Care este CEL MAI MARE DUSMAN AL CRESTINISMULUI?
Doxologia [Pr. Valentin Istrati]: Cel mai mare duşman al creştinismului
Spuneam deunăzi că am senzaţia că religia creştină se diluează ireversibil la atacurile necontenite ale societăţii de consum. Mă gândeam o dată, în timpul unei slujbe sfinte, care este cel mai mare duşman al creştinismului.
Un prim răspuns ar fi: persecuţiile. Milioane de oameni au murit pentru Hristos, atunci şi acum, pe vremea lui Nero, Deciu, Diocleţian, dar şi acum, câteva sute de milioane de creştini trăiesc în frică în fiecare zi că ar putea fi violentaţi sau ucişi de grupările radicale şi teroriste sau de guverne ale răului legiferat. Cu toate acestea, mucenicii sunt şi au fost sămânţa creştinismului, sângele lor a plămădit ca o viaţă pământul umanităţii, dându-i puterea harului lui Dumnezeu şi nemurirea iubirii jertfelnice. Persecuţiile nu au reuşit decât să crească dorul oamenilor pentru Hristos, să ucidă trupuri şi să umple raiul cu sfinţi, să arate adevărata natură a umanităţii şi să pecetluiască istoria prin Crucea lui Hristos. Aşadar nu persecuţiile de orice fel sunt duşmanul esenţial al creştinismului.
Un altul, mai reflexiv, ar spune: vocaţia imperială, materialnică şi politică a omului este cel mai mare duşman al creştinătăţii. Această dorinţă de putere nestăpânită a inventat state Biserică, imperii eclesiastice, ordine militare care omorau de dragul lui Hristos, cavaleri călugări, instanţe de durere şi tribunale ale morţii. Colonialismul eclesial a generat cruciade împotriva oamenilor care poartă chipul lui Dumnezeu, a clădit catedrale uriaşe în occident dar a pierdut milioane de creştini prin reformă, a instigat la ură între fraţi de dragul unirii fără iubire şi adevăr. Cu toate acestea, adevăraţii credincioşi, gârboviţi de durerile lumii sau împovăraţi de îndurările lui Dumnezeu, săracii acestei lumi înlăcrimaţi la picioarele lui Hristos, nu au ştiut niciodată de ambiţiile de stăpânire ale mai marilor vremii. Pentru ei, primatul era un fel de primar, Filioque era un nume de negustor străin etc. Oamenii îngenuncheaţi la rugăciune au trecut peste toate obstacolele ridicate de imperialism în calea lor şi au ajuns la Cel dorit.
Un răspuns celebru, care a făcut carieră în teologie, este: ereziile, principalul duşman al creştinătăţii. Pândind din hăţişurile raţionalismului, sau tăvălindu-se în robia materiei, erezia ca abatere, slăbiciune, compromis, eroare, ignoranţă sau neputinţă păcătoasă, a fost întotdeauna un pericol la adresa mântuirii oamenilor. Atacurile raţiunii păcătoase asupra minunii credinţei au vizat toate compartimentele teologiei, şi mai apoi s-au concentrat într-un creştinism minimal, rezidual şi individualist, al cărei vocaţie era adunarea de membri cu orice preţ. Neoprotestantismul adună în el deopotrivă iconoclasm, ebionism, arianism şi multe altele. Toate aceste erezii au fost înfierate de către Sinoadele ecumenice, Sfinţii Părinţi văzând în ele primejdii la mântuirea oamenilor. Multe dintre ele s-au stins, altele s-au diluat sau s-au transferat în domeniul eclesiologic. În scurt, ele n-au reuşit decât să cristalizeze ortodoxia vieţii veşnice şi să unească poporul drept-credincios în jurul lui Hristos – Capul Bisericii.
Oameni cu memorie recentă ar spune: comunismul este cel mai mare duşman al creştinătăţii. A ucis zeci de milioane de oameni, a mutilat iubirea de fraţi în egalitarism procustian, a preluat dorul creştin al omului de frăţietate pentru a ucide, a amputat resorturile de veşnicie a naţiuni întregi. Cu toată violenţa extremă a ciumei roşii, după 70 de ani de durere, praful s-a ales de materialismul proletar. Supravieţuind doctrinar, dar nu şi practic în China, consumându-şi ultimele puseuri de moarte în Coreea şi Cuba, comunismul este un avorton al istoriei, un vis urât al umanităţii recente. Aşadar nu este cel mai mare duşman al creştinismului.
Şi atunci care este inamicul public al Bisericii şi al creştinismului? Eu cred că duşmanul cel mare este creştinismul soft, religia secularizată, consumismul cu iz religios, diluţia valorilor creştine într-o religie a plăcerii şi stăpânirii, tradiţia ţinută cu melancolie, dar neînţeleasă în esenţa ei mântuitoare, superstiţia violentă care sapă la izvoarele credinţei, fosilizarea trăirii de Dumnezeu, ceremonialismul găunos, amputarea valorică în favoarea estetismului, misticismul omorâtor de mistică, festivismul fără înfiorare, scena fără viaţă.
Adevărata credinţă se naşte „din apă şi din Duh”, creşte în rugăciune, se curăţeşte în lacrimi, se simte în dorul infinit de rai, se trăieşte în fiecare clipă şi se hrăneşte euharistic cu Dumnezeu.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
“superstiţia violentă care sapă la izvoarele credinţei, fosilizarea trăirii de Dumnezeu”
Cred ca este o fraza esentiala pentru felul in care este traita astazi chiar si ortodoxia, de catre majoritatea credinciosilor.
Doamne, iarta-ne !
Cu adevarat, asa este! Si vazandu-ne pe noi astfel multi fug si mai mult de Dumnezeu!Multi suntem mai rau ca fariseii!
Adevarate cuvinte!
Mai vorbim de comunisti si de cenzura. Doare adevarul, nu?
Felicitari parintelui!
E trist ca Adevarul moare incet mai ales la tara,altadata bastion impotriva paganilor.Realitatea e ca la impartasit observi cu infiorare persoane care traiesc in concubinaj,desi parintele cunoaste acest lucru,nu poate spune ca la oras ca e acoperit de spovedania mincinoasa.Si daca se poate si asa fratii nostrii ortodoxi indraznesc in toate.E la moda sa tii post doar Saptamana Mare si sa gusti din potir spre lauda consatenilor,nu si a lui Dumnezeu.Dupa invazia persoanelor necununate(care nu pot da nici macar pomelnic la Altar)urmeaza acceptarea altor “categorii”.
numai un adevarat traitor in Hristos poate intelege adevarul.
frumos si profund spus,dar multi aud,putin pricep,multi sunt credinciosi,dar foarte putini “se hrănesc euharistic cu Dumnezeu”.
@cristi_g
“E trist ca Adevarul moare incet mai ales la tara,altadata bastion impotriva paganilor.” – a patruns si-acolo dihonia!
Si-a pus amprenta nu numai comunismul dar…exact cum spunea in articol ca, nu neaparat comunismul (aceasta aberatie istorica pusa in practica – paradoxal – la tari preponderent ortodoxe) ci, de crestinismul soft in care sunt amestecate intr-o poleiala/spoiala (de conserva lucitoare in Soare) cu iz de metal pretios, adevarat:
“consumismul cu iz religios, diluţia valorilor creştine într-o religie a plăcerii şi stăpânirii (‘protagonistii’ implicati -preoti si mireni- prin gadilirea implinirii unui act religios dupa ‘litera’ nu dupa Duh…), tradiţia ţinută cu melancolie (ca un fapt de-aducere-aminte ce tine de un trecut ‘glorios’ dar neaplicabil in zilele noastre), neînţeleasă în esenţa ei mântuitoare, superstiţia violentă care sapă la izvoarele credinţei (datul preotului a nu-s ce cocos in noaptea de Pasti pentru cei adormiti ‘nespovediti, fara lumanare’, innodatul de sfori la citirea celor 9 Evanghelii urmand a fi dezlegate datorita efectului ‘magic’ in rezolvarea unui necaz sau a unei probleme; rosul folosit impotriva deochiului plus cate si mai cate), fosilizarea trăirii de Dumnezeu (printr-un proces de demonitizare care duce atat in eroare dar si oroare), ceremonialismul găunos (de suprafata), amputarea valorică în favoarea estetismului (atentia centrata mai mult pe forma decat la fond), misticismul omorâtor de mistică (care este infricosator ca mod de manifestare), festivismul fără înfiorare, scena fără viaţă.”
“Realitatea e ca la impartasit observi cu infiorare persoane care traiesc in concubinaj,desi parintele cunoaste acest lucru (cine stie de ce…se permite asa ceva DAR ATUNCI…nu trebuie sa mire ca ‘pentru proasta iconomisire a Tainelor lui Dumnezeu vor fi morti si multe boale la norod -asa cum a spus Pr.Calistrat Chifan);nu pot spune ca la oras ca e acoperit de spovedania mincinoasa. (ba si la oras nu se i-a in SERIOS taina spovedaniei de catre mireni) Si daca se poate si asa fratii nostrii ortodoxi indraznesc in toate. (din pacate!) E la moda sa tii post doar Saptamana Mare si sa gusti din potir spre lauda consatenilor,nu si a lui Dumnezeu.( bine spus! Din aceasta pricina n-avem niciun spor nici in viata asta lumeasca, nici in cea duhovniceasca )Dupa invazia persoanelor necununate(care nu pot da nici macar pomelnic la Altar)urmeaza acceptarea altor “categorii” (din mila, din ‘iubire cre(s)tineasca).”
Diavolul oameni buni. DIAVOLUL, SATAN e singurul duşman al creştinusmului. Care se foieşte permanent şi peste tot în planul terestru şi nu numai, în jurul nostru. Şi râde în pumni de noi când reuşeşte să ne abată atenţia spre alţi presupuşi duşmani, care de fapt sunt produsul minţii lui bolnave. Cţt despre oameni, nimeni nu e rău în sine, ci mai degrabă robit de puterea satanică, şi mai mult îl ajutăm pe acela prin răbdarea răutăţii şi rugăciune pentru el. Nu vă mai amăgiţi, creştinusmul are unul şi acelaşi duşman, ce îşi extinde politica, planurile şi lucrările de o manieră extrem de stufoasă, vicleană şi subtilă, tocmai ca să distragă atenţia de la el însuşi şi să împiedice cu orice preţ dumnezeirea fului omului.
Frumos si adevarat vorbeste parintele! Oamenii insa vor un dumnezeu pe placul lor care sa le permita orice, fara mustrari de constiinta. In loc sa se straduiesca sa ii faca Lui pe plac, oamenii cauta sa creieze idea unui dumnezeu care toate le ingaduie si nimic nu pedepseste.
Mult adevar este in spusele parintelui. Eu cred insa ca cel mai mare dusman al crestinismului este iconoclasmul pentru ca prin el este atacata insasi “taina tainelor” – Sfanta Liturghie, cea care mai tine inca lumea. Pentru ca toata aceasta actiune de inlaturare a icoanelor din scoli si din viata publica are o miza mult mai mare – inlaturarea simbolurilor religioase, nesocotirea si necinstirea chiar si a Sfintelor Moaste ale Bisericii, prin care se proslaveste Dumnezeu, semnul lucrarii Sfantului Duh in lume.