TRANSILVANIA: MIZA REGIONALIZARII DIN 2012. Despre miscarile subterane ale ”grupului de la Cluj” si cealalta fata a Ianusului maghiar populist din Budapesta

• ImpactNews: Presa bună pentru domnii Dâncu, Rus şi Paszkany

Mihnea Măruţă (2011-05-23 07:45:27)

Vestea că Vasile Dâncu, Ioan Rus şi Arpad Paszkany, “împreună cu un grup de parteneri din România şi străinătate”, au cumpărat mai multe instituţii de presă cu sediul în Cluj, dintre care una are anvergură regională, e mult mai mult decât o ştire de business. E un semnal referitor la o miză care, în scurt timp, va reveni în topul subiectelor politice: Transilvania. (…)

Dacă aţi avut răbdare să citiţi până aici, putem trece la formularea ideii principale: motivul pentru care Ioan Rus şi Arpad Paszkany “şi-au dat mâna peste ţară”, ca soarele şi pionierii, şi s-au asociat într-o ambiţioasă afacere de presă, avându-l drept vector de imagine pe Vasile Dâncu, este proiectul de regionalizare a României, care va fi accelerat în acest an deoarece are un termen-limită, enunţat de preşedintele ţării, foarte strâns: 2012. Acest proiect a avut o primă “lansare” – eşuată – la începutul anilor 2000, printr-un canal mediatic a cărui anvergură nu era suficientă: săptămânalul “Gazeta de Cluj”, finanţat neoficial la acea vreme şi de Rus, prin reclamă persistentă la mărcile auto pe care la aduce în România, dar şi de Paszkany, care, ulterior, avea să fie şi judecat (şi achitat) într-o speţă desprinsă din dosarul “Gazeta”. De altfel, în primii ani ai acelei decade, regionalizarea ajunsese o temă foarte la modă, o seamă de intelectuali serioşi, atât români, cât şi maghiari, punând umărul la propaganda aferentă (câţi îşi mai amintesc, de pildă, periodicul “Provincia”, care exalta virtuţile ardelenismului şi milita pentru autonomia Transilvaniei?).

În interviul prin care a anunţat tranzacţia, livrat agenţiei Agerpres, Vasile Dâncu vorbeşte explicit despre publicul şi zona care vor fi ţintele noului trust de presă. Iată câteva pasaje:

“Voi conduce un grup de media care va materializa un proiect mai vechi, o obsesie, aproape”; (…) “Este un proiect de comunicare care va rămâne deschis parteneriatelor din societatea transilvană”; (…)

“Venim cu o viziune proaspătă şi dinamică pentru o Transilvanie modernă”; (…) “Pentru mine este un proiect personal, cu o importantă dimensiune culturală şi socială, şi în el se vor regăsi valorile Transilvaniei”.

“Societatea transilvană”? “O Transilvanie modernă”? Mie nu-mi sună bine aceste delimitări. Poate sunt prea suspicios, dar, dacă tot e vorba de un demers transparent, abia aştept să aflu cine sunt “acţionarii din SUA” la care se referă Vasile Dâncu în interviul citat. Asta cu atât mai mult cu cât e greu de crezut că, în actuala situaţie de “austeritate” a afacerilor lor, Rus şi Paszkany pot finanţa expansiunea regională a cinci instituţii de presă.

Experienţa celor 21 de ani care au trecut de la revoluţie ne spune că, de obicei, investiţiile bruşte în mass-media care sunt făcute într-un an premergător alegerilor locale şi parlamentare vizează obiective politice, în niciun caz business-uri sănătoase, cu bătaie lungă şi valori etice. În acest context, e interesant de văzut dacă Vasile Dâncu va administra nemijlocit viitorul trust sau dacă îl va menţine în funcţie executivă pe Liviu Alexa, omul căruia i se datorează înfiinţarea şi creşterea celor trei publicaţii cumpărate (portalul CityNews.ro, cotidianul “Servus Cluj”, săptămânalul “Mesagerul de Cluj”), precum şi împrospătarea postului local de televiziune NCN. “Niciun fel de parti pris politic nu va afecta munca de redactare sau punere în undă”, spune Dâncu în interviul pentru Agerpres. Ţinând cont de antecedentele sale, dar şi ale lui Rus şi Paszkany, în relaţia cu jurnaliştii care “nu fac frumos”, îmi doresc să cred că această declaraţie e dezvăluirea unei neaşteptate metanoia sau “începutul unei frumoase prietenii” cu presa cinstită. Fie ea şi regionalistă.

• DW: Un calm suspect în relaţiile româno-ungare

Ar trebui să ne impacienteze evoluţiile politice din Ungaria? Ziarul de limbă germană Pester Lloyd, care apare la Budapesta, priveşte lucrurile prin prisma vizitei ministrului român de Externe Teodor Baconschi. Oficial, totul pare în ordine. În culise, însă, lucrurile fierb la foc mic. România are nevoie de Ungaria pentru accederea în spaţiul Schengen, Ungaria are nevoie de România pentru a nu se mai trezi în miez de iarnă în plină criză a gazelor. Ambele au de rezolvat, împreună, problemele minorităţii rome.

La minorităţi începe, de fapt, să scârţâie. În vreme ce România cofinanţează public învăţământul – chiar şi universitar – în limba maternă, Ungaria sugrumă încet şcolile minorităţilor. E numai unul dintre motivele de supărare ale unor partide care, scrie Pester Llyod, există şi în România şi trăiesc, în absenţa unor oferte reale, din invitaţiile la război politic oferite de adversari. Drepturile minorităţii maghiare din Transilvania ar putea fi una dintre temele fierbinţi ale următoarelor alegeri, după ce UDMR, garant al supravieţuirii guvernului Emil Boc, a profitat de această ipostază pentru a câştiga teren în ce priveşte autonomia culturală şi comunală.

Pe de altă parte, însă, UDMR pierde încetul cu încetul sprijinul Budapestei – anume, pentru că nu urmează cu stricteţe cursul naţionalist dictat de premierul Viktor Orban, notează ziarul din capitala Ungariei. Viaţa culturală a maghiarilor transilvăneni nu mai este susţinută financiar de la Budapesta prin filiera UDMR ci printr-o altă structură, Partidul Popular al Maghiarilor Ardeleni, condus de Laszlo Tökes. Aceasta, după ce partidul premierului Orban, FIDESZ, a încercat în câteva rânduri să extragă UDMR-ul din linia sa conservatoare sau să îi provoce rupturi interne.

Motorul unor astfel de tactici este vicepremierul Ungariei Zsolt Semjen, liderul grupării fundamentalist creştin-naţionale KDNP, având un discurs înrudit cu cel al revanşiştilor de la Jobbik. Dacă Jobbik ar fi oricând dispus să treacă graniţele către Transilvania, KDNP (partenerul de guvernare al FIDESZ) se rezumă doar la a spune că maghiarii din “Erdely” au o singură cale de urmat, iar aceea este naţională şi duce în patrie. Cu larg sprijin de la Budapesta, naţionaliştii maghiari radicali din România nu se dau în lături de la provocări – fie că vorbim despre îndoctrinarea istoric ideologică a elevilor, fie despre cinstirea “eroilor” hortişti, aminteşte Pester Lloyd, adăugând: se mai miră lumea, la Budapesta, când naţionalişti radicali români vandalizează monumente maghiare din Transilvania!

Cotidianul citat aminteşte de antecedentele în care foşti lideri de la Budapesta s-au declarat şefi de stat pentru “toţi maghiarii” – dar şi de o reacţie prudentă a Bucureştilor care trebuie să trateze cu delicateţe o masă electorală de 1,5 milioane de alegători de etnie maghiară şi au, dincolo de Prut, la rândul lor, propriile ambiţii şi moşteniri ale Trianonului.

Budapesta a eşuat un experiment similar în Slovacia, unde moderaţii maghiari, adepţi ai toleranţei şi coexistenţei, au reuşit să se menţină în Parlament în vreme ce radicalii nu. De atunci, Orban îi evită când i se iveşte ocazia, relevă Pester Lloyd. Pentru că ceea ce fac moderaţii unguri din Slovacia se cheamă că încalcă doctrina de stat a actualului regim din Ungaria şi se pedepseşte cu fantoma asimilării, fluturată de la Budapesta.

(…)  Orban face greşelile comise acasă şi în relaţiile cu străinătatea, condamnând orice mişcare în front şi plusând pe cartea radicalizării. Discursul său populist, cu referiri la toţi maghiarii din Arcul Carpaţilor, şi trimiterile dese la Sfânta Coroană nu sunt, cu siguranţă, simple referiri la “valori” şi “identitate” ci, crede Pester Lloyd, relevă nostalgia istoricei culturi dominante. Deloc înţelept din punct de vedere politic pentru Orban. Destabilizarea partidelor maghiare din ţările vecine ar putea genera un răspuns la fel de radical din partea majorităţii, în respectivele ţări. E limpede, conchide ziarul, ce preferă Orban, când are de ales între viitorul minorităţilor maghiare şi propria putere.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Robert Schwartz