? Pentru ca acest lucru nu se poate intelege in chip rational, ci supra-rational, mistic. Si te incredintezi ontologic, nu academic.

[…]

Prof. Mihail Chircor:

Este pentru prima data din istoria omenirii, dupa cate stiu eu, cand imixtiunea Statului in Biserica este atat de vizibila si de puternica.

Pr. Cezar Axinte:

Da, Statul a trecut dincolo de Catapeteasma.

Stalin a inchis bisericile, le-a dinamitate, le-a daramat, dar nici Stalin n-a indraznit sa treaca dincolo de Catapeteasma. (…) La Vohodul Mic, cand iesim cu Evanghelia, diaconul spune: “Binecuvinteaza, parinte, sfanta intrare!”, preotul raspunde: “Binecuvantata este intrarea sfintilor Tai… – lumea poate crede ca preotul se slaveste pe sine. Nu! E vorba ca preotul da binecuvantare sa intre ingerii care doresc sa priveasca Sfanta Jertfa! Pai spune asta unui… [ateu]. Cum sa spui asa ceva, ca in Potir este Hristos si ca preotii dau binecuvantare ingerilor, care nu indraznesc sa treaca dincolo de catapeteasma, decat cu binecuvantarea preotului? Fac ingerii ascultare de preot, ala cel mai amarat si mai prost! Ingerii stau si asteapta, iar autoritatile vin si iti trimit un comisar in Altar care sa-ti spuna cum se impartaseste?!

[…]

Nu exista alt antivirus impotriva fricii de moarte si impotriva mortii decat Trupul si Sangele Mantuitorului. Pentru asta suntem pregatiti de orice.

***

Emisiunea “Vestea cea bună” – Vânzătorii de iluzii – 26 mai 2020

Realizatori: Pr. Cezar Axinte şi Prof. Mihail Chircor:

Prof. Mihail Chircor:

Mantuitorul a zis: Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Exista o singura cale, cea a lui Dumnezeu, a mantuirii, un singur adevar, al lui Hristos si o singura viata adevarata, Imparatia Cerurilor. Restul e minciuna tatalui minciunii. Nu-i o cale usoara, dimpotriva, e grea, cere jertfa, dar la capatul ei e Dumnezeu si Imparatia Cerurilor. Si nu toti se incumeta pe ea.

In zilele acestea trecem printr-o perioada grea, urata, de incercari, de cernere si, daca imi permiteti, e o cernere cu o sita cu ochiuri mai micute. Unii o numesc pandemie. Pandemia a limpezit lucrurile, a anulat micile poteci si a lasat deschise doar doua cai: a indumnezeirii si a indracirii. Cale de mijloc nu a mai ramas. Si tocmai in aceasta perioada, ca in toate perioadele tulburi ale omenirii, au aparut si vanzatorii de iluzii. Cei ce promit un paradis iluzoriu si foarte usor de atins. Te urci in masina sau in avion si el te duce la un all-inclusive pe viata. Ei iti promit si o protectie totala, sanatate vesnica, vaccin si cate si mai cate. Cu o singura conditie: sa ii asculti pe ei. Si nu cer mare lucru: increderea in ei, supunerea lor. Si va fi bine, lucrururile vor reveni la normalul de dinaintea pandemiei si chiar si mai si. Par niste miei, dar numai blana e a mielului, căci sub ea e un lup necrutator. Atentie la acest agent de vanzari iluzii imbracat in haina de miel, care promite atat de multe si cere atat de putine in aparenta. Dar ceea ce promite nu are nici o valoare, iar ceea ce cere e nepretuit: sufletul nostru si vesnicia.

Ii intind stafeta, microfonul, parintelui, la intrarea in biserica caruia scrie “Nu hraniti lupii!”

Pr. Cezar Axinte:

„Parca este ciclic, nimic nu e nou sub soare. Si la inceput de doua ori chiar s-a intamplat sa spuneti ‘vanatorii de iluzii‘, ceea ce e foarte corect, ca daca exista vanzatori de iluzii trebuie sa fie si vanatori de iluzii. Noi suntem vanatorii de iluzii, eventual sa ne inghesuim sa luam primii, sa nu ne scape ceva sau sa ne ajunga si noua, dupa cum am fost obisnuiti, pentru ca nu este un exercitiu de ieri sau de astazi: „nu vă băgați în față”, „dați câte puțin să ajungă la toți”. Deci iluziile, desi sunt iluzii, iata ca par ca nu ajung tuturor, trebuie sa te grabesti, trebuie sa te inghesui…

Intr-adevar, ati spus minunat ca dincolo de criza sanitara care exista si pe care nu o negam – Biserica nu o neaga si nici nu o ignora – si care care poate fi masurata, exista intr-un fel sau altul. Dar ce este foarte interesant, nu numai ca a fost depasita, ci ca ea, aceasta criza nu are nici pe departe caracteristicile unei crize sanitare, cum au mai fost si altele. Adica ar fi trebuit ca exercitiul acesta sa duca la solidarizarea oamenilor.

Prof. Mihail Chircor:

Pai sunt mesaje: „Stam acasa, impreuna biruim”. Noi, oamenii, fara Dumnezeu, biruim stand in casa… Uniti, solidari…

Pr. Cezar Axinte:

Vedeti ca exista deja si expresia ‘solidari, dar solitari’. Adica, din capul locului, Dumnezeu  a fost scos din ecuatie. Odata ce suntem solitari, ne-am rupt de nevoia de a fi in comuniune cu Dumnezeu. Sigur ca poate mergem prea departe, poate nici nu s-au gandit oamenii cand au scos logo-ul asta care e de campanie.

Prof. Mihail Chircor:

Logo-ul l-a scos necuratul, nu oamenii. Necuratul vorbeste prin gurile unora, Dumnezeu prin gurile altora.

Pr. Cezar Axinte:

…Dar se simte o mare suferinta, o mare jale.

Prof. Mihail Chircor:

Sa va inseninez putin. Circula pe internet si pe anumite televiziuni o declaratie oficiala de stat a Presedintelui american Trump. Este aberant in pandemia pe care o declari sa lasi deschise magazinele de bauturi alcoolice, centrele de avort, hipermarketurile, care sa raspunda unor „nevoi esentiale” si inchizi toate lacasurile de cult. Si el a introdus, prin forta pe care presedintele Americii o are, lacasurile de cult in domeniul esential. A spus ca „tara asta are nevoie de mai multa rugaciune, nu de mai putina. Preotii, rabinii, imamii isi cunosc comunitatile si le iubesc, vor stie ei cum sa le protejeze”. Si a spus ca ordona [deschiderea lacaselor de cult]. Este o atitudine de presedinte crestin si nu putea sa iasa un presedinte crestin dintr-un neam pagan. In ciuda faptului ca America pare extem de heterogena, credinta este prezenta acolo. Vestea e buna.

Pr. Cezar Axinte:

Da, vestea e foarte buna. Crestinul nu poate sa fie decat optimist. Insa poate ca anumite intuitii sau poate experienta ma fac sa fiu prudent. Desi este nemaiintalnita in istoria ultimelor decenii o astfel de pozitie, sunt totusi prudent in a ma increde foarte mult, dar despre asta o sa vorbim altadata. Mi se pare un rol foarte bine acoperit, un rol foarte bine jucat, sa nadajduim la Dumnezeu ca nu este doar un rol, si ca dincolo de ceea ce mi se pare, exista o curatie, o sinceritate, vom vedea. Si vom vedea in foarte scurt timp – asta este bine, de-asta mi-am si permis sa am o rezerva. Dar dincolo de lucrul acesta, observ o mare asteptare. Astazi am vorbit cu un militar pensionat si care a muncit toata viata cu informatii de prima mana. Si mi-a spus ca lui ii ‘miroase’, din experienta sa, ca lumea pare sa astepte un brat de fier, pare sa ceara asta si sa astepte asta. […] Intuitia ma face sa cred ca omul acesta, care este de buna credinta si cinstit sufleteste, care isi iubeste neamul, are dreptate. Pentru ca [de exemplu], daca un om este dispus sa te raporteze, sa sune la 112, pentru ca nu ai masca… e mult prea mult, intr-un timp mult prea scurt. Un exercitiu care dureaza de doua luni si e atat de bine impropriat… Este cu totul si cu totul neverosimil – dau un exemplu poate extrem – ca un coleg de banca cu care, sa zicem, am jucat fotbal in curtea scolii in scoala generala, ar putea sa sune la 112 [sa ma reclame] ca nu am masca. Lucru care s-ar putea totusi intampla. In numele a ce?

Prof. Mihail Chircor:

Va spun eu a ce, in numele fricii. Adica tu si cu astilalti ai tai, inconstienti, refuzati sa va supuneti acestor reguli si facand treaba asta, tu pui in pericol integritatea si viata mea si a familiei mele. Si eu care tin la viata mea, ma apar si nu am sa iti permit nici macar tie, colegul meu de banca sa imi pui tu mie si familiei mele, viata in pericol. Viata e tot ce am!”.

Pr. Cezar Axinte:

Adevarat. Pai se inscrie in rationament, atunci… Si atunci mergand cu rationamentul mai departe, omul [militarul in rezerva] cu care am vorbit astazi, cu care am avut un dialog duhovnicesc, are dreptate. Căci colegul meu de banca care e gata sa ma raporteze pentru a-si apara viata si integritatea, este gata sa cedeze totul, chiar catre o mana forte, in sensul acesta, de a renunta la drepturi si libertati dobandite in sute de ani, pentru o iluzie. Pentru ca viata, siguranta si sanatatea asa cum sunt ele prezentate, sunt iluzii – ca de aici am pornit, de la vanzatorii de iluzii. Or, pentru o siguranta ipotetica, renunti la libertate, la bucurie – libertatea are in sine si bucuria, pe cand frica nu are in sine decat o incrancenare, o tensiune extraordinaraOr, vedeti ca e un paradox, o contradictie in termeni…

Prof. Mihail Chircor:

Frica de boala, de moarte, de jertfa, de suferinta il face pe om sa prefere ca, in loc sa fie un om liber – care s-ar putea imbolnavi si suferi  – sa fie un sclav sanatos. Asta e alegerea lui.

Pr. Cezar Axinte:

Aici e eroarea. [De fapt], prefera sa fie un sclav bolnav [nu isi da seama ca pierde totul, in realitate, adica si sanatatea, in numele careia isi vinde libertatea – n.n.]. (…) S-a intamplat cu poporul lui Israel, cand i-a scos Moise din mana lui Faraon si au inceput sa carteasca. Pai noi mancam caldari de carne acolo si acum murim de foame… [M.C.: Fusesera niste sclavi imbuibati, iar acum erau niste oameni liberi care sufereau]. Sufereau, dar sufereau nu din pricina lui Dumnezeu. Ei n-au ratacit 40 de ani in Egipt, pentru ca Dumnezeu este asa, un cinic, “o putere” careia ii place sa vada “furnicile” astea cum se calca in picioare si se zdrobesc pentru niste jumari de porc, pentru niste caldari de carnuri, cum spuneau ei, chiar aceasta este sintagma. Ci pentru ca El le-a dat Canaanul, i-a scos din Egipt cu plagi, cu toate minunile acelea, au trecut Marea Rosie in 48 de ore, au ajuns in Canaan si le-a zis: Asta e tara pe care v-am dat-o, mergeti si luati-o! Ei au trimis iscoade si cand au vazut abundenta si oamenii care erau foarte puternici si sanatosi acolo, cu holse imbelsugate, au zis: Nu avem nici o sansa, sunt multi, sunt sanatosi si bine hraniti, in schimb noi veniti din sclavie nu avem nicio sansa… Si pentru ca au cartit si nu au avut curaj, din pricina lasitatii, a fricii de moarte, care, bineinteles ca provine din necredinta, Dumnezeu a zis atunci: Niciunul dintre voi nu va vedea Canaanul. Si n-a intrat nici macar Moise. […]

Ne dam seama ca aceasta frica ne poate face sa pierdem tara promisa, Imparatia cerurilor, Ierusalimul cel de Sus. Suntem in aceasta situatie…. Antihristul nu se va inscauna cu forta, ci in aplauze, iar la drepturi si libertati se va renunta consimtit, de buna voie. Or, noi renuntam la Adevar si ne pierdem libertatea. Adevarul nu e o idee, o doctrina, ci este o Persoana. Adica renuntam la Hristos. Asta se vede. De-asta am zis ca vad o jale. [.…] E un moment foarte greu, foarte tensionat, e o reteta extrema de fina si rafinata a celor ce gestioneaza aceasta situatie, uneltele si vasele foarte in-duhovnicite [in sens negativ, indracite – n.n] ale celui-rau. As vrea sa fiu atat de ravnitor ca unul dintre apostolii acestei noi religii.

Prof. Mihail Chircor:

Hai sa punctam putin si sa iesim dintr-un limbaj criptic. Frica a facut sa se intample ceea ce daca as fi spus acum un an cuiva, mi-ar fi pus eticheta de nebun, m-ar fi injurat si m-ar fi dat afara. Parintii nu isi mai primesc copiii si nepotii de frica bolii, a mortii. Copiii si nepotii nu mai merg la parintii lor de frica bolii si a mortii. Daca i-as fi spus cuiva asta acum 1 an sau chiar acum 3 luni, sau ca nu are sa mai mearga de Paste la slujba de Inviere [si ca va fi fenomen de masa] mi-ar fi zis ca sunt nebun… Acolo s-a ajuns cu frica. Este o frica care e straina firii omului, e nefireasca si patologica.

Am auzit intr-un cuvant de invatatura de la parintele Ilarion, duhovnicul manastirii Crucea, o definitie a sanatatii pe care nu am mai auzit-o pana acum (…). “Starea de sanatate a unui om este starea de unire cu Dumnezeu, cu Hristos”. Deci cu cat omul este mai apropiat de Hristos, cu atat este mai sanatos. Cu cat se indeparteaza omul de Hristos se imbolnaveste. […] Boala trupului este generata de boala sufletului, boala sufletului este generata de pacat, deci, practic, pacatul ne imbolnaveste trupurile. Vrem sa fim sanatosi? Sa ne apropiem de Hristos, sa ne unim cu Hristos!

Pr. Cezar Axinte:

Starea de sanatate este starea de despatimire. Nu e vorba de a scapa de toate bolile astea, dar atat de sanatos poti sa ajungi in unire cu Hristos, incat scapi de o boala de care n-a scapat nimeni – moartea. Ca aici e batalia. Asta-i starea de sanatate, cand omul este incredintat ca a biruit moartea.

[…]

Prof. Mihail Chircor:

As vrea sa fac o trimitere foarte scurta la slujba Botezului, unde le Lepadari, se spune: “Te lepezi de Satana? Te unesti cu Hristos? Te-ai unit cu Hristos? ” Deci, noi, cei botezati, ne-am unit cu Hristos, depinde de noi, mai departe, sa ramanem uniti cu Hristos sau apropiati, la o distanta cat mai mica sau sa ne indepartam si sa ne pierdem.

Pr. Cezar Axinte:

La distanta mica nu. Intim! Ca aicea a fost batalia. Sa cedezi cea mai mica distanta! Aicea-i batalia cu Potirul! A te uni cu Hristos in modul cel mai intim, desavarsit, aceasta este. Aicea-i batalia: numai putin sa te desparti!

[…]

Prof. Mihail Chircor:

Sa revenim la vanzatorii de iluzii. Ei sunt printre noi, sunt extrem de activi. Eu personal refuz violenta. “Cine scoate sabia, de sabie va pieri”. Dar sunt pentru lupta. Crestinul nu este un las si nu se preda la prima somatie. Dar crestinul nu lupta cu arme fizice, cu arme violente, nu da in cap. Noi trebuie sa stam drepti, sa nu ne plecam si sa nu ne despartim de Hristos.

[…]

Va mai dau un pas anuntat: bancile centrale europene au termen 3 ani sa se ajunga la moneda virtuala, banii cash sa dispara de pe piata. Asta este urmatoarea tinta. Si nu platesti decat electronic.

Pr. Cezar Axinte: Astea sunt mijloace.

Prof. Mihail Chircor: Instrumente de inrobire.

Pr. Cezar Axinte: Urmatorul pas probabil in urmatoarele luni, va fi o vaccinare in masa [obligatorie].

Prof. Mihail Chircor: Este o reactie de respingere atat de puternica…

Pr. Cezar Axinte: Dar vedeti ca acelasi Trump de care spuneati, spunea ca a pregatit armata pentru ca vaccinul sa ajunga la toata lumea.

Prof. Mihail Chircor:

Vom vedea. Parinte, este o alegere. Eu vin si spun ceva legat de vaccin. In comunism venea si te lua de nu mai stiau unde ai fost ingropat. In anii aceia, comunistii care au omorat sute de mii de oameni nu au indraznit sa se atinga de vaccinuri. Vaccinurile erau curate. Astazi traim intr-o democratie iar un procent din ce in ce mai mare de oameni nu are incredere in autoritati ca vaccinul ala este chiar ce trebuie sa fie. Exista teama ca in vaccinul ala se mai baga ceva care sa te inrobeasca.

Pr. Cezar Axinte:

Nu asta ar fi problema, ca pana la urma e vb de alegere, dar problema se va pune daca nu vei avea de ales.

[…]

Asa cum acum trei luni nu ma gandeam nici macar intr-un scenariu SF, ca ma duc sa imi cumpar hartie igienica si ma scaneaza cu un dispozitiv chinezesc un [fost sportiv] care s-a facut paznic la [supermarket], spun asta ca e sportiv, nu e medic, dar nu s-au pregatit  sa imi ia temperatura… […] Ma gandesc insa ca exista aceasta posibilitate ca colegul meu din scoala generala sa ma raporteze ca nu m-am vaccinat sau sa ma scaneze si cel mai probabil ca vaccinul va cuprinde un element care va putea fi scanat cu un aparat…

Prof. Mihail Chircor: Vaccinul cu nanotehnologie este pregatit, aparatul de scanare este pregatit.

Pr. Cezar Axinte: Asta ma face sa ma gandesc ca deja, in general, s-a facut o alegere, autoritatile au facut o alegere.

[…]

***

Predică la Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor)

Pr. Cezar Axinte

Capela Tinerilor Mamaia

28 mai 2020:

“Iubiți credincioși, astăzi este Praznic Împărătesc. Biserica prăznuiește Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos. Dacă o să aveți dragoste să vă rugați și pentru mine pentru cuvântul pe care vi-l spun, atunci poate Dumnezeu, Duhul Sfânt poate îmi va da un cuvânt să fie de folos pentru noi toți.

Înălțarea este un moment istoric care se petrece la o distanță în timp și spațiu de la Învierea Domnului. Avem astăzi Evanghelia de la Luca ce leagă cele două evenimente, Învierea Domnului și Înălțarea Domnului, cu sensul acesta minunat de a arăta că de la arestare, condamnare, pătimire, răstignire și punere în mormânt și până la Înălțarea Domnului, Iisus Hristos, Iisus din Nazaret cum Îl numea acuzarea, a fost 40 de zile împreună cu ucenicii. Deci a înviat în ziua cea dintâi a săptămânii, spre dimineață, a venit la ucenicii Lui, L-a văzut Maica Domnului, L-au văzut Maria-Magdalena și Mironosițele, L-au văzut Petru și Ioan, Luca și Cleopa și alți 500 care erau. Toți erau în viață la momentul Înălțării și la momentul Coborârii Sfântului Duh. Și ne relatează Sf. Evanghelist Luca un moment în care Mântuitorul vine și cumva le reproșează, pentru că ei sunt perplecși, n-au crezut nici ce-au spus Luca și Cleopa, nici ce-au spus Mironosițele, nici ce-a spus Petru, nici ce-au spus îngerii. Ei au văzut doar mormântul gol, au văzut acolo Sfânta Maramă și giulgiul în care a fost înfășurat și bineînțeles că nu au crezut. N-au crezut, deși au văzut atâtea minuni, deși au fost mai bine de 3 ani cu Mântuitorul, au văzut învierea lui Lazăr, cel care era descompus, putred, și toate celelalte pe care le cunoașteți deja, le-au văzut pe toate.

Când a venit momentul, frica i-a făcut să fugă, să-L părăsească pe Hristos, și aceeași frică i-a întunecat atât de mult, încât n-au crezut. Ce reiese de-aici? Că frica, și mai cu seamă frica de moarte – de fapt cam toate fricile sunt circumscrise fricii de moarte – ce face?  Aduce cu sine necredință. Întunecarea minții și necredință. Indiferent că suntem în anul 30, în ziua în care a fost arestat, în Joia Mare, sau că suntem în mileniul trei, în anul 2020, la Înălțarea Domnului sau la Învierea Domnului, frica este aceeași, pentru că ea este uneltită de același drac. Și bineînțeles că omul se leapădă practic chiar de uneltele cu care l-a echipat Dumnezeu, de aparatul critic și frica devine irațională, încât omul nu mai poate să raționeze corect și se supune cu totul fricii. Care, repet, în afară de cea care este dată de Dumnezeu omului după cădere, cu care să poată supraviețui zidirii, frica este patologică. Este bolnăvicioasă. Atacă mintea, inima și trupul. N-o să fac acum un tablou clinic al fricii, și ce se întâmplă de exemplu cu omul care a stat o viață întreagă robit de frică, vom spune doar atât, că Apostolii, cei care spuneau la Cina cea de Taină: Vom merge să murim cu Tine, cei care mărturiseau cu câteva ore înainte de arestare că vor merge la moarte cu Hristos, acum sunt practic copleșiți cu totul de frică, se leapădă de Hristos. Și mai mult decât atât, ei nu vor crede că Hristos va învia, nici mărturiile  celor care spun că Hristos a înviat și S-a întâlnit cu ei, și nu vor crede nici când Hristos va fi împreună cu ei, înviat. Pentru că iată, cugetau în inimile lor că este nălucă. Cât de irațională poate să fie frica! Sau câtă iraționalitate poate produce frica, până într-acolo încât te lepezi și de cele pe care  le vezi cu ochii tăi.

De unde Toma Îl provoca pe Dumnezeu spunând că nu va crede, nu-i credea pe frații lui întru credință și întru frică, pentru că erau ascunși de frica iudeilor, deci cei care pătimeau împreună, com-pătimeau și care n-ar fi avut în momente de asemenea criză niciun fel de chef de glume, să-i spunem așa, îi vor spune: L-am văzut pe Domnul. Iar el va spune: ”De nu voi vedea, de nu voi simți cu toate cele ale trupului, ale simțurilor mele, nu voi crede.” Ei bine, frica creștea atât de mult, probabil rumori… Ce se auzea? Vă caută! Vedeți că vă cunosc după haine, după vorbă, după tunsoare, vedeți că l-au luat pe nu-știu-care… Exact cum se întâmplă astăzi. Și probabil zvonurile acestea ajungeau poate prin femei, poate prin ceilalți ucenici care nu erau atât de cunoscuți. Ei stăteau ascunși de frica iudeilor, și ascultau aceste cuvinte și se umpleau de frică, de întuneric. Și toate cele pe care le-au văzut cu ochii lor, cum spune Sf. Evanghelist Ioan, Acelea vi le scriu, pe care le-am văzut cu ochii mei. Le-am gustat, le-am pipăit, le-am auzit, toate acestea vi le spun ca să credeți și voi. Deci cele pe care le-au văzut prin încredințarea simțurilor și pe care le clamează până la urmă cine? Toma! Iată că acelea, adică simțurile, nu mai sunt de luat acum ca martori, nu le mai poți da nici un fel de credibilitate, pentru că frica a pus cu totul stăpânire pe minte și pe inimă. De aceea, avem acest episod relatat de Sf. Evanghelist Luca  în care Mântuitorul, venind, spune: ”De ce n-ați crezut”?  […] Mântuitorul le reproșează lucrul acesta. În loc ca întâlnirea să fie sub semnul bucuriei, este de asemenea cu un reproș: ”Puțin-credincioșilor! Oare ce n-am făcut? Am venit ca să mă vedeți și voi. Acum credeți?” Și ei tot nu credeau. Stăteau și cugetau în inimile lor. Cunoștea Dumnezeu ce este în inima lor, adică totuși se-îndoiau, deși în fața lor le spune ”Veniți și vedeți. Că duhul nu are oase și carne.” Adică vorbește despre trupul de după Înviere, care însă… cum va fi fost, ce fel de lumină va fi fost acolo încât i-a lăsat cu totul fără glas? Și totuși se îndoiau.  De ce se îndoiau? E foarte simplu: nu este cu putință așa ceva. Cum să învieze Lazăr care era o ”supă” de organe, de elemente chimice? Cum să se deschidă ochii orbului din naștere? Ați văzut Duminica trecută cum spuneau aceia. Nici el nu știa cum, nici părinții nu știau cum, și dacă nu știau cum și nu puteau stăpâni acestea prin simțuri, spuneau: ”Nu credem.” Și totuși, chiar prin simțuri stăpânind aceasta, [despre] Luca și Cleopa zice [Evanghelia]: Erau ținuți ochii lor ca să nu-l cunoască. De ce erau ținuți ochii lor? De frică!Cum, tu singur nu știi ce s-a întâmplat? Ei plecau din Ierusalim. Au reușit să treacă de porți și de-acuma ziceau: ”Bine c-am scăpat!” și se uitau peste umăr, așa. Și au văzut și ei un străin pe drumul spre Emaus. Și acest străin le spunea lor și ei, sărmanii, erau triști, pe de-o parte: ”Cum, n-ai auzit că aveam un prooroc tare-n cuvânt și că L-au omorât și-acuma… Noi speram că El e. Dar uite că s-au făcut trei zile și nu e.”

Deci frica a generat neîncredere, nerăbdare, lepădare și toate celelalte. Ăsta-i tabloul de astăzi. Zvonuri de tot felul care culminează cu treaba asta. Care este treaba? Care este zvonul care a adus atâta frică în lume astăzi? „Nu e, dom’le, Hristos în Potir. N-a înviat Hristos. Acolo puteți să luați o boală. Sunteți nebuni?! Orice om de știință poate să vă spună, și tu, dacă ai făcut măcar liceul poți să-ți dai seama că prin fluide – se vede, că doar morții, cimitirele ne sunt martori, și morții aceia pe care-i îngroapă, câte o mie pe zi, italienii și spaniolii, ne stau martori – că prin fluide se transmite un agent patogen care te omoară!” Deci, aceeași necredință cauzată de aceeași frică.

Aceasta, dacă vreți, este paralela și este valabilă pentru orice moment al vieții noastre, cât timp nu suntem în Biserică sau când ne lepădăm. Poate să fie o revoluție, poate să fie un război, poate să fie o trădare, poate să fie o ieșire din minți, o ieșire din fire, frica aceea care te înrobește și te controlează te va duce să te lepezi de Hristos. De unde știm asta? Foarte simplu: priviți cum arată lumea. Lumea astăzi s-a împărțit în cei care se împărtășesc cu Trupul și Sângele Mântuitorului, care cred că acolo este Hristos (…) și cei care nu cred. Ce cred? Că Hristos a înviat, că Hristos e în Potir, și cei care nu cred sau se îndoiesc. Apoi, pe cei care nu cred eu nu pot să-i împărtășesc nici cu lingurița, nici cu polonicul, nici cu ceva spălat, nici cu ceva dezinfectat, pentru că nu contează cu ce îi împărtășesc, cu ce unealtă îi împărtășim, pentru că ei nu cred că este Hristos. Și dacă nu cred că este Hristos, atunci nu numai că nu este de folos, dar poate să fie și spre osândă.

Ei bine, acesta este momentul în care se întâlnesc și spune [Mântuitorul]: ”De ce cugetați așa? Ce n-am făcut, măi, pentru voi?”. În sfârșit, probabil că s-au rușinat. Ce face? Uite, ca să vedeți că nu-i nălucire, aveți ceva de mâncare pe-aici?” Ca și cum Hristos mai flămânzea. Dumnezeu mai flămânzea vreodată de faguri și de pește fript. […] Este [vorba aici despre] felul în care Dumnezeu Se golește iar de dumnezeirea Sa, Se smerește pe Sine până la pământ ca noi totuși să credem. „N-ați crezut ce-am făcut trei ani, uite, am venit și tot nu credeți. Dați-mi ceva de mâncare, ca să vedeți că nu sunt duh”.

Care-i argumentul suprem? Acest moment de smerire, de golire de Sine al lui Hristos Dumnezeu în fața ucenicilor Săi ca să creadă, să nu mai aibă frică, lucru care se va și întâmpla, Se smerește atâta încât mănâncă mâncare materială care este supusă necrozei, adică morții. El, Care este înviat, mănâncă mâncare moartă, care putrezește. Că altfel, dacă n-am avea aparat digestiv și excretor, am muri, am face septicemie. Și Mahomed va avea să spună ucenicilor lui: „Vedeți că Iisus, Fiul Mariei a mâncat și a băut.” Atâta a înțeles, atâta a spus. Ce știm noi, însă? Că cele pe care le atinge Dumnezeu se îndumnezeiesc, se înduhovnicesc. (…). Celulele acelea sunt hrănite de dumnezeirea Lui, și totul în lume este ținut de Har, de energia necreată a lui Dumnezeu. Și totuși S-a smerit ca ei să creadă, ca să poată să facă față fricii.

Această frică ce ne copleșește, prin care am trecut și eu, este o frică de moarte mai grea decât cea prin care au trecut Apostolii. Și mi-am dat seama că acelea sunt momente extraordinare de luptă, o luptă duhovnicească ce se dă în sufletul omului ca frica să cuprindă totul acolo și ca tu să te întuneci să să te lepezi. E bătălia pe care o dă vrăjmașul pentru sufletul tău. Și are el o unealtă pe care el o folosește și cu care ne amenință, o jucărie care se numește moarte. Dar nu mai e a lui. I-a luat Dumnezeu jucăria aceasta odată cu Întruparea și cu Învierea Lui. Dracul a fost dat legat, cum spune părintele Arsenie Papacioc, și pe bună dreptate, dacă nu mai are această jucărie. Și de unde știm că nu mai are această jucărie? Vedem la frățiile voastre. Că toată lumea asta, 8 miliarde de oameni s-au băgat în găurile pământului, dar creștinii, dintre care vă numărați și frățiile voastre, v-ați aliniat frumos – la o distanță încât să nu ne ardem bărbile cu lumânarea, nu-i vorba de covid – și ne-am împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului. Adevărat? Adevărat! De ce? Deoarece credința e mai tare decât frica și decât frica de moarte, pentru că noi toți spuneam: Hristos a înviat! Dacă a înviat Hristos, atunci El este cel din Potir și atunci vom învia și noi. De fapt, nu mai murim.

Și atunci, iată că după 40 de zile de la acel moment, ca să-i întărească, le-a dat atâtea semne și minuni. Care este semnul nostru că este Hristos? Sfânta Liturghie! Acesta este semnul nostru. Ne împărtășim cu Trupul și Sângele Mântuitorului: Cred, Doamne și mărturisesc că Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu Care ai venit în lume…. De asemenea cred că acesta este însuși scump Sângele Tău și toate celelalte. Deci noi spunem credem. Când spunem ”credem”, moartea nu mai are nicio putere asupra noastră. Frica nu mai are nicio putere asupra noastră. Caută vrăjmașul… Cu cât ai mai puțină frică de el, cu atât îngrozirile sunt mai mari. Dar și harul este mai mare! Și ca să se încredințeze ucenicii și să scape de frica de moarte, Nu vă temeți! Pace vouă!, tot timpul le spunea lucrul acesta. 40 de zile a făcut semne și minuni, încă și la sfârșit știți că merg la pescuit împreună și din nou mănâncă pește fript și toate celelalte. După aceea va urma Înălțarea.

Ce-au vrut să facă autoritățile după Înviere prin această îngrozire? Să pună botniță tuturor! Nimeni să nu scoată un cuvânt. „Mergeți și ascundeți-vă, luați și banii ăștia și eu vă voi face scăpați la Pilat. Trageți fermoarul, puneți botnița și mergeți.” Știți care era pedeapsa pentru ce-au făcut ei? Moartea și dezonorarea înainte de moarte, care era mult mai gravă decât moartea la vremea aceea. Și totuși ei au venit speriați la cei care-i tocmiseră, că de-acuma funcționau, să-i spunem așa, ca o mică „armată de bodyguarzi personali”, erau „închiriați” arhiereilor pentru câtva timp, să pecetluiască și să păzească mormântul. Și ei au venit la cine? La „angajatorii” lor. „E mortul vostru! Și uite în ce nenorocire ne-ați băgat!” Și atunci ei au spus: „Mergeți și spuneți că a fost furat.” Adică ce? Frică și minciuni. Și botniță. Recunoașteți? Seamănă cu ceva? De ce? Pentru ca nu cumva să mărturisești că Iisus este Hristos. În rest, poți să faci ce vrei. Poți să avortezi, poți să mergi la mall, poți să mergi să-ți dai jos barba, poți să mergi oriunde, numai să nu mărturisești că Iisus este Hristos. Eu nu vreau să vă conving. Convingeți-vă singuri că seamănă perfect. Și nu numai atât. Închipuiți-vă următorul lucru. Că după ce aceia au spus că Hristos a înviat, ei le-au pus botniță, le-au dat bani, cum se dau și astăzi, să spună ce-au spus ei, adică să împrăștie această minciună, totuși se întâmplă ceva foarte interesant. Pe lângă faptul că nimeni nu ia nici un fel de atitudine. Autoritățile, „să-i arestăm!”, „Să găsim mortul.” Foarte interesant, ei pun botniță tuturor, îi trimit în case pe toți, și ce să vezi?! Hristos umblă singur pe străzi. Nu se sesizează nici aici. Nu se enervează: „Ei, pân-aici! Gata, v-am lăsat, v-am înțeles, dar văd că voi vă întreceți cu gluma! Hai! Toată familia Lui arestată, toți ucenicii Lui arestați și aveți 2 ore să aduceți cadavrul, că nu mai stăm de vorbă!”  Botniță. Liniște. Și Hristos Se întâlnește pe drumul de la Emaus, la țarină, la  apă, se întâlnește colo și dincolo. Și ei tac. Mai mult decât atât, ca să ascundă „cadavrul”, inventează cea mai mare minciună din lume. Vor spune arhiereii… [că a fost furat noaptea de ucenici], îi vor batjocori pe Apostoli, pe ucenici, și vor spune: „minciuna asta încă n-am mai auzit-o niciodată”, ca să scape de „cadavru” și de condamnare… Hristos S-a înălțat! Și-atunci, chiar că pân-aici a fost!Mie să mi-l aduceți după 40 de zile, nu mă interesează, descompus cum e, numai oasele, că trebuie să i se vadă la orice examen oricine poate să-și dea seama că are oasele zdrobite la mâini, la picioare, coasta și toate celelalte, chiar dacă…  – să mă iertați că vă fac tabloul acesta, dar e rațional – chiar dacă el este descompus, chiar dacă a fost aruncat la groapa de gunoi, chiar dacă voi L-ați ascuns undeva și L-ați îngropat în altă parte, să mi-L aduceți în clipa asta! Pentru că minciuna asta vă disculpă pe voi și ce face? Crește contagiunea, contaminarea. Hristos cel Înviat crește contaminarea! Adevărat?! Seamănă cu ceva din ziua noastră?  Seamănă.

Și iată că se face acest exercițiu extraordinar în care [se arată] ce ar trebui să se întâmple. Iată ce se întâmplă, fraților. Cei care poartă botniță, ca semn al unei ante-pecetluiri, sunt numărați.  Câți sunt? 90%, 95%. Nu e bine. Trebuie să mai lovim un pic în Biserică, trebuie să mai defăimăm un pic, pentru că acei 5% bat o sută și o sută zece mii. Noi știm din istorie cum e cu creștinii ăștia. Și-atunci ce se întâmplă acum? Acesta e semnul prin care cezarul ne numără să vadă ai cui suntem. Sigur, putem să purtăm acest semn din respect pentru de ceilalți. Putem să-l purtăm ca un semn de supunere, pentru a face binele, pentru ca nu cumva să zădărnicești o slujbă, pentru ca nu cumva să pui în pericol…, dar nu ca semn al supunerii din frică. Or, ei asta nu știu încă: câți poartă din convingere, câți ar fi dispuși să sune la 112 că te văd fără mască, și câți o poartă pentru că ei ascultă de Hristos. Să vă supuneți cezarului până la păcat, până este mântuirea primejduită. Nu e clar încă pentru ei. Însă să știți că au datele foarte corect puse. […] Trebuie însă să spun. Ieri am fost cu copilul să-i cumpăr ceva de ziua lui și când am intrat în magazin, a vrut să mă scaneze la frunte. Și am spus „Nu! Eu am o afecțiune neurologică. Dacă vrei, la mâna stângă, aici. Dacă nu, nu mai intru în magazin.”  Și el s-a uitat la șeful lui și acela a dat din cap, m-a scanat la mâna stângă și aveam 34. Deci ei vor să ne scaneze la mâna dreaptă și la frunte. Nu că ăla e ceva, ci acestea sunt exerciții prin care creștinul se supune și este pregătit pentru ziua cea rea care va veni negreșit. Nu știu dacă o vom prinde, dar va veni negreșit. Când toate s-au împlinit, se va împlini și asta. Un exercițiu pe care-l vor face imediat după numărătoarea botnițelor va fi vaccinarea. Obligatorie! Nu știm când. Poate peste o lună, poate peste un an, poate mâine, poate mai întârzie. Dar acesta este primul lucru pe agenda globală, mondială. De ce? Tot ca semn. E o însemnare. E o pecetluire. Sigur, nu este aceea din Apocalipsă, nu este lepădare. Vom vedea la vremea respectivă în ce fel ne vom apăra. Dar până atunci să vedem, să înțelegem, să luăm aminte.

Că iată, cei care ar trebui să fie atât de exigenți cu lucrurile acestea, au toată puterea să facă lucrurile acestea, nu numai că 40 de zile au răbdat și le-a  pus botniță ca nimeni să nu vorbească despre asta… Știți cum e? Cam cum e când se întâmplă un eveniment minunat în Biserică, o minune extraordinară și absolut nimeni nu publică, nicio televiziune, niciun ziar, niciun site, nimic. Și dacă publică un site sau pe facebook, i se retrage imediat pentru fake news. Exact așa s-a întâmplat și atunci. Vestea care era în Ierusalim? A înviat Hristos.Minciuni! Minciuni!”  Noi spunem: Hristos este în Potir. Lăsați-ne să ne împărtășim cu Hristos. Nu ne e frică de moarte” .„Minciuni! Minciuni! Ăsta-i singurul adevăr: morți, morți morți! Moarte!Ăsta-i singurul adevăr. Asta este singura realitate pentru ei. Și 40 de zile n-au spus nimic decât că toate sunt minciuni. Pe câți or fi plătit… (…)  Și totuși, după 40 de zile, mai mult decât toată „obrăznicia” de până atunci, au zis că S-a înălțat! Adică de-acuma chiar nu mai puteți să-L găsiți, pentru că S-a înălțat sub ochii noștri. Ei, pân’ aici! Nu, nu, pân’ aici. Au tăcut și tac până astăzi. Pentru că știu foarte bine că Hristos a înviat. Primii care au aflat au fost soldații romani și după aceea căpeteniile poporului, arhiereii și judecătorii din Sinedriu. Ei au aflat primii că Hristos a înviat. Fiți siguri că fiecare a făcut cercetarea proprie, prin cunoscuți. Nu mai vorbim de faptul că dintr-odată, din frica aceea generalizată, paralizantă, în care nimeni nu îndrăznește să spună nimic, nici măcar să pomenească – pentru că până astăzi n-ai voie să pomenești numele lui Iisus Hristos – cât am fost copil și adolescent și până la revoluție n-am auzit niciodată să se pomenească numele de Iisus Hristos de către un profesor, un dascăl de istorie, de română, nu mai vorbim de matematică! (…) Dar ca și atunci, și astăzi numele lui Hristos este  sperietoare pentru ei. Și totuși, ei știau lucrul acesta și știu până astăzi că Hristos a înviat. Și că mai mult decât atât, că Hristos S-a înălțat. Pentru că dacă voiau să demonstreze că nu-i adevărat și că minciuna asta de fapt este o contagiune irațională, mistică, eretică, puteau să facă lucrul acesta, să închidă granițele, cum au închis granițele la noi acum și să-i caute pe toți și să-i aducă în fața justiției și să nu iasă nimeni de-acolo până nu aduc „cadavrul”. Dar acest lucru nu s-a întâmplat și preferă să spună până astăzi că L-au furat ucenicii și că a murit și că L-au ascuns undeva, în pustie, L-au îngropat. Asta preferă să spună până astăzi. De aceea este botnița. (…) Pe Hristos nu-L pot omorî, de Hristos nu pot scăpa, și-atunci ce trebuie să fac? Prin frică, să ne lepădăm noi de Hristos. Nu să scape de noi, ci să ne lepădăm noi de Hristos. Și abia atunci vom auzi ropote de aplauze și-l vom vedea pe „minunatul salvator”, „mesia” [Antihristul] pe care-l și așteaptă, de altfel. Și noi Îl așteptăm, numai că deosebirea e că noi, a doua oară!

Ăsta e tabloul de-atunci pe care l-ați auzit la Luca și sigur o să-l auzim și la ceilalți Evangheliști, la Marcu, toate cele ce s-au întâmplat. Numai că ei ce spun? „Nu,nu, nu, e prăfuită treaba.” Dar uite cât este de nouă, că Dumnezeu îi dă în vileag, că ei nu pot inventa nimic, tot același șablon. Același șablon lucrează încă de la căderea lui Adam și până la sfârșitul lumii, cu minciuna, cu îngrozirea, cu înfricoșarea și cu toate celelalte. Când se pune problema să te înșele, zice: Nu, nu veți muri. Păi dacă fac păcatul, e păcat de moarte. „Nu, nici vorbă!” Când este să [te împărtășești], „nu, nu, moartea este, aveți grijă, că muriți!” Deci cum îi convine, numai să fim și noi în-duhovniciți în același duh [demonic].

Și așa cum a mâncat peștele și fagurele și acelea s-au înduhovnicit, s-au îndumnezeit, așa și noi, prin lipire, prin unire cu Hristos cel Înviat cu Trupul Lui și Sângele Lui – zice: Veniți și pipăiți-mă. Vedeți că-s viu – prin unire cu Trupul Lui și noi ne sfințim, ne îndumnezeim și devenim nemuritori. Adică neputrezicioși, nestricăcioși am spune duhovnicește. Dar cine să spună asta? Niciodată nu vor recunoaște asta. Deoarece conștiința totuși le mărturisește. „Pocăiește-te! Cum să mai faci lucrul ăsta după o viață de răutăți, de invidie, de uneltiri, de luptă împotriva lui Hristos?”. Cum a fost și cu Iuda. El până-n ultima clipă era liber. Iar când i-a zis Mântuitorul la Cina cea de Taină: Du-te și fă ce-ai de făcut și el s-a ridicat să iasă, și atunci a intrat satana în el. Deci, aceste vase ale satanei, acești oameni în-duhovniciți [cu sensul de îndrăciți], prin aceștia lucrează Satana, și din aceștia lucrează Satana împotriva lumii.

Ei sunt victime. Noi nu putem să facem un exercițiu de dispreț și de stârpire a lor. Ei sunt victime. Pentru că ei totuși poartă chipul lui Hristos. Și se poate lipsi Hristos de cineva? De Bill Gates, să zicem. Eu cred că nu se poate lipsi. Nici de Iuda nu se putea lipsi. Cât n-a vrut să-l scape! Dar n-a crezut. Odată a intrat în el întunecarea. Și dacă aștepta trei zile… „Am greșit, am vândut sânge nevinovat. Dar mai aștept trei zile…”. Dar i-a venit gândul de sinucidere de la satana, bineînțeles. Ar fi putut să zică: „Nu-l cred pe el, mai aștept trei zile. Ce-i mare lucru trei zile?”. Nu. Îndată s-a dus și și-a luat zilele. Mulți dintre cei care sunt în situația asta, „Acuma!” – „Mai stai, mă, un pic. Mai stai trei zile”.

După trei zile, ați văzut, Petru. Mă iubești tu pe Mine, Petre? Și după toată frica asta a început să vorbească Petru analfabetul. Cinci mii de oameni au trecut la creștinism. Nu de oameni, de iudei! Și zice că treceau și preoții lor. N-am vrut să spun că nu-s oameni, ci că sunt supraoameni. Ei zic de ei. Cinci mii de oameni s-au convertit într-o zi și preoții lor. Vă dați seama! Să renunțe la Templu, să renunțe la Moise, la chivot și să vină la cine? La analfabetul de Petru și să pună averea la picioarele lui. Ăsta este Hristosul nostru, Dumnezeul nostru, Căruia ne închinăm, ne rugăm, și chiar dacă suntem slabi în credință, noi să cerem atât: sănătate dacă-i cu putință, și dacă-i voia lui Dumnezeu, e foarte bună. Dar ce mai rămâne dacă-mi ia credința?  Nu mai rămâne nimic. Nimic nu sunt! Dacă n-am credință, n-am iubire, dacă n-am iubire, nimic nu sunt.

Hristos S-a înălțat! Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți, s-aveți curaj, a trecut ce-a fost mai greu. E bine că ne-a dat Dumnezeu exercițiul acesta. Mulțumim pentru exercițiul acesta, înțelegem ce se întâmplă. Într-un război capeți foarte multă experiență, chiar dacă ești rănit sau mai ales dacă ești rănit, altfel știi de-acum să te aperi. Unul care a luat o sabie sau un topor pe cârcă, altfel știe să se lupte. E foarte bine, mulțumim lui Dumnezeu pentru asta, mulțumim lui Dumnezeu pentru lunile astea în care noi am putut sta cu cei dragi ai noștri, să ne îmbrățișăm cu ei, să ne pupăm cu ei, să ne certăm cu ei, dar să fim împreună. Ei au încercat și încearcă să dezbine. Dar Dumnezeu iată că ne cheamă să fim cu toții una.

Să fiți tari, stați tari în credință, nu provocați. (…) Noi să ne vedem de drumul nostru acesta, că de-acum nu mai oscilăm, nu mai culisăm pe orizontală, ci iată că Dumnezeu ne cheamă la un alt nivel, să ne ridicăm așa cum S-a înălțat și El. Să ne înălțăm și noi din ceaunul ăsta care fierbe plin de ură și de frică. Să fiți sănătoși și bucuroși toți!”

 

Legaturi:

VREME DE RABDARE, VREME DE MANTUIRE. Parintele Cezar Axinte: “MAI CU SEAMA NU VA TEMETI! Cu nici un chip SA NU LASATI FRICA SA VA COPLESEASCA! Acuma trebuie SA RABDAM necazul, pentru ca sa putem SA INDURAM necazul atunci cand va veni. Caci negresit va veni!” (si VIDEO)

PARINTELE ELPIDIE: “FRICA este cea mai mare putere în mâinile Satanei, ca să-i subjuge pe oameni. Prin intermediul fricii VOR FACE PE OAMENI SĂ SE FEREASCĂ de izvoarele fericirii și mântuirii, care sunt SFINTELE TAINE, BISERICA” (video, text)

LUMEA LUI “DIVIDE ET IMPERA” sau intre PANDEMIA DE FRICA si INFECTIA INCURABILA A PROSTIEI

PĂRINTELE GHEORGHE HOLBEA, cuvânt mărturisitor la Cincizecime în contextul NOILOR INGINERII SOCIALE cu aspect de “MASCARADĂ”: “De ce ne este FRICĂ mai mult de rău decât de a fi părăsiți de Dumnezeu? NU VĂ TEMEȚI, IUBIȚII MEI! NU INTRAȚI ÎN ȚESĂTURA DE PĂIANJEN A MINCIUNII! Să ne așezăm în Duhul Adevărului!”

PS BENEDICT Bistriteanul, la Pogorarea Duhului Sfant, despre NEVOIA MAI MARE CA ORICAND, in aceste vremuri, DE MANGAIETORUL, Care “sa ne vindece de orice frica” si NEVOIA DE DUHUL ADEVARULUI, “Care sa desparta apele, Care sa clarifice lucrurile, Care sa ne elibereze de MINCIUNA CA MOD DE VIATA, de la minciuna mica pana la cea INSTITUTIONALIZATA” (video, text)

“Nu te teme, Domnul este cu tine! CU NOI ESTE DUMNEZEU…” – Preasfintitul BENEDICT: Cuvinte de intarire catre “Biserica de acasa” despre VREMEA TREZVIEI, VREMEA ALEGERII, MANGAIEREA IMBRATISARII LUI DUMNEZEU si AJUTORUL IN SUFERINTA AL MAICII DOMNULUI: „Singurul loc unde nu te cuprinde frica este în brațele lui Hristos. Depărtându-ne de El, fricile nasc pui și se transformă în panici. Să nu uităm asta!”

Părintele Tudor Ciocan despre BISERICA ÎN VREMEA NEFIRESCULUI. Între ÎNFRICOȘAREA indusă extrem de MASS-MEDIA, ascultarea de Biserică și FRICA DE DUMNEZEU. “Să nu vă gândiți că ne apropiem de sfârșitul încercărilor. De-abia a început lupta cu Biserica”

IMPARATUL E GOL! Dar facem ascultare de mai-marii Bisericii. Pana la ce LIMITA? Credinciosii si SISTEMUL IMUNITAR – intre (NE)INCREDEREA IN PURTAREA DE GRIJA A LUI DUMNEZEU si EXCESUL DE PROTECTIE, cu sila, din partea Statului care se vrea dumnezeu (PR. TUDOR CIOCAN – PREDICI AUDIO + TEXT)

CEZARUL si BISERICA – IERI, AZI SI MAINE, intre protectie si PRIGOANA. Ganduri pastorale la sarbatoarea SFANTULUI IMPARAT CONSTANTIN CEL MARE: “El a impus libertatea religioasa, azi conducatorii politici europeni si autohtoni o batjocoresc, desfiintand-o”

MITROPOLITUL NEOFIT DE MORFOU: “Ceea ce traim acum este INCEPUTUL RAZBOIULUI MONDIAL, este un razboi biologic. Si mai ales este un RAZBOI AL FRICII. Daca reusesti sa infricosezi poporul, poti sa ii faci ce vrei. NU DOAR VACCINURI, CI TE SUI PE EL SI ITI SPUNE SI MULTUMESC! Acum este epoca marturisirii si a martiriului. Acum au venit ANII RABDARII”

Nou cuvant de incurajare si limpezire al MITROPOLITULUI NEOFIT DE MORFOU in mijlocul PANDEMIEI COVID-19: “Problema noastra este FRICA! Toate acestea se intampla ca sa nu avem Pasti cu pace noi, ortodocsii, CA SA NU AVEM INVIERE! ASTA E CE II ARDE… Acum a venit momentul in care va da examen credinta noastra!”

MITROPOLITUL NEOFIT DE MORFOU (CIPRU) a fost nevoit sa accepte INCHIDEREA BISERICILOR pentru popor in urma unui ordin prezidential. SFATURI PENTRU CREDINCIOSI IN VREME DE IZOLARE. “Daca nu ne folosim si de acest prilej pentru a ne intari duhovniceste, ne vom pedepsi singuri…. ACUM AM INTRAT IN ANII MARII RABDARI. Cea mai mare problema este FRICA si UITATUL LA TELEVIZOR fara masura. SE PARE CA EXISTA O INTENTIE din partea anumitor puteri ale dezordinii DE A SE PROVOCA PANICA”

În sfârșit, o poziție trează și curat ortodoxă din SFÂNTUL MUNTE – SCRISOAREA STAREȚULUI EFTIMIE din Kapsala, UCENIC AL SFÂNTULUI PAISIE AGHIORITUL, despre consecințele crizei coronavirusului: “Mai mult decît de virus, OAMENII SUFERĂ DE PANICĂ și de IZOLAREA FĂRĂ DE VOIE. Biserica este ÎNJOSITĂ ca nicicînd altădată și ÎNCĂTUȘATĂ de către Stat. Aceștia vorbesc deschis despre PECETLUIRE și DICTATURA MONDIALĂ. Dar înțelegem noi oare?”

STAREȚUL ATHONIT PARTENIE de la Sfântul Pavel crede că “se pregătește PECETLUIREA OAMENILOR”. “Nu îi forțați pe creștini! DESCHIDEȚI BISERICILE, lăsați lumea să iasă afară, scoateți icoanele, îngenuncheați… NU VĂ ÎNȘELAȚI: NUMAI DUMNEZEU NE VA SALVA!” (video, text)

“O luptă titanică are loc în fața ochilor noștri! Apocalipsa, Marea Revelație, se desfășoară în fața ochilor noștri. Necurata fiara atacă cu disperare lumea, răcnește căutând pe cine și cum să înghită”. PĂRINTELE ELIE RAGOT ne dă o posibilă CHEIE ESHATOLOGICĂ de înțelegere a PANDEMIEI CORONAVIRUSULUI

PS SEBASTIAN: “Ce am învățat în izolare?” – ADEVĂRURI INCOMODE DESPRE PANDEMIE și cu ce rămânem din ea. “Prea pare profitabil coronavirusul pentru păpușarii lumii, ca să-l mai declare vreodată mort! Cred că au prins gustul conducerii lumii cu noi în case… Și atunci: Pa, libertate și democrație”

PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei – CUVÂNT CURAJOS ÎN PASTORALA DE PAȘTI 2020: “Dumnezeu a murit de tot?! VA MAI ÎNVIA HRISTOS ȘI ANUL ACESTA? Păi ce, oamenii chiar au crezut că pot face orice, oricând și oricum? Sunt prea imprevizibili! Și prea mulți! Sunt prea liberi! Sunt prea… OAMENI! Așa nu se mai poate…”

 

***

VIDEO: Jurnalistul ANDREI VLĂDĂREANU mărturisește: “Biserica oricum nu are voie să dea Sângele și Trupul lui Hristos nici apostaților, nici celor care se îndoiesc. Niciodată. Și oricum, Biserica nu dă Sfânta Împărtășanie nimănui cu forța. CU FORȚA LUCREAZĂ CEILALȚI”

“Atunci când vedeți că vor începe lupta împotriva Sfintei Împărtășanii, să știți că Antihrist se află pe drum”. PĂRINTELE ELPIDIE VAIANAKIS: “ACUM ÎNCEPE ULTIMA PRIGOANĂ A BISERICII”. Apatia conducătorilor bisericești și indiferența creștinilor – printre armele prin care satana luptă Biserica printr-o PRIGOANĂ MUȘAMALIZATĂ

Parintele Emil Jurcan despre LUPTA IMPOTRIVA IMPARTASANIEI, ca inceput al razboiului total cu Biserica: “Lui Hristos nu poti sa-i pui conditii medicale. NU CEDATI! Daca astazi veti ceda povestea cu Lingurita si sa nu impartasiti, maine vor veni cu altceva. HRISTOS NU SE NEGOCIAZA! Asta inseamna SA AI FERMITATE, este momentul in care sa spui STOP!” (VIDEO, TEXT)

Pr. Prof. Vasile Păvăleanu explică DE CE NU TREBUIE SCHIMBATĂ MODALITATEA DE ÎMPĂRTĂȘIRE A BISERICII, PRIN LINGURIȚA SFINȚITĂ, în ciuda presiunilor dinafară și dinlăuntru: “Modul administrării consfințește, confirmă, întărește, sporește credința, sau dimpotrivă este prilej de raționalizare, de secularizare, de bagatelizare, de ispitire sau chiar de necredință”

Părintele Vasile Păvăleanu despre ATACURILE ASUPRA BISERICII cu pretextul PANDEMIEI. Sfintele Taine VS. “sfântul televizor”? “Am devenit protestanți peste noapte? ESTE O VREME A CERNERII, ESTE UN EXAMEN PE CARE ÎL DĂM TOȚI, de la Patriarh, Mitropoliți, stareț, preot până la ultimul credincios mirean. CUM VOM TRECE ACEST EXAMEN?” (video, text)

PS IGNATIE – predica la Duminica orbului despre ATACUL LA SFANTA IMPARTASANIE si noii farisei – IDEOLOGII ANTICRESTINI DIN EPOCA POST-ADEVAR

 

***

CULTUL SIGURANȚEI ȘI MEDICINA CA RELIGIE. Mircea Miclea despre efectele izolării sociale: „Oamenii o să renunțe la libertate. Și asta e grav, extrem de grav!”/ GIORGIO AGAMBEN: „Gândirea acelora care continuă să caute adevărul și să respingă MINCIUNA DOMINANTĂ va fi, așa cum se întâmplă deja în fața ochilor noștri, respinsă și acuzată de răspândirea de știri false”

PSIHOLOGIA PANDEMIEI. Profesorul MIRCEA MICLEA despre “NOUA RELIGIE A SIGURANȚEI” în contextul combaterii coronavirusului. “Să ne uităm și în alte părți, SĂ INTEGRĂM PERSPECTIVELE, informațiile. Prin GÂNDIRE CRITICĂ și integrare ne vom apropia mai mult de adevăr și, cum zice Cartea, ADEVĂRUL NE VA FACE LIBERI!”

POMPILIU DIPLAN face deconstruirea riguroasa si DEMISTIFICAREA PSIHOZEI/MASCARADEI COVID-19, pretextul perfect pentru CONTROLUL TOTALITAR AL POPULATIEI: “Ca si cum comunismul chinez le-a zis tuturor: Drepti! Toata lumea, drepti!” – CANTAREA PANDEMIEI si “OIFICAREA” POPULATIEI (video, text)

MARELE CONSPIRATOR si DISCIPLINAREA LA SCARA PLANETARA/ “Injecteaza FRICA si STAPANESTE!” sau drumul inapoi de la Huxley la ORWELL/ Apocalipsa LIVE, omul complet VIRTUALIZAT si auto-decapitarea lumii/ COVID-19: BOMBA care distruge civilizatia. VIRUSUL TOTALITARISMULUI si MIZA REALA A ”RAZBOIULUI LINGURITEI” “Zilele cand Cipul va deveni obligatoriu nu sunt departe. Mai aproape este insa vacccinarea obligatorie”

VIRGILIU GHEORGHE despre PANDEMIE, teroarea mediatică, VACCINAREA obligatorie și TRANSFORMĂRILE NOII ORDINI MONDIALE: “Asistăm la cel mai mare experiment social și mediatic din istoria lumii”

MARII INCHIZITORI AI PANDEM(ON)IEI. “Filantropul” salvator BILL GATES și scenariile de ieșire provizorie din carantină – FĂRĂ ADUNĂRI PUBLICE ÎN LUME, PÂNĂ NE ÎNȚEAPĂ PE TOȚI CU VACCINUL LUI, PESTE 18 LUNI? Ce este adevărat și ce este fals din agenda multimiliardarului, privind MONITORIZAREA CELOR VACCINATI? Către un nou apartheid: IMUNIZAȚI cu certificat digital vs. CARANTINAȚI?

BILL GATES, care finanțează cercetări pentru un vaccin anti-Covid-19, susține VACCINAREA GLOBALĂ pentru stoparea pandemiei și consideră că RISCURILE și despăgubirile pentru EFECTELE SECUNDARE trebuie asumate de guvernele naționale. Din nou despre ce este adevărat și ce este fals despre filantropii cu agende globale

Epidemia de coronavirus intre EXPERIMENTELE DARPA in domeniul armelor biologice si omniprezenta “vizionara” a magnatului BILL GATES – de la SIMULAREA RECENTA A UNEI PANDEMII DE… CORONAVIRUS, la PREVIZIUNILE CATASTROFICE a milioane de morti si pana la FINANTAREA DEZVOLTARII UNUI VACCIN. Nicio legatura cu preocuparile mai vechi privind… REDUCEREA POPULATIEI MONDIALE, inclusiv prin VACCINURI (si VIDEO)

http://analize.cuvantul-ortodox.ro/corona-virusul-totalitar-al-filantropilor-plutocratiei-bill-gates-si-noul-normal/

POLIȚIA ROMÂNĂ va achiziționa sisteme de RECUNOAȘTERE FACIALĂ pentru supraveghere în masă/ BENJAMIN NETANYAHU șochează: vrea CIPURI IMPLANTATE pentru monitorizarea elevilor!/ Euronews ne arată că IMPLANTURILE CU CIP sunt următoarea provocare în Europa. „Acesta este momentul pentru o adoptare în masă a microcipurilor”. ERA TEORIA CONSPIRATIEI, TOVARASI, NU-I ASA?

RELAXAREA… ÎNCORDATĂ de la terase, GÂȘTELE CREDINCIOASE ALE “TĂTUCULUI” sau LIBERTATE CU RAȚIA și drepturile românilor cu voie de la… DEGETUL sever-amenințător al “dirigintelui” IOHANNIS. Exercițiul permanent al UMILINȚEI naționale. MASCA și TERMOMETRUL – MĂRCILE OBEDIENȚEI față de CULTUL COVIDIAN

 

***

SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV despre SEMNELE SI MINUNILE ANTIHRISTULUI. “Antihrist va fi primit foarte grabnic, fara chibzuinta; in insasi intocmirea duhului omenesc va aparea CEREREA, CHEMAREA lui Antihrist”

TOLERANTA SI FRANCMASONERIA (3). Izgonirea sfantului nume al lui Hristos din viata publica

“Ce neam de hiene nemernice suntem, popor omorator de Dumnezeu care a rastignit pe Domnul slavei?” LUPTA NEBUNA SI TRAGICA A OMULUI PENTRU A-SI OMORI IZVORUL VIETII. Pastorala PS Sebastian la Inviere: “DUMNEZEU DERANJEAZA pentru ca refuza sa moara, in pofida tuturor stradaniilor”

PARINTELE NICOLAE STEINHARDT: “Slujitorilor diavolului, adica smecherilor, prea le-ar veni la indemana sa fim prosti. PROSTIA E PACAT!”

“NU, DOMNULE!” – IMPOTRIVIREA SI RUGACIUNEA: CHEILE REZISTENTEI

SUFLET DE ROB (sau taina libertăţii)


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Impartasania, Pandemia noului coronavirus, Portile Iadului, Preot Cezar Axinte, Razboiul nevazut, VIDEO, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “CULTUL FRICII SI AL MORTII duce la RENUNTAREA LA LIBERTATE si la LEPADAREA DE HRISTOS. Semnul “botnitei” vs. semnul crestinilor – SFANTA LITURGHIE SI IMPARTASIREA. Parintele Cezar Axinte si profesorul Mihail Chircor despre “BATALIA CU POTIRUL”. PANDEMIA ca “exercitiu” al razboiului Satanei cu Hristos (VIDEO, AUDIO, TEXT)

  1. ,,Cinci mii de oameni s-au convertit într-o zi și preoții lor. Vă dați seama! Să renunțe la Templu, să renunțe la Moise, la chivot și să vină la cine? La analfabetul de Petru și să pună averea la picioarele lui. Ăsta este Hristosul nostru, Dumnezeul nostru, Căruia ne închinăm, ne rugăm, și chiar dacă suntem slabi în credință, noi să cerem atât: sănătate dacă-i cu putință, și dacă-i voia lui Dumnezeu, e foarte bună. Dar ce mai rămâne dacă-mi ia credința? Nu mai rămâne nimic. Nimic nu sunt! Dacă n-am credință, n-am iubire, dacă n-am iubire, nimic nu sunt.”

  2. Pingback: “IATA CE DUMNEZEU AVEM! Iata catre ce am fost noi chemati!”. Protos. HRISOSTOM de la Putna – Cuvant despre IUBIREA SFINTEI TREIMI si pentru REDESCOPERIREA CURAJULUI SI DEMNITATII DE CRESTIN: “Noua ne este teama sa ne pierdem sanata
  3. Pingback: Parintele Tudor Ciocan despre PERSECUTIA MASCATA A BISERICII IN NUMELE UNUI “INTERES SUPERIOR”, riscul dependentelor si al expunerii la informatii manipulatoare si LUPTA PENTRU APARAREA LIBERTATII SI A CREDINTEI IN DUMNEZEUL ADEVARAT: “O
  4. Pingback: MITROPOLITUL TEOFAN, la hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava – SFATURI ȘI ATENȚIONĂRI IMPORTANTE PENTRU ZILELE NOASTRE: “Nu se știe ce vremuri vor veni. Nu se știe ce alte valuri, într-o formă sau alta, se vor revărsa asupra no
  5. Pingback: Parintele MARIUS CIPRIAN POP: "Mai tare decat FRICA nu te leaga nimeni. Zicea parintele Arsenie Boca odata ca vor veni vremuri cand NE VOM PUNE CATUSELE SINGURI, de frica. Uite vremurile!" (VIDEO, TEXT) - Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: REVOLUTIA PORCILOR INDRACITI | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: PROPAGANDA ”CULTULUI” COVID "IN LOCUL CEL SFANT"? Ucenicii lui Arafat, Rafila si Tataru si folosirea "amvonului" ca tribuna de promovare agresiva a OBEDIENTEI OARBE fata de masurile de "protectie" ale STATULUI. "Mul
  8. Pingback: Parintele Tudor Ciocan despre “ZEUL COVID” si NOUA RELIGIE MINCINOASA care cauta castigarea sufletelor noastre, prin FRICA si SILNICIE (audio, text) | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: “SE NUMEȘTE REEDUCARE!” – Cuvânt mărturisitor despre PAN-DEMONIA GLOBALĂ: “Satana nu mai are răbdare! Dacă vrei să robești un om, îi insufli ÎNDOIALĂ, FRICĂ, îi ataci temelia valorilor și îl DEZBINI. Te folosești de
  10. Pingback: Predică trezitoare despre LUPTA VICLEANĂ DE A FI DESPĂRTIȚI DE DUMNEZEU, DE A NE LEPĂDA DE HRISTOS, ca să rămânem sănătoși în această lume și despre SISTEMATICA ÎNFRICOȘARE practicată de către conducători, pretutindeni, care are ca scop
  11. Pingback: “Brâncoveanu a ales moartea, nu umilința, nu calea comodă, nu lepădarea de suferință. Noi azi ce facem?”. MISTIFICAREA IUBIRII CREȘTINE “ÎN VREME DE PANDEMIE” versus JERTFA SFINȚILOR BRÂNCOVENI – o abominație de ne
  12. Pingback: ÎPS TEODOSIE: “Frica de boală adâncește boala. Una e prudența și alta e frica. Dacă pierdem însă frica de Dumnezeu, atunci suntem pradă celui rău. SĂ-I IERTĂM ȘI PE CEI CARE NE-AU ÎNFRICOȘAT CU BOALA!” | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: PANDEMIA NECREDINȚEI. Mărturisirea Părintelui MIHAIL MILEA: “L-am pierdut pe Dumnezeu! Aceasta e marea TRAGEDIE, că A MURIT CREDINȚA ÎN NOI, că nu mai avem încredere în Dumnezeu. Ne-au biruit mai-marii noștri cu aceste FRICI DE TOT FELUL.
  14. Pingback: Protos. Hrisostom de la Putna: “DE CE NE RUȘINĂM NOI SĂ NE ÎNCHINĂM LA ICOANE, CA ȘI CUM AR AVEA COVID SAU NE ÎNCHINĂM CU MASCA PUSĂ? Vrem să se sfințească masca atingându-se de icoană? OARE CHIAR N-AM ÎNȚELES NIMIC?! Credeți că lu
  15. Pingback: MOARTEA LIBERTĂȚII, MOARTEA OMULUI | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: PĂRINTELE CEZAR AXINTE despre creștinii fără cruce, BĂTĂLIA SFÂȘIETOARE PENTRU COPII și PROVOCAREA CEA GREA A DASCĂLILOR din aceste zile: “Lupta este extrem de dură şi să nu ne aşteptăm decât ca ea să se înteţească. DE ACUM ESTE
  17. Pingback: CUVÂNTUL PREASFIȚITULUI MACARIE la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou: “Paradoxal este că, fiind obligați să poarte oamenii măști, MULTE MĂȘTI CAD. Fiindcă omul este o ființă socială. OMUL ESTE FĂCUT PENTRU COMUNIUNE. Noi avem n
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate