ALEGERI IN GERMANIA. AfD, partid anti-imigratie si anti-sistem, s-a clasat pe locul al treilea/ ORBAN JOACA TARE. Ungaria organizeaza un referendum impotriva “PLANULUI SOROS”/ Referendum cu potential exploziv in IRAK pentru independenta KURDISTANULUI

• Hotnews: UPDATE Alegeri parlamentare in Germania: Angela Merkel, spre al patrulea mandat de cancelar/ Extrema-dreapta ajunge in Parlament, social-democratii intra in Opozitie

Conservatorii din Uniunea Crestin-Democrata, partidul condus de cancelarul Angela Merkel) si-au asigurat un al patrulea mandat consecutiv in fruntea Guvernului de la Berlin, in urma alegerilor legislative desfasurate duminica in Germania, scrutin ce a adus totodata un partid de extrema-dreapta in Parlamentul german, pentru prima data in  peste jumatate de secol, indica exit-pollurile, potrivit Reuters.

Blocul conservator al lui Merkel – crestin-democratii sai (CDU) si aliatii lor bavarezi, Uniunea Crestin-Sociala (CSU) – au castigat 32,5% din voturi, ceea ce il face de departe cel mai mare grup parlamentar, potrivit unui exit-poll realizat pentru televiziunea publica ARD.

Principalii lor rivali, cei de centru-stanga din Partidul Social-Democrat (SPD), au cazut la 20% – un nou scor minim de dupa Razboi.

Formatiunea de extrema-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) surprinde clansandu-se pe locul al treilea si intrand pentru prima data in Parlament, cu 13,5%.

UPDATE 1: Cu aproape 90 de mandate, Alternativa pentru Germania AfD intra in Parlament. 

Exit poll infratest dimap (ARD, ora 18.12)

• CDU/CSU: 32,7 (-8,8)
• SPD: 20,2 (-5,5)
• Linke: 8,9 (+0,3)
• Bündnis 90/Grüne: 9,4 (+1,0)
• FDP: 10,5 (+5,7)
• AfD: 13,4 (+8,7)
• Alte formatiuni politice: 4,9 (+1,1)

Foto: Captura infratest dimap 

Repartizarea mandatelor in Bundestag (ARD, ora 18.00)

• CDU/CSU: 216
• SPD: 133
• Linke: 60
• Bündnis 90/Grüne: 63
• FDP: 70
• AfD: 89

UPDATE 2: Ca sa infirme asa-zisa monotonie a alegerilor parlamentare germane din 2017, nu doar AfD-ul intra in Parlament cu aproape 90 de mandate, ci si social-democratii refuza sa mai guverneze cu Uniunea si Angela Merkel pe post de cancelar.

CDU/CSU a luat cele mai multe procente (32,7% – exit poll) insa cele mai putine din istoria sa, de la 1949 incoace. La fel a patit si SPD-ul, care cu 20,2% decide sa mearga in opozitie. Pare o mutare inteligenta, caci altfel opozitia din Bundestagul german ar fi fost dominata de nationalisti si de comunisti.

In urma acestei surprize, Angelei Merkel nu-i ramane decat o varianta de coalitie de guvernamant: asa-zisa coalitie Jamaica (negru-galben-verde, cum sunt culorile partidelor CDU/CSU, FDP si Verzi).

Merkel a spus in mod repetat ca Alternativa pentru Germania (AfD) si Partidul Stangii (Die Linke) nu intra in discutie pentru a forma impreuna cu CDU/CSU viitorul guvern. Coalitia Jamaica va fi insa greu de guvernat, deoarece intre liberali si Verzi exista diverse puncte din programele lor politice  care nu coincid.

• Digi24:

Extrema dreaptă intră în Bundestag. AfD: „Ne luăm Germania înapoi!”

Alianța pentru Germania (AfD), formațiune de extremă dreapta, devine a treia forță politică din Germania, cu peste 13% din voturi, potrivit sondajelor de ia ieșirea de la urne. AfD amenință să facă opoziție puternică CDU-CSU, care a obținut cele mai multe voturi.

„Dragi prieteni, întrucât am ajuns a treia forţă politică din Germania, guvernul care se va forma după alegeri va trebui să se teamă de noi, să se îmbrace călduros pentru iarnă. Vrem să ne luăm ţara şi să o redăm poporului! Ne luăm Germania înapoi”, a spus Alexander Gauland – vicepreşedinte AfD.

Alegeri în Germania. Promisiunea Angelei Merkel

Învingătoarea din această seară în alegerile din Germania, Angela Merkel, nu ascunde faptul că şi-ar fi dorit un rezultat mai bun pentru partidul pe care îl conduce. A făcut şi o promisiune cancelarul german – vrea să recâştige voturile care azi au mers către formaţiunea populistă Alternativa pentru Germania (AfD).

„Nu trebuie să ne ascundem. CDU şi-ar fi dorit un rezultat mai bun, dar nu trebuie să uităm că am avut de-a face cu provocări extraordinare. În cele din urmă, ne-am îndeplinit obiectivul principal. Suntem cel mai puternic partid, avem mandatul de a forma un nou guvern şi vom forma un nou guvern”, a spus Merkel.

„E un alt moment important: intrarea AfD în Parlament ( Alternativa pentru Germania). Vom face o analiză serioasă, pentru că vrem să-i recâştigăm pe acei alegători care au votat pentru AfD”, a adăugat ea.

• Adevarul/ Iulia Popovici: Cum au ajuns femeile să conducă partide fasciste?

Din 2015 pînă în aprilie 2017, AfD a fost condus de o femeie, Frauke Petry. Tot o femeie, Siv Jensen, conduce Partidul norvegian al Progresului, anti-imigraţie şi anti-Islam (dar pro-israelian). Pia Kjaersgaard a co-fondat Partidul Poporului din Danemarca, unul dintre primele declarat anti-imigraţie şi anti-Islam, la un moment dat participînd în guvernul de la Copenhaga.

Tot mai multe femei sunt atrase de organizaţia naţionalistă anti-islamică Britain First. Alice Weidel e gay, iar AfD a atras mulţi membri ai comunităţii LGBT. Şi UKIP are un departament LGBT, condus tot de o femeie.

În mod evident, nici una dintre formaţiunile astea nu are o agendă de promovare a drepturilor femeilor sau a persoanelor LGBT, în sensul progresist al termenului. În acelaşi timp, ele sînt active în ţări în care respectarea drepturilor femeilor şi a persoanelor LGBT este ridicată, în care feminismul are drept de cetate şi în care contestarea dreptului la căsătorie între persoane de acelaşi sex nu face obiectul unor referendumuri (Alice Weidel e, de altfel, căsătorită cu partenera ei de viaţă)…

În acelaşi timp, o parte importantă a revendicărilor acestor partide de extremă dreapta priveşte interzicerea unor însemne religioase – începînd cu vălul musulman, privit ca o marcă a patriarhatului, o formă de oprimare a femeilor. Atracţia exercitată de AfD, aparent paradoxal, pentru femei şi gay e strîns legată (zic analiştii) de violenţele la adresa femeilor, de Anul Nou 2015, de la Koln, de care au fost acuzaţi refugiaţi musulmani, şi de creşterea atacurilor la adresa persoanelor LGBT (cu aceiaşi vinovaţi simbolici).

E o schimbare în extrema dreaptă europeană care nu poate trece neobservată. Pînă la urmă, naziştii doreau eliminarea din societate (inclusiv fizică) a evreilor, dar nu le-au interzis purtarea de însemne religioase. Şi nici n-ar fi acceptat niciodată ca femei sau gay să acceadă la funcţii de conducere.* Ceea ce continuă să se întîmple în Statele Unite, unde aşa-numita alt-right nu e atrăgătoare şi nici nu susţine la vîrful ei femei – diferenţa specifică fiind că ideologia suprematismului alb, într-o ţară de imigranţi, nu e îndreptată împotriva refugiaţilor din Orientul Mijlociu şi a unei culturi social-religioase percepute ca patriarhale, ci exclusiv asupra componentei rasiale.

New York Times sugera în primăvara lui 2017, pe baza unor studii, că liderii femei sînt un factor important pentru partidele radicale: votanţii femei tind să evite formaţiunile asociate cu ideea de violenţă şi care sînt conduse şi reprezentate într-o manieră agresivă, în timp ce un lider feminin aduce, în mod automat, o perspectivă mai soft. Ca să citez o altă autoare, Naomi Wolf, „Cît de periculoasă poate fi o mişcare, pînă la urmă, dacă în numele ei vorbeşte o femeie?“. În acelaşi timp, partidele marginale sînt adeseori conduse de femei şi/sau promovează în rîndul lor femei (tot în Germania, e cazul Die Linke/Stînga şi al Verzilor, la fel ecologiştii francezi), marginalitatea formaţiunii făcînd ascensiunea femeilor mai uşoară, în timp ce prim-planul femeilor o face mai interesantă pentru votanţii de acelaşi gen. Doar că pînă acum era vorba despre partide cu o platformă de gen explicit progresistă.

Fenomenul – ascensiunea femeilor în extrema dreaptă vest-europeană şi interesul pe care-l exercită asupra electoratului feminin – e recent, vizibil şi de luat în serios. Se întîmplă doar în Europa Occidentală fiindcă acolo drepturile de gen sînt, în principiu, cîştigate (în principiu, fiindcă în Marea Britanie a anului 2017 tot există, la vîrful marilor companii, mai mulţi bărbaţi cu numele de David decît femei). Se întîmplă poate fiindcă, deşi drepturile sînt cîştigate teoretic, ele n-au făcut toate femeile fericite şi împlinite, iar reculul feminismului (nostalgia după altceva, atunci cînd ceea ce ai nu-ţi aduce împlinirea, acel altceva putînd fi – tocmai din cauză că nu mai sînt valorizate social – rolurile tradiţionale de gen) se întîlneşte cu perspectiva ameninţării statu-quo-ului (imigraţia musulmană cu valori de gen extrem patriarhale). Se întîmplă poate fiindcă vizibilitatea femeilor în aceste partide le oferă unor femei promisiunea că punctul lor de vedere contează şi e ascultat. Nu ştie nimeni exact de ce se întîmplă, însă se întîmplă – deja se scriu cărţi despre asta –, iar negarea fenomenului („faptul că sînt femei prin naştere nu înseamnă că acţionează într-o logică a reprezentării de gen sau că avansează agende de gen“, „unii vînează femei în roluri negative din misoginism“, „genul e doar o coincidenţă“) nu-l face mai puţin real şi important. Iar femeile şi agendele lor politice, de ce acţionează într-un anume fel şi ce vor, trebuie ascultate, chiar şi atunci cînd nu par, la prima vedere, să răspundă spectrului progresist cu care activismul de gen e, de regulă, asociat.

• Cotidianul/ Calin Marchevici: Budapesta vrea să depăşească Austria în 2030. Un plan anti-Soros pentru Ungaria

Ungaria va depăşi Austria până în 2030, a fost mesajul premierului Viktor Orban transmis liderilor partidului Fidesz la o reuniune cu uşile închise de săptămâna trecută, scrie presa maghiară. Ungaria va depăşi standardele statelor vecine în ce priveşte educaţia, sănătatea şi multe alte domenii, iar asta pentru că Ungaria va acorda atenţie celor mai mari provocări: migraţia şi îmbătrânirea populaţiei, a spus Viktor Orban. El a subliniat că este esenţial ca Ungaria să ajungă de la 1,48 copii la o un raport de 2,1 copii pentru fiecare adult, prin încurajarea natalităţii. Apoi, guvernul va trebui să lupte împotriva aşa-numitului ”Plan Soros”. Desigur, acest plan pentru 2030 nu va fi posibil decât dacă Fidesz va câştiga alegerile din 2018. Principalul obiectiv, a spus Orban, va fi campania anti-Soros şi consultarea naţională pe tema ”planului Soros” – introducerea a un milion de imigranţi în fiecare an în Europa. Consultarea va avea loc peste o lună – cu şase luni înainte de alegeri şi va costa 1,5 miliarde de forinţi. Va fi a treia asemenea consultare naţională: prima, în 2015, a vizat ”migraţia şi terorismul”, iar a doua s-a numit „Să oprim Bruxelles-ul”. Directorul din Budapesta al Iniţiativei Societatea Deschisă pentru Europa, Goran Buldioski, a declarat că guvernul încearcă să abată atenţia electoratului de la eşecurile în educaţie, sănătate şi în regiunile rurale. Pe de altă parte, politicienii Fidesz care au oferit detalii de la reuniunea amintită consideră că Soros a devenit ţinta campaniei electorale a guvernului Orban datorită lipsei unei opoziţii puternice, partidele liberale şi de stânga fiind incapabile să se coalizeze.

Ţinta preferată a guvernului

O nouă tensiune apare în Europa, cea între ţările de imigranţi şi ţările cu o proporţie mică de imigranţi. ”Sunt ţări care au devenit ţări de imigranţi, care nu mai acceptă civilizaţia creştină. Provocarea istorică este de a găsi o metodă de cooperare între aceste de state”, a spus premierul ungar Viktor Orban în faţa Asociaţiei Intelectualilor Creştini din Ungaria. Este momentul în care Orban a ales în mod clar tema majoră a campaniei electorale pentru 2018, dar şi ţinta principală, spun analiştii maghiari. Ţinta este George Soros, pentru că, spune Orban, „programul de transformare în ţări de imigranţi este cunoscut drept Planul Soros”. ”Ştim ce avem de făcut. (…) Forţele distructive trebuie ţinute departe de guvernare”, a sunat mesajul electoral al lui Viktor Orban. În viziunea sa, aceste forţe sunt partidele liberale şi de stânga. ”Adoptarea liberalismului occidental ar însemnă sinuciderea spirituală a Europei Centrale”, a spus Orban. ”Vesticii au un singur gând: să ne convingă prin mijloace politice, legale şi financiare că trebuie să devenim ce au devenit ei, ţări de imigranţi”.

• DCNEWS: Ungaria, referendum împotriva lui George Soros

Guvernul Ungariei a anunțat marți că va organiza un referendum referitor la așa-numitul “Plan Soros”, formulă folosită la Budapesta pentru presupusul proiect al miliardarului american de origine ungară George Soros de a determina Uniunea Europeană să accepte un milion de imigranți.

Campania pentru referendum urmează să înceapă luna viitoare, a declarat Bence Tuzson, purtător de cuvânt al guvernului ungar, unui post de radio preluat de AFP. Zeci de mii de familii vor primi chestionare în acest cadru.

Va fi a treia consultare populară din 2015 încoace și va avea loc cu șase luni înainte de alegerile generale din aprilie 2018. Prima a consultat cetățenii asupra legăturilor dintre imigrație și terorism, iar a doua, după numai câteva luni, a fost intitulată “Să oprim Bruxellesul”. Partidul Fidesz, condus de premierul Viktor Orban, a acuzat Uniunea Europeană că amenință suveranitatea Ungariei.

Orban îl consideră pe Soros principalul inamic al Ungariei și a lansat anul acesta mai multe acțiuni pentru a-l discredita și împotriva numeroaselor organizații neguvernamentale susținute de omul de afaceri, în special în estul Europei, reamintește AFP, relatează Agerpres.

• Adevarul: În ciuda presiunilor internaţionale, kurzii irakieni se pronunţă prin referendum, luni, privind independenţa regiunii de Irak INFOGRAFIE

În Kurdistanul irakian şi în zonele disputate între Erbil şi Bagdad, inclusiv provincia bogată în petrol Kirkuk, mixtă din punct de vedere etnic, zone ce se află acum sub control militar kurd, va avea loc, luni, un referendum privind independenţa regiunii de Irak. Kurzii irakieni din străinătate au început să voteze încă de sâmbătă, în ciuda unei opoziţii pe plan internaţional. Kurzii irakieni sunt aşteptaţi să voteze luni cu privire la independenţa lor într-un climat tensionat din cauza ameninţărilor cu represalii atât din partea Irakului, cât şi din partea veciniilor turci şi iranieni, notează AFP.

În Erbil, în capitala Kurdistanului şi fief al preşedintelui Massoud Barzani, care a iniţiat acest referendum, drapelele kurde sunt peste tot pe străzi, pe maşini şi pe case. Majoritatea cetăţenilor vor vota, dar se tem de consecinţele unui astfel de vot pentru regiune. “Într-adevăr, aşteptăm cu nerăbdare să aflăm ce se va întâmpla după 25 septembrie, deoarece majoritatea kurzilor vor vota pentru a ne împlini visul de stat independent”, a declarat Ahmad Souleimane, 30 de ani. “Ce ne sperie este că vrăjmaşii noştri au intenţii diabolice faţă de noi”, adaugă el.

Aproximativ 5,5 milioane de kurzi sunt de aşteptaţi să voteze în cele trei guvernorate care formează din 2003 regiunea autonomă a Kurdistanului, ci şi în teritoriile pe care care şi le dispută kurzii şi autorităţile de la Bagdad, cum ar fi provincia bogat în petrol Kirkuk. În Sulaymaniyah, al doilea oraş din Kurdistan controlat de Uniunea Patriotică din Kurdistan (UPK al fostului preşedinte irakian Jalal Talabani), rival al lui Massoud Barzani, entuziasmul este mai mic. Hama Rachid Hassan, 51, a intrat într-un centru de votare pentru a se asigura că numele său este pe lista de alegători, deoarece „din copilărie viseză la ziua în care va apărea steagul kurd la Naţiunile Unite.“

Dar alţii care împărtăşesc acest vis sunt mai puţin entuziasmaţi de teama consecinţelor. „Mâine, voi vota << nu>> pentru că mi-e teamă de un embargo asupra regiunii, război civil cu (organizaţia paramilitară şiită) Hachd al-Chaabi şi o incursiune a soldaţilor turci “, spune Kamiran Anouar, profesor de 30 de ani. Dar punctul cel mai sensibil rămâne Kirkuk. Pe stradă, drapelele kurde se amestecau cu cele ale şiiţiilor care sărbătoreau Achoura, cu figurile celor doi imami Hussein şi Ali. PUK i-a propus sâmbătă lui Massoud Barzani să nu organizeze referendum în Kirkuk şi în zonele disputate ca să nu agite spiritele. Deputatul Alaa Talabani a spus că va avea loc o întâlnire duminică la Erbil pentru a amâna votul de la Kirkuk şi că a fost a avut discuţii cu premierul kurd Nechirvan Barzani pe această temă.

Kirkuk, unde trăiesc kurzi, arabi şi turkmeni, este o zonă disputată între guvernul de la Bagdad şi kurzi din Irak. Aceştia din urmă susţine că le revine istoric, argumentând că fostul dictator Saddam Hussein gonit şi le-a înlocuit cu arabi. Ameninţările devin tot mai puternice în Irak împotriva referendumului. Şeful forţelor paramilitare Hashd al-Shaabi, Faleh al-Fayad, a spus că “îi va costa scump pe cei care au organizat acest referendum”. “Este o acţiune provocatoare care va distruge relaţiile dintre arabi şi kurzi”, a spus el. Această miliţie majoritar şiită a fost creată în iunie 2014 pentru a lupta împotriva grupării teroriste Statul Islamic. O reacţie violentă a venit şi din partea miliţiei şiite Asaïb Ahl al-Haq (“Liga Virtuţilor”). Purtătorul de cuvânt al acesteia, Mahmoud al-Roubaï, a cerut autorităţilor federale să ia măsuri legale pentru a se opune acestui proiect care ameninţă pacea civilă şi securitatea naţională.

Preşedintele regiunii autonome Kurdistan din Irak, Masoud Barzani, a declarat că referendumul privind independenţa Kurdistanului va avea loc, în ciuda opoziţiei Bagdadului şi a comunităţii internaţionale, informează DPA. “Referendumul nu mai este în mâinile noastre sau ale partidelor politice, este în mâinile poporului”, a susţinut, vineri, Barzani la un miting pe stadionul Franso Hariri din Erbil, capitala provinciei. “Cei care ne ameninţă nu au venit să ne întrebe de ce desfăşurăm un referendum”, a spus el. “Dacă Washingtonul ar fi făcut Texasului ce a comis Bagdadul împotriva kurzilor, Texasul nu s-ar mai întoarce niciodată la Washington”, a insistat liderul kurd.

Sâmbătă a început procesul de votare online în cadrul referendumului pentru independenţa Kurdistanului din Irak. Procedura de vot a început pentru rezidenţii provinciei Kurdistan, care se află în afara Irakului. Prima persoană care şi-a depus votul a fost un om de afaceri kurd, Sabor Haider Bazar, care locuieşte de 15 ani în China, transmite RIA Novosti. Votul electronic a început , iar orice rezident al provinciei o poate face prin intermediul unui website special, dedicat procedurii de vot. Votul poate fi exprimat de utilizatorii înregistraţi, care şi-au demonstrat calitatea de cetăţean al Irakului şi statutul de rezident al Kurdistanului. O comisie însărcinată cu procesul referendumului a anunţat o rată mare a participării la votul electronic, dar fără să ofere cifre. Kurzii irakieni din străinătate au la dispoziţie trei zile pentru a vota în cadrul referendumului. Primii care au început să voteze au fost kurzii irakieni din China. Nu se cunoaşte însă numărul exact al votanţilor eligibili din rândul kurzilor irakieni din străinătate.

Guvernul irakian s-a pronunţat de multe ori împotriva referendumului kurzilor. Deşi forţele kurde peshmerga au avut un rol important în lupta împotriva Statului Islamic în Irak şi au fost susţinute de coaliţia internaţională condusă de SUA, şi Washingtonul le-a cerut kurzilor să renunţe la consultarea populară. Autorităţile de la Bagdad şi alte state au declarat că nu vor recunoaşte acest plebiscit. Referendumul i-a alarmat şi pe vecinii Irakului — Turcia, Iran şi Siria — care se tem că minorităţile kurde de pe teritoriul lor ar putea fi încurajate să se separe. Turcia a avertizat că ar putea impune sancţiuni Kurdistanului în legătură cu referendumul. „Măsurile pe care noi le vom lua vor avea dimensiuni în plan diplomatic, politic, economic şi al securităţii“, a declarat premierul turc Binali Yidirim presei sâmbătă, în cursul unei deplasări la Kirsehir, în centrul Turciei, potrivit AFP. ONU a avertizat în legătură cu „efectul potenţial destabilizator“’ al referendumului, în timp ce SUA consideră că votul ar putea alimenta revolta în regiune şi ar putea distrage atenţia de la operaţiunile în curs de desfăşurare împotriva grupării Stat Islamic în Irak şi Siria.

Kurdistanul din Irak este denumirea neoficială a regiunii autonome kurde, care dispune de o largă autonomie în componenţa Irakului, prevăzută de constituţia ţării. Regiunea este populată de etnici kurzi şi dispune de resurse importante de petrol. Kurzii reprezintă un grup etnic care locuieşte preponderent în Estul Turciei, în nordul Irakului şi nordul Siriei. Majoritatea kurzilor împărtăşesc islamul de ramură sunită.

• Romania Libera: Turcia şi-a reînnoit mandatul operațiunilor militare din Irak și Siria

Parlamentul Turciei a prelungit cu un an mandatul care permite armatei să intervină în Irak și Siria, cu două zile înaintea unui referendum de independență în Kurdistanul irakian căruia Ankara i se opune ferm, scrie Agerpres.

În cursul unei sesiuni parlamentare extraordinare, transmisă la televiziune, deputații turci au adoptat rezoluția depusă de guvern, care a cerut extinderea cu un an a mandatului autorizând armata să intervină în Irak și Siria ce expira la 30 octombrie.

Textul adoptat de parlament menționează o serie de evoluții regionale considerate de Ankara ca o amenințare pentru siguranța sa națională, printre care “proiectele separatiste ilegale” din Irak, o referire la referendumul kurzilor din acea țară.

Printre alte elemente citate, figurează, de asemenea, activitățile milițiilor kurde YPG din nordul Siriei, sprijinite de Washington pentru lupta împotriva jihadiștilor din gruparea Stat Islamic (SI), dar pe care Ankara le consideră “teroriste”.

Înainte de votul în parlament asupra rezoluției, ministrul apărării, Nurettin Canikli, a avertizat că referendumul kurd din Irak va fi “nul și neavenit” pentru Ankara, adăugând că scrutinul reprezintă o “amenințare serioasă pentru siguranța noastră națională”.

Pentru a face față acesteia, “toate instrumentele și toate măsurile sunt pe masă (…) Luăm deja toate măsurile necesare și vom continua să facem asta”, a mai spus ministrul.

În baza mandatului reînnoit sâmbătă, care a fost votat pentru prima dată în 2014 și prelungit anual, armata turcă a lansat, în august 2016, o ofensivă terestră în nordul Siriei, vizând simultan SI și milițiile kurde YPG.

Confruntată cu o sângeroasă rebeliune separatistă kurdă pe teritoriul său, Turcia, unde trăiesc vreo 15 milioane de kurzi, se opune ferm referendumului de independență pe care guvernul regional din Kurdistanul regional a prevăzut să îl desfășoare luni.

• Gandul.info/ Lelia Munteanu: 

“Băieţii buni” ai Orientului Mijlociu n-au avut noroc în viaţă

Dacă în Orientul Mijlociu există băieţi buni – ăştia sunt kurzii, observa astăzi Fareed Zakaria, la CNN.
Din multe puncte de vedere înclin să-i dau dreptate lui Zakaria, presupunând că nu s-a referit şi la liderii kurzi (Masud Barzani s-a îmbogăţit din petrol şi comisioane).

Mai sunt câteva ore până când va începe, în Kurdistanul irakian, referendumul pentru independenţă. Nici să vrea preşedintele Barzani nu mai poate da înapoi. Presiunile guvernului de la Bagdad şi ale puternicilor  vecini nu vor înceta până în ultima clipă.

Premierul Haider al-Abadi repetă ultimativ că va fi nevoit să ia “toate măsurile legale pentru protejarea securităţii sociale şi a păcii” împotriva demersului neconstituţional al regiunii Kurdistan. Al-Abadi a comunicat dimineaţă că a discutat cu  Secretarul de Stat Tillerson,  care i-a telefonat ieri reasigurându-l de faptul că America sprijină integritatea teritorială a Irakului.

Imediat după ce s-a întors de la New York, preşedintele Erdoğan a convocat Consiliul de Securitate şi a concluzionat că referendumul din Kurdistan – “ilegitim, nul şi neavenit” – reprezintă o ameninţare la securitatea Turciei. Ca urmare, a trimis trupe, aproximativ o sută de tancuri plus lansatoare de obuze la graniţa cu “secesioniştii”, în zona Silopi, cu scopul, declarat de premierul Binali Yildirim, de a înnăbuşi în faşă “orice tentativă care, din interiorul sau din exteriorul frontierelor noastre, care ne-ar ameninţa securitatea”.

Cât priveşte Iranul, acesta îşi afirmase puternic sprijinul pentru unitatea şi integritatea teritorială a Irakului, subliniind necesitatea respectării Constituţiei “de către toate părţile” – adică de către Kurdistan. (Zilele trecute a existat chiar un comunicat comun irakiano-turco-iranian, care solicita cu fermitate anularea referendumului).

La cererea guvernului central de la Bagdad, Tehranul şi-a închis graniţa aeriană pentru Kurdistan, interzicând zborurile de pe cele două aeroporturi, Erbil şi Suleimania, deasupra teritoriului iranian.

O stire, confirmată deocamdată doar din surse kurde, arată că, în dimineaţa aceasta, artileria iraniană a bombardat intens zona de graniţă aflată la nord-est de capitala Erbil.

Tot astăzi preşedintele Masud Barzani l-a primit pe reprezentantul secretarului general al ONU, într-o ultimă încercare a acestuia din urmă de a-l determina pe liderul de la Erbil să anuleze referendumul şi să se aşeze la masa verde a tratativelor cu conducerea de la Bagdad. Barzani a reproşat ONU – care definise demersul kurzilor irakieni ca un “referendum unilateral” (!) – că acţionează în contradicţie cu propriile sale valori.

În fine, în seara aceasta, vorbind presei, Barzani a asigurat opinia publică internaţională că mâine referendumul va avea lor, la ora şi în condiţiile stabilite.

Dacă Washingtonul le-ar fi făcut texanilor ce le-a făcut Bagdadul kurzilor, Texasul nu s-ar mai întoarce niciodată la Washington

Preşedintele regiunii Kurdistan nu dă înapoi.
Cinci milioane de kurzi irakieni sunt chemaţi luni la referendumul pentru independenţă. Cei din diaspora au început votarea electronică de astăzi. Observatorii internaţionali sunt deja în capitala provinciei, Erbil.

La marele miting de ieri, unde zeci de mii de oameni au marcat încheierea campaniei, preşedintele Masud Barzani a răspuns presiunilor internaţionale de anulare a referendumului  asigurând că nimeni nu trebuie să se teamă de instabilitate în regiune, că negocierile cu Bagdadul referitoare la teritoriile în litigiu şi la petrol (Kirkuk) se vor desfăşura paşnic şi că brava armată kurdă, Peshmerga, va continua până la capăt lupta cu autointitulatul Stat Islamic.

În discursul rostit şi cu gândul la prezidenţialele programate pe 1 noiembrie, Barzani a istorisit mulţimii prezente, nu fără tâlc, un episod petrecut în anul 2006 – întâlnirea cu preşedintele George Walker Bush, la baza aeriană irako-americană Ayn al-Asad din guvernoratul vestic Al Anbar.

“[George W. Bush] mi-a spus: Noi, texanii, şi locuitorii regiunii Kurdistan avem multe lucruri în comun. Şi unii şi alţii avem propriile noastre drapele şi avem petrol. Suntem curajoşi şi inteligenţi. Credem că suntem puternici cu Washington D.C., iar voi, cei din regiunea Kurdistan, sunteţi puternici cu Bagdadul. I-am replicat: Dragă domnule preşedinte, dacă Washington D.C. le-ar fi făcut texanilor ceea ce a făcut Bagdadul împotriva populaţiei din Kurdistan în cursul istoriei, Texasul nu s-ar fi întors niciodată la Washington D.C.”.

Preşedintele Barzani a continuat, electrizând masele: “Unde pe pământ veţi găsi o naţiune care să fi fost masacrată în mai multe rânduri, asupra căreia să fi fost întreprinse campanii de genocid, care i-au ucis peste 182.000 de oameni şi i-au distrus mii de sate? După tot ce li s-a întâmplat kurzilor, liderii lor au privit spre autorităţile de la Bagdad ca spre nişte fraţi şi le-au cerut să le fie parteneri. Dar ei ne-au insultat şi ne-au reproşat că trăim pe cheltuiala lor!”.

În ciuda retoricii barzaniene, Kurdistanul irakian beneficiază de o solidă autonomie politică şi militară, câştigată sub umbrela Statelor Unite, începând cu Războiul din Golf şi terminând cu invazia americană din 2003, când kurzii au luptat împotriva călăului lor Saddam Hussein, cucerind oraşul Mosul, de unde s-au retras, dar şi zona petrolieră Kirkuk pe care nu mai au de gând s-o cedeze. Din Kirkuk ar putea veni, după referendum, destabilizarea de care se teme comunitatea internaţională.

Un al doilea Israel în nordul Irakului?

Consiliul de Securitate al ONU s-a pronunţat aseară împotriva referendumului pentru independenţa regiunii semiautonome Kurdistan, programat pe 25 septembrie. Motivaţia acestei poziţii este “impactul potenţial destabilizator” pe care independenţa Kurdistanului irakian ar avea-o asupra întregii regiunii, tocmai acum când se desfăşoară “operaţiuni împotriva grupării Statul Islamic – în care forţele kurde joacă un rol capital” (după Mosul, Rakka e aproape cucerită).

Kurzii aspiră de un veac la independenţă, de când pe ruinele imperiului Otoman, ţările colonialiste au ciopârţit Orientul Mijlociu fără alt criteriu decât propriul interes.

Referendumul, dacă se va desfăşura, nu va duce imediat şi obligatoriu la secesiune. E un demers al preşedintelui  Masud Barzani, uns cu toate alifiile şi aflat în funcţie din 2005. Urmează, la începutul lui noiembrie, alegeri prezidenţiale, iar situaţia economică, e în marginea dezastrului, deşi regiunea Kurdistan a păstrat Kirkuk-ul, bogat în petrol. Intenţia lui Barzani – al cărui mandat a expirat din august 2015 şi care nu mai e demult popular – este de a se eterniza la putere, iar o idee sfântă precum cea a referendumului îi poate împlini visul.

Membrii Consiliul de Securitate au dreptate să se îngrijoreze, măcar fiindcă în zonă există o serie de teritorii în dispută, în afara Kirkuk-ului (care a anunţat că va participa la referendum), cu etnici arabi şi o minoritate creştină.

Guvernul central de la Bagdad a declarat referendumul neconstituţional încă din 2014, când a fost exprimată această intenţie, şi a avertizat conducerea de la Erbil că nu va îngădui divizarea Irakului.

În afara Israelului, nici un alt stat nu susţine referendumul pentru independenţă, fiecare având propriile calcule geopolitice. Vecinii, de pildă, Turcia (care are cea mai numeroasă populaţie kurdă din regiune), Siria şi Iranul (care a ameninţat că îşi va închide graniţa, dacă se va declanşa plebiscitul) se tem că referendumul va crea un precedent pentru propria lor populaţie kurdă.

Nu e o surpriză că guvernul de la Ierusalim se situează de partea kurzilor din  Irak (o poziţie opusă Statelor Unite). Există o relaţie istorică discretă îintre israelieni şi kurzi, primii fiind avantajaţi de faptul că prezenţa kurdă constituie o zonă-tampon cu până de curând inamicii arabi. 

Pe 12 septembrie, cabinetul premierului Netanyahu a  transmis un comunicat explicit: “Israelul sprijină eforturile poporului kurd pentru constituirea propriul stat”.

Cinci zile mai târziu, pe 17 septembrie, foarte influentul vicepreşedinte irakian, Nuri al-Maliki, fost prim ministru şi omul iranienilor, i-a declarat ambasadorului american la Bagdad: “Nu vom admite crearea unui al doilea Israel în nordul Irakului”. Al-Maliki şi-a explicat strania comparaţie  argumentând că nu e de acceptat un stat creat pe baze entice sau religioase, ca Israelul în 1948.

Greu de crezut că, sub presiunile internaţionale, preşedintele Masud Barzani va decide anularea sau amânarea referendumului. Pentru el ar echivala cu pierderea puterii.