SFÂNTA EPIFANIE a Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos

5-01-2018 Sublinieri

Va mai recomandam:

***

6 ianuarie – Sfânta Epifanie a Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos

Astăzi Hristos Se coboară în apele Iordanului, şi aceasta este apogeul ciclului de zile de prăznuire pe care le-am serbat în ultimele zile, esenţa Paştilor de iarnă.

Cel Care S-a născut din fecioară nenuntită este arătat ca Fiu al lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu odihnind peste Dânsul şi Tatăl Însuşi vestind tuturor pe Fiul.

Cel Care a fost ascuns în adâncurile pământului într-o peşteră îşi începe misiunea publică, vestind tuturor Evanghelia. Şi Cel Care a apărut ca Prunc neputincios Se arată acum ca Domn al creaţiei.

Prin coborârea în Iordan, Hristos a făcut cunoscută adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu – Tatăl, descoperit prin Fiul Său şi cunoscut prin DuhulTreimea Căreia ne închinăm.

Prin coborârea în Iordan, Hristos a adus lumină lumii, pentru ca toţi să trăim în lumina Evangheliei.

Prin coborârea în Iordan, Hristos a preschimbat apele şi întreaga creaţie, pentru ca şi noi să fim transfiguraţi, renăscuţi în aceleaşi ape pentru a trăi în Împărăţia Sa.

Aceste trei teme – arătarea, iluminarea şi transfigurarea – sunt esenţa acestei sărbători a Teofaniei: arătarea lui Dumnezeu sau Epifania, arătarea lui Hristos dorită de toţi cei care au credinţă în El.

Am cântat de multe ori, şi vom continua să facem astfel, despre modul în care închinarea Treimii a fost arătată în acest eveniment.

Am cântat, de asemenea, despre modul în care Hristos S-a arătat şi a luminat lumea, ca „Lumină din lumină, Hristos Dumnezeul nostru a strălucit peste lume, Dumnezeu arătat”, aducând lumină peste toate lucrurile prin Epifania Sa, pentru ca cei care stau în întuneric să poată sălta de bucurie, acum că li s-a arătat mare lumină.

Şi în cele din urmă, am cântat despre cum Hristos S-a arătat în Iordan pentru a sfinţi apele, pentru ca pământul să fie sfinţit, apele binecuvântate şi cerurile luminate.

Apele, elementul de bază peste care se odihneşte pământul, deveniseră vizuina dragonilor şi demonilor.

Apele, create de Dumnezeu pentru a susţine viaţa, ameninţau continuu să spulbere viaţa, şi în mod tragic încă mai fac asta.

Apele, din care este compus în mare parte trupul nostru, sunt elementul în care noi nu putem subzista.

Da, aceleaşi ape, prin acţiunea lui Hristos, au devenit încă o dată, aşa cum vom spune în binecuvântarea apelor, un izvor de nestricăciune, un dar de sfinţenie, nimicire a demonilor.

Toate acestea le realizează Hristos prin coborârea în Iordan. Unul din Treime Şi-a plecat capul, în smerenie şi condescendenţă, şi a primit botezul din mâna omului. Uimirea pe care ar trebui să o trezească acest fapt în noi este pusă pe buzele lui Ioan Botezătorul de către imnografie:

Cum poate lampa să ilumineze lumina? Cum poate sluga să pună mâna peste Stăpân? O, Mântuitorule, Care ridici păcatul lumii, sfinţeşte-mă şi pe mine, şi apele!”.

Ca om, Hristos S-a apropiat de Botezător şi, în acest gest de condescendenţă, Se descoperă ca Dumnezeu, refăcând creaţia prin puterea transfiguratoare a dumnezeirii Sale.

Hristos face aceasta ca om pentru ca noi să putem pătrunde în această taină: el nu calcă în picioare creaţia printr-o „omnipotenţă divină”, aşa cum este ea concepută de mintea omenească; mai degrabă, El îşi manifestă dumnezeirea prin golirea de Sine, pentru ca noi să-L putem urma pe calea smereniei şi să ne botezăm întru El. Suntem purtaţi de El în coborârea Sa în Iordan, pentru ca harul Iordanului să poată fi extins la fiecare din noi prin botezul nostru întru El.

Să nu uităm niciodată că prin coborârea lui Hristos, verticală, în Iordan, sărbătorii i se imprimă o altă coordonată sau mişcare, aşa cum vedem prea limpede în icoana din faţa noastră. Aceasta este mişcarea orizontală, din această lume, simbolizată de Botezătorul, spre cealaltă – gazda îngerească care Îl aşteaptă pe Hristos să iasă din ape.

Coborârea verticală şi trecerea orizontală imprimă în ochii şi în minţile noastre realitatea atotprezentă a Crucii, cu Hristos drept centru perfect stabil.

Dacă apele, şi întreaga creaţie, au fost sfinţite prin Botezul lui Hristos, aceasta nu este pur şi simplu ca o adăugare a unei spoieli religioase acestei lumi, aşa cum o trăim noi în prezent, prin care lumea e validată aşa cum este. Botezul lui Hristos în schimb ne permite să trecem prin această lume, aşa cum Israel a trecut prin Marea Roşie fără a se acoperi de ape, sau cum Iosua, Ilie şi Elisei au trecut prin Iordan fără a se uda.

Prin trecerea Sa prin Iordan, Hristos sfinţeşte creaţia astfel încât întreaga lume devine acum pentru noi râul Iordan, trecerea noastră prin viaţă dorind să fie după arătarea lui Hristos.

Dacă lumea a fost recreată, trebuie să intrăm în această creaţie reînnoită, şi facem aceasta urmându-L pe Hristos, prin botezul nostru, care este întotdeauna un botez întru moartea şi învierea Sa, prin care ni se cere moartea faţă de această lume, ca să putem trăi cu El.

Dacă bem apele binecuvântate, ar trebui să avem întotdeauna în minte potirul cu propriul Său Sânge, pe care Hristos îl oferă celor care Îi urmează şi pe care îl vom primi în curând.

Am auzit astăzi de la Sfântul Apostol Pavel că harul lui Dumnezeu care aduce mântuirea s-a arătat cu adevărat, şi că ne învaţă să lepădăm nesfinţenia şi poftele lumeşti, şi să trăim în schimb în această lume prezentă cu sobrietate şi dreptate, în vieţuire sfântă, căutând întotdeauna slăvită arătare a marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Iisus Hristos, Care S-a dat pe Sine pentru noi, răscumpărându-ne din toată nelegiuirea, curăţindu-ne ca să fim poporul Său ales, un popor râvnitor de fapte bune, dându-ne nouă baia renaşterii şi reînnoindu-ne în Duhul Sfânt.

Să ne rugăm ca să avem puterea de a trece ca prin botez prin apele acestei lumi, râul Iordan al nostru, ca să ne arătăm şi noi ca Hristos când se va arăta El (I Ioan 3, 2).

(în: Pr. Prof. John Behr, “Crucea lucrează în lume: Omilii pentru perioadele liturgice de peste an”, Editura Doxologia, Iasi, 2016)

***

”Acesta este Fiul Meu, Fiul Meu cel iubit!”

Fiul lui Dumnezeu care era aşteptat de tot neamul omenesc a trăit pe pământ şi a primit nume omenesc Iisus – ce înseamnă Hristos – Mântuitor. Nimeni n-a ştiut că Iisus, fiul Mariei este Hristos, că El este Mântuitorul trimis de Tatăl din Ceruri, că este Fiul lui Dumnezeu. Taina aceasta mare nimeni nu o cunoştea în afară de mama Sa.

Mici îngerii, nici diavolii, nici oamenii nu ştiau că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, până când Iisus a împlinit vârsta de treizeci de ani, vârsta de bărbat major. Atunci, Iisus a venit la Ioan, marele profet cinstit şi ascultat de tot poporul. În faţa lui Ioan, Iisus şi-a plecat capul şi a cerut să-L boteze în numele întregului neam al lui Adam care era sub canonul marelui păcat al neascultării de Dumnezeu, al înstrăinării de Dumnezeu, al ascultării de Satan.

Când Iisus a coborât în apele Iordanului, când Profetul Ioan a ascultat de porunca Lui Dumnezeu şi a împlinit dorinţa lui Iisus, atunci Cerul s-a deschis si Duhul Sfânt în chip de porumbel a pogorât din Cer asupra lui Iisus şi a rămas peste El. Atunci, din Cer, Tatăl a vorbit şi a spus pentru toată Creatura din cer şi de pe pământ, dar şi celor de sub pământ (adică diavolilor): „Acesta este Fiul Meu, Fiul Meu cel iubit!” Nici oamenii si nici diavolii n-au înţeles marea Taină pe care Tatăl a vestit-o întregii Creaturi.

„Acesta este Fiul Meu cel iubit”, aceasta a fost marea taină pe care Tatăl, „Cel ce Este” – cum i-a spus lui Moise, a vestit-o în faţa întregului Univers. Dar pe care numai îngerii au înţeles-o şi au început să-i slujească lui Iisus.

[…]

(in: Reflecții din caietele Arhiepiscopului Justinian, II, Editura Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, 2016, pp.32-33)

***

Elena Dulgheru:

Botezul Domnului – Îngerul lumii

Apele-n cer, vertical 
Coboară și urcă. Hotar
Sunt aripile tale
Ioan!
Botezul ne-adună-n Iordan
În prima mandorlă-a luminii.
Ioan!
Răsună lumina-n Iordan
Spre-nceput
Când aripile tale opresc
curgerea lumii.
Ioan!
E timpul ce se dete înapoi
Zăgăzuit de-aripile de înger
Când Domnu-Și face loc spre noi
Și Duhul, ce coboară în porumb
Pe-a cerului vioară, răsfirată-n harfă:
”E Fiul Meu iubit!”
Când în Iordan începere își face
Treimea de cuvânt dezțelenit.
E timpul, ce se zbate-n infinit
În limpezimea apei de-nceput
Dezțelenind al inimii granit
în carnea lumii.
Și ești tu, Ioan
Ce apele-adunat-ai în Iordan
Spre-a-mbrățișa pe Domnul în uimire
Sandaua peste fire
azi pășește
Când Domnu-n repejuni ne logodește. 


Categorii

Botezul Domnului si ajunul sarbatorii, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Poezii, Preot John Behr

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “SFÂNTA EPIFANIE a Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate