SLAVIANSK – recucerit de Armata Ucrainei/ Adolescent palestinian ARS DE VIU drept razbunare pentru moartea unor adolescenti israelieni/ “Califul” ISIS la prima aparitie VIDEO/ ERDOGAN si-a anuntat candidatura la prezidentiale

6-07-2014 5 minute Sublinieri

  • Hotnews:

​VIDEO Ucraina a recistigat Slaviansk. Cea mai importanta victorie tactica de la inceperea luptelor cu separatistii pro-rusi

Fortele guvernamentale ucrainene au reluat controlul asupra orasului Slaviansk din estul tarii, anunta AFP si Reuters, intr-o miscare descrisa de The Guardian drept “cea mai importanta victorie tactica de la inceputul conflictului”. Slaviansk a fost, din luna aprilie, una dintre redutele sepaatistilor pro-rusi, iar soldatii ucraineni au pus simbata drapelul galben-albastru al tarii pe sediul primariei locale. Rebelii pro-rusi se repliaza la Donetk, dupa ce fortele guvernamentale au preluat controlul asupra orasului Slaviansk. Dupa lupte care au durat aproape intreaga zi, un convoi al separatistilor cu autobuze militare si vehicule de lupta a parasit orasul, iar aproximativ 150 de militari ucraineni au inceput sa patruleze in centrul localitatii. […] integral pe hotnews.ro

Criza din Ucraina: Rebelii prorusi si liderul lor Igor Strelkov au fugit din bastionul insurgent Slaviansk. Drapelul ucrainean, arborat pe primaria din oras/ Lider rebel: Separatistii, fortati sa isi abandoneze pozitiile de pe frontul nordic

O “mare parte” dintre rebelii prorusi si principalul lor lider, Igor Strelkov, au fugit din Slaviansk, unul dintre bastioanele insurgentilor din estul tarii, in fata fortelor de la Kiev. In urma reusitei trupelor guvernamentale, presedintele ucrainean Petro poroshenko a ordonat armatei sa arboreze drapelul ucrainean pe cladirea primariei din bostionul separatist, care a fost folosita in ultimele luni cu functia de cartier general al insurgentilor. Liderul auto-proclamat al Republicii Populare Donetsk a declarat si el sambata, citat de Interfax, ca separatistii pro-rusi din estul Ucrainei sunt fortati, de catre ofensiva armata guvernamentala, sa isi abandoneze pozitiile de-a lungul frontului lor nordic.

Ora 18:11 Lider rebel, citat de Interfax: Trupele ucrainene imping separatistii pro-rusi

Separatistii pro-rusi din estul Ucrainei sunt fortati, de catre ofensiva armata guvernamentala, sa isi abandoneze pozitiile de-a lungul frontului lor nordic, a declarat sambata liderul auto-proclamat al Republicii Populare Donetsk, citat de Interfax, potrivit Reuters.

“Fortele punitive al Ucrainei (…) au trecut la o ofensiva pe scara larga”, a declarat liderul pro-rus Alexandr Borodai.

“Avand in vedere superioritatea numerica disproportionala a trupelor dusmane, unitatile fortelor armate ale Republicii Populare Donetsk au fost fortate sa paraseasca pozititiile detinute in sectorul nordic al frontului si sa mearga catre pozitii pregatite in avans”, a adaugat liderul separatist.

Ora 13:41 Porosenko a ordonat ridicarea drapelului ucrainean in bastionul rebel cucerit

Presedintele ucrainean Petro Porosenko a ordonat sambata armatei sa didice drapelul ucrainean in bastionul separatist Slaviansk, in urma succesului inregistrat de operatiunea militara impotriva insurgentilor din oras, informeaza administratia prezidentiala de la Kiev, citata de Reuters. […]/ integral pe hotnews.ro

Adolescentul palestinian răpit şi asasinat aparent ca represalii faţă de uciderea a trei tineri israelieni a fost ars de viu, au făcut cunoscut sâmbătă mass-media palestiniene, preluate de AFP.

Mohammed Abu Khdeir, în vârstă de 16 ani, a fost răpit marţi seara în cartierul Shuafat din Ierusalimul de Est, ocupat şi anexat de către Israel. Cadavrul său – ars în întregime, potrivit avocatului familiei – a fost găsit câteva ore mai târziu, miercuri, în apropierea unei păduri din partea de vest a oraşului.

Palestinienii au acuzat evreii extremişti că l-au răpit şi asasinat.

Primele rezultate ale autopsiei au indicat prezenţa fumului în plămâni, ceea ce înseamnă că tânărul era încă în viaţă atunci când i s-a dat foc, a informat agenţia palestiniană Maan, citându-l pe procurorul general Mohammed Aluweiwi.

[…] Poliţia israeliană a explicat sâmbătă că refuză să precizeze dacă moartea tânărului poate fi atribuită unui act de răzbunare, după descoperirea, luni, a cadavrelor celor trei adolescenţi israelieni care ce au fost daţi dispăruţi timp de aproape trei săptămâni în Cisiordania. O purtătoare de cuvânt a dat asigurări că poliţia examinează “toate posibilităţile”, subliniind că s-a luat hotărârea să nu se comunice nimic despre detaliile anchetei.

Israelul a acuzat mişcarea palestiniană Hamas că i-a răpit pe cei trei israelieni, dar aceasta a negat acuzaţiile.

Mii de persoane au participat la funeraliile tânărului palestinian, vineri, la Ierusalimul de Est, unde au izbucnit ciocniri violente între palestinieni şi forţele israeliene pentru a treia zi consecutiv. […]/ integral pe jurnalul.ro

Armata israeliană a început să mobilizeze efective militare la frontiera cu Fâşia Gaza, pregătind probabil o invazie terestră, în contextul în care premierul Benjamin Netanyahu a ameninţat că va distruge mişcarea Hamas, care ar fi responsabilă de uciderea celor trei adolescenţi, informează Ynetnews.

Mişcarea Hamas a lansat numeroase rachete spre Israel ca reacţie la uciderea adolescentului palestinian Mohammed Abu Khder în Ierusalimul de Est. Asasinatul pare a fi un act de răzbunare faţă de uciderea celor trei adolescenţi israelieni în Cisiordania. Cei trei adolescenţi israelieni – Eyal Yifrah (în vârstă de 19 ani), Gil-Ad Shaer (16 ani) şi Naftali Frenkel (16 ani) – dispăruseră pe 12 iunie în Cisiordania. Naftali Frenkel avea şi cetăţenie americană. Israelul afirmă că cei trei au fost răpiţi de o celulă a mişcării islamiste Hamas, ameninţând cu operaţiuni militare în Cisiordania şi Fâşia Gaza.

Surse citate de Fox News au confirmat că Israelul a trimis trupe suplimentare la frontiera cu Fâşia Gaza, consolidând efectivele şi la punctele de control. Paisprezece rachete au fost lansate din Fâşia Gaza în ultimele 24 de ore, două căzând pe case din sudul Israelului, fără însă a provoca victime. […]/ integral pe gandul.info

Suspecţii arestaţi de poliţia israeliană în cadrul anchetei privind răpirea şi uciderea unui adolescent palestinian în Ierusalimul de Est aparţin “unei grupări extremiste evreieşti”, a indicat duminică o sursă oficială israeliană citată de AFP, dar a cărei identitate nu a fost precizată.

Potrivit cotidianului Haaretz, citat de Agerpres, până în prezent au fost reţinute şase persoane suspectate că ar putea avea o legătură cu acest caz, faţă de care autorităţile israeliene au impus o cenzură mediatică. Totuşi, un purtător de cuvânt al poliţiei a admis duminică pentru prima dată că respectiva crimă ar putea avea motivaţii politice. […]/ integral pe antena3.ro

  • Hotnews:

VIDEO Liderul jihadistilor SIIL, desemnat “calif”, le ordona musulmanilor sa i se supuna, intr-o prima aparitie video

Liderul jihadistilor Statului Islamic din Irak si ai Levantului (SIIL), Abu Bakr al-Baghdadi, desemnat duminica de catr grupare “califul Ibrahim”, a aparut sambata pentru prima data intr-o inregistrare video, postata pe site-uri jihadiste, in care le cere tuturor musulmanilor sa i se supuna, transmite AFP.

[…] Aparitia sa intr-o moschee din Mosul, in timpul rugaciunii saptamanale a musulmanilor desfasurate vinerea, marcheaza o schimbare semnificativa in atitudinea liderului SIIL, care a actionat pana in prezent din umbra.

“Eu sunt Wali (liderul – n.red.) desemnat pentru a va conduce, insa nu sunt mai bun ca voi; daca credeti ca am dreptate, ajutati-ma, iar daca credeti ca gresesc sfatuiti-ma si puneti-ma pe calea cea dreapta”, a spus Abu Bakr al-Baghdadi, care poarta o barba lunga si neagra, un turban si o abaya (vesmant traditional lung si lejer) negre.

“Supuneti-va mie tot atat cat va supuneti lui Allah in voi”, a adaugat liderul jihadist, nascut in 1971 in orasul Samarra, la nord de Bagdad. […]/ integral pe hotnews.ro

Ferocele Abu Bakr al-Baghdadi (o poreclă bine aleasă pentru a-i impresiona pe creduli) n-a ajuns încă la Bagdad.

Pe drumul spre Bagdad, a lepădat ultimele două cuvinte din numele organizaţiei de insurgenţi jihadişti pe care o conduce: fusese ISIS (Islamic State of Iraq and al-Sham); a scos Irakul şi Levantul (al-Sham) şi a rămas IS – Islamic State (al-Dawlah al-Islāmīyah), iar el s-a autoproclamat calif.

”Khalifa” înseamnă ”vicar, înlocuitor, succesor”. După Profetul Muhammad, au existat patru vicari –  ”khalifa rassul Allah” –  vicarul şi trimisul lui Allah (pe pământ), aşa-numiţii Califi Bine Ghidaţi. Primul, între anii 632-634, a fost Abu Bakr (”Tatăl Fecioarei”), socrul lui Muhammad, tatăl Aişei, soţia preferată a Profetului. Al doilea, Umar (634-644), tot un socru al Profetului, a avut răgazul să-şi atribuie, pe lângă titlul de calif, şi pe acela de Prinţ al Dreptcredincioşilor (Emir al-Muminin), titlu pe care şi l-a luat zilele acestea şi şeful rebelilor care au cucerit oraş după oraş şi se îndreptă Capitală. Al treilea dintre Califii Bine Ghidaţi a fost Uthman (644-656), iar al patrulea Ali (656-661), vărul şi ginerele Profetului, soţul Fatimei. Cu Ali începe imamatul (imam – ”cel din frunte” la rugăciune), concepţie religioasă care se referă la transmiterea Legii prin 11 imami infailibili (cel de-al 12-lea, Imamul Ascuns, este aşteptat să vină când se va apropia Judecata de Apoi). Cu califul Ali se naşte a doua ramură a Islamului – şiismul (shi’a înseamnă ”plecat”, descins din veneratul Ali).

[…]

Din 1924 până astăzi, fantoma Califatului bântuie, în diverse năzăriri nostalgice, lumea islamică. E nostalgia unităţii (opusă regionalismelor, care au urmat împărţirii barbare, de către colonialismul francez şi britanic a Orientului Mijlociu), e şi nostalgia puterii (care îngloba, odinioară o imensă inflenţă culturală). Nostalgia Califatului n-are a face cu nebunia unuia de teapa sunnitului extremist al-Baghdadi, care revendică puterea politico-religioasă a unui calif – profitând de greşelile de neiertat ale regimului şiit de la Bagdad, după ocupaţia americană.

Armata încropită a Irakului, instruită în grabă de experţi NATO, nu pare a reuşi să facă faţă insurgenţilor– nici cu ultimele ajutoare logistice, venite inclusiv din Rusia. Cu toate acestea şi în pofida poreclei, al-Baghdadi nu va ajunge la Bagdad. Vor avea grijă să-l oprească Gardienii (Pasdaran) Revoluţiei din Iran, care, în număr de câteva mii, au şi ajuns la faţa locului, sub pretextul ocrotirii locurilor sfinte (şiite) – Kerbala (situat la 90 de kilometri sud de Bagdad, locul martiriului lui Hussein, fiul lui Ali), Najaf (locul în care a fost asasinat califul Ali, unde ayatollahul Khomeini a trăit în exil, paisprezece ani, până în 1978).

Adevăratul pericol este acela că, în zonă, în spatele confruntărilor regionale sunnito-şiite, pretext al unor aventurieri fanatici, încep să se ivească explicit marii combatanţi: Arabia Saudită şi Iranul. […]/ integral pe gandul.info

Premierul islamo-conservator turc Recep Tayyip Erdogan si-a lansat sambata campania electorala pentru alegerile prezidentiale din august, promitand sustinatorilor sai ca va fi un sef de stat dotat cu puterile necesare pentru a angaja Turcia intr-un “nou inceput”, informeaza Mediafax citand AFP.

“Facem primul pas spre un nou inceput”, a declarat Erdogan in fata unor sustinatori de-ai sai entuziasti reuniti la un prim miting electoral, la Samsun (nord).

Erdogan, care si-a anuntat pe 1 iulie candidatura la prezidentiale, a fost aclamat frenetic de sustinatorii Partidului Justitiei si Dezvoltarii (AKP), care fluturau drapele turcesti si bannere cu insemnele partidului.

Erdogan a facut o alegere simbolica organizand primul sau miting electoral la Samsun, pentru ca anume in acest oras-port de la Marea Neagra fondatorul Tuciei moderne Mustafa Kemal Ataturk a angajat razboiul de independenta a Turciei impotriva puterilor straine, in 1919.

“95 de ani mai tarziu, incepem campania pentru prezidentiale la Samsun, un nou pas spre o noua Turcie, a spus premierul./ […] integral pe hotnews.ro


Categorii

1. DIVERSE, Irak, Israel, Turcia, Ucraina, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “SLAVIANSK – recucerit de Armata Ucrainei/ Adolescent palestinian ARS DE VIU drept razbunare pentru moartea unor adolescenti israelieni/ “Califul” ISIS la prima aparitie VIDEO/ ERDOGAN si-a anuntat candidatura la prezidentiale

  1. Pingback: CONFLICT ARMAT INTRE ISRAEL SI HAMAS/ Rusia suspecteaza Ucraina de CRIME IMPOTRIVA UMANITATII. Fortele ucrainiene pregatesc asaltul DONETKULUI/ Seful guvernul irakian acuza o alianta intre KURZI si “califatul” ISIS/ Cupa Mondiala din Brazilia:
  2. Pingback: ERDOGAN – ALES PRESEDINTE AL TURCIEI DIN PRIMUL TUR. Premierul a promis “O NOUA TURCIE” care va “RENASTE DIN PROPRIA CENUSA” - Recomandari
  3. Pingback: LOVITURA DE STAT IN TURCIA | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare