Primarul PNL al Iașilor, Mihai Chirica, a declarat ieri că „pelerinajul, într-o formă controlată împreună cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, se va face nu după buletin, ci după starea de sănătate, de vaccinare.” Afirmația lui hazardată a fost dublată seara la TVR de premierul Florin Cîțu, care a declarat că pelerinii care doresc să intre în biserică ar trebui, teoretic, să prezinte dovada vaccinării sau a trecerii prin boală.
Este pentru prima dată, cred, în istoria Moldovei, când se întâmplă așa ceva. Au fost invazii, războaie, molime de tot felul, regimuri totalitare. Sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva au fost dintotdeauna izvor de alinare, de vindecare și de întărire, iar oamenilor li s-a permis să se apropie de ele. Astăzi, au ajuns să fie considerate sursă de contaminare.
Toți îi erau dragi, îndeosebi bătrânii și copiii. Între copii se simțea ca un bătrân cu inimă de copil. Între bătrâni trăia sentimentul unui copil care se îngrijește de bunici. Avea o mare slăbiciune: nu accepta ca un bătrân să fie bolnav și părăsit. Era aprig, neînduplecat în dorința sa de a-i ajuta pe cei în vârstă. Avea, poate, sentimentul de vinovăție, văzându-se pe sine înconjurat de oameni, iar pe alții aflați în părăsire. Se implica, stăruia, insista, trecea peste obstacole și neînțelegerea multora în dorința de a-i ajuta pe bătrânii săi dragi, de a fi împreună cu ei, bucurându-le inima.
În duh, încercăm să fim împreună şi să înţelegem semnele vremii. Constatăm, în primul rând, cât de mult ne-a cuprins frica morții, mai ales în ultima perioadă! Trăim intens teama de a nu fi molipsiți de ceva care ne-ar îmbolnăvi și ne-ar duce spre moarte. Dincolo de toate acțiunile justificate privind prevenția, atitudinea noastră arată cât de mică ne este credința în Înviere. Ne comportăm ca și cum viața de aici ar fi veșnică. Pe de altă parte, neliniștea din noi trădează îndoiala care ne roade cu privire la certitudinea vieții de după moarte.
Trecem printr-un moment de cernere. Sunt limpezite multe lucruri. Apele se separă unele de altele, iar gândurile multor inimi se dau cu adevărat pe față. Stăm de multe ori ascunşi cu teama de a nu fi contaminați precum stăteau ucenicii Domnului închiși într-o cameră de teama de a nu fi descoperiți.
Este o situație grea pentru Țară și pentru Biserică. Am înțeles, încă de la început, să sprijinim eforturile care se fac în lupta cu această epidemie. Ne-am implicat cu resurse umane, materiale, cu mesaje de încurajare și, așa cum se cuvine, cu rugăciune, post și pocăință. Ne-am alăturat apelurilor autorităților și am îndemnat credincioșii să respecte cu maximă strictețe regulile stabilite pentru combaterea răspândirii noului coronavirus. Ne-a durut atunci când credincioșii nu au avut posibilitatea să participe la slujbe măcar într-un număr limitat, în aer liber, respectând distanțarea socială. E greu, foarte greu, de asemenea, de purtat pentru arhierei şi preoţi faptul că mulți credincioși nu au mai putut să se spovedească sau să se împărtășească în acest post.
Deși a fost prestabilit în linii mari un anume itinerar, faptul minunat a constat în reacțiile sufletești intempestive ale Părintelui Mitropolit Teofan de a schimba subit, la dreapta sau la stânga, cu abateri de la traseu, porniri sufletești pe care am putea să le punem pe seama dorinței Sfintei Cuvioase de a merge prin anumite locuri, deloc întâmplătoare.
Cum se face sau cum se poate explica faptul că Sfânta era așteptată în genunchi, cu lumânări aprinse sau cu buchete de flori de credincioși și credincioase care nu aveau de unde ști că va trece Sfânta pe acolo?
Mediafax: Scopul procesiunii moaştelor Sfintei Parascheva: biserica este un „spital duhovnicesc” Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost scoase în procesiune duminică, prin judeţele Neamţ, Botoşani şi Iaşi. Racla cu osemintele sfinte a fost aşezată pe o platformă îmbodobită cu …
Astfel, pocăința noastră va deveni scut de apărare al Duhului Sfânt în noi. Va deveni o umbrelă invizibilă și de neînvins pentru apărarea noastră… Zdrobirea inimilor noastre va activa in noi prezența Duhului Sfânt și ne va umple de lucrarea Lui activă. El ne va alina, ca un Mângâietor, oferindu-ne roadele prezenței Sale, adică „iubire, bucurie, pace …”, pe care le vom experia în noi „întru cunoştinţă şi întru orice pricepere”. Acest dar reprezintă și criteriul incontestabil al autenticității pocăinței noastre…
Dar credința este ea însăși o putere vindecătoare, mai presus decât orice lucru omenesc. Credința aduce o tămăduire ce începe cu însăși mintea noastră, prima afectată în momentele de presiune neobișnuită, ca cele de acum. Din acest motiv, să dăm ascultare sfatului sfântului Isaac Sirul care zice: „Îndoiala inimii aduce sufletului frică, iar credinţa poate întări hotărârea chiar şi în vremea tăierii mădularelor”. Abia apoi, cu mintea ancorată în Dumnezeu, putem trece și la lucrurile practice, pe care Biserica le-a pus totdeauna la dispoziția credincioșilor ei: consumarea aghesmei pe nemâncate, ungerea cu untdelemn de la Sfântul Maslu și mai presus de toate Spovedanie și Împărtășanie mai deasă, fără necreștineasca teamă că ne putem contamina cu coronavirus sau cu vreo altă boală posibilă din lingurița cu Trupul și Sângele Celui ce ne-a creat pe noi și apoi S-a răstignit pentru mântuirea noastră!
„Du-te poporul Meu, intră în cămările tale, ascunde-te pentru puține clipe, închide ușa după tine până ce mânia va fi trecut.” – este cuvântul lui Dumnezeu adresat poporului prin profetul Isaia în momente de cumpănă. Este vreme să ne retragem pentru o clipă sau pentru mai multe în intimitatea caselor noastre până ce mânia acestei molime va fi trecut. Este vreme potrivită pentru a înțelege cât de importantă este Dumnezeiasca Liturghie în viața noastră și în viața lumii. Este vreme de durere, de dor și nădejde și așteptare pentru ca Dumnezeiasca Euharistie să fie săvârșită în condiții normale.
Basilica: Starea de urgență este o stare specială de prevenire a extinderii epidemiei, nu o stare de panică și descurajare Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat luni un cuvânt de încurajare şi speranţă în contextul în care pe teritoriul României …
Prin Învierea Sa, Hristos ne-a dăruit puterea vieţii celei depline. Această bogăţie de viaţă o simţim întrucâtva în zilele Sfintelor Paşti. De ce, însă, nu dobândim acest duh de viaţă pe deplin? De ce, oare, pierdem şi puţinul acesta de-a lungul anului? Răspunsul este unul singur: pentru că nu suntem oameni ai Învierii. O privire onestă asupra vieţii noastre arată că, de cele mai multe ori, suntem creştini doar cu numele. Împlinim exterior, dacă împlinim, poruncile şi rânduielile bisericeşti, dar ne lipseşte adâncimea vieţii duhovniceşti. În mod formal aparţinem Bisericii, precum ramurile unui copac. Prin aceste ramuri nu mai curge însă seva dătătoare de viaţă, pentru că nu avem duh de pocăinţă, cuget smerit şi rugăciune fierbinte. Lipsiţi de roadele Duhului Sfânt – dragostea, bucuria, pacea, blândeţea –, devenim ramuri uscate, fără legătură reală cu viaţa copacului, adică a Bisericii. După cuvântul Scripturii, deşi trăim, suntem morţi, nu avem viaţă în noi înşine.
Într-o vizită, la chilia Părintelui Sofian mi-a atras atenția o icoană a Pantocratorului, pusă pe șevalet, o icoană străină de stilul iconografic al bătrânului. Pantocratorul era foarte supărat, cu o privire plină de întristare. Privind icoana cu atenție și mirare, nu l-am auzit pe bătrânul când m-a rugat, de două ori, să mă așez pe canapea, uitându-se la mine cu un semn de întrebare și așteptând un cuvânt de la mine. «Cine a pictat-o?», l-am întrebat. Mi-a răspuns cu o întrebare: «Ce vezi?». «Cum să fie Pantocratorul pictat așa de supărat, cu ochii în jos?», am zis. Bătrânul cu fața strălucitoare a zis: «Cel care iubește, se și supără». Eu i-am răspuns că nu am înțeles totuși de ce Pantocratorul este pictat supărat, la care a explicat: «Bunul Dumnezeu ne iubește și se bucură când Îl iubim și când facem voia Lui, dar când Îl tratăm cu indiferență, se supără pe noi. Astăzi, noi suntem preocupați de cele lumești mai mult decât de cele cerești». L-am întrebat iarăși: «De ce nu ați șters chipul, ca să-l refaceți din nou?». Întrebarea mea parcă l-a tulburat, iar dinlăuntrul său mi-a zis: «Nuuu, dragul meu. Când îți dăruiește Dumnezeu un copil cu oarecare dizabilitate, ce faci? Oare îl ucizi? Nu, îl iubești mai mult și îl îngrijești și mai mult. Pictorul este un creator; nu este un om simplu. Dumnezeu ține mâna lui când pictează și din cauza aceasta nu am dat icoana, ci o țin la mine, ca să nu mai pictez icoane cât timp nu am liniște». După două luni, a fost cutremurul din București. Atunci mi-au venit în minte cuvântele bătrânului despre supărarea Pantocratorului”.
Hramul Sfintei Parascheva – balsam peste durere, tristețe și peste rană Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Liturghia de Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași – 14 octombrie 2018: ”Tot ce se întâmplă aici la Iaşi este ca …
„A fost un neastâmpărat mărturisitor. Când a văzut că orele de Religie erau îndepărtate din școli, nu a stat liniștit în obștea mănăstirii, ci s-a plasat pe sine împotriva curentului și a avut parte de prima sa întemnițare. Când a văzut că inima Bisericii, adică călugării și călugărițele sunt alungați din sfintele mănăstiri prin ordin crud venit de la Moscova și implementat de cei din țară, a cerut ca sfintele mănăstiri să nu se închidă. Știa că o Biserică fără mănăstiri este o Biserică prea săracă pentru a putea trăi în vremuri bune sau de restriște. Alți 5-6 ani, pentru această îndrăzneață mărturisire, i-a petrecut în diferite închisori ale țării. Același neastâmpăr misionar l-a făcut să nu tacă într-o vreme în care cam toată lumea tăcea. La un an înainte de Revoluție, iarăși merge la închisoare pentru că cerea conducerii statului de atunci să oprească valul îndoctrinării ateiste din țară. S-a bucurat apoi de vremea de libertate și s-a folosit de ea pentru a mărturisi în continuare, în timpuri mai bune pe de o parte, dar cu greutatea lor pe de altă parte.
Cineva vrea să ne impună un nou limbaj, cineva vrea să ne propună o nouă ideologie și face pas cu pas, o face fără violență manifestă, dar vrea, în mod vădit, să ajungă la un punct foarte important, și anume la copii. Pentru că expresia sau efectul fundamental al tuturor acestor posibile schimbări va exista și va fi vizibil în școală și în mintea și în sufletul acestor copii care vor învăța lucruri noi, lucruri pe care nu le învață în familie, nu le cunosc din familie, dar le vor învăța la școală.
A trecut un veac de la acel moment de graţie. Unele din împlinirile de atunci s-au menţinut, altele s-au pierdut pe parcurs. Sunt încă teritorii româneşti înstrăinate, iar plecarea a milioane de români în afara ţării naşte probleme uriaşe în faţa provocării pe care o trăim cu privire la continuitatea şi unitatea neamului. Este, de asemenea, multă dezbinare între noi, iar problema naşterii de copii devine din ce în ce mai îngrijorătoare.
După binecuvântare, Părintele Patriarh Daniel a ținut un cuvânt de învățătură cu titlul „Unitatea de credință și de neam se întărește prin lumina și rugăciunile sfinților”. A prezentat atât viața și activitatea celor doi sfinți, cât și importanța acestui moment în istoria Bisericii Ortodoxe Române. „Sfinții sunt cu adevărat vii, iar vii sunt sfinții”, a spus Preafericirea Sa, care a completat: „Fără sfințenie, nimeni nu va vedea pe Dumnezeu, iar fără sfinți nimeni nu va înțelege pe deplin ce este Biserica”.
În mesajul publicat de Doxologia, Mitropolitul Teofan numește acțiunile MPV 2018 „procesiuni dedicate vieții” și „o mărturisire a valorilor familiei așa cum a lăsat-o Dumnezeu să fie: tatăl, mama și pruncii lor”. „Procesiunea va fi pe de o parte rugăciune adresată lui Dumnezeu să ocrotească ceea ce avem mai scump pe pământ, și anume familia și viața atât de legată de taina familiei, iar pe de altă parte o chemare adresată mai marilor zilei să asculte glasul poporului atașat în profunzimea sa valorilor familiei”.
p Proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, și a Sfântului Gheorghe Pelerinul – comunicat de presă – Duminică, 25 martie a.c., de sărbătoarea Bunei Vestiri, va avea loc la Iași Proclamarea solemnă a canonizării Sfântului …
Familia este supusă astăzi unor mari presiuni. Pe de o parte, grija excesivă pentru carieră şi bunăstare materială creează mari probleme familiei, cu consecinţe grele asupra relaţiei dintre bărbat şi femeie şi, în mod special, asupra copiilor lor. Pe de altă parte, asistăm la tendinţe tot mai agresive de a impune alte forme de convieţuire, străine familiei tradiţionale, adâncind şi mai mult confuzia şi dezbinarea între oameni. Creştinul este chemat să conştientizeze acest lucru şi să se angajeze constant şi curajos în apărarea familiei.
Am citit undeva că o pedagogă de la seminar a sesizat forurile superioare, adică inspectoratul şi mitropolia. Au catalogat-o nebună şi au concediat-o, iar plângerile le-au redirecţionat către episcopia Huşilor, adică în atenţia episcopului pedofil.Şi mă întreb: ce-a fost în sufletul mitropolitului respectiv, când a înăbuşit glasul suferind care-i scria. Cum a mai slujit dumnealui Sfânta Liturghie, ştiind că subalternul său perverteşte sufletele şi trupurile unor copii, pe care părinţii îi trimiseseră să înveţe carte şi dragoste de Dumnezeu?
Dintre înaintaşii amintiţi, cel mai la suflet îmi este episcopul Grigorie Leu, care în vremuri de prigoană şi cumplită opresiune ateist-comunistă, s-a dovedit a fi conştiinţa cea mai vie a Bisericii neamului nostru, nedorind ca sufletul credinţei să fie distrus de ciuma roşie a comunismului. Cred că şi mie îmi revine datoria unei mărturisiri la fel de curajoase în aceste vremuri de profunde bulversări în planul mentalităţilor social-colective, pentru că suntem asaltaţi de alte feluri de ideologii, mult mai perfide şi distrugătoare de suflet şi de neam, cum este cea a multiculturalismului pervertit, un fel de marxism cultural, care este preocupat de identitatea de grup, [adică de minorităţile gender], nu de persoană ca şi chip al lui Dumnezeu, de subminarea şi anihilarea Tradiţiei şi a rădăcinilor noastre creştin-ortodoxe. Altfel spus, Biserica cu valorile propuse de ea doreşte respectul de care este firesc să se bucure.
Ce-am putea spune în faţa unei asemenea tragedii? Pentru că vestea plecării dintre noi a părintelui împreună cu ceilalţi membri ai familiei sale a îndurerat întreaga ţară. Avem cu toţii în minte această întrebare: De ce părintele a plecat dintre noi, şi de ce alţi membri ai familiei sunt pe patul de suferinţă? Nu cred că acum găsim un răspuns, dar credem că tăcerea în aceste momente este cel mai bun răspuns. Ştim pe dreptul Iov din Sfânta Scriptură care a pierdut totul: familia şi averea, iar la el au venit trei prieteni care au stat 7 zile lângă el fără să zică nimic. Poate această tăcere trebuie să o păstreze fiecare dintre noi, şi să medităm la viaţa noastră.
Uitaţi-vă la clăbucii care ies din gurile strâmbe de dispreţ şi scârbă ale neobolşevicilor de azi (sexomarxişti, liberschimbişti, Martorii lui Soros), când se raportează la pelerinajul de la Iaşi. Daţi-le puterea şi vor transforma în scurt timp România într-un nou experiment Piteşti, doar că la scară naţională, ceea ce nici Dej sau Ceauşescu nu au îndrăznit să gândească, darămite să producă.
Doxologia: PS Părinte Damaschin Dorneanul a fost hirotonit şi instalat la Suceava Rânduiala de anunţare şi chemare a candidatului la treapta arhieriei a fost săvârşită sâmbătă seara, după Vecernie, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Ioan cel Nou“ din Suceava. La slujbă …
Documentul cretan nu se rezuma nicidecum la formula respectiva. INTREG DOCUMENTUL E O PROBLEMA! Asa cum ne-am exprimat inca de la inceput, si asa cum a sesizat si delegatia romana, care, de altfel, a propus alt amendament la acea terminologie (sa intelegem de aici ca autorul critica intentia delegatiei romane?), PE LANGA ALTE AMENDAMENTE (putine fiind aprobate si inserate in text), problemele sunt mult mai numeroase. Abia in acest context – deci, iarasi, e vorba despre o situare in contextul de semnificatii, nu doar de o simpla raportare la o sintagma anume – formula discutata mai sus intregeste, ca o piesa de puzzle, un text ambiguu care legitimeaza institutii ca CMB si alte ecumenisme despre care, nu-i asa, oricata diacronie ai folosi, tot nu gasesti nimic in scrierile din vechime.
Sunt atâtea suflete care suferă sau trec prin necazuri. Dar, ce este mai greu de îndurat chiar decât suferința, necazul sau boala este singurătatea, sentimentul de a fi abandonat. Iar cuvântul oarecum resemnat al slăbănogului, ”Doamne, nu am om”, este ca o mustrare și, totodată, ca o chemare la slujire și la dragoste pentru noi. Căci dacă se află printre noi un ”slăbănog”, adică un om în suferință, fie fizică sau materială, fie duhovnicească, și el trăiește, în plus, și acest sentiment al părăsirii, dacă el poate spune lui Dumnezeu ”Doamne, nu am om”, înseamnă, atunci, că noi am eșuat în datoria noastră de a fi oameni.
IPS Teofan: Noaptea de Paști este clipa de bucurie pe care ne-o oferă Dumnezeu nouă pământenilor Dialogurile dimineţii- Lumina Învierii, Lumina necreată-Universul Credinţei
„Fără Hristos, ne aflăm într-o mare confuzie, într-o derută lăuntrică imensă; nu putem face nimic adevărat, frumos, durabil fără El. Putem însă să-L descoperim pe Hristos inclusiv prin intermediul colindelor, așezându-ne în ceata îngerilor, a păstorilor și a magilor. De la păstori suntem datori să învățăm simplitatea, de la magi înțelepciunea și cunoașterea, iar de la îngeri cântarea sfântă, doxologia”.
Vremurile nu sunt ușoare nici pentru Biserică, nici pentru țară, nici pentru lume. Avem nădejdea sfântă că, mărturisind dreapta credință, rămânând în comuniune unii cu alții în Biserica Sa dreptmăritoare, rugăciunea nelipsind din viața noastră, Dumnezeu ne va întări să mergem mai departe pe marea vieții acestei lumi către Împărăţia cea nestricăcioasă. Spun aceasta şi pentru că, în ultima perioadă, pacea unor mănăstiri şi parohii a fost tulburată de anumite persoane care au atitudini nepotrivite în legătură cu Sfântul şi Marele Sinod ce a avut loc în Creta în luna iunie a acestui an. Dacă dezbaterile în duhul păcii, al dragostei şi al adevărului au fost şi sunt potrivite şi necesare în Biserică, decizia unora de a se aşeza în afara Bisericii prin nepomenirea ierarhului şi prin neparticiparea la sfintele slujbe este împotriva comuniunii, a adevărului şi a dragostei, precum şi împotriva rânduielilor bisericeşti şi canonice. Pe această cale, vă adresez tuturor îndemnul de a rămâne în Biserică, în duh de comuniune şi dragoste, lucrând la mântuirea noastră, prin mărturisirea dreptei credinţe, zidindu-ne şi ajutându-ne unii pe alţii.
Nu s-a făcut nimic pe linie de vânzare a ortodoxiei. Din contră, găsesc că au început… Bine, Sinodul (cretan) trebuie urmat de alte Sinoade care să precizeze unele lucruri, asta toți o spun, dar… Pe de o parte, una: cum …
Frățiile voastre aveți un Mitropolit și un Episcop foarte bun, aici, care s-a luptat și se luptă pentru credința ortodoxă, și trebuie să aveți în el o desăvârșită încredere. Pentru ca astfel de întâlniri, cum este cea de astăzi, pe seama Părintelui Sofronie și a teologiei sale, în Grecia nu au loc astfel de întâlniri de acest fel, nu-mi amintesc sa fi avut loc întâlniri de acest fel. De aceea consider că trebuie să aveți încredere în Mitropolitul frăției voastre. Si e mai de dorit, e mai bine să rămânem în Biserică cu anumite greșeli, care în mod firesc au loc, decât să ne aflam în afara ei, mărturisind, chipurile, credința Ortodoxă.
Părintele Sofronie Saharov a fost marea revelație a vieții mele. L-am trăit foarte intens în timpul Liturghiei. M-am simțit în preajma părintelui ca și cum aș fi participat la Cina cea de Taină și la rugăciunea din Ghetsimani, m-am bucurat de discuțiile teologice pe care le-am avut cu el, era un călăuzitor cu experiență în ceea ce privește rugăciunea inimii, am simțit binecuvântarea sa în timpul spovedaniilor pe care le-am făcut la el. Era un părinte mistagogic iubitor și cu discernământ și era de asemenea înaintevăzător, avea darul înaintevederii. Mi-a spus de multe ori lucruri care s-au dovedit apoi a fi adevărate.
Rugăciunea are darul de a face să picure în suflet neîncetatul izvor al bucuriei. Sufletul din care nu se înalţă spre Cer glas de rugăciune este asemenea unei case pustii, plină de păienjeniş, locuită numai de păsările întunericului. Un suflet care nu se ştie ruga, nu va şti ce-i fericirea, chiar de ar avea toate bogăţiile pământului. Rugăciunea adevărată este trudă sfântă.
