Noile propuneri ale Ministerului Sanatatii: SE TAIE “FARA MILA” DIN SERVICIILE MEDICALE PENTRU CEI NEASIGURATI

15-01-2014 2 minute Sublinieri

asigurari-de-sanatate

Pachetul de bază de servicii medicale a ajuns la cea mai bună formă de până acum. Însă, într-un sistem sanitar sărăcit de corupţie, o schimbare pozitivă este greu de obţinut şi, mai ales, de păstrat.

De la o extremă la alta: după ce a anunţat că va deconta serviciile medicale atât pentru cei care plătesc asigurare de sănătate, cât şi pentru cei care nu plătesc, Ministerul Sănătăţii întoarce foaia. Astfel, a alcătuit două pachete de bază de servicii medicale, pentru asiguraţi şi neasiguraţi. În timp ce la prima categorie a adăugat servicii medicale în plus, dar a introdus liste de aşteptare şi limitări, la a doua categorie a tăiat „fără milă“.

La ce se referă, mai exact, limitările introduse la noul pachet de bază pentru asiguraţi? De pildă, persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 39 de ani, care nu au niciun simptom de boală, au dreptul la o singură consultație preventivă odată la trei ani, efectuată la cabinetul medicului de familie. Pentru restul, vor plăti.

Românii neasiguraţi, al căror număr oficial este de două milioane de persoane, vor beneficia de tratament doar în cadrul urgenţelor, pentru naştere, planning familial şi boli cu potenţial endemo-epidermic.

O limitare care reprezintă o noutate în sistemul nostru este aceea că statul va deconta toate consultaţiile necesare unei persoane până când aceasta îşi rezolvă o anumită problemă de sănătate. Consultaţiile în care se diagnostichează boala vor dura maxim 20 de minute, iar cele de control cel mult 10 minute, se arată în lege.

„Mingea“ va fi, astfel, tot timpul la medicul de familie, care va trebui să monitorizeze extrem de atent evoluţia fiecărui pacient în parte, pentru a-i acorda sau nu prioritate sau pentru a face excepţie de la regulă în anumite cazuri.

Cel mai important, medicul va decide dacă trimite sau nu un pacient la spital sau  dacă îi indică un tratament în ambulatoriu. Ţinta Ministerului Sănătăţii este ca structurile prespitaliceşti să preia 30%-40% din cazurile care acum sunt tratate în spital, ceea ce  va permite reducerea costurilor cu internările nejustificate.

Cum se poate strica totul

Ce părere au medicii de familie despre programul alcătuit de MS pentru ei? „Din ce am înţeles până acum, vom avea mai mult de muncit şi va exista o finanţare suplimentară pentru munca în plus“, spune Rodica Tănăsescu, preşedinta Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei. Cum era de aşteptat, pachetul nou nu lasă nicio „felie“ asigurătorilor privaţi de sănătate, ba chiar promite servicii extinse pentru asiguraţi. De unde va scoate însă bani MS pentru plata medicilor şi a serviciilor, nu este clar. Poate din economia anunţată prin legiferarea unei stări de fapt care există de mult în spitale: listele de aşteptare. De acum încolo, acestea nu se vor mai face la mica învoială, ci în funcţie de criterii de prioritate, în funcţie de care oamenii veniţi la urgenţă vor fi trimişi acasă sau internaţi. Totodată, niciun serviciu la cerere, cum ar fi cezariana, nu va mai fi decontat de stat.

Aplicat cum trebuie, pachetul de bază ar putea produce economii, însă cel mai mare pericol este şpaga din sistem, care are puterea de a submina toate noile reguli privind consultaţiile sau serviciile la cerere. Iar în noua lege, care va fi publicată în curând în forma finală, nu se mai spune nimic de creşterea salariilor medicilor, care ar putea micşora fenomenul corupţiei din sistem.

 170 milioane de euro s-ar putea economisi la bugetul sănătăţii dacă s-ar reduce internările în spital, capitol la care România este fruntaşă în UE

cnas-1316977397

 


Categorii

1. DIVERSE, Razboiul impotriva populatiei, Razboiul impotriva sanatatii, Sistemul romanesc de sanatate

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “Noile propuneri ale Ministerului Sanatatii: SE TAIE “FARA MILA” DIN SERVICIILE MEDICALE PENTRU CEI NEASIGURATI

  1. Rasu-plansu: un vechi prieten imi spunea acum cativa ani deja, ca daca continua asa situatia din sanatate, o sa ajungem sa ne operam unii pe altii, la lampa de halogen, unul tinand manualul de anatomie, dicatnd si altul taind, dupa indicatii, pe al treilea…
    Sfatul meu: sa incepem sa ne axam cat se poate pe profilaxie si sa nu uitam…natura! cel putin pentru prevenire si tratarea multor afectiuni care nu ajung in faza acuta, plantele sunt lasate de la Dumnezeu si pentru asta!
    Doamne, ajuta!

  2. Pingback: CUM SE PRIVATIZEAZA “PE FURIS” SISTEMUL SANITAR. Banii publici vor fi directionati catre CLINICILE PRIVATE iar SPITALELE mici vor fi INCHISE - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare