Cu cât suntem astăzi invadaţi de mai multe imagini trecătoare, fugitive, cu atât sărăceşte conţinutul comunicării, al comuniunii dintre oameni. Totul devine imagine a materialului limitat și efemer, adică ne „informăm văzând”, fără să mai realizăm că „imaginile pot înşela mai mult decât cuvintele” şi că „pentru omul văzător (şi numai atât) nevăzutul nu există”.
Articole cu eticheta (tag): retele sociale
Facebook-ul mi se pare că este prin excelenţă un instrument de putere, la ora aceasta poate că printre cele mai importante instrumente de manipulare şi control ale persoanei şi conştiinţei umane, la scară globală. Aceasta pentru că ştie aproape totul despre tine şi pentru că te manipulează indirect prin intermediul comunităţii virtuale la care ai achiesat.
Lumea credintei/ Razvan Bucuroiu: OGLINDA „Oglinda lui Mark Zuckerberg este deja parte din Judecata finală…” Viitura părea şi încă pare de neoprit. Bucuria căderii cuiva în păcat este mare – darămite a unui cleric! Iar de când trăim în imensa cacofonie a „reţelelor …
Prin urmare, autorii jocului ”Balena albastră” sînt niște inițiați care folosesc simbolistica biblică a răului și a morții, iar organizarea rețelei, a treptelor, a motivărilor se face în cheia provocarii antice în care sinuciderea era o expresie a demnității, a curajului, a victoriei. Copiii sînt atrași într-un pariu al curajului. Oferiți-le un sens mai bun pentru care să-și pună viața. Nu vă temeți de acest cuvînt, căci lucrurile pentru care nu merită să mori sînt lucrurile pentru care nu merită să trăiești.
Dar ambianța aceasta de război civil care ne înconjoară de câteva zile nu ar putea fi cu adevărat explicată decât prin voința ”mecanismului judiciar” de a-și păstra redutele cucerite. Ca să nu piardă teren, este necesar ca legea grațierii să nu treacă, să fie, într-un fel sau altul, stopată. Eliberarea fie și a unui singur politician dintre cei condamnați în ultimul ani pentru acte de corupție i-ar diminua capacitatea de a influența cursul politicii interne. O veche militantă pentru libertățile civile, care în mod cert nu este ”aliniată”, spunea la un post de televiziune că manifestațiile surprinzător de ample și de prompte din seara de miercuri vor fi fost organizate de un serviciu secret. Nu sinceritatea participanților ar fi de pus la îndoială, spunea ea, ci capacitatea de mobilizare a societății civile, care nu ar fi reușit să adune atâția oameni într-un timp atât de scurt.
În general, s-au schimbat substanța și calitatea relațională. Adolescenții și tinerii devin tot mai incapabili de a avea legături adevărate de prietenie, de camaraderie și, implicit, suferă foarte tare. Pierd această frumusețe a întâlnirii curate și a însoțirii dintre om și om prin viu grai. Le este frică să pună suflet într-o legătură pentru a nu le fi călcat în picioare. Când se întâlnesc unii cu alții, bucuria întâlnirii durează foarte puțin, dialogurile devin în scurt timp plate și epuizate, urmând apatia, plictiseala și dezamăgirea unora față de ceilalți. Prieteniile consumate pe rețelele de socializare sunt mai ,,ok” decât în realitatea în care oamenii nu mai sunt atât de interesanți, oferă economie de energie și sunt mai confortabile. Foarte puțini rămân capabili să întrețină o comunicare directă, cu miez, să se bucure de relații directe, statornice și profunde. Dar aici intervin și educația și gradul tot mai scăzut de cultură. […] internetul e tentant pentru că pune la dispoziție o lume magică, imaginară, care mai întâi ispitește, vrăjește simțurile și mintea, apoi le înrobește prin acel ,,vreau cât mai mult”. Oferă un ,,rai” efemer întors pe dos, amăgitor, la care ajungi fără efort. Dă robiei chip de libertate. Provoacă silă, dar nici nu mai poate fi abandonat. Lumea virtuală oferă o putere seducătoare, însă iluzorie, chiar și când este intelectuală.
DCNews: Cum ne transformă Facebook. Capcana în care cad românii Crăciunul este acea perioada din an în care avem nevoie să fim înconjurați de cei dragi și de iubirea lor, iar singurătatea este cel mai traumatizant mod de a ne …
Mijlocul folosit pentru atingerea scopului este incitarea la ura, pentru a cita din Codul Penal. Explicatia pentru exagerarea irationala a mizei bugetelor alocate BOR, care, cum spuneam, sunt INSIGNIFIANTE la modul concret, prin raportare la celelalte cheltuieli bugetare, este o incercare premeditata, deliberata, sistematica, de a incita si directiona cantitatea de frustrare sociala si resentiment uriase in corpul social, cauzate de problemele structurale mari ale Romaniei, impotriva Bisericii. De aceea, masinile de lux, mantiile largi arhieresti, raspunsurile in doi peri, sunt mana cereasca pentru agitprop. Ei au nevoie de imagini simple, de impact, nu de realitati concrete, de subiecte solide. Pentru clasa de mijloc corporatista coplesita de facturi, pentru poporeanul care injura printre dinti cand e stropit de limuzine, BOR devine tapul ispasitor ideal.
Muzicianul belgian Stromae si regizorul francez Sylvain Chomet au creat o piesa despre pericolele dependentei de retelele sociale. Linia melodica si versurile sunt inspirate din Carmen – opera clasica. Insa, daca in Carmen era vorba despre o dragoste pasionala, in piesa lui Stromae este vorba despre dragostea de sine, narcisismul, principalul efect al prezentei si transferarii vietii personale pe internet – retelele sociale.
În toate aceste sisteme doritoare de un nou om, automat s-a declanșat un zid despărțitor între cei capabili de înnoire și paria. Este suficient să ne amintim de ideologia nazistă a rasei pure, din care să se dezvolte omul nou – fenomen ce a lăsat în urmă milioane de victime din rasele… impure. Peste toate s-a așezat praful istoriei. Legile moderne au interzis folosirea sintagmei „omul nou” și parcă lumea a uitat. Dar, nu de tot. Subtil și aproape insesizabil, un vânt călduț ce bate dinspre occident își dorește, de la zi la zi, un om nou. Mai precis, o familie nouă, eliberată de „cătușele tradiționalului și ale religiei”.
Părinţii devin tot mai puţin curajoşi şi intuitivi în creşterea adolescenţilor. Copiii, ca orice adult morocănos, se retrag în camera lor când li se spune «Nu», dar, în loc să reflecteze ascultând muzică la volum maxim, ei înregistrează comportamentul aparent nejustificat al părinţilor pentru a-l arăta prietenilor de pe Facebook, ai căror părinţi sunt, la rândul lor, la fel de deplasaţi.
sursa foto: www.bloombergview.com Reuters: Putin se joaca de-a soarecele si pisica cu criticii sai online Inainte de era internetului, Anton Nossik isi aminteste eforturile chinuitoare cu care transcria operele interzise ale dizidentului sovietic Iosif Brodski pe o masina de scris …
Agenţia Naţională de Securitate (NSA) strânge un număr uriaş de imagini din comunicaţiile pe care le interceptează prin intermediul operaţiunilor sale de supraveghere pentru a le folosi în programe sofisticate de recunoaştere facială
Doxologia: Pr. Stefan Zaharia: Identitate virtuală „Când eram eu de vârsta ta nu era aşa!” Cât de familiar răsună aceste cuvinte în urechile tinerilor de toate vârstele şi de pretutindeni. Şi este un adevăr rostit răspicat cu multă demnitate, alteori cu …
NYT: NSA aduna date despre conexiunile sociale ale cetatenilor americani Conform ultimelor desecretizari de documente si a unor interviuri cu oficiali, incepand cu anul 2010, Agentia Nationala de Securitate (NSA) a exploatat enormele colectii de date de care dispune pentru …
Sub Lupa: Psihopatul corporatist dopat “Peștele de la cap se-mpute” – proverb antic chinez Documentarul pe care vi-l prezint azi ne arată modul în care psihopații și medicamentele antidepresive ne influențează viața și lumea în care trăim. Este vorba despre filmul …
Doua “studii” sociologice, la prima vedere impresionant de bogate in date si in instrumente de masurare, au fost facute publice de curand pe teme inrudite. Primul dintre ele, al unei obscure Fundaţii Bertelsmann, a masurat “coeziunea sociala” in 34 de tari …
Bloomberg: SPIONAJUL ELECTRONIC NU ESTE TINTIT IMPOTRIVA TERORISTILOR! DUPA COMPLEXUL MILITARO-INDUSTRIAL, UN NOU COMPLEX AL INTERESELOR SUPRAPUSE: GIGANTII IT/DIGITALI SI AGENTIILE DE SPIONAJ ‘VIZUALIZAREA TOTALA A INFORMATIILOR’: FINALITATEA SPIONAJULUI ELECTRONIC DE STAT SI PRIVAT GUVERNUL ORBAN AL UNGARIEI REINVIE SECURITATEA ‘Cand ajungi …
“Alunecăm pe o pantă greşită în mod organizat şi, dacă nu ne vom opri, peste 30-40 de ani Biserica va fi doar a celor aleşi, în rest muzee şi spectacole de iarnă” Vezi si: *** Formula As: Ieromonah Savatie Baştovoi …
Gandul: Internetul “blochează” creierul copiilor. Inventatorul britanic Trevor Baylis: “Generaţia Google nu-şi dezvoltă creativitatea” Unul dintre cei mai cunoscuţi inventatori britanici, Trevor Baylis, a lansat un avertisment în ceea ce priveşte dezvoltarea psihică a „generaţiei Google”, scrie Daily Mail. Potrivit acestuia, copiii şi …
21. Cum este traita… MOARTEA IN ERA FACEBOOK 03-10-2012
Adevarul: Mihai Voinea/ Moartea în era Facebook Într-un mic oraş din România a murit un tânăr de 26 de ani. Pe reţelele de socializare, dispariţia lui a fost transformată într-un spectacol macabru. Un caz cât un fenomen: moartea în vremurile …
Familia Ortodoxa: Internetul ne face să înnebunim? [Partea I] Inainte de a lansa cel mai vizionat video din istoria internetului, Jason Russell era rareori activ în mediul virtual. Contul lui de YouTube era mort iar pe paginile de Facebook și …
Realitatea.net: Generaţia Facebook ne alienează. Cum ne schimbă internetul vieţile Aproape 40% dintre americani îşi petrec mai multă vreme socializând pe internet decât în viaţa reală, se arată într-un studiu realizat de serviciul Badoo.com. Aproape un sfert dintre americani spun …
Doxologia : Reţelele sociale, tehnologia IT şi familia Articolul de astăzi porneşte de la cartea „Regret Free Parenting: Raise Good Kids and Know You’re Doing It Right“, scrisă de Catherine Hickem, psihoterapeut autorizat, cu trei decenii de experienţă, şi se …
Legatura dintre JOCURILE ONLINE, MARKETINGUL pentru COPII si INDUSTRIA PUBLICITATII/ Rolul PARINTILOR “Consuming Kids este un excelent film documentar al anului 2008, în regia cuplului Adriana Barbaro şi Jeremy Earp, care încearcă cu disperare să arunce lumină asupra practicilor murdare …
Hotnews: VIDEO Romania a semnat ACTA: organizatiile pentru drepturile utilizatorilor de internet protesteaza, Anonymous promite noi atacuri informatice Romania, alaturi de alte 21 de state din Uniunea Euorpeana, a semnat astazi la Tokyo controversatul acord ACTA, legat de protejarea …
Blogul lui Bogdan Manolea: SOPA si PIPA inchid Web-ul Ca sa explic titlul: SOPA (Stop Online Piracy Act) si PIPA (PROTECT IP Act) sunt 2 proiecte de acte normative din SUA, iar “inchid Web-ul” se refera la inchiderea temporara voluntara …
IMPRASTIEREA MINTII in era Internetului Singularity Hub: Despre cum iti ruineaza mintea Social Media Procesul continuu de creatie din mediul Web-ului 2.0 a transformat utilizatorul obisnuit de internet într-un hibrid ciudat de producator si consumator. Toata lumea este acum …
Cotidianul: Celebrul site și-a reluat activitatea. WikiLeaks: Există o rețea mondială care ajută guvernele să-și spioneze cetățenii WikiLeaks a anunţat joi că şi-a reluat activitatea, suspendată în octombrie din cauza lipsei de fonduri, cu publicarea unor documente care arată cum …
Realitatea.net: Scandal WikiLeaks: Justiţia obligă Twitter să furnizeze administraţiei SUA datele unor utilizatori Un judecător federal a confirmat o decizie care cere reţelei sociale Twitter să dezvăluie informaţii despre trei persoane aflate în contact cu WikiLeaks, aşa cum a solicitat …
Trenduri economice: Iluzia anonimitatii […] Ce te faci însă în momentul în care datele din viața ta reală sunt integrate cu cele online? Crezi că mai ai scăpare? Puțin probabil. Dacă vă gândiți că ceea ce am afirmat este decupat …
Gandul: Cum ÎŢI POATE FI FURATĂ IDENTITATEA cu ajutorul unei simple poze. Ce mijloace ai la dispoziţie pentru a te proteja Angajaţii Institutului de Robotică din Pittsburgh (SUA) au arătat cât de uşor este să furi identitatea oricui, în doar …
PROTV: Pana unde merge ambitia nebuna a unei mame: si-a siliconat fata de 4 ani pentru a castiga un concurs Inca nu se stie sigur cine isi doreste mai mult castigarea concursurilor de frumusete: mama sau fiica? Pentru a-i garanta …
Gandul: Google+ va suspenda probabil mâine profilurile utilizatorilor care nu-şi dau numele real, dar şi pe cele ale companiilor Serviciul Google+, a cărui politică prevede ca utilizatorii să-şi dea numele real pe reţeaua de socializare, a anunţat că va suspenda …
Gandul: Facebook : „Cei care nu-şi dezvăluie identitatea pe internet trebuie să dispară”. Primele reacţii Randi Zuckerberg, director de marketing la Facebook şi sora fondatorului companiei, susţine răspicat că “oamenii trebuie opriţi să acţioneze în mediul online fără să aibă …