NOUL COD PENAL a intrat in vigoare. PROSTITUATELE SI PEDOFILII, PRINCIPALII AVANTAJATI?

2-02-2014 6 minute Sublinieri

cp

NOUL COD PENAL a intrat pe 1 februarie în vigoare. Propunerile de modificare a CODULUI PENAL, care vor fi aprobate miercuri, au fost publicate, sâmbătă, pe site-ul Ministerului Justiţiei.

Decizii bombă după intrarea in vigoare a Noului Cod Penal. Toate prostituatele din închisori vor fi eliberate. Noua lege nu mai pedepseşte prostituţia cu puşcăria. Potrivit România TV, sute de dosare sunt reanalizate, şi alţi infractori pot fi eliberaţi. Mai multe instanţe au admis deja primele solicitări făcute de deţinuţi.

Şi Gigi Becali speră să scape mai repede de puşcărie cu Noul Cod Penal. Avocaţii săi intenţionează să ceară o reevaluare a pedepsei care să-l ajute pe omul de afaceri să obţină o condamnare mai mică şi astfel să poată fi eliberat mai repede.

Noul Cod Penal aduce mari modificări. Spre exemplu, pentru pedofilie se vor da maximum 7 ani de închisoare, în loc de 10, pedepsele se reduc pentru recunoaşterea faptei, pentru prostituţie se va plăti doar o amendă, scad limitele unor pedepse şi de asemenea, scad termenele de prescripţie.

Acest NOU COD PENAL avantajează numeroşi inclupaţi celebri, printre care George Copos, Mihai Stoica, Cristi Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Necolaiciuc şi Sorin Ovidiu Vîntu.

Arestul la domiciliu, eliminarea pedepselor pentru minori, acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi introducerea sistemului zilelor amendă se numără printre modificările aduse în sistemul judiciar odată cu intrarea în vigoare, la 1 februarie, a noului Cod penal şi a noului Cod de procedură penală.

Legea Insolvenţei va suferi o serie de modificări prin intrarea în vigoare a noilor coduri Penal şi de Procedură Penală, la 1 februarie.

“Intrarea în vigoare a noilor coduri Penal şi de Procedură Penală va avea un impact major asupra sistemului juridic ca întreg, influenţând pe alocuri şi domeniul insolvenţei, chiar dacă nu într-o măsură atât de mare. Practic, vor fi amendate câteva dintre articolele Legii 85/2006, în special art. 36 şi art. 53”, a declarat Vasile Godâncă-Herlea, asociat coordonator al CITR.

Astfel, articolul 36 din Legea 85/2006 prevedea că, în momentul deschiderii procedurii de insolvenţă, vor fi suspendate ‘toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită‘ formulate împotriva societăţii debitoare. Prin modificările aduse de cele două noi coduri, vor face excepţie de la această suspendare cazurile de judecare a acţiunilor civile în cadrul proceselor penale.

A doua modificare vizează art. 53 din Legea 85/2006. În forma anterioară modificării, articolul prevedea că toate bunurile înstrăinate de către administratorul judiciar/lichidator în cadrul procedurii insolvenţei sunt dobândite libere de sarcini de orice fel, cum ar fi ipoteci, garanţii mobiliare de orice fel, inclusiv de măsurile asigurătorii instituite în cursul procesului penal. Prevederea era extrem de utilă, facilitând valorificările de active în cadrul procedurii.

Modificarea vizează parţial textul, arătând că bunurile se dobândesc libere de sarcini, însă se exceptează măsurile asigurătorii sau cele preventive luate în cursul procesului penal. Efectul este că acela care cumpără un bun pe care este pus un sechestru penal ar trebui să preia bunul cu acel sechestru, sau că administratorul judiciar să obţină ridicarea lui de către organele penale. Având în vedere că ambele variante sunt puţin probabile, această modificare va însemna practic o blocare a vânzărilor cu efecte nefaste asupra procedurii de insolvenţă.

Specialiştii CITR apreciază că, prin blocarea la vânzare a acestor bunuri, nu se asigură o recuperare efectivă a prejudiciului de către victimă, pentru că aceasta va avea acelaşi tratament la distribuiri, indiferent dacă există sau nu un sechestru. Prevederea devine astfel ‘inutilă din punctul de vedere al procesului penal, în schimb fiind de natură a îngreuna procedura insolvenţei’.

“Calitatea acestor două modificări este îndoielnică, în sensul în care ele nu rezonează deloc cu mecanismele procedurii de insolvenţă. Deşi intenţia este cu siguranţă una bună – de a proteja posibilitatea de recuperare a prejudiciului părţii civile într-un proces penal – în realitate, efectul lor va fi unul de îngreunare a procedurilor de insolvenţă”, a subliniat Vasile Godâncă-Herlea.

O altă modificare este lista infracţiunilor săvârşite de organele de conducere, care anulează dreptul debitoarei de a mai propune un plan de reorganizare.

De asemenea, noul Cod Penal abrogă o serie de infracţiuni din Legea insolvenţei, urmând ca ele să fie reglementate în cadrul Codului. Este vorba în special de bancruta simplă (art. 240, noul Cod Penal), bancruta frauduloasă (art. 241, noul Cod Penal) şi gestiune frauduloasă (art.242, alin. 2, noul Cod Penal).

Dacă până acum erau menţionate doar câteva dintre infracţiunile contra patrimoniului (precum gestiune fruduloasă, abuz de încredere), acum se lărgeşte sfera acestora, incluzând toate infracţiunile contra patrimoniului.

Totodată, nu mai este luată în considerare infracţiunea de mărturie mincinoasă sau infracţiunile din Legea concurenţei, în schimb sunt adăugate alte infracţiuni noi: infracţiuni de corupţie, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.

Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR) a gestionat procedura insolvenţei a peste 750 de societăţi comerciale. Expertiza acoperă agricultură, transporturi, industrie farmaceutică, alimentară, a lemnului, a încălţămintei, producţia de ceramică, panificaţie, activităţi comerciale, extracţia şi prelucrarea produselor petroliere, prelucrarea minereurilor neferoase, real estate.

Un număr de 122 de deţinuţi au fost puşi în libertate sâmbătă, 1 februarie, ca urmare a punerii în aplicare a prevederilor legale din noul Cod penal şi noul Cod de procedură penală, informează Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

De asemenea, pentru 176 de deţinuţi, a fost înlocuită pedeapsa închisorii cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie, a mai precizat sursa citată.

Sute de deţinuţi vor fi eliberaţi, ca urmare a intrării în vigoare a unei legi mai favorabile, iar altora li se vor micşora pedepsele pe care le au de executat. Conform Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, comisiile constituite special, încă din luna octombrie 2013, au analizat peste 30.000 de dosare penale ale deţinuţilor şi au ajuns la concluzia că în jur de 400 dintre aceştia se califică pentru eliberarea imediată din închisoare.

Cine este primul beneficiar al noului Cod Penal

Primul beneficiar al aplicării legii mai favorabile în cazul deţinuţilor din Capitală este un minor, care urma să fie transferat într-un centru educativ, în urma unei decizii luate de Tribunalul Municipiului Bucureşti.

“Minorul nu a fost adus la instanţă. Comisia penitenciarului a trimis la tribunal dosarul acestuia, iar judecătorul a dispus încadrarea lui într-un centru educativ”, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, preşedintele Tribunalului Bucureşti, Laura Andrei.

Decizia instanţei a fost deja transmisă penitenciarului unde minorul execută pedeapsa. La nivelul instanţei Tribunalului Bucureşti, a adăugat Laura Andrei, se mai află alte şapte dosare ce urmează a fi analizate, în urma cărora deţinuţii, inclusiv minori, ar putea beneficia de aplicarea legii penale mai favorabile.

“Aceste opt dosare au reprezentat urgenţe. În zilele următoare, vor fi mult mai multe astfel de sesizări ale instanţei”, a menţionat preşedintele Tribunalului Bucureşti.

Judecătorul Laura Andrei a mai precizat că, pe lângă dosarele aflate la TB, la Judecătoria Sectorului 5 se află pe rol 10 astfel de dosare, iar la Judecătoria Sectorului 4, cinci, în cazul cărora s-ar putea aplica, de asemenea, legea penală mai favorabilă.

Conform noului Cod penal, intrat în vigoare sâmbătă, faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate. O măsură educativă privativă de libertate se poate lua în următoarele cazuri: dacă minorul a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat; atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă.

Măsura internării într-un centru educativ constă în internarea minorului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, unde va urma un program de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale, precum şi programe de reintegrare socială. Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între unu şi trei ani.

“Dacă în perioada internării minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa poate menţine măsura internării într-un centru educativ, prelungind durata acesteia, fără a depăşi maximul prevăzut de lege, sau o poate înlocui cu măsura internării într-un centru de detenţie”, prevede noul Cod penal.

Ucigaşul fetiţei Larisa Chelaru, mutat într-un centru de reeducare

Pedeapsa ucigaşului fetiţiei Larisa Chelaru, de 20 de ani de închisoare, a fost înlocuită de Tribunalul Iaşi, sâmbătă, la intrarea în vigoare a noului Cod penal, cu 15 ani de internare într-un centru de detenţie.

Robert Ciobanu, care avea 17 ani la momentul condamnării pentru uciderea fetiţei în vârstă de 8 ani, a fost condamnat definitiv, în 2006, la 20 de ani de închisoare. Sâmbătă, când au intrat în vigoare noile coduri, Tribunalul Iaşi i-a înlocuit această pedeapsă, Ciobanu beneficiind astfel de legea penală mai favorabilă. Robert Ciobanu a fost trimis în judecată pentru omor deosebit de grav prin cruzime, viol şi perversiuni sexuale.

Cu cât se reduc limitele pedepselor

Măsura internării într-un centru de detenţie constă în internarea minorului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază şi supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socială, precum şi programe de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale. Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 ani, afară de cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă, când internarea se ia pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani.

“Dacă în perioada internării minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa prelungeşte măsura internării, fără a depăşi maximul prevăzut în alin. (2) (cinci ani – n.r.), determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite. Din durata măsurii educative se scade perioada executată până la data hotărârii”, se precizează în noul Cod penal.

În vechiul Cod penal, pedepsele ce se putea aplica minorului erau închisoarea sau amenda prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită. “Limitele pedepselor se reduc la jumătate. În urma reducerii, în nici un caz minimul pedepsei nu va depăşi 5 ani. Când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă, se aplică minorului închisoarea de la 5 la 20 de ani”, prevedea, la articolul 109, fostul Cod penal.

Comisii mixte la nivelul tuturor penitenciarelor

Aproximativ 400 de deţinuţi ar putea beneficia de legea mai favorabilă, odată cu intrarea în vigoare a noilor coduri, la 1 februarie, după ce comisiile mixte au analizat aproape 31.000 de dosare ale persoanelor private de libertate, anunţa, vineri, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

“Înaintăm această cifră sub rezerva că, potrivit legii, modificarea unei pedepse ori a unei măsuri educative definitiv aplicate reprezintă atributul exclusiv al instanţei de judecată, comisiile având doar sarcina de a sesiza instanţele competente în situaţiile în care apreciază că se impune modificarea sancţiunii, ca urmare a succesiunii în timp a legilor penale”, a subliniat ANP.

Conform sursei citate, la nivelul tuturor unităţilor penitenciare s-au constituit şi au funcţionat comisii mixte. Acestea au fost formate din judecători, procurori şi personal administrativ. Sarcina acestora a fost de a evalua incidenţa legii penale mai favorabile în cazul tuturor persoanelor aflate în executarea pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate, având în vedere că sâmbătă intră în vigoare noile coduri – penal şi de procedură penală.

Comisiile de evaluare vor verifica, pentru fiecare persoană, cuantumul şi stadiul executării fiecărei pedepse, vor identifica situaţiile care pot fi de natură să atragă aplicarea legii penale mai favorabile, cu propunerea, dacă este cazul, a reducerii pedepsei, a înlocuirii pedepsei închisorii cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie, cu menţionarea datei estimative la care se împlineşte durata pedepsei reduse şi vor identifica orice alte date, informaţii şi situaţii pe care le consideră relevante în aplicarea legii penale mai favorabile.

“Urmare a acestei analize, s-a constatat că se impune sesizarea instanţelor de judecată, pentru ca acestea să se pronunţe asupra eventualei încetări a executării pedepsei privative de libertate, pentru un număr de aproximativ 400 de cazuri”, estima ANP.


Categorii

1. DIVERSE, Pedofilie, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Razboiul impotriva Romaniei

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “NOUL COD PENAL a intrat in vigoare. PROSTITUATELE SI PEDOFILII, PRINCIPALII AVANTAJATI?

  1. Este clar ca se doresc violente si instaurarea anarhiei.

  2. de acum incolo ne vom astepta la valuri de infractiuni der tot soiul

  3. Doar indivizii cu un grad mai inalt de constiinta “beneficiaza” de pe urma detentiei, pt. restul nu e decat pepiniera de alte “rautati”…prin natura profesiei am avut de-a face cu ei, prin institutie, am tinut cerc literar si activitati culturale la penitenciar. E o alta lume. Nu mai rea sau mai buna, ci alta. Am fost uimita de ce discutii am putut avea cu ei si cum absorbeau pur si simplu tot ce era cultura, fiecare prin filtrul lui. De la analfabeti sau in curs de alfabetizare pana la intelectuali, acolo tot ce ramanea era elementul uman.Nu vreau sa-i idealizez, ci doar sa propun sa =i vedem ca pe aproapele nostru aflat in nevoie. Pt. ca sunt in mare nevoie, indiferent ca au facut rau deliberat sau au gresit o data si asta i-a costat. E un tip de incercare din care unii ies intariti sufleteste, spiritual chiar, iar altii, cainositi, incapabili sa-si mai revina vreodata, urmand sa cada iar si iar…rar am auzit sa vorbeasca cineva cu atata insufletire despre Dumnezeu si credinta ca acolo!Oameni simpli care acolo L-au gasit sau abia acolo au inteles unde au gresit ei. Erau foarte vii toti. Cand ieseam pe poarta si reintram in tumultul orasului, aveam senzatia ca umblu printre masti.
    Nu cred ca trebuie sa ne fie teama de ei, ci de raul care stapaneste peste toti si tulbura toate apele, incat cel rau pare bun si cel bun, rau…

  4. @admin
    Da, cam pe aici ”băteam”! Tudorel Butoi are carisma, e de fapt, un creator, daca am avea mai multi ca el, altfel ar arata sistemul punitiv si efectele lui! La fel cum nu te faci preot,medic,psiholog daca nu ai chemare ”expresa” in directia asta…sunt profesii unde e nevoie de empatie, omul e in suferinta ( fizica sau psihica sau sufleteasca), daca nu ai capacitatea de a te transpune in suferinta asta si a o ”trai” chiar si cateva minute ca pe a ta insati, esti ca mecanicul auto care schimba piese sau repara pur si simplu.”Dregi!, dar nu vindeci.
    Acum, ca suntem la subiecte delicate, ma gandesc brusc la medicii care au scapat din accidentul aviatic din Apuseni: ce imens bagaj empatic au primit acum, prin suferinta si spaima lor din fundul padurii, ce mare dar le-a fost dat!

  5. Au hotarat ca este timpul sa intre si Romania in “lumea (ne)buna”.

    Prostitutia este legala in Spania.
    Lucrătoarele sexuale din Ibiza au format primul sindicat al prostituatelor din Spania
    http://www.vice.com/ro/read/lucratoarele-sexuale-din-ibiza-au-format-primul-sindicat-al-prostituatelor-din-spania

    Proxeneti care exploatau sute de romance, arestati in Spania
    http://www.ziare.com/diaspora/romani-spania/proxeneti-care-exploatau-sute-de-romance-arestati-in-spania-1264610

    Aproape 50% din victimele prostituţiei din Spania sunt românce
    http://www.romania-actualitati.ro/aproape_50_din_victimele_prostitutiei_din_spania_sunt_romance-53518

    Acesta este “modelul european” care se va aplica si la noi:

    Prostituția, traficul de droguri și contrabanda sunt calculate la Produsul Intern Brut (PIB), în Spania, în 2014, așa cum este indicat de către Uniunea Europeană.
    http://translate.google.es/translate?hl=es&sl=es&tl=ro&u=http://www.cadenaser.com/economia/articulo/prostitucion-narcotrafico-contrabando-entran-pib-2014/csrcsrpor/20131016csrcsreco_1/Tes&sandbox=1

  6. Pingback: Ministresa ”Harvard” a Finantelor, Ioana Petrescu, este de acord cu LEGALIZAREA PROSTITUTIEI - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare