(Video): Los Indignados se pregatesc pentru MARSUL ASUPRA MADRIDULUI. OBIECTIVE: PARALIZAREA CAPITALEI SPANIEI SUB SLOGANUL DEMOCRATIA REALA ACUM

5-06-2011 46 secunde Sublinieri

Tinerii „indignaţi” (Los Indignados), care protestează de luna trecută în mai multe oraşe din Spania, au propus astăzi organizarea unui marş naţional, prin care să-şi răspândească revendicările în întreaga ţară. ”Marele marş” ar urma să înceapă simultan la 19 iunie, în Barcelona, San Sebastian, La Coruña, Cádiz şi Valencia şi să se încheie, după o lună, cu obiectivul de a ”cuceri Madridul, a paraliza oraşul şi a refonda democraţia”, relatează agenția EFE, preluată de Agerpres. Iniţiativa „indignaţilor” din Barcelona a fost citită în centrul Madridului, fiind primită cu aplauze de reprezentanţii protestatarilor din peste 56 de oraşe spaniole, sosiţi în capitală special pentru a-şi coordona acţiunile. În toate localităţile prin care va trece marşul se vor ţine adunări populare şi se va organiza o acţiune simbolică de semănare a unei grădini cu ”sămânţa noii democraţii”. Mii de tineri spanioli au ieșit, în mai, la început la Madrid, apoi în mai multe orașe, pentru a protesta sub sloganul “Democraţie Reală Acum”, că nu au venituri, locuri de muncă şi perspective de viitor.


Categorii

1. DIVERSE, Criza mondiala, Noua ordine mondiala, guvern mondial (Pasi catre Antihrist?), Revolte populare, revolutii

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “(Video): Los Indignados se pregatesc pentru MARSUL ASUPRA MADRIDULUI. OBIECTIVE: PARALIZAREA CAPITALEI SPANIEI SUB SLOGANUL DEMOCRATIA REALA ACUM

  1. Pingback: Razboi întru Cuvânt » COLAPSUL ECONOMIC AL ARGENTINEI SUB DICTATURA FMI: documentarul video integral subtirtrat in romana
  2. Pingback: DUBLA MASURA A EUROCRATILOR: se cauta solutii pentru ca in Spania sa nu fie aceeasi AUSTERITATE ANTI-SOCIALA ca in Grecia. Romania nici macar nu e pomenita… - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare