CRACIUNUL UNEI LUMI DISPARUTE. VALENTIN URITESCU: “Obiceiurile de Crăciun o să dispară şi noi vom rămâne cu viaţa asta virtuală”/ GRIGORE LESE: Degeaba sunt colindele in UNESCO daca nu se mai practica in Romania

• Mediafax: Tradiţii de CRĂCIUN: Cum îşi amintesc artiştii români Crăciunul de altădată

Artişti şi personalităţi din România şi-au amintit cum petreceau sărbătorile de iarnă în copilărie, cum se pregăteau pentru Crăciun şi care era semnificaţia sărbătorii.

Valentin Uritescu: Obiceiurile de Crăciun o să dispară şi noi vom rămâne cu viaţa asta virtuală

Actorul Valentin Uritescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că atmosfera sărbătorilor de iarnă din copilărie era una extraordinară, se făceau pregătiri respectând un “pachet de reguli sfinte, din neam în neam moştenite”, dar în prezent s-au pierdut obiceiurile simple de Crăciun care înnobilau omul.

“Înainte de Crăciun, în satul meu, Vinerea, de acolo din judeţul Alba Iulia, erau pregătiri frumoase, totul era extraordinar de frumos”, îşi aminteşte Valentin Uritescu.

Actorul spune că bucuria sărbătorilor de iarnă era resimţită din plin de toată lumea. “De la copil până la om matur”.

De asemenea, Valentin Uritescu spune că postul Crăciunului făcea parte din pregătirile specifice pentru această sărbătoare. “Nu prea îl ţineam, dar ne conformam, să ne obişnuim şi cu răbdare şi cu un fel de oprelişte a poftelor”, spune actorul.

În perioada premergătoare Crăciunului, toată lumea era ocupată cu treburile gospodăreşti, astfel încât, la final, totul “să strălucească”. “Nu pot să spun câtă nebunie era pe capul nostru. Toate lucrurile trebuiau să strălucească”, declară actorul.

Totodată, bradul de Crăciun nu trebuia să lipsească din casă, aşa că Valentin Uritescu împreună cu tatăl său mergeau la pădure să aducă brazi. “Plecăm la munte, la Comarnic, (…) de acolo veneam cu bradul”, spune acesta.

Actorul îşi aminteşte şi de o întâmplare mai puţin plăcută, când au fost prinşi de miliţieni, care i-au dus la secţia de poliţie. “O întreagă nebunie era cu bradul, pentru că ieşeau poliţiştii, miliţienii, să-i prindă p’ăştia care veneau cu bradul. Venam noaptea, îi aduceam pe râu să nu ne prindă ăia, dar odată ne-au prins cu 12 brazi. (…) Ne-au dus la poliţie, dar în cele din urmă ne-au dat voie să plecăm”.

Deşi terenul aparţinea familiei, miliţienii îi acuzau că “fură de pe proprietatea statului”.

O altă tradiţie frumoasă de care îşi aminteşte Valentin Uritescu este colindatul pe la casele oamenilor.“Plecam cu colindele cu vioara. Era mare de tot şi eu eram copil. De abia o scârţâiam. Şi am învăţat să cânt «Trei păstori». Era o nebunie, dar mergeam numai la neamuri. Ne dădeau nuci, ne dădeau colaci”, îşi aminteşte actorul.

De asemenea, Valentin Uritescu spune că, în vremea copilăriei sale, “sărbătorile se întâmpinau cu anumite reguli”. “Erau slujbele la biserică. Era o curăţenie şi o pregătire pentru Crăciun… pentru că era sărbătoarea familiei. Porcul era tăiat, curăţenie peste tot”, spune actorul. “Un pachet de reguli sfinte, din neam în neam moştenite, care se respectau cu stricteţe şi-ţi trezeau în suflet bucuria aia pe care o simţi după ce ai muncit”, mai spune Valentin Uritescu.

În plus, actorul vorbeşte despre bucuria aceea pe care o simţi când îi mulţumeşti lui Dumnezeu pentru că toate sunt la locul lor, “podul e plin cu fân, boii sunt sătui, cămara e plină cu de toate“, mai spune actorul.

“Venea seara de Ajun. După ce mergeam la colinde, veneam acasă. Bradul era aprins. Era o atmosferă extraordinară, familiară. Uşa la teracotă era deschisă, teracota era plină cu jar şi dedesubt, în cenuşă, învelite în hârtie, se frigeau bucăţile de cârnaţi”, declară Valentin Uritescu.

Întrebat dacă, în prezent, Crăciunul mai are aceeaşi semnificaţie ca odinioară, Valentin Uritescu a spus: “Poate doar la ţară şi poate doar în Moldova, în Maramureş şi, la noi, în Ardeal, poate şi prin alte părţi. Dar s-au pierdut aceste obiceiuri simple care înnobilau omul”.

De asemenea, Valentin Uritescu spune că şi în copilăria sa se mergea cu colindele, cu pluguşorul, ca acum, “dar nu începeam cu trei săptămâni înainte să sunăm pe la uşile apartamentelor”. “Erau nişte reguli. S-ar putea să mai fie aceste obiceiuri ţinute, dar pe zi ce trece, pe ani ce se scurg, ele vor dispărea şi noi vom rămâne cu viaţa asta virtuală“, spune actorul.

[…]

Mircea Baniciu: Crăciunul a ajuns motiv pentru târguieli; puţină lume se mai duce la biserică

Cântăreţul Mircea Baniciu a declarat, pentru MEDIAFAX, că sărbătoarea Crăciunului a ajuns motiv pentru târguieli şi cadouri şi foarte puţină lume se mai duce la biserică.

Artistul şi-a amintit totodată de sărbătorile din copilăria sa. “Poate mergeam mai mult la biserică fiindcă era bunicul meu în viaţă şi cu el mergeam. Mergeam la colindat cu copiii, eu fiind timişorean (…) şi acolo încă obiceiurile sunt mai apropiate de biserică, mai ales în zona în care am crescut eu. Mergeam cu bunicul meu şi de Crăciun şi de Paşte la biserică. În plus, colindele nu lipseau niciodată, ne colindau copiii, mergeam şi noi la colindat şi toate minunile care se întâmplau de Crăciun, mă refer la bunătăţile care se puneau pe masă”, a spus Mircea Baniciu.

De asemenea, acesta a spus că bunicii lui erau foarte gospodari şi în perioada Crăciunului erau “de toate în casă”. “Era foarte frumos. Se adunau toţi. (…) Se aduna toată familia aşa cum se întâmpla şi de Paşti. Toate acestea s-au cam dus, nu am mai rămas decât eu pe planetă, nişte veri şi mătuşi. (…) Ne vedem mult mai puţin”, a spus Mircea Baniciu.

Pentru Mircea Baniciu, bunicii săi reprezintă cea mai frumoasă amintire legată de Crăciun. “Îmi aduc aminte că era zăpadă mare de Crăciun, aveam de toate în casă, era cald, casa se încălzea cu lemne, curtea era plină cu raţe, gâşte şi era frumos. Era Crăciunul, ne adunam familie, vecini, copii. Ţin minte că strada mea era asfaltată şi era o zăpadă imensă. Ieşeam cu săniile. Cred că cele mai frumoase amintiri pe care le păstrez, le păstrez de atunci, din copilărie”, a povestit Mircea Baniciu.

Cântăreţul a mai spus că sărbătoarea Crăciunul a ajuns în prezent un motiv pentru târguieli şi cadouri. “Foarte puţină lume se duce la biserică în perioada aceasta. Probabil că unii chiar au să se ducă şi să sărbătorească Crăciunul aşa cum de fapt ar trebui sărbătorit. E o perioadă în care oamenii sunt mai liberi, sunt mai frumoşi, se restabilesc nişte contacte, ne felicităm unii pe alţii cu ocazia asta”, a mai spus Mircea Baniciu.

• Agerpres: INTERVIU Grigore Leșe: Degeaba suntem în patrimoniul UNESCO și nu s-o umbla a colinda în România

Artistul Grigore Leșe, care va susține, în a doua zi de Crăciun, un concert special la Ateneul Român, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES că lucrul esențial pentru colinde este să fie interpretate și trăite.

Artistul mai vorbește, în interviul acordat AGERPRES, despre motivele care l-au făcut să lanseze, recent, un volum autobiografic, despre cum își trăiește arta și despre ce înseamnă cu adevărat ținerea în viață a spiritului tradițional.

AGERPRES: Volumul dumneavoastră autobiografic se numește “Acum știu cine sunt”. Care sunt oamenii care v-au ajutat să aflați cine sunteți, de-a lungul timpului?

Grigore Leșe: Am scris cartea să mă arăt prin cuvânt, să spun că pe lume sunt oameni hâzi și oameni mândri, că viața mea continuă să fie o poveste și nu vreau să îmbătrânesc degeaba, că nu putem trăi în prezent invocând tot timpul trecutul, că trebuie să ai rădăcini. Am vrut să spun că viața îți roade inima, că muzica nemăsurată ține lumea, că dragostele nu-s furate și trăiesc până la moarte, că lumea e legată cu lanțuri și lăcăți, că lumea asta e cu dovezi, în tine să nu te-ncrezi. Înainte de a mă cunoaște a trebuit să mă risipesc. M-am risipit în muncă să nu știu cine sunt. Acum știu cine sunt. Și am vrut să spun că un muzician poate scrie bine. Cartea este împărțită în patru capitole. Am aduceri aminte, unde am vorbit despre anotimpuri, anotimpurile satului meu, unde vorbesc despre sărbători, despre desprimăvărare, de Paști. În tinerețea mea am cunoscut foarte mulți oameni. Și aici vorbesc despre bunicul meu… După aceea, sunt însemnări foarte multe. Am vorbit despre hore și despre identitatea horei. Despre cum se moștenește horitul, că nu se învață, despre bazele noastre cosmice, despre tehnica horei. Și am un capitol “Grigore despre Leșe”. Și aici spun multe lucruri.

AGERPRES: Pentru că sunteți și muzician și autor mai nou, cum sună un om care știe cine este?

Grigore Leșe: Știți cum? Când spun asta “acum știu cine sunt” vreau să spun că prea mult m-am risipit. De-a lungul vremii, am citit oamenii. Cunosc oamenii foarte bine, de unde ar fi ei. Și oamenii ăștia sunt în lume și sunt și eu în lume cu ei. Îi cunosc. Îi cunosc. Și eu știu ce pot face pe lumea asta. Eu deja știu cât îs de rău și cât îs de bun. Și când trebuie să fiu bun și când trebuie să fiu rău. Știu, mă cunosc. Cu alte cuvinte, pe mine nu mă mai poate duce lumea cu vorba. Știu cine sunt. Fără lipsă de modestie. Pentru că modestia asta are și ea rostul ei, până la o vârstă. La mine, la 60 de ani … Eu știu ce pot face pe lumea asta. Și îi cunosc pe oameni. Știu cât pot fi de buni sau de hai să zicem de ticăloși. Eu îi numesc hâzi. Și am avut parte de oameni din ăștia și nu îmi face plăcere să îmi aduc aminte de ei. Dar sunt și oameni frumoși. Am cunoscut și oameni din aceștia.

AGERPRES: Dumneavoastră locuiți în București, dar, în același timp, arta dumneavoastră are de-a face cu valorile tradiționale. Cum vă reîncărcați în orașul acesta?

Grigore Leșe: Știți cum? Rădăcina mea e din satul Stoiceni. Așa se întreabă: “Mă, de pământ de unde ești?” Și pot să răspund: “De pământ sunt din Stoiceni”. Eu mă pot duce în lume pe cărări, pe căi, în locuri, dar trebuie să știu un lucru, trebuie să știu să nu uit să mă întorc acasă. Eu nu m-am îndepărtat de satul meu. Mă duc de sărbători acolo, petrec în familie. Nu m-am îndepărtat de casă. Tradițiile acestea nu sunt numai în mediul sătesc. Sunt locuri în București unde mă simt foarte bine. Sunt oameni de peste tot. Oameni din Bucovina, oameni din Maramureș, sunt trăitori aici. Și trăiesc cu ei. Lumea s-a schimbat, timpul s-a schimbat, vremea s-a schimbat. Lumea e umblătoare. Nu trebuie să disperăm. Nu înseamnă că dacă trăiesc în București mă depărtez de tradiție. Lucrurile s-au schimbat. S-au făcut atâtea cercetări despre cultura tradițională. Lucrările există în biblioteci. Citesc în fiecare zi, sunt trăitor, așa cum am spus în lumea aceasta, nu sunt în afara ei. Știu cum merg lucrurile. Eu mă duc în lume și cânt în lume. Îmi trăiesc oamenii. Nu suntem în buricul pământului.

AGERPRES: Veniți să ne colindați în a doua zi de Crăciun la Ateneu…

Grigore Leșe: Concertul de la Ateneu de pe 26 decembrie este o poveste. Cântecele astea îl invocă pe Dumnezeu. Ne mângâie sufletul, ne încântă. Trebuie să le cântăm pentru a ne feri de prăvălirea în nimicul de fiecare zi. În 26 decembrie, Ateneul va fi păzit de colindători din Țara Loviștei. Vor forma un grup protector. Prin colinde vom comunica cu lumea, cu sufletele morților. Se reînnoiește timpul, Iisus Hristos se naște, ceea ce înseamnă bucurie, împlinire, bogăție, lumină, cuvânt și întrupare. Nașterea lui Iisus Hristos este sărbătoarea darurilor și trebuie să împlinesc legea pământului. Ne învață să stăm la masă după ceremonialul țărănesc, bătrân, bun, sfânt și nou, pentru a avea lumină în suflet. Când n-or mai avea oamenii a colinda, s-a dus lumina că vă zic așa. Veniți la Ateneul Român în 26 decembrie, primiți bucuria colindelor. Vor fi alături de mine colindătorii din Țara Loviștei și organistul Marcel Octav Costea. Vă aștept la Ateneul Român.

AGERPRES: Recent a fost inclus în patrimoniul UNESCO colindul românesc în ceată bărbătească. Pentru dumneavoastră ca specialist ce înseamnă acest lucru?

Grigore Leșe: Vă spun că înseamnă o performanță pentru cercetarea din România, numai că vă mai spun un lucru: degeaba suntem în patrimoniul UNESCO și nu s-o umbla a colinda în România. Întâi trebuie să împlinim colinda și apoi s-o interpretăm prin cuvânt. Scriem mult, scriem foarte mult. E o performanță. Dacă au acceptat colinda în patrimoniul UNESCO, este un semn bun. O acceptat și Călușul. Numa’ Călușul, dansul Călușului a devenit un divertisment. Și-a pierdut … și-a pierdut vraja. Nu mai există Călușul ca ritual. Există Călușul de divertisment pe care îl prezentăm la toate manifestările internaționale din lume. Oamenii nu înțeleg dimensiunea aceasta a Călușului. Adică nu știu ce e cu Călușul. Că este vindecător. După aceea, poate a luat Patrimoniul UNESCO doina. Numai că doina trebuie cântată, trebuie să fie preluată de către generația tânără. Oamenii se îndepărtează. Sunt mulți smintitori. Dacă s-ar anunța mâine că se dau bani pe cântatul horei, pe dansul Călușului și pe colindat, toată lumea ar umbla.

Oamenii, din păcate, se îndepărtează de lucrurile acestea, dar trăim alte vremuri. Lumea mă întreabă: “Ce s-a întâmplat cu tradiția?” Ce să se întâmple? Dacă oamenii or vrea să trăiască în tradiție or trăi, dacă nu, nu. Or reveni și tradițiile. Poate or mai trece 100 de ani și oamenii or veni să colinde din nou. S-au mai întâmplat lucruri din acestea în lume. Pe mine nu mă înspăimântă atitudinea oamenilor din ziua de astăzi. Oamenii sunt în căutări. Nu știu ce vor în ziua de azi. Generațiile viitoare vor hotărî ce au de făcut. Deocamdată, eu știu că trebuie să horesc. Pe mine nu mă interesează ce se întâmplă în jurul meu. Pe mine mă interesează ce fac eu. Cine m-a lua de model m-a lua, cine nu, nu. Eu știu că așa cum trăiesc acum trăiesc bine. Trăiesc în tihnă, trăiesc în smerenie.

[…]

 

Grigore Leșe: Uitați acesta este un foarte frumos cântec: “Nu gândesc că tăt omu’/A trăi cât pământu’/ Și-a face ce-i e gându’/C-ar trăi o zi or două/Și s-a duce ca și-o rouă/Ar trăi vreo două, tri/Ca și o rouă s-o topi/Omu’n lume cât trăie/Se străduie agonisi/Se străduie ca furnica/Când moare n-are nimica. Și mai am una: “Dar-ar Dumnezeu cărare/Pe sub pământ umblătoare/Să se-ntoarcă cel ce moare”. Dar-ar Dumnezeu să ne putem înturna înapoi. Oricum, de sărbători, de nașterea Mântuitorului se pune un colac pe masă, se leagă picioarele de la masă. Asta ce înseamnă? Că la masă sunt morții și viii la un loc. Astea sunt sărbătorile. Numai că trebuie să știm să ne raportăm la ele și să trăim în rost. 

[…]

AGERPRES/(A, AS — autor: Oana Ghiță, editor: Claudia Stănescu)