Peste 100 000 francezi au demonstrat impotriva intentiei LEGALIZARII ”CASATORIILOR” HOMOSEXUALE

19-11-2012 1 minut Sublinieri

Peste 100.000 de persoane au manifestat sâmbătă în mai multe oraşe din Franţa împotriva unui proiect de lege al Guvernului socialist privind căsătoria între persoane de acelaşi sex şi adopţia, potrivit unui bilanţ oficial.

Aproximativ 70.000 de persoane au fost numărate la Paris, potrivit Prefecturii de Poliţie – 200.000 potrivit organizatorilor -, în timp ce la Lyon, în zona central-estică, au manifestat aproximativ 22.000 de persoane, potrivit Prefecturii Rhône – 27.000 potrivit organizatorilor -, iar la Marsilia (sud) între 6.000 şi 8.000 de persoane.

La Toulouse (sud-vest), câteva mii de manifestanţi s-au reunit sâmbătă după.amiaza, în comparaţie cu doar câteva sute de contramanifestanţi, pe care forţele de ordine i-au respins utilizând gaze lacrimogene.

La Marsilia (sud), opozanţii faţă de căsătoria gay s-au întâlnit, de asemenea, cu contramanifestanţi care i-au fluierat şi au strigat “am doi taţi”. La Lyon, poliţia a arestat în prealabil aproximativ 40 de tineri din rândul celor aproximativ 200 de contramanifestanţi veniţi să denunţe caracterul “homofob” al mitingului.

Duminică sunt prevăzute noi manifestaţii, la apelul Institutului Civitas, apropiat catolicilor integrişti. Sâmbătă, Papa Benedict al XVI-lea a îndemnat Biserica din Franţa să îşi facă auzită vocea “fără încetare şi cu hotărâre în dezbaterile societăţii”.

Protest cu incidente la Paris, între cei care manifestau împotriva căsătoriilor homosexuale, pe de o parte, şi militantele feministe şi jurnalişti, de cealaltă parte, informează AFP.

“Aproximativ zece militante ale Femen au decis să organizeze un protest paşnic şi cu umor, venind îmbrăcate în călugăriţe cu sloganuri amuzante, iar când acestea s-au apropiat de manifestanţi, mai mulţi indivizi au început să le alerge”, a povestit jurnalista Caroline Fourest. “Fetele au primit lovituri în toate zonele corpului” la fel ca şi jurnaliştii care le-au filmat, a adăugat aceasta prin telefon dintr-o furgonetă a poliţiei.

Fotoreporterii au fost “molestaţi”, a povestit un fotoreporter AFP. Protestul a fost organizat de institutul Civitas, apropiat catolicilor fundamentalişti, la o zi după o primă demonstraţie de forţă a opozanţilor căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex care a mobilizat peste 100.000 de persoane în mai multe oraşe din Franţa, conform cifrelor oficiale.

Duminică, câteva mii de persoane s-au adunat puţin înaintea orei locale 14:30 (15:30, ora României) în faţa ministerului Familiei înainte de a se îndrepta către Adunarea Naţională, unde trebuia să se încheie manifestaţia, în spatele unui mare afiş pe care era scris “Un tată, o mamă pentru toţi copiii“.

Printre manifestanţi se aflau şi numeroşi tineri, unii în sutană, însă şi pensionari şi familii care afişau drapeluri albastre-albe-roşii, cruci creştine şi bannere împodobite cu crini. “Obiectivul nostru este să ducem o adevărată luptă pentru a salva familia şi copilul”, a declarat unui mic grup de jurnalişti Alain Escada, responsabil al Civitas.

“Căsătoria homosexuală este cutia Pandorei care va permite altora să revendice căsătoria poligamă sau căsătoria incestuoasă“, a afirmat acesta, asigurând că vrea “libertate de exprimare pentru francezi”. Institutul Civitas, care susţine “recreştinarea Franţei prin turle şi catedrale“, revendică 1.200 de susţinători şi o reţea de simpatizanţi de aproximativ 100.000 de persoane.

Duminică dimineaţă, ministrul Afacerilor sociale, Marisol Touraine, a declarat că “respectă neliniştea” manifestanţilor, afirmând totuşi că guvernul nu va renunţa la proiectul de lege. La rândul său, purtătorul de cuvânt al guvernului Najat Vallaud-Belkacem a avertizat împotriva oricărui “derapaj”.

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “Peste 100 000 francezi au demonstrat impotriva intentiei LEGALIZARII ”CASATORIILOR” HOMOSEXUALE

  1. “venind îmbrăcate în călugăriţe “..dezbracate e termenul corect, adica mai precis aproape goale.

  2. Asa este, c2, feministele au venit pur s simplu in chiloti, cu capul acoperit dupa felul calugariteor catolice, iar pe bust afisau tot felul de inscriptii blasfematoare. Fara sa tina cont ca printre manifestanti erau si copii, pur si simplu s-au napustit asupra lor vrind sa se amestece printre ei. Aveau cele mai pasnice si mai curate intentii, vezi bine! Normal ca multimea le-a pus pe fuga.

    M-am bucurat mult sa vad o dovada clara ca Franta nu vrea legalizarea acestei anomalii. Poate ca in realitate nici Hollande nu vrea. Ca socialist, e impotriva casatoriei de orice fel, si mai cu seama impotriva casatoriei ca Taina. Din pacate, cred ca va merge pina la capat, fara sa tina cont de ce vrea poporul. S-a vindut, a facut promisiunea in campanie, acum e din ce in ce mai presat si strins cu usa sa se tina de cuvint.

  3. Militantele Femen strigau: “In gay we trust!” si aveau pe cap ceea ce ar fi putut sa aminteasca de imbracamintea unei calugarite, in schimb erau topless, dar acoperite cu sloganuri… Acuma depinde unde privim ca sa prezentam stirea cum ne convine, iar amuzamentul pare a fi mai degraba inspirat de cel care batjocoreste pe oameni.

  4. “Duminică dimineaţă, ministrul Afacerilor sociale, Marisol Touraine, a declarat că “respectă neliniştea” manifestanţilor, afirmând totuşi că guvernul nu va renunţa la proiectul de lege.”
    Suna interesant; un fel de a spune ca: respecta nelinistea manifestantilor si tine cont de ea ca si cum nu ar exista. Ce ti-e si cu politetea asta, ia uite cum poti sa compui o multime de fraze intortocheate prin care sa spui de fapt ca nu te intereseaza! Cata civilizatie!!! Oau!

  5. Sper ca acest gen de manifestatii atat la nivel national, cat si local sa fie din ce in ce mai multe. Deja multi primari declara ca nu vor aplica legea daca se voteaza in Adunarea Nationala. Familiile crestine sigur isi invata copii ca asa ceva nu este normal. Nu stiu ce va fi, dar nadajduiesc ca dezbaterea publica sa ia tot mai multa amploare, si chiar daca proiectul de lege va fi fara discutie prezentat pentru a fi votat, sa nu fie votat sau cel putin sa se prelungeasca discutiile si sa fie amendat la maxim.

    Deja majoritatea francezilor isi dau peste mana ca au votat socialistii…

  6. bravo celor care au marturisit pentru adevar!

  7. Da, bravo, numai ca majoritatea demonstrantilor par sa fie de virsta mijlocie sau peste 50-60 de ani. Nu prea am vazut multi tineri.

  8. Le métropolite Joseph a été le porte parole de l’Assemblée des évêques orthodoxes de France le jeudi 29 novembre dernier à l’Assemblée Nationale lors de l’audition des principaux responsables de culte en France sur le texte de la réforme “du mariage pour tous” proposé par l’actuel gouvernement. Au nom des ́évêques orthodoxes de France, il a demandé:
    – “le retrait d’un tel projet de loi;
    – “sinon, suspendre à son examen par la représentation nationale, afin d’organiser un débat national le plus large possible dans des conditions d’apaisement, de respect et de sérénité afin d’entrevoir toutes les possibilités de solutions juridiques alternatives qui permettent de prendre en compte les situations catégorielles sans remettre en cause les fondements;
    – “l’organisation d’un référendum proposé à tous les Français;
    – “mettre fin à cette nouvelle source de division qui frapperait notre pays qui n’en a pas besoin, et qui va en s’amplifiant.”
    Voici le texte intégral de son allocution:
    http://www.aeof.fr/uploads/files/Texte%20Allocution%20du%20métropolite%20Joseph%20-%20Audition%20Assemblée%20Nationale%2029%20nov%202012%20(3).pdf

    Sursa : pagina facebook a parintelui Iulian Nistea de la Paris

  9. Pingback: PREOTII ORTODOCSI din Franta mobilizeaza impotriva ”CASATORIILOR HOMOSEXUALE”. - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. Pingback: FRANTA: Adunarea Nationala a adoptat legalizarea CASATORIILOR HOMOSEXUALE. Votul final se va da peste 10 zile... - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: DESPRE HOMOSEXUALITATE CA PACAT SI BOALA cu Parintele Pantelimon Șușnea si Staretul Iustin Miron de la Oașa (si AUDIO) -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare