DELIRUL LUI MACOVEI sau… acei AGENTI MITOMANI PATOLOGICI care ne-au condus (vandut) si care inca ne mai conduc (distrug), prin interpusi…

9-07-2016 4 minute Sublinieri

agerpres_7680876_62520800

Europarlamentarul Monica Macovei a acordat recent un interviu publicației life.ro, din care vă prezentăm cîteva fragmente și care, fără exagerare, poate fi etichetat drept delirant. În el, fostul ministru al Justiției relatează cum a înotat șase ore în mare, cum a sărit cu schiurile la -30 de grade de pe trambulinele olimpice, în Norvegia și, mai ales, cum au explodat cîțiva colegi în fața sa, călcînd pe mine anti-personal.

Vitejii pe munte

”Schiez, îmi iau revanşa, scot energia din mine, schiez pe pârtii negre, sar la trambulină… În 2014, după alegerile prezindenţiale, câţiva prieteni români din Norvegia m-au sunat şi mi-au zis „ok, acum s-a terminat, vino pe la noi, mergem la o cabană”. Am mers într-o zonă în care s-a ţinut şi Olimpiada.

Erau -30 de grade, aveam cagulă specială, costum de schi, era incredibil de frig. Am văzut trambulinele de sărituri. M-am strecurat până la ele şi am sărit. Aceste trambuline sunt perfect tăiate, nu au nici măcar 3 cm la capăt în care să te poţi răzgândi, să iei decizia să te opreşti. Am căzut de câteva ori, dar nu mi-am rupt nimic”.

Vitejii pe mare.

Pot înota şi 4 ore. Odată mi s-a întâmplat, la mare la noi, când am înotat vreo 6 ore. La un moment dat am trăit fenomenul de Fata Morgana. Mi se părea că văd ţărmul, dar nu-l vedeam. Şi atunci vreo două ore din acelea 6, am înotat încercând diverse direcţii până cînd l-am văzut. Atunci am intrat până şi eu în panică… Şi când am ajuns pe ţărm într-un târziu, cineva m-a întrebat uluit: „Ştiţi că sunteţi de 6 ore în apă? Sunteţi Monica Macovei?” „Da”, am zis. „Nu-mi imaginam… Vă votez”, mi-a zis omul entuziasmat, dar şi puţin uimit…”.

Vitejii în junglă.

”Aş vrea să merg undeva în Africa într-o misiune de menţinere a păcii într-o ţară în care există un conflict. Eu am mai fost în Kosovo şi în Bosnia Herţegovina şi am nişte poveşti incredibile de acolo, asta apropo de ce poţi să faci sau ce ajungi să faci… Am fost desemnată să fac parte din grupul care asista la deschiderea gropilor comune în Bosnia Herţegovina. Ştiţi că se împuşca câte un sat întreg. Şi stăteam pe margine cu familiile care aşteptau să-şi recunoască morţii. Şi erau doctori şi psihologi gata să ofere ajutor… Şi familiile astea aveau două aşteptări: să descopere vreun indiciu care să le ajute să identifice cadavrul (un fir roşu de la pulover sau mai ştiu eu ce) sau să nu găsească nimic şi atunci să mai spere, deşi… Vă daţi seama ce se întâmpla când identificau vreun cadavru. Plângeau, unii se aruncau în gropă. Ei bine, noi nu aveam voie să plângem, pentru că eram acolo să-i ajutăm pe ei, nu să plângem noi. Oamenii aceia sufereau, noi trebuia să îi ţinem în braţe, să le alinăm suferinţa”.

Vitejii pe front.

”Adaug la asta experienţa din Kosovo unde călcam printre mine, exista posibilitatea să sar oricând în aer. Am avut colegi care au sărit în aer în faţa mea!”.

Vitejii anti-rusești.

”Am primit ameninţări. Ştiţi cum trec pe lângă urechile mele? Uite-aşa… Le uit instanteu! Am fost ameninţată şi acum câteva luni în biroul acesta, când mi s-a spus ce păţesc dacă mai vorbesc de rău Federaţia Rusă!”.

Întrebată ce dorințe are, europarlamentarul a răspuns: Să văd America de Sud, să merg în Asia, să lucrez în Africa”.

Vă dați sema cîte noi vitejii o mai așteaptă? (B.I.)

macovei

Să râdem cu MM10. Pardon, MM1, că ceilalți 9 s-au retras:

”Înot. Pot înota şi 4 ore. Odată mi s-a întâmplat, la mare la noi, când am înotat vreo 6 ore. La un moment dat am trăit fenomenul de Fata Morgana. Mi se părea că văd ţărmul, dar nu-l vedeam. Şi atunci vreo două ore din acelea 6, am înotat încercând diverse direcţii până cînd l-am văzut. Atunci am intrat până şi eu în panică… Şi când am ajuns pe ţărm într-un târziu, cineva m-a întrebat uluit: „Ştiţi că sunteţi de 6 ore în apă? Sunteţi Monica Macovei?” „Da”, am zis. „Nu-mi imaginam… Vă votez”, mi-a zis omul entuziasmat, dar şi puţin uimit…” (Monica Macovei)

Update (eu sunt constănțean, înot de la 7 ani): 1. Nu poti sa înoți 6 ore după o anumită vârstă; în toate cazurile este epuizant. 2. Nu poti sa înoți atat de departe incat sa nu mai vezi țărmul (cca. 50 km). 3. Nu poti sa înoți 2 ore în toate direcțiile, până vezi țărmul. 4. Nu poate sta nimeni pe mal 6 ore uitându-se la tine. 5. Daca tu nu vezi țărmul, cu siguranță nimeni nu te vede pe tine în mare, de pe mal. 6. Dacă cineva chiar te vede în mare, la așa distanță de țărm, sună la 112 (intuiesc că nu era salvamar sau salvamarul era beat, altfel nu ar fi putut depăși geamandura). 7. După 6 ore de înotat în mare, dintre care 2 ore în toate direcțiile (prin absurd), când ajungi pe țărm numai de politică nu îți arde.

Morala: 1. Pastile. 2. Sindromul Ioana d’Arc, al eroinei care se dedică cetățenilor, chiar și in stare de totală epuizare. 3. Femeia asta vrea să conducă o țară.

13567326_10205189214685041_7858360371889792128_n

MM şi performanța politică

După ce citesc delirul Monicăi Macovei – cea care era adulată de elitele băsiste, de la Pleşu (care o vedea fantasy ca pe un “samurai fragil, un luptător translucid” sic!) până la apropiații din partidul fantasy M10 (Papahagi & comp) şi până la grupusculele de dreapta legionaroidă care au susținut-o fervent în alegeri că era, vezi Doamne, anticomunistă (ea, fostă procuroare comunistă:) – mă îngrozesc la gândul cum este reprezentată România în relație cu forțele externe.

Individa era o răsfățată a ambasadei SUA, dacă vă aduceți aminte, făcând apologia intervenției lui Gitenstein şi a aparatului aferent în actul de justiție pe motivul aberant că americanii ar fi cheltuit bani cu prepararea procurorilor noştri.

Vă imaginați o clipă ce relevanță avem, ca stat, în aceste zile, când la Varşovia se discută despre viitorul apropiat al alianței NATO, care e posibil să exporte dezastrul din Orientul Mijlociu în Europa? Iar România este chiar în centrul acestui viitor vortex mondial?

Când în SUA poate ajunge, după alegerile din toamnă, la butonul nuclear, o Monică Macovei cu tot atâta venin şi luciditate constitutivă?

Cine ne reprezintă în lume şi care este politica țării în acest context fumegos?

Dumnezeu cu mila…

***

– de la min.2 la min.15;05 – [numai pentru cei care suporta limbajul si stilul]:


Categorii

1. DIVERSE, Justitie, Mircea Badea, Tradatori si lichele, Video

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “DELIRUL LUI MACOVEI sau… acei AGENTI MITOMANI PATOLOGICI care ne-au condus (vandut) si care inca ne mai conduc (distrug), prin interpusi…

  1. Chiar si cu astfel de “performante” tot pe la periferia Europei suntem.
    Bine ca la iesirea din mare a vorbit cu un pamantean 🙂 Ce ne-am fi facut daca o auzeam povestind ca dupa sase ore de inot, pe tarm o asteptau conducatorii mai multor planete???

  2. Tot Monica Macovei a zis ca si-a schimbat religia (pardon confesiunea) pentru ca sa o aibe pe cea a bunicilor ei.
    …..
    Nu am inteles prea bine.
    Acum insa inteleg perfect tot ce zice.
    Si Nabucadnetar a avut probleme in cele din urma.
    Dar eu zic ca dupa 7 ani cel mult trece.

  3. Pingback: LA UMBRA ”BINOMULUI”. Seria de dezvaluiri ale fugitivului ”whistleblower” SEBASTIAN GHITA confirma CAPTURAREA JUSTITIEI DE UN SISTEM MAFIOT SRI-DNA/ Iohannis, noul Basescu al sistemului binomist | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare