SPECTACOLUL CATUSELOR. Mintea de pe urma a aplaudacilor “justitiei” de tip DNA/ “Privatizarea” institutiilor statului/ DNA NU ancheteaza denunturile Elenei Udrea

• Gandul.info/ Marian Sultanoiu: Spectacolul cătuşelor

Sigur că este necesar ca justiţia să-şi facă treaba cu aplicaţie, până la capăt, dar nu cred că este necesar, câtuşi de puţin, ca toţi cei implicaţi în actul de justiţie să facă spectacol. Personal cred că această defilare a cătuşelor, transformă facerea justiţiei necesare într-un show grotesc şi degradant – un circ inutil.

Iată ce spune noul Cod de Procedură Penală:

Art. 4. al. 1: Prezumţia de nevinovăţie – Orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă.

Art. 9. al 1 şi 2: Dreptul la libertate şi siguranţă – În cursul procesului penal este garantat dreptul oricărei persoane la libertate şi siguranţă; Orice măsură privativă sau restrictivă de libertate se dispune în mod excepţional şi doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.

Art. 11. al 1: Respectarea demnităţii umane şi a vieţii private – Orice persoană care se află în curs de urmărire penală sau de judecată trebuie tratată cu respectarea demnităţii umane.

În paralel cu acest cod de legi, faţă de care ar fi necesară elaborarea unor acte normative în concordanţă, funcţionează o „Procedură de imobilizarea a persoanelor”, pe care am găsit-o, inserată şi comentată, pe forumul „politisti.ro”. Iată ce scria acolo moderatorul forumului în urmă cu vreo câţiva ani:

„Vă propun să discutăm aici pe marginea procedurii privind imobilizarea persoanelor despre care am învăţat cu toţii în şcoală, mai exact să discutăm cu privire la ce completări sau adăugiri ar fi necesare, dacă se impun, precum şi cu privire la oportunitatea existenţei unor astfel de prevederi într-o lege sau act normativ, astfel încât aceste proceduri să fie clare şi precise, iar un poliţist ce ştie că a urmat procedura respectivă să fie sigur că nu va avea nicio surpriză să se trezească cercetat, judecat, etc”.

Continuă apoi, prezentând, in extenso, procedura în sine, şi arăta următoarele:

„Imobilizarea este o măsură poliţienească cu caracter coercitiv, întreprinsă în scopul de a pune o persoană în imposibilitatea de a fugi sau de a se manifesta agresiv faţă de poliţist sau faţă de alte persoane, de a începe sau de a continua o acţiune violentă.

În timpul activităţilor curente, poliţiştii pot realiza imobilizarea prin folosirea următoarelor mijloace şi procedee: procedee de autoapărare; mijloace din dotare (cătuşe, baston, dispozitive cu substanţe iritant-lacrimogene, dispozitive cu electroşocuri, câinele de serviciu sau armamentul din dotare, precum şi alte mijloace aflate legal în dotarea poliţiei); cu ajutorul altor persoane.

Mijloacele şi procedeele folosite pentru imobilizare sunt alese în funcţie de: numărul persoanelor implicate şi care urmează a fi imobilizate; starea de agresivitate şi forţa fizică a acestora; modul de manifestare a agresivităţii; obiectele pe care le au asupra lor şi care ar putea fi folosite pentru atac asupra poliţistului sau a altor persoane; locul în care se manifestă starea de agresivitate;

Înainte de luarea acestei măsuri, persoana în cauză este somată ferm, să înceteze acţiunea agresivă şi să se supună solicitării poliţistului, recurgându-se la imo­bilizare numai dacă aceasta nu s-a conformat.

Mijloacele de imobilizare se folosesc împotriva persoanelor care: întreprind acţiuni care pun în pericol integritatea corporală, sănătatea sau bunurile altor persoane; blochează, în afara condiţiilor legii, căile publice de circulaţie, încearcă să pătrundă, pătrund fără drept sau refuză să părăsească sediile autorităţilor publice, ale partidelor politice, ale instituţiilor şi ale organizaţiilor de interes pu­blic ori privat, periclitează în orice mod integritatea sau securitatea aces­tora ori a personalului sau tulbură desfăşurarea normală a activităţii; ultragiază persoanele cu funcţii ce implică exerciţiul autorităţii publice; se opun sau nu se supun, prin orice mijloace, îndeplinirii solicitărilor legale ale poliţistului, precum şi dacă există o temere legitimă că prin acţiunile lor pot pune în pericol integritatea corporală sau viaţa poliţistului. (…)

Încătuşarea este o măsură poliţienească de prevedere şi siguranţă care constă în aplicarea cătuşelor pe încheietura mâinilor unei persoane, în scopul limitării mobilităţii fizice a acesteia.

Încătuşarea se efectuează obligatoriu asupra următoarelor categorii de persoane: dezertori, evadaţi şi recidivişti periculoşi; urmăriţi, reţinuţi, condamnaţi şi arestaţi preventiv, pe timpul transferării sau al escortării; autorii unor infracţiuni contra vieţii persoanei (tâlhărie, ultraj, viol în grup) ori ai altor infracţiuni grave; care se manifestă agresiv, sunt violente ori se opun măsurilor poliţieneşti, iar rezistenţa lor nu poate fi înfrântă în alt mod; care, datorită stării psihice în care se află, prezintă pericol pentru viaţa şi integritatea lor corporală, a poliţist sau a altor persoane; care urmează a fi conduse la sediul poliţiei în vederea luării măsurilor legale şi se manifestă agresiv; care, în urma controlului corporal, al bagajelor sau al vehiculelor, au fost depistate ca având asupra lor bunuri deţinute fără îndeplinirea condiţiilor legale sau provenite din săvârşirea unei infracţiuni. (…)

Este interzisă ţinerea persoanelor încătuşate în poziţii nefireşti (în genunchi, culcate, etc.) după realizarea imobilizării, sau expunerea lor având cătuşele aplicate la vedere în locuri publice sau în sediile de poliţie pentru filmare (fotografiere) de către reprezentanţii mass-media.

Din cele postate pe forumul „politisti.ro” trag concluzia că procedura care creează acest „spectacol” umilitor al preumblării cătuşelor în spaţiul public, nu numai că, în literă şi spirit, contrazice principiile Codului de Procedură Penală, dar se contrazice, inclusiv, în interiorul textului său.

Dacă veţi face o legătură între pasajele bolduite din acest text, veţi remarca o evidentă lipsă de coerenţă.

Întrebarea mea: dacă „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă”, odată înfăţişată astfel opiniei publice, împotriva celor arătate în art. 11, al. 2 din CPP – „orice persoană care se află în curs de urmărire penală sau de judecată trebuie tratată cu respectarea demnităţii umane” -, în ce fel se aplică legea în situaţia dată?

• EVZ/Ion Cristoiu: ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Te scot în cătușe! – un spectacol barbar produs și regizat de DNA

Spre deosebire de trăncănitorii din platourile televiziunilor de știri, eu știam că Elena Udrea va juca bine, dacă nu excelent, scena ieșirii în cătușe din sediul DNA.

Asta deoarece, așa cum am scris pecristoiublog.ro, ea s-a pregătit pentru acest moment încă din 16 noiembrie 2014, cînd și-a dat seama c-a pierdut Războiul alegerilor și că bătălia ei pentru declararea lui Klaus Iohannis ca incompatibil a eșuat. Așa cum am mai scris, ea știe, încă de pe vremea lui Traian Băsescu, că  – vorba ei  – cine are cătușele te scoate cu ele din sediul DNA. Acum unii au cătușele, așa cum mai înainte le-au avut alții. Profețesc că după ce taberele se vor aresta reciproc, își va face apariția, pe post de cîștigător al luptelor fratricide, nimeni altul decît Klaus Iohannis.

La fel ca și la scrutinul prezidențial.

Știam că Elena Udrea va ieși în cătușe cu fruntea sus și din ceea ce am intuit a fi spectacolul Te scot în cătușe!, produs și regizat de DNA.

Înțelegerea acestui spectacol barbar, nedemn de o țară minim civilizată, inventat de DNA în mandatele lui Traian Băsescu, avînd scopul vădit de a umili pe cel luat în vizor de procurori, de a-i terfeli imaginea, de a-i zdrobi personalitatea, echivalentul execuțiilor mafiote, care nu se rezumă la glonțul în cap, ci presupun și tîrîrea în genunchi a victimei, impune o paralelă cu un alt spectacol asemănător:

Cel al ducerii la ghilotină în timpul Teroarei din Revoluția franceză.

Ori de cîte ori am citit despre execuţiile din vremea Teroarei, m-am întrebat de ce era nevoie de un întreg spectacol public?

De ce nu-i ghilotinau pur și simplu?

Potrivit mărturiilor, spectacolul conținea mai întîi drumul de la Conciergerie – sediul Tribunalului Revoluţionar şi al ceea ce am putea numi azi Arestul preventiv – pînă în piaţa Ludovic XV, numită azi Place de la Concorde. Cine a fost la Paris, dacă are cît de cît interes pentru Revoluţia franceză, poate urma traseul respectiv, pentru a-și face o imagine asupra calvarului suportat de condamnați.

Condamnaţii, cu gulerul tăiat și părul tuns la ceafă, pentru buna funcționare a cuțitului, sînt urcaţi în căruțe, dintre cele cu care se cară fînul. Mărimea lor depinde de numărul persoanelor transportate: 10, 20, 30, ba chiar 40. Dat fiind că ghilotina taie gîturi non-stop, concepută pentru execuţii pe bandă rulantă, convoiul e alcătuit din mai multe care.

Drumul durează de la trei sferturi de oră pînă la o oră şi jumătate, sau chiar două ore, cum s-a întîmplat în cazul lui Ludovic al XVI-lea.

Nu e un convoi pur şi simplu.

E un convoi cu huruit, spectaculos, pentru a atrage atenţia. Căruțele sînt escortate de jandarmi călări şi de membri ai Gărzii Naţionale. Condamnaţii stau în picioare, înghesuiţi, numai în cămăși, cu mîinile legate, pentru ca umilirea să fie completă. Convoiul e urmărit de-a lungul traseului, atît de pe margini, cît și de la ferestre, unele închiriate pe bani grei, de o mulțime uriașă, care îi înjură pe condamnați, strigă Trăiască Republica!, aplaudă pe cei care i-au trimis la ghilotină pe trădători.

De ce fac asta?

Cei din căruțe nu sînt oameni obişnuiţi. Nu sînt nici criminali, nici bandiţi. Sînt pînă nu de mult persoane sus puse. Regele, Regina, Madame Roland, Danton, Robespierre.

Eşafodul e instalat în Place de la Concorde, în faţa intrării de azi de la Grădina Tuilleries.

O mulțime ațîțată așteaptă momentele tipice ghilotinării: urcatul pe eșafod, vîrîtul gîtului sub cuțit, rostogolirea capului însîngerat, apucarea capului de păr de către celebrul călău Samson și arătarea triumfătoare.

Pe traseu și la eșafod, condamnații – repet – vedete ale vieții publice din Franța vremii respective, se manifestă  după cum le e firea. Unii, precum Camille Desmoulins, poet printre altele, se agită, țipă, plîng. Asta nu place mulțimii, care vrea eroism și, prin urmare, îi fluieră. Alții însă, conștienți că spectacolul e făcut pentru a arăta poporului că sunt nu numai trădători, dar și cîrpe, se poartă cu bărbăție.

Culmea va fi atinsă de două persoane celebre: Danton și Charlotte Corday.

Pe parcurs Danton dă un întreg spectacol. O leliță, revoltată de privirea lui orgolioasă, disprețuitoare față de Popor, îi strigă: Urîtule!

Danton îi răspunde imediat: Nu te mai obosi, în curînd n-o să mă mai vezi!

Tot Danton, știind că Robespierre l-a trimis la ghilotină, strigă: Robespierre, o să mă urmezi!

Tînăra de 25 de ani, Charlotte Corday, îl asasinase pe Marat, ziaristul iubit de Popor pentru pamfletele sale care te trimiteau la ghilotină (asta da putere a presei!). Explicabil că ea are parte de tot ce poate fi mai cumplit în ura unei mulțimi. Ea însă, rămasă în Istorie și pentru asta, aruncă mulțimii priviri reci, fără a tresări o clipă.

O dată urcați pe eşafod, înainte de a vîrî gîtul sub cuţit, mulți îşi compuneau un comportament.

Maria Antoaneta a rămas celebră, deoarece, călcîndu-l pe picior din greşeală pe Samson, i-a zis Vă rog să mă scuzaţi, domnule Călău, n-am făcut-o intenționat!

Charlotte Corday a cerut să i se arate ghilotina. A fost una dintre prestaţiile cele mai impresionante.

Danton i-a zis Călăului să-i ridice ţeasta şi s-o arate mulţimii, pentru că merită.

Mulţimea aştepta aţîţată momentul cînd Samson lua ţeasta de chică şi o arăta Poporului.

Potrivit mărturiilor din epocă, după ce cuțitul ghilotinei reteza gîtul victimei, călăul Samson lua de chică țeasta însîngerată și o arăta mulțimii isterizate de satisfacția de a mai vedea un cap înalt rostogolit în țărînă.

În sîngele ghilotinatului mulțimea își vîra batiste, bucăți de cîrpă, zaruri chiar, încredințată că sîngele acesta aduce noroc.

De ce era organizat spectacolul?

• Pentru a dovedi mulțimii că Tribunalul Revoluționar muncește din greu și cu folos.
• Pentru a vîrî spaima în dușmanii poporului.
• Pentru a umili victima.

Așa cum se vede, multe victime celebre au găsit antidotul:
Prestația de bărbăție, de neînfricare în fața morții. Umilirea apare cînd te temi, cînd ești laș.

M-am uitat la transmisia în direct, așa cum am mai scris, știind că Elena Udrea va juca bine scena cătușelor.

Unul dintre instrumentele de umilire folosite cu brio de DNA îl reprezintă scoaterea în cătușe din sediul DNA  în transmisie directă.

Formula, dezvăluită miercuri seara în toată hidoșenia ei, e o șmecherie ticăloasă.

Un procuror te cheamă la DNA.

Dacă vrea sau mai ales dacă primește ordin, te reține.

Reținerea unei persoane e unul dintre cele mai mari abuzuri ale DNA.

Pentru că reținerea unei persoane nu trebuie motivată în nici un fel.

Culmea e că nu poate fi contestată sau măcar sancționată după aia de cineva.

E un liber arbitru la îndemîna DNA ca și arestarea abuzivă de către Securitate.

După ce te reține, DNA dă pe surse, fie ofițerilor acoperiți, fie jurnaliștilor pur și simplu, date din dosar. N-are importanță că ele ar putea fi fabricate. N-are importanță că ele ar putea fi produsul fanteziei bolnăvicioase a procurorilor. Ele sînt prezentate opiniei publice drept adevăruri absolute.

Pînă la prezentarea în fața unui judecător, cel în cătușe e deja condamnat. Ce judecător ar avea curajul să respingă cererea de arestare preventivă a DNA pentru o persoană care a fost deja condamnată la televizor?

Prin spectacolul pe cît de barbar, pe atît de inutil Te scot în cătușe! DNA a devenit un instrument antidemocratic, anticonstituțional, de compromitere iremediabilă a unei persoane înainte ca aceasta să fie condamnată prin sentință definitivă.

Să nu uităm că reținutul beneficiază constituțional de prezumția de nevinovăție pînă la sentința definitivă. Să iei pe cineva în cătușe după ce a fost condamnat definitiv, mai treacă meargă, deși nici în acest caz n-are ce căuta expunerea la transmisia în direct, dar să-l pui și să-l prezinți opiniei publice în cătușe înainte chiar de a ajunge la proces mi se pare un abuz incalificabil.

Barbarul spectacol mediatic se bazează și pe reacția explicabilă a unora. Cei scoși în cătușe își pun haina în cap, își ascund cătușele, într-un cuvînt, dau semn de omenească lașitate.

Ca și în cazul ghilotinei, acestui moment i s-a găsit de către unii antidotul. Adrian Sârbu a ridicat sus mîinile încătușate. Elena Udrea le-a arătat televiziunilor și a fost chiar gata să țină o conferință de presă, dacă jandarmii n-ar fi primit ordin să n-o lase.

Terfelirea unei persoane în plină democrație prin scoaterea în cătușe ca să fie arătată mulțimii telespectatoare e un mijloc ivit și afirmat în mandatul lui Traian Băsescu.

Grație lui, Traian Băsescu și-a executat dușmanii. Grație lui, Traian Băsescu și-a făcut renumele de luptător împotriva corupției.

Așa cum a susținut în Spovedanii, Elena Udrea era sistemul alternativ de informații ale președintelui Traian Băsescu.

Să nu-i fi spus Elena Udrea că scoaterea în cătușe e un mijloc de zdrobire a personalității prin nimic deosebit de cele folosite de KGB-ul lui Stalin?

Mai mult ca sigur că i-a zis. Din cîte o cunosc eu pe Elena Udrea, nu e o talibană, o însetată de sînge, nici măcar cu dușmanii.

Numai că Traian Băsescu n-a luat-o în seamă.

A venit la Cotroceni un nou Stăpîn.

După bunul obicei al băieților, în timp ce-i pupă mîna, îi fac dosare.

Vrea Klaus Iohannis ca peste cîțiva ani Alina Gorghiu să fie scoasă în cătușe din sediul DNA în transmisie directă?

• Adevarul: Singura dezvăluire a Elenei Udrea

În fiecare tevatură, există un moment critic, când situaţia în sine depăşeşte statura personajului care a declanşat-o, se ridică deasupra lui şi-l pierde printre norii de praf ai dezbaterii civice. Însă, dacă încercăm să ne lepădăm o clipă de fierbinţelile momentului şi ne liniştim puţin, vom putea constata câteva lucruri.

Pe de o parte, faptul că apariţia în arenă a „scandalului Udrea”, derularea şi deznodământul acestuia s-au petrecut cu o promptitudine care seamănă mai degrabă cu o precipitare bizară către un scop îndelung aşteptat. Pe de altă parte, faptul că dezvăluirile Elenei Udrea ar fi putut, într-adevăr, să zguduie din temelii menajeria politică dâmboviţeană. Dar, din pricină că niciuna nu a fost dusă până la capăt şi nu a fost însoţită de nişte determinări precise şi nici de dovezi, ele nu au reuşit să depăşească statutul de simple insinuări. Paradigma „m-am dus să-i spun că mi s-a zis că s-ar fi auzit că….poate să confirme şi cutare că aşa e” a funcţionat ca un piron înfipt într-o roată de tractor şi a făcut ca subiectul să fie tras într-un depou tabloid. Confer în acest sens dezbaterea naţională provocată de atingerea nării drepte cu degetul arătător, gest care a fost decriptat savant în toate mijloacele de transport în comun.

Şi i s-au găsit semnificaţii profunde, pornind  de la contemporaneitatea codurilor mafiote şi mergând până la hermeneutica dansurilor vedice. Oricum, a fost cel mai comentat gest de la spălarea lui Pilat pe mâini încoace. Aşa încât, toată această salată mediatică a reuşit doar să mă traverseze ca o boare. Cu o singură excepţie. La una dintre ediţiile din această săptămână a emisiunii „Vorbeşte liber”, de pe TVR 1, moderată de Sorin Avram, Elena Udrea a relatat cum defunctul afacerist Culiţă Tărâţă i-ar fi povestit că ar fi rugat-o să-i spună preşedintelui Băsescu că generalul Coldea ar fi făcut presiuni asupra Elenei Bica să ia anumite decizii într-un dosar care-i viza pe  nişte cetăţeni străini, patroni ai unei firme de comerţ cu cereale, dosar în care e implicat şi cel mai bogat român, Ion Nicolae. Şi că Alina Bica i-ar fi confirmat totul. Uff! Aceasta a fost dezvăluirea.

Ce e cu adevărat important urmează. Absolut firesc, moderatorul o întreabă de ce, după ce Tărâţă i-a adresat rugămintea, nu i-a spus că ar fi mai nimerit să se ducă şi să facă plângeri către instituţiile statului. Răspunsul Elenei Udrea a fost, pe cât de teribil, pe atât de nebăgat în seamă: „Ok. Spui cuiva: . Eu tot timpul spun lucrul acesta. Dar şi Culiţă Tărâţă ştia cu cine se pune! Nu te duci la DNA să te plângi de Coldea! Decât dacă eşti Udrea şi vrei să faci un mare scandal public, să ştie toată lumea ce se întâmplă”. Eu cred că, de fapt, aceasta este singura dezvăluire devastatoare a Elenei Udrea: în România democratică de azi, cetăţenii de la bloc nu au cui se plânge atunci când li se întâmplă o nedreptate. Privilegiul acesta este rezervat doar celor care, n-are importanţă cum anume!, au devenit „cineva”. Deşi hrănite constant din puşculiţa unde cotizează tot românul, instituţiile statului funcţionează în regim de proprietăţi private, care-şi schimbă periodic, prin vot democratic!, stăpânii.

Este paradoxul de ieri, de azi şi, foarte probabil, de mâine, care, ca o apăsare constantă pe jugulară, ne lasă creierele fără oxigen. Iată o altă posibilă semnificaţie a gestului cu degetul la nas din plenul Parlamentului. Oricum, faţă de ce se întâmplă împrejur, „cazul Elena Udrea” nu e decât o furtună într-un pahar cu apă. Iar din acea perspectivă,  megascandalul în care este acuzată că s-a implicat pare din ce în ce mai micro şi mai soft.

• Hotnews: DNA nu ancheteaza faptele sesizate de Udrea in cazul Coldea pentru ca procedura nu a fost respectata: Elena Udrea nu s-a prezentat la DNA pentru a explica acuzatiile

Procurorii anticoruptie nu au inceput urmarirea penala in cazul faptelor reclamate de Elena Udrea referitoare la directorul interimar al SRI, Florian Coldea, intrucat fostul ministru nu a respectat procedura privind denuntul pe care l-a formulat, arata DNA intr-un raspuns transmis Mediafax.

In raspunsul oficial al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) se arata ca Elena Udrea a fost chemata de procurori in 5 si 6 februarie, pentru a preciza cu exactitate care este denuntul pe care doreste sa il faca, insa fostul ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului nu s-a prezentat.

“In denuntul formulat de Udrea Elena nu sunt indicate faptele in sensul art. 290 Cod procedura penala raportat la art. 289 Cod procedura penala. In acest context, conform normelor de procedura penala, doamna Udrea Elena a fost citata sa-si precizeze denuntul formulat, pentru data de joi – 5 februarie, respectiv pentru data de vineri – 6 februarie, dar nu s-a prezentat”, potrivit DNA.

Articolul 289 din Codul de procedura penala se refera la “plangere” si prevede ca aceasta trebuie sa cuprinda: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea si domiciliul petitionarului, descrierea faptei care formeaza obiectul plangerii, precum si indicarea faptuitorului si a mijloacelor de proba, daca sunt cunoscute. Conform aceluiasi articol, plangerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie sa fie special, iar procura ramane atasata plangerii.

Articolul 290 din Codul procedura penala se refera la “denunt”, care este definit ca “incunostintarea facuta de catre o persoana fizica sau juridica despre savarsirea unei infractiuni”. Denuntul se poate face numai personal.

In acest context, procurorii anticoruptie arata ca, pana in acest moment, nu a fost inceputa urmarirea penala cu privire la fapte, deoarece nu au fost indeplinite cerintele articolului 305 din Codul de procedura penala, care stabileste modul de incepere a urmaririi penale.

Potrivit articolului 305, organul de urmarire penala dispune inceperea urmaririi penale cu privire la fapta “cand actul de sesizare indeplineste conditiile prevazute de lege si se constata ca nu exista vreunul dintre cazurile care impiedica exercitarea actiunii penale prevazute la art. 16 alin. (1)”, printre care lipsa plangerii prealabile sau a sesizarii organului competent, inexistenta faptei sau lipsa probelor referitoare la savarsirea unei infractiuni de catre o persoana. […]