Actualizare: Starea critica provocata de inundatii se prelungeste, numarul de victime creste/ INUNDAREA MORTILOR. Cimitir distrus de ape intr-un sat din Arges. COD ROSU DE INUNDATII SI SITUATII CRITICE IN SAPTE JUDETE/ Rugaciuni pentru incetarea ploilor/ Inundatii si in Europa si la vecini

31-07-2014 6 minute Sublinieri

 

***

INUNDATII - BASCOV - ARGESFoto: Mediafax/Octav Ganea

 

UPDATE 2:

  • Hotnews:

VIDEO Inundatii in sud-vestul tarii: Codul rosu de inundatii, prelungit pana sambata pentru judetele Caras Severin si Timis/ Bilantul inundatiilor: 3 morti si o persoana data disparuta, 1832 de persoane evacuate preventiv, 99 de locuinte distruse

Hidrologii au emis, vineri, o avertizare cod rosu de inundatii, valabila in bazinele hidrografice Barzava curs mijlociu si inferior, Moravita curs inferior, Caras curs inferior (judetele Caras Severin si Timis) pana sambata ora 16:00.

Trei persoane au decedat din cauza inundatiilor, una este data disparuta in judetul Arges iar doua dintre persoanele despre care nu se mai stia nimic in 28 iulie au fost gasite in viata, anunta Ministerul de Interne.

1832 de persoane au fost evacuate preventiv din cazua inundatiilor, iar vineri la pranz, 669 de persoane continuau sa fie in spatiile puse la dispozitie de autoritati, ori dupa caz la vecini sau rude. Potrivit bilantului MAI, au fost afectate de ape 251 de localitati din 11 judete, 99 de locuinte au fost distruse, 1163 avariate, alte 2377 inundate. Circulatia rutiera a fost fie blocata, fie intrerupta partial pe anumite segmente din 12 drumuri nationale si 37 de drumuri judetene. […]/ integral pe hotnews.ro

Sase puncte pentru colectarea de ajutoare destinate sinistratilor de la inundatii, in Capitala

UPDATE 1

Inundatiile si viiturile care afecteaza sud-vestul tarii “nu sunt fenomene normale“, avand in vedere ca au fost sectiuni de rauri unde probabilitatea de aparitie a debitelor inregistrate acum a fost de una la 200 de ani, a declarat pentru HotNews.ro purtatorul de cuvant de la Administratia Nationala Apele Romane, Ana-Maria Agiu. Aceasta a explicat ca viiturile rapide si scurgerile de pe versanti care au generat inundatii au fost cauzate si de modul de construire a caselor, de inexistenta unor rigole sau de lipsa lucrarilor de corectare a torentilor si paraielor, care tin de Ministerul Agriculturii si de autoritatile locale. Vezi mai jos cum explica si Administratia Nationala de Meteorologie precipitatiile abundente de acum.

Inundatiile inregistrate in sud-vestul tarii “sunt fenomene de exceptie, pentru ca au fost fenomene cu probabilitate foarte mica de aparitie. Nu sunt fenomene normale pentru aceasta perioada, avand in vedere ca am avut precipitatii de peste 100 de litri pe metru patrat, cu rauri cu debite care au crescut de pana la 400 de ori si au fost sectiuni unde probabilitatea de aparitie a acestor debite a fost de una la 100 sau 200 de ani“, a declarat pentru HotNews.ro purtatorul de cuvant al Administratiei Nationale “Apele Romane”, Ana-Maria Agiu. […]/ integral pe hotnews.ro

Peste 700 de persoane din judeţele Timiş, Vâlcea şi Gorj au fost evacuate din calea apelor, iar peste 450 de locuinţe au fost afectate de inundaţii. În total, 121 de localităţi din 12 judeţe din ţară au fost măturate de ape. De asemenea, patru drumuri naţionale, 22 de drumuri judeţene şi alte 44 comunale au fost inundate. Pentru a-i ajuta pe sinistraţi, în acest moment, peste 2400 de pompieri şi jandarmi acţionează, iar ministerul a anunţat suplimentarea autorităţilor în caz de nevoie. […]/ integral pe antena3.ro

Vara lui 2014 aduce tot mai mult cu un cosmar. Apele care rup totul in cale au omorat un om, iar alti patru sunt dati disparuti. Intr-o Romaniei si asa saraca, pagubele dupa cateva ore in care a plouat ca la sfarsitul lumii sunt insemnate. […]

In cateva minute, raul Olanesti parea mai periculos ca un fluviu. Cu o forta extraordinara, apele au inceput sa rupa din maluri. Desi aveau frica mortii in suflet, oamenii au riscat pana in ultima clipa sa isi salveze o parte din bunuri. Tinerii aflati pe celalalt mal au reusit sa-i convinga sa fuga din zona. In cateva secunde, casa s-a pravalit in apa.

Doua minute mai tarziu si casa vecina avea sa fie luata de viitura. Apa involburata a sapat fara mila in fundatia groasa de beton armat.

“Era foarte mare, foarte mare, a luat tot pamantul de sub ea, nimic nu a lasat. Si pe a mea si pe a vecinului, nimic, nu a lasat un metru de pamant. Nici nu am stiut ce sa mai fac, ce sa mai zic. Era toata jos, exact asa cum o vedeti. Era apa pana sus la acoperis”, a spus o localnica.

A mai gasit doar nivelul superior si acoperisul. Parterul fusese inghitit, iar constructia mutata mai bine de 15 metri din loc. […]

Cealalta vila este a unor tineri care muncesc in Spania. Banii castigati cu truda in sase ani i-au investit aici. 120.000 de euro. Sperau sa revina curand. […]/ integral pe stirileprotv.ro

Zeci de morminte din cimitirul aflat în Bascov au fost distruse de apele ce au devastat comuna. Puhoiul a dărâmat monumentele din piatră, a inundat cavourile şi a dus cu el crucile din lemn, azvârlindu-le de-a valma în albia râului furios. “Nu se mai ştie acum cine unde e îngropat”, spun oamenii.

[…]

Oamenii sunt marcaţi de ce i-a lovit – un potop căruia cei mai bătrâni îi dau azi dimensiuni biblice: pedeapsa lui Dumnezeu, arucată peste ei pentru un păcat neştiut.

“A fost pedeapsă de la Dumnezeu. Piatra lovea din toate părţile, iar apa a venit dintr-o dată. Îmi este frică şi nu am închis niciun ochi toată noaptea”,spune Maria Ivaşcu, în vârstă de 66 de ani, o femeie care a privit neputicioasă cum apa îi distruge agoniseala de-o viaţă. […]/ integral pe mediafax.ro

UPDATE 12.55 Un barbat luat de viitura in Valcea a fost gasit decedat dupa trei zile.

UPDATE 11.25 Traficul feroviar este intrerupt intre Oravita si Berzovia in judetul Caras-Severin. Totodata, se circula greu pe drumul national DN58B Resita – Timisoara in zona localitatii Maureni.

Raurile din bazinele Moravita si Barzava, judetul Timis, se afla sub Cod rosu de inundatii, pana la ora 21.00, potrivit unei noi avertizari emise, joi, de Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor (INHGA). Pana la 1 august, ora 14.00, hidrologii au instituit miercuri cod rosu de inundatii pe raul Vedea si pe afluentul sau Cotmeana (judetele Olt, Teleorman si Arges) si incepand cu joi, 31.07.2014 ora 06:00, pe raurile din bazinul hidrografic Lotru (judetul Valcea).

Avertizarea vizeaza scurgeri importante pe versanti, torenti, paraie si viituri rapide cu efect de inundatii locale si cresteri rapide de debite si niveluri, cu depasirea cotelor de pericol in bazinele Moravita si Barzava.

“In urma precipitatiilor cu caracter torential inregistrate in ultimele ore, estimate pe baza informatiilor radar si a precipitatiilor prognozate pentru urmatoarele ore se pot produce scurgeri importante pe versanti, torenti, paraie cu posibile efecte de inundatii locale si cresteri rapide de niveluri si debite cu posibile depasiri ale cotelor de pericol pe raurile din bazinele Moravita si Barzava din judetul Timis“, afirma INHGA.

Specialistii avertizeaza ca fenomenele se pot produce cu probabilitate si severitate mai mare in bazinul hidrografic Moravita.

UPDATETot pana la ora 21.00, raul Cernovat din judetul Caras-Severin se afla sub cod rosu de inundatii.

“Ca urmare a precipitatiilor cu caracter torential inregistrate in ultimele ore, estimate pe baza informatiilor radar si a precipitatiilor prognozate pentru urmatoarele ore se pot produce scurgeri importante pe versanti, torenti, paraie cu posibile efecte de inundatii locale si cresteri rapide de niveluri si debite cu posibile depasiri ale cotelor de pericol pe raul Cernovat, afluent al Carasului din judetul Caras-Severin”, se arata in avertizare

Potrivit hidrologilor, in urmatoarele ore se pot produce astfel de fenomene si pe alti afluenti ai Carasului.

De asemenea, joi, in intervalul orar 05.45 – 14.00, specialistii in hidrologie au instituit Cod portocaliu de inundatii pe unele rauri din judetul Timis.

[…]/ integral pe hotnews.ro

  • Digi24:

Șapte județe sunt sub cod roșu de inundații. Proporțiile dezastrului, văzute din elicopter

Hidrologii au emis un cod roșu de inundații pe mai multe râuri din șapte județe: Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Olt, Teleorman, Argeș și Vâlcea. Avertizarea se ridică vineri la ora 14. Tot până atunci este în vigoare și un cod portocaliu pentru județele Gorj, Dâmboviţa şi Giurgiu, în timp ce râurile din judeţul Timiş rămân sub avertizare până astăzi la ora 14.00. Veştile nu sunt bune, meteorologii au anuntat ploi torentiale, chiar si de peste 70 l/mp, descărcări electrice şi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, în special în Banat şi Oltenia.Grav este că va ploua exact în zonele deja afectate de viituri. Un exemplu este Dolj, unde este cod portocaliu de precipitaţii.

[…]

Peste 1.100 de persoane au fost evacuate în urma inundațiilor din aceste zile. Peste 260 de case au fost distruse sau avariate, iar alte peste 2.000 inundate şi 83 dedrumuri afectate.

Bilanţul inundaţiilor:

185 localităţi afectate

o persoană decedată

4 persoane dispărute

1.184 persoane evacuate

726 persoane salvate

99 locuinţe distruse

168 locuinţe avariate

2003 locuinţe inundate

2.475 fântâni colmatate

1,5 km DN-uri afectate

88,7 km DJ-uri afectate

9 poduri distruse

17.015 ha terenuri inundate

17,3 km diguri distruse

68,72 km diguri afectate

14 localităţi din judeţul Telorman au fost afectate de inundații. Zeci de persoane au fost evacuate în localitatea Roşiorii de Vede. Judeţul este la această oră sub cod roşu.

Sute de localnici din județul Argeş au fost evacuaţi, iar o parte din ei şi-au petrecut noaptea în şcoli şi cămine culturale. Alţii s-au întors la casele lor sau au dormit la vecini. Vorbim despre oameni din comunele Bârla, Bascov, Hârseşti, Stolnici şi Poiana Lacului. Cea mai grav afectată de inundaţii este comuna Bascov. Localnicii de aici au primit aseară ajutoare din partea autorităţilor.

La Vaideeni, Vâlcea, 10 case au fost năruite de viitura care a lovit cu putere localitatea. Oamenii au avut noroc că au putut să fugă înainte ca locuinţele să cadă peste ei. Le-a mai rămas doar viaţa. 72 de oameni din Vaideeni, Vâlcea, care nu mai au case, au dormit la căminul cultural. De acum înainte nu ştiu ce vor face.

[..]/ integral pe digi24.ro

Preoţii, îndemnaţi de Arhiepiscopia Râmnicului să se roage pentru oprirea ploilor

Arhiepiscopia Râmnicului îndeamnă preoţii ca joi, la ora 12.00, să „înalţe rugăciuni pentru contenirea ploilor”. Totodată, în parohiile din Arhiepiscopia Râmnicului a început o colectă de bunuri de produse neperisabile (conserve, ulei, orez, zahăr, făină), apă îmbuteliată, produse de igienă şi îmbrăcăminte, care vor fi distribuite familiilor din mediile afectate, prin preoţii parohi, informează Mediafax. […]/ integral pe digi24.ro

Inundații în Europa. Cea mai gravă situație este în Bulgaria și Croația

Sunt inundaţii în mai multe ţări europene. În Bulgaria, doi oameni au fost luaţi de viituri iar autorităţile menţin codul roşu. În sud-vestul Ungariei este în vigoare un cod portocaliu de ploi abundente, iar Croaţia este sub cod roşu de ploi şi furtună.

Codul roşu rămâne în vigoare în Bulgaria, unde doi oameni au murit în inundaţiile provocate de ploile abundente din ultimele zile. Echipele de intervenţie au găsit corpul unui bărbat în vârstă de 39 de ani, în localitatea Vranilovţi. Mama acestuia, în vârstă de 60 de ani, a murit şi ea înecată.

Cele mai grave inundaţii au fost însă în regiunea Gabrovo, situată în centrul ţării. Meteorologii avertizează însă populaţia că valul de ploi ca cuprinde şi regiunea Sofia şi nordul Bulgariei.

În Ungaria, autorităţile au decretat cod portocaliu de ploi abundente, însoţite pe alocuri de grindină şi rafale de vânt de 60-80 de kilometri pe oră, iar în Croaţia, meteorologii au emis cod roşu. Aici, în 24 de ore au căzut 300 de litri pe metru pătrat. Vizată de viituri este şi Slovenia.

În Franţa, în apropierea oraşului Cannes, o mică localitate a fost acoperită de un strat de 15 centimetri de gheaţă. Străzile au fost acoperite de gheaţă timp de câteva ore, iar circulaţia maşinilor a fost îngreunată.

Iar în Germania, trei oameni şi-au pierdut viaţa în urma unor inundaţii puternice, în timp ce în Belgia, din cauza ploilor torenţiale, mai multe râuri au ieşit din matcă şI au inundat locuinţele. Pagubele materiale sunt considerabile. […]/ integral pe digi24.ro

Materialele Video nu sunt vizibile pe browserul Mozzila-Firefox


Categorii

Dezastre, calamitati, Video

Etichete (taguri)

, ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “Actualizare: Starea critica provocata de inundatii se prelungeste, numarul de victime creste/ INUNDAREA MORTILOR. Cimitir distrus de ape intr-un sat din Arges. COD ROSU DE INUNDATII SI SITUATII CRITICE IN SAPTE JUDETE/ Rugaciuni pentru incetarea ploilor/ Inundatii si in Europa si la vecini

  1. “Toată creația a început deja să se revolte din cauza a ceea ce face omul sub îndrumarea forțelor luciferice.
    Lumea deja a început să înțeleagă revoluția naturii, fără posibilitatea de a vedea în mod clar ceea ce încă mai vine.
    Natura se va dezlantui cu intensitate din ce in ce mai mare și va creste, va erupe cu mânie deplina asupra omenirii rebele cu legile ei de sfidare împotriva lui Dumnezeu și a învățăturii morale evanghelice, iar lumea va asista la mânia naturii.
    Furtuni neobișnuite și inundații și secete prelungite fără precedent vor distruge valoroase culturi de oameni, furtuni de vant teribile, furtuni cu grindina cu bucati foarte mari si devastatoare de gheata vor distruge nu numai culturile, dar, de asemenea si masini, chiar omorând oameni si vor aduce teamă și îngrijorare în lume. Activitatea vulcanilor și multitudinea de cutremure distructive vor intensifica și mai mult anxietatea și frica oamenilor. Vor fi locuri care se va scufunda în mare și munti care se vor aplatiza.”(Părintele Elpidie)
    http://forum.softpedia.com/topic/886627-profethii-ortodoxe-despre-vremurile-din-urma/page__st__648

  2. “Cei ce cred in El,in clipa cand pe Cruce Trupu-I moare,
    Crucea n-o mai vad aievea,ci doar Sfantul Trup ca soare,
    Care-si daruie Lumina celor patru zari de fata,
    Ca,prin Ea,sa se trezeasca mortii lumii toti la viata!”

    “Si-anceput apoi sa ploua,parca Dumnezeu Prea-Sfantul,
    Pentru crunta Rastignire,stand sa planga tot pamantul…
    O,PAMANTULE,ce plata vei avea sa faci odata,
    Cand veni-va sa ti-o ceara JUDECATA-INFRICOSATA!!!”

    “Tu ai fost Virtutea Nalta,lumii-ntregi fiind ospatul,
    Cum sa nu te vrea calcata in picioarele-i DESMATUL?
    TU ai fost LUMINA Sfanta,-lumii luminand feeric,
    Cum deci nu Te-ar fi vrut stinsa valurile de-NTUNERIC?”

    “Fost-ai ADEVARUL INSUSI,neclintit intotdeauna,
    Cum deci nu era sa urle impotriva TA MINCIUNA?
    Ai fost insasi Bunatatea,daruindu-TI lumii Crinii,
    Cum nu TI-ar fi pus Coroana din toti spinii lor HAINII?”

    “TU ai fost Isvorul Milei,stand cu lacrimi sa ne uzi,
    Cum deci n-ar fi vrut sa-l sece oamenii la suflet CRUZI?
    Al DReptatii Domn TU fost-ai,cat TI-ai dus in lume anii,
    Cum nu TE-ar fi vrut pe Cruce,in micimea lor,TIRANII?”
    Vasile Militaru

  3. Pingback: DEZASTRUL APELOR IN ORSOVA si CARAS SEVERIN: “Am simtit urgia lui Dumnezeu” [VIDEO] - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare