De ce nu vedem cum se naște un neo-comunismo-fascism plin de smiley-uri și care nu ne va ierta? Ne vom dori lagărele de concentrare și Gulagul dar nu le vom avea. Numai mila lui Dumnezeu va mai apăra pe cei care îi cred Lui și se lasă pe deplin în mâna Lui. Nu știu cum am putea să îi protejăm mai bine pe copiii noștri. În orice caz, să fim cu ei și lângă ei, ascultându-i și nejudecându-i, jertfindu-ne și iubindu-i cu o dragoste creștină. Avem tot mai puține pârghii, tot mai mult ni se smulg din mâini și se oferă plocon… cui? Statului? Statul e o himeră prin care cei potenți își desfășoară agenda. Așadar li se oferă celor potenți copiii noștri. Iar cei potenți sunt tot mai demonizați. Prin urmare, copiii ajung pradă diavolului. Sună clișeic și bisericos, dar este un adevăr.
Articole din categoria: Opinii, analize
Pe scurt, lucrurile arată foarte rău. Promovarea unor astfel de experți, care predică la modul dogmatic, apodictic, lockdownul extrem (pentru o comparație, vezi pledoaria pentru o strategie de imunizare de grup din Haaretz), în lipsa unei discuții minimale despre costurile unei astfel de (false) soluții radicale, laolaltă cu impunerea sa propriu-zisă în Israel, regiunea Madrid, iar acum, cu discuția din Marea Britanie, nu ne lasă …prea multe speranțe. Îndeosebi cazul din marea Britanie este halucinant. Cu consilieri ai premierului anti-lockdown, cu epidemiologi precum Carl Heneghan de la Oxford, care arată clar că strategia guvernului este greșită, totuși, tot varianta sociopată a închiderii este opțiunea…
Se pare că orice măsură, oricât de extremă ar fi, va fi luată pentru a păstra siguranța studenților și a personalului. Aceasta ar putea fi o greșeală gravă. Pe măsură ce copiii revin la școală în această toamnă, trebuie să avem o imagine atentă și echilibrată asupra tuturor măsurilor de siguranță care au fost propuse și să considerăm care sunt cu adevărat in scopuri de prudență – și care ar putea fi în schimb punitive. Cu siguranță, este adevărat că redeschiderea școlilor noastre, oricât de atentă, ar putea intensifica transmiterea virusului. Unele țări care au făcut acest lucru – Israel și Franța, de exemplu, au avut focare de infecții în rândul studenților și a personalului. Dar aceste focare au fost mici și anticipate, au declarat presei oficiali din ambele țări; iar dovezile sugerează că, în general, riscurile sunt foarte mici.
Cruciada lor morală este dusă împotriva celor pe care îi definesc ca opresori – de exemplu bărbații albi din America,”penalii” din România de azi, poate eruroscepticii din România de mâine. Cu cât inventează mai multe ”păcate”, mai multe ”fobii” și ”-isme”, cu atât crește numărul păcătoșilor cu care acest cult trebuie să lupte. Unde poate ajunge acest cult?
Haideți să facem un exercițiu de imaginație. Te simți bine, n-ai nimic. Te ia unul cu termograful și-ți spune că ai febră, îți face testul, sau nu, că tot ce vezi e un pătrățel de hârtie cu numele tău și un răspuns”pozitiv ” și te bagă în porcăria asta de carton cu autocolante windows covid 19 din 2020, cu roboți care te servesc!!!!! Fără prize, că în pereții de carton prizele nu stau bine, deci fără telefon și laptop. Dar cu robotul care îți răspunde la întrebări!Am mai auzit asta că li se iau telefoanele celor internați cu covid….
Păi nu e pușcăria asta numai bună pentru cei care dau aiurea din gură și nu sunt de acord? Nu mă refer aici la blablaiștii de feissbuc, mă refer la oamenii cu cap și influență, care ar putea spune ”nu” în punctul în care să întoarcă mizeriile lor. Mi se pare absolut înfiorător ce se întâmplă. Nu e nici un dubiu, trăim o dictatură militară sub acoperire medicală.
Dar ceea ce șochează este distanța de la cer la pământ dintre Larchet din 2020 și Larchet din 2009, din timpul altei pandemii decretate de OMS, atunci de gripă „porcină” (sau fake-pandemii, așa cum avea să se dovedească), care protesta ferm, categoric, față de ideea renunțării la lingurița comună euharistică, în contextul respectiv. Pe atunci, astfel de idei erau denunțate de Larchet drept: „cuvinte şi atitudini care atacă inima credinţei noastre”. Ce s-a întâmplat din 2009 până în 2020? Cum de au devenit idei care în 2009 atacau inima credinței simple practici rezonabile de iconomie liturgică? Un teolog cu statura sa ar fi trebuit să explice, cel puțin, de unde această diferență de viziune.
De asemenea, surprinde felul în care Larchet minimalizează problema închiderii bisericii. El etichetează pe cei care au denunțat aceste măsuri drept persecuție ca fiind nimic mai puțin „extremiști” care aderă la „teorii ale conspirației”.
Omenirea pare să aibă un singur plan de luptă împotriva epidemiei: închidem tot, punem lacăt pe țară, ne baricadăm și noi în case și așteptăm ca niște cârtițe în hibernare. Rămân activi doar medicii și vardiștii. Unii vindecă, alții veghează cu arma în mână aplicarea stării de urgență. (…) Chiar și după dispariția sa, COVID-19 va continua să macheze dramatic viața umanității. Societatea viitorului va fi după chipul și asemănarea hâdă a Coronavirusului.
Revoluția înaintează în două viteze. Încet, în vremuri „de pace”. Și pe repede înainte, în vremuri de război și de criză. Nu contează că acea criză este reală sau stimulată, artificială. Obiectivele spre care Revoluția se mișca lent, în vremuri de pace, sunt accelerate în vremuri „de război”. Vaccinarea obligatorie este un singur exemplu. Se cere, peste tot, închiderea bisericilor și chiar sistarea Liturghiei.
Precedentul există deja. Să ne reamintim că recenta cedare a Patriarhiei la presiunile autorităților a fost însoțită de o campanie agresivă a unor influenceri, dintre care se distinge Andrei Caramitru prin agresivitate. În acel context, Caramitru a vânturat, invocând exemplul din Coreea de Sud, inclusiv ipoteza-șantaj a consecințelor juridice, penale, imputabile clericilor și ierarhilor pentru imaginara răspândire a virusului. Nu este deloc exclus ca presiunile asupra Patriarhiei, cele care nu au fost vizibile public, să fi conținut și astfel de sugestii.
Armistițiul e, în orice caz, fragil și greu de crezut că va ține mult. Fragilizată este și poziția lui Erdogan în Turcia și, pentru prima oară, scenariul prăbușirii sale, evocat recent, profetic, de IPS Neofit, pare realist. Și, tot pentru prima oară, având în vedere politica ofensivă, pe mai multe fronturi (Siria, Libia, frontiera cu Europa/Grecia), dar și „succesul” de a-și fi iritat absolut toți aliații (incompatibili între ei, de altfel), de la Rusia la SUA, nu poți să nu te gândești și la profețiile Sfântului Paisie despre conflictele fatale în care se va angrena Turcia.
Cum titrează aceeași FP, „religia (…) a deraiat planurile” controlării virusului. Sau, și mai brutal: „cultele și conservatorii răspândesc coronavirusul în Coreea de Sud”. de parcă este vorba despre orice fel de cult, despre religie în general, sau despre conservatorism ca ideologie, iar nu de interesele imediate ale unui partid politic.
Oare cum mai pot fi crezuţi preoţii care şterg Sfânta Linguriţa după fiecare împărtăşanie, atunci când spun rugăciunea de înainte: „Cred că acesta este însuşi preacurat Trupul Tău şi acesta este însuşi scump Sângele Tău”, sau: „dă să-mi fie şi mie acestea spre tămăduirea sufletului şi a trupului”?
Pentru birocrații de la OMS, luarea unor măsuri care afectează zeci de milioane de oameni pentru că sunt bolnave câteva mii pare un lucru nu doar necesar, ci și binevenit, de aplaudat. Iar în acest material, CNN pune punctul pe i: aceste măsuri extraordinare au fost posibile pentru că vorbim despre China, o țară în care puterea este centralizată. Doar că și ei o spun mai degrabă admirativ-apreciativ, fără niciun semn că, totuși, o asemenea putere exemplară ar comporta niște riscuri. Și, într-adevăr, liderii Partidului Comunist Chinez par deciși să ia această provocare ca pe o ocazie de a demonstra superioritatea sistemului lor social și politic.
Este evident că ne aflăm într-un proces de edificare treptată a unui sistem de supraveghere global cu potențial totalitar, și că noile acte electronice sunt unul din instrumentele folosite în acest scop. Opoziția față de ele este o datorie civică și morală, deci și religioasă. Însă ar fi o greșeală să reducem preocuparea față de apariția ultimului totalitarism la cipuri și date biometrice. Acestea trebuie văzute mai larg, ca parte a procesului de naștere a unei noi utopii tehno-feudale, un nou totalitarism soft în care nu doar statul e important, ci și noul capitalism digital bazat pe giganții internetului. Și ar fi o greșeală și mai mare să ne raportăm la toate acestea doar cu priceperea noastră omenească. Taina fărădelegii se lucrează și întru cele nevăzute, acolo unde duhul antihristic al acestei lumi poate amăgi chiar și pe cei aleși. Ne trebuie spirit civic și conștiință creștină, dar, mai ales, trezvie duhovnicească.
Filosofia de bază a proiectului de formare și dezvoltare personală, deci a conferințelor SuperTeach, aparține IDP, care este reprezentantul local al Institutului Arbinger (USA), „lider mondial în schimbarea de mentalitate”, cum se afirmă pe siteul oficial al reprezentanței. Specializat în cultură organizațională și consultanță în afaceri, Institutul Arbinger este fondat de C. Terry Warner, profesor la Brigham Young University (din Utah) și membru al sectei mormonilor. De altfel, Institutul-mamă este condus în prezent tot de un mormon – James L. Ferrell, și, din informațiile noastre, vorbitorii din partea Arbinger la conferințele SuperTeach din 2019 sunt tot mormoni. Printre „fețele” Arbinger se numără și foști membri ai armatei SUA cu experiență în zona serviciilor secrete americane.
Incendiul nu a provocat colapsul WTC 7 pe 9/11, contrar concluziilor Institutului Național al Standardelor și Tehnologiei și a firmelor de ingineri private care au studiat colapsul. Concluzia secundară a studiului nostru este că colapsul WTC 7 a fost o avarie globală implicând avarii aproape simultane ale fiecărei coloane a clădirii.
Sam Brownback : „Ortodoxia are un rol foarte important în societate. Am avut întâlniri cu Patriarhul și cu câțiva membri importanți ai conducerii, cu o prezență semnificativă în societatea civilă. Mulți dintre români se identifică cu Biserica Ortodoxă. Cred că o comunitate religioasă dinamică este un lucru de preț pe care îl poate avea o țară. Pentru că adesea sunt implicați în proiecte de educație, în ajutorarea persoanelor nevoiașe sau în spitale. Eu aș spune că exită un capital spiritual într-o țară, atunci când există acolo o comunitate religioasă dinamică unde oamenii sunt mobilizați din inimă pentru a-i ajuta pe cei care au o condiție precară. Faptul că aici există o asemenea comunitate, în special una de dimensiunile celei ortodoxe, cred că este de mare ajutor pentru societate și cred că este de ajutor în ceea ce privește valorile.”
Acum asistam la aceeasi strategie de baza, actualizata si ranforsata, dusa la paroxism, augmentata cu actiunile de tip #rezist de tip gherila stradala. Ideea este de a deplorabiliza segmente largi de concetateni pentru o optiune politica pe are o au, de a-i face de rusine prin insulta, injurie, dezumanizare si expunere.
Merită să medităm mai mult pe marginea acestei întâmplări petrecute într-unul din orașele Europei civilizate și occidentale, pentru că nouă ni se pare a fi paradigmatic pentru situația creștinului din zilele noastre. Parte dintr-o mică și plăpândă turmă, acolo unde există această turmă, huduit și linșat verbal, astăzi, pentru că încă este păzit de poliție, dar mâine, oare?
Evident, un alt exemplar eșec al pariurilor americane făcute aiurea în lume. Degeaba mușchii militari, degeaba instituirea stărilor de urgență, degeaba chiar și autocefalia. Poroșenko a pierdut lamentabil, în fața unui actoraș complet lipsit de experiență politică.
Patriarhia Constantinopolului a acordat, așa cum pretinde, autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene, dar ea nu este recunoscută, nici de Moscova, nici de vreo altă Biserică Ortodoxă. Niciuna nu a sprijinit Patriarhia de Constantinopol.Acum, Patriarhia Moscovei a încetat comuniunea cu Patriarhia de Constantinopol. Noi, de partea Patriarhiei din Constantinopol, nu am rupt comuniunea euharistică cu nimeni, dar situația este foarte gravă.
Cum se explica faptul ca aceasta persecutie sistematica este aproape ignorata de elitele politice si mediatice din “lumea civilizata”? Cum se explica lipsa de empatie cu aceste minoritati, intr-o lume care fac caz tocmai de drepturile minoritatilor? Cum se explica lipsa de interes fata de soarta femeilor crestine, care sunt supuse unei persecutii socante, conform Open Doors, intr-o lume a cotelor obligatorii, a lui #metoo si a denuntarii “patriarhatului”? Dar fata de imigrantii crestini din tarile africane, supusi atacurilor si transformati in sclavi, intr-o lume care face apologia imigrantilor? Cum arata corurile de bocitori si grupurile de vigilenti ai revolutiei genului care demasca “opresiunea”, “exploatarea”, “discriminarea” si “ura” in societatile prospere si rasfatate ale Occidentului in comparatie cu acesti sarmani care se confrunta zilnic cu ostilitate mortala?
Azi putem face MULT BINE cu un simplu cuvant bun (si sincer!), cu o mana calda intinsa, cu o usa (a inimii) deschisa, cu o fagaduinta tinuta, dand un banal telefon, cu un suspin pomenitor de bine sau poate chiar cu o rugaciune si o metanie. Dar si cu o afirmare simpla a adevarului aceluia neplacut si important care se cauta astazi a fi complet ascuns sau rasturnat, a adevarului banal (de tip 2+2=4), cu afirmarea normalului “invechit”, a despartirii albului de negru si de gri, a denuntarii minciunii ca minciuna si a spurcaciunii ca spurcaciune. Cu asumarea ne-rusinarii de Hristos si a ne-lepadarii de fratele Sau mai mic. ORICE AR ZICE “LUMEA”! (Ei da, aici e incercarea, fara de care nu se poate!).
Chiar și când povestea a inceput sa crape din toate incheieturile, un număr mare de americani și aproape toate mass-media mainstream încă credeau că președintele Statelor Unite era un “asset” al serviciului de informații rusesc – în cuvintele lui Clinton, “marioneta lui Putin.” Cum s-a întâmplat asta ? O mass-medie care a inghitit minciuni despre arme inexistente de distrugere în masă în Irak și apoi a promis “niciodată din nou!” a făcut-o din nou. New York Times, WaPo [Washington Post], CNN, MSNBC, et al, au folosit falsuri pentru a alimenta o narațiune partizană. O altă generație de jurnaliști s-a murdărit.
Chiar daca ideo-mema contine si parti de adevar, asa cum arata Rod Dreher, aceasta nu face altceva decat sa confirme trasatura sa de trolling: respectivele adevaruri sunt re-contextualizate prin confiscare si prin alipire la o cauza profund toxica si inumana. Este o manifestare-reactie fata de degenerarea profunda care cuprinde lumea in care traim si care nu face altceva decat sa accelereze degenerarea.
Invocandu-se nespecificate falsuri sau inexactitati pentru a presa spre retragerea articolului frizeaza frauda si impostura. Pentru lucruri atat de grave trebuie dovezi si citate alte cercetari care au contrazis sau au expus presupusele falsuri. Nimeni nu a facut asta. Noi nu am gasit astfel de respingeri ale cercetarii (ceea ce nu inseamna ca nu vor exista pe viitor). Insa, pana atunci, e clar ca autoritatea stiintifica este inlocuita cu arbitrariul. Este un caz clar de cenzura care nu face altceva decat sa confirme ca, la noi, in privinta vaccinurilor, se merge pe „narativa”, adica pe propaganda, nu pe stiinta.
O misiune „apostolică” a Papei în România centrată în jurul uniaților creați cu forța politică acum trei secole sună foarte prost și inadecvat: te face să te gândești că poate e nevoie să reamintești unde e succesiunea apostolică deplină și că România nu e teren viran pentru prozelitism catolic.
Vizita Papei Francisc in Romania s-a facut peste capul Patriarhiei Romane, care, in ciuda acestui lucru, va fi implicata in evenimentele vizitei. Este foarte importanta o gestionare chibzuita a intalnirii dintre Patriarhul Daniel si Papa Francisc, ce va avea loc la Catedrala, astfel incat sa se minimalizeze impactul daunator pentru credinciosii fideli ortodoxiei si sa puncteze favorabil pe acele teme discursive importante pentru romani in contextul expunerii mediatice de amploare.
Ori coexistăm, ori strângem din dinți, facem niște pași înapoi – și chiar ne adunăm dinții de pe jos, din iarbă? Eventual, chiar din iarba din curtea bisericii?
Disciplina va contribui și la combaterea știrilor false lansate de tabăra celor care propun (sau impun) disciplina – sau doar la combaterea „știrilor false” lansate de oponenții lor ideologici? Altfel spus, orice afirmă cei care se află de „partea bună a istoriei” va fi, aprioric și fără verificare, „de încredere”, în vreme ce lucrurile pe care le spun, de pildă, conservatorii, creștinii, cei care nu au norocul de a se afla „de partea bună” va fi, aprioric și fără verificare, „fake news”?
Pare a fi o enigma cum reuseste Macron sa se mentina la putere, confruntat cu o asemenea miscare sociala vasta, cu proteste care escaladeaza tot mai mult, cu sustinerea prabusita si cu o opinie publica favorabila vestelor galbene. Dar nu, nu este nicio enigma. Macron e speranta establishmentului eurocrat si a globalistilor. De aceea, revolutia vestelor nu este maidan si nici macar un amarat de 10 august, adica un prilej pentru care autoritatile franceze sa fie admonestate pe plan international. Asa cum iarna nu-i ca vara, asa si Franta nu-i Ucraina.
Nu ar fi fost, poate, mai folositor, un comunicat care sa asume ce e de asumat si sa exprime regrete pentru confuzia si neoranduiala create? Chiar asa mare „rana” ar fi pentru o Episcopie sa admita erori, fie ele si de comunicare sau neintentionate? Trebuie sa pendulam intre reactii defensiv-intimidate, in care ne lepadam de orice numai sa scapam de massmedia, si reactii agresiv-intimidante in care dam de pamant cu toti?
Este strigatoare la cer, in sens de dureros de evidenta, lipsa cultivarii misiunii, de catehizarii, lipsa predicilor evanghelizatoare. Cum sa te asculte oamenii, daca tu nu le-ai cerut niciodata sa te asculte pana acum intr-un discurs real, intr-un cuvant viu, actual si actualizat? Cum sa te urmeze oamenii, cand tu insuti nu le-ai cerut sa te urmeze in ceva viu si actual, ci te-ai multumit sa-ti indeplinesti rolul formal de cleric?
De fapt, prin “oferta” facuta unor vecini desconsiderati si ironizati la ei acasa, de dezvoltare a Bazinului Carpatilor, facuta de langa cunoscutul si aproape-oficialul agent maghiar Laszlo Tokes, dupa ce tocmai bruscase Romania si pe chestiunea energetica a BRUA si cand la Budapesta arboreaza steagului Tinutului Secuiesc, Orban arata ca nu e tocmai sincer si ca nu poate depasi nivelul unui lider populist care vrea sa marcheze puncte in fata propriului electorat.
Așadar, în tabăra gratuită „Girl UP!”, sub pretextul emancipării și împuternicii tinerelor, adolescentele noastre vor învăța că genul este diferit de sex și că identitatea lor de gen nu are nicio legătură cu sexul lor biologic. Vor auzi că ele sunt fete nu prin naștere, adică nu pentru că aceasta este identitatea lor naturală, ci pentru că familia și societatea le-a atribuit, în mod artificial, identitatea de femeie.