NOUL OM AL IDEOLOGIEI LGBT/ Peste 2000 participanti la MARSUL VIETII din Cluj. Indemnul IPS Andrei/ JIHADUL HOMOSEXUAL declansat impotriva Dolce&Gabbana/ Activist LGBT fara perdea: “AM VENIT SA VA INDOCTRINEZ COPIII”/ Papa Francisc ia masa cu TRANSSEXUALI/ Retelele sociale si problemele de cuplu

22-03-2015 15 minute Sublinieri

geopolitical-child-watching-the-birth-of-the-new-man-1943

  • Doxologia:

Nicolae Pintilie: Se dorește crearea unui „om nou”?

Toate ideologiile care au lăsat o amprentă în istorie au avut ceva în comun: și-au dorit crearea unui „om nou”. Revoluția franceză, iluminismul, fascismul și nazismul, apoi comunismul, toate și-au bazat influența asupra lumii pe o teorie: pentru ca societatea să funcționeze, este nevoie de un alt om – de un om nou. Zeci de mii de pagini au fost scrise de către filosofi, antropologi, sociologi, psihologi, în slujba acestei cauze. Se urmărea inocularea aşa-zisei ideologii creatoare în mintea oamenilor, mai ales a tinerilor. Lupta era dusă pentru formarea, de lungul mai multor generații, a unei noi gândiri sociale, economice sau politice, ce urma să înlăture tot răul existent în lume, prin purificarea societății de elementele nocive.

În toate aceste sisteme doritoare de un nou om, automat s-a declanșat un zid despărțitor între cei capabili de înnoire și paria. Este suficient să ne amintim de ideologia nazistă a rasei pure, din care să se dezvolte omul nou – fenomen ce a lăsat în urmă milioane de victime din rasele… impure. Peste toate s-a așezat praful istoriei. Legile moderne au interzis folosirea sintagmei „omul nou” și parcă lumea a uitat. Dar, nu de tot. Subtil și aproape insesizabil, un vânt călduț ce bate dinspre occident își dorește, de la zi la zi, un om nou. Mai precis, o familie nouă, eliberată de „cătușele tradiționalului și ale religiei”.

Trăitor într-o societate creștină, în care familia a fost văzută dintotdeauna în prelungirea dumnezeieștii Liturghii, poporul român nu-și poate închipui ca omul să se nască, să trăiască și să se împlinească, în afara acestei instituții sacre – familia. De aceea, este cunoscută expresia „să intri în rândul oamenilor”. Se referă la faptul că tânărul devine om, în sensul adevărat al cuvântului, doar în momentul în care își formează o familie.

Deși nu se recunoaște, astăzi singurul mare război care se poartă la nivel mondial este împotriva familiei ca instituție sfântă, în care omul îl respiră de Dumnezeu și trăiește o „viață în Hristos”, așa cum sublinia Sfântul Nicolae Cabasila. Sub masca protejării drepturilor omului, a minorităților de orice natură ar fie ele, familia este ținta ultimă. Acest lucru, deoarece valorile împărtășite în acest mediu deranjează o societate în care singura valoare este libertinajul – „Tu ești dumnezeu”!

La început de mileniu III, ne aflăm în pragul unei revoluții sociale care propovăduiește o doctrină a egalității. Sub acest acoperiș ce sună bine din punct de vedere social, lumea se îndreaptă tocmai spre conturarea unui om nou. Individul trebuie să se elibereze de constrângerea moralei. Tot ceea ce contează pentru omul nou este egalitatea – pentru ca celălalt, indiferent de înclinațiile sale, să nu se simtă discriminat. Așadar, omul nou, în numele egalității tinde să desființeze granița sexuală dintre bărbați și femei. La orice click ne sunt propuse modele de bărbați care iau estrogen, ca să arate mai puțin a bărbați, de femei care iau  testosteron, pentru a fi mai puțin femei. Vocea bărbaților se feminizează, iar cea a femeilor devine mai masculină. Undeva, pe la mijloc, apare noul prototip uman: nici bărbat, nici femeie – omul nou.

Aspectul biologic devine irelevant în definirea sexului ființei umane, identitatea sexuală fiind dată de ceea ce crede omul în mintea lui, nu de natura lui biologică. Cu alte cuvinte, mintea, nu fizicul, creează realitatea sexuală. Se ne amintim doar de bărbatul-femeie cu barbă, câștigător al unui cunoscut concurs muzical european!

Parcă nu ne vine să credem că se dorește conturarea unui om nou. Tindem să categorisim totul cu afirmația „teorii ale conspirației”. Așa o fi? Argumentele luptei se pot vedea și se pot pipăi pe hârtia legilor europene care, vrând nevrând, ni se vor introduce în legislația națională, dacă nu cumva schimbă Dumnezeu istoria.

Proiectul de lege Zuber, depus la Parlamentul European în luna martie 2014, sub masca „teoriei genului și a familiei cu o compoziție diversă”, pregătește contextul ca, pe viitor, în certificatul de naștere, rubrica „sexul copilului” să fie suplinită de o liniuță! Pentru ca, nu cumva la maturitate, un om, deși bărbat în toată firea, să fie ofensat că-i este atribuit sexul „bărbătesc”, deși el și-ar fi dorit să fie „femeiesc”!

În Marea Britanie, parlamentul deja a lansat o lege care permite „crearea” de copii cu trei „părinți” ori cu  trei „părți contractante”. Iar în certificatul de „creare” va fi menționat modul în care copilul a văzut lumina lumii, dintr-un uter natural ori dintr-un uter artificial. Unele dintre aceste lucruri deja se petrec sub ochii noștri, tăinuite bine de către o presă prea ocupată cu alte subiecte fierbinți.

Statul american California a modificat în anul 2014 legislația, eliminând termenii de „mamă” și „tată”. În Canada, deja unii părinți au cerut să nu fie menționat sexul biologic al copilului în certificatul de naștere. Când va crește, el va decide singur ce sex preferă. Iar dacă se răzgândește, va avea drept la un nou certificat de naștere. New York Times scria, la început de 2015, despre un studiu desfășurat și reactualizat în Universitatea Vermont. Conform comunicatului, pentru a nu leza identitatea de gen, se permite studenților să-și prezinte identitatea în cinci categorii: „el”; „ea”; „ze” – nici el, nici ea; „ele” – identități sexuale multiple și prin numele de familie.

Se prea poate ca și rubrica părinților din certificat să fie modificată. În loc de părinți să avem „părți contractante”, adică donator de material genetic, mamă surogat, părinții care au achitat financiar procedeul zămislirii și alți actori ai piesei de teatru ce devine viața dăruită de Dumnezeu unui prunc.

Pomenea cineva, zilele trecute, despre o bunică ce și-a născut propriul nepot! A fost inseminată artificial cu produsul rezultat în urma fertilizării unui ovul donat, cu materialul genetic al fiului său – fiu ce avea o altă orientare sexuală. Declarația ei era: „Bebelușul nu are nicio legătură biologică cu mine, este doar nepotul meu!”. Totuși, ea a fost și mamă și bunică în același timp. Nu vi se pare că începem să vorbim despre un om nou? Păi, cum credeți că va crește acel copil cu un tată-frate de altă orientare sexuală și cu o bunică-mamă, doi în unul? O să mai creadă în familia formată din bărbat și femeie, așa cum a dăruit-o Dumnezeu?

Nu este o glumă, este pura realitate a ceea ce ni se pregătește. Știți ce este cel mai grav? Nouă nu ni se par în regulă toate aceste fapte sociale și le considerăm dereglări și abateri de la morală, religie sau etică. Însă, care credeți că va fi opinia copiilor sau a nepoților noștri? Nu cumva una de acceptare a fenomenelor sau chiar una de aderare la aceste păreri, pentru că asta au văzut încă din vremea prunciei? Și, iată cum se conturează omul nou…

Dacă doctrinele amintite din secolul al XX-lea nu au reușit mare lucru cu impunerea unui om nou, gluma la care noi astăzi zâmbim are mari șanse să izbândească! Să ne gândim la situația în care un descendent al nostru va fi bătaia de joc a întregii societăți: „Preistoricule și demodatule… vrei să te căsătorești și să ai o familie?”.

Este posibil ca acest scenariu să fie doar o imagine creată de mintea unui tată fără prea multe ocupații reale… În același timp, este un vis posibil, în care cred multe fundații și instituții pseudo-umaniste.

Soluția salvatoare pentru noi? Simplă. Să ne ținem copiii și nepoții alături! Lângă conștiința familiei, a mesei în comun, a poveștii de seară citite în familie, a rugăciunii comune și, nu în ultimul rând, a familiei – continuare a dumnezeieștii Liturghii!

IPS Andrei apare in primele 3 minute ale video-ului

Peste două mii de persoane au manifestat sâmbătă în Piața Unirii împotriva avortului, în cadrul unui eveniment intitulat ‘Marșul pentru viață’, care a fost organizat de asociații care fac parte din mișcarea Pro Vita și de mai multe instituții religioase.

Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuț, și episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, le-au adresat participanților la marș mesaje menite să-i convingă de importanța vieții. Andrei Andreicuț a vorbit în discursul său și despre scăderea numărului de nașteri din România, transmite Agerpres.

‘Scopul acestui marș este acela de a binecuvânta viața. Dumnezeul nostru este Dumnezeul vieții, nu al morții. În cea mai importantă slujbă de peste an, în slujba Învierii, se citește o Evanghelie, de la Ioan, și acolo se spune că la început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu. Toate cu El s-au făcut. El este viața. Și atunci realizăm de ce noi binecuvântăm viața, pentru că Domnul nostru Iisus Hristos ne învață să ocrotim viața. Și literatura laică, gândindu-se la gingășia unei ființe umane care vine pe lume, folosește metafore extraordinare. Vă dau doar una: născut dintr-un crâmpei de soare și o fărâmă de pământ, firul curat, gingaș și sfânt îmbobocește și dă-n floare. Și atunci cine suntem noi să omorâm bobocul, să nu mai poată înflori?‘, a declarat mitropolitul Andrei Andreicuț.

Episcopul Florentin Crihălmeanu a venit la eveniment, însoțit de o serie de enoriași, direct de la slujba Liturghiei pe care a ținut-o în Catedrala ‘Schimbarea la față’.

‘Ne aflăm în această zi superbă de primăvară, pentru că primăvara prin excelență simbolizează viața. Am ieșit cu credincioșii de la Sfânta Liturghie și, bineînțeles, sunt și alte culte și confesiuni prezente, pentru că vrem să transmitem un mesaj cetățenilor orașului nostru și întregii lumi. Sunt peste 60 de localități în care are loc acest Marș pentru viață. Bunul Dumnezeu a dat lui Adam acea suflare de viață. Viața are o origine sacră. Omul nu este stăpânul vieții. Omul poate apăra sau distruge viața, este o alegere care ține de discernământul său personal’, a declarat episcopul Florentin Crihălmeanu.

După ce au ascultat toate discursurile vorbitorilor, participanții au pornit într-un marș prin Cluj-Napoca. Manifestanții aveau asupra lor pancarte cu mesaje pro viață, precum: ‘Viața este importantă’, ‘Viața începe în momentul concepției’, ‘Regret că nu am devenit părinte’, ‘Lăsați copiii să trăiască’.

La eveniment au participat persoane de diferite confesiuni, precum și preoți de la biserici din oraș.

„Marșul pentru viață” a fost special organizat în apropierea zilei de 25 martie, când credincioșii sărbătoresc Buna Vestire. De asemenea, „Marșul pentru viață” încheie un alt eveniment, care a început la jumătatea lunii februarie, în cadrul căruia credincioși din mai multe confesiuni au inițiat o campanie de rugăciune pentru scăderea avorturilor. Timp de 40 de zile aceștia s-au rugat în fața Clinicii de Obstetrică-Ginecologie ‘Dominic Stanca’ din Cluj-Napoca pentru scăderea numărului de avorturi.

Acest tip de campanie a fost inițiat în urmă cu 10 ani în SUA iar anul acesta a avut loc, pentru prima dată, și într-un oraș din România, la Cluj-Napoca.

Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, a vorbit, sâmbătă, în cadrul unui “marş pentru viaţă” desfăşurat la Cluj-Napoca, despre “împuţinarea naşterilor” din România şi a spus că, dacă se doreşte redresarea situaţiei, “ar trebui ca fiecare familie tânără să aibă măcar trei copilaşi”.

Participanţii la “Marşul pentru viaţă” – peste 2.000 de persoane, conform organizatorilor – s-au adunat, sâmbătă, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, având bannere cu mesaje precum “Lăsaţi copiii să trăiască”, “Viaţa începe în momentul concepţiei”, “Spune «da» vieţii”, “Preţuieşte viaţa”, “Un copil e o bucurie”, “«Da» vieţii, «nu» avortului”, “Fiecare viaţă este un dar de la Dumnezeu”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, a ţinut un discurs în faţa celor prezenţi, vorbind despre “împuţinarea naşterilor” din România şi spunând că, dacă se doreşte ca lucrurile să se redreseze pe plan social, “ar trebui ca fiecare familie tânără să aibă măcar trei copilaşi – unul pentru tata, unul pentru mama şi celălalt pentru biserică şi pentru ţară”.

“Scopul acestui marş este de a binecuvânta viaţa. Dumnezeul nostru este al vieţii, nu al morţii”, a spus IPS Andrei Andreicuţ.
La rândul său, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a afirmat că prin participarea la marş vrea să transmită

sursa foto: ziuadecj.ro

sursa foto: ziuadecj.ro

clujenilor un mesaj privind importanţa vieţii.

“Viaţa are o origine sacră, iar omul nu este stăpânul vieţii. O poate apăra sau o poate distruge. Dumnezeu nu a creat moartea, ci viaţa, iar noi, oamenii, suntem chemaţi să o apărăm. Noi luptăm pentru viaţă, pentru cei care nu au glas să îşi apere viaţa. Marşul este pentru viaţă, de la începutul ei pe cale naturală, până la sfârşitul ei pe cale naturală. Suntem şi împotriva acestui păcat care este avortul, făcut deliberat, fără nicio motivaţie”, a spus episcopul greco-catolic.

Cristian Borz, unul dintre organizatorii marşului desfăşurat sub sloganul “Fiecare viaţă este un dar”, a afirmat că scopul manifestării a fost “susţinerea dreptului la viaţă pentru toate fiinţele umane, începând cu momentul concepţiei şi până la moartea naturală”.

“Marşul a fost şi unul împotriva avortului, dorim ca familiile să aducă pe lume copii, iar aceştia să trăiască în familiile în care s-au născut”, a menţionat el.

Marşul a fost organizat de o fundaţie din Cluj-Napoca şi de reprezentanţii mai multor culte religioase. El s-a desfăşurat în zona centrală a oraşului şi a durat o oră.

A doua zi din Săptămâna pentru viaţă (18-26 martie 2015), manifestare organizată în Arhiepiscopia Iaşilor de Departamentul Pro Vita al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei,  a fost marcată de Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) – filiala Iaşi, printr-o conferinţă cu titlul „Copiii salvaţi de la avort – mărturisitori pentru noi în faţa lui Dumnezeu“.

Întâlnirea, ce a avut loc la Muzeul Unirii, l-a avut ca invitat pe părintele Radu Brînză, coordonatorul Departamentului Pro Vita – Iaşi şi preot paroh la Biserica „Sfântul Haralambie“.

Introducerea în tema conferinţei a pornit de la felul cum se raportează relaţia nostră la Dumnezeu, la cel de lângă noi şi la noi înşine. Luând pe rând cele trei direcţii, părintele conferenţiar a accentuat relaţia pe care o are o mamă cu copilul ei, în care se realizează maximul de iubire firească. Acestă iubire trebuie să fie curată şi jertfelnică, exprimată în asumarea rolului de mamă, în rugăciune înaintea lui Dumnezeu şi în dorinţa de a avea copilul ca dar unic de la Dumnezeu.

Printre alte idei, părintele invitat a făcut referire şi la diferitele moduri în care oamenii reacţionează atunci când află că urmează să aibă un copil: se roagă, îl iubesc sau îl urăsc pe prunc, şi-l imaginează cum arată, nu-l doresc, dar îl lasă să se nască, sau, cel mai grav, îl omoară prin avort. Pruncii care sunt salvaţi de la avort vor avea cuvânt bun înaintea lui Dumnezeu pentru cei care i-au salvat, căci aceştia au realizat „cel mai măreţ gest, asemeni jertfei Mântuitorului, care este modelul nostru principal. Copiii salvaţi vor fi o mare binecuvântare“, a subliniat părintele Radu Brînză.

Spre final, invitatul  a răspuns la o serie de întrebări adresate de tinerii prezenţi, care au dorit să afle, printre altele, şi cum ar putea salva o femeie, care nu este credincioasă, de la a face avort. Răspunsul a fost unul bazat pe experienţa de preot în maternitate, dar şi de duhovnic, anume că „omul e dator să spună, iar lucrarea din sufletul părinţilor o va face Dumnezeu, cu harul Său“.

Conferinţa s-a încheiat cu o poză de grup şi cu dorinţa părintelui de a fi şi pe viitor în mijlocul tinerilor, de a colabora cu ei în diverse activităţi pentru viaţă. (Sorina Nicoleta Hîngănescu)

Marea Britanie a trădat unul din puținele principii etice fundamentale pe care lumea pare încă să-l mai păstreze la rang de intangibilitate: prohibiția manipulării identității genetice a persoanei.

În urma votului din cele două camere ale Parlamentului britanic, ultimul dat în februarie, clinicile de fertilizare vor putea să deruleze procedura numită „donație mitocondrială”.

Copiii creați prin fertilizare in vitro ar avea astfel material genetic provenit de la 3 părinți biologici – mama, tatăl și un donator femeie. Aceasta pentru a preveni ca mama să „dea” copilului o boală mitocondrială, care se transmite genetic pe linia feminină. Procedura presupune folosirea unui ovul donat în care se introduce nucleul ovulului prelevat de la mamă. Ovulul modificat va fi apoi fertilizat in vitro cu gameții masculini ai tatălui.

Am descris pe larg aici.

Procedura este invazivă și foarte riscantă – și nu este clar ce efecte va avea transferul mitocondrial asupra copilului astfel creat sau a generațiilor ulterioare. Este, așadar, o premieră absolută, cu consecințe imposibil de prevăzut.

Prin noua legislație, Marea Britanie trădează consensul mondial cu privire la intangibilitatea genomului uman. Faptul că se creează ființe umane prin utilizarea de material selectat de la diverse persoane este primul și cel mai important pas către crearea de „copii la comandă”.

Așa cum este mereu cazul în controversele etice care înconjoară avansul tehnologic, industria reproducătoare folosește exemple extreme și care produc empatie pentru a-și avansa agenda (întocmai cum legalizarea avortului a început cu exemplificarea cazurilor de sarcini provenite din viol sau incest).

Este foarte clar că, după ce va trece șocul public provocat de noutatea absolută și de brutalitatea acestei noi intervenții asupra opiniei publicului în ce privește rostul și natura actului concepției, utilizările manipulării genetice se vor extinde la alte boli pentru ca în cele din urmă să devină disponibile oricui va avea capacitatea financiară să le ceară.

Nimeni aflat în deplinătatea facultăților sale mintale nu va crede că industria FIV a investit ani de eforturi, fonduri imense și lobby asiduu doar pentru a ajuta câțiva oameni care suferă de o boală genetică rară. Este evident că situația bolilor mitocondriale este doar o breșă în zidul inviolabilității genomului uman. Odată ce aceasta este acceptată, toate restricțiile legale vor fi eliminate, una câte una.

O lume în care unii se pot juca cu patrimoniul genetic al altora este o lume în care respectul pentru demnitatea umană este complet anulat. Ideea noastră despre demnitatea umană riscă să fie spulberată de o lege care permite obținerea de copii după o anumită rețetă, la bunul plac al părinților (ceea ce ne aduce din nou la ideea că, în ciuda a ceea ce se crede, NU EXISTĂ un „drept al omului” la a avea copii, în înțelesul juridic al termenului de drept).

Accetarea noii tehnologii este similară sau chiar mai rea decât acceptarea sclaviei. Dacă un sclav se poate totuși elibera de opresorii săi, un „copil fabricat” nu va putea vreodată să scape de identitatea genetică impusă de alții.

Cu noua lege, Marea Britanie se pune în coada listei țărilor lumii în ce privește respectul pentru principii bioetice vechi de când lumea. Poate la același nivel cu Coreea de Nord. Va fi acum o sarcină urgentă pentru comunitatea internațională, în particular pentru Consiliul Europei și UE, să cheme la ordine și să ceară legiuitorilor britanici măcar un nivel minim de respect față de decență.

Un scandal nebănuit a tulburat lumea modei și a celebrităților fără frontiere. Aflați într-un moment de sinceritate, creatorii Dolce&Gabbana (homosexuali) și-au spus părerea despre cum ar trebui să arate o familie normală. Conform celor doi italieni, un copil nu trebuie să crească în “familiile” homosexuale, deoarece nu există așa ceva; singura familie este cea tradițională, între un bărbat și o femeie. “Viața are o curgere naturală, sunt lucruri care nu ar trebui schimbate”, au declarat cei doi, într-un interviu în care au atacat metodele artificiale, inclusiv adopțiile, prin care cuplurile de același sex își procură copii. De aici nu a mai fost decât un pas până să înceapă jihadul homosexualilor împotriva celor doi designeri. Elton John s-a plasat în fruntea cruciadei roz și a îndemnat lumea să boicoteze produsele D&G. Alte vedete de mucava au rostogolit mesajul, astfel încât să audă tot universul de grozăvia lui Dolce și Gabbana.

Doar că italienii nu s-au lăsat intimidați și au ripostat. Stefano Gabbana l-a numit pe Elton John “fascist” și “taliban”, nu înainte de a argumenta: “Predici înțelegere, toleranță, iar apoi îi ataci pe alții? Doar pentru că cineva are o altă opinie? Este ăsta un fel democratic sau luminat de a gândi? Este ignoranță, deoarece ignoră faptul că altcineva ar putea avea o opinie diferită și că opiniile trebuie respectate, așa cum este respectată și opinia lui”. D&G nu au nicio șansă în războiul mediatic pornit de Elton John&co., dar gestul lor merită scos în evidență, mai ales într-o lume în care conformismul bovin trece drept curaj și toleranță, iar anormalitatea subminează firescul. […]

O activistă a mișcării LGBT a lăsat la o parte inhibițiile și, într-un editorial publicat în Hufftington Post, a spus lucrurilor pe șleau: “am venit să vă îndoctrinez copiii și nu-mi pare rău deloc pentru asta”. Cu alte cuvinte, poveștile despre toleranță, diversitate și alte istorii bune de aruncat în ochii naivilor nu sunt altceva decât o mascaradă stupidă pentru programarea copiilor într-o direcție contra naturii. “Am fost într-o campanie continuă de a încerca să schimb gândurile oamenilor despre noi. Vreau să-i fac să fie ca noi. Acesta este în mod clar scopul meu”, a declarat activista care este “transgender”, adică a trecut sau este pe cale de a trece de la statutul de femeie la cel de bărbat. Aberațiile, însă, nu își schimbă statutul chiar dacă sunt mărturisite. Pot doar să-i facă pe cei mai puțin exersați în războaiele culturale să realizeze încotro se îndreaptă programul de destabilizare socială. […]/ integral la sursa

  • ActiveNews: 

Papa Francisc, la masă cu transsexualii

Papa Francisc nu încetează să uimească. Fie prin declarații, fie prin acțiuni. Presa din Italia comentează în aceste zile gestul Papei, care a decis să ia prânzul alături de 10 transsexuali, în închisoarea Poggioreale.

Sâmbătă, 21 martie, 10 transsexuali vor lua masa de prânz alături de Suveranul Pontif. Informația a fost confirmată de site-ul Vatican Insider, citat de today.it.

Papa argentinian va merge la închisoarea Poggioreale, unde va sta la aceeași masă alăuturi de transsexuali, homosexuali și bolnavi de SIDA. Mâncarea va fi pregătită chiar de deținuți. Și, deși in programul oficial al vizitei Suveranului Pontif la această închisoare nu era inclusă și luarea dejunului, acesta a insistat să ia masa cu deținuții.

La începutul anului, presa din Spania dezvăluia că Papa Francisc a primit în audiență privată, la Vatican, un transsexual spaniol, însoțit de logodnică. Transsexualul, Diego Neria Lejarraga, ex femeie, îi scrisese în urmă cu un an Suveranului Pontif, plângându-se că este ostracizat de Biserica din orașul său, Plasencia, după ce a ales să devină bărbat.

În toamna anului trecut, un document al Vaticanului, numit de unii și Conciliul III, pleda pentru o atitudine foarte deschisă față de homosexuali. Mai mult, fapt fără precedent, documentul Vaticanului manifestă o cvasi-recunoaștere a uniunilor homosexuale: „Fără a nega problematicile morale legate de uniunile homosexuale, luăm act că există cazuri în care sprijinul reciproc până la sacrificiu constituie un ajutor prețios în viața partenerilor.”

O femeie crescută de două lesbiene a scris Americii: Încă o mamă nu a putut să-l înlocuiască pe tatăl pierdut. Nu susțin căsătoria gay

Heather Barwick, o femeie crescută de o mamă lesbiană și partenera ei, a scris un mesaj comunității homosexuale în care se pronunță împotriva căsătoriei între persoane de același sex, informează Yahoo.

În eseul, „Dragă comunitate gay, copiii voștri suferă„, Heather Barwick afirmă că propria experiență, crescută fără tată, o face să fie împotriva căsătoriei homosexuale.

Ea însăși mamă a patru copii, Barwick a publicat eseul său în The Federalist: „Vă scriu pentru că am decis ‘să ies din dulap’: nu susțin căsătoria între persoane de același sex. Dar poate că nu e pentru motivele pe care le credeți voi. Nu sunt împotrivă pentru că sunteți gay. Vă iubesc foarte mult. Însă e vorba de însăși natura relației între persoane de același sex”.

În eseu, ea explică faptul că mama sa l-a părăsit pe tată când ea avea doi ani. „Partenera ei m-a tratat ca pe copilul său. Împreună cu ea, am moștenit și pe prietenii lor din comunitatea homosexuală”, notează ea.

La început, a „moștenit” și convingerile mamei sale, dar între timp și-a schimbat opinia în privința căsătoriei între persoane de același sex.

„Căsătoria între persoane de același sex sustrage copilului posibilitatea de a avea o mamă și o tată, în timp ce îi spune că acest aspect nu contează. Că e totul la fel. Dar nu este. Mulți dintre noi, mulți dintre copiii voștri sunt în suferință.Absența tatălui meu din viața mea a creat un gol imens. În fiecare zi tânjeam după el. O iubeam pe partenera mamei mele, dar încă o mamă nu a putut să-l înlocuiască pe tatăl pierdut”, a scris ea.

Cum era de așteptat, instituțiile care susțin căsătoria homosexuală afirmă că argumentele ei nu sunt valide, pentru că suferința ei nu este relevantă în ceea ce privește drepturile civile ale persoanelor gay.

Heather Barwick a semnat și scrisoarea de susținere a celebrilor designeri homosexuali, Dolce & Gabbana, care au afirmat că nu susțin căsătoriile între persoane de același sex.

Psiholog român: utilizarea exagerată a reţelelor de socializare reprezintă un mare pericol pentru cupluri

Psihologii avertizează că persoanele ce folosesc în mod exagerat rețelele de socializare au mai mari șanse să-și părăsească partenerul de viață.

Acest lucru se întâmplă deoarece utilizatorii încep să evite partenerul din viaţa reală, apropiindu-se în schimb de partener din lumea virtuală. Astfel, se produce declanșarea fanteziilor și emoțiilor pentru partenerul virtual și, inevitabil, îndrăgostirea de idealul afișat, se arată într-un comunicat de presă primit la redacţie.

“După un timp, să zicem o lună sau două, în care soțul/soția sau unul dintre concubini relaționează, pe ascuns, în mediul virtual, cu o altă persoană, se petrece o distanțare emoțională față de partenerul din viața reală și o apropiere majoră față de partenerul online. Urmează etapa în care, partenerii virtuali dezvoltă o relaţie condimentată cu promisiuni, declarații de iubire și, într-un final, îşi părăsesc partenerul din viața reală pe motivul găsirii sufletului pereche”, este de părere psihologul psihoterapeut integrativ Maria Verdi, directorul ReCreation Life.

Doamna psiholog Maria Verdi mai spune că toate poveştile din mediul online sunt la fel. Se schimbă ,într-adevăr, locul şi personajele dar scenariul de viață se repetă de fiecare dată.

“Din experiența profesională vă spun că poveștile de viață, pe care clienții mi le mărturisesc, sunt asemănătoare, de cele mai multe ori trase la indigo… Bărbaţii sunt manageri, au bani, sunt singuri şi caută partenera ideală. Femeile sunt divorţate, văduve, singure de foarte mulţi ani. Aşteaptă prinţul salvator. Şi l-au găsit. Chiar pe reţelele de socializare.Urmează drama. De ce? Pentru că, în realitate, prinţul nu este director, nu are bani, nu este singur. Pentru că în realitate, femeia are familie sau are nevoi financiare, consideră psihologul Maria Verdi.

Mai mult, psihologul avertizează că cei implicati, se atașează mai mult de lumea pseudo-ideală pe care și-au construit-o pe Internet și uită rolul ce au în societate, neglijând toate îndatoririle pe care le au față de familie sau prieteni.

“Ea, cea care începe o relaţie virtuală, uită să meargă la şedinţa copilului, începe să neglijeze partenerul de viaţă, este ocupată, stresată, vulnerabilă, are migrene. El, cel care a găsit pe reţelele de socializare femeia ce-l iubeşte, ce-l apreciază, este din ce în ce mai puţin prezent în familie. Puţin prezent fizic, emoţional mai mult absent. Fireşte, familia devine un câmp de luptă. Războiul sexelor. Care mai de care mai nemulţumit. În final se produce ruptura. Dacă mai există vreun strop de iubire între ei, prin terapie de cuplu, relaţia mai poate fi vindecată. Se poate ajunge şi la separare. Fiecare îşi caută fericirea, cu tot ce derivă de aici”, afirmă psihologul Maria Verdi.

Psihologul mai spune că acest scenariul se va repeta la infinit deoarece noul partener nu aduce cu el şi o vindecare.

“Acolo este un scenariu de viaţă fără iubire, fără bucurie sau fără raţiune. Noul partener nu aduce cu el şi vindecarea, motiv pentru care, după ceva vreme, actualul partener devine copie fidela a precedentului. Urmează regretele, comparaţiile, reproşurile și același scenariu poate continua în buclă”, este de părere psihologul Maria Verdi.

Maria Verdi realizează şi un profil al căutătorului de relaţii pe site-urile de socializare. Acesta este o persoană care nu are curajul să comunice în cuplu nevoile sale, preferă noul şi nu vrea să se implice sau să se responsabilizeze.

La final, doamna psiholog avertizează din nou asupra dependenţei pe care o cauzează site-urile de socializare şi îi sfătuieşte pe utilizatori să fie sinceri cu nevoile lor şi să le comunice la timp pentru a fi fericiţi în viata reală,

“Plecând de la premiza că multitudinea de ore pierdute pe site-urile de socializare creează dependenţă, ca orice dependenţă, modifică comportamentul uman producând tulburări psihice. În cadrul terapiei personalizate, clientul în cauză, va găsi soluţia pentru relaţii autentice, aducătoare de împlinire reală. Folosite cu prudenţă, toate instrumentele virtuale ne aduc experienţe noi, informaţii utile. Viaţa reală presupune implicare, prezenţă, transformare, evoluţie. Presupune să fii sincer cu nevoile tale, să le comunici la timp. Ai dreptul să fii fericit în real, nu ascuns pe reţele de socializare”, recomandă psiholog psihoterapeut integrativ Maria Verdi, directorul ReCreation Life.


Categorii

Avort, Homosexualitate, IPS Andrei Andreicut, Ninel Ganea, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “NOUL OM AL IDEOLOGIEI LGBT/ Peste 2000 participanti la MARSUL VIETII din Cluj. Indemnul IPS Andrei/ JIHADUL HOMOSEXUAL declansat impotriva Dolce&Gabbana/ Activist LGBT fara perdea: “AM VENIT SA VA INDOCTRINEZ COPIII”/ Papa Francisc ia masa cu TRANSSEXUALI/ Retelele sociale si problemele de cuplu

  1. A propos de Dolce & Gabbana… Am doua cunostinte, barbati homosexuali, si nici unul nu este de acord cu casatoriile gay, cu adoptiile sau cu marsurile pro-homosexualitate, pe care le considera de cel mai mare prost gust. Ambii cred ca mare parte dintre participanti sunt de fapt platiti sa faca asta, fara sa fie neaparat homosexuali. Din discutiile cu ei (oameni foarte inteligenti si cultivati, de altfel) am inteles ca majoritatea gay-lor au aceleasi pareri. Si ca, de fapt, se simt folositi pentru cauze neclare lor. Si recunosc faptul ca homosexualitatea nu este normala. Iar unii chiar recunosc (explicit sau indirect) ca este un pacat. E drept, de cele mai multe ori prefera sa spuna (si sa se minta, dar fara sa reuseaca – parerea mea) ca este ”conditionata genetic”.
    Ca sa vezi, ca, uneori, si in cazul unor astfel de oameni mai exista macar o umbra (firava, e drept!) de normalitate…

  2. Vedeți ? Natura, firea umană însaşi, nu acceptă alienarea…, alterarea impusa.
    Lupta denaturaților, este lupta cu Dumnezeu. Este lupta cu cele ce a pus Dumnezeu în om.
    Sfântul apostol Pavel, vorbind despre Înfricoşata Judecată, dă lămuriri asupra tuturor categoriilor de oameni (credincioşi sau ne credincioşi), care au înscrisă în fire, legea divină după care va fi judecat tot omul, ce nu l-a cunoscut pe Dumnezu şi legile date prin scripturi, (şi care, fire, face funcțională societatea umană).
    O lume homosexuală, o este o lume a nefirescului care nu poate exista sigură (fară lumea firescului din care să-şi corupă mereu victimile).

    Oamenii aceştia, sunt parasiți de Dumneze. Toate cele din launtrul lor sub puterea, deplin stapânitoare a păcatului. Capul le este fund şi fundul le este cap. Toată ființa le este doar patimă.
    Scriptura ni-i descrie pe sodomiți foarte precis. Oricine poate citi şi recunoaşte pe aceia, în cei de astăzi. Exclusivişti, intoleranți, fără de ruşine, în vorbă şi în faptă, depravați, de o agresivitate şi de o cruzime demonică, şi… dar mai binne citiți şi vedeți singuri.

    Fumul de țigară ucide, distruge şi îmbolnăveşte omul şi omenirea, iar Europa a înțeles în sfârşit şi a decis să-l scoată (prin lege) în afara societații. Şi culmea, pe fumatori nu-i consideră (ea, Europa) discriminați si nici legea intolerantă, ia în cazul ăstora, se dau de ceasu morții, cu intoleranța şi dicriminarea şi cu atacul asupra “mentalității” învechite… .

  3. Apropo de fumat,ca amintea cineva mai sus despre asta. Fumatorii sunt intr-adevar discriminati, iar legile antifumat sunt doar incalcari grosolane a libertatii omului, adica reprezinta o ticalosie, din gama tuturor ticalosiilor care, sub pretextul “binelui” cu sila, au menirea de a pune talpa pe grumazul individului si a-l invata cu sclavia. Deci Europa nu a inteles nimic altceva decat sa-si bata joc de om, aliniindu-se valului d absurditati antidemocratice venit de peste ocean, acolo unde aberatii precum discriminarea “pozitiva” fac legea de ceva vreme.
    Pentru a evita contraargumente pe o pista falsa, adaug faptul ca nu sunt fumator.

  4. A trecut la Domnul stejarul ortodox ramas in viata din temnitele comuniste, Ilie Tudor, tatal lui Tudor Gheorghe. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.

  5. LGTB aduce moartea si nu marsul vietii.

  6. Jihadul adus de LGTB inseamna moarte fiintei umane adica sa nu mai fie barbat femeie, baietel , fetita diferente de sex ci monstruozitatea creata de un pseudodumnezeu , adica creatura LGTB.

  7. “Papa Francisc refuză să-l valideze pe cel desemnat de François Hollande pentru a ocupa postul de ambasador pe lângă Sfântul Scaun. Motivul? Este homosexual.”

    Sursa: http://www.evz.ro/papa-il-respinge-pe-ambasadorul-frantei-pentru-ca-este-homosexual.html

  8. Pingback: MITROPOLITUL ANDREI, la sarbatoarea de la Nicula, despre PLANSUL MAICII DOMNULUI PENTRU TRAGEDIA DISOLUTIEI FAMILIEI CRESTINE SI SUFERINTELE COPIILOR TRAUMATIZATI: “Oamenii divorteaza usor pentru ca nu mai au credinta si viata de rugaciune… Ne
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare