MARTIRIUL BRANCOVENILOR, placa de la Yedikule si gafa lui Ponta. Act ratat sau corectitudine politica?

1-11-2013 3 minute Sublinieri

brancoveni-1

Premierul Victor Ponta a avut şi activităţi culturale în cadrul vizitei din Turcia. El a dezvelit, într-un muzeu din Istanbul, o plachetă comemorativă cu domnitorul Constantin Brâncoveanu şi cu cei patru fii ai săi.

Prim-ministrul a povestit întâmplarea de la Istanbul şi miniştrilor săi, azi, în şedinţa de Guvern, dar a făcut o gravă confuzie. Constantin Brâncoveanu a murit în închisoare, a spus Victor Ponta. Nimic mai greşit, însă. Brâncoveanu a fost decapitat, împreună cu toţi cei patru fii ai săi de sultanul Ahmed al 3-lea în anul 1714.

„Am reușit ce nu credea nimeni că o să reușim: să dezvelim o placă memorială pentru Constantin Brâncoveanu și fiii săi care au pierit în închisoare la Istanbul. Anul viitor o să-l rog pe ministrul Culturii să ne sprijine pe noi toți ca anul Brâncoveanu, 300 de la moartea sa și a copiilor, e și sfânt, de altfel, al Bisericii Ortodoxe, să omagiem, practic, o mare personalitate”, a spus Victor Ponta, înaintea ședinței de Guvern.

„În memoria domnitorului Constantin Brâncoveanu și a celor patru feciori ai săi, care au fost întemnițați în închisoarea Yedikule la începutul secolului al 18-lea departe de scumpa lor patrie, și întru statornica amintire a istoriei comune a popoarelor român și turc”, se scrie pe placheta memorială de la Istanbul.

Victor Ponta este absolvent al Facultății de Drept, iar pentru a fi admis a dat examen din istorie.

vponta_4ad3f47b9f

Nota noastra:

Gafa personala a premierului ramane consemnata: totusi, pentru cineva care are cat de cat legatura cu istoria romaneasca este greu de inteles un asemenea act ratat. Dar, poate, explicatia acestuia sta in modul in care a fost negociat textul de pe placa de la Yedikule? Pentru ca, cf. Jurnalul, textul comemorativ a fost negociat de Ministerele de Externe ale Romaniei si Turciei:

“Pentru istoria noastră comună este un moment cu adevărat extraordinar și vreau să mulțumesc, de asemenea, pentru sprijinul personal pe care primul-ministru Erdogan l-a oferit acestui proiect care se referă la istoria noastră comună. Cele două popoare au o istorie comună de aproape 700 de ani, o istorie în care au fost și multe lucruri bune și multe războaie și multe confruntări. Cu atât mai mult sunt bucuros astăzi să văd că ne unește o istorie comună, o cultură, interese economice și o relație între cele două țări extraordinară. Pentru poporul român, domnitorul Constantin Brâncoveanu reprezintă mai mult decât o parte tragică a istoriei. Astăzi facem un gest istoric de reconciliere cu istoria și de asumare a istoriei noastre comune”, a declarat premierul, potrivit Agerpres.

Victor Ponta a subliniat că, pentru români, domnitorul Brâncoveanu reprezintă, în primul rând, un domnitor care aproape de un sfert de secol a încercat să-și modernizeze țara și să supraviețuiască într-un context politic extrem de complicat.

“25 de ani de domnie într-o țară mică, între mari imperii, nu au fost cu siguranță, deloc, o perioadă ușoară, iar sfârșitul său tragic alături de familie reflectă doar dificultățile acelor vremuri. Dincolo de activitatea sa politică, domnitorul Brâncoveanu a fondat în România un stil arhitectural și cultural care, de altfel, îi poartă numele. A fost un domnitor care a sprijinit școala și educația. (…) Biserica Sfânta Parascheva de aici, din Istanbul, unde și astăzi oficiază preoți români, a fost reconstituită și reconstruită prin eforturile domnitorului Brâncoveanu”, a afirmat Victor Ponta.

Premierul român a punctat și faptul că istoria comună a celor două țări oferă momente extraordinare, reamintind că în 2004 primul-ministru de la acea vreme, Adrian Năstase, a primit de la omologul său turc o copie a sabiei unui alt mare domnitor român, Ștefan cel Mare.

“Era un cadou din partea Guvernului Turciei la împlinirea a 500 de ani de la moartea domnitorului Ștefan. Anul viitor se vor împlini 300 de ani de la moartea domnitorului Brâncoveanu. Anul viitor, pentru noi, pentru România, va fi anul Brâncoveanu, un an în care vom avea foarte multe manifestări de omagiere a acelor vremuri și a lucrurilor care au rămas în România din punct de vedere istoric, cultural și architectural. Și vreau să mulțumesc încă o dată autorităților turce pentru faptul că practic anticipăm acest an Brâncoveanu prin acest gest de asumare a istoriei noastre comune”, a adăugat premierul.

Victor Ponta a precizat, la finalul ceremoniei, referitor la anul Brâncoveanu, că a purtat discuții cu primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, în vederea lansării unui concurs de proiecte pentru realizarea unui grup statuar care să-l înfățișeze pe domnitorul român și care urmează să fie amplasat în zona Piața Unirii din București.

Premierul român a declarat că va fi cu atât mai bucuros să adreseze în această zi cele mai bune urări de Ziua Națională a Turciei în contextual participării sale la un alt eveniment istoric, “deschiderea tunelului de cale ferată care leagă Asia de Europa’.

La finalul ceremoniei, premierul român a depus la baza piedestalului care susține placheta comemorativă dedicată lui Constantin Brâncoveanu un buchet de trandafiri albi legați cu o panglică tricoloră.

Pe placheta dedicată memoriei lui Brâncoveanu este inscripiționat în română, turcă și engleză următorul text, agreat între cele două ministere ale Afacerilor Externe:

În memoria Domnitorului Constantin Brâncoveanu și a celor patru feciori ai săi, care au fost întemnițați în închisoarea Yedikule la începutul secolului al 18-lea departe de scumpa lor patrie și întru statornica amintire a istoriei comune a popoarelor român și turc”.

Din partea turcă, la eveniment a participat viceguvernatorul Istanbulului, Kazim Tekin. Acesta a transmis cele mai cordiale salutări premierului român și a punctat faptul că evenimentul dedicat domnitorului român coincide cu un moment extrem de important pentru Turcia, acela al lansării a ceea ce reprezintă pentru Guvernul de la Ankara “proiectului secolului, tunelul “Marmaray”.

Bun, e de inteles ca limbajul diplomatic e necesar in astfel de contexte. Totusi, parca si placa, si discursul, sunt prea politic corecte. Istoria ne uneste cu Turcia la fel de mult cat de ne uneste episodul martiriului lui Brancoveanu si al celor dimpreuna cu el. Adica ne uneste un trecut de rezistenta romaneasca si de impilare otomana, domnia lui Brancoveanu fiind exemplara in acest sens. 

Nu trebuia neaparat sa scoatem ochii turcilor cu aceste realitati, dar nu strica un ton mai moderat din partea premierului, mai ales ca mesajul sau nu a fost pentru urechile turcilor, ci pentru ale romanilor, in fata carora a vrut sa se laude cu marea realizare. Si, poate, daca exista vointa, se gasea o cale de a preciza ca domnitorul si-a gasit sfarsitul in Istanbul, nu in temnita. Textul e aproape ridicol prin lucrurile pe care le trece sub tacere, si mai semnificativ ar fi fost ceva sec care sa consemneze anii domniei, anul intemnitarii si cel al sfarsitului prin decapitare, fara alt comentariu.

Semnificativ este si faptul ca la ceremonia de la Yedikule a participat un oficial turc de rang foarte mic – viceguvernatorul orasului Istanbul, care nu a ratat sa se laude cu un mare proiect izvodit de mania nostalgico-otomana a lui Erdogan. 

lso-4253


Categorii

1. DIVERSE, Istorie, Opinii, analize

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “MARTIRIUL BRANCOVENILOR, placa de la Yedikule si gafa lui Ponta. Act ratat sau corectitudine politica?

  1. Important e ca in orasul musulman in care au primit moartea martirica s-a dezvelit o placa pentru Sfantii crestini.

  2. Premierul nu a gafat ci incearca sa rescrie istoria. El e o marioneta in mana altora. Incepe sa-mi fie mila de el.

  3. “a fost negociat de Ministerele de Externe ale Romaniei si Turciei”…deci de niste politruci selectati cu grija pe baza de nepotism, servilism si incompetenta,care ne reprezinta cu cinste si mandrie in toata lumea.

  4. La inceputul luni Octombrie, am vorbit cu domnul consul diplomatic Ghise, care mi-a spus ca Ministerul Afacerilor Externe a vrut la inceput sa puna o placa memoriala in Piata Mare din Istanbul, acolo unde au fost martirizati Brancovenii,in care sa se precizeze si felul in care au murit Brancovenii, adica decapitati din ordinul lui Ahmet al-III-lea, dar turcii s-au opus si cu o oarecare ostilitate.Probabil ca autoritatile noastre au cedat din nou in fata presiunilor straine si pana la urma sa ajuns la un text care sa fie si pe placul turcilor.

  5. @ ortodox:

    Care consul Ghise?

  6. Frati crestini,

    sa-mi dau si eu cu parerea… pai impreuna cu Domnitorul Mucenic si cei patru fii ai sai a primit cununa muceniciei si Ianache Vacarescu sfetnicul, al carui nume nu este mentionat… deci mesajul de pe placa este incorect prin omisiune

    Doamne ajuta !

  7. Asa i-o fi spus colegul sau de USL, “istoricul” repetent Crin……….

  8. Intr-adevar, daca Ianache Vacarescu sfetnic si martir impreuna cu ei nu este mentionat, este foarte grav.

  9. Ma scuzati am vrut sa spun Alexandru Ghisa.

  10. Nu mai bine nu se agita premierul sa puna vreo placa comemorativa la turci? Normal ca turcii nu au cum sa se bucure de o astfel de placa comemorativa in tara lor, fireste ca daca o vrei mortis acolo trebuie sa reformulezi textul pana la a-l face sa altereze adevarul. In tot acest timp lumea e cu ochii pe premier ca la proba de tir “talgere aruncate din sant”.

  11. Neomartirii sint politic incorecti. Ponta nu a facut nici o gafa. Pur si simplu i s-a impus sa nu pomeneasca acest lucru.

  12. Pingback: MARTIRIUL SFINTILOR BRANCOVENI – 300 de ani de la nasterea in cer a Sfantului Voievod Constantin, a fiilor sai si a sfetnicului Ianache. VIATA SI PATIMIREA CELEI MAI EXEMPLARE FAMILII DOMNITOARE ROMANESTI (si VIDEO). Cum intelegem azi jertfa lor? &#
  13. Pingback: SFANTUL MARTIR CONSTANTIN BRANCOVEANU – o viata sub semnul Crucii, transpusa in ICOANE INSUFLATE DE DUH de pictorul ELENA MURARIU. Documentar video (TVR): PUTEREA VIZIUNII - Recomandari
  14. Pingback: SFANTUL CONSTANTIN BRANCOVEANU – domnitorul emblematic pentru lumea veche românească si ceasul Judecatii neamului. CUM S-A SFARSIT O LUME prin UCIGASA INVIDIE si TRADAREA DE FRATE. Cum cade si de ce moare un neam? -
  15. Pingback: SFANTUL MARTIR CONSTANTIN BRANCOVEANU – o viata sub semnul Crucii, transpusa in ICOANE INSUFLATE DE DUH de pictorul ELENA MURARIU. Documentar video (TVR): PUTEREA VIZIUNII | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: SFINȚII BRÂNCOVENI, “mănunchiul” impreună-muceniciei și PUTEREA VIZIUNII – un destin sub semnul Crucii, transpus în ICOANE sublime, insuflate de Duh, “de mâna ELENEI MURARIU”: “Eu văd vremu­rile pe care le trăim a
  17. Ponta Turcitul. Ce rusine pentru “Junii” Romani.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare