IPS Teofan: CE A FACUT NATIUNEA NOASTRA IN CEI 100 ANI DE LA MAREA UNIRE?/ Parintele Ioanichie Balan: “Ne-am umplut tara de datorii si umblam cu caciula in mana pe la toate organizatiile mondiale. Rusine!”
- Doxologia:
IPS Mitropolit Teofan: “România de astăzi se află în «durerile naşterii» spre normalitate”
În cadrul manifestărilor oficiale prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale în Piaţa Unirii din Iaşi, a avut loc şi o slujbă de Te-Deum, oficiată de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul rostit cu această ocazie, Întâistătătorul Bisericii din Moldova a subliniat care sunt valorile ce dau dăinuire unei naţiuni.
Mii de ieşeni au participat astăzi, 1 Decembrie 2012, la manifestările oficiale prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale a ţării noastre, ce au avut loc în Piaţa Unirii. IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost prezent la eveniment, oficiind o slujbă de Te-Deum, precum şi rugăciuni de binecuvântare pentru odihna celor care au înfăptuit Marea Unire din anul 1918. Alături de IPS Teofan, au slujit şi un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, pr. Marian Timofte, consilier al Sectorului administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1 şi pr. Dumitru Merticaru, parohul Bisericii “Duminica tuturor sfinţilor”- Banu din Iaşi. Răspunsurile la slujbă au fost date de corul Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” din Iași, dirijat de preotul unităţii, Adrian Morțun.
Înainte de alocuţiunile autorităţilor publice, IPS Teofan a rostit un scurt cuvânt, în a arătat ce repere trebuie să aibă societatea românească actuală:
“Ce a făcut naţiunea noastră în aceşti aproape 100 de ani ce s-au scurs de la Marea Unire? În plan istoric, am trecut prin două războaie mondiale şi printr-un regim ateu, au fost răpiri de teritorii şi recuperarea lor în parte, pentru că o parte din România cea reală se află încă înstrăinată. Însă adevăratul răspuns la ceea ce s-a petrecut în toată această perioadă este cât de mult ne-am apropiat sau ne-am depărtat de Dumnezeu, cât de mult am înţeles, am trăit şi mărturisit din Evanghelia lui Hristos. După cuvântul biblic, se poate spune despre societatea românească de astăzi că se află «în durerile naşterii»: frământare, agitaţie, fapte de eroism sau trădări. România se află în acest proces al naşterii spre normalitate, însă dincolo de această Românie agitată şi frământată, divizată, adânc şi puternic mediatizată, se află România cea din adâncuri, România cea dinlăuntru, România cea reală. Aceasta este România familiei, în care se nasc şi cresc copii în frica de Dumnezeu, cu ruşine de oameni şi cu iubire de neam. Dincolo de aparenţele negative, există România pâinii şi a vinului câştigate cinstit, România medicului, a militarului , a universitarului,a ţăranului, chiar şi a politicianului, care nu-şi pleacă genunchiul în faţa triplului idol al lumii moderne: averea indiferent de preţ, puterea şi plăcerea ilegitimă. Mă rog ca Bunul Dumnezeu să multiplice această Românie adâncă şi reală, ca ea să devină cu adevărat dominantă, fiindcă în cele din urmă numai o astfel de naţiune există cu adevărat. Dincolo de o astfel de Românie, nu există decât «vânare de vânt, chimval răsunător şi deşărtăciune a deşărtăciunilor»”.
Manifestările au continuat cu depunerile de coroane şi jerbe de flori la statuia din Piaţa Unirii, cu defilările Batalionului “151 Războieni Iaşi”, a Jandarmeriei Române, a Poliţiei şi a Penitenciarului Iaşi, a Serviciului Mobil de Descarcerare şi a Batalionului “151 Lupii Negri”, precum şi cu susţinerea unor programe artistice de muzică populară.
Părintele Ioanichie Bălan: „Trebuie să punem toţi umărul la treabă”
Părinte, care e rostul studentului? Cum ar trebui el să-şi planifice viaţa?
Un student e un tânăr în formare pentru viaţă, pentru Hristos, şi el are nevoie să prindă din toate părţile tot ce e bun; întâi de la Hristos – pe linie verticală, prin rugăciune – apoi de la preoţii care îl formează, de la părinţii care îl cresc şi care îi dau câte un sfat. Apoi trebuie să şi pună în practică. Un student studiază, meditează, dar nu numai; el trebuie să fie şi un om activ, un om de societate, care să cunoască cât de cât problemele sociale, problemele vieţii, problemele politice, şi nu neapărat numai cele religioase, ca să ştie în ce context îşi duce şi el viaţa, nu? Trebuie să-şi facă şi el o familie, un cămin, trebuie să ştie cum să-şi direcţioneze paşii; nu trebuie să fie un om rupt de realitatea de zi cu zi a vieţii.
Apoi, să fie şi un om milos – să se ducă la un om necăjit, la un om bolnav şi să vadă ce simte acesta, să afle cum ar putea să-l mângâie, iar Duhul Sfânt îl va învăţa să-i spună o vorbă bună. Să-i duci ceva folositor, să-i cânţi ceva, dacă poţi, să plângi puţin cu el, să-i dai un pahar cu apă… Vei vedea că ieşi mai înnobilat de acolo! Să meargă şi la o închisoare, dacă are voie, să vadă şi omul care stă după gratii, de ce stă şi cât e de greu acolo – să te pui în postura lui şi să pui şi umărul acolo, să vezi cum ar fi să-l salvezi, măcar cu un sfat.
Un student trebuie să fie şi un bun muncitor, şi legat de pământul străbun, pentru că pământul te înnobilează, îţi dă verticalitate. Altfel este un om care trăieşte anarhic şi aşteaptă să-i dea alţii totul de-a gata – mama, tata, bunicii şi alţii care mai sunt în preajma lui. De aceea, noi, de multe ori, n-am ştiut să ne încorporăm într-o ordine a lumii, să punem umărul la greul neamului acestuia. Aşteptăm să ne vină totul de la alţii, ne-am umplut ţara de datorii şi umblăm cu căciula în mână pe la toate organizaţiile mondiale. Ruşine! Noi n-am trăit niciodată din pomana nimănui până acum! Trebuie să punem toţi umărul la treabă – şi studentul, şi ţăranul, şi călugărul.
Nu fiţi doar visători, să faceţi filme, fotografii… Trebuie să fim oameni activi, să ne pregătim pentru ziua de mâine, şi asta mai ales printr-o viaţă creştină. Nu vei realiza mare lucru în viaţă dacă nu te rogi. Fără „Tatăl nostru” puţin lucru faci!
Mi-aduc aminte de un sfânt părinte, un pustnic, la care a venit un tânăr şi i-a cerut un cuvânt de folos. Şi primul sfat pe care i l-a dat acestuia a fost primul cuvânt din Psaltire: „Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor n-a stat, ci în legea Domnului e voia lui”. Şi tânărul a spus: „Destul, părinte! Mă duc să fac până aici, şi după aceea mă întorc să-mi spuneţi restul”. S-a dus tânărul acela, care era tot călugăr, şi s-a făcut pustnic, iar bătrânul a uitat de el. După 30 de ani a venit din nou – bătrânul nu-l mai cunoştea, dar, prin Duhul Sfânt, l-a recunoscut. I-a zis tânărul pustnic: „Părinte, am venit să-mi spui continuarea psalmului I din Psaltire!” Şi bătrânul şi-a adus aminte: „Dar câţi ani sunt de când ai venit la mine?” – „Sunt treizeci de ani. Şi m-am luptat să ajung la fericirea bărbatului care în calea păcătoşilor n-a stat şi în calea celor necredincioşi n-a umblat”. Vă imaginaţi?!
Fiecare cuvânt din Scriptură e plin de învăţătură; puneţi-l, fraţilor, în practică!
Extras din „Duhovnici români în dialog cu tinerii”, (ediţia a II-a), Editura Bizantină, Bucureşti, 2006, pp. 217-219
Am rămas fără cuvinte. Și cuvântul părintelui Mitropolit Teofan și al părintelui Ioanichie Bălan îmi dau putere să merg mai departe, să lupt. Trebuie să luptăm cu noi înșine, să ieșim din plafonare, să ieșim din egoismul și iubirea de sine. Dumnezeu să îi dea cuvânt de mărturisire părintelui Mitropolit iar pe părintele Ioanichie îl rog, căci sunt covins că e cu Sfinții bine plăcuți lui, să se roage pentru tineretul de astăzi. Dumnezeu să ne ajute pe toți să fim demni și să ne ducem Crucea frumos!