COMISIA EUROPEANA da liber la exploatarea gazelor de sist. Exista totusi cerinta “minimala” de a “DEMONSTRA” ca fracturarea hidraulica nu va polua apele freatice

22-01-2014 1 minut Sublinieri

2-fracturare-hidraulica

Comisia Europeana a adoptat miercuri o recomandare care lasa cale libera exploatarii gazelor de sist in Europa, cu conditia respectarii unor “principii comune” minimale, in special sanitare si de mediu, scrie AFP.

“Gazele de sist starnesc sperante in anumite regiuni ale Europei, dar in egala masura si ingrijorari. Comisia raspunde cererilor de actiune formuland principii minimale pe care Statele membre sunt invitate sa le urmeze pentru a tine cont de aspecte de mediu si sanitare si pentru a oferi exploatatorilor si investitorilor previzibilitatea necesara”, a explicat comisarul insarcinat cu Mediul, Janez Potocnik.

Spre marea nemultumire a organizatiilor de aparare a mediului si impotriva dorintei Parlamentului European, Comisia Europeana a refuzat sa impuna norme juridice constrangatoare in ceea ce priveste explorarea si exploatarea acestei resurse de energie, asa cum scria si HotNews.ro in urma cu o saptamana.

Recomandarile Bruxellesului sunt “total insuficiente pentru a proteja populatia si mediul de riscurile implicate de extractia acestor hidrocarburi“, afirma ONG-ul Prietenii Pamantului, care denunta, intr-un comunicat, “lipsa absoluta de curaj a UE care, in fata presiunii grupurilor de lobby, a renuntat sa ia masuri concrete in domeniu”.

“Un loc nu va putea fi selectionat decat daca evaluarea riscurilor demonstreaza ca fracturarea hidraulica la debit mare nu antreneaza eliberarea directa a niciunui poluant in apele freatice”, recomanda Comisia. De asemenea, statele vor trebui sa se asigure ca instalatiile pentru exploatarea gazelor de sist trebuie sa fie “construite de asemenea maniera incat sa evite scaparile la suprafata si deversarile in sol, apa sau aer”.

Evaluarile de impact asupra mediului trebuie sa fie facute cu “maximum de transparenta“, se mai arata in textul Comisiei. Autoritatile nationale vor trebui sa informeze publicul asupra produselor chimice folosite in timpul fracturarii hidraulice. Statele membre ale UE sunt invitate sa aplice principiile formulate de CE intr-un interval de sase luni si, incepand cu decembrie 2014, sa informeze in fiecare an Comisia despre masurile pe care le vor pune in practica.

Dezvoltarea gazelor de sist in UE este controversata. Unele tari (Marea Britanie, Danemarca, Polonia, Romania) dezvolta proiecte de explorare, in timp ce Franta si Bulgaria au interzis exploatarea. Germania a interzis fracturarea hidraulica in zonele bogate in ape de pe teritoriul sau.


Categorii

1. DIVERSE, Gazele de sist, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

1 Commentariu la “COMISIA EUROPEANA da liber la exploatarea gazelor de sist. Exista totusi cerinta “minimala” de a “DEMONSTRA” ca fracturarea hidraulica nu va polua apele freatice

  1. Pingback: Analiza: ANRM face afirmatii FALSE legate de GAZELE DE SIST/ Obama da aripi industriei exploatarii gazelor de sist - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare