Presedintele, parlamentarii si primarii: DEASUPRA LEGII? Problema REALA a legii “superimunitatii”: POLITICIENII VOR SA-SI “SECURIZEZE” STATUTUL CA BANCILE SI MARILE CORPORATII

11-12-2013 1 minut Sublinieri

parlamentul-romaniei

Am cautat prin media online un articol normal pe tema legii numite a “superimunitatii” (termen care induce in eroare) si nu am gasit. Acelasi vai ipocrit si isteric al statilor de drepti, aceeasi grija idolatra de a nu atinge marea capodopera baseciana a DNA si ANI, aceeasi propaganda a loviturii de stat parlamentare. Totusi, exista o problema cu aceste noi prevederi si trebuie explicat in ce anume consta ea. 

Asta, pentru ca parlamentarii au votat urmatoarea modificare a Codului Penal:

Mai exact, deputaţii au fost de acord cu o modificare a Codului penal, în sensul scoaterii din categoria funcţionarilor publici a preşedintelui şi parlamentarilor, fapt care face ca aceştia să nu mai poată fi anchetaţi de DNA pentru infracţiuni de serviciu, precum abuzul în serviciu, falsul, luarea de mită, traficul de influenţă.

”Sunt exceptaţi de la dispoziţiile art. 175, Preşedintele României, deputaţii şi senatorii, precum şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza unei legi speciale şi care nu sunt finanţaţi de la bugetul de stat, aceştia răspunzând penal, civil sau administrativ în conformitate cu dispoziţiile legilor speciale în baza cărora îşi desfăşoară activitatea,  precum şi cu dispoziţiile dreptului comun, cu respectarea prezentului alineat”, este modificarea adusă Codului penal.

Alte posibile modificari/efecte sunt enumerate aici.

Despre ce ar fi vorba, de fapt?

In primul rand, e foarte posibil ca neaprobarea legii minelor de ieri sa fi fost o masura tactica de tergiversare tocmai pentru ca nu cumva opinia publica sa coreleze o lege care protejeaza – nu la modul absolut, dar o face – politicienii implicati in unele acte de coruptie, conflict de interese, trafic de influenta etc., cu adoptarea unei alte legi care securizeaza jaful resurselor minerale ale Romaniei prin metode barbare si dezastruoase pentru mediu. 

In al doilea rand, tendinta pe care se inscrie aceasta lege nu este cea a “loviturii parlamentare de stat impotriva statului de drept” de extractie basesciana, ci o alta: anume, imunitatea celor puternici fata de cei slabi (o problema care exista si pana acum). Sa ne amintim ca in “statul de drept” dotat cu “puternicele” instrumente anticoruptie DNA si ANI bancile sunt imune si fac ce vor cu clientii lor, abuzandu-i dupa raul lor plac.

Sa ne mai aducem aminte ca – pe plan european – se pregatesc o serie de prevederi care asigura o imunitate a corporatiilor fata de statele nationale si justitie. 

In aceasta cheie structurala, a edificarii complexului financiar-corporatist-politic, “citim” legea de protectie pe care si-o voteaza parlamentarii. Pe cat de relaxat si flexibil devine sistemul de justitie fata de cei puternici, pe atat de draconic si coercitiv este fata de cei mici si slabi.

PS: interesant cum reactioneaza Ambasadele Marilor Tari Incoruptibile – Olanda, SUA – precum si purtatorul de cuvant al Comisiei Europene, Inalta Instanta a Incoruptibilitatii. Cand se tavalesc babe si hipsteri pe jos catre dube, e democratie, e bine, e stat de drept, Chevron e aparat, caci in companie e democratia, nu in tarani. Cand parlamentarii romani vor sa fie corupti a la Romania, e problema. Nu au invatat cum e aia sa fii corupt a la Europa.

Un comentariu razbointrucuvant


Categorii

1. DIVERSE, Opinii, analize

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “Presedintele, parlamentarii si primarii: DEASUPRA LEGII? Problema REALA a legii “superimunitatii”: POLITICIENII VOR SA-SI “SECURIZEZE” STATUTUL CA BANCILE SI MARILE CORPORATII

  1. Nu ca as fi de acord sau mi-ar placea ce au facut parlamentarii, dar in acelasi timp nu vad cum o justitie corupta si necontrolabila ar avea dreptul sa judece pe cineva. Cel putin parlamentarii s-au scos pe ei insisi din cauza pentru ca pot. De noi ceilalti stim deja ca nu-i intereseaza. Cand vad astfel de legi votate in Parlamentul Romaniei imi suna in urechile mintii puternic strigatul de pe campul de lupta de la Waterloo, “Scape cine poate!” – pomenit de Victor Hugo in Mizerabilii, ca tot ni se potriveste denumirea si noua.
    Dar ce m-a deranjat foarte tare este ca parlamentarii nu se vor a fi functionari publici. Dar ce? Privati? Se pare ca da. Am inteles ca in mintea lor stramba si in sufletul lor salciu functionarul public este un fel de Bob Cratchit amarat si vrednic de a fi dispretuit de nobilele lor persoane.

  2. Cititi, in yahoo.fr- Roumanie ,,jour noir”pour la lutte contre la corruption.

    la Roumanie,vit un èpisode noir; les parlementaires s’etant octroyès mardi dans la plus grande opacitè une…suitè…

  3. Cred ca s-au inspirat din decizia papilor de a fi considerati infailibili.Dupa o asemenea lege, celelalte care vor veni,vor fi floare la ureche de inventat si aprobat.Oare de ce suntem noi,ca popor,primii, in tot ce este mai rau si mai pagubos pt.noi insine?DOAMNE AJUTA.

  4. Gheorghe
    Poate ca meritam aceasta soarta,pentru pacatele noastre…?
    Iertare.
    Doamne ajuta!

  5. http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16183497-verde-furat-bani-publici-cum-omori-tara-doua-cuvinte-marea-miza-nu-sunt-data-asta-parlamentarii.htm

    Presa s-a concentrat pe super-imunitatea parlamentarilor. Sigur ca este o problema, ca e scandalos ca tocmai cei care fac legile se pun deasupra lor. Am vazut filmul asta de zeci de ori, la fiecare dosar cu parlamentar blocat in parlament, la fiecare sentinta definitiva pe care acelasi Parlament refuza s-o puna in aplicare pentru a proteja vreun exemplar din haita.
    Dar, atentie! Pragmatic vorbind, este infinit mai periculoasa a doua oroare. Din doua cuvinte parlamentarii au rezolvat ceea ce baronii s-au luptat o vara intreaga sa obtina de la guvern, fara succes: protectie in fata investigatiilor ANI si DNA. De fapt, e mai mult decat protectie. E dezincriminarea conflictului de interese. De atat a fost nevoie pentru a se da totul peste cap: de doua cuvinte. Asa ceva trebuie sa admiteti ca n-am mai vazut. Sa dai unda verde la furt unor armate intregi de amploaiati ai statului strecurand doua cuvinte intr-un articol de lege.
    Iata-le:

    Art. 253/1: Conflictul de interese dupa modificare:
    Fapta persoanei care, in exercitarea atributiilor de serviciu ce rezulta dintr-un contract de munca si o fisa a postului semnate cu o institutie dintre care cele prevazute la art. 145 si care indeplineste un act prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material necuvenit, pentru sine, sotul sau, o ruda ori un afin pana la gradul II inclusiv, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda si interzicerea dreptului de a ocupa functia publica de care s-a folosit la savarsirea faptei pentru o durata de maximum 3 ani, calculata incepand cu data savarsirii faptei.
    Dispozitiile alin. (1) nu se aplica in cazul emiterii, aprobarii, adoptarii sau semnarii actelor normative sau administrative, precum si in cazul incheierii unui act sau a luarii unei hotarari care sa priveasca creatia, dezvoltarea, pregatirea stiintifica, artistica, literara, profesionala. (n.r. sublinierile apartin redactiei)
    In traducere libera asta inseamna cam asa: esti primar sau sef de consiliu judetean? Ai semnat un contract prin care firma sotiei renoveaza scoala, construieste podul si asfalteaza drumul din localitate? Nu poti fi cercetat penal din doua motive. In primul rand ca primarii sau sefii de consilii judetene nu au contracte de munca la institutiile pe care le conduc. In al doilea rand, pentru ca semnarea actelor administrative a iesit din sfera infractiunii de conflict de interese.
    Or, toate actele semnate de un primar sau sef de Consiliu Judetean sunt acte administrative (contractele de achizitie publica sunt si ele acte administrative bilaterale).
    In teritoriu cel putin, conflictul de interese e infractiune la ordinea zilei, alaturi de abuzul in serviciu. Vorbim in esenta de mii de baroni mari si mici care-si acorda contracte propriilor firme. Asa arata coruptia in teritoriu.
    Recapituland, o hotarare de consiliu, o dispozitie de primar, ordin de ministru sau un contract de achizitie publica sau orice alt contract administrative, asa cum sunt majoritatea celor incheiate de autoritatile publice, intra toate in categoria “actelor administrative”, care tocmai au fost scoase din sfera conflictelor de interese.
    O singura zi daca intra in vigoare acest nefericit articol modificat din Codul Penal si zeci de primari, sefi de consilii judetene sau ministri in ancheta sau trimisi deja in judecata scapa deoarece fapta a disparut. A fost dezincriminata. Ca sa intelegeti exact amploarea fenomenului, aruncati o privire doar pe anuntul ANI de azi: nu mai putin de 60 de primari sunt acuzati de conflict de interese si fals in declaratii.
    Ideea de a scapa de raspundere penala cei care semneaza o hartie s-a nascut tot prin vara, la o intalnire dintre alesii locali si vicepremierul Liviu Dragnea. Pe o lista de prioritati, alesii locali au cerut exonerarea de raspundere penala a primarilor si Dragnea le-a dat dreptate. De aici pana la generalizarea ideii n-a fost decat un pas. Daca am exonera de raspundere pe toata lumea care semneaza ceva? Practic, din doua cuvinte introduse in Codul Penal aici s-a ajuns, la o exonerare de raspundere in masa.

    Totodata, definirea problemei nu este faptul ca la jumulitorii banului saracului vor sa se aboneze cu acte in regula toti baronii/baronetii si sefii locali, ci ca se sparie investitorii si fug:

    Din cauza asta, ambasadele occidentale sunt ingrozite si spun ca investotirii straini vor fi pusi pe fuga. N-au ce cauta in tara hotiei legalizate, n-au nici o sansa.

    Serios? Adica pleaca RMGC si Chevron daca se voteaza legea aia? Sau e doar o sperietoare agitata ipocrit? Din modul asta de a se pune problema nu intelegi decat ca in Romania trebuie sa fie o singura mafie – a “investitorilor” straini. Cert este ca pentru oamenii de “jos” rezultatul e acelasi. Pana la urma asistam la o acerba lupta intre corbi deasupra aceluiasi cadavru ciopartit.

  6. @admin,
    nu crezi ca chestia asta(legea de infailibilitate)data, e de import?Ca noi fiind un camp de experenta pt.vestul salbatic,de fapt,au vrut sa vada cum reactionam?Ai”nostri”nu fac nimic fara ordin de la Washinton via Bruxelle,iar toata reactia lor(a vestului) cred ca a fost doar o mascarada.DOAMNE AJUTA.

  7. @Gheorghe:

    Nu. Au fost sinceri in hotia lor. Si au dat pretext ambasadelor straine sa ne mai terfeleasca odata pe plan global, lucru care, coroborat cu colindul antisemit (care a ajuns international, fiind atins subiectul in jerusalem post) ne face praf, coborandu-ne rangul (daca mai putea cobori) si mai mult. Asta, in termeni de negociere, e un fel de linsaj al Romaniei. Cauzat si de niste infractori care vor sa fure linistiti. La altele teme, de interes national, nu se baga, ci executa. Aici au vrut sa miste in front, pentru matrapalzacurile lor.

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-16191863-victor-ponta-critica-ambasada-sua-reactia-lor-fost-greseala-comunic.htm

    Premierul Victor Ponta a criticat Ambasada SUA pentru reactia dura la adresa modificarii Codului Penal: “reactia a fost o greseala si o sa le comunic asta”, a spus joi Victor Ponta, in prima sa reactie publica dupa votul din Parlament in care demnitarilor le-a fost acordata o super-imunitate.

    Victor Ponta a facut referire la faptul ca Ambasada SUA a spus, in reactie la votul Parlamentului, ca votul din Parlament reprezinta “un semnal descurajator pentru investitori, care va afecta negativ economia Romaniei”. Ponta a facut referire la prezenta Chevron in Romania.

    Declaratia integrala a lui Victor Ponta:

    “Am vazut declaratii de principiu. Nu cred ca vreo ambasada europeana contesta dreptul Parlamentului de a legifera, pentru ca si in tara lor e la fel. Singura reactie care cred ca a fost total gresita pentru ca nu se referea la realitate a fost a Ambasadei SUA, care vorbea despre investitiile americane. Din cate stiu eu, Chevronul investeste in Romania sau poate sa plece din Romania daca nu se aplica legea si daca nu reusim sa aratam ca putem sa protejam proprietatea privata. Nu mi-a zis nimeni vreodata de la Chevron cum e cu parlamentarii. De fiecare data mi-au spus ca daca proprietatea privata poate fi aparata – mesajul meu public si activitatea MAI le cunoasteti – si aici cred ca a fost o greseala si o sa transmit acest lucru.”

    Probabil asa se discuta intre mafioti.

  8. Acum e mare scandal cu imunităţi pe care şi le votează parlamentarii. Este continuarea loviturii de stat de anul trecut. Este continuarea perioadei Năstase. USL, mai ales prin PSD, încearcă de fapt să ungă un traseu mult mai simplu de înţeles decît în termeni de stat de drept şi alte abureli: singura formulă rapidă de smuls caşcavalul de la (sau de lîngă) marele capital este să producem scurtături de cheltuire a banului public. O viziune comună astăzi este că investiţia într-o zonă, de orice fel, creează locuri de muncă pe orizontală, pune în mişcare rotiţele economice etc, aţi auzit poezia asta de mii de ori. Cînd se ajunge la putere reacţiile sînt duble. Şi nici PDL nu a făcut altfel. Pe de o parte ajuţi cît poţi bănci, mari companii americane sau europene, de cealaltă parte sacrifici orice plan de consolidare medie pentru ungerea clientelei. Capitalul autohton e îngrijorat tocmai pentru că în acest proces şi ei îşi pierd suflul, politicienii simţind că alianţa cu marele capital e în acest moment ceva mai profitabilă. Mai ales PDL a înţeles că poţi scurtcircuita democraţia mîncînd rahat european. Discursului anticorupţiei, de un oportunism (faţă de hegemonia Troicăi) scîrbos, noua putere îi opune o goană după cîştigarea bunăvoinţei strict prin business.

    Numai că dacă speri că ajutorul pentru Chevron poate aduce aprecieri pentru democraţie şi stat de drept te înşeli. Procesul trebuie să aibă o aparenţă inversă, ca-n oglindă: să pară că e atîta democraţie încît Chevron şi alţii, investitori atraşi de excesul de echilibru şi stat de drept, au binevoit să-şi înfige sonda în pămîntul patriei. Băsescu a înţeles asta, ba chiar i-a explicat şi lui Ponta într-un acord de coabitare suprarealist, că întîi faci dansul tribal al democraţiei şi abia apoi îţi tragi foloasele. România nu are capital de apărat, nu are rost să faci jocul şi mai complicat (şi dur) al lui Orban, în Ungaria. Periferia absolută are avantajele ei: suferă de crize mai uşor de descifrat.

    Vestul a reacţionat prompt cînd a auzit isprăvile din parlament cu imunităţi pe care şi le-au fabricat făcînd modificări legislative. A reacţionat prompt şi interesat în continuarea unor politici de excludere deja jenante. 1 ianuarie 2014 şi deschiderea unor noi drepturi pentru cetăţenii români e deja ştirea-sperietoare a Uniunii pe 2013. „Dreptul” la scumpirea gazelor nu se discută. Dreptul la muncă în UE nu e însă în regulă, de ce să scoţi nişte sclavi care oricum lucrează cu milioanele în ţările vestice dintr-o situaţie în care oricum se obişnuiseră?

    Revoltele din Rombulgaria ar fi trebuit să meargă spre o provocare a Troicăi, a puterii centrale. Pentru asta ar fi trebuit să-şi menţină caracterul social, să chestioneze metodele „revenirii din criză”, de cele mai multe ori înţelegeri transdemocratice despre cum trebuie salvat marele capital. A fost reuşită inclusiv performanţa de a trece în scrisoarea guvernamentală de intenţie către FMI că parlamentarii nu au voie să voteze anumite legi care ar putea afecta echilibrul bancar.

    Estul s-a revoltat însă şi-a uitat motivul revoltei pe drum. Au uitat de facturile mărite la energie (Bulgaria), au uitat de intenţia de privatizare a sănătăţii (România). Contra-revolta s-a născut imediat cu discursuri anticorupţie, scîncete şi descîntece europene împotriva hoţilor din Parlament. Din nou ONG-urile şi formaţiuni intelectuale de tip think tank sau partinic au prins vînt în pînze (îşi cam pierduseră suflul cu cazul Chevron-RMGC, unde dacă radicalizezi protestul te trezeşti, doamne fereşte, prea critic, ba chiar îţi vine să te iei de americani). Toţi ne explică cum nenorociţii şi-au aranjat imunităţile.

    Şi legile nu vor rămîne aşa. Vor fi modificate, frecate, răsucite. E o negociere care le convine tuturor. Ce mi-e greu să accept e că o să mai apară încă o dată un pol al anticorupţiei perfect curat după ce s-au mînjit ani de zile stipendiaţi de Băsescu şi guvernarea lui. Credeam că revoluţia portocalie a murit şi aici. În Ucraina, revoluţia portocalie pare să explodeze cu o criză teribilă de idei împotriva a nimic, fără un plan, doar cu poveşti despre europenizare.

    Mi se rupe de corupţia şi de spaima unora de ea. Corupţia e un efect, nu o cauză. După ce rezolvi cu corupţia rişti să ai un cadavru social şi economic perfect îmbălsămat. Dacă nu intri în monopoluri, în situaţii incredibile în care companii mari multinaţionale au fost „ajutate” de stat să facă lucrările scumpe, ele doar încasînd, te întrebi la ce dracului mai e bun DNA-ul. DNA sînt însă se pare iniţialele unui post TV, nu ale unei instituţii care s-a ocupat de corupţie. Pentru UE corupţia e acea ipocrizie a capitalului încă insuficient acoperită. Capitalismul prea cu viscerele la vedere, prea pus pe acumulare autohtonă este obscen. Poţi să faci paradă cu multinaţionale înregistrate în paradisuri fiscale, dar nu poţi să plăteşti o mini-camarilă politică pentru o canalizare în comuna Cucuieţii din Deal. Ai voie să faci legi secrete pentru mari companii, dar n-ai voie să le măreşti redevenţe sau să le taxezi – criza se plăteşte în grup. Iar dacă faci un proiect european pentru hrănit săracii completezi 3 tone de dosare şi-ţi cumperi nişte tablete de la Apple că n-ai voie să cheltui banii altfel. Normal că în faţa acestei ipocrizii va exista mereu tentaţia mahărului local să o ia pe scurtătură. Asta pînă o să-şi bage copiii la multinaţională.

    http://www.criticatac.ro/24469/estul-se-revolt-dar-cum/

  9. Pingback: Parlamentul intervine in actul de justitie pentru APARAREA BANCILOR si a CLAUZELOR ABUZIVE. “Independenta justitiei” nu este penrtu FMI si bancheri… - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare