Fenomene ciudate in satul Izvoarele, Galati: PAMANTUL SE CUTREMURA SI “FIERBE”. Cauza posibila: EXPLOATAREA PETROLULUI (VIDEO)

29-09-2013 3 minute Sublinieri

  • Realitatea.net:

X-Files la Galaţi: Poza arhiepiscopului Cassian a căzut în urma unor fenomene ciudate

Trei specialişti ai Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului au venit în satul Izvoarele, comuna Slobozia Conachi, pentru studia fenomenele ciudate petrecute în ultimele zile, scrie viata-libera.ro.

Locuitorii din satul Izvoarele, comuna Slobozia Conachi, se confruntă cu noi probleme, după ce în urmă cu două săptămâni au fost loviţi de inundaţii. Oamenii susţin că de câteva zile li se cutremură casele şi aud tot felul de zgomote ciudate din pământ. Din cauza zguduiturilor, care au loc şi de şapte ori într-o zi, casele din satul Izvoarele au avut de suferit: pereţii s-au crăpat, a început să cadă tencuiala etc. “Se simte de parcă fierbe pământul sub picioare. Se aud bubuieli puternice de sare mâncarea de pe masă. Să vină cineva să spună ce este, că ne cad casele pe noi şi nu mai putem dormi de teamă” a spus Anca Necula, una dintre localnicele din Izvoarele.

Până şi preotul din localitate susţine că, în urma acestor cutremure, poza cu Arhiepiscopul Casian Crăciun, aflată în casa parohială, a căzut de pe perete.  Şi casa parohială, recent renovată, a avut de suferit.

Oamenii, speriaţi de ceea ce se întâmplă în jurul lor, au apelat la autorităţi. Primarul comunei nu a găsit nicio explicaţie, motiv pentru care s-a cerut ajutorul celor de la Protecţia Civilă. Nici aceştia însă nu au reuşit să găsească motivul fenomenelor din Izvoarele. Primarul a convocat însă o şedinţă, în urmă căreia s-a ajuns la concluzia că doar geologii şi seismologii pot găsi explicaţii pentru zgâlţâielile şi bubuiturile care i-au speriat pe localnici. „Am chemat doi geologi şi un seismolog. Aşteptăm să vină specialiştii şi abia apoi vom trage concluziile”, ne-a explicat Ion Nicolau, primarul comunei Slobozia Conachi. 

În aşteptarea specialiştilor, localnicii arată cu degetul spre cei care exploatează petrolul în zonă şi cred că din cauza lor se întâmplă fenomenul care i-a băgat în sperieţi pe cei 1.500 de localnici din Izvoarele.

Un nou cutremur în Galaţi, luni dimineaţă. Nouă seisme în această zonă, în luna septembrie

Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade s-a produs luni dimineaţă în jurul orei 8 la Galaţi.

Cutremurul s-a produs la o adâncime de 5 kilometri, la o distanţă de 17 km de Galaţi şi 57 de km de Focşani, potrivit Infp.ro.

“De multe ori în zone precum Câmpia Română, Vrancea, zona Moldovei, se pot petrecere cutremure mai mari în interval de câteva zile. Cutremurele de 3 la suprafaţă pot fi simţite însă nu produc pagube. Reflectă o descărcare de energie tectonică este o zonă cu un complex de falii. În mod normal astfel de roiuri seismice nu generează cutremure mai mari, însă vor mai apărea peste câteva ore cutremure mai mici”, a spus Mircea Radulian, Director Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.

Un nou cutremur crustal, cu magnitudinea de 3,6 grade, s-a produs in dimineata zilei de luni, 30 septembrie, in Sudul Moldovei, avand epicentrul in zona GALATI-PECHEA.

Seismul a avut loc la ora locala 8h01min57sec; potrivit datelor publicate de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pamantului, cutremurul a avut epicentrul la 20 km nord-vest de municipiul GALATI (45,49 grade latitudine Nordica, 27,79 grade longitudine Estica), iar adancimea focala a fost de 5 km.

Cutremurul a avut magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter, iar intensitatea in zona epicentrala a fost de III grade pe scara Mercalli. Seismul a mai fost resimtit la GALATI si in alte localitati din judetul Galati.

Un alt cutremur s-a produs in aceeasi zona duminica seara, la ora locala 21h 10min, avand magnitudinea 3,9 si fiind resimtit in zona epicentrala cu intensitatea de IV grade.

In ultima saptamana, in zona GALATI-PECHEA din sudul Moldovei s-a inregistrat o secventa de cutremure superficiale, dintre care cele mai importante, cu magnitudini egale sau mai mari de 3,0 pe scara Richter, au fost urmatoarele:

23 septembrie, ora locala 13h08min41sec, magnitudine 3,0 si intensitate epicentrala II;
25 septembrie, ora locala 3h36min11sec, magnitudine 3,3 si intensitate epicentrala II-III;
25 septembrie, ora locala 5h50min41sec, magnitudine 3,4 si intensitate epicentrala III;
25 septembrie, ora locala 18h43min23sec, magnitudine 3,2 si intensitate epicentrala II-III;
27 septembrie, ora locala 19h11min12sec, magnitudine 3,2 si intensitate epicentrala II-II;
29 septembrie, ora locala 21h10min51sec, magnitudine 3,9 si intensitate epicentrala IV
30 septembrie, ora locala 08h01min57sec, magnitudine 3,6 si intensitate epicentrala III

[…]

Toate cele nouă cutremure s-au produs în aceeaşi zonă epicentrală. Cercetătorii au instalat în zonă aparatură de monitorizare a mişcărilor telurice, pentru a stabili din ce cauză se produc seismele. Specialiştii iau în calcul mai mulţi factori, printre care instabilitatea solului, inundaţiile din ultimele săptămâni şi exploatările petroliere din zonă.

Panica din rândul gălăţenilor care locuiesc în satul Izvoarele continuă. Seara trecută aceştia s-au confruntat din nou cu fenomenul similar unui seism. De această dată, spun ei, intensitatea a fost mult mai mare. Oamenii au ajuns să se teamă acum pentru propria lor viaţă, aşa că îşi pun toate speranţele în specialişti. Zgomotele subterane şi mişcările solului similare celor seismice au semănat panică în rândul celor o mie de suflete care locuiesc în satul Izvoarele din judeţul Galaţi. Toată săptămâna aceştia nu au reuşit să pună geană pe geană deoarece fenomenul se intensifica îndeosebi în timpul nopţilor. Prefectul judeţului Galaţi, Emanoil Cătălin Bocăneanu, a încercat să liniştească populaţia şi a dispus deplasarea în zonă a unei echipe a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Ghinionul a făcut însă ca fenomenul să nu se repete pe parcursul primelor verificări. Aşa că acum toţi îşi pun speranţele în cercetările făcute de specialiştii de la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Cercetătorii au ajuns la Galaţi în regim de urgenţă şi au început determinările specifice încă de la primele ore. „E un lichid de nu-ştiu-unde venit care duce la o ridicare a solului. Se creează microfisuri sau fisuri şi fac zgomotele astea… Pe urmă se eliberează energia şi revine la loc solul. Asta este doar o ipoteză”,spune Mihai Diaconescu, cercetător în cadrul Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Specialiştii au decis să amplaseze aparatură de monitorizare a activităţii seismice în trei zone din judeţul Galaţi: în localităţile Izvoarele, Schela şi Negrea. „E din Statele Unite. Are autonomie, e special pentru teren. Poate să capteze mai mulţi senzori. În general e folosit în toată lumea pentru monitorizări seismice. Este un echipament foarte performant. Va fi conectat la centrul nostru de date de la Turnu Măgurele, de la Institutul Naţional de Fizica Pământului”, susţine Victorin Toader, seismolog la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Măsurătorile se vor întinde pe o perioadă de cel puţin 14 zile, timp în care cercetătorii vor încerca să identifice sursa acestui straniu fenomen. Teama de necunoscut însă îi face pe săteni  să ia în calcul cele mai sumbre scenarii. Dacă în urma cercetărilor se va ajunge la concluzia că fenomenul de la Izvoarele este un rezultat al nerespectării normelor tehnologice de către compania care exploatează petrol în localitatea Schela, aceasta ar putea fi obligată să plătească despăgubiri pentru teritoriul afectat de mişcările solului (respectiv şcoala, biserica şi mai  multe case).


Categorii

1. DIVERSE, Dezastre, calamitati, IZVOARELE, Galati, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “Fenomene ciudate in satul Izvoarele, Galati: PAMANTUL SE CUTREMURA SI “FIERBE”. Cauza posibila: EXPLOATAREA PETROLULUI (VIDEO)

  1. Cum de ce ? Daca se extrag gaze de sist in secret.

  2. Daca ar fi inceput extragerea gazelor de sist, aceasta activitate n-ar fi putut fi ascunsa. Aici este o alta problema: arcul carpatic este “indoit’ aici tocmai de presiunile laterale care l-au comprimat. Cutremurele de pretutindeni au schimbat raportul de forte telurice, incarcand, acum, zona asta. Si cum zona Galatiului este exact in “varful” de inaintare a extensiei, este explicabil.

  3. Pingback: Dupa zeci de CUTREMURE, locuitorii satului IZVOARELE (judetul Galati) acum au si APA CONTAMINATA, mirosind a sulf! DR. BACALBASA, presedintele CJ Galati, SUGEREAZA ASEMANAREA CU EFECTELE EXPLOATARII GAZELOR DE SIST - Recomandari
  4. A inceput exploatarea gazelor de sist fara nici un fel de informare a populatiei si a i se cere acordul. Ce e mai cumplit insa e legea care ne-o pregatesc, de expropiere a terenurilor noastre. Pot veni sa ne puna in fata casei o sonda,vrem nu vrem.
    La Schela a inceput de 2 ani exploatarea gazelor. Aduc cu cisterne porduse chimice care le injecteaza, dupa care lucratorii respectivi lasa acolo costumele si echipamentele si pleaca. Nimeni nu stie ce contin. Problema e ca cei care au pus intrebari au fost amenintati la tacere.
    Acum intelegeti graba cu legea exproprierii si aparitiile la liniste ale lui Ponta.
    A inceput exterminarea poporului roman. Cei ce-avem in parlament ne vor vota sentinta la moarte. Doamne ajuta-ne!

  5. Cutremurele “inexplicabile” din comuna galateana Izvoarele se datoreaza inceperii extragerii gazelor de sist!

  6. @Mironu’:

    aveti vreo sursa pentru aceasta afirmatie surprinzatoare? o poza cu o sonda chevron, ceva?

    adica, totusi…

  7. @Alin,

    Nu e chiar surprinzatoare, manifestarile sunt asemanatoare. Exista sonde Petrom la 2 km, daspun ei pt sondare de petrol, posibil sa fie vorba de forare pe orizontala (la fel cum procedeaza si in jud. Bihor), asemanator cu forajul pe orizontala care se face in cazul gazelor de sist, sau sa aplice metode noi de foraj pt scoaterea gazelor de sist (nu cu apa, ci cu aer injectat sub presiune).
    In orice caz, activitatea seismica pe tot globul s-a intetit, si la Galati ar exista, dupa cum am inteles, o zona seismica mai veche, care a fost acum reactivata. Deci, dupa mine, ori e vorba de forarea pe orizontala a Petrom (petrol sau gaze) ori de influenta magnetica a cometei Ison care trece la ora actuala prin sistemul nostru solar…

  8. @Mirela:

    Fix cometa Ison lipsea din ecuatie. De-acu e clar totul… :-S

  9. In primul rand cometa. 🙂 Ce sa ne mai complicam…

  10. hm :), zilele trecute zicea cineva mai in gluma mai in serios ca se teme ca aparenta permeabilitate a politicului in dezbaterea Rosia Montana se explica prin abandonarea proiectului in schimbul unei ciozvarte mai grase. Cu alte cuvinte, in timp ce noi ne perpelim democratic pt RM, miza s-a schimbat, iar RM a devenit: sursa de capital politic, ocazie de reglare a rafuielilor politice si parvan pt alte ispravi. 3 iepuri dintr-un glont.

    Obositoare mai e si tara asta uneori… 🙂

  11. eu cred ca de la sustragerea petrolului de sub pamant, dar macar sa ne anunte si pe noi sa stim si noi ca prea se zguduie pamantul de la schela jud galati ca se simte si la noi va rog sa fim si noi anuntati

  12. “ACORD DE MEDIU
    pentru proiectul „Forarea, amplasarea şi echiparea sondei cluster 1490, 1491 Independenţa”
    din extravilan comuna Schela, T58/3, P502/3 – lot2/1, judeţul Galaţi http://apmgl.anpm.ro/files/ARPM%20Galati/ACORDURI/Proiect%20acord%20de%20mediu/2012/nov/OMVPETROMProiectacordmediusonde14901491.pdf” Deci cutremurele sunt produse in urma intrarii in functiune a celor doua sonde cluster si mai mult ca sigur cum ca OMV foreaza la o adancime de cateva ori mai mare decat cea din proiectul de mediu. Ar fi interesat ca jurnalistii de buna credinta din mass-media romaneasca sa investigheze aceasta exploatare petroliera de la cele doua sonde cluster de la Schela.

  13. Pingback: ATITUDINE SUSPECTA A AUTORITATILOR FATA DE SEISMELE DIN IZVOARELE (GALATI): exclud orice ipoteza legata de cauzarea cutremurelor de FORAJELE DUPA PETROL. Localnicii si vicepresedintele CJ Galati sunt de alta parere/ CUM ISI BATE JOC PETROM DE OAMENI - Rec
  14. Pingback: Reportaj din Izvoarele (Galati): SUNT CUTREMURELE PROVOCATE DE EXPLORARI SECRETE DUPA GAZELE DE SIST? “Asta e de la sonde, nu de la Dumnezeu. Nu s-a forat ce foreaza ei acum. Acum vor sa ia tot… NIMENI NU NE SPUNE ADEVARUL” - Recomandari
  15. “Fierberea” despre care se pomeneste este,dupa umila mea parere,o reactie chimica a unui element sau a unei substante care se afla la mare adancime la atacul celor care foreaza in cautarea gazului de sist …si nu numai….nu stiu si nu imi amintesc sa fi existat un control al cuiva asupra substantelor care se injecteaza in sol…

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare