GRECIA in clestele antisocial al “Troicii”: FMI, CE si BCE cer SAPTAMANA DE LUCRU DE SASE ZILE!

5-09-2012 1 minut Sublinieri


Creditorii europeni ai Greciei cer guvernului de la Atena să introducă săptămâna de lucru de 6 zile, în cadrul prevederilor dure ale celui de-al doilea program de salvare, relatează The Guardian.

Cererea este inclusă într-o scrisoare a troicii creditorilor, formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană (BCE) şi FMI, în care se insistă pe reforme radicale pe piaţa muncii, de la salarii minime la limite pentru plata orelor suplimentare şi flexibilizarea programului de lucru, care vor înrăutăţi probabil relaţiile dinte guvern şi sindicate.

După o lungă amânare provocată de lunile de blocaj politic din Grecia, troica revine la Atena în această săptămână pentru evaluarea stadiului reformelor.

Rezultatul analizei este aşteptat luna viitoare, când liderii europeni vor decide dacă Grecia va primi următoarea tranşă de ajutor, care îi va permite practic să rămână în zona euro. Scrisoarea, trimisă săptămâna trecută miniştrilor pentru Finanţe şi Muncă, cere guvernului să prelungească săptămâna de lucru la 6 zile, în toate sectoarele economice.

Inspectorii troicii cer creşterea flexibilităţii programului de lucru, stabilirea numărului de ore zilnice de odihnă la 11, decuplarea orelor de lucru ale angajaţilor de orele de deschidere a instituţiilor, eliminarea restricţiilor referitoare la timpul minim şi maxim dintre schimburile de dimineaţă şi de după-amiază şi dreptul la un concediu de două săptămâni consecutive indiferent de perioada din an, în sectoarele cu activităţi de sezon.

Instrucţiunile se concentrează pe reformele de pe piaţa muncii, cerând reformarea radicală a inspectoratului de muncă şi punerea acestuia sub supraveghere europeană.

Scrisoarea scoate la iveală implicarea zonei euro într-un sistem naţional şi într-o cultură a muncii considerată, în afara Greciei, ca fiind disfuncţională.

Guvernul elen face eforturi pentru stabilirea unor măsuri de economisire a 11,6 miliarde de euro în următorii doi ani, astfel încât Grecia să poată primi luna viitoare o nouă tranşă de ajutor de 30 de miliarde de euro.

Nota noastra:

Inginerie sociala neoliberala la vedere: dupa ce fortezi privatizarea, adica dupa ce iei in stapanire fortele si resursele unei tari (se numeste, cica, reforma economiei) impui “reforma pietei muncii”, adica obligi fraierii sa-ti munceasca pe plantatie 6 zile din 7 (deocamdata) si cat mai multe ore pe zi.

Pentru ca, desigur, nu despre eficienta este vorba aici, sau despre lene. Sa ne amintim:

ROMANII, GRECII, NEMTII SI MUNCA. Cine si de ce are interes in raspandirea PROPAGANDEI ROMANILOR NEMUNCITORI?

Statisticile care arata ca grecii muncesc mai multe ore decat nemtii sau alti europeni se explica, insa, prin existenta unui mare numar de mici intreprinzatori, sau a micilor afaceri de familie. Acolo, practic, se munceste non-stop, nu exista neaparat un program anume, asa cum se munceste intr-o ferma de tara sau intr-o pravalie de cartier. Acestea sunt, insa, tot mai lovite de falimente, iar micii proprietari se transforma, tot mai mult, in someri, adica in forta de munca ieftina si disperata.

Concomitent, Grecia este fortata sa-si vanda companiile si ce mai are. Colonialistii au, astfel, asigurate, pe de o parte, o masa de someri si de falimentati in cautare de lucru si, pe de alta, companii si resurse de exploatat. Nu le mai ramane decat ca, dupa preluarea resurselor, sa pregateasca terenul legislativ pentru ca, atunci cand vor angaja mana de lucru ieftinita in urma caderii generale a economiei Greciei, sa se asigure ca o vor exploata la maximum.

Cand esti colonialist, esti tare…


Categorii

Criza datoriilor suverane, Grecia, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “GRECIA in clestele antisocial al “Troicii”: FMI, CE si BCE cer SAPTAMANA DE LUCRU DE SASE ZILE!

  1. La greci e vorba de doar șase zile de munca pe saptamîna. La noi v-a vorba de opt zile de munca pe saptamîna. Asa că nu avem motive sa ne fie mila de greci.

  2. economisire a 11,6 miliarde de euro în următorii doi ani dar eu nu ii inteleg pe mafioti astia daca sti ca deja sunt datori la ce ii mai imprumuti cu zeci de miliarde de euro. Si imi vine sa rad cand vad ce jocuri fac ei in toata lumea adica grecia economiseste in 2 ani 11 mild iar tu le dai 30 mild nu inteleg cum le dai mai mult de cat economiseste,pai cand mai recuperez tu banii dati.Nu stiu de ce dar cred ca asta cum ca ei dau bani grecilor este o propaganda mincinoasa nu de alta dar nici un efect nu se intampla de 2 ani tot auzim ca lea dat grecilor zeci de mild euro aia cu 11 mil de locuitori si noi 19 mil.Am impresia ca ei se folosesc de banii elita masonica si minte oameni cum ce draguti sunt ei ca salveaza ei tarile cu zeci de mild euro.

  3. bravo , Nelule , felicitari ! Ce-mi place cand se gaseste cate unul ca tine sa dea cu parul in stanga si in dreapta , plangandu-si in acelasi timp de mila , fara sa se gandeasca ca tocmai aceasta gandire ne-a adus unde suntem acum . Deci nu trebuie sa-i compatimim pe fratii greci , ba sa le moara capra de tot , nu ? Exact de asta va si urma la noi ceva si mai rau , pentru ca n-am constientizat corect ceea ce se intampla la cei din jurul nostru .

    Miluieste-ne , Dumnezeule !

  4. Nu am mai auzit de saptamana de lucru de 6 zile. Poate veni numai de la oameni care nu muncesc cu adevarat si nici nu traiesc in zilele noastre.

  5. Pai daca nu avem mila nici macar de greci, care se chinuie mai rau ca noi, de cine o sa avem mila totusi vreodata? Parca Domnul ne spune “mila voiesc, nu jertfa”, nu?

    Haideti sa nu uitam si sa nu ne luam la concursuri prostesti cu ortodocsii de pe langa noi, bulgari sau greci, ca toti in aceeasi oala fierbem. Si sa ne fie mila cand altii dau de greu, ca sa gasim si noi mila cand vom da de mai greu. Macar putina mila si rugaciune sa avem pentru aproapele, daca cu altceva nu prea avem cum sa-l ajutam. Ca altfel nu avem nici o treaba cu ortodoxia sau crestinismul…

  6. Ca si pe vremea lui Moise, Dumnezeu a ingaduit ca poporul Sau (indiferent de nationalitate) sa fie inrobit. Si tot El ingaduie sa fie inasprita robia pana cand ce noi nu vom mai fi indaratnici si neascultatori.
    La vremea cuvenita, din colonia de sclavi Dumnezeu a facut un popor curajos.
    Toata lumea stie care a fost sfarsitul lui Faraon, cel mare si tare.

  7. “sa nu ne luam la concursuri prostesti”..cu NIMENI/ daca sunt prostesti, nu ?

  8. se-ngroasa gluma , noi state risca sa fie strivite de cizma FMI-ului . Tot mai aproape de noi solicitarea de taiere a pensiilor , care pentru pensionarii romani ar fi absolut catastrofala .

    http://www.ziare.com/europa/ungaria/fmi-cere-ungariei-taierea-pensiilor-premierul-orban-refuza-1188610

    sunt foarte curios cu cate din solicitarile FMI-ului va cadea de acord Orban sau daca va continua sa sfideze in continuare , stiindu-se la adapostul clostii nemtesti .

  9. @ fane

    De greci putem sa avem mila crestina desi, cred eu, mai bine ar fi sa avem mai intai mila de cei din jurul nostru, de neamul si tara noastra care este pradata si distrusa, si sa incercam sa facem ceva pt. a indrepta lucrurile … Iar apoi putem sa-i cainam si pe greci.

    Indiferent daca avem sau nu mila de greci, de un lucru putem sa fim siguri: grecii NU sunt fratii nostrii, nu au fost si, probabil, nu vor fi niciodata (iar asta nu din vina noastra, a romanilor).

  10. “Iar raspunzand celalalt , il certa pe el zicand: Nu te temi tu de Dumnezeu, ca intru aceeasi osanda esti?” (Lc. 23;40)

  11. Pingback: Uniunea Europeana si noul RAZBOI AL RELGIEI: Nordul protestant vs Sudul catolic, Occident vs Est, Germania vs Europa - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: SOMAJ RECORD in Grecia/ GERMANIA jinduieste la noile ZACAMINTELE DE GAZE grecesti - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: Cunoscutul duhovnic grec NECTARIE vede legatura intre DEMISIA PAPEI BENEDICT, NOUL PAPA SI IMPLINIREA APOCALIPSEI sub ochii nostri: "Sa ne pregatim duhovniceste pentru ultimul RAZBOI IMPOTRIVA CRESTINILOR!" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare