Dana Bates: TEXANUL CONVERTIT LA ORTODOXIE SI ROMANISM

• Gandul: DE CE IUBESC ROMÂNIA. Dana Bates, pionier în Valea Jiului: întâlnirea unui texan cu ortodoxia şi deochiul

Când a ajuns prima oară în Valea Jiului, a plâns “literlamente” pentru că totul era aproape negru şi oriunde te-ai fi uitat vedeai gunoi şi câini vagabonzi, iar aerul era irespirabil. Când a început să pună bazele unui ONG în Lupeni, s-a lovit de “bunăvoinţă” unui partener român care a fost capabil să însceneze un control al Gărzii Financiare pentru a sustrage bani. După asemenea experienţe, ce te poate convinge să rămâi şi să construieşti ceva în România?

Dana Bates are 43 de ani şi este originar din Texas. A venit prima oară în România în 1995, pentru a-şi vizita părinţii care administrau un ofelinat şi care s-au ataşat atât de mult de oamenii pe care i-au ajutat încât şi-au dorit să fie înmormântaţi aici, într-un cimitir de ţigani. S-a stabilit în Lupeni din 1999 alături de soţia sa Brandi şi au decis să-şi crească cei doi copii, Briana Jelsa (6 ani) şi Gabriel Matei (2 ani), aici.

În prezent îşi dedică cea mai mare parte a timpului popularizării acţiunilor celor 150 de cluburi Impact din România – program al Fundaţiei Noi Orizonturi pe care a reuşit să o înfiinţeze alături de soţia sa în 2000 – şi strângerii de fonduri pentru acestea. Modelul acestora a ajuns deja în Republica Moldova, Honduras şi Statele Unite, iar Dana vrea să-l exporte în cât mai multe ţări. În plus, este profesor la două colegii din Statele Unite care au cursuri despre ţara noastră şi ai căror studenţi vin la Lupeni pentru trei luni şi învaţă despre cultura şi istoria României şi despre ortodoxie.

“Am ştiut că ne vom pune vieţile în slujba acestui loc”

“Îmi amintesc prima zi în Valea Jiului, în Lupeni. Era o zi ploioasă, ceţoasă, gri … aproape neagră şi nu-mi imaginasem niciodată toate acele blocuri comuniste. Am plâns, literalmente. Era mult mai murdar pe atunci, mai mulţi câini, mai mult gunoi, nu erau parcuri cu flori, iar aerul era mult mai poluat. Râul Jiu era complet negru. Dar cumva am ştiut că ne vom pune vieţile în slujba acestui loc”, mărturiseşte Dana, care alături de soţia sa derulează programe educaţionale pentru tinerii din România.

În noianul negru a zărit poate acea sclipire pe care, cu mulţi ani în urmă, un prieten de-al său o văzuse în el, fapt chiar i-a influenţat fundamental existenţa. După terminarea liceului, a lucrat pe câmpurile petroliere din Texas, dar pentru că nu era plătit, a plecat în Washington şi s-a angajat la o companie de telefonie mobilă.

“Abia puteam să citesc ziarul, atât de slabă era pregătirea mea după ce am terminat liceul. Un prieten a văzut în mine o sclipire, o dorinţă de a învăţa în ciuda faptului că eram teribil de ignorant, şi m-a încurajat să merg la colegiu. M-am dus şi mi-a plăcut. Am terminat şi am devenit un specialist în filozofie. A trebuit să muncesc foarte foarte mult pentru a recupera”, povesteşte Dana. În prezent îşi scrie teza de doctorat, care analizează relaţia dintre ortodoxia estică şi dezvoltarea umană.

“Bine aţi venit în România!”

La doi ani după prima vizită pe care a făcut-o în Valea Jiului în 1997, Dana s-a stabilit în Lupeni împreuna cu soţia sa şi au început să pună bazele unui prim program – Tabăra de educaţie prin aventura Viaţa, care în prezent găzduieşte 600 de tineri în fiecare an. S-au lovit, inevitabil, de probleme, pentru că “naivi” fiind s-au găsit oameni care să profite de “o pradă uşoară”.

Cei doi americani au început colaborarea cu un român, care avea legături la nivel local şi îi putea ajuta cu iniţierea acestui proiect.

“Când eram şi noi de faţă, acest partener pretindea că îl urăşte pe contabilul nostru, dar în fiecare săptămână urzeau planuri pentru a ne fura banii. O situaţie interesantă a fost că a înscenat şi un control din partea Gărzii Financiare, unde avea prieteni, pentru a scoate bani de la noi. Am reuşit să-l dăm în vileag filmându-l cu o cameră video ascunsă. Singura dovadă pe care o aveam era o hârtie pe care scrisese cu mâna lui că o parte din banii “pierduţi” au fost daţi ca mită unor oficiali locali şi instituţiilor. I-am arătat hârtia şi a recunoscut că banii primiţi de la noi pentru a închiria o cabană pentru tabăra noastră, i-a dat mită”, povesteşte Dana.

Pentru că biroul FBI din Bucureşti nu le-a dat prea mare importanţă, pe motiv că se confruntă cu “probleme majore”, soţii Bates l-au dat în judecată pe românul “binevoitor” şi, după ani buni, au câştigat procesul. Reputaţia le fusese însă compromisă, iar pentru asta nu se mai putea face nimic.

“Intenţionăm să trăim aici pentru tot restul vieţii”

Au avut puterea să treacă peste dezamăgirile de început şi să cunoască şi altfel de oameni. De exemplu, cei alături de care lucrează. “Am un respect imens pentru ei. Mulţi ar fi câştigat o grămadă de bani făcând altceva, dar au ales să muncească pentru cauza noastră privind dezvoltarea tinerilor”, spune Dana.

A mers chiar mai departe şi a reuşit să descopere bunătatea în ochii românilor care îl priveau cu ostilitate. “Îmi place felul în care românii iubesc copiii. Chiar şi aici în Lupeni, unde oamenii sunt încă suspicioşi în ceea ce îi priveşte pe străini, sunt draguţi cu copiii noştri, chiar dacă faţa de noi afişează un comportament rece. Cred că este un dar special pe care îl are poporul român. În Marea Britanie sau în alte ţări, un copil care aleargă printr-o cameră îi lasă impasibili. Aici, ochii românilor se aprind ca nişte lumânări şi zâmbesc cu căldură. În Lupeni, îi scuipă de deochi”.

România este şi ţara unde a descoperit ortodoxia. “Sunt conştient că s-au făcut multe compromisuri sub comunism, dar tot îmi place. Familia noastră, care era protestantă, a trecut la ortodoxism, iar fiul nostru a fost botezat de episcopul Hunedoarei, şi naşul său este preotul din Lupeni, părintele Ciocan”, povesteşte americanul.

Apreciază că unele lucruri s-au schimbat în România pe parcursul celor 12 ani pe care i-a petrecut aici, şi că sunt aspecte care au început să intre pe făgaşul normal.

Cinismul, gunoiul şi câinii fără stăpân

“Este încurajator că România devine un loc unde talentul, munca, valorile morale şi încrederea pot fi răsplătite. Nu aşa cum ar trebui, dar lucrurile se îndreaptă către direcţia corectă. Este atât de multă nevoie de un leadership adevărat şi inteligenţă în toate aspectele societăţii româneşti, încât orice tânăr ambiţios poate face treabă foarte bună şi aici”, este de părere americanul.

Au rămas însă cinismul şi impasibilitatea oamenilor în ceea ce priveşte politica, corupţia, gunoiul, câinii fără stăpân şi dificultatea de a strânge fonduri pentru acţiunile sale. Acestea sunt lucrurile care îl nemulţumesc pe Dana, care altfel glumeşte spunând că un alt lucru care nu-i place este faptul că în limba română numele său “este la fel de masculin ca Maria”. Nu are o viaţă spectaculoasă în România, dar face ceea ce şi-a dorit: este un intelectual implicat social. “Cele mai multe zile sunt plictisitoare. Mă pregătesc pentru şedinţe, solicit finanţări, scriu granturi şi, întotdeauna multe multe email-uri. Dar îmi iubesc munca. Visul meu este să fiu un intelectual implicat social şi asta se întâmplă”, spune Dana.

“Fă tot ce poţi pentru a scoate la iveală ce este mai bun din tine, dar nu pentru statisfacţia proprie, ci pentru a da înapoi pentru binele comun. Asta cred eu că este adevărata fericire, adevărata bunăstare. Acesta este motto-ul meu”, conchide Dana Bates.