PS Macarie despre ARESTAREA lui DUMITRU NAN: “In absența unei hotărâri judecătorești și nesocotind cele mai elementare drepturi, Dumitru Nan a fost azvârlit în închisoare. De ce?”

24-11-2016 3 minute Sublinieri

Episcopul Macarie Drăgoi al românilor din Europa de Nord: „Încercările prin care trece și acum familia Nan, depășesc cu mult tot ceea ce credeam că pot să văd în materie de suferință umană.”

„Multe sunt necazurile drepţilor şi din toate acelea îi va izbăvi pe ei Domnul.”
Psalmul 33, 18

În cei opt ani de când îi slujesc pe românii ortodocși din țările scandinave, stând de veghe la mântuirea lor, am văzut multe situații grele, unele chiar dramatice. Dar încercările prin care trece și acum familia Nan, depășesc cu mult tot ceea ce credeam că pot să văd în materie de suferință umană.

Aparent fără nici un motiv, poliția norvegiană a intrat luni seară, 21 noiembrie, în casa familiei Nan și l-a arestat pe Dumitru. Mihaela, soția, cu cei doi copii se află în vizită în România, în scopul atenuării șocului emoțional la care au fost supuși prin despărțire, vreme de un an. În tot acest timp este pe rol un proces pe care statul norvegian l-a intentant celor doi soți, însă fără specificația de a părăsi – fie și temporar – Norvegia. Cu toate acestea, în absența unei hotărâri judecătorești și nesocotind cele mai elementare drepturi, Dumitru Nan a fost azvârlit în închisoare. De ce? Care este motivația, baza legală, juridică a acestui act brutal? Cu ce contribuie această arestare la normalizarea situației?

Eu, ca păstor al turmei încredințate de Dumnezeu, sunt cutremurat de ceea ce văd și aud. Cred că suferința la care sunt supuși acești oameni e prea mare, iar rezolvarea cazului lor pare foarte îndepărtată. De aceea rog autoritățile române să cerceteze situația și să facă demersurile necesare pentru clarificarea ei.

Pe de cealaltă parte, cu smerenie, tristețe dar și speranță, plec genunchiul, neîncetat la rugăciune, pentru această chinuită familie de români. Același lucru vă îndemn să faceți și voi, frați creștini, pentru ca bunul Dumnezeu să se îndure și să ridice, așa cum știe El, grelele încercări ale familiei Nan. Cu atât mai mult acum, când la orizontul ființei noastre spirituale se întrezărește marele praznic al Nașterii Domnului – care este prin excelență sărbătoarea familiei, a nașterii de prunci, a bucuriei de a fi împreună – se cuvine să nu-i abandonăm pe acești compatrioți ai noștri.

Să ne rugăm cu toții, cu toată puterea, că mult poate face rugăciunea de obște în fața lui Dumnezeu. Așadar, să îndrăznim! Cauza noastră e dreaptă iar Dumnezeu știe și vede toate acestea. Trebuie însă să ne vadă și pe noi în stare de jertfă a rugăciunii și a postului.

„Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți, neamuri, și vă plecați !” (Isaia 8, 9)

Părintele Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord
BIROUL DE PRESĂ AL EPISCOPIEI ORTODOXE ROMÂNE A EUROPEI DE NORD

Actualizare la comunicatul transmis astăzi de Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord

Dumitru Nan a fost eliberat

Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi a fost informat de către Ambasadorul României în Regatul Norvegiei, Adrian Gabriel Davidoiu, că Dumitru Nan a fost eliberat din arest.

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord reamintește faptul că pe 2 decembrie va avea loc anunțarea sentinței în urma procesului penal din 10 și 11 noiembrie 2016, intentat lui Dumitru și soției acestuia, Mihaela Nan, de către statul norvegian.

Părintele Episcop Macarie va depune toate diligențele ca familia Nan să fie asistată de autoritățile române și îi îndeamnă pe toți credincioșii să se roage ca soții Nan să aibă parte de un proces echitabil.

Dumitru Nan a fost eliberat!

Nu mai întrebăm acum de ce a fost, totuşi, arestat?! Poate, poliția norvegiană a vrut să preîntâmpine vreun atac terorist!… Poate, ceva ascuns în tenebrele ei, au făcut-o să dea buzna în casa unui om nevinovat!…

Umilit, înjosit – la fel ca milioanele de români!- fără niciun drept, fără nicio libertate de om liber!, numai cu sufletul sfărâmat, numai cu cătuşele pe mâini, a ieşit într-un ceas din arestul poliției… Dumitru Nan a rezistat presiunilor, iar eu nu ştiu dacă trebuie să fiu mândru de el sau doar îngrozit…

A observat cineva vreo reacție cât de mică din partea autorităților române? Eu, nu!

Suntem egali cu alții în drepturi, în Europa noastră iubită, dar alții sunt cu mult mai egali ca noi! Suntem numai nişte piese de şah în jocul puterii, nimic mai mult, doar nişte bieți pioni…

Dumitru Nan a ieşit din arestul poliției. Mihaela Nan îşi va lăsa copiii aici, – în țara ei!- şi se va întoarce singură în Norvegia, să fie solidară cu soțul ei, să aştepte, încă o dată!, sentința, să vadă dacă va muri sau va trăi… Pe 2 decembrie, instanța norvegiană va hotărâ – dacă nu deja a hotărât! Altfel, cum se explică logic acțiunea poliției, care a privat un Om Liber de Libertatea lui?!- va hotărâ, deci, dacă îi va lăsa pe aceşti oameni, familia Nan, să trăiască sau, dimpotrivă, îi va arunca după gratii…

Autorități române, politicieni! Ce faceți???… Bine, merci!, nu-i aşa? Sunteți în campanie electorală, voi…

Şi această familie şi alte zeci şi sute!, şi alte milioane de români! rămân numai nişte bieți pioni, fără apărare…

Ceea ce faceți voi, politicieni români, prin tăcerea voastră laşă, complice, este doar să mai lăsați încă unul din noi, sângerând pe câmpul de luptă…

familia-nan-acasa-cu-ps-episcop-macarie-1


Categorii

1. DIVERSE, Confiscarea copiilor de catre stat, PS Macarie Dragoi

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “PS Macarie despre ARESTAREA lui DUMITRU NAN: “In absența unei hotărâri judecătorești și nesocotind cele mai elementare drepturi, Dumitru Nan a fost azvârlit în închisoare. De ce?”

  1. Nu inteleg de ce Mihaela Nan se mai duce in Norvegia? Daca o aresteaza si pe ea, cu cine raman copiii? Nu vor fi ei iarasi despartiti. Lui Dumitru Nan i s-a plicat o pedeapsa pentru ca a indraznit sa lupte pentru copiii lui si mai apoi sa ramana sa castige bani norvegieni pentru ei. I s-a aratat ca nu mai este binevenit in Norvegia. La fel au facut si cu familia Bodnariu. Le-au dat sub presiune copiii inapoi, dar i-au exilat practic, avand in vedere ca ei sunt de fapt norvegieni prin Ruth. Sa nu se mai uite inapoi. O fi viata foarte grea in Romania, dar asta este, e mult mai buna pentru copii decat in tari in care oricum mai devreme sau mai tarziu statul va incerca sa-i perverteasca la anomalii. E greu, dar cu nadejde vor razbi. Pana acum le-a ajutat Dumnezeu enorm.

  2. Doamne ajuta ! Materialismul este Dusmanul nr. 1 ,al crestinului . Mamona fiind in spate , / diavolul / ,al trage pe bietul om sa ramana lipit de el si nu poate renunta ,fara credinta ,fara ajutorul lui Dumnezeu ,s/au fara dor in inima de tara . Tot asa va fi si cu cipuirea ,NU vor pleca f. multi din Europa Apuseana / IADUL / , catre salvarea sufletului ,in Romania . Nici la copii lor ,nu se vor mai putea gandii sarmanii ,decat la ,, MATERIEA TRUPEASCA ,,. Dumnezeu ,sa/i lumineze ,pe cati mai multi …

  3. Pingback: Norvegia: decizie favorabilă a justiției pentru familia Nan | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare