SUA: campanie pentru intensificarea TRANSPLANTULUI DE ORGANE

13-11-2014 1 minut Sublinieri

Human-organ-donations-007

Circa 300 de medici, lideri religioşi şi specialişti în domeniul eticii au cerut miercuri, într-o scrisoare adresată preşedintelui american, Barack Obama, revizuirea actualul sistem de donare de organe, întrucât în prezent numărul transplanturilor este foarte mic, transmite AFP, citată de Agerpres.

Experţi de la universităţile Harvard, Columbia, Georgetown şi Princeton, precum şi specialişti în domeniul eticii şi lideri religioşi au solicitat ca agenţiile federale americane să efectueze studii în această privinţă. Ei au sugerat punerea la punct a unui sistem conform căruia donatorii de organe să primească în timpul vieţii beneficii, cum ar fi asigurare de sănătate de lungă durată, scăderi de impozite la credite sau reducerea cotizaţiilor pentru pensie. Totodată, ar trebui analizată posibilitatea suportării cheltuielilor de înmormântare pentru cei care îşi dau acordul să le fie prelevate organe după moarte, sunt de părere semnatarii scrisorii.

Actuala politică americană interzice ca oamenii care îşi donează organele să primească bani. Femeile beneficiază totuşi de o sumă pentru donarea de ovule sau când sunt mame surogat.

Pentru transplantul de rinichi, penuria de organe s-a accentuat în ultimii ani în Statele Unite. Pe lista de aşteptare se aflau în 2009 circa 77.000 de persoane, iar numărul acestora atinge în prezent 100.000. În spitalele americane se efectuează anual aproximativ 17.000 de grefe de rinichi, dar circa 7.000 de persoane mor în fiecare an în lipsa transplanturilor sau ajung să fie prea bolnavi pentru a suporta grefele.


Categorii

1. DIVERSE, TRANSPLANT DE ORGANE

Etichete (taguri)

,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “SUA: campanie pentru intensificarea TRANSPLANTULUI DE ORGANE

  1. Vasile Astarastoaie: “Traficul de organe este un pericol mult mai mare decat traficul de droguri”
    https://www.youtube.com/watch?v=2FL_jdnMq7c#t=1147

  2. Americanii cumparati de chinezi incep sa produca organe de porc pentru transplanturi la oameni
    Smithfield Foods, cel mai mare producator de carne de porc din lume, a infiintat o divizie de biostiinta pentru vanzarea de organe pentru transplanturi la oameni
    Smithfield, divizia de 14 miliarde de dolari a grupului chinez WH, s-a implicat initial intr-un consortiu public-privat pentru ingineria tesuturilor, finantat cu un grant de 80 de milioane de dolari de Departamentul pentru Aparare al Statelor Unite.
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21711381-smithfield-foods-facut-divizie-biostiinta-pentru-progresul-transplanturilor-porci-oameni.htm

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare