RATB VREA SA DESFIINTEZE BILETELE DE HARTIE DIN LUNA MAI, incercand, din nou, sa generalizeze utilizarea cardurilor electronice

7-04-2011 1 minut Sublinieri

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) va demara, începând din mai, procedura de eliminare a biletelor de hârtie, călătorii putând utiliza cardurile electronice Activ sau Multiplu, au anunţat, joi, reprezentanţii Regiei. Bucureştenii nu vor mai putea cumpăra bilete de hârtie pe mijloacele de transport în comun RATB.

“Precizăm că, prin validare, cardul Activ şi cel Multiplu oferă Regiei informaţii relevante privind gradul de încărcare a vehiculelor, pe zone şi intervale orare, indicator care contribuie la realizarea unui obiectiv major al RATB şi anume, adaptarea capacităţii de transport la cerinţele publicului călător”, mai spun reprezentanţii regiei.

Pentru a veni în sprijinul călătorilor, RATB va introduce, până la sfârşitul anului, plata serviciului de transport prin intermediul telefonului mobil, precum şi noi titluri de călătorie.

Potrivit reprezentanţilor Regiei, în prezent, se fac testări pentru lansarea, în parteneriat cu BCR, a unui card dual ce încorporează aplicaţia de transport RATB (utilizând tehnologie contactless). Cardul va fi pus la dispoziţia publicului călător după finalizarea testelor şi punerea la punct a întregului sistem. RATB a iniţiat un proiect similar şi cu BRD, pentru diversificarea ofertei de instrumente de plată a călătoriei, şi îşi manifesta dorinţa de a încheia parteneriate similare şi cu alte instituţii financiare.

“Este momentul ca RATB să-şi uniformizeze sistemul de colectare a contravalorii titlurilor de transport, ţinând cont de investiţiile făcute în sistemul automat de taxare. Doar în acest mod putem avea o imagine completă a utilizării mijloacelor de transport în comun şi a cererii de transport”, a declarat Adrian Criţ, directorul general RATB.

Nota noastra:

RATB a mai incercat cel putin odata sa scoata biletele din uz si nu a reusit. Fireste: e mult mai logic, mai ieftin si mai sigur pentru transportul public sa existe bilete din hartie. Cine calatoreste cu RATBul probabil s-a lovit de situatii in care calatori care folosesc cardul erau incoltiti de controlori inversunati, plini de un zel demn de o cauza mai buna, pentru ca nu stiusera sa activeze cardul electronic.

In loc sa foloseasca bani pentru intretinerea transportului public, administratia cheltuieste enorm pentru un sistem care nu are cum sa elimine blatistii si care nu aduce niciun beneficiu real, cu exceptia faptului ca va exista o gramda de informatii depozitate electronic asupra calatoriilor intreprinse de bucuresteni. Mai mult, cardurile noi scumpesc calatoriile. Asadar, numai dezavantaje din punct de vedere social. Cu toate acestea, administratia se incapataneaza sa promoveze agresiv aceasta masura ilegitima.

Bucurestenii pot insa, in continuare, sa cumpere bilete de hartie si sa ignore intentia exprimata de oficialii RATB. Vor alege, oare, acestia, o potentiala pierdere de bani si proliferarea blatistilor in locul unei “alternative” banale a calatoriei cu biletul de hartie? Daca da, atunci presant mai trebuie sa fie interesul generalizarii acestor carduri…


Categorii

1. DIVERSE, Carduri electronice/ cipuri, Era Big Brother, Guvernarea electronica (E-GUVERNARE)

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “RATB VREA SA DESFIINTEZE BILETELE DE HARTIE DIN LUNA MAI, incercand, din nou, sa generalizeze utilizarea cardurilor electronice

  1. „Precizăm că, prin validare, cardul oferă informaţii relevante”… Dar majoritatea cardurilor sunt încărcate cu abonamente, care nu se validează.

  2. @Bogdan:

    1. Tocmai ca RATB, din motive numai de ei stiute (foame de informatii relevante?) cere validarea inclusiv a cardurilor de abonament, asa cum scrie, de altfel, in toate autobuzele, mare si colorat.

    2. Oricum se face un abuz pentru ca esti obligat sa achizitionezi un card chiar daca nu folosesti RATB atat de regulat si s-ar rezolva cu un bilet. Asa, trebuie sa ai card ca sa platesti calatoriile.

  3. Am facut tot ce am putut eu in privinta asta.A fost o perioada in care se vindeau 5 ori 10 bilete de hartie.Imi recomandau cardul.Le explicam de fiecare data ca eu vreau bilete.Le explicam si de ce .Le spuneam sa spuna sefilor parerea noastra.Si daca vroiau nu puteau sa iti vanda pentru ca li se dadeau putine bilete.Ca sa validez trebuie sa imi scot ochelarii caci altefel nu vad.De obicei am pungi ori plase de la piata ori de la cumpararuri.Sunt groaznici.Numai la interesele lor se gandesc.Probabil ca au fost mai multi care au cerut bilete,pentru ca se normalizase situatia.Nu conteaza ce dorim noi,nu intereseaza pe nimeni din moment ce le desfiinteaza.Vedeti reactiile in situatii mult mai critice.E probabil un interes al cuiva care are puterea de a transforma ceva,pentru interesul personal.

  4. @ Cristina:

    Interes personal? Nu, interesul dracesc al lui Big Brother, clar ca buna ziua…

  5. @admin:
    Acela ce spui tu e pasul final,in faza actuala e nevoie de cate unii care sunt dispusi sa faca orice.Cel rau isi freaca mainile de bucurie,gaseste tare multi pe aici pe la noi care sa calce pe cadavre pentru a le fi lor bine.Poate nu au aflat ca tot ce construiesc fara Dumnezeu,e sortit pieirii.Si forta ,puterea in final e doar la Dumnezeu.Dar daca nu cred in Dumnezeu nu ii intereseaza acest aspect.Daca unii nu constientizeaza,trebuie sa ne rugam noi care ne rugam si pentru ei…desi asa vremuri,atata stres…nu stii ce sa faci mai repede…

  6. Pingback: Razboi întru Cuvânt » CARDUL MULTIFUNCTIONAL: BRD si RATB lanseaza cardul dual care care permite plata contactless in mijloacele de transport comun. IN PREGATIRE: CARDUL ORASULUI
  7. Pingback: Razboi întru Cuvânt » BUCURESTIUL ESTE SINGURA CAPITALA EUROPEANA UNDE NU MAI EXISTA BILETE DE HARTIE – Protest impotriva RABT-ului electronic!
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare