Ilie Serbanescu: STAPANUL SI-A DAT ARAMA PE FATA!/ Neoiobagismul “corporate”/ Referendumul, numaratoarea si sufletele moarte/ CANTECUL DE LEBADA AL ROMANIEI?

20-08-2012 12 minute Sublinieri

Deşi, la cât de ipocriţi şi demagogi sunt, s-au declarat îngrijoraţi de implicaţiile pentru democraţie ale referendumului din România, acesta le-a venit mănuşă! Este vorba de reprezentanţii dintre cei mai de seamă ai puterilor – noi le zicem fără înconjur coloniale! – care au redus România la statutul de colonie. Referendumul, aşa cum a fost organizat, le-a dat ocazia magnifică de a arăta clar cine este stăpânul, în esenţă de a consfiinţi politic ceea ce există deja de câţiva ani în plan economic şi ceea ce naivii sau interesaţii nu ajung să vadă ori se fac că nu văd: că România a încetat să mai fie o ţară, devenind o colonie!

O ţară care pierde controlul propriu asupra următoarelor trei sectoare – exploatarea resurselor minerale principale, distribuţiile de energie şi băncile – ajunge inevitabil o colonie. Si nu din alt motiv decât din acela că prin aceste sectoare se ruleasă banul, indiferent de ciclul politic sau economic. Este strict cazul românesc!

Toate intrările în şi ieşirile din actul productiv sau comercial aparţin capitalului străin. Întreaga axă majoră a economiei este deţinută de către acesta şi, ca urmare, decizia îi aparţine. Sunt câţiva ani de când deja există această situaţie. Era firesc să vină momentul în care aceste stări de lucruri în plan economic să se răsfrângă în oglindă în plan politic. Referendumul n-a prilejuit decât consfinţirea! Pentru realişti n-a fost vreo surpriză. Doar căutătorii de cai verzi pe pereţi s-au mirat. După episodul referendumului, naivii probabil au dispărut. Au mai rămas să susţină baliverna României suverane sau a mântuirii acesteia cu ajutorul capitalului străin doar cei interesaţi, respectiv cei din România care sunt instrumentele puterii coloniale.

S-a dovedit în contextul referendumului că, pentru puterile coloniale, nu este vorba cumva de Traian Băsescu ori USL sau, cum cu neruşinare au sugerat, de democraţie, ci pur şi simplu de interese economice oneroase, şi anume de a deţine controlul integral şi necondiţionat asupra resurselor, banilor şi chiar asupra vieţii oamenilor, în chipul cel mai iobăgist posibil, din spaţiul numit România. Chiar dacă pentru aceasta erau încălcate şi cele mai elementare norme şi reguli de democraţie, mai precis – şi ca să nu existe răstălmăciri – chiar dacă era nevoie ca voinţa puterii coloniale să înfrângă voinţa votului popular.

Că a fost vorba de aşa ceva o dovedeşte poziţia troicii FMI-CE-BM la revizuirea de zilele trecute a acordului cu România. La sfârşitul misiunii, şeful acesteia, dl Eric van de Vrijer, a avut tupeul să declare că scrisoarea de intenţie a guvernului român către FMI, deşi agreată cu membrii misiunii, nu va fi totuşi înaintată mai departe către instanţele FMI, cum s-ar cuveni procedural, până ce mai multe din angajamentele guvernului nu vor fi şi îndeplinite, dintre care nu lipsesc bineînţeles privatizări parţiale sau totale şi creşterile (mă scuzaţi, „liberalizările”) de preţuri la gaze, atât de mult aşteptate de companiile vestice care au pus stăpânire pe distribuţiile de energie din România, companii ale căror agenţi de vânzări sunt de fapt FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Cu alte cuvinte, vă ţinem în corzi, să nu cumva să ieşiţi din front! De parcă ar fi intenţionat cineva să facă o asemenea mişcare.

Căci, dimpotrivă, cei din USL, în frunte cu tandemul Antonescu-Ponta, s-au străduit din răsputeri să-şi declare alinierea, devotamentul, fidelitatea şi cucernicia faţă de SUA şi UE, între altele asumându-şi integral şi necondiţionat acordul cu FMI-UE impus fostei guvernări.

Analişti de bună credinţă s-au întrebat dacă nu cumva dl de Vrijer este vreunul mai rău decât dl Franks pe care l-a înlocuit la şefia misiunii FMI pentru România. Vai, nici o deosebire! Dl de Vrijer este doar o altă faţă a aceluiaşi trup, cu acelaşi suflet. De Vrijer nu are ca misiune decât să verifice cum colonia România îndeplineşte ceea ce deja a impus Franks. Ca olandez însă, dl de Vrijer are desigur a răzbuna şi bulbii de lalele din Olanda pe care i-au tăiat vameşii români în căutare de bacterii necunoscute în lamentabilul episod al opoziţiei autorităţilor de la Haga faţă de intrarea coloniei România în spaţiul Schengen.

În plin proces cu fostul angajator ING Bank, economistul Florin Cîțu a reclamat faptul că bonusurile pe care le primea de la bancă erau ținute într-un cont offshore, pe care îi este greu să îl acceseze acum. În timpul crizei financiare, autoritățile americane şi europene au pus problema taxării bonusurilor primite de bancheri, ținute cel mai adesea în conturi offshore pentru a evita impozitele directe.

România are o lungă tradiție de conturi offshore. În perioada fanariotă, între 50 şi 80% din cheltuielile totale ale statului mergeau către Poartă, spun istoricii. Ca atare, cheltuielile pentru bunuri şi servicii publice erau neglijate sau lăsate în voia localităților.

Cele mai mari salarii din România merg către cetățeni străini. Se estimează că sunt 10.000 de manageri străini în companiile multinaționale din România, iar salariile lor însumează 1.2 miliarde de euro. Echivalentul a 1.2 miliarde de euro îl reprezintă salariile anuale a 250.000 de profesori ce încasează un salariu lunar de 400 de euro. Pachetele salariale ale managerilor străini includ locuințe de serviciu, taxele pentru şcoala privată a copiilor, vizite periodice in țara de origine si asigurări medicale în clinici private. Cea mai ieftină şcoală privată din Bucureşti costă 3.250 de euro anual (sursa) . În cele 102 licee private din România învață 25.000 de elevi iar taxele ajung şi la 19.000 de euro pe an la American International School of Bucharest.

Managerii din România sunt privilegiați în raport cu managerii din Vestul Europei din perspectiva costului relativ redus de trai dar şi a fiscalității reduse asupra veniturilor. Creşterile salariale pe pozitii de management, stagnarea preturilor la imobiliare si recesiunea economica de pe pietele intenationale au propulsat Romania pe locul 8 lume in functie de puterea de cumparare a managerilor, nota Ziarul Financiar.

În timp ce managerii români urcau în topul veniturilor reale, statul căuta cum să ia bani de la cei mai săraci dintre români, oferea deductibilități fiscale pentru asigurări private de sănătate, limita contribuțiile de pensii pe care le plăteau angajații cu venituri mari la 1000 de RON pe lună şi introducea un mecanism (prin Legea Educației) pentru ca şcolile private din România să primească finanțare de la stat.

Consiliul Investitorilor Străini prididea guvernul Boc să reducă contribuțiile de asigurări sociale, să excepteze de la plata impozitului în România fondurile de investiții cu sediul în străinătate şi  saluta schimbările de “flexibilizare” de pe piața muncii care permiteau reducerea costurilor pentru patroni.

Ce oferea Consiliul Investitorilor Stăini în schimb? Dacă profiturile sunt repatriate mai mult sau mai puțin transparent, dacă bonusurile sunt în firme offshore, dacă România nu taxează veniturile progresiv şi oferă atâtea deductibilități, cum contribuie investitorii străini la dezvoltarea societății în care operează?

Cele mai mari venituri din România sunt cheltuite într-un regim paralel, în care şcolile şi spitalele sunt private. Expații petrec câțiva ani în România dar sunt relativ feriți de realitățile societății româneşti. De la şcoli private în Elveția la spitale private în Austria, dregătorii români urmează acelaşi sistem. Mai mult, se gândesc cum să dividă sistemele de educație şi de sănătate în sisteme pentru bogați şi pentru săraci, cu un minim de redistribuire.

Pe baza datelor Eurostat asupra celor mai mari 1% din venituri, constatam că în România aceste venituri crescuseră în criză: percentila 100 de venituri avea în medie venituri de 2.500 de euro în 2007 dar de nu mai putin de 5.285 de euro pe lună în 2009, în timp ce veniturile restului populației scădeau în termeni reali. Încercând să urmăresc evoluția acestor venituri în ultimii ani, Eurostat mi-a răspuns c­ă nu mai publică aceste date, pentru că nu erau armonizate la nivel european, nu erau trenduri vizibile şi erau probleme de confidențialitate la vârful distribuției de venit ( “We came to the conclusion that it is not meaningful – there were no trend visible in time series. Moreover there was a confidentiality issue for dissemination of the end of income distribution.”)

Nu e nicio surpriză că Eurostat nu mai are încredere în acele date. Autoritățile române nu au informații clare despre cele mai mari venituri din societate:In anii 2006, 2008-2011 nu sunt prezentate informatii referitoare la categoria de gospodarii PATRONI datorita numarului redus de observatii colectate in cadrul anchetelor.” notează Institutul Național de Statistică pe marginea unui chestionar.

Cu toate că stă prost la numărat patronii şi conturile offshore, statul român a controlat şi a numărat asistații sociali, pensionarii pe caz de boală, cei aflați în concedii medicale. A controlat şi a numărat şcolile şi spitalele din mediul rural.

Mai nou, guvernul român este ocupat cu numărat viii şi morții de pe listele electorale. Când îşi va reveni, se va grăbi să reducă contribuțiile sociale şi să continue privatizarea sistemului de sănătate. Deşi un partid social democrat conduce guvernul, sezonul de numărat e doar pentru 99% din populație, preferabil cu acte expirate.

Despre pulsul de dinaintea morţii unei ţări

Un Stat care nu ştie şi nu e în putere să-şi numere cetăţenii nu mai poate exista sau poate că nici nu mai merită să existe. Cetăţeanul unei ţări este, de fapt, pulsul acelei ţări. Cînd Statul, puterea care conduce şi reprezintă această ţară, nu mai ştie să-şi ia propriul puls înseamnă că instituţiile sale au intrat într-o stare avansată de degradare. El se află poate chiar în moarte clinică, însă mai nimeni nu a constatat încă acest lucru. A nu putea să-ţi iei propriul puls, acest gest minimal de „biopolitică“, să vezi în ce stare este propriul tău organism socio-politic înseamnă a nu fi capabil să reflectezi şi să decizi asupra propriei tale situaţii de fapt. Într-un astfel de context, cînd organismul social şi politic nu mai poate să-şi îndeplinească funcţiile elementare, se pare că doar cineva dinafară mai poate veni să ia pulsul pentru a constata, a diagnostica situaţia corpului politic numit România. Privind atent spre corpul social-politic al Româmiei, vedem un organism intrat în convulsii care-şi anunţă moartea totală pentru că moartea cerebrală (moartea creierului) a avut loc cu ceva timp în urmă, însă diagnosticianul extern încă nu a anunţat-o. De ce?

Cine ne ia pulsul?

Cînd Statul nu mai poate să-şi ia propriul puls, adică nici măcar să-şi numere proprii cetăţeni, e nevoie de cineva dinafară s-o facă. În contextul global în care trăim întotdeauna se va găsi un doritor să se ofere pentru că, deși corpul România miroase a hoit în descompunere, orice om sau instituţie civilizată ştie că în ziua de azi şi hoitul poate deveni o marfă. Situaţia face ca astfel de instituţii să se afle chiar aici, în vecinătatea noastră, în corpul nostru social, politic şi economic, care ştie perfect să ne ia pulsul, adică să ne numere. Cele mai importante, mai exacte şi mai sigure informaţii despre noi, despre cei mai mulți cetăţeni acestei ţări se află nu la instituțiile muribunde ale statului român, ci la instituţiile economice mutinaţionale. O instituţie economică multinaţională ştie despre cetăţenii acestei ţări mult mai multe decît ar trebui să ştie o instituţie a statului român abilitată cu această funcţie. De exemplu, în România (dar aceasta e valabil mai nou în mai toate ţările, doar că la periferia capitalului se vede mai bine), banca la care te împrumuţi sau o companie de asigurări ştie despre noi nu numai totul, dar și ceva pe deasupra. Ele ştiu ce se întîmplă în acest moment cu noi şi au chiar estimări destul de exacte cu ce se va întîmpla în viitorul apropiat cu fiecare dintre noi. Nu e nici Matrix şi nici o metaforă, ci pura realitate.

Situaţia delicată nu e doar faptul că ele ştiu despre noi mai mult decît ştie Statul care este plătit din banii noştri să îndeplinească această funcţie, ci faptul că ele, mai nou, au „mîinile mai lungi“ decît ale statului, iar de multe ori, instituţiile statului le sînt subordonate (urmăriţi atent întîlnirea şefilor FMI cu şefii Statului, sau cum lobby-urile marilor corporaţii impun legi). Există însă o instituţie şi mai cinică, așa cum e FMI, care are rolul să dea ultimul diagnostic şi să ia deciziile necesare şi utile propriei instituţii ce deţine puterea asupra corpului muribund al acestei ţări: unui corp social şi politic într-o stare de boală avansată, de fapt, un corp muribund, trebuie să i se scoată la mezat ultimele organe funcţionale pentru a-i mulţumi pe cei care au ţinut sub perfuzii acest corp politic. De ce un Stat-corp aflat în moarte cerebrală este ţinut sub perfuzii şi cui foloseşte?

Cînd moare un Stat sau de ce e nevoie de transplant? Cine-l face şi cui foloseşte?

La o astfel de întrebare aş căuta un răspuns nu în tratatele de politologie şi filozofie, ci în cu totul altă direcţie. Pentru a găsi un răspuns, m-aş îndrepta mai degrabă spre domeniul medical. Vă mai amintiţi cum, în anii ’60, cei mai importanți gînditori ai epocii postindustriale anunţau moartea tuturor. În aceeaşi perioadă în care omul era declarat mort, în domeniul medical aveau loc transformări radicale. În acei ani ai „generaţiei sputnik“, unii cercetători dezvoltau un domeniu nou al medicinei, precum ATI (anestezie și terapie intensivă, în alte limbi botezată „reanimatologie”), alţii căutau să analizeze diversele stadii ale morţii, iar alţii lucrau de zor la tehnicile de transplant al organelor vitale ale corpului. Despre aceste lucruri, politicienii şi politologii vremii nu ştiau mare lucru. De ce ar fi trebuit ca ei să ştie aceste probleme şi soluţii propuse de medici?

Chirurgii vremii care se ocupau de întregul mecanism de transplant al organelor unui corp uman ştiau că un organ nu poate fi luat de la un corp mort. Întrebarea lor fundamentală era: cum putem face rost de aceste organe fundamentale de la un corp „proaspăt“, încă viu? Medicina, fireşte, cunoştea de ceva vreme acest lucru: nu poţi lua un organ pentru transplant de la un corp mort, ci de la unul aflat într-o coma de passé. Se ştie: un om aflat într-o astfel de stare poate trăi numai cuplat la aparate care menţin respiraţia artificială şi circuitul sanguin (tehnica necesară acestor proceduri apare în aceaşi perioadă). Oamenii ajunşi în acest stadiu au creierul mort, însă bătăile inimii şi respiraţia le sînt întreţinute artificial. Moartea creierului rezultă din încetarea completă a fluxului sanguin cerebral, iar încetarea funcţiilor lui este ireversibilă. Tradiţional, după cum bine ştim, omul este considerat mort cînd nu mai respiră şi nu-i mai bate inima, nu mai are puls o perioadă mai lungă de timp şi cînd organele vitale au intrat deja în proces de alterare, adică a început procesul de necrozare a ţesuturilor. Însă odată cu dezvoltarea tehnicilor de reanimare, se constată că moartea este un proces care nu este legat doar de încetarea bătăii inimii (de lipsa pulsului). În acest context, pe lîngă vechiul concept de moarte biologică, apare conceptul de moarte cerebrală. Moartea cerebrală a fost definită „ca o comă ireversibilă cu abolirea reflexelor. Este un proces ireversibil datorat necrozării neuronilor, urmat de scăderea cantităţii de sînge circulant“.

Cum în aceeaşi perioadă se dezvoltă paralel şi se extind în diverse ţări tehnicile de transplant ale organelor vitale care au iscat multe polemici, comitetul Şcolii Medicale de la Harvard tranşează problema în anul 1968: alături de criteriile clasice de a constata moartea organismului, există şi o nouă metodă de constatare a acesteia – moartea integrală a creierului (whole brain death). Şi moartea cerebrală/moartea creierului, şi moartea biologică sînt constatarea aceluiaşi eveniment: moartea. Însă organismele diagnosticate şi în primul caz şi în ce de-al doilea, chiar dacă sînt moarte, au caracteristici diferite: de la cel aflat în moarte cerebrală se pot preleva organe pentru transplant, spre deosebire de cel aflat în moarte biologică, ale cărui organe nu mai sînt utile transplantului. Iar ca aceste proceduri de transplant, care au iscat numeroase polemici la vremea respectivă, să intre în „normalitate“, au apărut legile care permit, dau dreptul legal medicilor să folosească organele „mortului clinic“ pentru transplant. Înainde de acest moment, evident, nu a existat nici-o reglementare legislativa în domeniu.

Dar ce are această poveste medicală cu noi şi cu moartea Statului? Dacă ne uităm la istoria politică a ţărilor postcomuniste (dar e valabil și pentru statele-colonii), vedem o asemănare izbitoare între tehnicile medicale şi ingineriile economice, politice şi sociale aplicate pe corpul politic al ţărilor postcomuniste. Cînd în 1989 s-a constatat că întregul corp politic a intrat în convulsie prevestindu-şi moartea, moartea anunţată nu era una biologică, ci cerebrală, un soi de moarte a creierului. Cînd corpul politic comunist nu a mai fost capabil să-şi ia pulsul, a venit o putere externă care a pus diagnosticul: tranziţie, adică moarte cerebrală. Ce face medicul într-un astfel de caz? Am spus mai sus: îi menţine respiraţia şi circulaţia sîngelui, în timp ce face transfer de organe către alte corpuri politice.

 FMI şi Banca Mondială & co au îndeplinit și încă mai îndeplinesc aceeaşi funcţie ca cea a mediculului transplantolog: pompează, pe de o parte, bani pentru a menţine circulaţia sanguină şi respiraţia statului mort cerebral şi, în paralel, are loc un amplu proces de transplant al tuturor organelor vitale ale corpului-stat (de la controlul asupra circuitului sanguin-bancă, la cel asupra rinichilor, ţesuturilor etc. – fabrici, uzine, sisteme energetice, căi ferate etc.) către corpurile-politice care au puterea economică și politică de control asupra acestor morţi cerebrali politici.

Vestea proastă este că acest proces de transplant politic şi economic se extinde, odată cu ultima criză, şi asupra unor state aflate într-o stare de sănătate aparent mai bună, adică la limita morţii clinice.

Marea problemă a interventioniştilor-statali-transplantologi, dacă ne uităm mai ales la cazul Greciei şi cum a fost ea tratată de către marile instituţii financiare, este cum să legalizeze, cum să construiască cadrul juridic pentru a nu cădea în categoria deja invechită  a „furtului” sau „asasinatului politic” (să nu mai facem războaie ca să cucerim state, ci le aducem, prin inginerii financiare, în moarte cerebrală). Cu alte cuvinte, acum, marea problemă şi provocare a celor care deţin puterea reală şi se ocupă de transplantologia economică e cum vor legaliza acest transfer al avuţiilor, aceste transplante de organe economice (dar şi de resurse naturale), ca totul să pară „natural“ iar „urmele crimei” să dispară. Ultima mare provocare este cum va reuşi marele capital să construiască un cimitir pentru Statele care, după ce vor fi „eliberate“ de toate organele vitale, vor fi declarate „moarte biologic“, iar cadavrele vor trebui să dispară. Cimitirul Statelor este noul proiect care va să vină.

Dar cum am ajuns aici?

În ultimii 20 de ani, am asistat la destramarea instituţiilor statului şi la o luptă fără precedent împotriva lui. Părinţii noştri, care au trăit în anii ’50-’70, construiau infrastructura acestei ţări, de la drumuri la fabrici şi uzine, de la dispensare şi şcoli la cinematografe şi stadioane. Acea generaţie (şi tot ce au constuit ei) a devenit o generaţie-donor pentru viaţa socială, politică şi economică a perioadei postcomuniste. Dincolo de ideologie, aceasta este realitatea cinică şi tragică. Ce a construit acea generaţie într-un an, noi nu am reuşit să facem în 20 de ani. Din acele resurse umane, economice şi realităţi sociale am trăit şi am consumat (după 90) pînă la epuizare, fără a pune mai nimic în loc. Ce s-a construit atunci, după anii ’90, am vîndut sau dat altora, care nu contribuiseră la aceste avuții, cu un patos nemaiîntîlnit. În locurile uzinelor şi fabricilor care produceau au apărut compexe comerciale, vapoarele s-au transformat în iahturi, iar căile ferate se vînd la fier vechi. Şcolile şi spitalele se închid din cauză că nu sînt profitabile. Singurul adevăr valabil rămas este profitul. Aceasta este convingerea şi practica cotidiană a fiecărui cetăţean ieşit din comunism. Singurul lucru real pe care l-am realizat este distrugerea coeziunii  sociale, am distrus ultima fărîmă de sensibilitate socială, lucru care a dus la dispariția sensului politic. Şi aşa am transformat totul în ghetouri: ghetouri imense şi mici ghetouri de lux, aşa cum şi populaţia acestei ţări a fost împărţită în două grupuri: unul mare, al „răilor paraziţi, necivilizaţi şi  ineficienţi“, şi unul mic, al „bunilor cetăţeni civilizaţi şi eficienţi“.

Iar visul copiilor din anii ’70 de a deveni medici, profesori, ingineri şi cosmonauţi este azi privit ca unul desuet și ridicol. Majoritatea au renunţat demult la visul lor, la meseriile pe care şi le-au însuşit cu mult efort, făcînd tot soiul de munci fantasmagorice (publicitate, PR, marketing etc.). Singurul vis al generaţiei aflate în plină maturitate astăzi e acela de a avea acces la împrumuturi pentru a-şi achiziţiona lucruri de care nu vor avea cu adevărat nevoie niciodată.

Am luptat pentru capitalism pînă nu ne-a mai rămas de vîndut decît propriile suflete. Ba mai rău, am mers mult mai departe: am luat împrumuturi pentru generaţiile care încă nu s-au născut. Cînd se vor naşte, se vor naşte înrobiţi de lanţurile datoriilor făcute de părinţii lor. Şi aşa treptat, treptat am devenit sclavii care dăm naștere unor noi sclavi nevinovați. […]

Cînd cei morţi şi cei vii îndeplinesc aceeaşi funcţie politică

Cînd cei morţi au în cadrul statului aceeaşi funcţie socială ca şi cei vii, atunci intrăm într-un spaţiu nonpolitic. Ca să înţelegem cît mai bine acest trai în comun al celor morţi cu cei vii în spaţiul politic estic, nu trebuie să citim neapărat tratate de politică şi filozofie. E suficient să citim, pentru contextul estic general, romanul-poem al lui Gogol, Suflete moarte. Ne place sau nu, noi facem parte din aceeaşi paradigmă social-politică gogoliană. Iar ca să înţelegem povestea mai bine în contextul românesc, e suficient să citim romanul lui Bram Stoker, Dracula. De la Gogol ştim un lucru foarte interesant: „sufletele moarte“ au o funcţie economică foarte importantă, la fel ca cele vii. Morţii te pot face om în sensul cel mai actual al cuvîntului. Cine este un om „adevărat”? Unul care deţine proprietate, moşii, avere din care decurge sau prin care se cumpără puterea, care, la rîndul ei, duce la îmulţirea averii. „Sufeletele moarte“, cele care nu mai sînt demult printre noi, au această putere. Toată aventura romanului este despre cum Pavel Ivanovici Cicikov procură „sufletele moarte“ ale țăranilor iobagi decedaţi, rămaşi înscrişi în registrele fiscale. În varianta română actuală: „sufletele moarte“ votează pentru a decide soarta României. De dincolo de mormînt, morţii îşi exercită o funcţie socială şi politică pe care cei vii demult nu mai vor să o îndeplinească. Culmea: „sufletele moarte“ sînt mai vii decît aleşii poporului sau chiar decît preşedintele ales și suspendat. […]

Insensibilitate, ne-simţire socială sau despre balena însingurată

Am dereglat, am destramat, am distrus şi vîndut aproape tot. În urma acestor procese pe care le-am înfăptuit cu un entuziasm morbid şi tîmp, a survenit o fragmentare şi o disoluţie socială fără precedent. Cînd se distruge o uzină sau o fabrică, cînd dispare o bibliotecă sau un cinema, cînd se năruie un drum sau un pod, se năruie de fapt o lume vie, reală. Este o lume vie care renunţă la tot ce are fără a mai primi nimic în loc. Acest tip de fragmentare şi năruire duce în ultima instanţă la unul dintre cele mai tragice fenomene sociale: insensibilitatea şi ne-simţirea socială care fac să nu mai existe viaţă socială şi duc, în definitiv, la o moarte politică totală.

[…]


Categorii

Acordul cu FMI, Alegeri in Romania, Articolele saptamanii, Batalia pentru resurse, ILIE SERBANESCU, Razboiul impotriva Romaniei, Tradatori si lichele, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

44 Commentarii la “Ilie Serbanescu: STAPANUL SI-A DAT ARAMA PE FATA!/ Neoiobagismul “corporate”/ Referendumul, numaratoarea si sufletele moarte/ CANTECUL DE LEBADA AL ROMANIEI?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: Ilie Serbanescu despre LICHIDAREA OLTCHIM si a Romaniei: Totul arata de parca ar fi voia lui Dumnezeu care si-a intors fata de la Romania… - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  2. Pingback: “ACORDUL DE COLABORARE” (coabitare) PONTA-BASESCU – documentul infam care consfinteste statutul de sluga de lumea a treia al Romaniei in Europa. PANA UNDE SE POATE INJOSI SI CAT POATE TRADA UN PREMIER DISPERAT DE PUTERE? - Razboi întru
  3. Mai întâi, domnule Ilie Serbănescu, vă urez un an nou, cu sănătate deplină, putere şi curaj pe mai departe, în tot ce faceţi. Mă bucur de fiecare dată când spuneţi adevărul, limpede, pe înţelesul tuturor, în emisiunile tv. la care participaţi. Tot mai mulţi încep să priceapă încotro ne duc politicienii noştrii, interesaţi numai de dorinţa de putere şi să le fie lor bine. Am citit recent, de pe net, MERITOCRAŢIA, scrisă de Primo Alexandru, care a fost invitat la tv.Naşul şi vă rog dacă e posibil, cândva să vă spuneţi părerea despre cele scrise acolo,(poate chiar la o emisiune tv. la care participaţi). Urmăresc cu mare interes emisiunile de la A3 cu(Radu Tudor, Victor Ciutacu, Dana Grecu, Mihai Gâdea) şi mă bucur când sunteţi invitat dv. pentru că de fiecare dată,documentat, concret şi precis, ,,puneţi punctul pe i”. Sper să nu fie departe deşteptarea celor mulţi. Sper să crească numărul celor care văd limpede că suntem pe marginea prăpastiei şi încă, încă ne-am putea salva. Trebuie să facem ceva.Poate fi MERITOCRAŢIA, O SOLUŢIE? Cum? Printr-un referendum? Fiecare din noi trebuie implicat în a face ceva să ne oprim din drumul spre pierzanie! Ştiu că voi găsi un răspuns pertinent la dumneavoastră. Vă doresc numai bine, dv. şi tuturor celor care sunt ca dumneavoaastră.

  4. Pingback: Alexandru Athanasiu: ROMANIA ESTE COBAIUL FMI! [video] - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: [update] - CUM ISI BATE JOC UNIUNEA EUROPEANA DE NOI, VASALII "CU DREPTURI DEPLINE"... Egalitate, dar nu pentru catei! Pentru ce pacate platim si la ce sa ne asteptam? (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt
  6. Pingback: GERMANIA TINE BOCANCUL SCHENGEN PE CAPUL ROMANIEI SI BULGARIEI. Esticii: cainii alungati de la masa stapanilor lor. SI DE CE POATE DISPAREA ROMANIA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: CINE SI CUM MAI CONDUCE ROMANIA? Dinu C. Giurescu, Daniel Barbu, Bogdan Chirieac despre "democratia" UE, "salvatorul" Gittenstein, "justitia" DNA si... PASALACUL ROMANIA (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: Ilie Serbanescu despre SPOLIEREA PIB-ului ROMANIEI de catre MARILE CORPORATII - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: MAI AVEM O ȚARĂ? Ce a ajuns România astăzi? Românii – între FLĂMÂNZI și PUNGEȘTI - Recomandari
  10. Pingback: Confirmat oficial: MULTINATIONALELE DIN ROMANIA, INEFICIENTE PENTRU ECONOMIE. Si un posibil model explicativ: CUM FRAUDEAZA CORPORATIILE AFRICA - Recomandari
  11. Pingback: 1 Decembrie: ROMÂNIA – ULTIMUL BAL sau “Tot ce-i românesc nu piere”?/ Scriitoarea ILEANA VULPESCU si istoricul DINU GIURESCU – adevarul despre starea natiunii (VIDEO): Ce mai inseamna astazi Patria, ce mai poate salva România? -
  12. Pingback: Cine ataca statul de drept, democratia si da lovituri de stat? Parteneriatul TransAtlantic (TTIP) si Parteneriatul TransPacific (TPP): cum se negociaza NOUA ORDINE MONDIALA CORPORATISTA si ANTI-DEMORCATICA - Recomandari
  13. Pingback: Emisarul american NULAND dezvaluie motivul real al “LUPTEI IMPOTRIVA CORUPTIEI” si “INDEPENDENTEI JUSTITIEI” – controlul geopolitic al Europei de Est si Balcanilor. Si despre “ROMANIA INFRICOSATA” - Recomandari
  14. Pingback: GUVERNUL DACIAN… SOROS? Senator fost ofiter de contraspionaj despre legaturile premierului CIOLOŞ cu secta yoghina MISA a odiosului GREGORIAN BIVOLARU si despre RETEAUA DE INFLUENTA A FORTELOR EXTERNE. Cine este in spatele Cristinei GUSETH, oengist
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare