In preajma vizitei PF KIRILL in Rep. Moldova. “Adevarul” despre 200 DE ANI DE LA INFIINTAREA UNEI MITROPOLII MOSCOVITE PE TERITORIU ROMANESC

Canonul 8 al Sinodului III Ecumenic:

„Niciun episcop să nu cuprindă altă eparhie, care nu a fost mai de mult şi dintru început sub mâna lui sau a celor dinaintea lui. Iar dacă cineva a cuprins o eparhie străină şi în chip silnic a pus-o sub stăpânirea lui, pe aceasta să o dea înapoi“

• Adevarul:

200 de ani de dezbinare şi intervenţii brutale ale ruşilor în treburile Bisericii Ortodoxe Române

Politica şi Biserica au mers mână-n mână la Petersburg şi Moscova, iar în câteva rânduri deciziile ţarilor ne-au afectat şi pe noi. Cert e că niciodată nimeni nu ne-a întrebat noi ce credem sau ce vrem.

Sâmbătă şi duminică, Patriarhul Rusiei, Chiril, se va afla în Republica Moldova, pentru a marca cei 200 de ani de la înfiinţarea Eparhiei de Chişinău şi Hotin, de fapt două secole de prezenţă a Bisericii Ortodoxe Ruse în Basarabia. Cu această ocazie, s-au spus şi se vor spune multe despre cât de legaţi suntem de spaţiul pravoslavnicilor ruşi.

„Adevărul“ le-a oferit tribuna specialiştilor. În cele patru pagini ale ediţiei de joi, 5 septembrie, veţi afla toată tragedia noastră, despre cum canoanele bisericeşti nu admit cuceririle teritoriale, aşa cum s-a întâmplat în 1812 şi 1940, despre ingerinţele ruşilor în organizarea Bisericii din Ţările Române încă de la 1792, dar şi despre un personaj controversat propus acum spre canonizare – Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. Acest ierarh a slujit Imperiul Rus cu trup şi suflet şi drept răsplată a obţinut toate ordinele şi distincţiile pe care şi le-a dorit. Unii specialişti susţin că tot el a avut merite pentru conservarea stării de fapt şi că nu a admis rusificarea noastră. Concluziile le faceţi dumneavoastră.

Publicăm pentru început opinia academicianului Andrei Eşanu

Limba română a fost scoasă din Biserică, fiind înlocuită cu rusa şi slavona

După cele patru războaie ruso-otomane deosebit de îndelungate (patru-şase ani fiecare) din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea, care s-au desfăşurat în mare parte pe teritoriul Moldovei, ţara fusese adusă la o sărăcie cumplită. În aceeaşi situaţie se pomeni Mitropolia Ţării Moldovei cu toate structurile subordonate ei (episcopii, mănăstiri, schituri şi biserici). Atât populaţia, cât şi Biserica trebuia să asigure numeroasele armate ruseşti cu alimente, furaje, mijloace de transport, braţe de muncă pentru repararea cetăţilor, drumurilor şi podurilor, o parte considerabilă a veniturilor mănăstireşti, sume enorme de bani, erau trimise pe conturile unor patriarhii, mănăstiri din Orientul ortodox şi Muntele Athos, cărora erau închinate. În asemenea condiţii, ierarhii moldoveni din acea perioadă (Iacob Putneanul, Leon Gheucă, Iacob Stamati, Amfilohie Hotiniu, Veniamin Costache ş.a.) încercau cu mijloace modeste să controleze şi să redreseze situaţia în episcopii, mănăstiri, schituri şi biserici prin deschiderea şi întreţinerea unor şcoli pentru instruirea clerului, prin tipărirea cărţilor de cult şi de manuale şcolare, prin reglementarea vieţii religioase şi menţinerea unui climat moral duhovnicesc în condiţii deosebit de vitrege. Dar greutăţile care s-au abătut asupra Moldovei şi Bisericii ei s-au complicat şi mai mult prin ruperea din trupul ţării a ţinuturilor Cernăuţi, Suceava şi Câmpulung, cu cele mai vechi centre episcopale şi mănăstireşti, între care Episcopia Rădăuţi şi sfintele lăcaşe Putna, Voroneţ, Humor, Moldoviţa, Suceviţa ş.a. în total 23 de mănăstiri cu vastele lor domenii care au fost anexate la Imperiul Habsburgic.

Ocupanţii ruşi l-au alungat pe mitropolitul Moldovei

În urma războiului ruso-otoman din 1806-1812 Moldova pierde spaţiul dintre Prut şi Nistru pe care erau situate vechile centre mănăstireşti Căpriana, Condriţa, Hâncu, Suruceni ş.a. precum şi alte 20 mănăstiri şi schituri, 900 de biserici de pe la oraşe, târguri şi sate, care odinioară erau subordonate Mitropoliei Moldovei şi Sucevei cu sediu la Iaşi. În urma anexării Basarabiei la Imperiul Ţarist şi a instalării graniţei nedrepte pe Prut, acestea au fost rupte după 1812 de episcopiile şi ierarhii lor de la Iaşi şi Huşi.

Trebuie de asemenea de subliniat faptul că în timpul războaielor arătate mai sus, autorităţile ruse au căutat să treacă sub controlul lor nu numai structurile laice (fiscale, administrative ş.a.), dar şi cele bisericeşti prin înlăturarea ierarhilor moldoveni şi întronarea în locul lor a unor ierarhi ruşi. De exemplu, în 1808 Mitropolitul Moldovei Veniamin Costache a fost scos din scaun şi în locul lui a fost instalat ierarhul Sfântului Sinod al Bisericii Ruse Gavriil Bănulescu-Bodoni, care după încheierea păcii de la Bucureşti (28 mai 1812) s-a retras în teritoriul proaspăt anexat de Rusia ţaristă, numit ulterior Basarabia. Aceluiaşi ierarh ţarismul i-a încredinţat formarea în noua provincie a unei noi mitropolii cu sediu la Chişinău, eveniment care s-a produs în 1813.

Fiind român de obârşie, Bănulescu-Bodoni înţelegea prea bine că provincia ruptă din trupul Moldovei era populată de români. Realizând că pe Prut a fost instalată o graniţă impenetrabilă, deşi îndeplinea poruncile venite de la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, ierarhul a încercat să păstreze vechile tradiţii ale bisericii strămoşeşti pe care înţelegea să le perpetueze prin carte şi învăţământ în limba română, prin reglementarea vieţii monahale şi religioase în general, prin trecerea celei mai bogate mănăstiri din Basarabia – Căpriana din subordonarea mănăstirii Zografu de la Athos în cea a Casei Eparhiale din Chişinău, ş.a. Dacă la început acţiunile întreprinse de primul mitropolit al Basarabiei a avut un anumit efect pozitiv, treptat, după moartea sa (1821), scaunul mitropolitan este coborât la unul episcopal şi va fi ocupat până în 1917 exclusiv de ierarhi de etnie rusă. Aceştia au depus permanent eforturi pentru substituirea cărţii, învăţământului şi serviciului divin în limba română cu cel în limba slavonă şi de comunicare în limba rusă în mediul mănăstiresc şi bisericesc.

Cerere de preoţi şi monahi ruşi

Atât de la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, cât şi din partea ierarhilor ruşi de la Chişinău mereu erau înaintate cerinţe de a spori numărul preoţilor care să propovăduiască în limba rusă şi pe la mănăstiri să fie aduşi cât mai mulţi monahi ruşi, iar în capul comunităţilor mănăstireşti să fie instalaţi stareţi veniţi din guberniile ruseşti.

La hotarul anului 1917-1918, în Basarabia aproape că lipseau preoţi şi monahi cu studii teologice superioare, puţini erau şi cu studii seminariale. Or, la începutul secolului al XX-lea în Basarabia limba română mai rămânea încorsetată în grafia chirilică medievală. În asemenea condiţii timp de un secol şi ceva băştinaşii din Basarabia au fost ţinuţi departe de lumina cărţii şi a conştiinţei de neam.

Astfel, aflarea îndelungată a Basarabiei în subordonarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a avut urmări dintre cele mai grele pentru cultura şi spiritualitatea marii majorităţi a populaţiei. Aceste consecinţe, amplificate de regimul sovietic ateist, se resimt din plin până astăzi. Revenirea la vechea matrice a spiritualităţii şi unităţii româneşti rămâne un deziderat al mişcării noastre spre lumină, credinţă şi dreptate.

Andrei Eşanu, academician

Biserica Ortodoxă Rusă şi-a extins jurisdicţia sa asupra Basarabiei contrar canoanelor bisericeşti

Doctorul în Teologie ortodoxă Romeo Cemîrtan susţine că Patriarhia românilor din Basarabia e la Bucureşti, nu la Moscova, acest lucru fiind stipulat în canoane, care condamnă extinderea şi menţinerea unei biserici naţionale asupra altei etnii.

[…]

Vă propunem în continuare opinia lui Romeo Cemîrtan, doctor în Teologie Ortodoxă

Canoanele nu admit cuceriri canonice, ca urmare a unor cuceriri teritoriale

Încă din primele veacuri ale creştinismului, bisericile ortodoxe de pretutindeni se organizau în biserici naţionale, după criterii etnice, conform canonului 34 apostolic, care prevede ca episcopii fiecărui neam să aibă Întâistătător (cap spiritual) din neamul lor. Acest principiu canonic fundamental în conducerea Bisericii Ortodoxe s-a perpetuat de-a lungul istoriei şi este valabil şi astăzi în toate bisericile autocefale, care nu fac abstracţie de realitatea istorică a unui popor sau neam. Însăşi titulatura oficială a Bisericii Ortodoxe autocefale conţine numele etniei sau neamului pe care îl slujeşte, ca de exemplu: Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Rusă. Or, moldovenii din Republica Moldova sunt români şi vorbesc limba română, chiar dacă un grai mai arhaic al ei, dar română, şi nu „moldovenească“, iar Patriarhul românilor e la Bucureşti şi toţi românii trebuie să asculte de el, chiar dacă, din punctul de vedere politic, aceasta nu le place unora.

Biserica Ortodoxă Rusă şi-a extins jurisdicţia sa asupra Basarabiei contrar canoanelor bisericeşti, când teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost alipit forţat în 1812 la Rusia Ţaristă şi în 1940 la URSS, fără ca populaţia Basarabiei să fie consultată în această privinţă. Biserică Rusă a profitat de această ocupaţie politică şi şi-a extins jurisdicţia sa asupra noului teritoriu anexat. Astfel, au fost încălcate: canonul 34 apostolic; canonul 8 al Sinodului III Ecumenic, care obligă ca „niciun episcop să nu cuprindă altă eparhie, care nu a fost mai de mult şi dintru început sub mâna lui sau a celor dinaintea lui. Iar dacă cineva a cuprins o eparhie străină şi în chip silnic a pus-o sub stăpânirea lui, pe aceasta să o dea înapoi“; şi canoanele 13, 21 şi 22 ale Sinodului de la Catargina, precum şi canonul 2 al Sinodului II Ecumenic, care interzic „episcopului unei anumite eparhii să-şi întindă puterea asupra altei eparhii“.

Biserica Ortodoxă Rusă este vinovată de încălcarea canoanelor menţionate mai sus, care condamnă extinderea şi menţinerea unei biserici naţionale asupra altei etnii, în cazul nostru, jurisdicţia Bisericii Ruse asupra românilor ortodocşi din Republica Moldova. De aceea, pretenţiile Patriarhiei Moscovei de a avea jurisdicţie asupra românilor din Basarabia, care au propria lor Patriarhie, sunt necanonice şi nedrepte.

Trebuie să fie clar, canoanele nu admit cuceriri canonice, ca urmare a unor cuceriri teritoriale! Aşadar, o jurisdicţie canonică instalată ca urmare a unor cuceriri politice a fost şi este nulă de drept.

Romeo Cemîrtan, doctor în Teologie Ortodoxă

Ruşii au încercat să-şi supună religios Moldova şi Valahia, dar s-au mulţumit şi cu Basarabia

Istoricul Tudor Ciobanu, cercetător ştiinţific la Institutul Istorie al Academiei de Ştiinţe de la Chişinău, spune că pofta ruşilor era mai mare. Încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, militarii Imperiului Rus l-au dat jos pe Mitropolitul Moldovei de la Iaşi şi au numit ierarhi bisericeşti în numele românilor. […]

Ruşii au intervenit brutal în treburile Bisericii Ortodoxe Române încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea

Tudor Ciobanu, cercetător ştiinţific

Interesul Imperiului Rus pentru cucerirea spaţiului românesc cuprins între pământurile Transnistriei, munţii Carpaţi şi Dunăre se conturează prin războaiele ruso-austro-turce din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Atunci a fost anexat teritoriul din stânga Nistrului, iar Ţara Moldovei şi Ţara Românească au cunoscut ocupaţia militară imperială pe parcursul a câtorva ani.

În timpul ocupaţiei instalate odată cu războiul din anii 1787-1792, Imperiul Rus a încercat să intervină brutal şi în organizarea bisericească, numindu-l la 10 februarie 1792 pe Gavriil Bănulescu-Bodoni mitropolit al Ţării Moldovei, dar, imediat după retragerea ruşilor din Principate, acesta este arestat şi trimis la Istambul. La presiunea Rusiei, a fost eliberat, fiind numit mitropolit al Poltavei (1793-1799), apoi mitropolit al Kievului (1799-1803).

Războiul din anii 1806-1812 a avut consecinţe mai grave pentru spaţiul românesc. Şi în timpul acestei ocupaţiei militare ruşii au intervenit brutal în administrarea celor două ţări româneşti, inclusiv şi în viaţa bisericească. Astfel, prin ucaz imperial, în anul 1808, acelaşi Gavriil Bănulescu-Bodoni este numit mitropolit al Valahiei, Moldovei şi Basarabiei, titulatură asemănătoare cu cea pe care o purta şi feldmareşalul Alexandru Prozorovski – comandantul şef al armatei în Moldova, Valahia, Basarabia şi de pe ambele maluri ale Nistrului. Coincidenţa nu este întâmplătoare. Ambele instituţii urmăreau acelaşi scop – supunerea Moldovei şi Valahiei. Pe perioada războiului, noul mitropolit a introdus în viaţa bisericească a principatelor elemente caracteristice Imperiului Rus, iar toate mişcările lui erau coordonate cu autorităţile politice regionale sau centrale ale imperiului.

După semnarea nefastei păci din luna mai 1812, armatele ţariste nu s-au retras imediat de pe teritoriul ţărilor române. Ocupaţia militară a continuat, în pofida iminenţei atacului lui Napoleon. Imperiul Rus avea nevoie de timp pentru a se dumeri ce să facă cu noua achiziţie teritorială, la care, pe finalul tratativelor, nu au mai sperat.

Împărţeau cu Ciceagov parohiile

În urma discuţiilor cu amiralul Ciceagov, mitropolitul Gavriil a propus ca pe teritoriul nou anexat să fie înfiinţată Eparhia Chişinăului şi Hotinului, invocând pe lângă diferenţele de limbă şi tradiţii, faptul că în spaţiul pruto-nistrean se aplica legislaţia civilă locală. Totuşi, mitropolitul era nemulţumit că după ce a avut în stăpânirea sa mitropolii, acum a ajuns să conducă o eparhie. La 19 august, Ciciagov îl anunţă pe Bănulescu-Bodoni că va interveni pe lângă preşedintele Divanurilor Krasno-Milaşevici, ca acesta să-l anunţe pe episcopul de Huşi că ţinuturile de dincolo de Prut, care se aflau în stăpânirea lui, vor trece la Eparhia Chişinăului şi Hotinului. A doua zi, pe 20 august, mitropolitul Gavriil scrie tuturor protopopilor din Episcopia Huşului aflaţi în partea stângă a Prutului să vină cât de curând la Iaşi, unde au şi fost înştiinţaţi despre trecere în supunerea rusă. Iar pe 16 septembrie 1812 Gavriil i-a cerut lui Krasno-Milaşevici să-l desemneze pe episcopul de Roman, Gherasim, administrator al Mitropoliei Moldovei. Până la înfiinţarea oficială a noii eparhii, mitropolitul, susţinut de Ciceagov, a propus câteva măsuri de ordin organizatoric. Printre acestea se numără şi finanţarea eparhiei de la bugetul local al guberniei Basarabia. Tot în această perioada s-a decis crearea Semninarului Teologic, care avea printre sarcinile sale şi contribuirea la însuşirea limbii ruse.

Rusificare prin Biserică

Ulterior, evoluţia vieţii bisericeşti din gubernia Basarabia a fost dependentă de viaţa politică, caracterizată prin rusificare şi distrugerea elementelor tradiţionale. La fel ca şi în cazul desemnării gubernatorului sau a şefului administraţiei urbei Chişinău, doar primul conducător al Eparhiei Chişinăului şi Hotinului a fost român. Pe lângă faptul că documentaţia emisă de organele centrale ale eparhiei erau întocmite în limba rusă, cu timpul şi însemnările în registrele parohiale sunt scrise doar în rusă, în pofida faptului că populaţia şi slujitorii bisericeşti erau localnici. Astfel, către anii 40 ai secolului al XIX-lea în mai mult de jumătate din parohii însemnările în registre erau trecute în rusă, cu toate că în multe cazuri slujitorii semnau în română. Iar la începutul anilor 70 ai aceluiaşi secol limba română a fost interzisă în bisericile din Basarabia.

Tudor Ciobanu, cercetător ştiinţific