DREPTURILE PARINTILOR vs EDUCATIA SEXUALA/ Lobby-ul GAY cere institutiilor UE introducerea OBLIGATORIE a CASATORIILOR HOMOSEXUALE in tarile membre/ RITUALUL PARADEI ANORMALITATII – din nou in România/ Ultima psihoza – “REVOLUTIA TRANSGENDER”

19-05-2016 23 minute Sublinieri

 

Transgender Sign

Ana-Corina Săcrieru, avocat în cadrul Baroului Vrancea a acordat un interviu pentru Avocatura.com în care a analizat câteva aspecte legate de drepturile pe care le au părinții în ceea ce privește educația propriilor copii, despre însușirile și nevoile copiilor, dar și despre atribuțiile conferite chiar de lege.

Sistemul nostru de Drept are noțiuni bine clarificate sub acest aspect, prevederi care de multe ori sunt trecute cu vederea.

”Cred că, datorită implicării încă destul de mici a părinților în educația școlară a copiilor, au început să apară din ce în ce mai multe voci care să postuleze primatul Statului în ceea ce privește deciziile legate de educația și formarea copiilor, primat susținut în numele interesului superior alcopilului. Din această perspectivă, pentru a verifica corectitudinea unei asemenea abordări pe care se spijină, de exemplu, vocile care susțin că școala trebuie să se ocupe inclusiv de educația sexuală a copiilor, se impune să facem o analiză juridică a conținutului noțiunii de responsabilitate a părinților raportat la dreptul copiilor la educație. Potrivit articolului 487 din Codul Civil, părinții sunt cei care “au îndatorirea de a se îngriji de dezvoltarea psihică, intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a copiilor potrivit propriilor lor convingeri, dar și potrivit însușirilor și nevoilor copiilor”. Aceasta este premisa legală de la care pornim în analiza conținutului responsabilității părinților față de copiii lor, iar această premiză are și un temei psihologic consacrat: elaborând principiul epigenetic al maturizării, reputatul psiholog Erik Erikson (în, de exemplu, Identity: Youth and Crisis, 1968) a demonstrat definitiv că stadiile dezvoltării personalității sunt determinate în primul rând de factori moșteniți, genetici”, a declarat Ana-Corina Săcrieru pentru avocatura.com.

Avocata a precizat că legea defininește clar drepturile și nevoile pe care copii le au și cum ”niciuna din trăsăturile persoanei vreunui copil nu ar putea fi tratată la comun și prin aceasta vătămător pentru el”.

”Forța garantării legale a respectării convingerilor părinților – subsumată însăși libertății de conștiință – este maximă: potrivit articolului 29 alineat 6 din Constituția României, părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri educația copiilor minori a căror răspundere le revine. În mod similar, acest drept este garantat și de articolul 14 alineatul 3 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (dreptul părinților de a asigura educarea și instruirea copiilor lor potrivit propriilor convingeri religioase, filosofice și pedagogice), de articolul 2 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului (dreptul părinților de a asigura această educație conform convingerilor lor religioase și filosofice), precum și de articolul 5 din Declarația privind eliminarea tuturor formelor de intoleranță și de incriminare sau de credință potrivit cu care părinții sau, după caz, tutorii legali ai copilului au dreptul să organizeze viața de familie în conformitate cu religia sau convingerea lor, precum și pornind de la educația morală de care ei cred că copilul ar trebui să se bucure, stipulându-se expres în continuarea aceluiași articol că nu poate fi constrâns un copil să primească convingeri împotriva voinței părinților săi sau ai tutorilor legali.

Dar aceste două noțiuni fundamentale ale ecuației în discuție relativă la educația copiilor și responsabilitatea realizării ei, și anume convingerile părinților și însușirile și nevoile copiilor sunt foarte strâns legate de un alt drept fundamental. Potrivit articolului 26 alineatul 1 din Constituție autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată Cum viața intimă este unul din factorii determinanți ai conștiinței individului prin valențele psihice pe care inevitabil le antrenează și cum procesul de educație și formare a copilului operează în planul conștiinței acestuia, rezultă că orice ingerință în procesul educațional care aduce atingere convingerilor părinților sau însușirilor și nevoilor proprii fiecărui copil, poate aduce atingere acestui drept fundamental... Cu alte cuvinte, legiuitorul nostru a vrut să se asigure că niciuna din trăsăturile persoanei vreunui copil nu ar putea fi tratată la comun și prin aceasta vătămător pentru el. Este o garanție de mare finețe și rigoare, o garanție care împiedică orice Pat al lui Procust pe tărâm educațional, orice disciplină cu valențe intime – indiferent de titulatura ei – care  s-ar dori a fi inclusă mecanicist, la comun”, a precizat avocata.

Declarațiile Anei-Corina Săcrieru vin ca un răspuns la adresa celor care insistă ca educația sexuală să fie introdusă în școli.

”Coborând la analiza specială a dorinței de a fi introdusă o educație sexuală în școli, constatăm că, indiferent de ce denumire va purta un curs care abordează subiecte legate de educația sexuală, în conținutul său intră două probleme fundamentale ce privesc viața copilului: educația și viața lui intimă. Identificăm ca atare, din punct din vedere juridic, cele două drepturi fundamentale despre care vorbeam mai sus, drepturi corelative celor două probleme fundamentale pe care le antamează orice subiect legat de educația sexuală a copilului și anume dreptul la educație și dreptul la viață privată. Implicându-le pe amândouă, este evident că orice noțiune de educație sexuală, indiferent de titulatura disciplinei, devine în același timp, atât parte componentă a procesului de formare, de educație a unui copil, cât și un domeniu intrinsec vieții private a acestuia prin educarea vieții lui intime de către persoane străine.

Or, în conformitate cu principium individuationis / principiul individuației, fiecare copil este unic, iar dispoziția articolului 487 Cod Civil exact această unicitate o protejează atunci când statuează drept criteriu esențial al formării copilului însușirileși nevoile lui. Corelând toate argumentele, rezultă că atât responsabilitatea acestei formări intime a copilului, cât și dreptul de a face această educație potrivit propriilor convingeri, sunt absolut personale și aparțin părinților, la fel cum personală și unică este relația dintre fiecare părinte și copilul său. A ignora aceste date constitutive fiecărei personalități poate duce spre diverse forme de conflict psihic, care, așa cum au demonstrat psihologii (Kurt Lewin, Erik Erikson și alții) se manifestă prin fenomene emoționale negative, antiproductive în plan social, în fond consecințe medicale, ușor de dovedit din punct de vedere medical.

Or, respectarea dispoziției legale imperative prevăzute de articolul 487 Cod Civil determină tocmai evitarea unei astfel de situații, respectiv desconsiderarea faptului că nu pot fi aplicate judecăți colective în cel mai intim domeniu al vieții private, măsuri comune acolo unde fiecare persoană este unică.”, a mai spus Ana-Corina Săcrieru.

AFR: Lobby-ul homosexual cere UE să impună cu forța uniunile civile sau „căsătoria” între persoane de același sex în țările membre

Măștile au căzut: Lobby-ul homosexual cere impunerea de sus în jos a uniunilor civile sau a „căsătoriei” între persoane de același sex prin forța instituțiilor UE

Sub imperiul euforiei de după cele mai recente victorii – Grecia, Cipru și Italia au legalizat și ele „uniunile civile” pentru cuplurile de același sex – lobby-ul homosexual cere intervenția instituțiilor Uniunii Europene pentru extinderea „drepturilor” în ultimele 6 țări UE care au refuzat până acum să le recunoască, inclusiv România.

Astfel, grupul de lobby EveryOne (Toți) cu sediul în Italia solicită într-o scrisoare liderilor europeni să intervină pentru ca Bulgaria, România, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia să recunoască pretinsul „drept fundamental” al homosexualilor la uniune civilă sau la „căsătorie”. „Drept fundamental” care, reamintim, nu există, instrumentele internaționale de drepturile omului la care țările UE sunt parte făcând vorbire doar despre căsătorie și doar despre cuplurile heterosexuale.

Această cerere este făcută cu toate că legislația familiei intră în domeniul subsidiarității și nu este de competența UE. În ce privește modalitate prin care solicitarea lor ar putea fi îndeplinită, EveryOne dă și o posibilă soluție: directiva, act unional cu putere de obligativitate dar care necesită acordul în unanimitate al țărilor membre. Acord care este extrem de puțin probabil să fie obținut în acești ani tulburi, de criză a Uniunii și în care tot mai multe capitale europene acționează contrar ordinelor de la Bruxelles – ne referim în special la Ungaria și Polonia, nu și la România, din păcate.

Chiar și așa, semnificativă este schimbarea de ton: odată obținută o majoritate (22 de țări din 28 recunosc aceste uniuni) agenții revoluției sexuale nu mai simt nevoia unor precauții și a unui discurs cu aparență democratică. Ei cheamă, pur și simplu, la impunerea prin forța Bruxelles-ului a unor măsuri cu care, în mod evident, națiunile celor 6 țări nu sunt de acord. Sau poate tocmai de aceea.

Rămâne de văzut cum vor reacționa cele 6 țări, toate fost comuniste, la ideea reînvierii „prețioaselor indicații” primite de la centru. Că  centrul se numește Bruxelles sau Moscova nu comportă, din punctul nostru de vedere, nicio diferență.

Iată mai jos textul integral al apelului făcut de grupul EveryOne:

Marriage or civil unions for same-sex couples: an appeal to the EU

Genoa, May 13, 2016

An appeal to the institutions of the European Union asking for this right to be extended and recognized by law in the following member states:

  • Bulgaria
  • Latvia
  • Lithuania
  • Poland
  • Romania
  • Slovakia.

After the approval of the law on civil unions in Italy (an incomplete law, because it does not include adoptions, but is still an important first step that recognizes the right to marriage for same-sex couples) EveryOne Group is appealing to the EU institutions to ensure this fundamental right is recognized by law throughout the EU. We also believe that now is the time to think of a European Directive that would guarantee equal rights to the LGBT community in all EU countries, and possibly include marriage.

Regards.

Roberto Malini, Dario Picciau, Glenys Robinson

Presidents of EveryOne Group

EveryOne Group

via Stefano Canzio, 6
16149 Genova
www.everyonegroup.com
info@everyonegroup.com

Alianta Familiilor din Romania

PARADA ANORMALITATII DE LA BUCURESTI

Mai si iunie e sezonul paradelor homosexuale in Europa, America, si alte tari ale lumii. Din nou, strazile marilor orase din lume vor fi inundate de homosexuali, presa va fi de parte lor, propaganda homosexuala va fi la inaltime, media va exagera numarul participantilor, ni se va spune ca homosexualii sunt victime ale discriminarii, si ca discriminarea si violenta impotriva homosexualilor sunt actiuni zilnice perpetuate de restul lumii. Grupuri de oameni  imbracati in culori stridente vor scanda si cere “casatorii” intre persoane de acelasi sex, dreptul homosexualilor de a adopta copii, de a dona sange, de a fi reprezentati in Parlament, in ierarhiile bisericesti, de a li se recunoaste “contributia” la societate, ori de a discrimina importiva celor care nu sunt de acord cu ei. Vor fi imbracati mai mult sau mai putin decent. Vor fi vulgari, mai mult sau mai putin. Vor fi obsceni, mai mult sau mai putin. Se vor saruta in strada. Vor tipa. Prin toate acestea, vor cauta sa transmita un mesaj al veseliei si fericirii. Dar unul care insala, asa cum de fapt face intreaga masinarie propagandistica a homosexualilor.

Romania nu va face exceptie acestui ritual anual. In viitorul apropiat e programat marsul homosexualitatii in Romania si media romana, ca de obicei, va promova marsul, va lamenta “discriminarea” impotriva homosexualilor, va arata fata “umana” a homosexualitatii, va promova agenda homosexualilor. Toate acestea, adica si parada si propaganda mediatica, pe banii Uniunii Europene, a unei Uniuni Europene pe moarte, care traieste, in prezent, de pe banii viitorilor ei copii si nepoti. Daca va mai avea copii ori nepoti. Caci avortul si homosexualitatea nu produc. Doar distrug. In acest context al “celebrarii” anormalitatii homosexuale, media romana va ignora cea mai trista realitate a vietii homosexualilor – sufletele lor goale.

Studiul australian al Profesorului Wilkins din Melbourne

Am scris un aticol pe aceasta tema anul trecut si l-am publicat tot in mai. Daca parada anormalitatii a devenit un ritual anual in Romania, la fel, oamenii cu bun simt trebuie si ei, la rindul lor, si tot anual, sa reafirme adevarurile mascate si inabusite privind homosexualitatea si viata singuratica si nefericita a celor care au ales sa traiasca un stil de viata homosexual. Anul trecut am comentat pe marginea unui studiu publicat in 2013 de Urban Institute, un institut pro-homosexual, care descrie cu lux de amanunte viata nesanatoasa a homosexualilor. Studiul il puteti citi aici: http://www.urban.org/research/publication/dating-violence-experiences-lesbian-gay-bisexual-and-transgender-youth/view/full_report

Anul acesta comentam pe marginea unui studiu similar, de data asta facut in Australia si publicat in iulie anul trecut. Il aflati aici: http://www.smh.com.au/national/gay-people-are-less-healthy-happy-and-content-than-straight-people-says-a-survey-20150716-gidpj2.html#ixzz3hQI2gPuo. Rezultatele sunt aceleasi. In intreaga lume homosexualii sunt nefericiti, deprimati, frustrati si pun vina pe restul societatii pentru vietile nefericite pe care le traiesc. Studiul australian a fost publicat pe 16 iulie de Sydney Morning Herald. Va dam versiunea romana.

Viata trista a homosexualilor

Homosexualii sunt mai putin fericiti ori impliniti in viata decit heterosexualii, se confrunta cu mai multe probleme de sanatate si nu sunt la fel de multumiti de relatiille lor in comparatie cu restul societatii. Asta e concluzia unui studiu aprofundat facut in Australia si publicat anul trecut. Constatarile studiului australian reflecta o discrepanta stridenta intre experientele oamenilor datorata identitatii lor sexuale. Autorul Raportului, Roger Wilkins, zice ca experientele de viata ale homosexualilor comparate cu ale persoanelor normale sunt asemanatoare cu cele ale persoanelor care sufera de dizabilitati, inclusiv dificultati in abilitatea de a invata, dureri cronice ori abilitatea limitata de a-si folosi picioarele si miinile. “Diferenta, in medie, intre satisfactia homosexualilor cu viata lor si satisfactia heterosexualilor cu viata lor se compoara, in magnitudine, cu diferentele pe care le observam intre persoanele cu dizabilitati moderate si persoanele care nu sufera de dizabilitati,” zice Profesorulu Wilkins, profesor la Universitatea din Melbourne.

Pentru prima data in istoria acestui tip de studiu a fost luata in considerare identitatea sexuala a respondentilor pentru a compara sanatatea si situatia economica si sociala a homosexualilor si a heterosexualilor. Sondajul a inclus 17.000 de participanti care au fost chestionati privind viata de familie, sanatatea, educatia si munca. Dinte ei 400 s-au identificat ca fiind homosexuali, lesbiene ori bisexuali. [Nota AFR: adica 2,3%] Homosexualii au raportat un grad de satisfactie cu viata si un nivel de sanatate mai mic decit al persoanelor heterosexuale.

Privind satisfactia vietii, homosexualii o duc mult mai rau din toate punctele de vedere decit heterosexualii si sunt mult mai putin multumiti cu viata pe care o duc ca restul. Sondajul le-a cerut sa clasifice relatiile, simtamintele de singuratate ori fericire, si abilitatea de a gasi ajutor la nevoie. La aceste capitole heterosexualii au dobindit un scor de 8 din zece, in comparatie cu homosexualii care au dobindit un scor de 7.6 din zece, si lesbienele care au raportat un scor de 7.5 din zece.

La categoria sanatate si bunastare heterosexualii au atins un scor mai ridicat privind sanatatea si unul si mai ridicat privind sanatatea mintii. “E chiar uimitor ca sanatatea si bunastarea homosexualilor e marcant de scazuta in comparatie cu sanatatea si bunastarea heterosexualilor,” zice Wilkins. “Nu te-ai fi asteptat la asta pentru ca nu exista nicio suspiciune ca identitatea sexuala ar putea afecta sanatatea si bunastarea persoanei”.

Privind consumul de alcool si fumatul, diferentele sunt la fel de marcante. Barbatii, atit cei homosexuali cit si cei heterosexuali, beau cam la fel. Dar femeile heterosexuale beau mai mult ca lesbienele. O treime dintre barbatii homosexuali fumeaza, in comparatie cu 20% dintre barbatii heterosexuali. In jur de 26.8% dintre lesbiene fumeaza, aproape de doua ori mai mult ca femeile heterosexuale.

Privind sportul si exercitiile fizice, rezultatele au fost cam la fel, cu exceptia faptului ca barbatii heterosexuali fac mai mult sport, dar si abandoneaza sportul mai devreme in viata ca barbatii homosexuali.

Privind educatia, homosexualii tind sa fie mai educati decit heterosexualii, dar heterosexualii au studii superioare mai avansate decit homosexualii.

In medie, homosexualii au mai multi bani decit heterosexualii, dar castiga mai putin. Venitul cel mai ridicat e la barbatii heterosexuali, cu un venit saptaminal de $1.265, urmati de barbatii homosexuali cu un venit saptaminal de $1.006, lebienele cu $778, si femeile heterosexuale cu $676. Motivul pentru care homosexualii in medie au mai multi bani este ca nu au si nici nu cresc copii.

Privind relatiile umane, raportul lui Wilkins noteaza ca homosexualii sunt mai singuratici, tind sa traiasca singuri, si cind traiesc impreuna nu sunt la fel de fericiti ca heterosexualii. Homosexualii raporteaza un nivel de satisfactie in relatii mult inferior heterosexualilor. Ei sunt mai inclinati sa spuna ca regreta selectarea partenerului cu care traiesc, ca isi doresc separarea de parneter mult mai frecvent decit cuplurile heterosexuale, si ca relatiile cu parneterii ii deziluzioneaza. Barbatii heterosexuali sunt cei mai satisfacuti cu partenerelor lor, in timp ce lesbienele sunt cele mai nefericite.

Privind munca, o mare parte a homosexualilor lucreaza la jumatate de norma, pe cind majoritatea heterosexualilor muncesc o norma intreaga. Incidenta somajului e mai ridicata la homosexuali decit la heterosexuali. Homosexualii se concentreaza mai mult in zonele urbane.

Privind datele statistice, 1,8% dintre barbatii care au participat la sondajul de opinie s-au identificat ca fiind homosexuali, 1% dintre femei ca fiind lesbiene, si .8% dintre femei ca bisexuale. Iar 1% dintre respondenti au indicat ca nu sunt siguri de identitatea lor sexuala.

  • Cultura Vietii:

AFR: Bătălia pentru „desegregarea” toaletelor, sau cum a ajuns îndoctrinarea ideologică să „facă” agenda publică în SUA

Cei care cititi cu regularitate buletinele noastre informative de marti ati observat fara indoiala ca in ultimele luni am transmis o multime de stiri si comentarii despre revolutia transgender-ista care are loc in Statele Unite, Canada si Marea Britanie.In aceste tari, dar mai ales in Statele Unite, se desfasoara o adevarata batalie sociala privind insistenta si agresivitatea persoanelor transgender si a aliatilor lor homosexuali de a forta companiile, institutiile publice, universitatile publice si private si chiar institutiile religioase, sa permita persoanelor „transgender” sa foloseasca toaletele persoanelor de sex biologic opus. Fara restrictii privind varsta, convingerile religioase ori reticentele de constiinta ale indivizilor ori institutiilor.

Persoanele transgender pretind ca la nastere au fost inzestrate de natura cu un sex biologic gresit, si ca au dreptul, ca adulti, sa se identifice ca apartinind sexului opus, ori fara sex, ori ca persoane de tip intersex, si asa mai departe. Si vor ca acest „drept” sa le fie recunoscut si copiilor. Iata punctul in care ne gasim astazi, vrem nu vrem, in interminabila „revolutie sexuala”.

O boala a mintii

Argumentele in favoarea acestei anomalii isi gasesc izvorul in doctrinele noi si mereu in expansiune ale egalitatii si drepturilor omului. Inegalitatea intre barbati si femei, motivata exclusiv de sexul persoanelor, este fara indoiala inacceptabila. Rar poate fi justificata. La fel si segregarea pe criterii de sex, asa dupa cum segregarea rasiala s-a dovedit si ea a fi nejustificata. Dar in ultimii ani lumea occidentala s-a aruncat, greu de inteles, intr-o prapastie. Eradicarea inegalitatii intre barbati si femei, din toate punctele de vedere si in toate manifestarile ei, a fost adoptata ca obiectiv suprem de catre radicalii sexualisti. Pentru ei, inegalitatea nu inseamna insa lipsa de sanse egale pentru femei la locul de munca ori in societate in general, ci consta in primul rind in aspectele biologice diferite. Egalitatea intre barbati si femei impune, deci, eradicarea diferentelor biologice dintre ei. Daca asta este, pentru moment, o imposibilitate biologica, ea este o posibilitate la nivelul teoretic. Tocmai asta e definitia, usor de inteles si de explicat, a transgender-ismului: biologic sunt barbat, dar legal trebuie sa fiu recunoscut ca fiind femeie. Si vice versa…

Am putea usor argumenta ca transgender-ismul este o boala a mintii. De fapt, ea este catalogata, inca, oficial de psihologi ca o tulburare. Afirmatia unui barbat cum ca ar fi, de fapt, femeie sau invers e la fel de stranie si ilogica precum a unei persoane de 50 de ani care afirma ca are doar 5 ani si ca societatea trebuie sa-i recunoasca dreptul de a-si stabili si afirma propria varsta, fara a se tine seama de realitatea biologica. Acelasi lucru se poate spune si despre o persoana alba care se crede de culoare si cere sa i se recunoasca dreptul de a se identifica ca apartinind rasei negroide. Ori, despre un cetatean care locuieste la Paris dar sustine sus si tare ca de fapt locuieste in Beijing si cere societatii sa-i recunoasca dreptul de a-si avea rezidenta precizata ca atare in actul de identitate. Sau despre persoana care, angajata intr-o discutie in limba romana pretinde ca de fapt vorbeste in engleza. Imaginati-va ca toate aceste persoane ar cere societatii si statului sa li se recunoasca aberatiile, capriciile si tulburarile ca „drept”!

Cei care ati citit cu atentie ultimele fraze din paragraful anterior intelegeti ca lucrurile acestea au fost, de fapt, profetite. Profetul Isaia le aminteste in Capitolul 5, Versetul 20: „Vai de cei ce zic raului bine si binelui rau; care numesc lumina intuneric si intunericul lumina; care socotesc amarul dulce si dulcele amar!”

Relativismul sexual extremist in Statele Unite

Relativismul sexual extremist se manifesta in disputele care au loc in Statele Unite in ultimele luni duse pentru „integrarea” toaletelor si „desegregarea” lor.

In noiembrie anul trecut, crestinii din Houston, Texas au abolit, prin referendum, o ordonanta municipala care permitea transsexualilor sa foloseasca toaletele persoanelor de sex opus. Dupa ei au urmat incercari similare in alte orase ale Americii, de ambele parti ale baricadei: unele primarii au incercat sa adopte astfel de ordonante, iar altele sa le abroge.

De exemplu, in aprilie, consiliul municipal al orasului Charlotte din Carolina de Nord a adoptat o ordonanta care permitea persoanelor transgender sa foloseasca toaletele ambelor sexe. Parlamentul statului a abrogat ordonanta, dar administratia Obama a dat in judecata statul Carolina de Nord pe acest motiv si a amenintat cu stoparea subventiilor federale alocate acestuia. La fel, Alabama.

La nivel de corporatii, Target, una din cele mai mari retele de magazine din America, a dorit sa fie prima corporatie care sa „integreze” total toaletele si vestiarele femeilor cu cele ale barbatilor. Ca raspuns, crestinii americani au lansat o petitie, care pina in prezent a strans peste 1,1 milioane de semnaturi, si au inceput un boicot impotriva magazinelor Target. Cotele de pe bursa ale companiei au scazut vertiginos.

New York-ul nu s-a lasat nici el mai prejos. Primarul New York-ului a anuntat un boicot impotriva restaurantelor Chick fil A din oras pentru ca proprietarii lor sunt crestini si si-au exprimat public opozitia fata de „casatoriile” homosexuale. Si tot in New York a fost adoptata o ordonanta municipala care pedepseste cu amenzi grele, de pina la 250.000 USD, companiile, persoanele sau institutiile care refuza sa permita persoanelor transgender sa foloseasca toaletele pe care acestea le aleg. Nu gresim: 250.000 USD amenda daca cineva ar indrazni sa interzica unui barbat sa foloseasca toaleta femeilor!

Luna trecuta, o mama a avut curajul sa critice masura, dupa ce fiica ei de 14 ani i-a descris urmatorul incident. Tinara si colegele ei foloseau un vestiar pentru fete cind dintr-o data au vazut un barbat in toata firea iesind din dusul alocat fetelor cu doar un prosop in jurul coapselor. Fetele, intre 7 si 14 ani, s-au inspaimantat. Comentariul mamei s-a incheiat cu afirmatia, cu care tot mai multi dintre noi tindem sa fim de acord, „e mizerabil sa fii parinte in zilele noastre.”

Studentii din SUA sunt spalati pe creier cu ideologia de gen. Recomandam un video clip de 5 minute pentru a intelege gravitatea problemei. Notati, printre altele, serenitatea cu care studentii dau raspunsuri ingrozitor de sinistre la intrebarile unui barbat normal:

Atit de extrema si populara a devenit ideologia de gen incit studentii de la Stanford University din California au cerut ca noul/noua presedinte/presedinta al/a universitatii sa fie un barbat transformat chirurgical in femeie, lesbiana si de rasa asiatica. Nimic despre competenta profesionala, evident.

Indoctrinare ideologica – la fel ca pe vremea comunismului

Ideologia de gen incepe sa fie impusa si angajatilor companiilor private. Corporatiile americane isi indoctrineaza muncitorii ca sa accepte comportamentele bizare ale persoanelor transgender. Tot mai multi angajati sunt trecuti prin cursuri de „incluziune sociala” pentru a fi „sensibilizati”. Unii parinti sunt si mai agresivi si recurg chiar la actiuni judecatoresti. O cauza deja notorie a fost introdusa luna trecuta de doi parinti din Minessota impotriva gradinitei la care merge fiica lor, cerind ca institutia sa ofere copiilor cursuri de educatie despre transgender-ism.

Dincolo de Atlantic, in Marea Britanie, ministerul Educatiei a lansat ideea ca parintii sa permita copiilor de patru (4) ani sa-si aleaga sexul „preferat”. In alte cuvinte, copiii sa fie intrebati „cum vrei sa te identifici, ca baiat ori fata”, la fel cum li s-ar cere sa-si exprime preferinta pentru inghetata: de ciocolata ori de vanilie?

Tot din Marea Britanie ne-a parvenit recent stirea ca peste 1.400 de copii sufera de „confuzie de gen”, un numar dublu in comparatie cu anul precedent. Terapia pentru acesti copii costa milioane de lire sterline anual. Confuzia sexuala este rezultatul direct al educatiei sexuale din scoli si al predominantei ideologiei de gen in scolile britanice.

Nebunia aceasta se extinde in Occident ca focul de paie. Din nefericire, cei care au curajul sa se impotriveasca sunt putini, de teama de a nu fi linsati social si profesional. Dar exista si exceptii. Doi profesori de la Universitatea din Alberta, Canada, au lansat un atac vitriolic la adresa autoritatilor provinciei pentru ca promoveaza in scoli ideologia de gen pe care au numit-o „fara sens”, „iresponsabila” si „periculoasa” pentru tineri.

Colegiul de Pediatrie refuza sa cedeze

Curajoasa a fost si actiunea Colegiului American de Pediatrie (American College of Pediatricians) care in luna martie a lansat un document fundamental care atentioneaza ca ideologia de gen dauneaza copiilor. Redam in romaneste citeva paragrafe din acest document extrem de important.

Colegiul indeamna pedagogii si legiuitorii sa respinga toate politicile care conditioneaza copiii sa accepte ca normala identificarea, la nivel hormonal ori prin metode chirurgicale, cu sexul opus. Datele biologice obiective, nu ideologia, determina realitatea, spun ei.

Citeva concluzii ale documentului pediatrilor americani:

1. Sexualitatea umana este o trasatura obiectiva biologica si binara: „XY” si „XX” sunt indicii ale unei genetici sanatoase, nu ale unor malformatii genetice. Normalitatea pentru fiinta umana presupune sa fie conceputa fie ca persoana masculina ori feminina. Sexualitatea umana este binara prin natura ei, cu scopul evident al perpetuarii naturale a speciei. Principiul acesta e evident. Anomaliile de diferentiere sexuala, inclusiv feminizarea testiculara, sunt deviatii medicale foarte rare, identificabile, de la norma sexuala binara. Persoanele care sufera de aceste stari nu constituie un „al treilea sex”.

2. Nimeni nu se naste cu un „gen”. Fiecare persoana se naste cu un sex biologic. Genul (identificarea subiectiva a „sexului social”, masculin ori feminin) este un concept sociologic si psihologic, nu unul obiectiv biologic. Nimeni nu se naste cu intelegere subiectiva asupra identitatii sexuale masculina ori feminina. Aceasta intelegere se dezvolta in timp si, la fel ca si toate celelalte procese de dezvoltare, poate fi distorsionata de impresiile subiective, de relatiile si experientele nefavorabile incepind chiar din anii copilariei. Persoanele care „simt ca apartin sexului opus” ori ca ar fi „undeva la mijoc” nu constituie al treilea sex. Ele ramin, biologic vorbind, barbati si femei.

3. Impresia unei persoane ca ar fi altceva decat ce este constituie dovada unei gandiri confuze. Cind un baiat sanatos crede ca este fata, sau cind o fata sanatoasa crede ca este baiat, apare o problema psihologica obiectiva. Aceasta problema exista in mintea si nu in trupul celor in cauza: copiii acestia sufera de „disforie de gen”, o boala a mintii recunoscuta in manualele Asociatiei Americane de Psihiatrie.

4. Pubertatea nu este o boala, iar hormonii de blocare a pubertatii pot fi periculosi pentru ca induc o stare patologica (absenta pubertatii) si inhiba cresterea si fertilitatea intr-un copil care inainte de tratament era sanatos biologic.

5. Conform datelor statistice publicate de Asociatia Americana de Psihiatrie, 98% dintre baietii care sufera de confuzie sexuala si 88% dintre fetele care sufera de confuzie sexuala isi revin la normal si isi accepta sexul biologic dupa ce trec de anii pubertatii.

6. Copiii care folosesc blocanti ai pubertatii („puberty blockers”) pentru a se identifica cu sexul opus vor avea nevoie de hormoni ca sa revina la normal in anii tarzii ai adolescentei. Acesti hormoni sunt asociati cu riscuri mari de sanatate, inclusiv hipertensiune, infarct si cancer.

7. Incidenta suicidului la persoanele care isi schimba sexul biologic prin proceduri chirurgicale ori hormonale este de 20 de ori mai mare ca la restul populatiei, si asta chiar si in Suedia, o tara cu un grad ridicat de toleranta fata de persoanele transgender.

8. Indoctrinarea copiilor ca schimbarea de sex prin folosirea hormonilor ori prin operatii chirurgicale precum si ca adoptarea unui mod de viata care corespunde sexului opus sunt sanatoase si normale constituie abuz la adresa copiilor. Adoptarea si promovarea disforiilor de gen prin intermediul educatiei publice si prin legislatie va cauza confuzie si ii va face pe tot mai multi copii sa mearga la „clinicile de gen” unde li se vor prescrie hormoni pentru blocarea pubertatii. In acest caz, sansele sunt foarte mari ca acesti copii, odata deveniti adulti, sa adopte un stil de viata care poate duce la cancer, dependenta de hormoni si mutilarea organelor genitale prin interventii chirurgicale.

O critică devastatoare la adresa revoluției sexuale globale

Acest articol, publicat în original în Crisis Magaine (SUA) pe 6 mai a.c. vorbește despre cartea Revoluția sexuală globală – distrugerea libertății în numele libertății, lansată în versiunea sa românească în noiembrie 2014 la editura „Sapienția” din Iași (detalii).

de Austin Ruse 

Este uluitor că purtam aceeași luptă încă de dinaintea Revoluției Franceze: lupta între libertățile sexuale și moralitatea sexuală.

Această luptă s-a ținut fără oprire. Uneori câștigăm, iar alte ori, ca în situația actuală, pierdem.

Într-o tabără sunt radicalii care cred cu adevărat că moralitatea tradițională, așa cum este ea înfățișată de către Biserica Catolică și reprezentată de căsătoria monogamă între un bărbat și o femeie este o închisoare unde libertatea este complet distrusă. Lucrurile sunt și mai complicate, întrucât mulți dintre acești revoluționari ai sexului consideră de asemenea libertățile sexuale ca fiind un mod de a controla și dirija masele.

În cealaltă tabără sunt aceia care consideră că adevărata libertate este cea de a alege binele, iar „libertățile sexuale” nu înseamnă decât sclavie și haos. Ei sunt de asemenea de părere că impulsurile sexuale îndreptate spre bine pot reprezenta izvorul puterii și dezvoltării sociale și familiale și de asemenea un zid de apărare împotriva haosului și morții provocate în mod inevitabil de revoluție.

Adăugați numele Gabriele Kuby la panteonul gânditorilor și scriitorilor perspicace și neînfricați care se luptă pentru a trezi la realitate oamenii în legătură cu atacul care are loc în acest moment asupra familiei și a bisericii prin manipularea sexuală.

Din acest panteon fac parte Dale O’Leary, a cărui Agendă a genului (“Gender Agenda”) a prezentat tabloul feminismului radical de la ONU; Judith Reisman, care a dezvăluit criminalitatea agresorului de copii Alfred Kinsey; Marguerite Peeters, care a adus explicații cu privire la uneltirile intelectuale din cadrul elitelor Statelor Unite; Stella Morabito, care demonstrează cum controlul asupra gândurilor in ceea ce privește chestiunile sexuale conduce, în mod deliberat, la totalitarism; E. Michael Jones, al carui magnum opus Libido Dominandi: Sexual Liberation & Political Control susține că Revoluția Franceză a fost cauzată, în mare parte, de revoluționari ai sexului precum Marchizul de Sade și aliații săi libertini; Jennifer Roback Morse, a cărei organizație, Ruth Institute, caută să trezească la realitate și să salveze victimele revoluției sexuale; și Michael Walsh, a cărui carte Devils Pleasure Palace ne învață despre Școala de la Frankfurt și nebunia marxismului cultural.

Iar numărul de victime al revoluției descrise de Kuby și alții e în creștere. Fiecare copil avortat, fiecare moarte cauzată de SIDA, fiecare copil traficat, fiecare viol în grup gata să fie filmat în vreo cameră de hotel, fiecare suflet pierdut poate fi adăugat în registrul mortal al revoluționarilor sexului.

Gabriele Kuby nu este cunoscută prin aceste locuri (în SUA, n. trad.). Este însă foarte cunoscută în Germania, unde este atacată în mod constant de către reprezentanții de stânga ai extremismului sexual. Pe lângă desele apariții la televizor, în care apără adevărurile eterne, a existat chiar și o piesă de teatru produsă anul trecut, în care era prezentată moartea lui Kuby și a altor apărători ai moralității tradiționale, în aplauzele încă unei generații de totalitari germani.

Cartea sa, Revoluția sexuală globală, a fost tradusă în engleză și publicată de John Riess și Angelico Press în colaborare cu LifeSite News, iar noi suntem recunoscători.

Asemenea altora, ale căror idei le dezvoltă, Kuby înțelege exact ce se întâmplă – libertatea oferită de revoluționarii sexului este o altă modalitate extrem de eficace de înrobire.

Kuby pornește de la cei pe care îi numește „pionierii”, printre care este inclus și Marchizul de Sade, care, din celula din Bastilia în care a trăit, a scris pornografie violentă pe când cădea Ancien Régime și când începea Revoluția Franceză. Îi amintește în treacăt pe Malthus, Sanger, Marx & Engels, Wilhelm Reich, Freud & Jung, behavioristul John Watson, gurul relațiilor publice Edward Bernays, Bernard Berelson, Alfred Kinsey cel care a abuzat copii, monstrul schimbător de sexe John Money – o adunătură de oameni infami a căror imoralitate proprie i-a condus la degradarea moralității oamenilor.

Kuby îi menționează pe câțiva de care nu mai auziserăm, cum ar fi Alexandra Kollontai, implicată în Revoluția Bolșevică. Aceasta a luptat pentru „legalizarea divorțului și a avortului, a înființat case comunitare și a promovat în rândul femeilor liberale ideea de dragoste liberă în fața `alegerii între căsătorie și prostituție`.” Kollontai a spus că “Focul căsniciilor se stinge în toate categoriile și straturile populației, și bineînțeles, nicio măsură artificială nu îi va putea reaprinde flacăra muribundă.” Aduce extrem de mult cu teoreticienii zilelor noastre care solicită sfârșitul căsătoriilor bărbat-femeie.

Kuby analizează un document extrem de periculos, aproape necunoscut, numit Principiile de la Yogyakarta, un manifest produs de un grupare de homosexuali de extremă stângă și de activiștii „pentru drepturile omului”, care se pretinde în mod nejustificat a fi un document oficial, aproape obligatoriu. În document se insistă asupra faptului că „orientarea sexuală și identitatea de gen” trebuie să fie incorporate în Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Kuby precizează cum, din pricina instituțiilor ONU și Uniunii Europene, revoluția sexuală a ajuns în stadiul de metastază.

În acest context, Kuby scrie despre jocul înșelător al genurilor și așa zisa „integrare a egalității de gen” care susține că „genul” trebuie să constituie o parte integrantă în toate politicile și activitățile ONU. Începând în 1985 cu a treia Conferință mondială privind femeile, care a precedat Conferința femeilor de la Beijing din 1995, „integrarea egalității de gen este introdusă în toate nivelurile politice”. Suedezii au adoptat-o în 1994, norvegienii în 1996 și a fost reiterată la Beijing în ’95 (cu ocazia Conferinței ONU privind statutul femeii, eveniment major, n. trad.), urmată fiind de UE în ’98, de Germania în ’99… înțelegeți ideea. În teoria politică, acest lucru se numește „standardizare în cascadă.”

Este interesant faptul că la ONU, genul este foarte clar definit în tratatul cu caracter obligatoriu care privește Curtea penală internațională în care sunt membri „bărbați și femei”. Chiar și în documentele Conferinței femeilor de la Beijing, genul trebuia să fie interpretat „așa cum este interpretat în mod tradițional.”

Dar jocul înșelăciunilor are două fațete. Pe de-o parte, ONU ignoră definiția genului, așa cum a fost ea stabilită de către statele suverane. Pe de altă parte, sensul genului s-a transformat și mai mult acum în ceva numit „identitate de gen” impusă de către reprezentanții stângii în poziții influente cum ar fi Departamentul de Justiție de la ONU.

Majoritatea celor prinși în această luptă pentru libertate îndreptată într-o direcție complet greșită sunt persoane nevinovate, care nu fac parte din conspirație. Până la urmă, și mulți dintre noi am fost la un moment dat ca ei. Este adevărat că aceștia le transmit și altora ideile revoluției sexuale si multe altele, însă nu ei le cauzează.

În ceea ce-i privește pe cei cu intenții rele, Kuby și toți ceilalți care lucrează în acest domeniu știu, în cuvintele scriitorului William Gavin, că „…în toate țările în care a reușit să acapareze puterea, extrema stângă a dorit, încă de la Revoluția Franceză să destrame, distrugă, marginalizeze sau să paralizeze Biserica Romano-Catolică”. Noi suntem inamicul.

Așadar, este de înțeles cum o persoană care a scris o astfel de carte a petrecut o mare parte din viață într-o misiune spirituală în care toate drumurile s-au sfârșit în fundături, în afară de unul: cel spre Biserica Catolică. Povestea convertirii ei la catolicism a devenit un bestseller în Germania. Să sperăm că într-o bună zi va apărea și aceasta tradusă în limba engleză, la fel cum a fost valoroasa ei carte despre revoluția sexuală.

Austin Ruse este președintele C-FAM (Center for Family & Human Rights), un institut de cercetare cu sediile la New York și Washington DC, care se axează pe dreptul internațional și politica socială.

Centrul pentru Controlul Bolilor (SUA) despre comportamentele sexuale de risc la adolescenți

Sursa: cdc.gov, 15 aprilie 2016

Ultimul sondaj de opinie efectuat in 2013 (1), in randul elevilor de liceu din SUA, cu referire la comportamentele sexuale de risc și prevenirea sarcinii, a aratat urmatoarele, conform website-ului Centrului pentru Controlul Bolilor (Center for Disease Control – CDC, organism guvernamental din SUA):

  • 47% au avut relații sexuale.
  • 34% au avut contacte sexuale in timpul ultimelor 3 luni, și, dintre aceștia, 41% nu au folosit prezervativul ultima data.
  • 15% au avut relații sexuale cu patru sau mai multe persoane in timpul vieții lor.
  • Doar 22% dintre elevii care au avute experiențe sexuale au fost testați pentru HIV.

In articolul CDC se mai specifica faptul ca aceste comportamente sexuale de risc pun adolescenții in pericol de infectare cu HIV, alte boli cu transmitere sexuala (BTS) și sarcina nedorita:

  • Aproape 10.000 de persoane tinere (in varsta de 13-24 de ani) au fost diagnosticate cu infecția HIV in Statele Unite in 2013. (2)
  • Tineri homosexuali și bisexuali (in varsta de 13–24 de ani) au un procent estimat de 19% (8.800 cazuri) dintre noile infecții cu HIV in Statele Unite si 72% din noile infecții cu HIV in randul tinerilor in 2010. (3)
  • Aproape jumatate dintre cele 20 de milioane de noi imbolnaviri cu boli cu transmitere sexuala in fiecare an (in SUA – n.tr.) au fost printre tineri cu varste intre 15 și 24 de ani (4).
  • Aproximativ 273.000 de copii au fost nascuti de fetele adolescente cu varste cuprinse intre 15-19 ani in 2013 (5).

CDC recomanda tuturor adolescenților și adulților de varsta 13-64  de ani sa fie testați pentru HIV, cel puțin o data, ca parte a ingrijirii medicale de rutina.

Comentariu Provita Media:

CDC arata limpede că

„Abstinența de la actele sexuale vaginale, anale și orale este modul 100% eficient de prevenție a HIV și a altor boli cu transmitere sexuală și a sarcinii. Utilizarea corecta și consistenta a prezervativelor masculine din latex poate reduce riscul de transmitere a bolilor cu transmitere sexuala, inclusiv infecția cu HIV. Cu toate acestea, nici o metoda de protecție nu este 100% eficace, iar folosirea prezervativului nu poate garanta o protecție absoluta impotriva oricarei boli cu transmitere sexuala sau sarcina”.

Acest avertisment, adoptat nu de foarte mult timp de CDC, este deosebit de important și este un semnal ca autoritațile medicale din SUA sunt conștiente de gravitatea infecțiilor cu transmitere sexuala, inclusiv HIV/SIDA in randul tinerilor, incepand cu varsta de 13 ani…

Intr-un articol aparut recent pe site-ul romanesc Romedic.ro, despre educația sexuala in școala, autorul afirma: „Atat in Statele Unite, cat și in unele țari din Europa, precum Germania, Suedia, Austria sau Franța, educația sexuala este o disciplina obligatorie”.

Intrebarea noastra este: de ce in Statele Unite inca exista mari probleme cu bolile cu transmitere sexuala și cu sarcinile in randul tinerilor, așa cum se arata clar in datele CDC? Mai mult, de ce varsta la care copiii incep sa fie infectați cu asemenea boli a scazut la 13 ani? De ce nu a rezolvat educația sexuala aceste probleme sau de ce nu le-a diminuat, cel puțin?

Din cate se pare, marea problema este ca in Statele Unite și in alte state menționate in articolul de pe Romedic.ro funcționeaza un tip de educație sexuala ce se bazeaza pe promovarea placerii sexuale și a așa-ziselor „drepturi sexuale” la tineri și nu pe date științifice și medicale și pe avertismente reale.

Mai multe informații despre acest tip de educație, care nu pune accentul pe BTS, ci pe placerea sexuala și pe „drepturi”, aflați din filmul: „Razboiul impotriva copiilor”. Parinții, profesorii, medicii și autoritațile din invațamantul romanesc și din sanatate trebuie sa vada acest film.

NOTE

1. CDC. Youth Risk Behavior Surveillance—United States, 2013. MMWR 2014;63(SS-4).

2. CDC. Diagnoses of HIV infection and AIDS in the United States and dependent areas, 2014. HIV Surveillance Report, Volume 26.

3. CDC. Estimated HIV incidence in the United States, 2007-2010. HIV Surveillance Supplemental Report 2012;17(No. 4).

4. Satterwhite CL, et al. Sexually transmitted infections among U.S. women and men: Prevalence and incidence estimates, 2008. Sexually Transmitted Diseases, 2013; 40(3): pp. 187-193.

5. Martin JA, Hamilton BE, Osterman MJK, Curtin SC, Mathews TJ. Births: final data for 2013. National Vital Statistics Report. 2015;64(1).

  • ActiveNews: 

Obsesia lui Obama legată de transsexuali, taxată ca ”o adevărată nebunie” în SUA: A ordonat tuturor școlilor să devină partenere în abuzul asupra copiilor. Acuzații grave aduse sistemului educațional din America

După directiva emisă de administrația Obama, conform căreia fiecare școală publică din SUA este obligată să le permite elevilor transgender „să folosească băile care se potrivesc cu identitatea lor de gen”, iată că au apărut numeroase critici la adresa acesteia, iar numeroși experți și grupuri de familii o consideră ”o adevărată nebunie”.

Nu e de mirare faptul că această directivă a fost trimisă vineri după-amiază, un moment al zilei în care toată lumea este concentrată pe week-endul care urmează și mai puțin pe informațiile venite dinspre guvern sau din alte surse.

Paul Bremmer, analist la wnd.com, susține că această directivă este ”cu adevărat o nebunie, nu are nicio bază legală sau de logică, guvernarea devine un partener în abuzul asupra copiilor, este absolut ridicolă, neconstituțională și un imens eșec politic.”

Alex Newman, jurnalist internațional și profesor, a precizat că acest decret al administrației Obama arată câte probleme serioase are sistemul de educație din America.

”În primul rând, nici guvernul federal și nici administrația Obama nu au dreptul constituțional să se implice în școlile publice. Educația nu se află printre prerogativele enumerate de guvernul federal, și, prin urmare, școlarizarea este în mod corespunzător în jurisdicția statelor sau comunităților locale. Aceasta include și politicile toaletelor. În al doilea rând, ultimul amestec al federalilor este tipic pentru ceea ce s-a impus școlilor din America de la Washington de generații. În loc să se axeze pe educația reală a elevilor, școlile controlate de stat au devenit fabrici de îndoctrinare care poartă războaie împotriva adevărului, a bunului simț, a moralității și chiar a realității. Acum avem un ”împărat” care dispune ca toată lumea să pretindă că adevărul este subiectiv. Și mai rău decât atât, încurajăm copiii mici să creadă absurdiditatea conform căreia își pot alege singuri sexul – ceea ce experții în domeniu îl consideră echivalent cu abuzul asupra copiilor. De acum încolo, cu aceste directive ridicole, administrația Obama a ordonat tuturor școlilor din America să devină partenere în abuzul asupra copiilor”, a declarat Newman.

Vineri a fost trimis către districtele școlare un comunicat semnat de oficiali ai Ministerului de Justiție și Departamentului de Educație. Documentul descrie ce ar trebuie să facă școlile pentru a se asigura că niciunul dintre elevi nu e discriminat, informează New York Times.

Deși nu are putere de lege, această recomandare conține însă o amenințare explicită: școlile care nu respectă indicațiile administrației Obama s-ar putea confrunta cu procese sau cu pierderea ajutoarelor federale.

„Nici un elev nu trebuie să treacă vreodată prin experiența de a se simți nepoftit la școală sau într-un campus școlar”, declară în acel comunicat John B. King Jr., secretarul Departamentului de Educație,. „Trebuie să ne asigurăm că tinerii noștri știu că, oricine ar fi sau de oriunde ar proveni, au posibilitatea de a obține o educație bună, într-un mediu lipsit de discriminare, hărțuire și violență.”

Obligația legală „de a asigura nondiscriminarea pe baza sexului necesită ca școlile să le ofere elevilor transgender acces egal la programe și activități educaționale, chiar și în circumstanțele în care alți elevi, părinți sau membri ai comunității ridică obiecții sau îngrijorări”, se precizează în document..

Atașat acestei scrisori, administrația Obama a inclus un document de 25 de pagini cu descrierea „practicilor emergente” care sunt deja în vigoare în mai multe școli din întreaga țară. Măsura reprezintă cel mai recent exemplu al administrației Obama care, folosind o combinație de politici, legi și declarații publice, a schimbat peisajul drepturile civile pentru homosexuali, lesbiene, bisexuali și persoane transgender, scrie New York Times.

De ani de zile, Departamentul de Justiție al SUA și-a făcut din problemele homosexualilor si transsexualilor piesa de bază a agendei drepturilor civile, subliniază New York Times. Fostul procuror general Eric H. Holder Jr. a descris această campanie ca fiind o continuare a erei drepturilor civile, care a adus drepturi egale afro-americanilor.

Premieră în SUA: Un homosexual declarat devine șeful Pentagonului. Senatul a aprobat numirea lui Eric Fanning

Senatul SUA a anunțat că aprobă nominalizarea de către administrația Obama a lui Eric Fanning în funcția de șef al Departamentului Apărării. Noul șef al Pentagonului, în vârstă de 47 de ani, este un homosexual declarat. Este pentru prima dată în istoria SUA când în fruntea armatei americane este numit un reprezentant al comunității gay.

Fanning a trebuit să aștepte 8 luni pentru ca nominalizarea sa, de către Barack Obama, anul trecut, in septembrie, să fie confirmată astăzi de Senatul american, conform site-ului rawstory. com. Numirea sa a întâmpinat veto-ul senatorului republican de Kansas, Pat Roberts și opoziția fermă a senatorului republican John McCain.

Înainte de nominalizarea sa pentru șefia Departamentului Apărării, Fanning a fost adjunct al secretarului de stat al Pentagonlui și șeful de cabinet al secretarului Apărării Ash Carter.

Aducerea sa în fruntea Armatei americane este considerată un moment istoric pentru comunitatea LGBT. Aceasta vine după ce, în urmă cu cinci ani, Statele Unite au revocat o lege, numită “don’t ask, don’t tell,” care interzicea militarilor gay să vorbească deschis despre orientarea lor sexuală, iar superiorii lor nu aveau voie să întrebe nimic în legătură cu acest aspect. De la intrarea acestei legi în vigoare, peste 12.000 de militari au fost excluși din armată.

Presa americană: Caitlyn Jenner s-ar simți „mizerabil” ca femeie și ar vrea să redevină bărbat

Bruce Jenner, cel mai cunoscut exponent al așa-zisei teorii a genului, prin care se afirmă că oamenii nu au un gen determinat de realitatea biologică sau fizică, nu se mai simte bine în pielea lui nici după ce a devenit femeie.

După numeroasele operații de zeci de mii de dolari care i-au transformat corpul, după ce toată presa americană i-a acordat spații mai mari decât lui Obama, prezentându-l ca pe o “icoană”  transsexualismului internațional, fostul campion olimpic la Decathlon, devenit din Bruce Jenner Caitlyn Jenner, se gândește că tot mai bine era bărbat.

Așa susține Ian Halperin, autor al cărții “Kardashian Dynasty: The Controversial Rise of Americàs Royal Family”, conform căruia Caitlyn Jenner ar fi nefericit cu alegerea făcută. Pe scurt, susțin surse din anturajul fostului atlet, acesta se simte “mizerabil” și se gândește să redevină bărbat, scrieculturavieții.ro.

La cei 66 de ani, Jenner s-a consacrat drept unul dintre cei mai puternici susținători ai comunității persoanelor transgender după ce în 2015 și-a făcut publică noua identitate. Caitlyn și-a prezentat pas cu pas transformarea fizică și mentală în tranziția dintre genul masculin spre cel feminin, expusă în reality show-ul „I Am Cait”, spre delirul comunității transsexualismule internaționale, care, prin el, și-a promovat agenda.

În septembrie anul trecut, Caitlyn Jenner a devenit femeie și din punct de vedere legal, după ce numele său și schimbarea sa de sex au fost recunoscute printr-o decizie a unui tribunal din Los Angeles. Pe lângă cererea prin care a solicitat recunoașterea oficială a schimbării de gen, Caitlyn Jenner a cerut instanței să recunoască și schimbarea oficială a numelui său.


Categorii

Homosexualitate, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “DREPTURILE PARINTILOR vs EDUCATIA SEXUALA/ Lobby-ul GAY cere institutiilor UE introducerea OBLIGATORIE a CASATORIILOR HOMOSEXUALE in tarile membre/ RITUALUL PARADEI ANORMALITATII – din nou in România/ Ultima psihoza – “REVOLUTIA TRANSGENDER”

  1. Surprinde pe cineva?…

  2. Acest deputat a luat atitudine si impotriva vaccinurilor:
    http://www.ninelpeia.ro/aparitii-in-presa/domnilor-iohannis-si-ciolos-demisia-sunteti-complici-la-pruncucidere-inutililor/
    Are curajul sa marturiseasca, Bunul Dumnezeu sa ne intareasca si pe noi! Poate il pomenim si noi in rugaciuni, macar atat sa facem.

  3. Pingback: Radicalizarea militantilor LGBT: GRUPARILE HOMOSEXUALITE DIN ROMÂNIA VOR CASATORIILE GAY. Parada Gay – asumata drept metoda eficienta de SCHIMBARE A MENTALITATILOR/ MITUL ORIGINII GENETICE A HOMOSEXUALITATII/ Patriarhul Neofit al Bulgariei ia atitu
  4. Pingback: PARADA GAY in Bucuresti CU SUSTINEREA DESCHISA A GUVERNULUI CIOLOȘ! Parada – asumata drept metoda eficienta de SCHIMBARE A MENTALITATILOR. Mesajul de anul acesta impinge provocarea la maximum: ”PRIDE IN… FAMILIE!”/ Radicalizarea militanti
  5. Pingback: TRANS-TIRANIA. Intr-o lume TRANSGENDER, identificarea BIOLOGICA a femeii si a barbatului este ILEGALA. Se intampla deja in unele tari occidentale
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare