RUSIA NE MENTIONEAZA, DIN NOU, CA ”AMENINTARE CLARA” LA ADRESA SECURITATII SALE. România, transformata intr-un ”avanpost”

10-02-2017 2 minute Sublinieri

  • Digi24:

Rusia: România este o „ameninţare clară”

Rusia cataloghează România drept o ameninţare reală la adresa securităţii sale, întrucât găzduieşte elemente ”ostile” ale sistemului antirachetă american, şi un avanpost al NATO, potrivit unui oficial de rang înalt al ministerului de Externe de la Moscova, transmite Reuters, citat de News.ro.

În România, scutul antirachetă a devenit operaţional în mai 2016, iar o a doua parte a sistemului urmează să fie construită în Polonia.

Statele Unite au spus în repetate rânduri că acest scut trebuie să apere Europa de rachetele balistice dezvoltate de Iran şi nu reprezintă o ameninţare la adresa graniţelor Rusiei.

„Poziţia României şi a conducerii sale, care a transformat această ţară într-un avanpost, reprezintă o ameninţare clară la adresa noastră. Toate aceste decizii… sunt în primul rând direcţionate împotriva Rusiei”, a spus Alexander Botsan-Harcenko, un oficial de rang înalt din cadrul ministerului de Externe al Rusiei.

De asemenea, acesta a acuzat autorităţile române că utilizează o retorică antirusă.

Aceste declaraţii au loc în timp ce blocul militar desfăşoară mii de soldaţi şi armament greu în Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, precum şi în România.

Reprezentanţii Statelor Unite şi ai NATO susţin că desfăşurarea de trupe este necesară pentru a spori securitatea şi a oferi o garanţie aliaţilor europeni după anexarea din 2014 a peninsulei Crimeea. Însă Rusia acuză o strategie agresivă la graniţele sale.

Reacția MAE la nemulțumirile Rusiei

Sistemul de apărare antirachetă de la Deveselu „nu este îndreptat împotriva Rusiei”, reafirmă Ministerul Afacerilor Externe (MAE), în replică la declarațiile, unui oficial de rang înalt al ministerului de Externe de la Moscova, potrivit căruia România reprezintă „o ameninţare clară” la adresa Rusiei.

România a evidențiat constant atât public, cât și în contactele cu partenerii că sistemul de apărare antirachetă, găzduit de țara noastră la Deveselu, nu este îndreptat împotriva Rusiei, având un caracter pur defensiv, în deplină concordanță cu prevederile relevante ale Cartei ONU. Această poziție este împărtășită de Alianța Nord-Atlantică, aspect care reiese inclusiv din Declarația finală a Summit-ului NATO din 2016, când a fost decisă integrarea sistemului de la Deveselu în sistemul Aliat de apărare anti-rachetă. În consecință, perpetuarea în spațiul public a unei retorici care nu ține cont de toate aceste elemente nu este adecvată și nici în măsură să faciliteze o abordare constructivă”, se arată în comunicatul MAE.

Harta „Moldovei Mari”. Gestul lui Putin, explicat de ambasadorul rus

Explicaţii din partea ambasadorului Rusiei în România, Valeri Kuzmin, privind cadoul primit de preşedintele Republicii Moldova în timpul vizitei la Moscova. Vladimir Putin i-a oferit lui Igor Dodon o hartă a Moldovei Mari. Drept răspuns, liderul de la Chişinău şi-a exprimat părerea de rău că Imperiul Rus s-a oprit la Prut, iar Moldova de astăzi nu este întregită. Valeri Kuzmin a declarat pentru cotidianul „Adevărul” că a fost vorba doar de înmânarea unui document istoric din arhive.

Valeri Kuzmin:Nu cred că a fost vorba despre „Moldova Mare”. A fost o hartă medievală cu Principatul Moldovei, care chiar a existat. E un fapt istoric cunoscut. Cred că acest suvenir a fost un gest pentru a arăta că relaţiile noastre sunt înrădăcinate adânc în istorie. Unele documente care au legătură cu acea istorie sunt în arhivele noastre. E pur şi simplu o înmânare a unui document istoric din arhivele noastre, care ar fi mai bine să fie păstrate de moldoveni în muzeul lor.

Sute de sisteme de rachete antiaeriene, desfășurate la Moscova

Armata rusă a defăşurat sisteme de rachete antiaeriene în jurul Moscovei, în cadrul unor exerciţii de amploare, în domeniul pregătirii trupelor în cazul unui atac aerian, relatează News.ro.

Ministerul rus al Apărării a anunţat că în aceste exerciţii au fost implicate, miercuri, sisteme de rachete de tip S-300 şi S-400.

Adjunctul ministrului rus al Apărării Aleksandr Fomin le-a spus ataşaţilor militari străini că la aceste exerciţii, lansate marţi, participă 45.000 de militari, aproximativ 150 de aeronave şi 200 de sisteme de apărare antiaeriană.

Fomin a anunţat, de asemenea, că sisteme de rachete antiaeriene au fost transportate pe cale ariană la poligonul de la Aşuluk (sud), în vederea unor exerciţii de tragere la ţintă.

Este vorba despre ultimele manevre dintr-o serie regulată de exerciţii de război menite să consolideze pregătirea militarilor ruşi în caz de atac.

În pofida dificultăţilor economice, Kremlinul a continuat să cheltuiască sume importante în vederea formării militare şi modernizării armamentului, în contextul tensiunilor puternice cu Occidentul din cauza crizei din Ucraina.

PUTIN VREA “NEUTRALIZAREA AMENINTARILOR MILITARE” LA ADRESA RUSIEI. Printre ele – inclusiv SISTEMUL ANTIRACHETA din ROMÂNIA. Ambasadorul Rusiei la Bucuresti CRITICA prezenta TRUPELOR NATO in România

PUTIN CRITICA DIN NOU SCUTUL DE LA DEVESELU/ Ministrul de externe al GERMANIEI critica atitudinea RAZBOINICA a NATO fata de RUSIA/ Amenintari intre Rusia si NATO pe seama MARII NEGRE/ ESEC SAU JOC DE GLEZNE? Bulgaria REFUZA ideea românească de creare a unei FLOTE NATO pentru MAREA NEAGRA/ Un eveniment ignorat. Semnificatia numirii lui VALERI KUZMIN, fost ambasador al Rusiei la Chisinau, AMBASADOR in România. SANCTIUNE DIPLOMATICA SI GEST CONFRONTATIONAL

In timpul unei vizite la Atena, PUTIN a amenintat direct ROMÂNIA: “Dacă ieri în acele zone din România oamenii nu ştiau pur şi simplu ce înseamnă să fie ţinte, atunci azi vor fi forţaţi să ia anumite măsuri pentru a-şi asigura securitatea” (Video)

Cum a definit PUTIN scutul de la Deveselu: “POTENTIAL NUCLEAR STRATEGIC AL SUA DESFASURAT LA PERIFERIE”/ Analist Jamestown Foundation: rusii cred ca SUA POT “DECAPITA” RUSIA atacand nuclear SOCHI si MOSCOVA din BAZELE SCUTULUI ANTIRACHETA/ Comentator rus: SCUTUL AR PUTEA DUCE LA RAZBOI NUCLEAR. România – tinta si victima sigura

SCUTUL DE LA DEVESELU – INAUGURAT SI OPERATIONAL. Such geopolitics, very diplomacy: Un inalt oficial american a confundat Bucurestiul cu Budapesta/ Reactia KREMLINULUI: scutul ar fi o “AMENINTARE LA ADRESA SECURITATII NATIONALE”/ Stratfor ne prezice CONFLICT DIRECT cu RUSIA


Categorii

1. DIVERSE, Basarabia, Rusia, Scutul antiracheta (Deveselu), SUA versus Rusia

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “RUSIA NE MENTIONEAZA, DIN NOU, CA ”AMENINTARE CLARA” LA ADRESA SECURITATII SALE. România, transformata intr-un ”avanpost”

  1. Eu cred ca Botsan, care ieri era Boţan, e de fapt Bostan, dar se crede moldovean, iar astia nu le mai au cu etimologia. Adevaru-i pe undeva pe la mijloc. In sensul ca scutul ala este pentru orice eventualitate, iar cand romanilor li se va pune de insurectie, ar putea sa-l foloseasca si ei, deci sa-l lase acolo preventiv.

    Un ton mult mai dulce are Cosmin de la Ambasada:

    http://www.evz.ro/ambasadorul-rusiei-nemultumit-de-alegeri-si-proteste.html

    Este adevarat ca avem agenda incarcata si n-avem timp nici de prieteni, nici de dusmani, pentru ca noi momentan vrem sa ne invartim de niste stapani. Oricum, lui Dodon sa nu-i mai dea nimeni niciodata vreo harta, ca ne trezim ca trece Prutul sa ne ia si moldovenii care ne-au mai ramas. Vestea proasta este ca ai nostri au ramas pe vechea structura lingvistica, vorbesc romaneste si chiar nu stiu cum o sa se inteleaga cu ai lui. Nu mai spun ca sunt paraleli cu baia la copca si prefera sa doarma pe cuptor.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare