Presiuni fara precedent asupra Greciei. “CEA MAI NECOOPERANTA TARA”, “CAL MORT” – caracterizarile FMI si Germaniei facute noului guvern de la Atena

18-03-2015 1 minut Sublinieri

Oficiali ai Fondului Monetar International (FMI) au spus colegilor lor din zona euro ca Grecia este cel mai necooperant stat cu care organizatia a avut de-a face de-a lungul celor 70 de ani de la infiintare, au declarat doua surse apropiate discutiilor, citate de Bloomberg.Intr-o scurta, dar aprinsa conferinta telefonica, oficiali ai FMI, ai Bancii Central Europene (BCE) si ai Comisiei Europene s-au plans ca reprezentantii Greciei nu vor sa aprobe extinderea acordului de bail-out convenita in februarie sau sa coopereze, au declarat sursele citate.

Oficiali din cadrul finantelor germane au spus ca a incerca sa convingi guvernul de la Atena sa realizeze un program economic riguros e ca si cand ai calari un cal mort, au mai dezvaluit sursele citate.

Liderii europeni se tem din ce in ce mai tare ca guvernul recalcintrantului Alexis Tsipras va forta Grexit-ul, in conditiile in care tara sa, in nevoie disperata de bani, refuza sa ia masurile care ar debloca ajutorul financiar necesar.

Tsipras isi pune mari sperante intr-o rezolvare a situatiei saptamana aceasta la Bruxelles, cand va avea o intalnire cu seful BCE, Mario Draghi, cu cancelarul Angela Merkel, cu presedintel Frantei, Francois Hollande si cu seful Comisiei Europene,  Jean-Claude Juncker.

Problemele financiare ale Greciei nu sunt provocate de Uniunea Europeană sau de Germania, ci chiar de clasa politică de la Atena. Este declaraţia ministrului german de Finanţe. Mai mult, oficialul de la Berlin spune că nimeni nu înţelege care sunt adevăratele intenţii ale actualului executiv elen.

Aflat la o dezbatere la Berlin, Wolfgang Schäuble a declarat că actuala conducere elenă nu spune adevărul atunci când sugerează că străinii sunt de vină pentru problemele cu care se confruntă ţara.

„Din cauza unor erori ale elitelor sale şi nu din cauza Europei, a Bruxelles-ului sau Berlinului, ţara a trăit cu mult peste posibilitățile sale, şi mai ales după ce a intrat în zona euro. Când Grecia trebuie să revină încet la realitate e foarte rău”, afirmă Wolfgang Schäuble, ministrul german de Finanţe.

Declaraţiile acide ale ministrului german vin la numai o zi după ce o dezvăluire făcută de presa germană a tensionat şi mai mult relaţiile dintre Berlin şi Atena.

Este vorba de un gest obscen făcut de Yanis Varoufakis la adresa Germaniei înainte ca acesta să devină ministru de Finanţe.

Grecia ar fi trebuit pur şi simplu să-şi anunţe falimentul în zona euro în 2010 şi să-i arate degetul Germaniei căreia să-i spună: puteţi rezolva acum problema singuri”, a spus Yanis Varoufakis, ministrul de Finanţe al Greciei, în urmă cu doi ani în Croația.

Germania nu pare a fi singura ţară care a început să-şi piardă răbdarea cu Grecia. Deşi a recunoscut că situaţia este dificilă, premierul Sloveniei a declarat că principiul solidarităţii are şi el limitele lui.

Şi ţara noastră este supusă măsurilor de austeritate. Facem tot ceea ce putem pentru a ne reduce deficitul bugetar şi a ne consolida finanţele publice. Din acest motiv, nu putem merge prea departe pe drumul solidarităţii pentru că am da un semnal greşit cetăţenilor şi plătitorilor noştri de taxe”, declară Miro Cerar, premierul Sloveniei.

Noul executiv elen a reuşit să ajungă cu greu la o înţelegere cu creditorii externi privind prelungirea ajutorului financiar. În schimb, conducerea Eurogroup a cerut introducerea unui set de reforme negociate la sânge. Noul ajutor acordat Greciei depăşeşte 7 miliarde de euro şi se extinde pe o perioadă de patru luni.


Categorii

1. DIVERSE, Germania, Grecia, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “Presiuni fara precedent asupra Greciei. “CEA MAI NECOOPERANTA TARA”, “CAL MORT” – caracterizarile FMI si Germaniei facute noului guvern de la Atena

  1. Asa ceva…

    http://www.hotnews.ro/stiri-international-19681401-inregistrare-video-trucata-despre-ministrul-grec-finante-televiziunea-germana-prezentatorul-explica-cum-procedat.htm

    Un prezentator de televiziune din Germania a recunoscut miercuri ca a trucat o inregistrare video cu ministrul grec de Finante Yanis Varoufakis a carei difuzare intr-o emisiune cu mare audienta duminica a starnit polemici pentru ca in ea inserase un gest obscen al acestuia la adresa Germaniei, scrie AFP.

    Jan Bohmermann, prezentator al unei emisiuni satirice de pe canalul public ZDF, explica intr-o inregistrare video online aparuta miercuri seara pe pagina de internet a emisiunii sale Neo Magazin Royale ca el a facut trucajul si explica cum a procedat.

    “Respirati profund, nu cadeti de pe scaune, trebuie sa fiti foarte curajosi!”, anunta prezentatorul. Urmeaza extrasul din controversata inregistrare video, facuta in 2013, in cursul unui festival la Zagreb.

    Ministrul, care denuntase duminica un “trucaj”, vorbeste intr-adevar despre “a-i arata un deget Germaniei”, dar gestul obscen nu apare in film.

    “Dar unde a fost, prin urmare, degetul (de onoare), nu exista nici un deget doamnelor si domnilor, a fost un trucaj intr-adevar? Cine falsifica lucruri de genul asta?”, se intreaba Bohmermann cu o o falsa candoare si “iata cum am facut”.

    El explica cum a reusit sa recupereze inregistrarea video de la colaboratorii festivalului la care participase Varoufakis in Croatia si cum a reusit sa-i insereze faimosul deget. Inregistrarea a fost apoi difuzata pe YouTube.

    Extrasul trucat a fost difuzat duminica seara intr-un talkshow politic cu mare audienta pe ARD, alt canal public al televiziunii germane, unde Yanis Varoufakis raspundea in duplex de la Atena intrebarilor lui Gunther Jauch, prezentator foarte cunoscut in Germania.

    Difuzarea acestor imagini, denuntate imediat drept fals de catre ministrul vizat, a indus o raceala suplimentara in emisiunea deja incordata, in timp ce Berlinul si Atena au dispute in legatura cu politica economica greaca si cu viitorul Greciei in zona euro. Jauch a promis sa verifice veridicitatea inregistrarii.

  2. Exact. Acum voiam sa pun si eu aici linkul cu explicatiile celor care l-au facut. O multime de lucruri de invatat despre manipulare. De aceasta data adevarul a fost lasat sa iasa la iveala, in sutele de cazuri asemanatoare n-o sa stim niciodata…

  3. @marian:

    Da, oricum Varoufakis a fost prelucrat bine de tot. Mai intai a fost episodul Paris Match, unde el insusi si-a dat concursul, neavand abilitatea de a-si da seama ce va insemna, dpdv al PR-ului, acel pictorial. Ma indoiesc ca redactorii revistei nu aveau stiinta si nu realizau impactul, in schimb. Apoi, a urmat episodul “the finger”, devoalat acum.

  4. Si asta contrasteaza f. mult cu atitudinea UE fata de Ungaria.
    In timp ce Ungaria nu doar s-a opus verbal politicilor neo-liberale dar chiar a trecut la fapte, la nationalizari, etc, Greciei nu i se permite sa faca fronda. Sigur, ar fi diferente intre una si alta, dar ideea e cam aceeasi.

    Cit despre Slovenia…. ma mir ca nu i-o fi si rusine. Slovenia a fost singurul caz din Centrul si Estul Europei care NU a aplicat politicile “de piata” salbatice impuse de UE. Si cu f. mult succes. Ei au fost printre cei mai putin afectati de criza, de altfel. Si au cam fost lasati in pace. Si ei.

    Ori asta arata cit de planificata este dezmembrarea statului national clasic: unde trebuie sa se intimple, in ce masura trebuie sa se intimple, unde se accepta si incurajeaza dizidenta si unde dizidenta trebuie zdrobita. Si cred ca in cazul Greciei la asta se va ajunge: la zdrobirea ei.

  5. In 1979 ayatolahul Komeini alunga de la putere regimul “pro-occidental” al sahului Mohamad Reza Pahlavi, care transformase Iranul in vasal al SUA, inca din anii 50.
    Raspunsul SUA a venit imediat: dictatorul irakian Sadam Husein a fost incuraja sa declanseze un razboi contra Iranului, razboi ce a durat vreo 10 ani si s-a sondat cu milioane de victime; spre sfarsitul razboiunlui, Irakul a folosit si arme chimice pt a evita infrangerea, dar “comunitatea internationala” a inchi ochii.

    Tentativa de a obtine independenta de catre greci – daca va fi efectiva- s-ar putea solda cu represiuni similare din partea SUA: o incurajare a Turciei de a interveni militar, dupa cum profeteteste sf Paisie Aghioritul…

  6. http://www.capital.ro/grecia-va-veni-cu-o-lista-completa-de-reforme-atena-cere-rusiei-arhive-pentru-obtinerea-de-reparatii-de-razboi.html

    Grecia va prezenta “o listă completă de reforme precise în următoarele zile”, au anunţat într-un comunicat instituţiile europene în noaptea de joi spre vineri, după o reuniune asupra salvării financiare a ţării, informează AFP.

    Grecia va stabili reformele, iar angajamentele asumate în cadrul Eurogrupului din 20 februarie au fost reafirmate, cu scopul “de a încheia cât mai curând posibil” şi “într-un spirit de încredere reciprocă”, adaugă declaraţia publicată după o întâlnire de mai mult de trei ore consacrată Greciei, la care au participat cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande.

    La această reuniune, organizată la cererea primului ministru grec Alexis Tsipras de preşedintele Consiliului Donald Tusk pe marginea summitului celor 28 la Bruxelles, au participat de asemenea preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker şi cei ai BCE Mario Draghi şi Eurogrupului Jeroen Dijsselbloem.

    “Nu am discutat despre cifre sau angajamente specifice”, a declarat Angela Merkel într-o conferinţă de presă.

    “Liderilor greci li s-a cerut să fie mai precişi asupra reformelor şi ca acestea să fie prezentate mai repede decât era prevăzut”, a explicat la rândul său Hollande, insistând că “noţiunea de accelerare a fost dorită şi de unii şi de alţii”.

    “Discuţiile politice au loc la Bruxelles, misiunile de verificare la Atena”, precizează textul instituţiilor, indicând că “Eurogrupul este gata să se întâlnească din nou cât mai curând posibil”.

    Pentru prim-ministrul grec Alexis Tsipras, mini-summitul organizat joi seară trebuie să permită o “discuţie preliminară pentru a identifica punctele comune şi divergenţele” dintre Atena şi partenerii săi.

    În acest punct cel puţin, Atena şi Berlinul sunt de acord. “Să nu vă aşteptaţi la o soluţie”, a avertizat cancelarul german Angela Merkel. Aceasta a precizat că “nu există niciun motiv să se dea bătută”, în timp ce timpul presează pentru a evita asfixia financiară a Greciei şi riscul ca Atena să părăsească zona euro.

    Tsipras urmează să fie primit pentru prima dată la Berlin luni de Angela Merkel, în timp ce climatul a devenit tensionat între cele două capitale.

    Grecia a cerut oficial Rusiei documente de arhivă privind ocupaţia germană, care ar putea ajuta la obţinerea reparaţiilor de război de la Germania, a anunţat copreşedintele Comisiei mixte ruso-elene de colaborare economică, industrială şi tehnico-ştiinţifică, vice-ministrul grec al Apărării Costas Isihos, într-un interviu pentru agenţia Sputnik, relatează RIA Novosti.

    Isihos a purtat discuţii joi la Moscova cu preşedintele rus al comisiei mixte, ministrul transporturilor Maksim Sokolov.

    “A fost o întâlnire foarte productivă. Am avut de asemenea posibilitatea de a transmite cererea oficială a guvernului grec şi Ministerului Apărării ca Russia să ne pune la dispoziţie documente de arhivă, în cazul în care există în arhivele Federaţiei Ruse, ce ar putea ajuta eforturile ţării noastre de a compensa prejudiciile civile, morale şi economice suferite de ţara noastră în timpul ocupaţiei din 1941-1944 de către nazişti şi Wehrmacht”, a declarat Isihos.

    Potrivit lui Isihos, “copreşedintele rus a acceptat cererea şi a transmis-o şefului departamentului arhivei centrale a Ministerului rus al Apărării Oleg Pankov, care este responsabil pentru arhive”. “În următoarele zile voi primi răspunsul”, a adăugat el.

    În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Grecia a luptat împotriva Germaniei hitleriste şi a fost una dintre ţările care au suferit cel mai mult din cauza nazismului. După război, în temeiul Convenţiei din 1960, Grecia a primit de la RFG despăgubiri în valoare de 115 milioane de mărci, aminteşte RIA Novosti, în pagina electronică rusă.

    Întrebat despre suma pe care Grecia intenţionează să o ceară Germaniei în contul reparaţiilor, Isihos a spus că în momentul actual solicitările financiare nu sunt înregistrate oficial. Dar acest lucru, în opinia sa, ar trebui să fie precedat de “partea morală şi civilizată”, restabilirea adevărului istoric şi a memoriei.

    “Preşedintele Consiliului naţional pentru reparaţii Manolis Glezos a spus că deja se lucrează la cerinţele financiare care se referă la împrumutul de ocupaţie, reparaţii pentru victimele în rândul populaţiei civile şi la peste 10 mii de situri arheologice”, a declarat Isihos.

    Anterior, mass-media din Grecia a relatat că potrivit experţilor, pentru distrugerea infrastructurii în timpul ocupaţiei Germania ar trebui să plătească 108 miliarde de euro fără dobândă la preţuri curente. În plus, Germania a scos aurul şi banii din Banca Greciei, aşa-numitul “împrumut de ocupaţie” care acum ar costa 54 de miliarde de euro. Potrivit istoricilor, toate fondurile scoase sunt trecute în registrele bancare. Cu dobândă, sumele ajung la 500 de miliarde de euro.

    În parlamentul grec a fost creată cu câteva zile în urmă o comisie specială care se va ocupa de problemele reparaţiilor pentru ocupaţia germană.

    Germania afirmă că îşi recunoaşte doar responsabilitatea politică şi morală pentru trecut şi nu intenţionează să plătească despăgubiri.

    Mass-media germană s-a dezlănţuit asupra Greciei cu atacuri în legătură cu cererea ei de despăgubiri pentru ocupaţie, adaugă RIA Novosti.

  7. […]
    “Protestul este format din organizatii si formatiuni de stanga din Europa, printre care se numara si activisti ai partidului Syriza din Grecia si Podemos din Spania. “Blockupy” este indreptata impotriva masurilor de austeritate luate de Comisia Europeana, impotriva Bancii Centrale Europene si impotriva Fondului Monetar International.”
    […]

    Sursa: https://pietrelevorbesc.wordpress.com/2015/03/20/revolte-in-germania-ce-au-ca-tinta-banca-centrala-europeana-si-fmi/

  8. Pingback: LIDERII EUROPENI DISCUTA DESPRE IESIREA GRECIEI DIN UE. In timpul negocierilor, premierul grec a vizitat Rusia. CUM SE VA RESIMTI GREXITUL IN ROMANIA? | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: CRIZA GRECIEI. FMI si Comisia Europeana vor TAIEREA PENSIILOR, respingand IMPOZITAREA BOGATILOR | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: ARHIEPISCOPUL IERONIM al Greciei indeamna, implicit, pentru un vot DA la REFERENDUM. Relatari contradictorii din Muntele Athos: unii monahi il invoca pe SFANTUL PAISIE AGHIORITUL pentru un VOT DA, altii cer poporului grec sa VOTEZE NU | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: REFERENDUMUL DIN GRECIA E VALID – REZULTATE LIVE. Estimarile dau un usor avans TABEREI ANTI-TROICA. Guvernul TSIPRAS – CALUL TROIAN al RUSIEI sau al SUA? | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: “GRECIA – LABORATOR DE TESTARE A AUTORITATII” – discursul lui Tsipras in Parlamentul European/ Seful liberalilor europeni face agenda “reformelor” grecesti: “REDUCETI SECTORUL PUBLIC, PRIVATIZATI BANCILE, REDUCETI
  13. Pingback: “GRECIA – LABORATOR DE TESTARE A AUSTERITATII” – discursul lui Tsipras in Parlamentul European/ Seful liberalilor europeni face agenda “reformelor” grecesti: “REDUCETI SECTORUL PUBLIC, PRIVATIZATI BANCILE, REDUCET
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare