FUKUSHIMA in continua alerta. PATRU TONE DE APA RADIOACTIVA SCURSE. Radiatiile din zona contaminata pot ucide un adult in patru ore (VIDEO)

1-10-2013 1 minut Sublinieri

Compania care administrează centrala avariată de la Fukushima, Tepco, a anunțat, marți, că patru tone de apă radioactivă s-au răspândit accidental pe sol în incinta centralei în cursul operațiunilor de curățare, relatează AFP, citat de Agerpres.

Incidentul a avut loc în timp ce un grup de muncitori pompau apa de ploaie care se strânsese într-un canal colector din beton pentru a o muta într-un rezervor de 12 tone gol, potrivit Tepco.

Tepco a estimat la circa 4 tone (4 metri cubi) cantitatea de apă astfel scăpată, fără să poată indica nivelul de contaminare.

Apa în chestiune era inițial apă de ploaie, dar, cum ea se afla în incinta centralei, ar putea conține materiale radioactive, a declarat un purtător de cuvânt al Tepco.

Apa care s-a scurs din rezervor s-a răspândit pe sol în care ea a pătruns parțial.

Centrala avariată Fukushima Daiichi este plină de apă radioactivă, în parte stocată în circa o mie de rezervoare sau acumulată în subsolurile ei.

Tepco se luptă de peste doi ani cu acest lichid, a cărui cantitate creşte zi de zi, o parte din ea scurgându-se în apele Pacificului. Recent, asupra regiunii s-au abătut ploi torențiale, ceea ce a provocat în plus o acumulare de apă de ploaie în centrală pe care grupul se străduiește s-o pompeze pentru a evita ca ea să se contamineze prea mult și să ajungă în mare.

Alertă maximă la Fukushima, unde nivelul de radioactivitate a atins valori record.  Radiaţiile din zona contaminată pot ucide un adult în numai patru ore. Administratorul centralei nucleare, distrusă de cutremurul de acum doi ani, spune că încearcă să remedieze situaţia. Premierul nipon a declarat însă că problema va fi preluată de Guvern.

Radioactivitatea a crescut în special în zona contanierelor cu apă contaminată de la centrala nucleară Fukushima. Administratorul reactoarelor declarase anterior că nu există niciun pericol şi că nivelul radiaţiilor este ţinut sub control. Noile măsurători, făcute cu echipamente de ultimă generaţie, contrazic însă conducerea companiei. 

„Până acum, Tepco a gestionat toate problemele de la centrală. Este însă o situaţie de urgenţă pentru că radioactivitatea a crescut alarmant aşa că guvernul va prelua activitatea de acolo. Sperăm să rezolvăm problema rapid”, a declarat Toshimitsu Motegi, ministrul japonez al economiei.

Una dintre soluţiile propuse de experţii de la Tokyo este construirea unui zid de gheaţă în jurul centralei nucleare, iar prin pompele speciale va fi introdus un agent de răcire în reactoare. Proiectul costă aproape 400 de milioane de euro şi va fi finanţat de guvern.


Categorii

1. DIVERSE, Dezastre, calamitati, Fukushima (criza nucleara), Video

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “FUKUSHIMA in continua alerta. PATRU TONE DE APA RADIOACTIVA SCURSE. Radiatiile din zona contaminata pot ucide un adult in patru ore (VIDEO)

  1. Pingback: Avertisment legat de Fukushima: UN NOU CUTREMUR DE 7 GRADE AR INSEMNA SFARSITUL JAPONIEI - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare