Patriarhia sustine MARSUL PENTRU VIATA 2015. Programul evenimentelor/ “EDUCATIA SEXUALA SI SEXUALIZAREA COPIILOR” – inregistrarea VIDEO a conferintei Antoniei Tully/ Copiii si televizorul/ Adolescentii romani si consumul de droguri

• Familia Ortodoxa: „VINO LA MARŞUL PENTRU VIAŢĂ!” , 21 MARTIE 2015

Alexandra Nadane

Când în pântecele unei mame se zămisleşte un copil, atunci în ea sunt două inimi: inima ei şi inima pruncuţului pe care îl poartă. Şi aceste două inimi trebuie să bată împreună, până când Domnul hotărăşte ca noua fiinţă să vină pe lume. Din fericire, sunt mulţi tineri dornici să lupte pentru fiecare inimă pe care Dumnezeu o pune în pântece, iar Alexandra Nadane, preşedinta Asociaţiei „Studenți pentru viaţă”, este una dintre ei.

– Pe 21 martie se va desfăşura, în mai multe oraşe din ţară, Marşul pentru Viaţă. Care este tema din acest an?

– Tema din acest an este „Fiecare viaţă este un dar”. 21 martie, ziua în care va avea loc Marşul pentru Viaţă, este și Ziua Internaţională a Copilului cu Sindrom Down, şi tocmai acest lucru vrem să-l accentuăm, că societatea – şi întreaga omenire – nu are decât de câştigat dacă învaţă să preţuiască viaţa. Viaţa unui copil cu dizabilităţi, a unui copil cu Sindrom Down e la fel de importantă ca și viața unui om de știință sau a unui mare campion. A spune despre o persoană cu dizabilități sau despre un copil nenăscut diagnosticat intrauterin că nu este „viabil” înseamnă a rata șansa unui om de a-și împlini menirea pe acest pământ: există persoane cu Sindrom Down în toate domeniile vieții sociale, multe dintre ele realizând lucruri admirabile. Depinde însă de noi, ca părinţi, cât de mult ne implicăm în educarea şi formarea acestor copii; depinde de noi, ca oameni politici, cât de mult ne străduim să-i ajutăm la nivel de politici sociale, la nivel de educaţie, cât de mult încercăm să-i sprijinim şi să răspundem nevoilor lor speciale.

Este nevoie ca oamenii să înţeleagă bucuria aceasta a venirii unui copil pe lume. Am avut ocazia să văd mame care, deşi ştiau încă din timpul sarcinii că li se vor naşte copii cu probleme, au ales să păstreze sarcina. Au fost cazuri în care s-au bucurat doar câteva ore de existenţa lor, s-au bucurat că i-au văzut, i-au botezat şi după aceea au trecut la Domnul. Unii se întreabă: de ce trebuie să mă chinui cu el toată viaţa? De ce trebuie să-l văd cum suferă? Faptul că o mamă are ocazia să-şi strângă în braţe copilul, să ştie că e al ei, să-l simtă, este o mare fericire pentru ea, şi nu mai contează că acel copil are o dizabilitate. Odată cineva s-a dus acasă la o femeie care avea o fiică imobilizată la pat, pe care o îngrijea de câțiva zeci de ani și se aștepta ca mama să se plângă, să spună că regretă că i-a dat viață, că nu mai are confort și alte lucruri, și chiar i-a recomandat să o abandoneze sau să o ducă la azil, dar mama aceleia a început să plângă și să spună: „Cum? Bucuria vieții mele, lumina ochilor mei! M-a ajutat atât de mult, a dat sens vieții mele… cum să o las?…”. Iată că împlinirea nu depinde de neajunsurile, dizabilitățile, problemele, serviciile grele sau oamenii dificili pe care îi avem lângă noi, ci de capacitatea noastră de a înțelege gândul pe care îl are Dumnezeu cu noi și de a realiza binele folosindu-ne de toate acestea.

O cultură a vieţii

– De ce este important să participe cât mai multe persoane la acest marş?

– Din două motive. Este o vorbă care spune: „Dacă vrei să schimbi lumea, schimbă-te întâi pe tine însuți”. E dureros că trăim într-o societate impregnată puternic de cultura avortului și că purtăm pe umerii noștri 22 de milioane de avorturi. Poate că de multe ori chiar spunem asta cu convingere în public sau în cercurile de cunoscuți, dar dacă noi nu vom începe să facem ceva, nu e firesc să așteptăm ca alții să facă asta în locul nostru.

Al doilea motiv e legat de promovarea unei culturi a vieţii. Să luăm în calcul faptul că atât în România, cât şi în alte ţări, 85% din femeile care ajung să facă avort îl fac la presiunea partenerului sau la presiunea societății – se văd date afară de la serviciu, date afară din casă, lăsate pe drumuri – şi fac avort pentru că nu au nici un sprijin. În momentul în care există în jur persoane care te sprijină, lucrurile se pot schimba radical. Am avut ocazia să văd personal lucrul acesta.

În urmă cu vreo două luni mi-a trimis cineva un mesaj din Anglia, în care-mi spunea: „Am nevoie de ajutorul tău urgent, pentru că o mămică de aici a anunțat pe un grup de discuţii că e însărcinată şi vrea să facă avort. Prietenul ei e foarte violent, e alcoolic, şi fata a zis că nu doreşte pentru copilul ei un astfel de tată”. Eu i-am scris ce am ştiut eu şi nu mă aşteptam să funcţioneze, pentru că era la mijloc şi distanţa, și un mod de comunicare nu foarte apropiat de sufletul omului. Și totuși, după trei zile am aflat că acea mămică a ales să păstreze copilul. Pe acel grup de discuții erau 20-30 de mămici militante „pentru viaţă”, care au început să-i povestească din experiențele lor – fie că au fost în situaţia respectivă şi au păstrat copiii, fie au auzit de alte situații asemănătoare –, au început să posteze inclusiv fotografii cu mămici și copii, să o încurajeze, să-i spună că vor să meargă cu ea la doctor, că vor să o ajute, că vor să o înveţe fel de fel de lucruri. Acest lucru a fost foarte important, pentru că femeia s-a trezit dintr-odată cu 20-30 de persoane gata să o ajute. Și asta face diferenţa. În momentul în care o femeie este sprijinită, decizia ei se schimbă radical faţă de situaţia în care este abandonată şi nu o sprijină nimeni.

„Să nu fim nepăsători la tragediile de lângă noi!”

– Marşul pentru Viaţă se desfăşoară în multe ţări, cu o participare mai numeroasă în afară. Ce semnale ai în legătură cu modul în care se desfășoară marșul în afara țării?

– Marşul pentru Viaţă de acolo a şi pornit. Gândiţi-vă că în Washington se organizează de prin anii ’70. Prima dată au venit foarte puţini oameni; era o încercare de a protesta faţă de decizia Roe contra Wade prin care avortul devenea legal. În următorii ani a avut un succes mai mare şi s-au implicat din ce în ce mai mulţi oameni, acum ajungându-se la cifre colosale, cum ar fi 500.000 de participanţi. Acolo s-a format deja o cultură a vieţii. Chiar am citit undeva o situaţie: prietenul unei doamne care a făcut avort a regretat foarte mult acest lucru şi s-a hotărât să facă ceva pentru ceilalţi. S-a apucat să meargă pe la clinici, să le vorbească femeilor însărcinate, să le consilieze, fără să se gândească că mai există undeva cineva care face asta. Şi cazul lui este foarte des întâlnit, sunt multe persoane care încep să facă ceva din proprie iniţiativă – fie că trăiesc durerea personal, fie că-şi dau seama că avortul provoacă nişte traume şi afectează femeia, copilul şi familia. Ei bine, la nivel macro, toată implicarea acestor persoane formează un angrenaj imens, care reușește să schimbe în bine tendințele societății.

– Cine vă susţine în organizarea acestui marş?

– Ne susţin oameni care înţeleg că viaţa este un dar, că viaţa trebuie promovată, oameni care înţeleg că a te implica şi a-l sprijini pe celălalt este unul dintre cele mai importante lucruri. În România se fac zilnic patru sute de avorturi, și experiența ultimilor ani mi-a arătat că majoritatea sunt făcute din lipsă de informare și la presiunea celor din jur, și sunt regretate, traumele apărând mai devreme sau mai târziu cu multă putere, mai ales în viața mamei, dar și în familia ei. Așa că îi rugăm pe cât mai mulți să se implice în activitățile pentru viață, căci avem nevoie, ca societate, să nu fim nepăsători la tragediile de lângă noi.

Dintre personalităţile care se vor alătura marşului de anul acesta îi numesc pe Vlad Miriţă, „Iris”, Bogdan Vlădău, Mihai Trăistariu, care vor susține un concert la sfârşitul manifestării. Actriţa Ioana Picoş va prezenta spectacolul, ea fiind şi purtătoarea noastră de cuvânt. Este un om extraordinar, care s-a implicat şi a susţinut acest eveniment şi în media, şi în presa internaţională, şi ori de câte ori i s-a cerut sprijinul. Cei de la „Iris” ne-au spus că ei îşi asumă acest mesaj, că susţin viaţa şi, dacă este nevoie, vin la conferinţa de presă să-și afirme poziţia lor pentru viaţă. Ne bucurăm foarte mult de acest lucru.

Practic, toţi artiştii vin gratuit să cânte, pur şi simplu pentru a susţine această cauză. Şi este un lucru foarte important, pentru că următorul pas după marş este de a se crea o mişcare la nivel de societate: să existe jurişti pentru viaţă, să existe jurnaliştipentru viaţă, artişti pentru viaţă; adică în toate domeniile societăţii să fie oameni care să promoveze viaţa în felul lor, prin artă, prin muzică, prin teatru, prin educaţie, prin orice formă în care reuşeşti să ajungi la oameni.

„Uite, eu vreau să te ajut!”

– Cum ai ajuns să te implici în astfel de activităţi?

– Povestea mea începe la vârsta de 16 ani, când eram voluntar într-o asociaţie umanitară. Într-o zi am primit un e-mail de la o tânără care mi-a spus că e însărcinată și are nevoie urgentă de ajutor, altfel este nevoită să facă avort. M-am dus cu e-mail-ul la superiorii mei, care mi-au spus că nu se implică în astfel de cazuri. Atunci am zis că nu se poate să trec peste lucrul acesta, eu o sun, nici nu ştiu ce să-i zic – nu i-am spus mamei, nu i-am spus nimănui! –, dar îi dau telefon, mă duc să mă întâlnesc cu ea, să încerc să o ajut.

Și m-am întâlnit cu ea. Simplul fapt că am încercat să o încurajez şi să o sprijin pentru ea a fost un ajutor foarte mare – pentru că asta aştepta. A început să plângă, să-mi spună că părinţii vor să o dea afară din casă, că nu sunt de acord cu prietenul pe care îl are. I-am spus: „Uite, eu vreau să te ajut. Copilul pe care îl ai e o viaţă şi e important să mergi mai departe!”. Acest lucru este foarte important, să ajuţi femeia să diferenţieze dorinţa ei proprie în legătură cu acel copil de dorinţele celorlalţi, pentru că în momentul în care o femeie rămâne însărcinată, între ea şi copilul ei se formează o relaţie de dragoste foarte profundă. Ei, peste relaţia asta vin presiunile celorlalţi, şi atunci ea e foarte bulversată. Dar dacă este cineva să o asculte, să o încurajeze, atunci lucrurile se schimbă foarte mult. Ca dovadă, cu ajutorul lui Dumnezeu, ea s-a răzgândit şi a zis: „Bine, am să păstrez copilul!”.

După aceea mi-a trecut mie prin gând că, dacă ea se va duce acasă, se va lovi de aceleaşi probleme, adică părinţii o vor presa în continuare, prietenul îi va zice că nu vrea copilul şi aşa mai departe. Şi atunci i-am spus: „Vreau să merg cu tine acasă!”. Şi m-am dus acasă, unde am stat de vorbă cu părinţii ei, care au început: „N-are unde să stea, n-are ce mânca, n-are un salariu, n-are aia, n-are ailaltă”. Şi atunci m-am aşezat şi am spus: „Ok, hai să facem o listă!”. Şi am făcut cu ei o listă cu toate lucrurile de care aveau nevoie şi le-am spus că o să-i ajut. Habar nu am cum m-au crezut, dar m-au crezut – a ajutat Dumnezeu în momentul acela. Eu le-am spus că o să-i ajut, iar ei au zis că o să păstreze copilul.

M-am dus acasă şi am scris pe blog povestea lor, am pus o listă cu lucrurile de care au nevoie şi cu numărul meu de telefon. De a doua zi au început să sune oamenii – deşi nu era un blog prea era citit, nu ştiu cum s-a întâmplat – unul că o duce la medic, unul că-i plăteşte analizele, alţii că-i dau nişte alimente… Oamenii au decis să se implice. Faptul că, până la urmă, în câţiva ani, ea s-a căsătorit (acum au trei copii) a fost o schimbare extraordinară, şi mi-am dat seama că ceva mai frumos şi mai extraordinar de atât – să fii voluntar – nu se poate! Ai ocazia să te implici în salvarea unor vieţi. Şi atunci m-am apucat să scriu despre lucrurile acestea pe blog.

Până într-o zi. Tocmai publicasem un material, şi mă trezesc cu câteva zeci de comentarii de la adolescente din diverse colţuri ale ţării, care aveau poveşti cam asemănătoare, deşi nu se cunoşteau între ele: „Bună, mă cheamă X, am nu-ştiu-câţi ani, sunt din oraşul Y, am rămas însărcinată, părinţii mă dau afară din casă, prietenul mă pune să aleg” – sunt foarte dese situaţiile acestea! –, „trebuie să fac avort, că nu am altă soluţie. Dacă puteţi să mă ajutaţi…”. Când vezi douăzeci de astfel de comentarii, îţi dai seama că nu e suficient să scrii un articol ca să ajuţi. Atunci am zis: e musai să înfiinţăm o organizaţie! M-am uitat ce se întâmplă în străinătate, am văzut că există o reţea de asociaţii „Studenţi pentru Viaţă”, am căutat două prietene şi ne-am apucat să înfiinţăm asociaţia. Asta s-a întâmplat în 2013. De atunci am început să consiliem şi să ajutăm tinere şi adolescente în criză de sarcină, am început să dezvoltăm proiecte dedicate tinerilor şi studenţilor, proiecte de educaţie pentru familie, am început să ne implicăm în acţiuni publice – cum este Marşul pentru Viaţă.

„Omul se poate schimba într-o secundă”

– Ce dă încredere unei femei însărcinate care nu are susţinere din partea familiei să păstreze sarcina?

– În momentul în care am ocazia să stau de vorbă cu o femeie însărcinată şi vede dintr-o dată că cele mai mari griji ale ei – problemele materiale, adăpostul, ajutorul pe parcursul sarcinii – sunt rezolvate, se luminează cu totul la faţă, devine alt om şi capătă încredere în ea. Este extraordinar să vezi cum se poate schimba omul într-o secundă, ceea ce demonstrează încă o dată foarte clar că nu „dreptul femeii” e problema, ci faptul că este lipsită de sprijin din partea celor din jur.

Este foarte important de adăugat că mai ales la tinere şi adolescente sunt întâlnite situațiile în care prietenii lor nu-şi asumă responsabilitatea, punându-le să aleagă între ei şi copil, şi multe dintre ele fac acest compromis, să facă avort ca relaţia să meargă mai departe. Ei bine, ele trebuie să ştie foarte clar că 70-80% dintre cuplurile care au făcut un avort se despart în decurs de un an, un an şi jumătate. De ce? Între mama însărcinată şi copil se formează o relaţie de dragoste foarte profundă. În momentul în care mama face avort, ea devine incapabilă să mai iubească şi, conştient sau inconştient, ajunge să-l considere pe tată vinovat de ce s-a întâmplat, nu-l mai poate iubi şi se destramă relaţia.

În schimb, există și reversul. Am avut situaţii extraordinare. Am primit odată un telefon de la o tânără din Suceava, însărcinată în şapte luni, care mi-a spus că nu a făcut avort, că nu era bine, şi ne-a sunat pentru că avea nevoie de ajutor. Părinţii ei erau din alt oraş, nu ştiau că ea e însărcinată, şeful ei a vrut să o concedieze când a primit vestea – era o situaţie foarte complicată. Şi, într-o zi, m-a sunat şi mi-a spus: „Alexandra, trebuie să mă ajuţi urgent, pentru că tata o să vină în vizită, nu ştie nimic şi s-ar putea să fie agresiv! Ce mă fac?”. Părinţii ei nu ştiau că e însărcinată şi prietenul ei o părăsise pentru că nu făcuse avort. Am încercat eu să găsesc diferite soluţii, dar nu s-a putut. Până la urmă, a rămas acasă şi s-au aranjat lucrurile în aşa fel încât, în loc să vină tatăl, a venit mama, care, atunci când a aflat, a ales să o sprijine, nu să o certe. A născut, mama ei a rămas cu ea până a născut – mai era foarte puţin timp – şi, după ce a născut, s-a dus acasă, a avut grijă de copil o scurtă perioadă. Prietenul ei s-a întors şi i-a spus: „Dacă tu ai avut curajul să păstrezi copilul şi eu nu te-am sprijinit, vreau acum să fiu alături de tine toată viaţa”. Şi a cerut-o în căsătorie.

Întotdeauna, în momentul în care o femeie alege să păstreze copilul, în momentul în care alege să facă binele, nu se poate să nu se rezolve cumva, să nu se găsească soluţii la toate celelalte probleme. În mai toate cazurile se găsesc soluţii. În schimb, dacă face un avort şi sacrifică viaţa copilului pentru confortul ei, pentru faptul că i se pare că altfel n-o să aibă un viitor, că-i strică cariera şi aşa mai departe, lucrurile nu merg bine, pentru că emoţional e foarte afectată şi nu-şi mai găseşte liniștea. Ştiţi foarte bine că o mulţime de femei care au o vârstă, au o carieră, au o viaţă materială nu mai pot avea copii, pentru că nu i-au avut când trebuie şi regretă foarte mult acest lucru.

„Mamă, îți mulţumesc că m-ai născut!”

– Ce te bucură cel mai mult după ce se termină marşul?

– Mă bucură cel mai mult că s-a întâmplat, că au venit oameni. Cred că cel mai important este faptul că mesajul ajunge la oameni şi schimbă vieţi fără ca noi să ne dăm seama. Să vă mai spun un caz. Într-un oraş, cred că în Cluj, o asociaţie s-a hotărât ca de 1 Martie să ofere mamelor flori pe stradă, cu o etichetă pe care scria: „Mamă, îți mulţumesc că m-ai născut!”. Practic, era o formă de a preţui mama, dar şi binecuvântarea de a da naştere unui copil. Şi s-a întâmplat ca una dintre flori să ajungă chiar la o femeie care se ducea să facă avort, şi ea nu s-a mai dus. După vreo doi ani, când a crescut copilul, această femeie s-a întors şi i-a mulţumit persoanei care îi dăruise floarea.

Deci sunt momente când faci un gest mic și nici nu ai de unde să ştii ce se întâmplă mai departe. De aceea, este foarte important pentru mine să văd că oamenii se mişcă și sunt decişi să facă ceva.

Material realizat de Raluca Tănăseanu

Articol publicat în numărul 74 (Martie 2015) al revistei Familia Ortodoxă.

• Basilica.ro: Patriarhia Română susţine „Marşul pentru viaţă 2015. Fiecare viaţă este un dar” 

Patriarhia Română binecuvintează şi susţine Marşul pentru viaţă 2015. Fiecare viaţă este un dar, organizat de mai multe asociaţii şi organizaţii nonguvernamentale creştine din România în ziua de sâmbătă, 21 martie 2015, în peste 60 de oraşe din ţară.

În Pastoralele Sfântului Sinod şi ale ierarhilor este permanent subliniată importanţa familiei, instituţia sfântă cea mai afectată social, economic şi moral în ultimii ani. În acest sens, reamintim că Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Române (2014) ne-a oferit exemplul unui mare domnitor al unei țări creștine și părinte model de familie creștină, care ne învață peste veacuri că, oricât de grele ar fi vremurile, lumina iubirii jertfelnice nu poate fi biruită de puterile întunericului.

În mesajul la Duminica Părinților și Copiilor (1 iunie 2014), Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că Biserica noastră încurajează toate familiile să primească, în suflet, bucuria de a fi creștini şi de a prețui viața în familie, de a se împlini prin nașterea și creșterea copiilor, în duhul iubirii jertfelnice față de Hristos și de Biserica Sa, prețuind în același timp istoria și viața poporului român. Acestea sunt repere fundamentale ale unei societăți sănătoase din punct de vedere spiritual, cu un rol decisiv în formarea și educarea copiilor, atât pentru viața prezentă a societății de azi, cât și pentru a trăi veșnic în iubirea lui Dumnezeu.

Întrucât, în perioada 1958-2008, în România, au fost avortaţi peste 22 milioane de copii, avortul a devenit o plagă pentru poporul român care se află astfel într-o scădere demografică îngrijorătoare. De aceea, Biserica binecuvintează şi încurajează adopţia de copii de către familiile care nu pot da naștere la prunci şi îndeamnă parohiile să contribuie constant la ajutorarea materială a familiilor care au copii mulţi, mai ales în parohiile sărace, și, totodată, să susțină formarea spirituală a tinerei generații, în iubire față de Dumnezeu și de semeni.

Marşul pentru viaţă 2015. Fiecare viaţă este un dar va fi mediatizat de Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române întrucât are ca scop apărarea familiei creştine tradiţionale şi a darului vieţii umane.

• Cultura Vietii:

Marșul pentru viață 2015 „Fiecare viață este un dar”, în peste 60 de orașe din România și Republica Moldova

În perioada 18–25 martie a.c., în România și Republica Moldova va avea loc Săptămâna pentru viață 2015 – „Fiecare viață este un dar”, al cărei eveniment central esteMarșul pentru viață 2015, organizat în 21 martie.

În România, Marșul pentru viață se află la ediția a V-a, iar în Republica Moldova la prima ediție. Până în prezent sunt anunțați organizatori în peste 60 de orașe din România și, în premieră, în Republica Moldova, la Chișinău și Orhei, în timp ce anul trecut evenimentul s-a desfășurat în 40 de orașe. Lista orașelor și detalii sunt disponibile pe saitul www.marsulpentruviata.ro.

Mesajul pe care dorim să îl transmitem prin tema acestui an, Fiecare viață este un dar, este că fiecare persoană este unică și are o valoare infinită, iar societatea are doar de câștigat dacă sprijină persoanele cu nevoi speciale și, în particular, dacă sprijină o femeie aflată în criză de sarcină să nască și să crească persoana pe care o poartă în pântece, un dar către ea și un dar al ei către familie și către întreaga societate.

În România, a cărei populație actuală este de cca. 21.800.000 locuitori, din 1958 până în prezent au fost înregistrate doar în spitalele de stat peste 22.000.000 de avorturi. Se fac circa 400 de avorturi la cerere pe zi doar în spitalele de stat, rata avorturilor fiind de 480 de avorturi la 1.000 de nașteri, cea mai mare din Uniunea Europeană și dublă față de cea din SUA. În realitate, rata avorturilor este mult mai mare, deoarece avorturile din clinicile private nu se raportează la stat, iar avorturile făcute de femeile românce din străinătate nu sunt nici ele incluse.

În Republica Moldova, a cărei populație actuală este de cca. 3.600.000 locuitori, statisticile arată că, după declararea independenței țării în 1991 și până în prezent, au fost înregistrate cca. 750.000 de avorturi.

O atenție specială dorim să acordăm cazurilor în care femeia primește în timpul sarcinii un diagnostic nefavorabil. Mai ales când este vorba despre anumite maladii precum Sindrom Down, copilul are puține șanse de a se naște: la nivelul Uniunii Europene, 96% dintre copiii diagnosticați Sindrom Down sunt avortați. De aceea am ales, pentru ziua desfășurării marșului, data de 21 martie, în care se sărbătorește Ziua Mondială a Persoanelor cu Sindrom Down. Urmărim astfel să sensibilizăm societatea cădiscriminarea persoanelor cu Sindrom Down, a persoanelor cu nevoi speciale în general, începe înainte de naștere.

Considerăm că orice viață umană este demnă de respect și ajutor, indiferent de alte criterii: etnie, sex, religie, stare de sănătate, stare de dezvoltare etc. Un copil în prima zi după concepție nu este mai puțin om decât o persoană în floarea vârstei, o persoană cu Sindrom Down nu este mai puțin om decât un geniu, o persoană imobilizată la pat nu este mai puțin om decât un campion olimpic. Fiecare persoană are de dăruit semenilor ceva unic și infinit de prețios, iar societatea, pentru a fi cu adevărat umană, are nevoie să se aplece asupra nevoilor specifice ale fiecăruia, cu delicatețe și respect. Adevărata civilizație nu îi exclude și nu îi discriminează pe cei aflați în situații defavorabile!

Marșul este neconfesional și apolitic și prin demersul nostru ne propunem săconștientizăm: 1. existența, unicitatea, demnitatea și valoarea fiecărui om începând din momentul concepției; 2. că diferite situații defavorabile, precum sarcina neașteptată ori primirea unui diagnostic nefavorabil precum cel de Sindrom Down, conduc la criza de sarcină, o perioadă extrem de dificilă pentru femeie; 3. necesitatea sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină, înainte și după naștere.

Manifestările din Săptămâna pentru viață 2015 și Marșul pentru viață 2015 – „Fiecare viață este un dar” sunt deschise tuturor celor care împărtășesc aceste principii și deziderate.

Alexandra Nadane,

Președintele Asociației Studenți pentru viață

Ioana Picoș,

Purtător de cuvânt al Marșului pentru viață 2015

Programul Săptămânii pentru Viață 2015 „Fiecare viață este un dar”

În perioada 18–25 martie, în România și Republica Moldova va avea loc Săptămâna pentru viață 2015 „Fiecare viață este un dar”, având ca punct culminant Marșul pentru viață 2015, organizat sâmbătă, 21 martie.

Programul Săptămânii pentru viață 2015 „Fiecare viață este un dar” în Bucureștieste următorul:

1. Miercuri, 18 martie, la ora 14.30, pe Str. Matei Basarab nr. 46, va avea loc Conferința de presă pentru prezentarea Săptămânii pentru viață și a Marșului pentru viață. Persoană de contact: Ioana Picoș – 0726.469.903.
2. Joi, 19 martie, la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților, va avea loc proiecția filmului „Gimme Shelter”.
3. Vineri, 20 martie, la ora 18.00, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, va avea loc conferința „Cum să salvezi viața unui copil nenăscut?”, avându-l ca invitat pe doctorul ginecolog Ionel Cioată.
4. Sâmbătă, 21 martie, începând cu ora 14.00, va avea loc Marșul pentru viață 2015 „Fiecare viață este un dar”, pe traseul Piața Unirii – Str. Bibescu Vodă – Bd. Dimitrie Cantemir – Parcul Tineretului. Marșul se va finaliza cu concertul „Live for Life” susținut de Iris, Vlad Miriță, Marius Bălan, Emisia 2, Ioana Picoș, Morris, Rafaelo Varga și Kaira.
5. Duminică, 22 martie, în Parcul Tineretului, de la ora 15.00, va avea loc crosul „Alerg pentru viață”, prin care dorim să strângem fonduri pentru o campanie de publicitate „Copil ca tine sunt și eu” destinată integrării copiilor cu dizabilități în societate.
6. Miercuri, 25 martie, de la ora 15.00, la Centrul de găzduire pentru victimele violenței domestice „Diaconia” va avea loc un concert al violonistului Bogdan Gogoncea de la Filarmonica „George Enescu” a Ateneului Român, pentru copiii și mamele aflate la centru.
7. Miercuri, 25 martie, la ora 18.00, la Institutul Oncologic „Alexandru Trestioreanu“ – Fundeni, va avea loc evenimentul „Citim împreună”, în parteneriat cu Asociația P.A.V.E.L., în care actrița Ioana Picoș împreună cu alți actori tineri vor citi o poveste și vor discuta pe marginea ei cu copii pacienți.

• Cultura Vietii:

Follow-up: Antonia Tully – „Educația sexuală și sexualizarea copiilor. Situația în Marea Britanie”

Antonia Tully – “Sex education: the destruction of childhood” (Catedrala Sfantul Iosif, 2015.03.17) from Olivian Breda

• ActiveNews/ Eduard Dumitrache: Sfârșitul educației?

Aseară am participat la conferința doamnei Antonia Tully unde a fost prezentată pe scurt realitatea din Anglia, după patru ani de la introducerea educației sexuale în școli.

Privind ca părinte, părerea mea este că situația a scăpat de sub control în regatul britanic: copiilor le sunt prezentate încă din ciclul primar materiale sexuale explicite, părinții sunt intimidați și excluși de la decizia privind această oră iar semnalele primite de către părinți din partea copiilor indică traume și modificări de comportament.

Deși educația sexuală a fost introdusă de creatorii de programe sociale pentru a stopa procentul de sarcini la adolescentele din Anglia, cel mai mare din Europa în 2010, Anglia ocupă în continuare locul fruntaș, înregistrându-se o creștere a numărului de sarcini și avorturi.

Argumentele aduse de cei ce susțin educația sexuală în această formulă au fost bazate pe mitul informării copiilor împotriva pericolului pedofiliei (nu există o cercetare științifică în cadrul căreia să fie evidențiate efecte în acest sens), reducerea numărului de sarcini în rândul adolescentelor (infirmată statistic) și descurajarea intimidării copiilor homosexuali.

În contextul ultimului aspect, în campania ”Challenging homophobia” copiilor li s-au oferit mai multe povești ilustrate precum ”My Princess Boy” ori ”10.000 dresses” care cădeau în extrema pro-homosexuală îndemnând copiii, de la nivelul autorității pedagogice, să experimenteze aspecte ce le pot bulversa formarea identitară.

Pe temeiul incorectitudinii politice din păcate nu sunt finanțate astăzi studii în Europa care să evalueze independent efectele unor asemenea politici sociale.

Ora de educație sexuală în Anglia este opțională dar, în măsura în care școala o adoptă, aceasta este inclusă în orarul copiilor. Părinții adeseori intră în conflict cu școala iar grupul ”Safe at School” coordonat de doamna Antonia Tully oferă suport pentru acești părinți, organizează petiții locale, conferințe, evenimente care să pună presiune civică pe directori și autorități.

De exemplu controversatul program ”Living and Growing” se adresează copiilor între 5 și 11 ani. Încă de la primele lecții se merge pe familarizarea puștilor cu organele sexuale. Copiii de 9 ani vizionează o animație pornografică în care sunt explicate audio scenele edulcorate cu inimioare dar care explică frust dinamica actului sexual.

Părinții au semnalat tulburări afective în creșterea copiilor, fetele ajung uneori la angoasă iar băieții rămân cu fixații legate de imaginile prezentate, inocența acestora are de suferit iremediabil.

Cu toate acestea în luna mai a acestui an există intenția de a legifera obligativitatea educației sexuale în Anglia și părinții se pregătesc să apere interesele lor și ale copiilor din perspectiva valorilor familiei.

Conferința  doamnei Antonia Tully ”Sex Education: The destruction of childhood” este un semnal de alarmă pentru părinții din România. Și la noi în țară se dorește în acest an introducerea în trunchiul comun a disciplinei ”Educație pentru sănătate” și există mai multe asociații care fac presiuni ca această oră să fie obligatorie și să includă directive ce țin de revoluția sexuală globală.

Pentru noi părinții miza este ca această oră de educație sexuală să își păstreze în primul rând caracterul opțional iar în al doilea rând să avem un cuvânt de spus în ceea ce privește conținutul acesteia. Există mai multe programe de informare a tinerilor cum sunt proiectele ”Vreau să aflu”, susținut de Asociația Pro Vita sau ”Vreau să știu”, susținut de Fundația Arsenie Boca, prin care adolescenții sunt educați într-un sistem de referință axat pe sănătate și familie, unde sunt semnalate pericolele legate de bolile cu transmitere sexuală, pornografie, avort, etc.

Există de asemenea un cadrul legislativ favorabil atât la nivel local cât și la nivel internațional. Convenția Europeană a Drepturilor Omului, articolul 2 referitor la dreptul la instruire, stipulează: ”Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice.” (Protocolul Adițional din 1952, Art.2)

Declarația Universală a Drepturilor Omului, prin articolul 26, aliniatul 3, afirmă clar : ”Părinţii au dreptul de prioritate în alegerea felului de învăţămînt pentru copiii lor minori. ” Acesta este confirmat de articolul 29, aliniatul 6, din Constituție: ”Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine”, un articol pe care militanții anti-familie  au dorit să îl modifice fundamental.

Să stăm bine, să luăm aminte!

• Cultura Vietii:

Terorism homosexual în SUA. Un tribunal obligă o florăreasă creștină să vândă flori pentru „nunți” gay

Tendințele liberticide au luat dimensiuni înfricoșătoare în SUA. Un judecător a decis că guvernul poate obliga o florăreasă să execute aranjamente destinate cununiilor între persoane de același sex, deși aceasta înseamnă ca femeia să-și încalce convingerile religioase. Barronelle Stutzman a fost găsită vinovată de aceste fapte, cu toate că la momentul declinării ofertei a trimis solicitarea unei alte florării care a fost de acord să răspundă solicitării. Statul Washington însă, sesizat de extraordinar de agresivul lobby homosexual prin celebra organizație American Civil Liberties Union, a găsit că refuzul este discriminatoriu și a depus sesizare contra femeii.

Curtea, în prima instanță, a decis că atât cuplul cât și statul Washington au dreptul la despăgubiri nu doar de la florărie, ci chiar de la d-na Stutzman personal.

Din decizia instanței se înțelege clar că sub noile legi care permit „căsătoria” unisex, furnizorii de servicii au de ales între a respecta legea și a-și respecta credința:

“On the evening of November 5, 2012, there was no conflict … The following evening, after the … enactment of same-sex marriage, there would eventually be a direct and insoluble conflict between Stutzman’s religiously motivated conduct and the laws of the State of Washington. Stutzman cannot comply with both the law and her faith if she continues to provide flowers for weddings as part of her duly-licensed business, Arlene’s Flowers.”

De o parte avem, deci, o bunicuță de 70 de ani care este în pericol să își piardă firma, licența și economiile; de cealaltă parte, un cuplu homosexual care a primit ce a vrut pentru ceremonie și cu toate astea a dat-o în judecată. Acum cine pe cine persecută?

Alliance Defending Freedom, cea mai importantă organizație de avocați creștini din lume, cu sediul în SUA, reprezintă Arlene’s Flowers și a anunțat că va face apel.

„Mesajul transmis de această decizie este inconfundabil: nu există toleranță pentru cei care dezaprobă vederile statului cu privire la căsătorie”, a declarat Kristen Waggoner, avocat și consilier senior la ADF, într-un interviu oferit realizatorului radio conservator Ben Shapiro. Nici măcar nu ar fi vorba de o discriminare contra persoanelor, căci unul dintre bărbații homosexuali îi era client d-nei Stutzman de mulți ani, fără să existe niciun fel de probleme. Bătrâna nu a putut însă trece peste redefinirea căsătoriei, pe care ea o consideră sacră și rezervată unui bărbat și unei femei.

Iată deci care sunt adevăratele consecințe ale schimbărilor aduse legilor familiei. Deși ni se spune mereu că nu ne privește și că nu ne va afecta. Să luăm aminte și să nu repretăm greșelile altora. Vedeți și articolul Efectele „căsătoriilor” homosexuale asupra statului american Massachusetts.

•  Gandul: Riscul la care sunt expuşi copiii care se uită prea mult la televizor

Un studiu desfăşurat pe durata a 30 de ani în Marea Britanie a arătat că acei copii care îşi petrec serile uitându-se la televizor au şanse foarte mari ca la maturitate să aibă un stil de viaţă sedentar şi probleme de sănătate, precum diabet şi afecţiuni cardiovasculare

La sfârşitul unei zile foarte aglomerate, pentru mulţi părinţi este foarte uşor să ia copilul şi să îl aşeze pe o canapea în faţa televizorului, pentru a-l ţine ocupat, dar oamenii de ştiinţă avertizează că astfel ajută la inducerea unui obicei care îi va urmări pe micuţi pe toată durata vieţii.

Studiul efectuat de cercetători din Marea Britanie, cu o durată de 30 de ani, bazat pe informaţiile obţinute de la 6.000 de participanţi, arată că modalitatea de petrecere a timpului liber în perioada copilăriei poate influenţa sănătatea individului timp de decenii, în perioada maturităţii. Astfel, copiii care petrec mult timp în faţa televizorului vor deveni, cel mai probabil, adulţi sedentari, lipsa de mişcare având implicaţii negative asupra sănătăţii lor.

Oamenii de ştiinţă de la University College din Londra, care au realizat studiul, îi avertizează pe părinţi să ţină seama de concluziile cercetării şi să îşi încurajeze copiii să aibă un stil de viaţă mai activ.

“(Descoperirile, n.r.) au implicaţii serioase în ceea ce priveşte practica şi programele de sănătate publică. Cercetarea sugerează că intervenţiile necesare pentru reducerea timpului petrecut în faţa televizorului trebuie să fie ţintite asupra copiilor şi a părinţilor lor. Astfel de iniţiative ar putea nu numai să-i ajute pe copiii din prezent, ci şi să reducă timpul petrecut în faţa ecranului în cazul generaţiilor viitoare. Acest lucru ar aduce foarte multe beneficii, studiul arătând că privitul la televizor este asociat cu alte comportamente cu risc legat de sănătate, cum ar fi consumul de alimente cu conţinut energetic foarte ridicat şi fumatul”, a declarat profesorul Mark Hamer, expert în sănătate publică.

“Privitul la televizor pe perioade lungi de timp este legat de riscul de îmbolnăvire de diabet de tipul II şi maladii cardiovasculare”, a mai precizat Mark Hamer.

Studiul s-a bazat pe informaţiile obţinute în cadrul programului “1970 British Cohort Study”, care conţine o cantitate uriaşă de date colectate de la mii de persoane născute în aceeaşi săptămână în 1970.

În 1980, când participanţii aveau vârsta de zece ani, cercetătorii au realizat un set de interviuri referitor la starea lor de sănătate şi obiceiurile de petrecere a timpului liber.

Printre întrebările puse s-a numărat şi cea referitoare la timpul petrecut în faţa televizorului, iar respondenţii aveau trei opţiuni de răspuns: “niciodată”, “uneori” şi “des”.

Oamenii de ştiinţă au revenit cu întrebări şi în 2012, când participanţii la studiu aveau vârsta de 42 de ani, şi i-au chestionat din nou referitor la stilul de viaţă, printre răspunsurile date fiind şi cel legat de numărul de ore petrecute săptămânal în faţa televizorului. Savanţii au descoperit că obiceiurile din copilărie se menţin şi în timpul vieţii adulte.

Potrivit studiului, 83% dintre participanţii care petreceau mai mult de trei ore zilnic în faţa televizorului la vârsta de 42 de ani urmăriseră “des” emisiuni TV la vârsta de 10 ani.

De asemenea, adulţii care urmăreau programe TV cel puţin trei ore zilnic aveau o stare de sănătate slabă sau chiar proastă, cei mai mulţi fiind supraponderali sau chiar obezi. În plus, cei mai mulţi au raportat că taţii lor fuseseră supraponderali.

Cercetătorii, al căror studiu va fi prezentat luni, la conferinţa organizată de Centre for Longitudinal Study, au declarat: “După ştiinţa noatră, acesta este primul studiu care investighează legăturile obiceiului de a sta în faţa televizorului în copilărie cu viaţa de adult, în cazul unui grup reprezentativ de persoane născute în aceeaşi perioadă. Intervenţiile privind reducerea timpului de urmărire pasivă a programelor de televiziune ar trebui să fie ţintite atât asupra copiilor, cât şi asupra părinţilor. Dacă vom interveni acum atât în cazul copiilor, cât şi al părinţilor, am avea o strategie de succes în ceea ce priveşte reducerea timpului petrecut în faţa ecranului de generaţiile viitoare. Intervenţiile posibile ar putea ţinti «timpul petrecut cu familia» şi ar putea încerca să înlocuiască urmăritul pasiv cu activităţi care pot include utilizarea ecranului în mod activ, cum ar fi unele jocuri video, sau cu activităţi în aer liber, care încurajează mişcarea”.

• Adevarul: 10 la sută din adolescenţii de 16 ani din România consumă droguri. Apelul CPECA: „High – Informează-te!”

10 la sută din adolescenţii de 16 ani din România consumă droguri – este concluzia „Studiului naţional în şcoli privind consumul de tutun, alcool şi droguri” şi premiza pentru proiectul „High – Informează-te!”, lansat de CPECA Sălaj.

Studiul se raportează la situaţia din 2011, de atunci procentul consumului de droguri ăn rândul adolescenţilor putând fi şi mai mare. Chiar dacă, în comparaţie cu media europeană, de 18 la sută, procentul din România este mai mic, alarmant este că raportat la studiul anterior, la nivel naţional, se remarcă o dublare a prevalenţei consumului de droguri ilicite de-a lungul vieţii – 10% în 2011, faţă de 5% în 2007.

”Practic, necunoscute în România în 2007, substanţele noi cu proprietăţi psihoactive (SNPP), denumite generic etnobotanice, au avut un impact mare în rândul adolescenţilor din România. Astfel 5,3% dintre respondenţi au declarat consum de SNPP până la vârsta actuală. Prevalenţele ridicate ale consumului de SNPP de-a lungul vieţii, în ultimul an şi în ultima lună, plasează aceste substanţe printre cele mai consumate droguri în rândul elevilor de 16 ani din România anului 2011, alături de canabis / haşiş şi inhalante”, precizează Valer Merce, coordonatorul CPECA Sălaj, apreciind că disponibilitatea mare a acestor tipuri de substanţe pe piaţă, atât prin intermediul persoanelor care le comercializează, cât şi prin intermediul magazinelor on – line reprezintă unul dintre factorii care favorizează dezvoltarea acestui tip de consum.

În acest context, CPECA lansează proiectul „High – Informează-te!”, care îşi propune, în principal, informarea unui număr de 450 de tineri cu vârsta cuprinsă între 15 şi 16 ani din 15 unităţi de învăţământ ale municipiului Zalău privind riscurile şi consecinţele consumului de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive numite generic „etnobotanice”. Informarea va fi realizată atât de reprezentantul CPECA, dar şi de consilierii şcolari şi diriginţi. Proiectul include şi organizarea unui concurs între clasele participante şi premierea celor mai bune activităţi. Consiliul Judeţean Sălaj şi ATOP asigură finanţarea acestui proiect, iar ceilalţi parteneri sunt: Instituţia Prefectului , CJRAE-CJAP Sălaj, DJST, ISJ Sălaj şi Crucea Roşie – filiala Zalău.