ADUNAREA CLERICILOR SI MONAHILOR ORTODOCSI din Grecia ia atitudine fata de MANEVRELE Patriarhului Bartolemeu de a ATACA semnatarii Marturisirii de credinta impotriva ecumenismului
Pe 17 octombrie a avut loc Adunarea Clericilor şi Monahilor Ortodocşi, care a abordat în primul rând problematica vizitei Patriarhului Ecumenic în Sfântul Munte şi cuvântarea acestuia de la Sfânta Mănăstire a Marii Lavre. Adunarea a constatat următoarele:
„Încă o dovadă nedezminţită a faptului că erezia Ecumenismului a vătămat grav gândirea teologică a Întâi-stătătorilor ortodocşi a constituit-o răspunsul Patriarhului Ecumenic, kir Bartolomeu, la alocuţiunea Stareţului Pródromos al Sfintei Mănăstiri a Marii Lavre de sâmbătă, 8 octombrie 2011. În acelaşi timp, cuvântul Patriarhului vădeşte, o dată în plus, că „Mărturisirea de credinţă împotriva Ecumenismului” – care s-a aflat, nedeclarat, în ţinta cuvântării patriarhale – a reprezentat o acţiune bisericească pe deplin îndreptăţită.
Textul cuvântării patriarhale suferă, din nou, atât de neputinţa de a articula un cuvânt bisericesc întemeiat împotriva „Mărturisirii de credinţă”, cât şi de faptul că ignoră sau ascunde adevărata cauză a opoziţiei teologice dintre ecumenişti şi aşa-numiţii „zeloţi”.
Cauza polemicii teologice dintre ecumenişti şi „zeloţi” nu o constituie dialogurile cu cei din afara Bisericii, ci acceptarea în scris de către Fanar şi de către alte Biserici locale a unor poziţii ecleziologice şi, mai general, dogmatice eretice, precum şi unirea treptată de facto cu ereticii, prin comuniunea la nivel liturgic cu aceştia şi prin pregătirea psihologică exercitată asupra poporului ortodox.
Monahii drept-slăvitori ai Marii Lavre, pe care Patriarhul Ecumenic, şi împreună cu el mass-media, i-a asemănat în mod nedrept cu vechea obşte de la Esfigmenou, s-au supus capului de acuzare şi unei serii de mustrări privitoare la ascultarea oarbă, fără cuvânt, nu pentru că au oprit pomenirea Patriarhului (cum a făcut vechea obşte a Mănăstirii Esfigmenou), nici pentru că s-au luat la harţă pentru proprietăţile mănăstirilor sau clădirilor, ci pur şi simplu pentru că au semnat şi au apărat „Mărturisirea de credinţă împotriva Ecumenismului”, singurul text care pune corect problema relaţiilor cu eterodocşii eretici şi cu cei de alte credinţe. Din nefericire, Patriarhul Ecumenic nu a încercat niciodată – şi nici de această dată – să combată bisericeşte textul „Mărturisirii de credinţă împotriva Ecumenismului”. Pentru că, dacă ar aborda teologic şi bisericeşte problema, ar trebui să conştientizeze că se impune să treacă oficial de partea teologiei şi ecleziologiei „post-patristice” care – nefiind „credinţa dată Sfinţilor odată pentru totdeauna” (Iuda 3) – în nici un caz nu este ortodoxă, ci „alta decât cea” pe care Apostolii „ne-au vestit-o nouă” (Galateni 1, 8).
Patriarhul Bartolomeu a folosit o compilaţie de pasaje scripturistice şi patristice în favoarea ascultării faţă de mai-marii bisericeşti şi despre dialogul interminabil cu eterodocşii. Dar faptul că în atacul la persoană şi în discursul despre păruta neascultare a lavreoţilor l-a opus pe Sfântul Ioan Scărarul Apostolului Pavel care porunceşte ca „după întâia şi a doua certare depărtează-te” (Tit 3, 10) de oamenii eretici, dovedeşte că aceste pasaje au fost interpretate în afara contextului şi împotriva „cugetului” („nous”) unanim al ecleziologiei ortodoxe. În zilele următoare, în cadrul următoarelor sale cuvântări, se vor vădi cele de mai sus. Însăşi învăţătura Cuviosului Athanasie Athonitul, ctitorul Marii Lavre, de ale cărui mustrări s-a folosit Patriarhul Ecumenic, întăreşte faptul că, din motive de conştiinţă, monahii trebuie să se îndepărteze de elementele „eteroreligioase şi eterodoxe”.
Suntem întru totul de acord cu Patriarhul Ecumenic care a constatat că „Biserica Ortodoxă, care deţine adevărul, nu are a se teme de nici o cădere sau falsificare a sfintei noastre Credinţe”, după cuvântul Sfintei Scripturi (Matei 16, 18). Acest lucru însă nu este valabil şi pentru arhiereii, clericii, teologii sau laicii care au falsificat credinţa şi ale căror nume s-au înscris cu ocară în rândul celor pe care Biserica îi numeşte, laolaltă, ereziarhi şi eretici.
De aceea, pentru că ascultarea monahilor este raţională şi centrată pe Dumnezeu-Omul Hristos, iar nu de tip guru, se presupune ca ascultătorul să vadă la Episcop şi la părintele duhovnicesc un minim de asemănare cu Hristos. Astfel, Sfinţii interzic ascultarea de mai-marii bisericeşti care se abat de la dogmele şi de la sfintele canoane ale Bisericii.
Numai dacă luăm textul Porto Alegre, plin de compromisuri – prin care a fost acceptată ecleziologia protestantă şi care, potrivit învăţăturii antieretice a Bisericii noastre este identificat ca rău-credincios, ca eretic – şi este de ajuns să se dovedească, contrar celor spuse de Patriarh, că problema nu constă în continuarea dialogurilor, ci în faptul că reprezentanţii ortodocşi încheie acorduri cu eterodocşii într-o atmosferă sărbătorească şi le consfinţesc prin semnătura lor, spre mincinoasa liniştirea a eterodocşilor şi pierderea acestora şi, mai cu seamă, spre ruperea ortodocşilor de Trupul Bisericii.
Este vădit faptul că, după eşecul „vârfurilor” de a se pune teologic de acord, se promovează acum unirea de jos în sus, începând de la turma credincioşilor care sunt ţinuţi în ignoranţă dogmatică. Iar pentru că „Mărturisirea de credinţă” este un factor care împiedică această evoluţie, ea încasează atacul virulent al Patriarhului Bartolomeu. Aceasta este cheia ermineutică prin care se explică dezaprobarea patriarhală faţă de lavreoţii tradiţionali, câtă vreme era de aşteptat ca Patriarhul să vină la Athos pentru a aduce în pace slavă şi mulţumită lui Dumnezeu. Cheia aceasta s-a vădit clar în cuvântarea Patriarhului de la Langadas, la câteva zile după vizita în Sfântul Munte, unde din nou a atacat „organizaţiile de zeloţi care, nefiind în cunoştinţă de cauză,” semnează „mărturisiri de credinţă”.
Totuşi, ironia face ca – în contextul vizitei şi cuvântării patriarhului – Marea Lavră să fie locul unde dumnezeiasca dreptate i-a pedepsit exemplar pe cei care, în timpul apostatului Patriarh Vekkos, au preferat ascultarea de mai-marii bisericeşti căzuţi în înşelare ascultării de „Hristos Care transcende veacurile”, de Trupul Lui, adică de Biserică, şi de dogmele neschimbătoare ale Bisericii.
În numele Adunării Clericilor şi Monahilor Ortodocşi
17 octombrie 2011
Arhimandritul Athanasios Anastasiou, Stareţ, Sfânta Mănăstire a Marelui Meteor,
Arhimandritul Sarantis Sarantos, Parohul Bisericii Adormirea Maicii Domnului, Amarousi, Attiki
Arhimandritul Grigorios Hatzinikolaou, Stareţul Sfintei Mănăstiri a Sfintei Treimi, Ano Gazea, Volos,
Bătrânul Evstratios Ieromonahul, Sfânta Mănăstire a Marii Lavre, Sfântul Munte Athos,
Protopresviterul Gheorghios Metallinos, Profesor Onorific al Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Atena,
Protopresviterul Theodoros Zisis, Profesor Onorific al Facultăţii de Teologie a Universităţii din Tesalonic.
Ὀρθόδοξος Τύπος, 21 octombrie 2011, nr. 1898, pp. 1, 7.
Traducere Mihail Ilie
Legaturi:
- SFANTA CHINOTITA A SFANTULUI MUNTE ATHOS IMPOTRIVA ACORDULUI DE LA BALAMAND SI A EREZIEI “BISERICILOR SURORI”
- JOCURI “DIPLOMATICE” BIZARE ALE S.S. BARTOLOMEU FATA DE SCHISMATICII DE LA ESFIGMENU
- IPS Serafim de Kythire cere Sinodului Bisericii Greciei sa ia atitudine fata de PRACTICILE ERETICE SI NE-CANONICE ALE PATRIARHIILOR SERBIEI SI CONSTANTINOPOLULUI
- Sfanta Chinotita a Sfantului Munte despre Dialogul cu romano-catolicii
***
- MARTURISIRE DE CREDINTA IMPOTRIVA ECUMENISMULUI IN BISERICA GRECIEI
- Scrisori, miscari de tactica si incercari de intimidare din Fanar – raspunsurile ferme ale Pr. Zisis si ale Prof. Tselenghidis
- Pr.Th. Zisis: „MARTURISIREA DE CREDINTA” A VESELIT PE ORTODOCSI…”
- Protoprezbiterul Theodoros Zisis: ARHIEREI DIN MAKEDONIA (ELADA) II TERORIZEAZA PE PREOTI SI II CALOMNIAZA PE LUPTATORII PENTRU ORTODOXIE
- PROTOPREZBITERUL THEODOROS ZISIS: Catre o noua Ferrara-Florenta?
- Pr. Th. Zisis: MARELE ANTONIE ŞI ECUMENISMUL DE ASTĂZI
- Pr. Theodor Zisis: Este nevoie de priveghere, caci “se vor ridica barbati graind lucruri stricate”
- Exista hotarari sinodale in afara Ortodoxiei si a dogmelor credintei?
- TESALONICUL LA INALTIMEA MARTURISIRII DIN PRIMELE SECOLE!
- “Să nu primeşti nici o învăţătură greşită sub pretextul dragostei!” sau demistificarea ecumenismului – concluziile Conferintei Inter-ortodoxe de la Tesalonic, din 2004.
***
- EUROPA, CHEMATA DE PATRIARHUL ECUMENIC BARTOLOMEU… SA DEPASEASCA SCHISMA DE LA 1054 INTRE CATOLICI SI ORTODOCSI
- ASSISI 2011 A INCEPUT: ZIUA INTAI a evenimentului pre-antihristic (FOTO, VIDEO). Participa si patriarhul ecumenic Bartolomeu, IPS Iosif Pop si PS Siluan
- Demersuri provocator-ecumeniste ale PATRIARHULUI ECUMENIC BARTOLOMEU
- UNDE AM AJUNS: UN PATRIARH „ORTODOX” DARUIESTE UN CORAN PRESEDINTELUI COCA-COLA!
- PATRIARHUL ECUMENIC LA SINAGOGA EVREIASCA DIN NEW YORK (VIDEO)
- Patriarhul Ecumenic Bartolomeu despre ‘reabilitarea deplinei comuniuni între Bisericile Creştine în Europa’!
- Despre falsele declaratii linistitoare ale Patriarhului ecumenic si capcana in care a cazut “Orthodoxos Typos”
- Imbratisari si declaratii eretice de recunoastere intre ecumenisti si catolici in Fanar la sarbatoarea Sfantului Andrei
- Patriarhia Ecumenica isi arata coltii semnatarilor MARTURISIRII DE CREDINTA
- Intimidarile Patriarhului Ecumenic Bartolomeu si Mitropolitul de Gortina
- Kir Bartolomeu, “Mărturisirea” şi manipularea
- BUIMACEALA ECUMENISTILOR
- APOLOGIE FERMA A CREDINTEI ORTODOXE SI RASPUNS PATRIARHULUI ECUMENIST BARTOLOMEU AL CONSTANTINOPOLULUI
- MITROPOLITUL IEROTHEOS VLAHOS DENUNTA TRASEELE SUBTERANE ALE ECUMENISTILOR
- Trei ierarhi greci impotriva ereziilor si adogmatismului
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Puterea lumii ne impune
Slăvitule Mântuitor,
Să acceptăm ecumenismul
Şi umanismu’nșelator
An după an păcatul creşte
Prin motivaţia iubirii,
Prin sincretism, prin duh politic,
Prin cele împotriva firii.
Din largul lumii dau năvală
Apucături neruşinate,
(Năravuri ce distrug lăuntru),
Şi cultul marilor păcate.
Politica și’ecumenismul
Aproape că s-au suprapus,
Iar umanismul camuflează
Duhul eretic din apus.
Duhovnicia modernistă
E tot mai intelectualizantă,
Tot mai departe de trăirea
Şi viaţa sfântă, de’altă dată.
“Duhovnicia” ortodoxă
E tot mai umanitaristă
Tot mai ilustră prin “cultura”
Şi înfrăţirea sincretistă.
Schimbăm şi faţa pocăinţei
Din nevoinţă’n dărnicie,
În indulgeţe…ortodoxe
În artă şi în zidărie.
Puţini mai sunt azi cei ce strigă
Cerând curata pocăinţă,
Că cei mai mulţi transformă cultul
În academic, în…. ştiinţă,
În adâncimi filozofale,
(Și-n speculaţia gândirii),
Ce nu-și mai au izvor în crucea
Şi în sfinţenia trăirii.
Întoarce-ne Doamne Iisuse
La Adevărul pocăinţei,
La faptele mântuitoare
Ce’aduc VIRTUŢILE CREDINŢEI.
Întoarce-ne la vrednicia
Și duhul sfinţilor părinţi
La simplitatea celor care
(Sfinţindu-se), au fost smeriţi.
La viaţa fără de prihană.
La asumata pocăinţă,
La rugăciunile trăite,
Și la smerita nevoinţă.
Că modernismele aduse
De “liderii” cei mai de sus,
Ne fac doar ortodocşii vorbei
Şi al emoţiei, Iisus.
http://www.livestream.com/apostolia_tv/ – acum, live, ceea ce era anuntat aici:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/anunturi/2011/10/30/comemorarea-parintelui-gheorghe-calciu-la-paris-19-noiembrie/
apostolia_tv on livestream.com. Broadcast Live Free
@ Nicolae Mirean
N-am citit niciodata o poezie, o rugaciune mai frumoasa si adevarata.
Multumesc.
SPOVEDANIE, de Nicolae Mirean
Iisuse foarte greu greşesc
Şi mii de suflete smintesc,
Cu faptele şi cu gândirea,
Cu inima şi cu simţirea,
Că fac în toate voia mea,
Şi-ncalc cu ştirea voia Ta.
Că sunt din fire iubitor,
De desfătări şi trai uşor,
Iubesc cu patimă plăcerea,
N-accept nici vina, nici durerea
Nu vreau şi nu rabd umilinţa,
Şi fac de formă pocăinţa.
Sunt un trufaş în chip ascuns
Şi mint, dar cred că-s bun, Iisus.
Cred că-s sporit când scriu sau spun
Ceia ce ştiu că este bun,
Dar când ocara mă loveşte,
Adâncul mi se răscoleşte
Şi în cârtire şi-n mânie,
Îmi arde inima pustie.
Şi sunt şi lacom şi avar,
Sunt în adâncul meu curvar,
Când ochii vor neincetat,
Imagini ce aduc păcat
Când gîndul meu şi cugetarea
Trezesc şi întreţin pierzarea
Şi-n locul gândului curat,
Trăiesc cu voia în păcat.
Dar cum să-ţi spun cât mă iubesc,
Şi cu ce grijă mă păzesc
Să nu-mi rănească cineva,
Măcar c-o vorbă cinstea mea,
Cum şi în faptă şi-n cuvânt
M-arăt la oameni ca şi-un sfânt.
Nu-i grija pentru legea Ta
Ci dragostea de cinstea mea,
Deaceia sar ca ars în sus,
Şi-o apăr aprig o Iisus,
Şi nu accept nici o mustrare,
Şi nici cuvânt de îndreptare.
Şi mila o am pentru mine,
Deaceia-n ruga către Tine,
Îti cer şi trai bun, pământesc,
Şi Raiul Tău duhovnicesc,
Şi vreau în lume, de la Tine,
Că-n orice fel să-mi fie bine.
Să rabde alţii răul meu,
Să nu trudesc nici mult nici greu,
Să dau puţin şi să iau mult,
Şi când cu voia nu ascult
De legea şi cuvântul Tău,
Tu să mă ierţi mereu, mereu.
Fără o aspră pocăinţă,
Fără canon şi umilinţă,
Fără s-accept totul cinstit
Că eu sunt cel care a greşit,
Şi fără să trudesc din greu,
Să nu fac iarăşi acest rău.
Cât Ţi-am promis ? Cît am făcut ?
Şi oare cât m-am cunoscut,
În confruntarea cu păcatul ?
Am izgonit din mine iadul,
Trăiesc eu sincer pe pământ,
În adevăr şi-n Duhul Sfânt ?
Sunt sincer Doamne şi-n iubire
Trăiesc şi lupt spre mântuire ?
O , nu. Eu caut pe pământ
Doar o imagine de sfânt,
Să fiu aşa e foarte greu,
Că-n viaţa şi în gîndul meu
E doar trăire omenească
Prin gând şi faptă pur trupească.
Mândria mi s-a rafinat
Şi nu păzirea de păcat,
Şi văd cum strâng doar cunoştinţă
Şi nu trăire în credinţă
Cum nu mai simt că-s vinovat,
Cum aduc scuză la păcat
Cum mă grăbesc să dovedesc
Că nu din vina mea greşesc.
Şi că această lume rea
E cauza şi scuza mea.
Dar nu-i aşa Doamne Iisus
Că eu o caut –cum ai spus-
Că rău-n inima îl port
Şi sufleteşte-s ca şi mort.
Nu lumea mă duce la rău,
Ci voia mea, şi traiu-mi rău
Iubirea-mi egoist-ar vrea
Doar desfătări şi-n pofta rea,
Mă duc şi-o caut c-o voiesc
Şi n-am să pot să Te iubesc.
Ca milă Doamne eu nu fac,
Cu cel bolnav, cu cel sărac,
Cât voi trăi de dragul meu,
Voi fi străin de harul Tău
Cât voi râvni doar cinstea mea,
Voi fi străin de calea Ta.
Cât poftele cele trupeşti,
Vor stinge cele sufleteşti,
N-am să cunosc ce mi-ai adus,
Şi-n suflet câţi –talanţi- mi-ai pus
Abţinerea şi lupta grea
De nu le-accept, nu voi vedea.
Am să mă-nşel că am credinţă
De n-am să-mi iau din suferinţă,
Vederea în adâncul meu
Şi dragostea de Dumnezeu,
Şi nici comorile de sus,
N-am să le-adun Doamne Iisus.
Iată ce sunt şi ce iubesc
Iată Iisus de ce trăiesc,
Nu-mpart la semeni nici iubire
N-am nici dovadă de trăire
În dragoste şi-n Duhul Sfânt
Şi-s un nevrednic, pe pământ.
Acesta sunt. Şi-mi dovedesc.
Cum pentru carne ostenesc
Şi cum consum tot ce mi-ai dat
Ca în final să am păcat.
Le recunosc, şi îmi asum,
Iisuse toate câte-ţi spun.
De tot şi toate-s vinovat.
Eu le-am dorit. Eu le-am lucrat.
Şi iată cum îmi dovedesc,
Că mint câd spun că Te iubesc.
Că sunt un egoist şi-un rău
Şi că n-ascult de Dumnezeu.
Frate Adrian, sunt ceia ce i-am spus Domnului în aceste cuvinte și mult mai mult încă (în rău). Ceia ce te-a impresionat, este darul Lui Dumnezeu . Iertare.
Foarte bine, felicitari pt cei la Sf Munte, macar ei sa mai tina dreapta credinta neschimbata!!! Doamne Ajuta!
Consider legitimă dorinţa dumneavoastră, a tuturor acelora care consemnaţi la această mărturisire de credinţă de a vă apăra credinţa şi convingerile religioase. Totuşi dacă se tot afirmă întâietatea sinoadelor, mi-aţi putea explica pentru care motiv, sub acuzaţii şi comdamnări atât de grave, sunt blamaţi cei care nu subscriu acestei mărturisiri care nu este o urmare a unui sinod? Dacă Biserica Ortodoxă este Una, de ce părerile sunt diverse şi nu sunt toţi de acord? Aţi putea să-mi lămuriţi, dacă se poate cu argumente care să poată fi susţinute această neclaritate pe care o am?
@fr. Cristian:
Nu este prea clara …neclaritatea dvs si nici identitatea din perspectiva careia ne intrebati.
Eu cred ca inteleg ce vrea sa spuna fr. Cristian. De fapt intrebarea lui in esenta se rezuma la asta: de ce este ecumenismul erezie atata vreme cat nici un sinod (ecumenic?) nu l-a condamnat ca atare?
Sa incerc un raspuns nadajduind ca altii mai competenti sa intervina. Nu putea un sinod ecumenic (ortodox se intelege)sa declare ecumenismul ca erezie pentru ca un astfel de sinod nu a avut loc inca. Si apoi toate sinoadele ortodoxe prin cele ce le-au hotarat au aratat clar ca sunt impotriva unei ortodoxii stil ghiveci. Cum aparea cate o erezie atunci imediat se intervenea si ortodoxia condamna erezia – vezi toate sinoadele de pana acum, cele 7 ecumenice si altele.
De ecumenism in termenii astia de astazi nu s-a vorbit pana acum si deci asteptam ca un sinod sa condamne aceasta erezie. Pana atunci fiecare isi nuanteza pozitia.
@Mircea:
Cu precizarea ca nici sinoadele nu sunt infailibile. Infailibila este doar Biserica in intregul sau, Predania. La modul in care toti marii parinti si Sfinti Parinti ai vremurilor noastre s-au raportat fata de ecumenism (Sf. Iustin Popovici, Pr. Dumitru Staniloae, Pr. Seraphime Rose s.a.m.d.) putem deja spune ca exista un consens patristic fata de acest curent ca fiind ”erezia tuturor ereziilor” (formula apartine Sf. si teologului Iustin Popovici). Nu e neaparat nevoie de un sinod care sa ateste acest lucru, desi, teoretic, da, ar fi benefica o astfel de consacrare a unei concluzii a Bisericii. Insa, practic, slabe (spre nule) sperante sa se intample asa ceva…
Desi catolicismul a fost condamnat in Sinod cu valoare ecumenica pentru ortodocsi, condus de Sf. Fotie, cred ca s-ar impune ca la urmatorul (cel de-al VIII-lea?) Sinod Ecumenic ce ar urma (nu neaparat cel care se preconizeaza) sa fie pusa o condamnare oficiala si hotarata asupra Bisericii Catolice si nu numai pentru a face diferentele de rigoare.
Pana sa citesc cartea Sf. Nectarie de Eghina despre papism, credeam ca nu e chiar departe catolicismul de ortodoxie (desi eretici), dar acum imi dau seama ca este o diferenta ca de la cer la pamant, ca intre duh si materie. Nici nu poate fi numita Biserica, adica adunare a credinciosilor, ci mai degraba imparatie lumeasca. De aceea e mai potrivita denumirea de cezaro-papism.
Sigur, or fi unii catolici mai credinciosi, mai apropiati de noi in general, fata de protestanti si neo-protestanti, dar credinta catolica este, in fapt, pur pamanteasca, dupa cum spune si Sf. Ioan de Cronstadt.
Cea mai grava abatere este Filioque, pt ca atinge direct credinta nemijlocita in Dumnezeu cel in Treime, dar cea mai inradacinata si mai indarjita si radacina tuturor relelor este infailibilitatea papala. Aceasta dogma a infailibilitatii coboara totul pe pamant si incuie (desi se zice ca ar avea cheile imparatiei) cerul(ui).
Concluzia: ecumenismul este, de fapt, o tendinta mai pamanteasca decat ne putem imagina prin scopurile si efectele sale, minciuna sfruntata si trebuie osandit cu trambite (duhovnicesti, nu zelotiste). Nici Sinoadele Ecumenice nu s-au adunat repede, nici efectul nu a fost imediat, de aceea nici acum nu e tarziu si se impune o astfel de condamnare.