BOTEZUL DOMNULUI. Aratarea Domnului si sfintirea apelor/ Ce semnificatie avea botezul Sfantului Ioan?/ Aviz mass-mediei anti-ortodoxe: “IMBULZEALA” de la BOBOTEAZA nu are legatura cu “habotnicia” sau “civilizatia”

• Ziarul Lumina/ Marius Nedelcu: „Cel ce Te-ai arătat şi lumea ai luminat, slavă Ţie“. Imaginea evanghelică a Botezului Domnului

Timp de treizeci de ani, de la naşterea în Betleemul Iudeii şi până la începutul activităţii publice, Domnul Hristos a stat în umbră şi în tăcere. În afară de episodul venirii la templu a Domnului la 12 ani, Evangheliile nu consemnează nimic despre copilăria şi perioada maturizării lui Hristos. Botezul Domnului la Iordan a inaugurat lucrarea publică a Mântuitorului Iisus Hristos. Acest moment misterios reprezintă hotarul de separare a etapei Vechiului Testament de vremea harului care s-a deschis când Hristos S-a coborât la râul Iordan şi a sfinţit firea apelor şi toată făptura. Cel ce o vreme a fost necunoscut şi tainic acum a ieşit la lumină şi în văzul tuturor.

Vremurile mesianice au fost deschise de predica puternică şi neobosită a Botezătorului Ioan: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!“ (Matei 3, 2). Evangheliile consemnează că Ioan boteza în râul Iordan poporul ce venea la dânsul, îndemnându-i să îşi mărturisească păcatele. Predica răscolitoare a lui Ioan i-a adus o mare faimă în rândul poporului care îl considera drept şi ales de Dumnezeu. Botezătorul mărturisea că el nu este Mesia, ci pregăteşte calea Domnului, a Celui care este mai înainte decât el: „Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc“ (Matei 3, 11). Ioan spunea şi făcea toate acestea fiindcă a fost chemat de Dumnezeu. El însuşi mărturisea: „Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis…“ (Ioan 1, 33). Iar Marcu aminteşte la începutul Evangheliei sale cuvintele lui Dumnezeu consemnate în Vechiul Testament: „Iată, Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta“ (Maleahi 3,1; Marcu 1, 2). Destinul Botezătorului Ioan concentrat în cuvintele sale profetice: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez“ (Ioan 3, 30) se împlineşte după actul minunat al Botezului Domnului.

Iisus a venit din Galileea la Ioan ca să Se boteze

Evangheliştii redau concentrat momentul Botezului de la Iordan, cu mici deosebiri de nuanţe. Matei spune că Iisus a venit din Galileea la Ioan ca să Se boteze (3, 30), iar Luca precizează că Iisus era „ca de treizeci de ani“ (3, 23) când a început să propovăduiască. Cei treizeci de ani reprezintă „starea bărbatului desăvârşit, măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos“ (Efeseni 4, 13).

Sfinţirea naturii umane asumate de Hristos prin întrupare ajunsese la un moment hotârător. De la zămislirea şi naşterea Fiului, Duhul Sfânt s-a revărsat continuu peste firea umană a lui Hristos şi a ridicat-o la stadiul în care să poată primi de la Dumnezeu harisme şi daruri excepţionale şi puterea de a suporta lucrarea dumnezeiască a Fiului lui Dumnezeu. Numai în acest fel pot fi înţelese cuvintele Evanghelistului Luca, care spune despre Pruncul Hristos: „Iar Copilul creştea şi se întărea cu Duhul, umplându-se de înţelepciune; şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui“ (Luca 2, 40). Acest proces de sporire şi întărire a umanităţii lui Hristos, pentru a fi receptacul al harului lui Dumnezeu şi al Însuşi Duhului Sfânt, a atins apogeul la Botez.

Hristos S-a cufundat în apele Iordanului

Iisus vine la Iordan şi îi cere lui Ioan să Îl boteze. Verbele greceşti „baptizo“ şi „bapto“ de la care provine românescul „a boteza“ desemnează o cufundare totală în apă, nu o stropire sau turnare. Cufundarea lui Iisus în apele Iordanului este mărturisită în icoana Bobotezei, dar şi în imnografia bisericească, după cum ne arată şi „Slava…“ de la Ceasurile împărăteşti ale praznicului, care spune: „Mâna ta care s-a atins de preacurat creştetul Stăpânului, prin care şi cu degetul pe Acesta L-ai arătat nouă, înalţ-o către El pentru noi, Botezătorule, ca cel ce ai îndrăzneală multă“. Evangheliştii Matei şi Marcu consemnează că Hristos a „ieşit din apă“, fapt care trimite la cufundarea Sa totală în râul Iordan.

Sfânta Treime Se descoperă prima dată în lume

Matei consemnează uimirea Botezătorului: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?“ (Matei 3, 14). Evanghelistul Ioan merge mai departe şi amplifică starea Botezătorului de neînţelegere a ceea ce îi cere Iisus: „Şi eu nu-L ştiam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă. Si a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-se din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El!“ (Ioan 1, 31-32).

La Matei sunt redate cuvintele Domnului: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea“ (Matei 3, 15), care arăta caracterul iconomic al Botezului lui Iisus. Prin Botezul la Iordan, Domnul Se smereşte şi Se solidarizează cu oamenirea păcătoasă, iar prin Pogorârea Duhului Sfânt întreaga făptură se sfinţeşte. Cuvintele „toată dreptatea“ înseamnă legea Vechiului Testament. Smerenia Mântuitorului este urmată de preamărirea Sa de Tatăl şi de Duhul Sfânt: „Când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El“ (Matei 3, 16). Tot atunci se aude un glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit“ (Matei 3, 17). Este pentru prima dată când Sfânta Treime Se descoperă în lume ca Tatăl, Duhul Sfânt şi Fiul; de aceea Botezul de la Iordan este numit Teofanie, adică arătarea sau descoperirea lui Dumnezeu, sau Epifanie, arătarea sau descoperirea de sus.

Reprezentarea Botezului Domnului în iconografie

În stânga şi în dreapta icoanei sunt dealuri reprezentate schematic prin stânci înalte. Între ele curge Iordanul, iar în mijlocul râului stă Hristos, doar cu o pânză albă în dreptul şoldurilor, binecuvântând apele. Chipul Său are o expresie de sobrietate şi concentrare. În unele icoane, apa în care a intrat îi acoperea tot trupul, până la umeri. În alte icoane apa curgătoare apare de o parte şi de alta a înălţimii trupului Său şi sub picioare, fără a-L acoperi. Botezătorul Ioan stă pe malul Iordanului în partea dreaptă a lui Hristos, cu un picior aşezat în urma celuilalt. Poartă tunică şi himation care îi acoperă tot trupul, cu excepţia antebraţelor şi a tălpilor. Cu o expresie de cutremurare, întinde mâna dreaptă şi atinge capul lui Hristos. Cu mâna stângă face un gest spre înălţime.

În faţa Botezătorului, de cealaltă parte a râului, stau doi sau trei îngeri, în rugăciune, plecaţi, cu aripile lăsate. Fiecare ţine, cu amândouă mâinile, câte un ştergar. În unele icoane se pot observa lângă picioarele lui Hristos, la dimensiuni foarte mici, o femeie şi un bărbat, fiecare pe un peşte mare. Femeia simbolizează marea, iar bărbatul este simbolul Iordanului. Femeia are o coroană pe cap şi un sceptru în mână. Bărbatul ţine un vas din care se revarsă apă. Amândoi stau cu spatele la Hristos, iar feţele lor au o expresie de mare uimire. Aceste două figuri apar aici potrivit Psalmului 113, 3: „Marea a văzut şi a fugit. Iordanul s-a întors înapoi“.

Uneori Hristos este înfăţişat stând în picioare pe două dale de piatră ce formează o cruce sub care se află şerpi cu capetele ridicate. Acest detaliu este inspirat din Psalmul 73, 14: „Tu ai zdrobit capetele balaurilor din apă“. Balaurii îi simbolizează pe diavoli.

O componentă esenţială este bolta cerească şi raza de lumină care coboară deasupra capului lui Iisus. Bolta este reprezentată în mijlocul laturii de sus, exact deasupra lui Hristos. În interiorul razei apare porumbelul, manifestare simbolică a Duhului Sfânt. În partea de sus a razei, ieşind din boltă, o mână binecuvântează. Acesta este un mod de a-L reprezenta pe Dumnezeu Tatăl, al Cărui glas de sus, conform relatarii evanghelice, s-a auzit spunând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit“.

• Doxologia: 

Sfântul Proclu al Constantinopolului – Omilii la Botezul Domnului

1. Hristos S-a arătat în lume și lumea cea fără de podoabă a împodobit-o, a luat păcatul lumii și pe dușmanul lumii a surpat. A sfințit izvoarele apelor și a luminat sufletele oamenilor. A împletit minuni la minuni și mai mari. Căci astăzi pământul și marea s-au împărtășit de harul Mântuitorului și întreaga lume s-a umplut de veselie. Și sărbătoarea de astăzi s-a arătat mai mare decât cea dinainte prin mărimea minunilor. Căci în sărbătoarea dinainte, a Nașterii Mântuitorului, pământul s-a bucurat, purtând în iesle pe Stăpânul tuturor. Iar în sărbătoarea de astăzi, a Botezului, marea s-a veselit foarte. Dar s-a veselit fiindcă prin Iordan s-a împărtășit de binecuvântările sfințirii. La sărbătoarea dinainte, s-a arătat un prunc nedesăvârșit, Care nedesăvârșirea noastră o a închipuit. Iar în sărbătoarea de astăzi bărbat desăvârșit se vede, arătându-l pe Cel desăvârșit din Cel desăvârșit. Atunci o stea, strălucind la Răsărit, l-a vestit pe Cel născut. Iar acum Însuși Tatăl Ce L-a născut mărturisește de sus pentru Cel botezat. Atunci magii de la Răsărit, călătorind, I-au adus daruri ca unui rege. Acum, îngeri din cer străjuind, Îi aduc cuvenită slujire ca unui Dumnezeu. Atunci era legat în scutece cu legători, acum dezleagă lanțul păcatelor. Atunci Împăratul îmbrăca mantia trupului, acum izvorul îmbracă fluviul.

2. Veniți, așadar, vedeți minune străină, pe soarele dreptății spălându-Se-n Iordan și focul în apă botezându-Se și pe Dumnezeu sfințindu-Se de către om. Astăzi toată făptura cântând strigă: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului[1].Binecuvântat este Cel ce vine în toată vremea. Căci nu a venit acum pentru prima dată. Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului. Cel ce a venit proniator la făpturi, Cel ce ține fără să cadă înălțimea cerului, Cel ce conduce cu iscusință căile soarelui, Cel ce neamestecat comandă legiuni de stele, Cel ce temperează potrivit văzduhurile, Cel ce încălzește iarăși văile pământului spre rodire, Cel ce țărmurește marea cea înspumată cu nisipul mărunt, Cel ce scoate izvoare din adânc în chip nevăzut, Cel ce călăuzește nerătăcit cursurile râurilor, toate acestea văzându-le zicem: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului. Cine este acesta? Spune luminat o, fericite David! „Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă.”[2] Dar nu numai profetul David, ci și Pavel Apostolul, mărturisind pentru El, spune: „Căci harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, învățându-ne pe noi.”[3] Nu doar unora, ci tuturor. Căci tuturor și iudeilor, și elinilor se dăruiește mântuirea prin botez, punând înainte botezul ca binefacere de obște.

3. Veniți vedeți străin potop de ape mult mai bun decât cel văzut în vremea lui Noe. Atunci apa potopului a ucis firea omenească, acum apa botezului, prin Cel ce Se botează, pe muritori îi înviază. Atunci Noe din lemn nestricăcios a construit arca. Acum Hristos, Noe inteligibil, din Maria cea fără prihană, arcă trupului și-a pregătit. Atunci Noe a uns arca pe dinafară cu smoală, acum Hristos a întărit arca trupului prin tăria credinței. Atunci un porumbel ducând o ramură de măslin, închipuind buna mireasmă a Stăpânului Hristos, acum Duhul Sfânt, apărând în chip de porumbel, îl arată pe Domnul cel milostiv. Dar mă uimește înălțimea smereniei Domnului, fiindcă nu a fost de ajuns că Cel desăvârșit din Cel desăvârșit a fost născut prunc din fecioară. Nu a fost de ajuns că Cel de un tron cu Tatăl a luat chip de rob, ci, ca un păcătos, a venit la botez. Dar să nu fie ca această binefacere de obște să fie spre smintirea celor ce ascultă. Căci Se botează Stăpânul tuturor, Hristos, nu fiindcă are nevoie de curățire, ci în două moduri rânduind cele spre folosul nostru. Pentru ca și apelor să li se dăruiască harul sfințitor, și ca să încurajeze pe orice om să se boteze.

4. „A venit zice Iisus din Galileea la Iordan către Ioan, ca să Se boteze de către el.”[4] Ce erau cele săvârșite atunci, fraților? Cu neputință de cugetat, căci cele văzute erau mai presus de ochii omenești. Se cutremură mintea, limba se retrage în gură neîndrăznind să grăiască cele de negrăit. Când a văzut Ioan pe Stăpânul venind către el a fost cuprins de multă luptă în inimă: căzându-I la picioare și închinându-se și îmbrățișându-I picioarele, rugându-se zicea: De ce mă silești, o, Atotputernice, pe mine, cel neputincios, să fac cele mai presus de putere? Să fac acestea nu pot. Cum voi îndrăzni să Te botez pe Tine? De când oare focul de iarbă este curățit? De când noroiul spală izvorul? Cum voi boteza pe Judecătorul, eu, cel vinovat. Cum Te voi boteza pe Tine, Stăpâne? Prihană nu văd întru Tine. Blestemului lui Adam nu ești supus. Păcat n-ai săvârșit. De Te-ai și pogorât, nu ai păcătuit. Ce faci, Doamne, de mă silești să fac ceea ce este mai presus de puterea mea? Căci niciodată nu am îndrăznit a face nimic spre supărarea Ta. Ca un rob iubitor de stăpân de mai înainte am cunoscut venirea Ta. Încă fiind în pântece, am împrumutat limba maicii mele și Te-am propovăduit pe Tine Dumnezeul lumii. Toate le-am pregătit pentru întâmpinarea Ta.

5. Spune mie, Stăpâne, cum va răbda soarele văzând pe Stăpânul tuturor insultat de robul îndrăzneț și nu-l va arde-ndată, ca pe Sodomiteni, cu mărgăritarele lui înfocate[5]? Cum va răbda pământul văzându-L pe Cel ce sfințește pe îngeri, botezându-Se de către un om păcătos și nu mă va înghiți îndată, deschizându-și gura, ca pe Datan și Aviron[6]? Cum Te voi boteza pe Tine, Stăpâne, Care nu Te-ai însoțit cu întinăciunile de la naștere? Din pântece fără prihană ai ieșit rod fără sămânță. Cum așadar eu, om necurat, voi curăța pe Dumnezeu, pe Dumnezeu, Cel fără de păcat. „Eu am trebuință să fiu botezat de Tine și Tu vii la mine”[7]? Botezător m-ai trimis pe mine, Stăpâne, nu am fost neascultător poruncii Tale. Căci pe toți îndemnându-i la botez ziceam: Mărturisiți-vă Domnului că este bun[8]. Căci Cel ce vine nu este aspru, ci bun și din Cel bun S-a născut Fiu. Nu arătând bunătate pentru puțină vreme și apoi îndată schimbându-Se, ci „În veac este mila Lui.”[9] Și fiindcă nemăsurată este mila Lui, pentru aceea puterile cerești, lăudându-L, ziceau: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Dumnezeu este Domnul și S-au arătat nouă.[10]S-a arătat soarele dreptății și întunericul necunoștinței s-a risipit. S-a arătat păstorul cel ceresc și a depărtat lupii diavolului de turma cea bună. S-a arătat Fiul Tatălui Cel Unul născut și prin botez a dăruit credincioșilor înfierea. S-a arătat viața tuturor și cu moartea omorând moartea, ca un Nemuritor i-a învrednicit de viață pe cei muritori.

6. Dar după ce acestea au fost săvârșite astfel, Tatăl, bucurându-Se de înălțimea smereniei Fiului, în chip nemaivăzut, a despărțit ușile cerului și a rostit cuvânt tunător, plin de dragostea părintească: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit.”[11] Și ca să nu greșească mintea ascultătorilor între botezător și Cel botezat, vine Duhul Sfânt în chip de porumbel arătând pe cel botezat și mărturisind că Lui este slava și puterea în vecii vecilor. Amin.

traducere şi adaptare: Laura Enache
sursa: Omilia Sfântulul Proclu al Constantinopolului la Botezul Domnului

Integral la SURSA

Ioan-Lucian Radu: De ce se sfințește apa?

În prima carte a Sfintei Scripturi, citim că facerea lumii a început atunci când Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor: Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor (Facerea 1, 2). Însă această „purtare” a Duhului nu este o simplă trecere pe deasupra apelor, ci cuvântul ebraic original avea un sens mai profund, așa cum spune Sfântul Vasile cel Mare, acela de a încălzi și de a da viață, așa cum găina cloceşte şi dă putere de viață ouălor. „Duhul se purta”,adică pregătea apele pentru naşterea vieții. Așadar, apa, spune Sfântul Vasile, este elementul în care și din care s-a născut viața de pe pământ. În tot cuprinsul Scripturi, apa joacă un rol foarte important și „mistic” în existența umană și în relația omului cu Creatorul său.

Apa are capacitatea de a aduce moartea, așa cum citim în episodul potopului (Facerea 6), sau de a aduce viața, așa cum se deduce din episodul în care Moise lovește piatra cu toiagul, iar aceasta izvorăște apă pentru pribegii însetați. Dacă apele Mării Roșii s-au despărțit, permițând evreilor să treacă în siguranță și astfel, protejând viața, aceleași ape s-au prăvălit asupra faraonului egiptean și a armatei lui, înecându-i.

Apa la Botezul Domnului

În Noul Testament, vedem apa devenind mijlocul prin care Sfânta Treime s-a descoperit, în timpul Botezului lui Iisus. În timpul Botezului, prin punerea mâinii Sfântului Ioan Botezătorul, înțelesul spiritual și potențialul apei, ca sursă a vieții, este din nou reafirmat, ca și în momentul creației lumii.

Într-un cuvânt al său la praznicul Botezului Domnului, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că în ziua în care Iisus s-a botezat a sfinţit şi firea apelor: Deci pentru aceea în ziua praznicului acestuia toţi iau apă din râu şi o duc la casele lor şi ţin câte un an sau doi sau mai mulţi şi nu se strică, de vreme ce se sfinţesc astăzi.

Botezul lui Hristos – sfințire a lumii

Botezul lui Hristos a însemnat și o sfințire a lumii, o dată pentru totdeauna. La Iordan, Hristos a alungat răul din apă și, prin ea, din întreaga fire. Prin această sfințire, apele Iordanului au dobândit chipul tainic prezis de profeții Vechiului Testament, devenind imaginea izvoarelor mântuirii (Isaia 12, 3). Odată sfințită, apa devine simbolul Duhului, care-l recreează pe om din apa botezului, pentru împărăția cerurilor și semnifică întreaga creație, izbăvită și sfințită de Dumnezeu.

În fiecare an, la Bobotează, se săvârșește slujba de sfințire a apelor în amintirea faptului istoric al botezului lui Hristos, dar și pentru a sfinți și a binecuvânta întreaga natură, revărsând asupra ei deplinătatea harului lui Hristos, prin mijlocirea apei sfințite. Pentru a sublinia amploarea acestei slujbe, este obiceiul ca ea să se săvârșească în afara bisericii, lângă un izvor, un râu, sau fântână, indicându-se, astfel, dimensiunea cosmică a slujbei prin care Biserica vrea să sfințească toata firea, prin darul Sfântului Duh și stropirea cu „apa mântuirii”.

Sfințirea apelor – restabilirea scopului inițial al apei

În binecuvântarea apei din ziua de Bobotează, cerem și ne rugăm ca scopul inițial al apei, ca sursă de viață, binecuvântare și sfințenie să ne fie descoperit nouă atunci când o bem. În Grădina Edenului, Adam s-a bucurat de o relație unică față de creație, fiind stăpânul ei. După cădere când a fost alungat din Paradis, a auzit cuvintele: Blestemat este pământul din cauza ta! Cu osteneală te vei hrăni din el în toate zilele vieţii tale! (Facerea 3, 17). Din acel moment, Adam a fost supus naturii și nu a mai fost stăpânul ei. Cu toate acestea, prin Hristos, blestemul este ridicat, la fel cum și blestemul morții este ridicat din natura umană prin Înviere. Datorită venirii lui Hristos și a lucrării Lui de mântuire și răscumpărare, omul și creația au fost împăcați. Astfel, creația este în măsură să îndeplinească, încă o dată, nu doar nevoile fizice ale omului, ci elementele naturii pot fi, și sunt, surse de har și de vindecare, pentru că noi ne închinăm Domnului Vieții.

Așadar, sfințirea aghiezmei celei mari, în ziua de Bobotează este o reafirmare a faptului că, prin Botezul Său, Hristos a ridicat blestemul păcatului lui Adam și i-a dat omului din nou bunătatea creatoare a naturii.

Ioan-Lucian Radu: Ce era botezul lui Ioan?

Sfântul Ioan a fost numit „Botezătorul”, pentru că botezul a ocupat un loc central în activitatea sa și acest botez avea o semnificație aparte, aceea a pocăinței. În lumea evreiască pocăința însemna o schimbare a vieții sau o schimbare a direcției în viață. Mesajul său este unul care este fundamental pentru modul creștin de viață și nu este întâmplător faptul că Înaintemergătorul a învățat pocăința ca și cale către cer.

Un ritual cunoscut

Este surprinzător, însă, să descoperim faptul că invitația lui Ioan, de scufundare în apă, ca practică a botezului, nu era nimic nou pentru ascultătorii săi evrei. Deși insuficient menționată în Vechiul Testament, în vremea lui Ioan practica era deja bine dezvoltată. Potrivit credinței evreiești, omul trebuia să se supună unui ritual de spălare cu apă, dacă exista vreo problemă legată de impuritatea ritualică. Acest lucru putea rezulta dintr-o serie de cauze, ca de exemplu, nașterea unui copil, în cazul unei femei, atingerea de cadavre, atingerea de animale necurate, etc.

Opinia generală a cercetătorilor este aceea că, în vremea lui Iisus, în scopul de a se converti la iudaism, un păgân trebuia să fie tăiat împrejur (numai bărbații), să ofere un sacrificiu și să fie botezat. Includerea botezului are sens, deoarece în legea levitică, chiar și un evreu era obligat să se spele cu apă pentru a se curăți de orice impuritate.

Ideile „noi” ale Sfântului Ioan

Spre deosebire de botezul creștin, în conformitate cu practica iudaică, candidatul însuși se afunda în apă. Aici este și prima noutate a botezului săvârșit de Ioan: un om, aici, în persoana Botezătorului, era cel care săvârșea actul botezului pentru solicitant, fiind mijlocitor și martor pentru acesta.

Mai important decât o înțelegere clară a formei botezului lui Ioan, sunt ideile inovatoare pe care acesta le atașează ritualului său. Așa cum am menționat, practica de scufundare ritualică avea drept scop purificarea de necurățiile fizice sau ritualice. Dar nevoia de scufundare ritualică nu viza în mod necesar păcătoșenia candidatului la botez.

Cu toate acestea, Ioan a combinat ritualul cu nevoia de pocăință pentru păcate. El a propovăduit „botezul pocăinței, spre iertarea păcatelor” (Luca 3, 3). Relația dintre afundarea ritualică și curățirea spirituală este analizată de către istoricul evreu al primului secol, Iosif  Flaviu: „Ioan era un om ales, care îi indemna pe iudei să cultive virtutea şi să fie drepţi unul faţă de altul, arătându-și evlavia faţă de Dumnezeu prin intermediul botezului. Din punctul său de vedere, aceasta (virtutea) era o stare necesară, ca botezul să fie primit de Dumnezeu. Atunci botezul va fi pe placul Domnului, fiindcă el va fi folosit nu numai pentru iertarea păcatelor, ci şi pentru curăţirea trupului de murdărie, implicând faptul că sufletele au fost curățite mai înainte, prin dreptate” (Antichități Iudaice, cartea 18).

Pregătitor al oamenilor pentru venirea lui Mesia

Deși botezul lui Ioan este asemănător botezului creștin și Iisus își începe propovăduirea chiar cu cuvintele Botezătorului („pocăiți-vă, căci s-a apropiat împărăția cerurilor”), scopul lui Ioan era decât acela de a-i pregăti pe oameni pentru venirea lui Mesia. Iată ce spune despre el, profetul Isaia: „Un glas strigă: În pustiu gătiţi calea Domnului, drepte faceţi în loc neumblat cărările Dumnezeului nostru” (Isaia 40, 3).

De aceea, toată propovăduirea lui e ο chemare a omului la pocăință. Pocăința predicată de Ioan merge înaintea mărturisirii păcatelor, iar botezul său vine după iertarea păcatelor. Pocăința, mărturisirea și botezul cu apă erau în mâna lui Ioan, însă iertarea păcatelor nu stătea în puterea lui, căci numai Dumnezeu poate să ierte păcatele. Însuși Ioan mărturisește acest lucru, zicând: „Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Luca 3,16). Cu aceasta arăta că el, Ioan, doar îi pregătea pe oameni pentru botezul lui Hristos, că botezul lui e mai mult un semn, iar adevăratul botez este cel al lui Hristos, prin care omul ajunge să fie făptură nouă, fiu al lui Dumnezeu.

Roadele vrednice de pocăință

Vorbind despre roadele vrednice de pocăință, spre care ne îndeamnă Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Grigorie Palama spune următoarele: „Ce sunt astea? În primul rând mărturisire, așa cum făceau cei care veneau la el în acel moment. În continuare, el căuta dreptatea, milostenia, iubirea, sinceritatea, spunându-le: „Să nu faceți nimic mai mult peste ce vă este rânduit”, „Să nu asupriţi pe nimeni, nici să învinuiţi pe nedrept” (Luca 3, 13-14)  și „Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are bucate să facă asemenea” (Luca 3, 11). Căci „orice vale se va umple şi orice munte şi orice deal se va pleca; căile cele strâmbe se vor face drepte şi cele colţuroase, drumuri netede” (Luca 3, 5).

Care este sensul ascuns al căilor strâmbe, care se vor face drepte şi a celor colţuroase, care se vor face netede? Minciuna, înșelăciunea și calomnia sunt cele strâmbe, iar căile aspre sunt mânia, ura, invidia și pomenirea greșelilor și toate acestea sunt făcute dreaptă și netede, atunci când transformate prin faptele de pocăință”.

Este suficient Sfântul Botez pentru a ne mântui?

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a murit şi a Înviat din morţi arătându-ne astfel că moarte nu este un sfârşit. Mântuitorul Iisus Hristos le spune ucenicilor Săi că va veni din nou să judece întreaga lume. Însuși le spune ucenicilor că vor intra în Împărăţia Cerurilor cei care sunt drept-credincioşi, smeriţi și îi învaţă pe ucenicii Săi spunându-le: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28, 19-20).

Sfântul Apostol Iacov ne spune în Epistola Sa Sobornicească: „Pentru că cine va păzi toată legea, dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile” (Iacov 2, 10). De aceea, noi nu avem libertatea de a decide ce este virtute şi ce nu este virtute. Singurul lucru pe care noi trebuie să-l facem ca şi creştini ortodocşi este să ascultăm de poruncile lui Dumnezeu. Sfântul Grigore Palama ne învaţă: „Dacă nu vom tinde spre a avea sufletul mereu curăţit de păcate, a face fapte bune, Duhul Sfânt revărsat asupra noastră la Sfântul Botez se va depărta de la noi. Noi trebuie să fim liberi de păcat şi de moarte pentru a intra în Împărăţia Cerurilor.”

Atunci când păcătuim înaintea lui Dumnezeu noi trebuie să punem imediat pocăinţă şi să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să ne ierte greşelile noastre. Pocăinţa se obţine prin puterea Sfintelor Taine ale Bisericii. Dumnezeu care este Mult-milostiv văzând pocăinţa noastră va trimite Harul Său să ne ajute în lupta cu păcatul.

Sfântul Grigore Palama îl dă exemplu pe Sfântul Apostol Pavel care a suferit pentru credinţa în Hristos şi pentru a lua „cununa nestricăcioasă” : boli, prigoniri, ispite ale trupului şi întemniţare. „Eu, deci, aşa alerg, nu ca la întâmplare. Aşa mă lupt, nu ca lovind în aer. Ci îmi chinuiesc trupul meu şi îl supun robiei; ca nu cumva, altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic” (I Corinteni 9, 26-27). „Nu ştiţi voi că acei care aleargă în stadion, toţi aleargă, dar numai unul ia premiu? Alergaţi aşa ca să-l luaţi” (I Corinteni 9, 24).

Sfântul Apostol Pavel ne învaţă cum putem obţine această cunună nestricăcioasă. Doar prin înfrânare de la toată fapta şi vorba cea rea. „Şi oricine se luptă se înfrânează de la toate. Şi aceia, ca să ia o cunună stricăcioasă, iar noi nestricăcioasă” (I Corinteni 9, 25).

traducere şi adaptare: Mădălina Munteanu
sursa: http://orthodoxwayoflife.blogspot.ro

• Vlad Agache (Facebook): DESPRE ÎMBULZEALĂ!

Românii se îmbulzesc la butoaiele de aghiasmă din cauză de mecanică a mulţimilor, iar nu din cauza obscurantismului, habotniciei, lipsei de civilizaţie, etc! Există principii obiective de deservire a evenimentelor ce implică mulţimi, printre care: legităţi de afluire şi defluire, modelarea mulţimilor, standarde ale densităţii mulţimilor statice şi dinamice, standarde topografice pentru deservirea mulţimilor, legităţi de cauzalitate a incidentelor de formare a mulţimilor, teoria cozilor de aşteptare etc.

Există un foarte reputat profesor Dr.G.Keith Still care studiază de 20 de ani toate aceste aspecte, ale cărui lucrări şi studii au devenit un etalon în materie de management al mulţimilor, de la banalele “îmbulzeli” de care face caz presa de la noi şi până la accidentele tragice ce produc zeci sau sute de decese (inclusiv în ţările “civilizate”), cauzate de regulă de nerespectarea regulilor elementare de organizare.

Concluziile de interes care se pot trage în urma studiului acestor materiale şi a altora din aceeaşi categorie sunt următoarele:

1. Fenomenul „îmbulzelii” nu are nici o legătură cu gradul de civilizaţie a indivizilor care compun mulţimea!

De cele mai multe ori aceasta se produce la trecerea mulţimii din stare statică în cea dinamică, la momentul în care mulţimea este segmentată (de ex. se fac culoare pentru trecerea oficialităţilor, pentru extragerea persoanelor suferinde etc) sau din cauza topografiei terenului, cu efect în schimbarea densităţii mulţimii (ex: zone tip pâlnie).

2. O bună organizare elimină factorii subiectivi ce conduc la incidentele de mecanică a mulţimilor.

Stările de panică, de surescitare, de oboseală, de agresivitate etc. ale mulţimilor nu pot produce prin ele însele fenomene extreme de aglomeraţie dacă nu există factori obiectivi care să le premeargă. Cei mai întâlniţi sunt: a) disproporţia între capacitatea de afluire şi cea a defluirii a perimetrului în care se desfăşoară un eveniment (se intră uşor pe o poartă mare şi se iese greu pe o poartă mică sau, mai grav, pe aceeaşi poartă pe unde se intră); b) densitatea mulţimii statice de peste 3persoane/m2 sau peste 1,5 p/m2 pentru mulţimi dinamice/fluide; c) dinamică interioară a mulţimii statice (grupuri de persoane care vor să iasă, care vor să ajungă la cunoscuţi, care vor să ajungă mai în faţă, care vor să vadă, să fotografieze etc). În mod uzual dinamica interioară a grupului este principalul motiv de frustrare a participanţilor, deşi reprezintă un element natural al oricărei mulţimi, element ce trebuie avut în vedere la momentul organizării.

3. Eliminarea incidentelor de mecanică a mulţimilor poate fi realizată pe cale organizatorică, de management a mulţimilor, iar nu neapărat prin creşterea gradului de conştientizare a mecanismelor de agregare, afluire sau defluire.

Cu alte cuvinte, în afara regulilor de deplasare trasate de organizatori, alte informări sunt preponderent inutile. Oricât ai fi de civilizat sau informat nu poţi evita îmbulzeala atunci când intri într-o pâlnie iar rândul de 7 persoane trebuie să se transforme în unul de 2. O altă problemă naturală a mulţimilor este reprezentată de “împinsul din spate”. Acest fenomen este cauzat de fluctuaţia densităţii mulţimii ce se pune în mişcare. Un individ aflat pe loc are nevoie de mai puţin spaţiu decât unul aflat în mişcare şi întrucât nu pot fi organizate marşuri militare ad-hoc, cu cadenţă perfectă, apare o discrepanţă între spaţiul utilizat de cel din faţă care stă pe loc şi cel din spate aflat în mişcare. Această problemă are o soluţie simplă, de segmentare de către organizatori a mulţimii, în grupuri cu densitate uniformă, în funcţie de topografia locului.

De pildă, în US “îmbulzeala pentru tigăi” ce are loc la noi şi încurajată fiind de centrele comerciale pentru raţiuni de publicitate ar fi condus la închiderea centrului şi pierderea licenţei de funcţionare, întrucât orice inaugurare sau eveniment ce implică o largă participare a publicului trebuie să urmeze următoarele reguli: https://www.osha.gov/OshDoc/data_General_Facts/Crowd_Control.html

4. Evenimentele asociate ortodoxiei se disting prin ponderea scăzută a incidentelor faţă de alte categorii de evenimente de amploare similară.

Avem în vedere evenimente cu condiţii generale de desfăşurare similare precum concerte, meciuri, competiţii, meetinguri, inaugurări de centre comerciale, alte manifestări ale societăţii civile etc. Pe situl profesorului Still există şi o bază de date cu incidentele de mecanică a mulţimilor din care putem observa cu uşurinţă discrepanţa între stările naturale de aglomeraţie (sau “îmbulzeală”) şi incidentele grave asociate acestora. În acest sens, pelerinajul Cuvioasei din fiecare an, cu peste 400 000 de pelerini participanţi se distinge prin lipsa incidentelor asociate stărilor de aglomeraţie extremă, intervenţia de urgenţă medicală fiind solicitată de regulă ca urmare a stării de oboseală şi epuizare fizică a participanţilor.

Dar din punctul de vedere al condiţiilor de participare, raportat la numărul participanţilor, pelerinajul ocazionat de praznicul Cuvioasei Parascheva reprezintă “cel mai civilizat” eveniment colectiv din România.

Aştept ca presa ce freamătă de grija “îmbulzelii” ortodocşilor să recunoască, chiar şi cu jumătate de gură, că este pe lângă subiect ca de obicei.
http://www.gkstill.com/Support/crowd-density/CrowdDensity-1.html